Din vremea când marele Tolstoi a fost în România

Lev Nicolaevici Tolstoi (1828-1910), unul dintre cei mai importanţi romancieri ai lumii, autorul capodoperelor Război și Pace, Anna Karenina sau Sonata Kreutzer, a avut în tinerețea sa și o perioadă pe care a petrecut-o în România, în calitate de soldat al armatei ruse.

Lev Nicolaevici Tolstoi (1828-1910) s-a născut într-o veche familie boierească, care a avut un rol însemnat în viața publică rusească. Oct. C. Tăslăuanu menționa în articolul “Tolstoi”, publicat în numărul din 15 decembrie 1908 al Revistei ilustrate pentru literatură și artă “Luceafărul”:

 

“Tolstoi e vlăstarul unei vechi familii boierești, care a avut un rol însemnat în viața publică rusească. În castelul din Iasnaia Poliana se pot vedea portretele celor 20 de generații de străbuni ai lui. Unul dintre ei a fost șeful camerei secrete și omul cel mai de încredere al lui Petru cel Mare. Acest strămoș a primit titlul de conte, cu prilejul încoronării împărătesei Catarina, la 7 Maiu 1724. Străbunii, după mamă, au fost din familia princiară Volkonsky, căreia a aparținut moșia din Iasnaia Poliana. Tatăl lui Tolstoi, contele Nicolai Ilici Tolstoi, în tinerețe a servit în armată, a luat parte la războaie, în cari s'a distins ca om îndrăzneț. 

 

Ieșind din armată, moșia părintească fiind încărcată de datoriile făcute de tatăl său încetat din viată și având să îngrijască de o mamă și de-o soră învățate cu viața luxoasă, scapă din încurcătură căsătorindu-se cu bogata principesă Volkonsky, singura fată la părinți. După ce vinde moșiile părintești, se mută cu întreaga familie.  

 

Mama lui Tolstoi era o fire artistică, o minunată povestitoare, vorbea mai multe limbi străine. Era mult superioară soțului ei atât ca suflet cât și ca inteligență. Își iubea bărbatul, fiindcă îi era soț și fiindcă era tatăl copiilor ei, dar n'a fost niciodată îndrăgostită de el. Și-a petrecut viața îngrijind de copii și de casă, cetind soacrei sale romane și îndeletnicindu-se, în ceasurile libere, cu studiul cărților serioase, ca Emile al lui Rousseau. Părinții lui Tolstoi duceau viața boierilor ruși de la țară. Cu treizeci de argați în curte și cu o moșie întinsă, puteau gusta toate plăcerile unei vieți patriarhale.”

Același articol rezumă povestea copilăriei scriitorului: “Leo s'a născut la 28 august/9 septembrie 1828. Orfan de mamă la vârsta de un an și jumătate, a crescut sub îngrijirea unei rude îndepărtate, Tatiana Alexandrovna Ergolskaia, ce locuia la dânșii. În tinerețe existase o legătură sufletească între Tatiana și tatăl lui Tolstoi. Ei au renunțat însă la visele lor, ca acesta să-și poată mântui familia, căsătorindu-se cu bogata principesă Volkonsky. (...) Cel mai însemnat moment din copilăria lui a fost moartea de apoplexie a tatălui său (la 1837). În mintea copilului de 9 ani pentru întâiași dată se ivi problema vieții și a morții. Neputând îndura pierderea fiului ei, după nouă luni muri și bunică-sa, într'o zi de sărbătoare, în care un coleg de școală spusese fraților Tolstoi că nu există Dumnezeu.

(...) Firea micului Tolstoi ne-o caracterizează poate mai bine excentricitățile lui. Într'o zi sări din etajul al doilea, ca să atragă asupra lui atenția tuturora, altă dată își rase sprâncenele, ca să nu fie la fel cu ceilalți băieți, iar o dată, când făcea o călătorie cu familia, se dete jos din trăsură și se luă la'ntrecere cu caii, până căzu de oboseală. Cum vedem, de pe-atunci voia să fie original, de pe atunci era chinuit de vanitatea de a fi mai mult decât îl socoteau cei dimprejurul lui. (...) Când era mai mărișor, începu să se manifeste și puterea originală a vieții lui sufletești, își închipuia că un om care nu e învățat cu suferința nu poate fi fericit în viață. Ca să se obișnuiască cu această virtute creștină, adeseori ținea, cu mâinile întinse, dicționarele grele ale mătușă-sii câte cinci minute, ceea ce i se părea, pesemne, un canon cumplit; alteori se încuia într'o odaie și își biciuia umerii goi cu o funie, până îi dădeau lacrimile.”

După câțiva ani petrecuți la Universitatea din Kazan, începută la 16 ani dar pe care nu o termină, în primăvara anului 1851, în vârstă de 23 de ani, Tolstoi a plecat în Caucaz însoțindu-l pe fratele său Nicolai, care era ofițer. S-a înrolat ca voluntar în armată și a luat parte la lupte. În acea perioadă Lev Tolstoi trăia, asemeni camarazilor săi, jucând cărți, participând la vânători și trăind aventuri romantice. În 1854 a trecut examenul de ofițer și “a părăsit viața romantică a Caucazului, ca să-și cerceteze rudele în Iasnaia Poliana. Aici primește porunca să plece la oștirea de la Dunăre. La 14 Martie 1854 sosește în București, de unde se duce la o baterie din Oltenița, apoi la Silistra.”

Articolul “Din vremea când marele Tolstoi a fost în București”, publicat în numărul din 1-14 august 1945 al revistei “Realitatea Ilustrată”, menționează câteva informații interesante despre perioada petrecută în România de ofițerul Lev Nicolaevici Tolstoi:

 

“Tolstoi a trecut prin România cu prilejul răsboiului ruso-turc de la 1853. La acea epocă, contele Lev Nicolaevici Tolstoi se afla ca ofițer în armata rusească care a intrat în Moldova și apoi în Muntenia și în Dobrogea. Repartizat în grupa care avea să facă frontul spre Dunăre, ofițerul Tolstoi, ajuns la București, trimite mătușii sale Tatiana, următoarea scrisoare:

 

LEV TOLSTOI LA BUCUREȘTI

  București, Martie 1854

  De la Kursk am făcut în loc de o mie, două mii de verste. Am trecut prin Poltava, Bălți, Chișinău, iar nu prin Kiew, care era în afară de linia mea.

  Până la Cherson, am avut un admirabil drum de sanie, de aicea însă a trebuit să renunț la sanie și să fac un drum greu, de o mie de verste, cu o “perekladnaia“.

  A descrie starea șoselelor de la graniță până la București este o imposibilitate. Pentru a le cunoaște trebuie să-ți permlți luxul de a le parcurge într’o căruță, cu care noi transportăm gunoaiele.

  Întrucât nu știam nici o vorbă românească și n’am găsit pe nimeni care să poată rosti un cuvânt rusesc, am cheltuit în nouă zile numai două sute ruble și am ajuns la București aproape mort de oboseală.

  București, 19 Martie 1854

  Prințul n’a fost aici, ci a venit abia ieri, și l-am văzut imediat. El m’a primit cu mult mai amical decât m’am așteptat, într’adevăr ca pe o rudă veritabilă. M’a invitat acasă să iau zilnic masa cu dânsul; vrea să mă atașeze pe lângă persoana sa, ceea ce însă nu s’a hotărât definitiv.

  lartă-mă dragă mătușă că-ți scriu atât de puțin. Însă nu mi-am adunat gândurile - căci (în) acest oraș minunat, mare șl frumos, cunoștințele pe care le-am făcut la opera italiană, teatrul francez, cei doi tineri Gortciakof cari sunt niște oameni admirabili. Toate acestea nu mi-au dat răgaz să stau acasă măcar două ore, astfel că nici nu m’am putut gândi la activitatea mea.”

Viața viitorului mare romancier nu era însă chiar atât de anostă precum este descrisă în scrisorile adresate mătușii sale. Iată ce nota contele Lev Nicolaevici Tolstoi, în jurnalul său, în 1 august 1854: „M-am sculat târziu și toată dimineața l-am citit pe Schiller, dar fără plăcere și fără poftă. După masă, deși am fost dispus să lucrez, am scris, din cauza lenii, foarte puțin. Toată seara am petrecut-o tălălăind după fete. Multe lucruri interesante s-au întâmplat pe ziua de astăzi: și lectura pentru ordonanță, și rendez-vous-ul din grădină, și înșelătoria lui Subin. Despre toate acestea voi scrie mâine, întrucât acum este ora 2.00. Pentru ultima oară îmi imput lenea. Dacă iar nu lucrez mâine nimic, mă împușc. Și-mi mai reproșez și nehotărârea impardonabilă cu muierile“. 

 

Două săptămâni mai târziu, în 12 august 1854, Lev Tolstoi consemna în jurnal: „Dimineața am început-o bine, am lucrat, dar seara! Dumnezeule, oare n-am să mă îndrept niciodată?! Am pierdut la joc restul banilor și am pierdut ce nu aveam cum plăti - 3.000 de ruble. Mâine îmi vând calul”.

Articolul “Din vremea când marele Tolstoi a fost în București”, publicat în numărul din 1-14 august 1945 al revistei “Realitatea Ilustrată”, continuă:

„Cu câteva luni mai înainte, în urmă, la 22 Martie același an, Tolstoi scria următoarea înștiințare adresată familiei sale: “Ieri am aflat că nu mai rămân atașat pe lângă Prinț și că trebuie să plec spre Oltenița, la bateria mea.”

Ofițerul Lev Tolstoi în 1854

   București, Mai 1854

  În timp ce am scăpat până azi de toate primejdiile răsboiului și nici n’am simțit încă mirosul prafului de pușcă turcesc, duc o viață foarte liniștită aici în București, unde fac plimbări, ascult muzică și mănânc înghețată.

  Cu excepțiunea celor două săptămâni pe care le-am trăit la Oltenița, unde am fost detașat la o baterie și a unei săptămâni, pe care - din ordinul generalului Serşputovschi pe lângă care acum sunt atașat - am petrecut-o în călătoria făcută prin Muntenia și Basarabia, am rămas tot timpul în București.

  Șl trebuie să mărturisesc sincer că viața care o duc aici îmi displace cu totul, întrucât e cam destrăbălată, prea liberă și costisitoare.

  Serviciul m’a ținut în loc, dar trei săptămâni în șir am fost bolnav de friguri pe care le-am contractat în timpul călătoriei. Cu ajutorul Domnului, nădăjduiesc că peste două trei zile să mă îndrept și să plec la Generalul meu, al cărui cartier se află acum în Silistra.

  Și fiindcă vorbesc de Generalul meu, trebuie să spun că mi se pare a fi un om foarte cumsecade, iar statul său major e alcătuit numai din nobili. Între alții se află și cei doi fii ai prințului Sergiu, cari au sosit aici. Cel mai tânăr e de o rară nobleţă de caracter şi mi foarte drag.

   

   LEV TOLSTOI LA SILISTRA

   De la București, Tolstoi trece la Silistra. Neavând putința de a scrie de aici, el scrie mai târziu, din Sevastopol, de unde zugrăvește astfel localitatea dobrogeană:

  Vreau să-ți vorbesc de lucruri trecute, să-ți descriu amintirile mele din Silistra.

  Am văzut acolo lucruri atât de interesante, poetice și mișcătoare, încât vremea pe care am petrecut-o acolo, nu-mi mai iese din minte.

  Cartierul nostru se află de partea dreaptă a Dunării, pe o înălțime cu grădini minunate care aparțineau lui Mustafa-Paşa, guvernatorul Silistrei.

  Perspectiva ce se deschide de acolo nu e numai strălucită, dar și de cel mai mare interes. În totul izolați de Dunăre, de insulele și de țărmurile ei, care au fost ocupate parte de noi, parte de Turci, se vedea orașul, cetatea și micile forturi ale Silistrei. Zi și noapte se auzea sgomotul tunurilor și al puștilor, iar cu binoclul puteai observa posturile soldaților turci.

  E într’adevăr o plăcere sinistră să vezi cum oamenii se omoară reciproc. În fiecare seară și în fiece dimineață mă urcam în căruța mea și priveam ore întregi.

  

   LEV TOLSTOI  LA IAȘI

În drum spre Sevastopol, Tolstoi a trecut și prin câteva orașe moldovene, între care și prin Tecuci, Bârlad și Iași. În capitala Moldovei, marele scriitor s’a îmbolnăvit destul de grav, încât a trebuit să fie internat în spital.”

Doi ani mai târziu, în anul 1856, Lev Tolstoi a demisionat din armată și s-a dedicat activității beletristice. A urmat o viață care poate fii ea însăși subiectul unui roman palpitant. Marele scriitor a murit în 7/20 noiembrie 1910, într’o mică gară din localitatea Astapovo, azi orașul Lev Tolstoi. Romancierul a fost înmormântat la Iasnaia Poliana, așa cum își dorise, în locul unde în copilărie căutase bețișorul fermecat cu ajutorul căruia urma să dăruiască omenirii fericirea.

    

 

Sursa textelor și a fotografiilor: 

 

- articolul “Tolstoi”, semnat de Oct. C. Tăslăuanu, publicat în numărul din 15 decembrie 1908 al revistei “Luceafărul”

- articolul “Din vremea când marele Tolstoi a fost în București”, publicat în numărul din 1-14 august 1945 al revistei “Realitatea Ilustrată”