O lume care merge anapoda

Motto:

Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate.
 

(Mihai Eminescu – Glossă)

Criza economică mondială datorată pandemiei de Covid-19 este urmată  acum de efectele devastatoare ale conflictelor din Ucraina și din Orientul Mijlociu. De multe decenii nu a mai fost atâta incertitudine pe plan internațional. Inflație, stagnare economică, criză energetică și alimentară sunt cuvintele auzite tot mai des. Experții de azi afirmă că suntem de abia la începutul crizei și că perspectivele sunt dintre cele mai sumbre. 

Deși se spune că “este o greșeală să descrii furtuna din vârtejul ei”, ajutat de un amuzant dialog de ieri “asupra situației mondiale, între un tată înțelept și un fiu naiv”, citit în revista “Realitatea ilustrată” (numărul din 1 iunie 1933), vă propun să încercăm să ne lămurim de ce crizele se succed periodic în “lumea nostră anapoda” (citește și Lista principalele crize economice din ultimul secol adăugată la sfârșitul articolului):

Dialog asupra situației mondiale, între un tată înțelept și un fiu naiv

„- Nu pricepi cum s’a născut criza? Dar e foarte simplu, fiule. Ogoarele pământului au produs prea multe grâne, industriile prea multe fabricate, s’au inventat prea multe mașini... Atâtea și atâtea lucruri, care ne-au nenorocit. Înțelegi?

- Nu înțeleg nimic. Eu credeam, dimpotrivă, că dacă există atât de multe bunuri pe pământ, toată lumea ar trebui să fie fericită.

- Nu uita însă că prețurile mărfurilor au scăzut enorm, ceea ce ne-a dus la o criză generală.

- Dar asta nu e deloc un motiv de criză. Înțeleg ca oamenii să se plângă că prețurile sunt prea scumpe. Ar trebui să fie însă încântați când aceste prețuri se ieftinesc.

- Nu e așa. Mașinile noastre sunt atât de perfecționate, încât avem din ce în ce mai puțină nevoie de mână de lucru omenească. Din cauza aceasta, lucrătorul nu mai câștigă, nu mai poate să cumpere mărfuri și iată că nu se mai pot desface produsele fabricilor.

-  Atunci de ce se mai fabrică mărfuri?

- Suntem foarte economi și, economisind, strângem averi, cu care clădim uzine, din ce în ce mai numeroase și mai perfecționate. Cu cât sunt mai perfecționate, cu atât ele întrebuințează mai puțin mâna de lucru și dau o producție mai mare. Aceste produse invadează piețele și iată cum mașinile creează șomajul. Investim atâția bani în fabricație încât consumatorul nu mai are cu ce să cumpere obiectele fabricate.

-  Doamne, Dumnezeule! Și nimeni nu știe ce e de făcut?

- Unii economiști, care și-au dat seama de ceea ce se petrece, au cam prevăzut cele ce se întâmplă. Dar oamenii ăștia nu sunt decât teoreticieni, care țin conferințe și scriu cărți. Oamenii practici care conduc afacerile n’au nevoie de această știință academică. În schimb, cunosc valoarea gărgărițelor.

-  Gărgărițelor?...

- Da, gărgărițele, un soi de gândaci care ne prind foarte bine în criza de astăzi. Sunt niște insecte care mănâncă recoltele de bumbac și împiedică astfel să scadă prețul bumbacului. Fără ajutorul lor, am fi amenințați să avem recolte prea bogate, ceea ce ar atrage o ruină generală.

- Și se păstrează în acest scop stocuri de gărgărițe?

- În orice caz ne ferim de-a le stârpi.

- Păcat că fabricile nu pot să fie și ele mâncate de gărgărițe!

- Nu, pentru fabrici avem un alt leac: tarifele vamale protecționiste.

- A, înțeleg! Aceste tarife vamale ne ajută să vindem produsele fabricilor?

- Da, de unde! Tarifele vamale împiedică comerțul, închizând piețele de desfacere. Închidem piața noastră ca să ne apărăm împotriva unei alte țări, care ne-ar închide și ea piața ei pentru produsele noastre. După cum vezi, toate țările caută un bun echilibru comercial, adică se străduiesc să vândă mai mult decât cumpără. Fiecare vrea să cumpere de la alții cât mai puțin posibil și să le vândă cât mai mult posibil.

- Bine, dar ceea ce vinde o țară, trebuie să cumpere o alta. Nu-i așa?

- Da, desigur.

- Atunci cum se poate în același timp să vinzi mai mult și să cumperi mai puțin?

- E drept că lucrul e imposibil. Și atunci țările se ruinează unele pe altele și fac tot ce le stă în putință ca să-și mărească suferințele.

- Dar de ce nu încearcă să se ajute unele pe altele?

- Tocmai asta nu o vor cu nici un preț. Fiecare țară ar vrea să se descurce fără ajutorul celorlalte. Fiecare națiune vrea să trăiască numai prin ea însăși, pentru că, în caz de război, națiunea care poate trăi cu minimum de import este cea mai avantajată.

 

- Sper că nu există nici o primejdie de război.

- Avem multe pacte care ne garantează pacea. Convenția Societății Națiunilor, pactul din Locarno, pactul Kellog precum și nenumărate alte tratate de arbitraj.

- Atunci cu atât mai bine. Va să zică nimeni nu se mai teme de război și toată lumea se poate dezarma.

- Dimpotrivă, toată lumea se teme de război și se înarmează. Astăzi popoarele au efective de război cu mult mai mari decât la începutul războiului mondial.

- Ciudat! Nu mă pot dumiri deloc...

Citește și: Va fi sau nu va fi război?

- Lucrul e foarte firesc! Nimeni nu are încredere în tratatele și pactele încheiate. Fiecare țară știe că ea nu le va călca, dar nimeni nu e sigur de

vecinul său.

- Atunci la ce mai servesc tratatele?

- Trebuie să-ți spun povestea reparațiilor, ca să-ți dai seama de toate aceste ciudățenii. Știi că nemții erau obligați, prin tratatul de pace, să reconstruiască tot ceea ce au distrus în timpul războiului. Aceasta pentru că au ieșit învinși din război...

- Și atunci au trimis lucrători și materiale ca să repare pagubele ce le-au pricinuit?

- Nu vorbi copilării, fiule. Așa ceva ar fi fost inadmisibil. Dacă ar fi procedat în chipul acesta, antreprenorii și lucrătorii francezi n’ar fi avut de lucru.

- Și atunci nemții au trimis bani pentru aceste lucrări de reparație?

- Lucrul era imposibil. În primul rând, pentru că nu erau destul de bogați. Și apoi, chiar dac'ar fi avut aur, tot n’ar fi putut să-l dea fără să-și devalorizeze moneda lor. Singura posibilitate ce exista pentru ei era să plătească în mărfuri. Dar creditorii nu voiau mărfuri germane. De aceea au supus aceste mărfuri la taxe vamale.

- Și ce-au făcut creditorii atunci ca să fie plătiți?

- Au împrumutat bani nemților, pentru ca aceștia să le poată plăti. Nemții au dobândit astfel atâtea capitaluri, încât au putut construi uzine din ce în ce mai moderne și mai productive. Au făcut și ei ceea ce a făcut toată lumea. Uzinele lor au produs mărfuri din ce în ce mai multe cu lucrători din ce în ce mai puțini. Bineînțeles, acum nemți nu mai pot plăti.

- De ce nu, dacă au capitaluri?

- Tocmai de aceea. Germania s-a împrumutat atâta, până a dat faliment. Are uzine atât de perfecționate și lucrători atât de iscusiți, încât astăzi este pierdută și poporul ei se găsește în mizerie.

- Și Germania are o industrie dezvoltată?

- Desigur, și chiar foarte dezvoltată.

- Dacă reparațiile n’au dat rezultate bune, de ce n’au fost suprimate?

- Lucrul e imposibil. Pentru că Franța nu vrea și apoi aliații trebuie să fie plătiți de Germania, ca să poată plăti și ei, la rândul lor, datoriile către America. E drept că aceste datorii ar putea fi plătite și ele din produsul vânzării mărfurilor. Dar și America a instituit tarife vamale foarte ridicate, pentru a stăvili cantitatea de mărfuri ce-o primește.

- Atunci cum vor fi plătite datoriile?

- Nimeni nu speră că ele vor fi plătite. Totuși, trebuie să procedăm ca și cum am spera s’o putem face. Neplăcut este însă faptul că de la un an la altul se tot schimbă cifra datoriilor, așa că debitorii trebuie să plătească acum nu ceea ce au împrumutat odată, ci mult mai mult.

- Cum se explică asta?

- Datoriile trebuiesc plătite în aur și valoarea aurului se schimbă mereu. În realitate, debitorii au primit nu aur, ci mărfuri, al căror preț era pe atunci foarte ridicat. Și acum nu-și plătesc datoriile lor în aur, ci tot în mărfuri. Între timp însă, prețul mărfurilor a scăzut, așa că debitorii sunt siliți să plătească cam cu 50 la sută mai mult decât au împrumutat.

- Și Americii îi convine această situație?

- Ba de loc. Căci nici America nu poate să-și vândă produsele și așa se prelungește criza.

- Și de ce s’a permis ca cifra datoriilor să fie schimbată?

- Nimeni – în afară doar de câțiva simpli teoreticieni - n’a bănuit o asemenea schimbare, până în ziua când a avut loc. În momentul stabilirii planului Dawes (notă: Planul Dawes, semnat în 1924, a fost un plan care stabilea modul în care urma ca Germania să plătească despăgubirile de război, după Primul Război Mondial; planul a fost întocmit de un comitet de experți prezidat de Charles Dawes; în anul 1929 a fost înlocuit cu un plan mult mai îngăduitor cu Germania, Planul Young), un domn cu o înfățișare academică a introdus o clauză care impunea revizuirea plăților în cazul când valoarea aurului ar suferi o variație de peste 10 la sută. Lucrul a fost considerat ca un capriciu fără importanță și clauza a fost introdusă. Când planul Dawes a fost înlocuit prin planul Young, această clauză a fost omisă, în parte din pricina faptului că planul Young acoperea plata datoriilor către America, care n’avea nevoie de această garanție.

- De ce țin francezii la reparații?

- Ei susțin că un contract este sfânt și că trebuie executat.

- Și datoriile către America sunt și ele sfinte?

- Da, pentru America. Franța vrea să împiedece Germania să redevie puternică, pentru că atunci Germania ar putea să ceară revizuirea tratatelor.

- Și ce spun nemții de toate astea?

- Spun că le-ar plăcea să ajungă iar puternici, ca să poată revizui tratatele și cer Franței să binevoiască să se dezarmeze și să devie mai slabă, spre a face posibilă această revizuire.

- Dar englezii ce vor?

- Vor ca germanii să devie destul de tari ca să-și plătească datoriile către bancherii englezi și să cumpere mărfuri britanice. Dar nu vor nici să jignească Franța, pentru că Franța e puternică.

- Va să zică, nimeni nu poate face ceva ca să’mbunătățească situația generală?

- În orice caz, nimeni n’a făcut ceva efectiv în această privință.

- Totuși, ar trebui să se facă ceva!

- S’au propus până acum vreo câteva zeci de mii de soluții ca să ieșim din impas. Dar doctorii nu se înțeleg între ei asupra cauzelor bolii și mai puțin încă asupra leacurilor. De aceea cred că o să mai ție încă mult aceste consultații...

- Numai de n’ar muri bolnavul până atunci!...”

Citește și: Frunzuliţă de trifoi, nu e criză e crizoi!

Sursa: articolul „O lume care merge anapoda - Dialog asupra situației mondiale, între un tată înțelept și un fiu naiv” – semnat “I. S.” – publicat în revista “Realitatea ilustrată”- numărul din 1 iunie 1933)

Principalele crize economice din ultimul secol menționate în literatura de specialitate sunt următoarele:

1907 - The 1907 Bankers’ Panic

1914 - Criza financiară internațională provocată de Primul Război Mondial

1929-1933 - Marea Depresiune Interbelică (declanșată în 24 octombrie 1929  - Joia neagră)

1939 - Criza financiară internațională provocată de Al Doilea Război Mondial

1973 - Criza petrolului (declanșată în 15 octombrie 1973, când țările OAPEC - Organization of Arab Petroleum Exporting Countries - au decis să stopeze livrările de petrol către SUA și către alte țări dezvoltate)

1982 - Criza bursei Souk Al-Manakh din Kuwait

1987 – Lunea neagră (19 octombrie 1987, ziua cu cele mai mari scăderi bursiere din istorie)

1994 - Criza din Mexic

1997 - Criza asiatică (investitorii străini s-au retras din statele Asiei datorită devalorizării principalelor valute regionale)

1998 - Criza financiară rusă (declanșată de criza asiatică care a generat scăderea prețurilor la  materiile prime: petrol, gaz, metale)

1999-2002 - Criza economică din Argentina

2008-2010 - The Great Recession (criza financiară, monetară și bancară începută în SUA în trimestrul al II-lea al anului 2008, transferată în trimestrul al III-lea în Europa de Vest, în trimestrul al IV-lea în Europa Centrală și de Est și în final în Asia)

2020- ? - Criza Covid-19

2022- ? - Criza datorată războiului din Ucraina

2024- ? -  Criza datorată conflictului din Orientul Mijlociu