Românca Jany Holt - o vedetă a cinematografului și teatrului francez

“Puțini spectatori știu că Jany Holt e româncă. Nu e nici prima, nici ultima româncă la Paris. După toate indiciile Jany Holt are talent. Mai mult chiar decât Elvira Popescu, Alice Cocea șl celelalte compatrioate cu numele scris în caractere groase pe afișele publicitare.” Acestea sunt primele rânduri ale unei cronici publicate de ziarul “Cuvântul”, la rubrica “Cinematograf”, în numărul din 27 februarie 1938. Redactorul interbelic nu se înșela: consoana H adăugată la numele bătrânului Olt nu ascundea legătura româncei Jany Holt (pe numele adevărat Ecaterina Ruxandra Vlădescu Olt) cu țara în care s-a născut.

Jany Holt - pe marile ecrane

Ecaterina Ruxandra Vlădescu Olt – viitoarea vedetă de cinema Jany Holt - s-a născut în 13 mai 1909 (cf. altor surse în 1912), într-o familie de intelectuali olteni, după cum atestă și numele de familie. A locuit în adolescență pe strada Negustori, din București. În acea perioadă a văzut câteva spectacole de teatru jucate pe scenele bucureștene și a fost atrasă de mirajul scenei. “Era copil încă în momentul în care părinții au dus-o într-o zi la marele Constantin Tănase, rugându-l să le spună dacă fata lor are sau nu talent... Actorul s-a uitat adânc în ochii copilei speriate. Fără prea multe ocolișuri, le-a spus : „Se vede cât de colo că are talent! E mai bine însă să învețe o meserie serioasă, de pildă avocatura, ca d-ta!...” (cf. articolului “Mari actori: Jany Holt” – semnat de George Cuibuș – publicat în revista “Ateneu” – numărul din 20 aprilie 1967)

 

Jany Holt - primii ani

Articolul “Jany Holt – Telle qu'elle est”, publicat în numărul din 21 octombrie 1947 al ziarului francez “La Presse”, rezuma cariera actriței până în acel moment:

“EKATERINA ALEXANDRA VLADESCO-OLT, mai cunoscută acum ca Jany Holt, este, după cum sugerează și numele, de origine română. Născută la București în 1912 (?), ea și-a trăit totuși cea mai mare parte a copilăriei la Nisa. Provenind dintr-o familie de diplomați, a călătorit frecvent. La șapte ani, când a fost prezentată la Tribunal, s-a înclinat atât de jos în fața Reginei Maria a României, încât aproape că și-a pierdut echilibrul.

Viitoarea Jany Holt a ajuns la Paris, pe strada Notre-Dame-des-Champs, la mănăstirea Notre-Dame-des-Sion - unde, puțin mai târziu, urma să intre și Micheline Presle. După ce și-a promovat cu succes bacalaureatul, Jany a intrat la L'École des hautes études commerciales. Acolo a studiat fără prea multă tragere de inimă și numai pentru a satisface dorința familiei sale. Un singur lucru o  interesa cu adevărat: teatrul. Jany cu siguranță nu avea prea multă experiență pe scenă. Nu luase nicio lecție de artă dramatică și jucase până atunci pur și simplu doar în câteva scene nesemnificative precum cele reprezentate în școlile internat... A devenit, totuși, suficient de îndrăzneață încât să meargă la o audiție la Théâtre de la Porte-Saint-Martin și să se angajeze ca „doublure” a unuia dintre actori.

Dar asta nu a dus-o prea departe... Aflându-se la Viena în 1935, Jany l-a vizitat pe binecunoscutul Brückner, aflat și el acolo. Pur și simplu a declarat acestuia că este gata să se sinucidă dacă nu o pune să facă teatru... Brückner trebuie să o fi luat în serios, pentru că i-a recomandat-o regizorului Georges Pitoëff, care a acceptat să joace în rolul unei micuțe cleptomane într-una dintre piesele sale, “La Créature” (1935). În anul următor, Jany a jucat în „Les Innocentes” (1936), apoi, la Théâtre de l'Œuvre în „Les Indifférents” (1937). Ce-i drept, știa foarte bine că îi lipsea pregătirea clasică a actriței, dar pe de altă parte a înțeles avantajul de a fi pe scenă, în fața publicului real.

Jany Holt - pe afișe

Curând, Jany a trebuit să înceapă o nouă ucenicie: cea dintr-un studio de film, pentru că, remarcată pe scenă de Abel Gance, acesta a angajat-o pentru un rol important în “Un grand amour de Beethoven” (1936), rol pe care l-a jucat avându-l alături pe Harry Baur în rolul celebrului muzician. Au urmat “Le Golem” (1936), la Praga, sub conducerea lui Julien Duvivier; “Le Domino vert” (1935), la Berlin, cu Henri Decoin ca regizor; “Les Bas-fonds” (1936), la Paris, cu Loius Jouvet și Jean Gabin ca parteneri, un film de Jean Renoir. Ar fi fost greu să își înceapă cariera pe marele ecran sub auspicii mai bune.

Personalitatea atât de marcată și atât de drăguță a lui Jane Holt s-a dezvoltat puțin câte puțin și este acum în deplina posesie a facultăților ei, astfel că o vedem apoi în mai multe filme, comerciale fără îndoială, dar nu la fel de reușite. Acestea au fost: “Courrier Sud” (1937), „Troïka sur la piste blanche” (1937), „L’Alibi” (1937), „La Tragédie imperial” (1938), „La Piste du sud” (1938) și „La Maison du Maltais” (1938).

În timpul ocupației, Jany Holt s-a reîntors la marea s-a dragoste, scena, și a jucat în “Marché noir” (1941), piesă de Steve Passeur. Am văzut-o cu interes și în curioasa “Sainte Jeanne” (1940), de G. Bernard Shaw, precum și în rolul Cathy din “Les Hauts de Hurlevent”, pe care își propusese de mult să îl interpreteze. În cinema, nu am uitat de „Les Anges du péché” (1943), ultimele sale creații fiind cele fiind “Le Baron fantôme” (1943), “La Fiancée des ténèbres” (1945) și “Le Pays sans étoiles” (1946), o lucrare curioasă dar care, din păcate, a fost disprețuită... 

Jany Holt în presa franceză ("Le Populaire" - numărul din 24 aprilie 1936 - stânga;
"Les Ondes" - numărul din 20 septembrie 1942 - centru;
"Comœdia" - numărul din 22 aprilie 1936 - dreapta)
(sursa: gallica.fr)

Un foarte mare “succes de public" a fost “Mission spéciale” (1946), film care i-a adus o creștere foarte importantă a popularității, menținută de “Rumeurs” (1947), “Contre-enquête” (1947) (în care a jucat un rol bun, rol destinat inițial lui Aixetty) și în final “Non coupable” (1947).

Jany Holt le admiră pe Greta Garbo, Margaret Sullavan, Bette Davis, Sylvia Sidney, Vivian Leigh și pe Marlene Dietrich. Ea ar dori să vadă studiile psihologice, viața interioară, dezvoltate pe ecran. Speră ca într-o zi să înceapă să regizeze și intenționează să facă acest lucru prin adaptarea unei opere a lui Marcel Proust... chiar comică. În sfârșit, trebuie menționat că în 18 iunie 1945, Jany Holt a fost decorată în Place de la Concorde de către generalul de Gaulle pentru serviciile excepționale aduse Rezistenței.”

Mai multe amănunte despre acest aspect important din viața actriței este dezvăluit în articolul articolului “Mari actori: Jany Holt” – semnat de George Cuibuș – publicat în revista “Ateneu” – numărul din 20 aprilie 1967:

“O altă activitate, tot atât de pasionantă, dar mult mai spectaculoasă și periculoasă, despre care se știe însă mai puțin, este aceea pe care românca Jany Holt a desfășurat-o în rândurile maquis-ului. Dispariția ei de pe scenele și din studiourile pariziene, în timpul ocupației naziste a fost, de fapt... Rezistența, participarea ca simplu soldat anonim în maquis. Ca o înaltă recompensă a patriotismului de care dă dovadă, la 18 iunie 1945 Jany Holt este chemată la Elysee, unde primește, din mâinile președintelui provizoriu al Republicii Franceze, generalul Charles de Gaulle, crucea de război cu distincție, ce se acordă, de obicei, numai celor care au luptat cu arma în mână și numai pentru acte de eroism unice prin amploarea și însemnătatea lor. Întrebată de ziariști care au fost faptele de arme pentru care a fost decorată, Jany Holt, le-a răspuns în câteva cuvinte: „Mi-am făcut, pur și simplu, datoria. Ceea ce am realizat e pasionant, dar am vrut să se știe că și femeile au avut un cuvânt de spus în acest război...” Să adăugăm că actrița româncă a fost singura care a primit, în 1945, această decorație.”

Primul mariaj - care a durat doar trei ani - al actriței Jany Holt a fost cu actorul Marcel Dalio. În 1940 frumoasă româncă s-a recăsătorit cu Jacques Porel, fiul celebrei actrițe Gabrielle Réjane. 

 

“Jany Holt: Caut încă rolul ideal…”

Considerată deja o valoare autentică a ecranului și a teatrului francez, compatrioata noastră Jany Holt (născută Ecaterina-Ruxandra Vlădescu-Olt) a vizitat România în 1969, după o absență de peste 40 de ani. Cu acel prilej a acordat un interviu criticului de fim Alice Mănoiu (interviu publicat cu titlul “Jany Holt: Caut încă rolul ideal…”, în revista “Cinema”, numărul din 1 octombrie 1969):

“Nu știu de unde să încep discuția cu actrița pe care critica franceză de film o comparase cu Bette Davis și Katharine Hepburn, iar cea de teatru cu Duse, cu Elisabeth Bergner. Jany Holt îmi înțelege stânjeneala. Mă întreabă ea prima:

- Ce părere ai despre obsesia tinerilor regizori: erotismul? Mie îmi face lehamite. Dar, ce simț al montajului au! Ai văzut ≪Z≫-ul lui Costa Gavras? Senzațional! Cinematograful e înainte de toate foarfecă. De asta m-am decis să-mi remontez filmul pentru televiziune, ≪Chioșcul cu muzică≫ după Sagan, pe care-l ratasem.

- Regizați numai? Nu jucați?

- Rar. Anul trecut am turnat în Brazilia ≪Le grabuge≫ cu Edward Luntz, un foarte interesant regizor de 37 de ani. La teatru am renunțat. Trebuie să înveți să renunți. Personalitatea noastră are 40 de eu-ri, sunt de acord cu Proust. De ce ne-am încăpățâna într-una, ca Napoleon care, obsedat de India, trecea prin foc și sabie Europa? Eu am nevoie de certitudini, de absolut. Când nu-l găsesc într-un loc, îl caut în altă parte. Acum fac regie pentru micul ecran. Și am căpătat certitudini. Am început cu ce era mai greu: Cehov - ≪Farmacista≫. Mi-am zis: dacă îmi frâng gâtul, mă potolesc. Spre surpriza mea, am reușit. Trei premii internaționale și comenzi pentru o întreagă serie de adaptări pentru televiziunea franceză și germană. Mi-ar place să colaborez și cu televiziunea din țara mea. De asta sunt aici.

Jany Holt în presa din România ("Flacăra" - numărul din 4 octombrie 1969 - stânga;
"Cinema" - numărul din 1 octombrie 1969 - dreapta)
(răsfoite online în Digiteca Arcanum)

 

- Ați plecat demult din România?

- De 40 de ani. Mi-e dor de câmpia Dunării în care am copilărit. Era o haltă, Negoiul... Oare o mai fi existând? Mi-e teamă însă de confruntarea cu trecutul. Aș vrea să-mi păstrez nostalgia.

Oare de asta o fi renunțat la teatru? Nu îndrăznesc s-o întreb. Mă trezesc spunând:

- Se spune că ați fost eleva lui Dullin.

- Da de unde!... Am asistat doar la câteva cursuri de-ale lui. Când m-a întrebat ceva, n-am știut o iotă. M-a dat afară. De ce-o fi trebuind să ne romantizăm biografiile?

- V-ați impus totuși cu roluri stranii, romantice. Succesul cu Kathy din ≪La răscruce de vânturi≫, cu Sybil din ≪Omul nopții≫.

- Nu tocmai. Am debutat pe scenă în rolul unei fetițe cleptomane din ≪Creaturile≫ lui Bruckner. Am jucat apoi ≪Inocenții≫ - o mitomană perversă. A fost un mare succes: 14 lăsări de cortină. Nu știam că sunt pentru mine; un prieten mi-a spus: ≪Citește ce scrie critica≫. Asta a fost greșeala: m-au supraestimat. Aveam un fizic care corespundea rolurilor. În teatru e foarte important. În film, asta-i totul. Vezi strălucita carieră a Brigittei Bardot și a Elizabethei Taylor, pe deplin meritate. În cinema, pornești de la exterior spre interior ca să-ți câștigi personalitatea.

- Ați imprimat personalitatea Dvs. unor eroine din teatrul lui Pirandello sau din piesa ≪Indiferenții≫ a lui Moravia, despre care Colette scria: ≪Mâine tot Parisul o va aplauda pe Jany Holt pentru marea ei scenă cu Raymond Rouleau. Iar despre ≪Sfânta Ioana≫...

- Am jucat adaptarea după Shaw în timpul ocupației, la ≪Theatre de I'Avenue≫. Nemții urmăreau spectacolul cu textul în mână. Se scosese orice referire la englezi, dar și așa ne-au interzis după 30 de reprezentații.

- Ați activat în Rezistența franceză și ați obținut Crucea de război.

- Mi-am ajutat prietenii: norocul făcea să am o casă fără portar. Asta-i tot!

Mă impresionează modestia doamnei Holt; discreția, care e poate dorința de a-și studia conlocutorul, curajul cu care vorbește despre înfrângeri.

- După ≪Heloise și Abelard≫ au urmat trei căderi, una după alta. Am înțeles că nu trebuia să insist. Dar teatrul e un catharsis. Nu mai poți trăi fără el. Am jucat în filme. Peste 25. Nu m-au mulțumit.

- Dar ați lucrat cu mari regizorii Abel Gance, Renoir, Duvivier, Bresson. i-ați avut ca parteneri pe Harry Baur, Jouvet, Stroheim, Gabin, ați realizat roluri importante în ≪Baronul fantomă≫, în ≪Alibi≫, în ≪Țara fără stele≫ sau ≪Îngerii păcatului≫.

- ≪Îngerii păcatului≫ puteau deveni ușor o melodramă. Binele și Răul se înfruntau patetic, eu eram fata pierdută pe care călugărițele căutau s-o salveze. Dar inteligența dialogurilor lui Giraudoux și rigoarea pe atunci a tânărului regizor Bresson au evitat concesiile comerciale. Rezultatul? Filmul se prezintă și azi în numeroase țări. Bresson e omul cel mai onest pe care-l cunosc. Ar putea fi bogat, dar nu face decât ceea ce crede. E greu de lucrat cu el, nu știe ce vrea, dar știe perfect ce nu vrea. E greu de lucrat, dar e magnific. Are o calitate rară: omenia. E ceea ce apreciez cel mai mult la un artist.

- Declarați cândva că așteptați rolul important care să însemne recompensa și orgoliul unei cariere. L-ați găsit în teatru sau în film?

- N-am încetat să-l caut. Am crezut multă vreme că e Lady Macbeth, această stranie personalitate care-și stăpânește bărbatul prin magie și viciu. Astăzi îmi pare bine că nu l-am jucat. Poate mă înșelam asupra lui. Pirandello avea dreptate: arta e o chestiune de optică.”

Actrița Jany Holt și-a continuat cariera până la venerabila vârstă de 94 de ani. A murit în Franța, țara în care a cunoscut succesul, în 26 octombrie 2005, la vârsta de 96 de ani.

Citește și:

Publicațiile citate au fost citite în colecțiile digitale: Digiteca Arcanum și Gallica (BnF)

(articol publicat în: noiembrie, 2022)