“Senzaționalele produse” vândute de vânzătorii ambulanți interbelici

O notă caracteristică a străzilor bucureștene din prima jumătate a secolului al XX-lea era dată de forfota comercianților ambulanți. Pe oriunde te învârteai, din centrul luxos și până în îndepărtatele mahalale ale orașului, întâlneai olteni îmbrăcați cu cămășile lor lungi și albe, moți cu tot felul de obiecte și farfurii din tinichea, bulgari și turci cu tichie sau cu fes alb sau roșu cu ciucure. Mai erau evreii cu joben negru și pantofi de lac, țărancele venite din vecinătatea Bucureștiului să vândă lapte covăsit, romii cu îmbrăcămintea viu colorată care te îmbiau cu porumbelul fierbinte. Dar ce nu găseai pe străzile Bucureștiului de ieri…

Ce nu știam însă era modul în care își promovau mărfurile unii dintre acești comercianți ambulanți. Citind câteva dintre extrasele din presa interbelică de ieri veți fi surprinși poate să descoperiți că reclamele mincinoase de ieri nu erau foarte diferite de cele de azi. Atât doar locurile în care se vând produsele s-au diversificat: parcările marilor centre comerciale au devenit o oportunitate importantă pentru comercianții de azi.

Ciorapii care nu se rup...

Să târguim așadar, asemeni reporterilor interbelici ai revistei Ilustrațiunea Românâ, câteva dintre extraordinarele produse vândute direct pe stradă sau prin târgurile interbelice: aparatul de băgat ața pe ac, briceagul miraculos, o piatră care ascute orice, încheietoarea care face nod la cravată, ciorapii care nu se rup niciodată, săpunul de scos pete instantaneu...

Trucurile comercianților din Piața Mare

"În fața portalului cu înfățișare civilizată, un popor de vânzători ambulanți, de băiețandrii fără rost, de unguroaice cu coșurile pline de târguieli, în grupuri, discută, țipă sau privesc liniștiți la feluritele “demonstrații" ale micilor negustori de trotuar. Un cărucior prevăzut cu un cuptor cu jarul aprins, poartă câteva bucăți de plăcintă în formă de plapomă. lată unul care a înșfăcat o bucată de plăcintă, pe care o înghite într'o secundă cu iuțeala unui scamator. Un vânzător de mici aparate de plumb țipă, cu glas metalic:
-  Nu mai trebuie ață, nu mai trebuie ac, nu mai trebuie nevastă! Cinci lei bucata. Ultima descoperire a lui Edison, frate cu Faraon...

O piatră care ascute orice...

O femeiușcă grasă ca un butoiaș, cu fața plină de unturi de gâscă, privește demonstrația cu aparatul, apoi când aude că…”nu mai trebuie nevastă" scuipă strigând:
- S’o crezi tu, șarlatanule!
Câțiva șofeuri de la mașinile care își așteaptă stăpânii plecați la târguieli, asistă uimiți, la alți vânzători care “demonstrează publicului ultimele minuni":
- O încheietoare care face nod la cravată. În două secunde oricine își pune cravata cu mașina...
Altul. Cu mutră de pușcăriaș proaspăt ieșit din pensionul Văcăreștilor:
- Săpun de scos pete, instantaneu. Scoate orice pete de grăsime, de cerneală, de seu, de fructe, pete de orice natura. Cea mai noua invenție americană...
Entuziasmul vânzătorului fu un moment domolit de “sentința" unuia care ascultase, mai atent povestea săpunului miraculos:
- Să’l vinzi băiete, la Văcărești. Acolo găsești mai multe pete decât pe aici.” (1)

Senzaționalele produse vândute de comercianții stradali

 

“Sezonul vilegiaturii e pe sfârșite. Străzile Bucureștiului sunt acum iarăși animate și încetul cu încetul se îmbracă în straie noi. Profitând de vacanță, magazinele și-au lepădat vechile culori, împrumutând altele mai originale, mai proaspete. Din nou vitrinele constituie punctul de atracție al cetățeanului. Mai modești, negustorașii ambulanți, „les camelots“ cum sunt numiți în străinătate, au părăsit plajele și nedeslipiți de tarabele lor și-au reluat vechile locuri. Bulevardele, Lipscanii, Sf. Gheorghe și Sf. Nicolae Șelari, ca să nu numesc decât arterele mai importante, mișună la fiecare pas de vânzători vagabonzi.

Cine dintre noi nu s’a oprit locului să asculte „discursurile“ acestor mici, dar ingenioși exploatanți, care se pricep de minune în a ne sugestiona și a ne scoate banii din buzunare? Cine-i acela dintre noi care nu s’a „ars“ cu un brici miraculos, un parfum îmbătător de trandafiri, un săpun de scos pete, sau vreun praf de dat lustru metalelor?!”

Vânzători ambulanți
pe străzile Bucureștiului interbelic

BRICEAGUL MIRACULOS

“Dar „șmecherul“ de colo! Ați văzut cu toți cum tăia sticla, în zeci de bucăți, cu ajutorul unui briceag prevăzut cu o mică rotiță. Dar odată ce ați cumpărat cuțitașul, aceeași rotiță a devenit inutilizabilă între degetele dv. Și totuși l-ați auzit bine, insistând, că vă vinde chiar instrumentul de care s’a servit la experiență. Era o garanție solidă pentru cumpărător. Și decepția provine tocmai din pricina acestei garanții. Căci rotița posedă la început un tăiș  e oțel foarte fin, dar care s’a distrus repede, cu prilejul primelor două sau trei demonstrații. Aceste demonstrații au fost executate de către vânzător, cu multă îndemânare, chiar în fața dv. Însă când v’a vândut obiectul, v’a înșelat cu un accesoriu nefolositor și el a trecut la experimentarea unuia în bună stare.”

O PIATRĂ DE SCĂPĂRAT BINE MÂNUITĂ...

„Vi s’a întâmplat apoi sa vedeți cum o simplă piatră de brichetă scotea scântei suficiente pentru ca să aprindă o lampă cu petrol, așezată la o distanța de cincizeci de centimetri. Piatra nu-i nimic altceva decât un ferro-cerium obicinuit, care poate fi întrebuințat cu succes în mașina de scăpărat, dar care nu se mai pretează la nici o altă utilitate.”

Ciorapi care nu se rup...

UN APARAT INGENIOS

„Cât despre vânzătorul de aparate de băgat ața pe ac, nici nu mai insist. Tot secretul constă în faptul ca individul în chestie este de o dexteritate fără pereche. Grație unor sforțări nemaipomenite a izbutit să tragă foloase strălucite de pe urma unui instrument cu care un altul nu se putea împăca deloc, decât în urma unei practici îndelungate.

Sunt mulți vânzători care nu se mulțumesc cu câștigul de pe urma clienților căzuți în capcană. Atunci ei aranjează ca premiile cele mai interesante să cada în mâna vreunui prieten.”

SPAIMA VÂNZĂTORILOR

„Când le e lumea mai dragă, apare sergentul din post. Atunci, ca prin farmec, taraba dispare. Dar a doua zi își reia locul. Căci vânzătorii ambulanți nu se tem de poliție. Ei au o singura lege: să realizeze o cât mai mare cifră de afaceri.” (2)

Surse:

(1) articolul “În Piața mare” - semnat Ion Tik - publicat în “Ilustrațiunea Română” - numărul din 26 septembrie 1929
(2) articolul “Din trucurile vânzătorilor ambulanți” – semnat “Timon” – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” – numărul din 21 septembrie 1932