Paragrafe:
- Primul român care a băut cafea
- Prima cafenea din București
- Cafenele celebre de odinioară
- Rețete de cafea de altădată
- Espressorul modern
Nimic nu se compară cu plăcerea de a bea o cafea fierbinte și aromată, în intimitatea propriului cămin. Dar cafea nu se bea dintotdeauna. Dacă aveți puțin timp și o cafea bună la îndemână, o să vă spun acum câteva dintre poveștile cafelei:
Primul român care a băut cafea
Istoria nu consemnează cu exactitate cine a fost primul român care a gustat această licoare magică și parfumată. Legenda ne spune însă că un curtean de-al domnitorului Bogdan cel Orb, aflându-se în solie la Poarta Otomană, a fost tratat de sultan cu o băutură aromată și fierbinte dar că, neștiind cum să o bea, s-a opărit la limbă în timp ce sorbea din necunoscuta licoare. Sărmanul logofăt nu avea cum să știe că peste veacuri această băutură nu va lipsi din nici o casă românească. Cert este însă că în scurt timp de la mesele domnitorilor români începe să fie nelipsită cafeaua, o masă rafinată din acele vremuri nefiind considerată una completă dacă nu se ofereau onoraților oaspeți ciubuce și cafele.
Prima cafenea din București
Prima cafenea (“cahvenea”) din București s-a deschis în anul 1667, a fost proprietatea unui fost ienicer - pe numele lui Kara Hamie - și se afla cam pe locul unde este acum Palatul Băncii Naționale. Încetul cu încetul cafeaua și cafenelele au devenit o prezență comună în peisajul Capitalei. Bineînțeles, cafenelele au devenit și “locuri de discuție, agitație și opoziție împotriva stăpânirii". Acest lucru nu era pe placul conducătorilor și ca urmare printr-un pitac de la 1782 “se poruncește cu toată severitatea să nu se discute în cafenele în legătură cu domnia sau stăpânirea turcească”.
Cafenele celebre de odinioară
Perioada de glorie a cafenelelor a fost în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea. În celebrele cafenelele din acea vreme, asemeni celei deschise de polonezul românizat Fialkowski pe strada Câmpineanu de azi, se întâlneau cele mai reprezentative figuri ale orașului: actori, diplomați, profesori, artiști, scriitori sau juriști. “Fialkowski nu mai era o cafenea ci ajunsese o adevărată instituție” - nota Constantin Bacalbașa. Și tot el constata că “aci atâția poeți tineri și scriitori, la cari începuse a le miji talentul și mustățile, au sorbit șvarțuri cu un pic de rom, capuținere și au scos pe nas rotocoale de fum”. Scriitori precum Caragiale, Macedonski sau N. Filimon, actori vestiți dintre care amintesc doar pe Grigore Ventura, C. I. Nottara, Petrache Liciu sau Ion Livescu "își făceau veacul” la Fialkowski.
S-au deschis mai apoi la fel de vestitele cafenele Capșa, Terasa Otetelișanu, Rigler, Kubler, High Life, Cafe de Paris și atâtea altele. Cafeneaua Capşa a fost însă, de departe, cea mai faimoasă. Înființată de Grigore Capșa în anul 1891, Capșa a fost un important spațiu cultural și politic al societății bucureștene. În prima perioadă, până la Primul Război Mondial, aici obișnuiau să vină Alexandru Ghica, Radu Văcărescu, Mișu Văcărescu (Claymoor) și de asemenea scriitorii și gazetarii politici George Lahovary, Nae T. Orăşanu, Cincinat Pavelescu etc.
Rețete de cafea de altădată
Cafeaua servită în aceste celebre cafenele nu era doar o simplă cafea: se putea alege dintre diferitele variante ale aromatei licori: șfarț, turcească, capuținer, mazagran sau vestitul marghiloman. Pentru că sunt convins că v-am stârnit curiozitatea, o să vă spun și câteva dintre rețete:
ȘFARȚ - era cafeaua neagră (numele provine din germanul "schwarz") mai subțire, fără caimac și fără adaus de lapte, făcută după moda germană a vremii.
CAPUȚINERUL - o cafea cu lapte, dar cu mai multă cafea decât lapte.
TURCEASCĂ - cafea neagră dar cu mult caimac (spuma groasă și aromată o deosebea de șfarț). Un proverb turcesc descrie cafeaua turcească astfel: “Cafeaua trebuie să fie neagră ca iadul, tare ca moartea și dulce ca dragostea.” Cafeaua turceasca se bea încet, fiind însoțită de un pahar cu apă sau cu lichior de mentă. În cafeaua turcească nu se adaugă niciodată frișcă sau lapte.
MAZAGRAN - băutură răcoritoare preparată din cafea neagră foarte concentrată în care se introduceau bucățele de gheață.
MARGHILOMAN - având o întreagă istorie în spate, această denumire care poate părea unora dintre voi ciudată, face referire la un tip de cafea considerat ca fiind o specialitate românească. Cu o aromă deosebită, datorată unei rețete pe măsură, aceasta se fierbea în ibrice așezate pe nisip încălzit cu cărbuni și se servea în cești foarte mici, fără toartă, cunoscute sub numele de "filigeană". Rafinata și celebra băutură, veche de mai mult de o sută de ani, se prepara astfel: se fierbeau la foc mic 70 ml. de coniac, 30 ml. de apă și două lingurițe de zahăr. Când clocotea, se adăugau trei lingurițe de cafea. Se lua ibricul de pe foc și se acoperea trei minute "ca să se lase zațul". Se turna amestecul în ceașcă și se savura cu înghițituri mici.
Espressorul modern
Se părea că nimic nu se mai putea inventa privitor la prepararea cafelei. Nu a fost așa:
Primul aparat de preparat cafea a fost construit și brevetat în anul 1884 de italianul Angelo Moriondo. Aparatul de cafea - fabricat într-o formă apropiată de aceea pe care o cunoaștem astăzi - a fost inventat și în 1902 de Giuseppe Bezzera. Patentul a fost cumpărat în anul 1905 de Desiderio Pavoni, acesta fiind cel care a produs și comercializat în serie, acest aparat, contribuind astfel la răspândirea cafelei espresso italiene în Europa și în întreaga lume. În perioada interbelică, în 1935, un alt italian - Francesco Illy - a patentat primul aparat automat de cafea care înlocuia apa presurizată cu abur. Prin folosirea presiunii aburului se intensificau parfumul și aroma cafelei.
Unul dintre primele aparate pentru preparat cafea |
Espresso a devenit în perioada interbelică băutura preferată a funcționarilor și a muncitorilor care, dimineața în drum spre locul de muncă, se opreau pentru câteva minute într-o cafenea ca să bea o cafea cremoasă și tare care urma să-i energizeze pentru întreaga zi.
Până în epoca modernă însă nu aveai privilegiul de a putea prepara un espresso adevărat în intimitatea propriului cămin. Asta era o adevărată problemă: cafeaua preparată la ibric nu are savoarea unui espresso. Din fericire nimic nu e de nerezolvat. Au început să fie concepute „aparate de făcut cafea din ce în ce mai performante” și din ce în ce mai accesibile publicului larg. Azi ne putem prepara cafeaua acasă, espresso-urile moderne fiind proiectate astfel încât să ne servească specialitatea de cafea preferată la o simplă apăsare de buton.
Surse:
- „Din Bucureștii de ieri” - George Potra – 1990
- „Bucureștii romantici” - Iuliu Moisil – 1935
O placere lecture de azi cu ceşcuța de cafea alaturi! Va multumim inca o data pentru aceste invațaturi .Viata lunga minunatului blog! Puşa Becker Brindea
RăspundețiȘtergere