Astăzi la fel ca și acum 2000 de ani

Incripție de pe
 zidurile Pompeiului

În ziua de 24 august a anului 79 d. C. o coloană de lavă s-a aruncat necruțătoare asupra orașului Pompei. Erupția a durat 12 ore. Cenușa revarsată de vulcan a acoperit definitiv orasul și a curmat viața celor aproape 25.000 de locuitori. Totul a rămas încremenit  în cenușa vulcanică timp de 17 secole: casele, templele, brutarul care tocmai scotea o pâine din cuptor, mama care plivea flori în gradină, câinele de pază al unei case. Ruinele Pompeiului au fost descoperite și au început să fie readuse la lumină abia după 17 secole, începând din anul 1748.

Reporterul interbelic al “Ilustrațiunii române” scria în anul 1931 despre asemănarea neașteptată dintre viața dusă de pompeieni acum 2000 de ani și viața oamenilor din perioada interbelică. Voi adăuga și eu azi că multe dintre obiceiurile sau năravurile evocate se regăsesc și în societatea secolului XXI:

“ Pompei, vechiul oraș roman distrus de lava Vezuviului, nu este numai unul dintre cele mai prețioase documente ale antichității dar este și o dovadă că oamenii de acum 2000 de ani duceau o viața mult asemănătoare cu aceea din zilele noastre. Pompelanii aveau aceleași bucurii, griji și suferințe ca și ale noastre. Peste 10.000 de inscripții s'au păstrat pe zidurile orașului. Acestea ne desfășoară înaintea ochilor viața intensă a acestui oraș.

Idei de vacanţă

Sa remarcăm însa că ceva tot s-a schimbat în ultima sută de ani: dacă pentru majoritatea cititorilor din perioada interbelică ai săptămânalului "Ilustraţiunea română" fotografiile publicate în paginile revistei erau singura posibilitate de a "călătorii" - cu ajutorul imaginaţiei - pe străzile scoase din cenuşă ale Pompeiului, pentru noi cei de azi lucrurile sunt mai simple. Astăzi un sejur la Napoli este la îndemâna tuturor.
Din Napoli ca sa ajungi la Pompei, poti fie sa iei trenul (trebuie sa cobori la statia Pompei-Scavi), fie autobuzul turistic.Ce ziceti - orasul readus la lumina de sub lava Vezuviului ar putea fi o destinatie de vacanta interesanta ?

AFIȘELE SPECTACOLELOR

Pe zidurile ruinelor se pot vedea foarte clar anunțurile luptelor de gladiatori sau ale altor jocuri care erau distracția de căpetenie a romanilor. După cum femeile se pasionează azi pentru vreun tenor de operetă, boxeur sau actor de cinema, sau cum e cazul în Spania, pentru toreadori, tot astfel romanele își închinau admirația și foarte des și inima marilor gladiatori.

În locul scrisorilor de dragoste se pot citi alături de afișe, următoarele inscripții ale adoratoarelor:

<< Tu dorul femeilor… >>

<< Tu tămăduitorul fetelor… >>

Gladiatorii făceau parte de obicei din clasa de jos, sclavi sau prizonieri de război. Dar gloria si succesul atrăgeau adesea în arenă și cetățeni din clasele superioare.Gladiatorii apăreau în costume foarte bogate și în sunetul trompetelor  începeau lupta pe viață și pe moarte.

Marea mulțime cerea, la fel ca populația orașelor civilizate, spectacole senzaționale : fiare sălbatice, monștri, uriași sau pitici. Iată cum suna un anunț:

<< La 28 August va avea loc o luptă a lui Felix cu urșii >>

Alt afiș anunța că:

<<  Teatrul va fi acoperit  ca pânze,

peutru ca spectatorii să fie feriți de razele soarelui. >>

 Al treilea adăuga:

<< Dacă vremea va fi favorabilă >>

ANUNȚURI DIN RESTAURANTE SAU CÂRCIUMI

Imagine din Pompei
  Via dell'Abondenza în 1931

În restaurantele sau cârciumile pompeiane consumatorii își scriau pe pereți mulțumirile sau nemulțumirile lor:

<< Să ajute zeii ca să fii si tu odată păcălit de minciunile tale,

după cum ne dai să bem apă în loc de vin >>

Tema vinului și a dragostei dă prilej la nenumărate inscripțiuni în proză și versuri și desemnuri în aceste localuri:

<< Sănătate celor care iubesc >>

<< Blestem celor care nu cunosc dragostea >>

<< De două ori blestemați cei care ne împiedică să iubim >>

Pompeianul își striga în gura mare dragostea lui :

<< Metha îl iubește pe Chrestus >>

<< Aemonius o iubește pe Anga >>

Citate din poeți celebri, zicători, împodobesc deasemenea acești pereți, la fel cum găsim și astăzi prin loculurile de băutură din Germania sau Anglia.

CARTIERUL LUPANARELOR

Foarte numeroase sunt inscripțiile și picturile de pe zidurile lupanarelor. Amenințările polițienești sunt primul semn al destinației locuințelor din acest cartier:

<< Nu stați pe loc, circulați >>

Sau, ca în zilele noastre :

<<  Murdăria oprită >>

Se recurgea și la furia zeilor ca amenințare :

<< Răufăcătorii vor avea să sufere furia lui Jupiter >>

Pe zidurile caselor de tolerență sunt înscrise numele curtezenelor care pot fi găsite aici. Alături de nume e specificată și naționalitatea vânzătoarei de plăceri. Inscripția suna în felul următor:

<<  Cine scapă de mrejele arzătoarei orientale Zwyrinia,

este așteptată de frumusețea grecoacei Aegle

și de farmecul evreicei Maria >>

O inscripție mică, gravată pe zidul unei case mai modeste, a fost parcă o prezicere pentru sfârșitul acestui oraș :

<< Sodoma și Gomorra >>

PROPAGANDA ELECTORALĂ

Imagine din Pompei
 Via dell'Abondenza astăzi

Luptele politice erau la pompeiani le fel de pătimașe ca și azi. Afișele de propagandă sunt înlocuite prin inscripțiuni abundente pe toate zidurile - între reclame, firme și chiar sub statuile zeilor. Lupta mare se dădea mai ales pentru cele două posturi mai însemnate ale orașului Pompei: duumvir și edil.

Aceleași reclame și promisiuni ca și în manifestele noastre electorale:

<< Alegeți-l pe Publius X. Y. duumvir (primar).

El este un om bun și de mare merit.

El vă va da pâine ieftină

 și va ține strâns legată punga orașului >>

Câteodată inscripția nu este decât o armă de luptă:

<<  Pe Vatia îl recomandă ca edil (director de poliție)...

numai pungașii >>

 Altă dată își bat joc de candidat:

<< Alegeți-l pe Claudius duumvir,

căci vi-l recomandă drăguța lui >>

Toate făgăduielile  erau făcute alegătorilor în litere mari și groase, dar se țineau tot atât de puțin ca și în zilele noastre.

RAFINAMENTUL COSMETICELOR ROMANE

Inscripție pe un zid

Un capitol foarte important din viața romanilor este cel al cosmeticelor. Femeile romane nu erau cu nimic mai înapoiate în arta "corijării naturii" decât femeile secolului nostru. Roșul de buze și fardul erau întrebuințate pe o scară tot atât de largă ca și azi. În locul cremei de obraz, romanele își preparau o cocă de pâine, amestecată cu lapte de măgăriță, cu care se ungeau noaptea și care le păstra pielea fragedă ș i viu colorată.

Părul blond, foarte modern, era preluat și pe atunci de la popoarele germanice. Foarte des procedau și romanele la decolorarea părului. Nu cunoșteau încă apa oxigenată; își ungeau însă părul cu un fel de alifie, îl expuneau apoi la soare și reușeau astfel să-l decoloreze.

Romanii se pricepeau de asemenea foarte bine în lucrările dentare. Înlocuiau în mod artistic dinți din fildeș și aur.

În măsuțele de toaletă găsite sub cenușă, s'a găsit un vast arsenal de alifii și uleiuri, cutioare și sticluțe, cuțitașe, pensete și multe alte obiecte de toaletă. Femeia bogată avea mai multe cosmetice și sclave, pe care le-am putea înlocui azi prin coafezele, maseuzele si manichiuristele noastre. E știut că și bărbații romani &dealt loadetei liar o importantA aproape tot atat de mare ea si femeile. Întrebunțau  farduri, creme și parfumuri și dădeau o mare îngrijire părului, pe care-l purtau iarna în cârlionți mai lungi,iar vara, din cauza căldurilor, îl tundeau mai scurt.

CĂRȚI DE VIZITĂ ORIGINALE

Pâine de acum 2000 de ani

Tot zidurile orașului ne scot la  iveală și viața privată a romanilor. Saluturi, lingușiri și amabilități sunt înscrise pe pereți, alături de amenințări și injurii. Cărțile de vizită erau înlocuite prin astfel de inscripțiuni:

<< Sabinus a fost aci >>

Adesea este adăugată câte o drăgălășenie sau câte o răutate :

<< Samius îi dorește lui Cornelius să se spânzure >>

sau:

<< Pe Bercas să-l apuce amețelile >>

 Iată și o carte de vizită de condoleanțe:

<< Pyrhus își salută colegul din Chios.

Am auzit că ai murit; îmi pare rău. Drum bun ! >>

O altă carte de vizită suna astfel:

<< Cine nu mă invită la masă, este petru mine un barbar >>“

Dacă nu v-am convins să alegeţi această destinaţie turistică - să ştiţi că o să revin şi cu alte idei. Dar dacă nu aveţi răbdare - puteţi căuta idei şi destinaţii de vacanţă last minute aici.

Sursa: articolul “Azi la fel ca acum 2000 de ani” – semnat dr. Lc. - publicat de revista “Ilustrațiunea română” -  numărul din  11 noiembrie 1931- citit în Biblioteca Digitală a Bucureștilor

Citește mai mult... »

1907: În paşi de vals printre poeţi

 

Ce poate fi mai relevant pentru a afla câte ceva despre preferinţele oamenilor dintr-o anumită epocă decât un… sondaj de opinie. Despre un astfel de ”sondaje”, realizate în anul 1907, o să vă vorbesc astăzi. Nu este bineînţeles vorba despre un sondaj de opinie realizat pe un “eşantion reprezentativ” şi cu o “marjă de eroare” strict determinată. Sunt doar răspunsuri ale cititorilor revistei “Moda nouă ilustrată” la întrebările puse de redactori despre dansurile preferate sau despre poeţii citiţi cu plăcere. Opiniile, preferinţele, limbajul şi… pseudonimele cititorilor o să va intereseze şi o cred că o să vă amuze:

“Care din dansuri vă este preferabil? 

 Şi de ce?“

Blondina cu ochi verzi din Vaslui “numeşte dansul ei preferat: valsul regele dansurilor şi ne mărturiseşte că nimic nu e mai plăcut decât atunci când se simte legănată de acordurile unui vals.”

Brunetele cu ochi de foc, loco: “Fiind nişte pasionate valsatoare, găsim că cel mai preferabil dintre toate dansurile e valsul, căci nu eşti mai fericită decât când, cu un bun valsator, te legeni în plăcuta melodie a valsului răpitor. Noi credem că o perfectă dansatoare sau dansator nu poate prefera alt dans decât valsul, valsul şi iar valsul.”

Dolman din Medgidia: “drăguţa horă, fiindcă este un adevărat dans românesc, apoi sentimentul naţional se simte de la primul pas si acord al instrumentului. Mai este şi liniştit, neobositor şi un bun prieten al sănătăţei. Nu te simţi în urma acestui dans nici cu junghiuri, nici cu ameţeli, bătăi de inimă şi apoi nu te încălzeşte aşa rău ca după serie o obositoare de vals. A dansa nu înseamnă, după mine, decât pur şi simplu ruina sănătăţii, însă o persoană pasionată după dans nu simte răul făcut precum nici pasionatul fumător nu simte otrava ce în mari cantităţi o introduce în corpul său.”

Doi ochi căprii, Caracal  “se pronunţă pentru vals, căci “numai el prilejuieşte ocazia de a fi mai aproape de persoana iubită, care să te facă să simţi o senzaţie nespus de plăcută.”

Două surioare brune, Mizil adoră valsul căci:

“Ce frumos este valsul, valsul răpitor !

El ne urcă pân’la ceruri, pe scări de amor.”

Marchizul Chamery, loco: se declară şi d-sa partizan al valsului. “Cea mai mare plăcere ce o simt în viaţa mea este când cu o perfectă dansatoare mă simt legănat de fermecătoarea armonie a unui vals sublim ! Nimic nu e mai dulce decât valsul, valsul şi iar valsul Cu valsul pe buze vom muri.”

 “Pe care dintre poeţii români 

îl citiţi mai cu plăcere ?”

Gig. Heruvim, Brăila: “Pe Alecsandri, căci el a ştiut să zugrăvească calitaţile românului, a contribuit la împuţinarea defectelor. Pe el, căci numai el a înţeles murmurul pârâiaşelor, cântecul păsărelelor, frumuseţea naturei. Pe Eminescu, căci el a cântat mai frumos pe coardele iubirei, el a înţeles tainele ei.”

D-şoara Mygnona, Focşani: Aduce omagii lui Eminescu pe care îl numeşte  << stea divină ce aruncă’n ţara lui lumină >>.

D. Craumois d’Aurenzio, Galaţi îşi exprimă părerea în versuri:

Lui Vlahuţă

“Cu o măiestrie ne’ntrecută,

Frânturi de vorbe tu închegi

Şi cânţi în versuri cristaline

Poema visurilor pribegi. (…)”

Două Romaşcance: “Oricine simte româneşte poate aprecia în timpul generaţiei noastre pe mult adoratul şi gingaşul poet transilvănean Octavian Goga care a fost apreciat acum de curând până şi de Academia Română, dându-i cel mai mare premiu pentru versurile lui.”

D-şoara Vanilia de la Putna: “…fiecare poezie îşi are farmecul ei şi fiecare poet meritul lui. În prima linie citesc cu drag poeziile şi tot ce scrie scumpa noastra poetă Carmen Sylva, căci tot ceea ce a scris a scris cu multă simţire şi de un lirism înduioşător.

Al doilea citesc cu aceiaşi plăcere pe Vlahuţă, ale cărui poezii Din prag, Dormi în pace şi altele, având subiecte luate din viaţa zilnică, grăiesc cu putere sufletului nostru; de asemenea mă mişcă poeziile lui Eminescu şi Alecsandri. Pe a doua linie vin tinerii noştrii poeţi ale căror poezii au farmecul lor.

Concluzia e: Orişice poet îşi are meritul şi talentul său, orişice poezie farmecul ei!”

Claudius din Călăraşi se declară pentru Eminescu, fiindcă:”…el a suspinat toate tânguielile sufletului, el a rourat cu lacrimile sale visurile de dragoste ale tinereţii noastre; el a dat glas blestemului întregului neam românesc în contra neadevărului civilizaţiunii noastre. Peste aceste credinţe ale noastre, el a întins << straiele de purpură şi aur >> ale poeziei sale, el a învăluit şoaptele inimei generaţiunei noastre cu splendoarea unei forme întinerite de dansul, în care a turnat << limba veche şi înţeleaptă a cronicarilor >>”

Floare albastră, Tg. Lespezi stă în cumpănă între Eminescu, Alecsandri și Vlahuță: “Eminescu sublim… Alecsandri admirabil… Vlahuță blând, dulce… frumos. Ori de câteori citesc ceva de el, mă face să rămâi într’o reverie blândă, nesfârșit de dulce… și pare c’aș vrea ca bucata ce citesc să nu se mai sfârșească. Deci cui dau preferință? Când toți trei îmi sunt dragi și numai momentele predispoziției sufletești decid atracția către unul sau altul?”

D-șoara N.L. însă citește cu o nesfârșită plăcere pe Alexandru Macedonski,

 << marele poet al Nopților>>.

Mocăncuța, Medgidia gustă mai cu drag operele lui Coșbuc, iar acum citește cu pasiune poeziile lui Octavian Goga.

D-șoara Laura Popilian, Drăgușeni: “Sunt sigură că multe din drăgălașele cititoare ale revistei d-v. preferă a citi mai mult versurile nemuritorilor poeți Eminescu, Alecsandri, Coșbuc, Vlahuță etc. prea puține însă își vor reaminti de poeții Neculai Beldiceanu și Traian Demetrescu. Cu toate aceste, versurile lor sunt sublime, plânsul lor pentru proletari ne înalță sufletul la o melancolie divină, iar stilul lor dulce și limpede ca lacrima ne face a le îndrăgi versurile, citindu-le cât de mult, în tocmai ca melodia unui preafrumos cântec, pe care, oricât de mult am asculta-o, tot nu ne săturăm de ea niciodată. Iată de ce prefer a citi mai mult duioasele poezii ale acestor doi poeți.”

Sursa: articolele apărute în rubrica “Anchetele revistei Moda noua ilustrată” apărute în perioada ianuarie – martie 1907 – răsfoite în Biblioteca Digitală a Bucureștilor.

Citește mai mult... »

Secretele cosmetice ale femeilor aztece

Preocuparea femeii de a-şi pune în valoarea frumuseţea şi farmecul nu e proprie societăţii moderne. Se ştie că produse cosmetice se foloseau în Egiptul antic încă de acum 3 - 4000 de ani. Dacă mai crede cineva ca în zilele noastre se pot descoperii tratamente cosmetic naturiste noi – pot să vă spun cu certitudine că se înşală. Uleiul de măsline, ceara epilatoare, nisipul fin folosit pentru exfoliere, mierea de albine sau extractele din plante – ca să enumar doar câteva dintre ingrediente - sunt folosite de milenii de către femei pentru a-şi “retuşa” frumuseţea.

Despre tratamentele cosmetice utilizate de  femeile din Roma, Atena sau din Egiptul antic s-au scris multe. Mai puţine probabil despre metodele prin care “doamnele aztece”  ştiau să-şi accentueze farmecele. Tocmai de aceea mi-a atras atenţia articolul “Reţete pentru îngrijirea frumuseţii la femeile aztece de acum 700 de ani” apărut în numărul din 26 iunie 1935 al “Realităţii illustrate”. L-am citit şi pentru că mi s-a părut interesant o să vi-l ofer şi vouă:

Femeie fardată dupa
moda aztecă cu figura
 vopsită în două culori

“ Studii  recente făcute asupra vechilor picturi aztece găsite in Mexic, ne aduc interesante revelaţii asupra modului în care doamnele aztece, înţelegeau să-şi accentueze farmecele.

Se ştie că femeilie acestei vechi civilizaţii, care cu trei sute de ani inainte de descoperirea Americii de către Columb , se aflau într'o stare de culminantă înflorire , întrebuinţau pudra , rouge-ul, creionul de buze, vopselele de păr şi alte cosmetice.

Interesant în special de notat este faptul că frumuseţile aztece îşi vopseau adesea feţele în două culori aplicând spre exemplu, roşu pe toată partea superioară a obrazului şi negru pe cea inferioară , sau roşu sus şi galben jos. Vopseaua era întrebuinţată în genere pe tot trupul dar faţa  avea parte de o atenţie specială. Culoarea favorită era o cremă galbenă numită „axin" la care se mai adăogau şi alte substanţe spre a-i varia nuanţa. Iar pudra pe care obicinuiau (să o folosească) mai mult era de un ocre şi roşcat.

Vopsirea feţei implica o adevărată artă deoarece culoarea de bază era accentuată cu sublinieri de vermilion, cu albastru sau cu verde. Aztecele ultraelegante îşi vopseau dinţii în roşu şi buzele în albastru. La unele partea superioară a feţei era vopsită în galben, partea de jos în albastru iar gura era înroşită cu carmin. Fardarea fetei nu putea fi făcută decât de către experţi.

Patru sclavi îmbracă
o doamnă aztecă

Într'una din stampele noastre vedeţi o doamnă aztecă pregătindu-se pentru o recepţie . E de observant că cei cari o ajută să se îmbrace nu sunt femei. Odată îmbăiată şi masată cu uleiuri parfumate de către sclavele sale, doamna se întindea pe o sofa şi în vreme ce femeile îi cântau acompaniindu-se cu nişte mici tamburine, veneau servii cu veşmintele şi o îmbrăcau.

Fardul era aplicat cu atâta îngrijire încât se inventase pentru această operaţie un vocabular special în care un singur cuvânt servea la indicarea unui complicat  procedeu.Îngrijirea frumuseţei femeieşti era de domeniul practicilor religioase şi zeiţa Xochiquetzal, patroana dragostei şi a frumuseţei primea confesiunile amorurilor nefericite şi făgăduia succese viitoare.

Elementul de capitală importanţă în îngrijirea frumuseţei era oglinda pe care aztecii o făceau dintr'o pirită lustruită, şi era perfectă .

Femeile vechilor Mexicani făceau băi de aburi şi masseuse pricepute le frecau corpul cu ierburi ce aveau darul să le invioreze pielea.

Femeile aztece par a fi fost nudiste şi invitau adesea pe tinerii care le plăceau, să se scalde cu ele în bazinuri mari în care intrau complet nude. Nu e exclus să fi existat şi pe atunci predicatori care criticau aceste excese ale tinerei generaţii.

Aztecele par a fi cunoscut binefacerile săpunului. Unul dintre secretele frumuseţei lor era întrebuinţare a unei buruieni numită „etzapanxiutl" care avea o sămânţă amară şi dădea o admirabilă loţiune emolientă. Făceau deasemeni uz de parfumuri a căror preparare pare a fi atins culmea perfecţiei. Frumoasele aztece îşi întreţineau dinţii mestecand „tzictli" baza „chewing-gum-ului" de astăzi.

Zeiţă aztecă
îmbracată ...la modă

Părul, nu rămanea niciodată la culoarea lui naturală. O vopsea extrasă dintr'un rar mineral transforma părul negru într'un strălucitor albastru-închis, iar celui castaniu îi dau un luciu cald. Pieptănăturile lor arborau bucle, ondulaţiuni şi chiar cârlionţii pe care i-am văzut pe vremea Directoratului. Multe dintre femeile aztece purtau părul scurt tăiat dar mai multe erau acelea care-şi  lăsau cosiţele să le ajungă până la talie.

Cu toate ciudăţeniile mai sus descrise, femeile aztece par a fi fost fermecătoare, aşa reiese cel puţin din scrierile spaniolilor. Însuşi marele cuceritor Hernan Cortez s'a îndrăgostit nebuneşte de fecioară aztecă Malinche. Trebuie să observăm însă că atunci când a văzut-o, faţa nu-i era vopsită nici în galben şi nici în albastru şi nu purta decât un vesmânt extrem de simplu, de sclavă. Ea cunoştea totuşi vechile secrete aztece pentru înviorarea şi înfrumuseţarea epidermei cu ajutorul săpunurilor şi a ierburilor parfumate. “

Sursa: articolul “Reţete pentru îngrijirea frumuseţii la femeile aztece de acum 700 de ani” apărut în numărul din 26 iunie 1935 al “Realităţii illustrate” citite în Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga” - Cluj Napoca

Citește mai mult... »

“Junii Braşovului” – arc peste timp

Serbarea "Junilor" - 1929

Începând de vineri, 21 aprilie, Braşovul îmbracă din nou straie de sărbătoare: Festivalul oraşului, “Zilele Braşovului”, ajunge la ediţia a XIV-a. Duminică 23 aprilie – în Duminica Tomii – este programată coborârea “Junilor” în cetate. Obiceiul Junilor braşoveni a interesat de-a lungul timpului nu numai pe români. Saşii brașoveni s-au procupat de această datină atât de originală si de pitorească. Unul dintre primele documente care descrie acest obicei este un manuscris al lui Wilhelm Kamner (d.1901), fost profesor de desen la Liceul “Johannes Honterus” din Braşov. Conţinutul acestui manuscris este redat de Luiza Netoliczka în articolul “Contribuţiuni la obiceiul Junilor braşoveni: o veche descriere săsească”, publicat de revista “Ţara Bârsei” (numărul din martie-aprilie 1935) şi ne descrie amănunţit acest obicei, aşa cum se desfăşura în secolul XIX:

"Taraful Junilor" -  1929

"Deja cu câteva săptămâni înainte de Paşti, invită conducătorul flăcăilor (Altkneht) pe flăcăi cu scopul de a se înţelege cum să-şi aranjeze festivalul cu ocaziunea sărbătorilor de Paşti. Sărbătorile încep de sâmbătă având loc atât după masă cât şi seara anumite solemnităţi bisericeşti (Învierea Domnului), care durează până la miezul nopţii. În Dumineca Paştilor dimineaţa se ţine înc'o dată o mare slujbă bisericească.  După masă - iarăşi după un serviciu divin mai scurt - preotul botează pe feciori (pe Juni), după aceea aceştia părăsesc curtea bisericii cântând din gură şi se duc până la crucea din Prund. Acolo, prinzându-se de mâini, fac un cerc şi încep hora, acompaniaţi de muzicanţi ţigani. După ce feciorii au jucat câtva timp, conducătorul părăseşte şirul şi intrând în mijlocul horei aruncă în sus buzduganul adus cu sine, cât se poate de drept, cu scopul să-l prindă când cade jos. Aceasta o mai repetă de două ori şi dacă a reuşit să-l prindă de fiecare dată, se întoarce în şirul dansatorilor fără să plătească amenda şi predă buzduganul vecinului său. Acesta aruncă şi el buzduganul de trei ori ca primul June şi apoi îl predă vecinului. Acest lucru se repetă de atâtea ori până când fiecare şi-a făcut rândul. Atât hora cât şi muzica şi aruncarea buzduganului par cam monotone. Singura întrerupere a acestei monotonii se întâmplă atunci când unul, din neîndemânare, nu arunca drept buzduganul, ci oblic. În cazuri de acestea publicul fuge exclamând şi ferindu-se dinaintea greutăţii buzduganului. După ce şi-au terminat jocul, flăcăii înşiraţi frumos se duc împreună cu muzicanţii la localul lor de adunare unde apoi se despart. Seara are loc un chef aranjat din banii celor amendaţi.

Un june din 1929
în costum tradițional

În a treia zi se ţine mai întâi slujba bisericească. După masă Junii se duc pe Coasta Prundului (Kreutzberg) unde iarăşi petrec cu jocuri, cu aruncarea buzduganului, cu mâncări, băuturi şi cu împuşcături, până se înserează. Seara se duc din nou la crucea din Prund, unde continuă jocul şi aruncarea buzduganului. Pe urmă se duc la vătaf, unde petrec cu vin cumpărat din suma adunată din amenzi. În ziua de Miercuri după Paşti atât tinerii cât şi bătrânii se duc fie călare fie cu căruţa între Pietrele lui Solomon (Salamonsfelsen). Acolo împodobesc brazii cu cruci şi cu foiţe aurite pentru cortegiu; şi în acest timp se joacă hora şi se aruncă buzduganul. După masa încep pregătirile pentru reîntoarcerea în oraş într-un cortegiu frumos. Înaintea cortegiului pornesc cimpoierul (surlaşul) şi muzicantii, călări. Apoi urmează brazii împodobiţi, care sunt duşi de feciori călări, apoi toţi Junii vin călări. În urmă se înşiră căruţele cu neamurile Junilor. Cortegiul îşi ia drumul pe Strada Ecaterinei până la crucea Moskaliu. Brazii se împărţesc în modul următor: câte doi la fiecare cruce pe unde trece cortegiul, dar la crucea din Prund se lasă patru; ceilalţi brazi se pun la casa vătafului, armaşului şi la casele membrilor din comitetul bisericesc (Kirchenvater). Joia dupa masă, Junii merg la Grader (sub Tâmpa), unde iarăşi petrec cu mâncare şi băuturi. Vineri şi sâmbătă se întrerupe această serbare, iar Dumineca se mai duc odată sub Tâmpa. Inaintea casei lui Muller joacă hora şi apoi se duc la vătaf, unde fac socotelile. Cu aceasta se termină serbarea.”

Cortegiul Junilor în drum
spre Brașov - 1929

În timp, acest obicei a suferit modificări. O descriere a serbării şi câteva fotografii am găsit în săptămânalul “Realitatea Ilustrată” – numărul din 30 aprilie 1929: “A doua zi de Paşti se ţine obicinuitul serviciu divin. După masă, Junii merg împreună cu părinţii, cu neamurile şi cu alţi tovarăşi în grădina lui Zeimen, unde se așează în diferite grupuri, ospătându-se cu fripturi, prăjituri şi vinuri aduse cu ei, petrecând în discuţii vesele, muzică şi împuşcături. Către seară Junii pleacă din grădină şi se duc în Prund, jucând hora şi aruncând buzduganul la fiecare cruce, atât la ducere cât şi la întoarcere. La crucea din Prund se repetă jocul şi aruncarea buzduganului".

Cortegiul Junilor - 1937

“(…)Și anul acesta, cu tot timpul nefavorabil, au avut loc de Paşti la Brașov cunoscutele serbări ale „Junilor", la care au luat parte pe lângă un numeros public braşovean, d-nii miniştri I. Mihalache, Mihai Popovici, Voicu Niţescu şi I. Lugoşanu. Serbările „Junilor" la Paşti sunt unele din cele mai frumoase obiceiuri româneşti, caracteristice numai feciorilor din mahalaua Scheiul Braşovului. Ele ţineau altădată opt zile, începând din prima zi de Paşti şi pană’n Dumineca Tomii. Se compun din jocuri şi excursiuni, la care ia parte toată populaţia Braşovului, fără deosebire de naţionalitate. Există obiceiul ca feciorii braşoveni, “Junii”, să se ducă înainte de Paşti în zilele de Buna Vestire şi Florii, împreună cu Surlaşul, pe Coasta Prundului, anunţând începutul serbărilor prin Surlă (un fel de fluier). Surlaşul e un fel de trubadur al junilor, care ia parte la toate serbările, rămânând neschimbat în această funcţie toată viaţa. Cu surla nu se cântă însă decât la Buna Vestire, la Florii şi de Paşti când încep adevăratele serbări ale junilor.

Vrei, nu vrei... (1929)

Începutul serbărilor se face după un anumit protocol, totdeauna acelaşi. În celelalte zile se fac excursiuni la Scheiu şi în jurul lui, cea mai de seamă fiind cea de Miercuri (a 4-a zi de Paşti). Locul de petrecere în această zi e în capătul de sus al Scheiului - la „Între Pietre" - de unde se desfăşoară o minunată privelişte spre Braşov. Junii merg toţi călări, având în frunte vătaful şi armaşii, urmaţi de publicul din Braşov care vrea să ia parte la escursiune. La „Între Pietre" se întinde o horă mare, cu cântece de lăutari şi focuri de pistoale şi se petrece până’n spre seară. Atunci junii se întorc spre oraş trecând prin Groaveri în sunetul muzicilor, pe lângă porţile cetăţii şi oprindu-se apoi la Crucea Moşicoiului, sub poala Tâmpei, unde petrecerea se încheie, cântându-se în cor “Hristos a înviat!” 

Alaiul Junilor în anul 1935

Evenimentele care au trecut peste oraşul Braşov şi peste România în ultimul secol au adăugat şi alte elemente acestei frumoase sărbători. Iată cum s-a desfăşurat ea acum câțiva ani – conform relatării făcute de www.brasov.ro: “În dimineaţa sărbătorii junii coboară călare în cetate, trec pe la vătaf, armaşul mare şi armaşul mic (serje), după care în jurul orei 10 se îndreaptă spre Piaţa Prundului (azi Unirii) din faţa bisericii Sf. Nicolae. Aici înconjoară Statuia eroului necunoscut, nu înainte ca preotul paroh să le sfinţească steagurile printr-o scurtă slujbă. Urmează încolonarea grupurilor după o ordine bine stabilită şi devenită tradiţională: mai întâi Junii Tineri, urmaţi de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanţi, Braşovecheni, Roşiori şi Albiori. Coloana este deschisă de fanfară. Fiecare grup are în frunte vătaful, urmat de stegar, încadrat de cei doi armaşi. Vătaful poartă banderola roşie pe piept, iar armaşii mare şi mic, albastră şi galbenă, formând astfel tricolorul, ca pe vremea când aceasta era interzis. Plecând din Prund, Junii fac un popas la Troiţa Căpitanului Ilie Birt, unde cântă "Hristos a înviat!", fiecare grup în parte. Apoi coboară pe strada Mureşenilor până la Bulevardul Revoluţiei, după care urcă, ocolind pe str. Nicolae Bălcescu, trec de "Poarta Schei", în sus pe str. Căpitan Ilie, str. Tocile spre "Capul Satului" pe str. Podul Creţului şi de aici la Pietrele lui Solomon.

Un grup de juni cântând

 ,,Christos a înviat" - 1935

Pe tot parcursul călătoriei, junii sunt întâmpinaţi de locuitorii Braşovului cu urale şi aplauze, cărora junii le răspund prin a-i invita să-i însoţească "la Pietri" ca să petreacă în natură alături de ei. Odată ajunsi la Pietrele lui Solomon, într-un splendid amfiteatru natural, junii serăspândesc pe cele două platouri, la locurile amenajate din moşi strămoşi, la mesele lor. Petrecerea începe prin ieşirea la horă şi aruncarea buzduganului, pe melodia cunoscută ca "Hora junilor".  Urmează şi alte jocuri: sârba, brâul, breaza, bătuta s.a., fiind invitate la joc şi fetele. După o zi de petrecere cu jocuri, cântece şi veselie, grupurile se încolonează aşteptând să coboare de pe platoul ce domină amfiteatrul. Junii Tineri îşi ocupă locul de frunte, ca adevăraţi iniţiaţi şi păstrători fideli ai obiceiului. Alaiul părăseşte locul plin de legendă de la Pietrele lui Solomon, reluându-şi traseul de la urcare. Junii ajunşi în Piaţa Prundului nu se mai opresc la Poarta Schei (ca altadătă), ci pătrund în Cetate, fiind primiţi cu "porţile deschise", ocolesc Casa Sfatului (azi Muzeul Judeţean) şi se îndreaptă spre cimitirul bisericii "Sf. Paraschiva", în Groavei, unde se află mormântul marelui poet Andrei Mureşianu (ale carui oseminte sunt aduse de Pe Tocile în anul 1925) şi în faţa mormântului cântă "Hristos a înviat!" şi un pasaj din imnul "Deşteaptă-te Române".

Hora mare de pe tăpșan
jucată de Juni în anul 1935

Aplaudaţi de mulţime, grupurile de juni se despart, îndreptându-se fiecare pe străzi diferite, nu înainte ca mulţimea să le adreseze vătafilor urarea "Să ne traiești, vătafe!". Documentele atestă că în anul 1931 existau şapte organizaţii ale junilor, cea mai veche fiind cea a Junilor Tineri. Ultimul grup înfiintat este cel din 1924 grupul Junilor Braşovecheni, format numai din bărbaţi căsătoriţi.”

Aşadar, trei relatări din trei epoci diferite ale acestei tradiţii frumoase păstrate de braşoveni. Sper că peste decenii cineva să povestească contemporanilor săi despre serbarea “Juniilor Braşovului”, aşa cum era ea prin anul… 2018.

Surse:

- articolul “Contribuţiuni la obiceiul Junilor braşoveni: o veche descriere săsească” semnat Luiza Netoliczka – publicat în revista “Ţara Bârsei” – numărul martie-aprilie 1935

- articolul “Serbarea junilor la Braşov” – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 20 aprilie 1929

- articolul “Junii” de pe site-ul: www.brasov.ro 

Citește mai mult... »

O poveste de dragoste cu final tragic (Vasile Alecsandri si Elena Negri)

Articolul rescris şi completat îl găsiţi aici (clik pe titlu pentru a-l vizualiza) :

Elena Negri - steluţa pierdută a poetului Vasile Alecsandri 

Citește mai mult... »

Femeia perfecta de ieri si de azi

 Sa ne si amuzam...

Idealul femeii perfecte a evoluat de-a lungul vremii.Astfel, ea, femeia perfecta a Clujului interbelic, avea ochii caprui, ca Mary Pickford, inaltimea de 1,63 m, ca Pola Negri, pieptul ca Greta Garbo (82,5 cm), talia ca Bebe Daniels (65 cm) si soldurile Gildei Gray (90 cm).

Sursa: Foaia transilvana

In 2009 femeia perfecta trebuia sa aiba picioarele Eve Longoria sau cel putin ale Nadinei Coyle, de la Girls Aloud, acestea trebuind sa fie "infipte" in apetisantul posterior al cantaretei Kylie Minogue. Parul trebuia sa arate ca cel al lui Cheryl Cole, iar abdomenul perfect al lui Britney Spears se potrivea perfect. Kelly Brook avea sani superbi, iar chipul Angelinei Jolie ii facea pe englezi sa-si ridice palariile.Englezii apreciau ca femeia perfecta ar trebui sa aiba brate ferme, ca ale Primei Doamne americane, Michelle Obama, care are si gingii perfecte.

Sursa: The Sun

 Dar care ar fi idealul in 2014?  Ma ajutati voi?

Sursa: www.topx.ro

Citește mai mult... »

Despre bugetul Romaniei din toate timpurile

Bugetul Romaniei - vaca de muls pentru politicienii de ieri si de azi :

ROMANIA - Flamand mai e maica! De-l mai tinea nitel in opozitie, murea bietul copil de foame!

Furnica - ianuarie 1911

Anul 1912 - Saracu tata! Acum inteleg eu de ce era asa cocosat cand a murit!

Furnica - ianuarie 1911

ASTA NU-I AMOR ADEVARAT!

Cocotake - Sunt eu cu asta in luna de miere, dar mie'mi lasa gura apa dupa mierea aluia!

Furnica - ianuarie 1911

- Reusi-vor sau nu sa'l scoata din sanul bugetar al Puterei ?

Furmica - decembrie 1911

Si pentru ca se apropie, ca si atunci, Revelionul:

Don Juanescu - Ma chere, iesti singura civilacare mi-a rezistat atat de mult: am inceput sa'ti fac curte in anul 1911 la ora 12 fara 5, si abia, in fine, mi;am vazut visul cu ochii in anul 1912 la 12 si 5 !

Furnica - ianuarie 1911

Citește mai mult... »