De ieri și de azi

Recomandări:

Ce-i trebuie României…

“Boala  de  care  suferă  societatea
 românească  e lipsa de caractere”
Nicolae Iorga


Ce-i trebuie României ca să progreseze cu adevărat? De ce România – o ţară atât de bogată din punct de vedere al resurselor de care dispune – a fost întotdeauna şi este şi azi este una dintre cele mai sărace ţări ale Europei? Nu de azi şi nici de ieri – ci de atâtea secole, din vremurile în care s-a născut tristul vers al unei doine: “Săracă ţară bogată!” Sunt întrebări la care au încercat să răspundă bunicii noştri şi la care căutăm încă răspunsuri noi, cei de azi. Am găsit câteva posibile explicaţii într-un articol publicat de “Realitatea Ilustrată” în 9 decembrie 1936 şi într-un desen semnat A. Murnu şi publicat de revista “Furnica” acum un secol, în numărul din 3 februarie 1915 (desen “adus la zi” şi la fel de actual în anul 2015). O bună parte dintre răspunsurile de atunci sunt valabile şi astăzi. Aşadar, să vedem ce-i trebuie României ?...

Lupte politice nu, în nici un caz!

"Ceea ce ne îmbâcseşte viaţa, ne acoperă magica trecere a anotimpurilor, fosforescenta defilare a orelor şi spectacolele infinite ale soarelui peste munţi, şesuri şi oraşe sunt amărâtele de patimi politice de care suntem cuprinşi, târâţi fără voia noastră. Nu ştim dacă o scuturare energica a fiinţei lăuntrice, din dorinţa de a scăpa de vermina meschină, care a năpădit sufletele noastre, ar mai fi în stare să ne redea curând prospeţimea vederii şi simţirilor pierdute…

Luptele politice cari s'au întins ca o pecingine pe întreg cuprinsul ţării noastre se dovedesc mai curând lupte între persoane, interesând vanităţile persoanelor, ambiţiile persoanelor, poftele de răzbunare ale persoanelor politice. Luate cu de-amănuntul persoanele politice cele mai serioase nu pot avea păreri fundamentale prea deosebite cu privire la destinele ţării  noastre şi cu toate acestea n'a mai rămas cetăţean, în biata noastră Românie, care să nu viseze întruniri politice şi care să mai poată avea vreun sentiment - de tată, de prieten sau de fiu - neîntinat de zoaiele patimilor politice.
 
De ce nu mergea înainte
 "căruţa României" în anul 1915?
Nu te mai întreabă nimeni ce carte ai învăţat, ce muncă îndeplineşti şi dacă te pricepi la această muncă, dacă îţi creşti bine copiii şi îţi ocroteşti părinţii sau prietenii în nevoie ci:
- Ia spune, neică, e adevărat ce se aude, că te-ai înscris în partidul lui Nea Isprăvitu?
- Nu, dragă, sunt calomnii de-ale adversarilor! Sunt tot membru devotat al partidului lui Conu Pipă-Lungă!...
Asemenea discuţii le auzi în tramvai, pe stradă, în tren, în camerele de aşteptare ale ministerelor, pretutindeni. Nici măcar lupte sociale nu ne trebuie, în România de azi. S'a înţeles în sfârşit că nu pot fi oameni cinstiţi funcţionarii publici - care având de ţinut o familie grea - primesc numai cinci mii de lei pe lună; s'a văzut că lucrătorilor salariaţi cu o lefuşoară de mizerie nu li se pot cere opt ore de lucru şi nici un lucru de calitate şi astfel în chip fatal, fără sbuciume şi vărsări de sânge, poate că se va face pe'ncetul o echilibrare mai dreaptă a forţelor sociale.
Dar ceea ce ne trebuie neaparat şi numaidecât, e o nouă gospodărire a ţării. Acolo unde au fost în joc interese personale, s'au realizat în ultimii ani miracole de construcţie. Avem fabrici care pot produce în cantităţi impresionante ţesături tot atât de fine ca cele din Anglia, parfumuri tot atât de savuroase ca cele din Franţa, mătăsuri de delicateţea celor japoneze. În oraşele mari ale ţării şi mai cu seamă în Capitală s'au clădit palate şi block-housuri de mărimea şi fastul celor de la New-York sau Paris. Acest avânt şi această prosperitate lipsesc însă din toate domeniile sau aproape toate domeniile publice.
Starea drumurilor noastre e ¡alnică şi toate măsurile luate de autorităţi în ultimii ani au dus a realizări cari nu sunt mai mari decât picătura de apă faţă de Ocean. Se călătoreşte bine numai cu trenul şi cu avionul care n'au nevoie de drumuri comune. Cu automobilul, cu bicicleta, cu trăsura sau cu un car cu boi se poate călători numai cu riscul vieţii şi nu trebuie să ne mire faptul că societăţile de asigurare din străinătate primesc asigurări de călătorie cu automobilul în toate ţările Europei cu excluderea României.

De ce nu merge înainte
 "căruţa României" în anul 2018?
Altă faţă a gospodăririi publice ne-o arată sărăcia alimentaţiei cu peşte, care pentru valoarea alimentară şi ieftinătate, ar trebui să fie hrana de bază a populaţiei româneşti. Sute şi sute de kilometri pătraţi de lacuri, Dunărea şi Marea stau în părăginire sau sunt supuse unei exploatări rudimentare. Se ştie oare că încă mai importăm peşte din Rusia?... lndustria pescăriei în România ar putea deveni exportatoare, dacă am introduce un nou spirit gospodăresc.
Ne plângem de scumpetea pământului agricol, dar n'am făcut nimic pentru a utiliza tot acest pământ agricol de care dispunem. Fluviile, râurile şi pârâiaşele curg în neştire, în meandre care fac sterile zeci de mii de hectare. Numeroase băltoace producătoare de stuf şi tântari malarici înconjoară oraşele şi târgurile. De-a lungul Dunarii teritorii imense sunt inundate periodic, sustragând culturii întregi moşii cu pământ din cel mai rodnic. O mai bună organizare a muncii naţionale ar da însă României în cel mai scurt timp, o prosperitate reală, hărăzită ei de Dumnezeu.
E o ruşine să se mai publice statistici de şomeuri, muncitori şi intelectuali, când mii de kilometri de drumuri aşteaptă să fie refăcute, mii de kilometri de râuri cer să fie canalizate, sute de mii de metri pătraţi de bălţi adastă să fie secate, când toată Dunărea cere un dig de apărare şi când bogatele ape stătătoare şi curgătoare o cultură de peşte bine chivernisită, de care au atâta nevoe mai cu seamă copiii, soldaţii şi ţăranii subalimentaţi.


Sursa: articolul “Ce-i trebuie României” – semnat “A.” – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” din 9 decembrie 1936 – citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor


Citește mai mult... »

Arc peste timpuri (1882 - 1936 - 2018)

Un reporter interbelic, L. Florin pe numele său, cumpăra în anul 1936 de la un bătrân anticar de pe cheiurile Dâmboviței o ”carte veche, ruptă și decolorată de 3 lei”: un manual de geografie a României tiparit în anul 1882. În timp ce răsfoia vechea tipăritură, ziaristul încerca să compare România anului 1882 cu cea în care trăia el: România anului 1936. Nimic ieșit din comun până aici. Ceea ce m-a incitat însă a fost dorința reporterului ca jocul lui să fie continuat de un cititor al „Realității Ilustrate” din anul... 1988. Uite că nu a fost să fie 1988 ci 2018 - an în care am găsit articolul publicat în presa interbelică și în care m-am hotărât să îl completez și să îl duc mai departe. Cu speranța că cineva, cine știe, va găsi peste încă un veac articolul meu, pierdut printr-un vechi calculator prăfuit, și se va hotărî să îl completeze și să îl dea mai departe (împreună cu comentariile voastre, desigur): “Să răsfoim la întâmplare câteva pagini, toate interesante prin perspectiva ce o dă timpul, care poate distanţa câteva decenii aproape la depărtarea vremurilor preistorice ale vârstei de aur. Probabil şi în viitor se va putea scrie o cronică senzaţională despre un număr vechi al ziarului “Dimineaţa" sau al revistei “Realitatea", de la 1936, găsite întâmplător la un anticar din Bucureşti în anul 1988.”


DUNĂREA N'AVEA NICI UN POD

La 1882 o călătorie de la Bucureşti la Constanţa se făcea cu diligenţa, cu transbordare pe bărci de la Feteşti la Cernavodă, deoarece Dunărea n'avea nici un pod. lată ce ne spune autorul Geografiei, rămas necunoscut din cauza coperţii rupte: ‹‹ Fluviul este cu totul lipsit de poduri; pe timpul răsboaielor însă se aruncă adesea între râpa românească şi cea bulgărească poduri militare vremelnice ››.”

La acest capitol se pare că stăm mult mai bine în 2018. Dacă am inventariat bine astăzi sunt 5 poduri care traversează Dunărea: podul de la Ostrovu Mare, podul Calafat – Vidin, podul Giurgiu – Ruse, Podul Anghel Saligny şi cel dintre Giugeni şi Vadul Oii.

 BUCUREŞTII

Vă interesează să ştiţi cum erau Bucureştii la 1882? ‹‹ Bucuresci, cu aproape 250.000 locuitori era capitala regatului, oraşul cel mai frumos al ţărei, prenumăratu chiar printre marile cetăţi europene, se află minunat zidit pe ambele maluri ale Dâmboviţei. Mai-mai fiecare cetăţean poate avea, pe lângă casă, locuri pentru grădini în multe părţi destul de vaste, deosebite, pe care se văd şi multe maidane. Din punct de vedere industrial, oraşul posedă o fonderie de fier, una de tunuri, o tipografie a statului etc. În privinţa salubrităţii oraşul lasă de dorit.››

Bucureștiul în 1906
În anul 1936, după cum vedem, în 50 de ani şi mai bine am făcut progrese frumoase, populaţia a crescut de la 250.000 la aproape 1.000.000 de locuitori, block-housurile din ultimii ani, ridicate pe vechile maidane şi grădini ne apropie de New-York, dar nu mai avem fabrici de tunuri (e drept, de fonţi, pe roţi de lemn), iar salubritatea municipiului lasă de dorit, exact ca în vechiul oraş.

Din 1936 şi până astăzi populaţia Bucureştiului s-a dublat, ajungând în 2018 la aproape 2 milioane de locuitori. Au mai apărut, e drept, câteva mii de “block-house-uri” şi câteva bulevarde au fost retrasate. Au dispărut în schimb în anii comunismului, din păcate, multe dintre bisericile şi monumentele arhitectonice de valoare. Câteva cartiere ale Bucureştiului de altădată au fost rase pentru a face loc noilor construţii. Să menţionăm totuşi pentru viitorime că “în privinţa salubrităţii oraşul lasă de dorit” şi în anul de graţie 2018.

BUGETUL

La 1882 bugetul ţării era de 130 milioane lei. Fericite vremuri. Cu 130 milioane era bogăţie şi prosperitate. România avea însă numai 5 milioane de locuitori şi valoarea banului era de 40 ori mai mare. În anul 1936 numai 22 miliarde de lei e un buget modest.”

Bugetul de stat pentru anul 2018 a fost stabilit pentru venituri în sumă de 141.395 milioane lei; bineînţeles însă că şi valoarea leului este astăzi alta. Trebuie să ţinem cont şi de creşterea populaţiei la aproape 20 de milioane de locuitori.

 AGRICULTURA

Agricultura era ca pe vremea sciţilor şi agatârşilor, mulţi plugari aveau pluguri de lemn şi 24 zile de muncă pe an ajungeau ţăranului pentru a-şi asigura existenţa, e drept, la standardul din 1882. ‹‹Pământul Moldovei e mai bine cultivat decât al Munteniei. E foarte adevărat că 24 zile de muncă pe an ajungeau a-şi asigura existenţa sa precum şi pe aceea a animalelor sale pe timpul iernei.›› Mai aflăm că Bărăganul era la 1882 o stepă necultivată. Azi e grânarul ţării. Clima s'a schimbat, probabil în urma începerii despăduririlor exagerate. ‹‹Pagubele ocazionate anual agriculturei de diferite accidente climatice precum: grindină, secetă, inundaţii, geruri trec peste 3 milioane de lei›› Azi (notă: 1936) pagubele provocate de elementele atmosferice se cifrează la vreo 3 miliarde lei în anii normali, fără a menţiona anul 1932 când 45 la sută din recolta grâului a fost distrusă de rugină şi de 1935 când seceta a fost un dezastru în Basarabia şi Dobrogea.

Bucureștiul în 1936
‹‹La 1882 România avea următoarele animale: 500.000 cai, 2.000.000 boi, 1.000.000 porci, 6.000.000 oi şi 5.500.000 bivoli.›› Să fie oare o greșeală de tipar? Nu e de mirare că 5 milioane de români aveau 6 milioane de oi, preţul unei oi fiind de câţiva lei. Dar 5 milioane de bivoli, reprezintă o bogăţie europeană. Pe stepele Bărăganului păşteau turme de bivoli şi de bivoliţe fără număr. ‹‹Abia avem 220.000 stupi ›› mai spune Geografia de 3 lei. Nu ştiu dacă azi la 20 milioane de locuitori avem măcar 100.000 de stupi, dar ştiu că la Bucureşti e foarte greu de găsit, în 1936, cu oricât de mulţi bani, măcar 100 de grame de miere atât de natural ca la 1882, când agricultorii, viticultorii, lăptarii şi apicultorii nu cunoşteau chimia.

Ca să continuăm comparaţia vă voi spune că în anul 2013 – Institutul Naţional de Statistică consemna că România deţinea următoarele efective de animale: 2.022.000 bovine, 5.180.000 porci şi 10.448.000 oi. Numărul de familii de albine înregistrat în România în anul 2010 a fost de 1.3 milioane. Fără a mă considera un expert în domeniu voi remarca totuşi că ţinând cont de creşterea populaţiei, a suprafeţelor agricole (în anul 1882 România era totuşi… ceva mai mică) şi a progresului tehnologic – evoluţia agriculturii noastre (exceptând apicultura) pare mai degrabă o… involuţie. Să nu uit totuşi să adaug – tot pentru viitorime – că deşi se folosesc astăzi în agricultură pe scară largă utilaje agricole mai mult sau mai puţin moderne, plugurile trase de animale moştenite de pe vremea “sciţilor şi agatârşilor” nu au dispărut cu totul de pe ogoarele ţării. Imortant de menționat: datorită continuării defrişărilor haotice în ultimii 100 de ani şi a distrugerii sistematice a sistemelor de îmbunătăţiri funciare, “pagubele ocazionate anual agriculturii de diferitele accidente climatice” sunt importante şi în 2018.

INDUSTRIA

În anul 1882 industria era în faşă. Se considerau drept industrie fabricile de lumânari de seu, fabrica de chibrituri din satul Buciumi (jud. Iași), apoi fabricile de limonadă, oţet şi pastramă. Nu exista nici măcar industria tăbăcariei. ‹‹Pieile, parte se argăsesc de tăbăcari şi se fac din ele opinci, iar parte se trec în Austria de unde ni se înnpoiază sub formă de piei pentru încălţăminte.›› Tot la capitolul industriei sunt trecute brutăriile, atât de modeste la 1882, simigeriile şi cofetăriiie. Azi (notă: în 1936!) ar trebui să le trecem la capitolul laboratoarelor chimice, secţia materialelor toxice, dăunătoare sănătăţii.”

Ei, iată că există și un capitol la care stăm cu mult mai bine în 2018. Avem azi o puternică industrie extractivă (concesionată austriecilor și nemților), mari fabrici de automobile (vândute francezilor și americanilor), mari oțelării și rafinării (în proprietatea cazacilor sau a rușilor), oțelării de renume (conduse de indieni). Să ne bucurăm că le mai avem și pe astea, nu-i așa, fiindcă celelalte industrii au fost distruse în ultimele două decenii.

EXPORT ŞI IMPORT

“Comerţul exterior, cifrat în 1936 în zeci de miliarde, atingea numai 250 milioane la 1882, dintre care 150 milioane la export, 100 milioane la import. Exportăm, ca şi în 1936, cereale, animale, fructe, vin, lemne, sare şi păcură." Ce se aducea în schimb în 1882? ‹‹lmportul consta din lucruri ce nu se fac la noi precum: orez, cafea, ceai, zahăr, ierburi farmaceutice, ape minerale, susan, seminţe de canar, giamantane, postavuri, aţă, stambă, mobile, oglinzi, sfori, săpunuri, bureţi de mare, lăzi de Braşov, păsări cântătoare (azi aparate de radio), instrumente ştiinţifice, aparate de telegrafie etc.›› Ne oprim aci. În 1936 avem fabrici de avioane, maşini rotative pentru presă, fabrici de locomotive. La 1882 importăm zahăr, geamantane, chibrituri şi umbrele. Progresul e frumos.”

Bucureștiul în 2018
Nimic de adăugat sau de comentat în privinţa importurilor. În România anului 2018 se importă aproape orice…  Progresul e frumos!

Sursa: articolul “România acum 50 de ani” - semnat “L. Florin” - publicat de revista “Realitatea Ilustrată” din 18 martie 1936 – citită din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor



Citește mai mult... »

“Predicţii astrale”… pentru anul 2017


În perioada interbelică, înaintea fiecărui început de an, la fel ca revistele de azi, gazetele respectabile publicau predicţiile unor “respectabili astrologi” care dădeau indicaţii “precise” privind ceea ce urma să se petreacă în anul care urma să vină. Întotdeauna se făcea referire la astrologi ale căror preziceri se împliniseră anterior “întocmai”. Pentru că și această modă s-a păstrat, voi încerca să intru în pielea Mamei Omida şi să citesc pentru voi în “globul de cristal” ce ne rezervă anul 2017. Destul cu vorba şi să începem joaca:

Anul 2017 va fi pus sub semnul cifrei 1 – (2+0+1+7=10, 1+0=1) – aşadar va fi un an deosebit de important pentru România. Economia românească va ieşi din criza economică, conform clarvăzătorilor partidului de guvernământ. Specialiştii în predicţiuni astrologice ai opoziţiei susţin însă că, deoarece 0 este cifra a doua a numărului 2016 – spre  “0”  va tinde şi suma de bani din buzunarele sau din conturile românilor de rând.

IANUARIE:

- de Bobotează, zi de mare sărbătoare pentru creştini, se vor crea câteva busculade pe la bisericile din marile oraşe şi se vor spune vorbe mai puţin cucernice în timpul împărţirii apei sfinţite; am citit în globul de cristal chiar că vor fi câţiva credicioşi care vor leșina în timpul acestor manifestări de credinţă, că vor fi scoşi pe braţe din mulţime şi că vor fi duşi la spital pentru readucerea in simtiri;

- o scurtă criză politică va avea loc la începutul lunii ianuarie 2017; din aceasta criză România se va alege cu un guvern nou-nouț, format doar din profesionişti și asupra cărora - până în luna februarie - nu va plana nici o umbră de suspiciuni de corupţie;


- alinirea sub forma unei linii şerpuite a astrelor începand cu 15 ianuarie va conduce apariţia unui fenomen meteorologic extrem -  ninsori abundente – total anormale pentru luna ianuarie; ca urmare vor fi în ţară câteva sute de km. de drumuri înzăpezite, sute de maşini blocate în trafic din cauza viscolului şi câteva zeci de salvări nu vor putea ajunge la bolnavii din localităţile izolate; nu vă faceţi însă probleme: începând cu luna martie astrele vor ieşi încet-încet din această aliniere fatidică şi vom scăpa de înzăpeziri.


FEBRUARIE:

 - la administraţiile financiare din marile oraşe se vor forma cozi interminabile formate din cetăţeni care doresc să-şi plăteasca impozitele. Atenţie: semnele îmi spun că nu se va putea plăti cu cardul ci doar cash; de această corvoadă nu vor avea parte însă marii antreprenori deoarece bineînţeles – din cauza crizei economice – nu vor avea de plătit nici un fel de taxe în 2017. Vor încasa totuşi, cu greu, toate sumele pe care le au de încasat de la stat în urma derularii unor importante contracte de investiţii;

- în februarie cel puţin un fost ministru, doi preşedinţi de consilii judeţene şi patru primari vor fi ridicaţi de mascaţi şi duşi la diverse parchete pentru audieri;

- conjuncţiile astrelor prevăd pentru luna februarie câteva cutremure de mică magnitudine care se vor înregistra în anumite zone ale ţării;

- o mare putere europeană va sista livrarea de gaze naturale pentru un stat vecin; trei zile vor sta astrele în această conjuncţie – după care situaţia va reveni la normal, datorită intervenţiei unor importanţi lideri europeni…

MARTIE:

- bulele magice ne spun că luna martie va fi o lună a  micilor catastrofe; topirea zăpezilor care se va petrece odată cu venirea primăverii vor duce la ieşirea din matcă a cel puţin 20 de pâraie din România. Apa va pătrunde în casele cetăţenilor şi le va distruge gospodăriile. Spiritele ascunse în cărţi îmi spun însă că începând cu luna mai aceste fenomene se vor reduce în intensitate;

- la începutul lunii foarte mulţi români vor împărţii câte un mărţişor doamnelor şi domnişoarelor;

- guvernul va anunţa îngheţarea salariilor tuturor bugetarilor din cauza slabei încasari a taxelor la buget; se prevede însă o “dezgheţare a îngheţării” în luna decembrie 2017 – luna în care se va aproba bugetul pe anul 2018;

- luna martie va fi o lună cu mult noroc pentru românii născuţi într-o zi de miercuri, sangvini, înalţi şi voinici, dar una plină de ghinion pentru femeile mici, brune şi nervoase.



APRILIE:

- din pricina conjuncţiei dintre Venus şi Saturn, prima zi a lunii aprilie va fi una veselă pentru mulţi români;

- datorită înclinării orbitei pământului parlamentarii îşi vor lua o mică vacanţă; cei care vor călătorii în străinatate “în interes de serviciu” se vor întâlni la tropice cu alţi politicieni, tot români, şi vor dezbate problemele importante ale ţării;

- datorită influenţei pe care Jupiter începe din această lună să o aibă asupra Pământului, nu se vor mai înregistra temperaturi sub 0˚C;

- vor fi demarate ample lucrări de investiţii pentru construcţia a 2000 de km. de autostrăzi. Studiile de fezabilitate și proiectele vor fi finalizate și... plătite până la începutul anului viitor. Lucrările vor începe în primăvara anului 2018. Din păcate, bila mea de cristal s-a aburit fdoarte atare atunci când am încercat să aflu și data inaugurării celor 2000 de km. de autostradă, așa că...

MAI:

- un avion care va pleca din Bucureşti va fi nevoit să aterizeze;

- în această lună în câteva baruri din România vor fi înregistrate bătăi;

- în luna mai numeroşi români vor rămâne fără bani;


- influenţa lui Venus va face ca în mall-urile şi cluburile României să se înfiripe în această perioadă multe idile; majoritatea vor fi romantice şi se vor încheia cu bine; câteva însă, dimpotrivă, se vor termina cu căsătorii.


IUNIE:

- mulţi tineri vor da în această lună examene; datorita lui Marte – zeul războiului – notele luate vor fi proaste în multe cazuri şi o linie roşie va plana deasupra numelor lor pe o listă cu rezultate;

- politicienii vor intra într-o binemeritată vacanţă;

- românii vor începe să îşi plănuiască vacanţele în ţări exotice; ca urmare se vor înregistra blocaje pe Valea Prahovei şi vor apărea primii turişti pe plaja de la Mamaia – odată cu diferite fiinţe morbide gen păiangenii “văduva neagră” prin nisip sau meduzele cu cap roşu în apa mării…


Predicţiile pentru a doua jumătate a anului le voi face prin iunie. Doar dacă se verifică cele scrise mai sus... 

Citește mai mult... »

Filipii de toamnă

14 noiembrie este ziua în care se lasă secul de Postul Crăciunului sau de Dulcele toamnei – perioadă de post care începe în 15 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie. Tot în acestă zi este pomenit “sfântul şi întru tot lăudatul Apostol Filip, unul din ceata dintâi, a celor doisprezece”.  Începutul postului Crăciunului coincide cu o perioadă specială a calendarului popular “cunoscută și păzită cu mare sfințenie pretudindeni pe unde locuiește poporul român”: sărbătoarea „Filipilor de toamnă”. În cele mai multe locuri această sărbătoare ține trei zile (14, 15 și 16 noiembrie), dar în unele comunități această perioadă se întinde până în 20 sau 21 noiembrie. Peste tot se crede însă că este o perioadă periculoasă pentru cei care ”nu țin Filipii așa cum se cuvine”, pentru că “Filipii sunt niște sfinți mai mari peste fiarele sălbatice sau peste lupi” care “îi poceau pe cei care nu îi respectau cum se cuvine.”  În schimb, dacă sunt cinstiți conform datinii, Filipii „apără casa de rele, de primejdii: de foc, de lupi și îndeobște de jigănii, cari strică vitele și care primejduiesc viața omului, căci dacă lupul nu găsește ceva pe lângă o casă, va îndrăzni și la oameni. Filipii apără casa de pagube, pe copii de primejdii și de alte nenorociri.”


Citește mai mult... »

La rugby, România a făcut meci nul cu Italia… în anul 1938

Echipa națională de rugby a României v-a disputa duminică un meci împotriva Italiei la Cupa Mondială 2015. Palmaresul meciurilor disputate până acum este net favorabil “squadrei-azzurra”, care a câștigat până acum 22 dintre cele 41 de meciuri disputate. “Stejarii” au învins în 16 partide, iar trei dintre acestea s-au terminat la egalitate.

Avancronica și cronica unuia dintre meciurile de rugby încheiate la egalitate între reprezentativele României și Italiei, cel jucat la București în 27 aprilie 1937, le-am găsit frunzărind presa interbelică:

AVANCRONICĂ LA MECIUL DE RUGBY
ROMÂNIA – ITALIA
DIN 25 APRILIE 1937

Imagine de a meciul de selecționare
în vederea înfruntării cu Italia
 din anul 1937
Match-ul internațional în care România va întâlni reprezentativa Italiei, se apropie. În timp ce viitorii noștri adversari se pregătesc intens, la noi interesul acestei probe de mare importanță este din păcate foarte neînsemnat. Acest match, în afară că ne va edifica oarecum de stadiul în care se găsește actualmente rugby-ul românesc, ne va deschide - la fel ca la foot-ball – porțile occidentului.
Deoarece noi încă nu avem un campionat al rugby-ului ci numai jocuri de cupă, evident că selecționarea merge într'un ritm destul de încet. Totuși, ar trebui ca din puținul ce-l oferă aceste jocuri, să se profite pentru a se putea înjgheba o cât mai bună reprezentativă. E locul să menționăm harnica activitate a d-lui Camil Morțun, animatorul de totdeauna al Rugby-ului nostru, care depune pe fiecare zi sforțări pentru a asigura jucătorilor o condiție fizică bună.
O lacună care ar putea fi fatală intereselor noastre, este patima personală a cluburilor, care se gândesc în primul rând la ele apoi la prestigiul sportiv al țării noastre. Odată înlăturate aceste piedici, nu mai vedem nici un inconvenient care ar putea sta în fața idealului tuturor sportivilor: învingerea Italiei.” (Ilustrațiunea română” din 21 aprilie 1937).


CRONICA MECIULUI DE RUGBY
ROMÂNIA - ITALIA 0-0
DIN 25 APRILIE 1937


Naționala de rugby a României
la meciul din anul 1937
“ Pe stadionul “Principele Carol” a avut loc ieri după amiază partida internațională de rugby dintre reprezentativele României și Italiei. Disputată în fața unei asistențe reduse cifrată la un număr de 5000 de spectatori, partida a satisfăcut gustul iubitorului sportului cu balonul oval. Echipa noastră națională putea termina victorioasă dacă punea mai multă voință atacurilor și dacă bineînțeles avea și un dram de noroc. Am excelat însă ca și italienii doar pe apărare, care s’a comportat peste așteptări.

Echipa de rugby a Italiei
la meciul din anul 1937
De câte ori a jucat cu Italia, echipa noastră națională a fost umbrită de ghinion. La Milano, în 1934', cu toate că am dominat, “azurii" ne-au învins după două eseuri. La Olympiada de anul trecut după ce conduceam aproape trei sferturi din match cu 7-3 până la urmă am fost învinși cu 8-7. Anul acesta deasemeni puteam învinge dar ghinionul s'a ținut iarăși de noi. Matchul a fost excelent condus de către francezul Ruffi.” (“Adevărul” din 27 aprilie 1937)

Rubrica „Realitatea sportivă” a revistei „Realitatea ilustrată” consemna si ea:

Un atac al Stejarilor...
“Din nefericire jocul cu Italia nu a însemnat o partidă fericită din punct de vedere al spectaculozității și s'a rezumat la un joc foarte compus, cu tendințe accentuate de brutalitate. De altfel match-ul a avut loc pe o vreme cu totul nefavorabilă, în fața a 5000 de spectatori. (…)Rezultatul de 0-0, este oarecum echitabil după jocul celor două echipe dar nu reprezintă raportul de forțe dintre formații. În mod normal echipa României este superioară la două încercări formatiei italiene și ne par surprinzătoare cele două rezultate bune, pe care oaspeții de duminică le-au obținut în dauna palmaresului nostru național. De bună seamă în viitoarele întâlniri, când vom înfrunta Italia, România va alinia un efectiv mai bun care să asigure culorilor noastre succesul pe care îl merită de drept.” (“Realitatea ilustrată” din 28 aprilie 1937)


Să sperăm că ghinionul “Stejarilor” din meciurile cu Italia, invocat de presa interbelică, va ocoli reprezentativa națională de rugby la meciul de duminică de la Exeter de la Cupa Mondială 2015. Hai România!  .



Citește mai mult... »

De vorbă cu Octavian Goga

CITEȘTE INTERVIUL ACORDAT DE OCTAVIAN GOGA ÎN ANUL 1932 revistei "Realitatea IlustratĂ" aici:



Citește mai mult... »

Secera şi ciocanul, svastica şi… mărţişorul

Secera şi ciocanul, svastica şi…  mărţişorul. Aparent nici o legătură între aceste simboluri. Dar totuşi, o dezbatere care a avut loc în perioada interbelică în Parlamentul României pe tema dreptului de a fi folosite emblemele politice a avut ca temă aceste simboluri. Iată cum evocă Victor Eftimiu această polemică:

Victor Eftimiu
Eram deputat în ultimul parlament naţional-tărănist. Se discuta legea interzicerii emblemelor simbolico-politice. La tribună, d. Zelea Codreanu apăra svastica, susţinând că portul insignei trebuie să fie liber, această cruce cu colţul frânt fiind o foarte veche mărturie românească. Am întrerupt pe orator :
- Stimate domnule coleg, fiindcă azi e 1 Martie şi vorbim de mărţișoare, daţi-mi voie să vă întreb ceva. Şi secera e un vechi semn al neamului acestuia de plugari. Ciocanul a folosit de veacuri Românului. Mi-aţi da voie să ies pe stradă cu o mică seceră şi un mic ciocan la butonieră?
- Desigur. Orice insignă trebuie să fie liberă.
Corneliu Zelea
Codreanu
- Vă mulţumesc pentru acest larg spirit de toleranţă, dar vă mai întreb: dacă aş ieşi pe stradă purtând la butonieră această nevinovată împerechere de simboluri şi m'aş întâlni cu o ceată de purtători ai svasticei, îmi garantaţi d-voastră că nu voi fi luat la bătaie de numita ceată?
- Aceia n'ar fi oameni serioşi dacă v'ar bate.
- Desigur, dar bătaia ar fi foarte serioasă... - am replicat eu.
Camera a râs. D. Zelea Codreanu şi-a continuat discursul. Legea a trecut. Din ziua aceea, n'a mai purtat nimeni svastica la butonieră sau pe braţ. Legea e lege!


Sursa: articolul “Ploaia de mărţişoare” - semnat de Victor Eftimiu – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 3 martie 1937 – citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor
Citește mai mult... »