Blestemul din Vinerea Mare

Una dintre marile tragedii ale României interbelice a fost fără îndoială incendiul bisericii din Costești (Argeș) din anul 1930. Au murit atunci, în seara de Vinerea Mare, aproape toți copii satului. Săptămâni la rândul evenimentul a ținut prima pagină a ziarelor. Mărturiile erau cutremurătoare. Imaginile de la fața locului la fel. Mult prea dure pentru a-și găsi locul în presa de azi. Emoția românilor a fost atât de mare și pentru că la Costești mai avusese loc cu câtva timp înainte un alt eveniment: fusese furată salba de aur de la gâtul moaștelor Sfintei Paraschiva. Acest furt nu putea să nu fie pus în legătură cu tragedia care a urmat. Am găsit în revista “Realitatea Ilustrată” mărturia unui martor al celor două evenimente de la Costești, pe care îl las să vă povestească cele două întâmplări, așa cum le-a trăit:

Citește mai mult... »

INVITAȚIE LA LECTURĂ

#StaiAcasă #stayathome

Lectura, o posibilă soluție alternativă pentru petrecerea timpului: 

Ultima romantică - Hannah Pakula

Ultima romantică este povestea unei vieți fără asemănare, cu regi, regine, prinți și prințese. La sfârșitul secolului al XIX-lea, a fi principesă născută într-o mare casă domnitoare a Europei era mai mult un neajuns decât un privilegiu. Rațiunile de stat au obligat-o și pe Maria de Edinburgh, nepoata reginei Victoria și a țarului Alexandru al II-lea, să accepte căsătoria cu prințul moștenitor al unui regat foarte tânăr de la porțile Orientului, România. Însă calculele capetelor încoronate și ale politicienilor s-au dovedit cu totul greșite. Ajunsă la București, Maria a descoperit că frumusețea, farmecul și inteligența o îndreptățesc să joace un rol mai important și mai folositor pentru noua sa patrie, pe care a învățat să o iubească pătimaș. Ca regină, Maria a fost simbolul dătător de speranță al României în anii grei ai Primului Război Mondial, fie mergând pe front, fie implicându-se în jocurile aparent subtile ale diplomațiilor occidentale. Ca femeie, a avut pasiuni și decepții, trebuind să lupte cu prejudecățile epocii sale. Ca mamă, a fost împlinită și a îndurat și durerea pierderii unui fiu. Ca scriitoare, a cunoscut succesul în țara ei și în întreaga lume. Ca personalitate, iradiantă și excentrică, a fost favorita presei internaționale, care a răsfățat-o cu superlative. Ca personaj istoric, a învins uitarea, chiar și în timpurile în care în patria sa nu mai era îngăduit să se vorbească despre marile simboluri și despre marile personalități. A fost, cu adevărat, ultima romantică a unei epoci irepetabile.

Puteți comanda volumul aici:

Martori ai Fericirii. Șapte vieți de sfinți români – Broșteanu Monica, Băltăceanu Francisca

Martiri ai credinței, martori ai fericirii, sfinți... Fiecare dintre noi a cunoscut oameni care au trăit în curățenie morală, care au vorbit despre fericire, care au trăit asemenea sfinților. Mulți români de-a lungul deceniilor comuniste au murit în penitenciare, au avut parte de experiențe atroce și de privațiuni teribile. De ce doar unii dintre ei sunt canonizati?

Pentru că martiriul celor șapte episcopi greco-catolici povestit în aceste pagini s-a petrecut în raport cu o comunitate de credință și cu un jurământ de slujire prin care ei nu-și mai aparțineau ca inși. Se puneau cu viața lor de zi cu zi la dispoziția celorlalți, devenind garanții celor mai înalte valori ale noastre ca oameni. Între gând, faptă și cuvânt nu a existat la ei niciodată o fisură. Și au făcut toate astea neîngâmfați, cu umilință și cu iubire adevarată de semeni. Proba cea mai înaltă a slujirii este să nu abjuri de la un legământ pe care l-ai făcut cu oamenii în fața lui Dumnezeu. Când, în 1948, comuniștii au desființat Biserica Greco-Catolica, al cărei rol a fost uriaș în nașterea sentimentului de nație a românilor, în educarea lor și în apariția conștiinței latinității noastre, le-au cerut episcopilor să se lepede de legământul făcut de Biserica lor în urmă cu 248 de ani. Cu toții au luat această cerință ca pe o insultă. Și au ales, cum spune unul dintre ei, «marea cinste a temniței pentru credință». (Gabriel Liiceanu)

Puteți comanda volumul aici:

Jurnalul unui călător boem. 1001 de femei (Ed. de buzunar) - Ciprian Ene

Privind mumia lui Mao din mausoleul omonim aflat în mijlocul pieței Tiananmen din Beijing, Ciprian afla de la ghidul său că temutul lider comunist s-a iubit cu peste 3500 de femei. Conform filosofiei taoiste, aceasta era calea pentru a obține nemurirea. Ulterior, autorul realizează că aproape toți oamenii puternici au încercat să-și găsească propria piatră filosofală făcând amor cu cât mai multe partenere. Hotărât să-și învingă demonii personali și frica de ireversibilitatea timpului, Enea pornește într-o călătorie prin 100 de țări, care durează șase ani. În fiecare dintre ele se familiarizează cu farmecele localnicelor, dar și cu peisajele, edificiile, gastronomia și tradițiile specifice. O carte savuroasă, despre lucrurile la care fiecare dintre noi visează, dar pe care puțini îndrăznesc să le pună în practică!

Puteți comanda volumul aici:

  

Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee - Tatiana Niculescu

Pe fundalul prăbușirii imperiilor și a monarhiilor, între noile granițe ale României Mari, viața politică e zguduită de o poveste de dragoste. Prințul moștenitor fuge în lume, în plină epocă antisemită, cu o femeie cu origini evreiești. Despre ei și povestea lor se va vorbi necontenit timp de decenii. Legionarii și, pe linia lor, comuniștii îi vor descrie în contururi îngroșate de ură, invidie și resentiment. Presa internațională va căuta să-i situeze când în descendența marilor iubiri interzise, când în anticamera unor tenebroase intrigi și comploturi politice. Vor fi condamnați de toți, bârfiți, hărțuiti și defăimați în ziare, în manuale și în cărți de istorie. Vor rămâne împreună în ciuda tuturor. Ce se afla însă dincolo de bârfe și clișee și ce ascund ele sub masca discursului patriotard, antisemit sau moralizator? Din documente de arhivă, scrisori inedite, memorii, jurnale și mărturii ale contemporanilor, această carte reconstruiește culisele celui mai stăruitor scandal politic din istoria interbelică a României.

Puteți comanda volumul aici:

  

Între acte - Radu Beligan

Cu o carieră de 75 de ani și o notorietate indiscutabilă în lumea teatrală internațională, Radu Beligan poate fi considerat, fără îndoială, un caz unic în istoria teatrului. Însă originalitatea sa nu e dată doar de aceste recorduri, ci mai degrabă de viziunea pătrunzătoare (care îi permite să emită judecăți esențiale privitoare la fenomenul teatral) și de o calitate care pentru mulți s-ar putea să fie o reală surpriză: aceea de intelectual și om de cultura, capabil să emită un discurs foarte valoros privitor la întregul peisaj cultural european. Între acte este o culegere de însemnări, cugetări, rememorări și comemorări care constituie tot atâtea documente ale istoriei și filosofiei teatrului. Fie că istorisește o anecdotă, fie că povestește o întâlnire cu Salvador Dali sau cu Eugen Ionescu, fie că alcătuiește tablouri succinte și grăitoare ale monștrilor sacri ai scenei românești, fie că face subtile analize conceptuale ale fenomenului teatral, Radu Beligan rămâne inconfundabil. Și poate că nu există o confirmare mai bună a acestui verdict (chiar dacă în acest volum veți găsi astfel de confirmări din partea unor personalități ale culturii universale) decât candida interpelare pe care ne-o dezvăluie autorul: „Un țigănuș de vreo zece ani se apropie de mine în targ la Bolintin: «Nu ești dumneata artistul ăla care a jucat în filmele alea?»

Puteți comanda volumul aici:

  

Mătuși fabuloase și alte istorioare bucureștene - Silvia Colfescu

De multă vreme aveam de gând să scriu lucrurile pe care mi le mai amintesc despre câteva mătuși fabuloase. Mătușile mele adevărate, câteva mătuși adoptate și chiar mătuși ale prietenilor mei, femei care, la prima vedere, erau (unele mai sunt) foarte deosebite unele de altele, dar care se asemănau într-o anume privință: erau cu toatele niște supraviețuitoare, femei cu suflete de oțel – e drept, cele mai multe ascunse în invelișuri moi de catifea. A, să nu uit: bucureștence, desigur – măcar în unele perioade importante ale vieții lor – altfel de ce-aș scrie despre ele „istorioare bucureștene”? Voiam să scriu pentru că mi se pare nedrept să las să se piardă amănuntele pline de farmec – sau de haz – ale vieților lor, amestecate de-a valma în fluviul destinelor ultimului veac. Am tot amânat, prinsă în plasa unor ocupații care mi se păreau mai importante. Până într-o zi, când o observație a unui prieten m-a făcut să-mi dau seama că e mai important să scriu despre ele, trecătoarele. Înainte de a deveni eu însămi, pentru cine știe cine, o mătușă fabuloasă. (Silvia Colfescu)

Puteți comanda volumul aici:

  

Sursa prezentărilor: libris.ro

Citește mai mult... »

Publicitate la început de secol XX

Pe la începutul secolului al XX-lea nu existau încă radiouri, televiziune sau internet. Exista însă exista presa scrisă și prin intermediul ei publicitatea începea să fie cu adevărat „sufletul comerțului“. Rubricile de “Mică publicitate” din paginile ziarelor erau de asemenea o modalitate accesibilă de a publica anunțuri de cumpărare sau de vânzare, pentru căutarea de locuri de muncă  sau  pentru anunțuri… matrimoniale. Am selectat pentru voi - din paginile ziarului arădean “Românul”- câteva anunțuri și reclame. Sper să vi se pară și vouă interesante. Sau poate amunzante?...

Caut domnișoară fără zestre dar…

“Momentan m’aș căsători și fără zestre cu o domnișoară ori doamnă văduvă până la 30 de ani, prin care aș ajunge la un post de notar într’o comună românească. Sunt apt, calificat și român. Adresa: “Vice-notar”, Năbrad (Szatmar m.) “post –restante”." (“Românul” – 15/18 noiembrie 1912)

Mașini de cusut, biciclete,
 arme, revolvere și gramofoane

Pălării – colecția de toamnă – iarnă și… de doliu

“Am onoarea a aduce la cunoştinţa on. dame din Arad şi provincie, că mi-au sosit noutăţile de pălării de toamnă şi iarnă, pe care le vând cu preţuri foarte ieftine. Magazin permanent de pălării de doliu. Execut tot felul de transformări de pălării, în timp scurt, cu preţuri foarte ieftine. Roagă binevoitorul sprijin: Amtmann M. Arad, str. Zrinyi.“ (“Românul” – 14 noiembrie 1912)

Pentru o față juvenilă, trandafirie și curată

Răchie de prună curată 

”Vindem per vagon sau în mic ab. gara Marosillye, "Răchie de prune curată" (din prune bistriţe). Răchia se poate fierbe şi sub supravegherea cumpărătorului până la finea lunei Noembre.  „PRUNA " - societate pe acţii industrială şi comerciala în MAROSILLYE.“ (“Românul” – 14 noiembrie 1912)

Pălării pentru țăranii români și sași

Caut fată sau văduvă onesta

“Un învăţător de stat de 38 de ani cu avere 20.000 cor. dintr'un orăşel montanistic aproape de centrul comitatului Caraş-Severin, doreşte să se căsătorească amăsurat vârstei sale cu o fată sau văduvă onestă, cultă şi din familie bună. Oferte la adresa administraţiei sub numirea Agnavia." (“Românul” – 10 octombrie 1912)

Ceasuri OMEGA

Caut o fată spre finanțare

“Un tînăr universitar anul III caută spre finanţare o fată, care deja de acuma l-ar ajuta până absolvă. Discreţie, onoare. Oferte  sub deviza „Ţara Oltului", Budapest, Üllői út 87 I 12-a.” (“Românul” – 10 octombrie 1912)

Favor la prețuri la fotograf

Oglidă, lampă și pat pentru servitoare

„De vânzare imediat, din cauza schimbărei de locuinţă: o elegantă oglindă de Veneţia, o lampă de Veneţia, o garderobă, o maşină de cusut şi un pat pentru servitoare. Informaţii dă cu plăcere: Rubinstein Mór, expeditor, unde se pot vedea şi obiectele amintite." (“Românul” – 3 octombrie 1912)

En-tout-cas și ploiere

Cosmetice – mare asortiment

“Cremă pentru față, pudre, parfumuri, apă de Colonia, perii pentru dinți, păr și haine, pieptene, ace pentru păr etc. de calitatea cea mai bună, - mare asortiment – se pot căpăta în drogheria Török Andor, Arad, Andrassy-ter20, tel. 900.” (“Românul” – 3 octombrie 1912)

Mașini de cusut Singer,
biciclete și gramofoane

Caut vorbitoare de limbi străine

“În căsătorie caut o fată inteligentă, bine crescută, poate fi şi fără zestre, afară de limba română să poată vorbi cel puţin încă una străină din patrie. Eu am de 2 ani o prăvălie do modă pentru domni şi dame cu un capital propriu de cor. 40.000 şi sunt în vârsta de 30 de ani. Reflectantele să se adreseze direct mie. La caz scrisorile se înapoiază sub cea mai mare discreţie. Sima Micşa comerciant, Titel.” (“Românul” – 16 august 1912)

Instalații electrice și sanitare
 în 1912

Damă de conversație

“O domnișoară română, orfană, inteligentă, se angajează la o doamnă sau familie domnească ca damă de conversație, eventual ajutor în casă, pe lângă condiții modeste. Reflecțiuni la administrația ziarului nostru.” (“Românul” – 23 august 1912)

Corespondență din distracție

“O bactișă dorește să corespondeze din distracție cu un tânăr inteligent. Adresați-vă  “Doina” la post-restante, Marosvasarhelly.” (“Românul” – 16 august 1912)

Cazane pentru fierberea rachiului

Damă tânără caut boier

“O damă tânără, cultă și prezentabilă din Transilvania, caută loc la un boier din România, avănd toate esperiențele unei gospodării. Cei interesați îți vor adresa ofertele administrației ziarului “Românul”, de unde vor primi toate informațiile.“ (“Românul” – 5 iulie 1912)

Caut fată orfană dar cu zestre

“Caut de soţie o fată orfană, cu zestre de câteva sute de coroane (spre depunerea unei literaţii sigure). Este de lipsă să ştie perfect limba germană. Adresa  la administr. ziarului sub „Străin de jumătate"." (“Românul” – 28 iunie 1912)

Țigările ANTINICOTIN

Diplomat  la Lausanne  caut loc de muncă

“Român de 27 ani, diplomat al Institutului agronomic din Lousana, practicant al școalelor și fermelor moderne din Belgia, Franța, Anglia, Olanda, vorbind 4 limbi, dorește un loc în direcție într’o fermă sau domeniu. Rădulescu – Pension Ecole Elfenau am Rotsee bei Luzern (Schweiz) Elveția.” (“Românul” – 21 iunie 1912)

Preot caută econoamă

„Econoamă caută un preot de la sate văduv fără copii. Oferte să primesc numai de la preotese, soții de învățător, de notar, văduve și fără de copii, sau de la învățătoare ovodiste necăsătorite. Să cere să’i placă a conduce economia de casă. Altă economie nici nu port. Adresa la administrația “Românul”.” (“Românul” – 31 mai 1912)

Cele mai perfecte
ghete americane

Harmoniu de vânzare

“Un harmoniu se află de vânzare foarte bun, tonuri curate și puternice, bile de os veritabil, dulapul din lemn de stejar sănătos, foarte potrivit pentru concerte, instruarea corurilor și pentru acompaniament. Doritorii sa se adreseze către administrația ziarului “Românul”.” (“Românul” – 31 mai 1912)

Ghete SALAMANDER

Contabilă caută învățător sau preot

“O domnișoară română, contabilă, cu zestre de 2500 cor. Dorește a se căsătorii cu un absolvent de teologie sau învățător. Reflectanții să se adreseze la administrația ziarului sub deviza <<Oficianta>>.” (“Românul” – 1 septembrie  1913)

Tehnică medicală la început de secol XX

Anunțurile de mică și de mare publicitate au fost culese din numere publicate în anii 1912 și 1913 ale ziarului “Românul” - răsfoite din colecția Bibliotecii Centrale Universitare  “Lucian Blaga”  din Cluj Napoca

Citește mai mult... »

“Călătoriile Eroului necunoscut”

Regele Ferdinand al României legifera prin Decretul Regal nr. 1913 din 26 aprilie 1920: “Comemorarea eroilor căzuți în război se va face, în fiecare an, în ziua Înălțărei Domnului nostru Isus Christos, din luna Mai, când floarea este mai bogată. Această zi se decretează ca sărbătoare națională și va fi serbată în toate comunele țărei printr’un parastas, prin procesiuni și serbări cu caracter național și patriotic după un program stabilit de societatea “Mormintele eroilor căzuți în război” și la care vor lua parte toate instituțiile de stat și particulare” (1).

Trei ani mai târziu, luând exemplul autorităților franceze, Guvernul României “a hotărât desgroparea osemintelor „Ostaşului necunoscut" şi înmormântarea lor de veci în capitala ţării, la Bucureşti, în ziua de 4/17 Mai 1923, într'un mausoleu în faţa Muzeului Militar din parcul Carol.”(2) Ca urmare, în primăvara anului 1923 au fost organizate o serie de manifestări emoționante care au marcat ridicarea monumentului care urma “să amintească urmașilor jertfa celor care au înfăptuit Întregirea”: “un mormânt al “Eroului Necunoscut", înaintea căruia să îngenuncheze și orfanul, al cărui părinte și-a dat sufletul prin tranșee neștiute, și mama al cărei fiu nu s'a mai întors și pe care zadarnic l-a adăstat, și femeia al cărei soț a rămas pierdut, fără nume, pe câmpul de luptă”.(3)

Alegerea osemintelor „Ostaşului necunoscut"

Procedura stabilită pentru alegerea osemintelor care urmau să reprezinte “Eroul necunoscut” a fost una aparte. “Foaia Diecezană” din 7 mai 1923 consemna: “Pentru alegerea rămăşiţelor „Ostaşului necunoscut", destinat a fi transportat la Bucureşti, s’a hotărât să se ridice rămăşiţele a câte unuia dintre ostaşii necunoscuţi de pe câmpurile de luptă: Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Tg. Ocna, Jiu, Prahova, Bucureşti, Dobrogea, Ardeal şi Basarabia. Osemintele odată alese au fost aşezate în sicrie de stejar, căptuşite cu tablă de zinc; toate de acelaşi model şi mărime. Desgroparea s'a făcut după datinele creştineşti şi cu onoruri militare. Sicriele au fost transportate apoi la Mărăşeşti şi depuse în biserica de acolo”.

Cele 10 sicrie deshumate de pe câmpurile  de luptă
 în drum spre biserica din Mărășești

La biserica din Mărășești, orfanul de război în vârstă de 13 ani Amilcar C. Săndulescu a ales unul dintre cele 10 sicrie pentru a fi depus în mormântul Eroului necunoscut din București. Aceiași publicație relata:

“După serviciul religios d. gen. Mărdărescu, ministrul de război, s'a dus lângă micul Amilcar Săndulescu, orfan de război, elev în clasa I-a a liceului militar din Craiova şi cel mai sârguitor şi mai cuminte şcolar din clasa I-a a tuturor gimnaziilor şi liceelor militare din ţară. Ministrul de război l-a luat de mână pe micul orfan şi împreună au înconjurat cele două şiruri de sicrie. Apoi elevul Săndulescu a fost lăsat să aleagă singur coşciugul cu osemintele Soldatului necunoscut. Tremurând de emoţie, orfanul a pornit încetişor pe lângă sicrie... În biserică se făcuse o linişte mormântală... Copilul ajunse la rândul al 2-lea de sicrie, se opri în dreptul celui de al 4-lea şi al 5-lea coşciug, ezită o clipă, apoi, cu glasul înecat de lacrimi:

- Acesta e tatăl meu!

Şi îngenunchie, spre a rosti o rugăciune. Plângeau generalii, Mitropolitul, preoţii, soldaţii, elevii şcoalelor. Liniştea fu întreruptă de suspine şi de murmurul glasului micului orfan, care, plângând, se ruga pentru tatăl lui...”.

Amilcar C. Săndulescu

Osemintele Eroului Necunoscut au fost transportate la București cu onoruri militare. Trenul special “în drumul său spre Bucureşti s'a oprit în toate staţiile şi pretutindeni a fost întâmpinat cu flori şi coroane de cătră autorităţi, cler, școale, invalizi, orfani şi văduve de război”.(2)

Ceremonia de la Gara de Nord

Locuitorii capitalei au pregătit o primire triumfală rămășițelor Eroului Necunoscut. În ziua de 2 mai 1923 “străzile oraşului erau împodobite cu drapele naţionale, covoare, flori şi verdeaţă. De-a lungul străzilor erau înşiraţi elevii şi elevele şcoalelor din capitală. În piaţa gării erau aşezate trupele designate, delegaţii invalizilor, văduvelor şi orfanilor de război şi a foştilor luptători. Pe peronul gării au luat loc casele civile şi militare ale M. S. Regelui şi A. S. R  Principelui moştenitor, membrii guvernului, înaltul cler, generalii, ataşaţii militari străini, înalţii demnitari ai statului, cavalerii ordinului „Mihai Viteazul" şi compania de onoare cu muzică şi drapel”. Dupa oficierea unui scurt serviciu divin pe peronul Gării de Nord, sicriul învelit în drapelul național a fost transportat, pe un afet de tun tras de 8 cai, până la Biserica Mihai Vodă: “Cortegiul s'a pus în mişcare la orele 17, parcurgând străzile Griviţei, Victoriei, b-dul Elisabeta, b-dul Schitu Măgureanu, b-dul Principele Mircea, strada Arhivelor până la biserica Mihai Vodă. Pe tot parcursul staţiona un public imens. Ferestrele şi balcoanele caselor erau arhi-ocupate. Felinarele de pe străzi ardeau, iar clopotele tuturor bisericilor sunau.”(2)

Ziua de 3 mai 1923 a fost una în care locuitorii Bucureștiului și-au adus omagiul Soldatului necunoscut: “Mii de cetăţeni au defilat prin faţa sicriului. Toţi elevii şcoalelor, conduşi de profesori, au adus prinosul lor de recunoştiinţă „Ostaşului necunoscut", depunând pe sicriu jerbe de flori. Au depus coroane autorităţile civile şi militare şi societăţile din Capitală şi ţară. Coroanele nu mai încăpeau în biserică, și au fost aşezate în jurul bisericii şi pe locul din faţa intrării.” (2)

Ceremonia solemnă din Parcul Carol

În dimineața zilei de 4 mai 1923 o mare de oameni aștepta cu sufletul la gură să participe la ceremoniile organizate în parcul Carol. Cortegiul funerar care a însoțit sicriul cu osemintele Eroului necunoscut a sosit pe terasa din fața Muzeului Militar în jurul orei 11. În fața terasei fuseseră ridicate două tribune pentru oficialități: înalţi demnitari ai statului, ofițeri, reprezentați de seamă ai clerului, presei, corpului diplomatic. Fațada muzeului era pavoazată cu “drapele enorme”. Iată cum a decurs ceremonia din ziua de 4 mai 1923, conform unei relatări din presa vremii:

Relatarea din "Adevărul" a ceremoniei din Parcul Carol

“La ora 11 şi jum. au sosit Regele, Regina, principesele Elena, lrina şi Ileana, însoţiţi de aghiotanți. Întru întâmpinarea familiei regale au ieşit: principele Carol, d. general Mărdărescu, ministru de război, Mişu, ministrul palatului, generalul Holban, etc., care au condus familia regală în faţa mausoleului. Regele poartă în mână sceptrul de aur. Sicriul a fost coborât de pe afet de către aceiaşi patru ofiţeri, cari l-au coborât din tren în ziua de 2 Mai. El a fost aşezat lângă mormânt, între patru lumânări. La trecerea ofiţerilor ce purtau sicriul, regale şi ofiţerii au salutat milităreşte şi  întreaga asistenţă s'a descoperit. Un ofiţer superior, cavaler al ordinului „Mihai Viteazul" a luat de pe carul mortuar coroana depusă de Rege şi a adus-o la mormânt. Regele a depus-o cu mâna sa pe sicriul Eroului necunoscut. Familia regală a trecut apoi lângă mausoleu, între membrii guvernului şi ofiţerii superiori. Regele a trecut apoi în dreapta sicriului şi a rostit următoarele cuvinte: ‹‹ Toată suflarea românească a venit azi să cinstească pe Eroul necunoscut, săvârşit pentru întregirea neamului. Toate inimile bat pentru eroii lor iubiţi. Înaintea locaşului de veci al Ostaşului necunoscut Ţara întreagă se prosternează. Tu eşti al neamului întreg, căci tu reprezinţi şi pe cei mari şi pe cei mici, care au murit pentru ţară. Generaţiile viitoare vor binecuvânta mărirea şi înălţarea neamului, închinându-se la groapa ta. ››

Vocea Regelui tremură uşor de emoţie şi lacrimile sunt gata să-i umple ochii. Regele a depus apoi pe sicriul Eroului medalia „Virtutea Militară". De asemeni, reprezentanţii Statelor aliate au depus decoraţiile de război, ca supreme omagii din partea generoaselor ţări prietene nouă, pentru Ostaşul necunoscut. Mitropolitul Primat Miron Cristea, împreună cu înaltul cler, oficiază serviciul religios. Trupele şi întreaga asistenţă s'au descoperit. Dl. I. I. C. Brătianu, primul ministru, a înaintat în dreapta sicriului şi emoţionat a rostit un omagiu Eroului, arătând recunoştiinţa, ce datorează ţara Eroului care simbolizează pe toţi acei cari, anonimi, au căzut vitejeşte pe câmpul de luptă, pentru întregirea Neamului.

Mormântul Eroului necunoscut - 1938

Corul mitropolitan intonează „Vecinica pomenire". La ora 12 precis, gornistul a sunat „Drepţi". Trupele au luat arma „pentru onor", iar întreaga asistenţă a păstrat timp de două minute o linişte solemnă şi impresionantă. De pe terasa muzeului, scăldată în raze triumfale de soare, care sporesc strălucirea ceremoniei, se vede grădina până în fund, până la poarta parcului, şi mai departe oraşul, până în zare. Pe alei, mulţimea imensă a înmărmurit în reculegere sufletească. Şi fiecare şi-a adus aminte de mortul său, rămas acolo, pe câmpul de luptă. După cele două minute, gornistul a sunat „repausul". Pe întregul cuprins al României s'au respectat aceste minute de linişte şi pietate, ca un suprem omagiu adus maselor de anonimi ce s'au jertfit pentru ţară. Trenurile, uzinele, vehiculele, pietonii, s'au oprit păstrând tăcere.

După trecerea acestor momente de linişte, muzica militară a întonat „Rugăciunea” iar sicriul a fost coborât în lăcaşul de veci de către aceia care l-au transportat până la mormânt. Din clipa aceea, o baterie de artilerie grea aflată la turnul lui Ţepeş, a început să tragă 101 lovituri. Florile sunt aşezate preste sicriul Eroului, în groapă. Aliaţii depun coroane. Apoi, s'au perindat prin faţa sicriului miniştrii statelor aliate, însoţiţi de ataşaţii militari, depunând coroane şi salutând pe Eroul român. Statele-Unite, Franţa, Anglia, Cehoslovacia, Serbia, Grecia, Japonia, Italia, Polonia, etc, au adus omagiile lor. Coroanele sunt de aur şi argint, ca acele depuse de Serbia de pildă, şi de splendide flori naturale. Drapelele salută. În urmă drapelele oştirei însoţite de şefii de corpuri şi de comandanţii de divizii, au dat ultimul salut „Ostaşului Necunoscut". Principele Carol a însoţit drapelele grănicerilor. O văduvă şi trei orfane de război au adus flori Eroului mort pentru ţară şi au plâns pe mormântul lui. A urmat apoi defilarea trupelor înaintea mormântului „Eroului Recunoscut". (2)

“Călătoriile Eroului necunoscut”

Mormântul “Eroului necunoscut” nu a rămas uitat în perioada interbelică. În fiecare an, în ziua de „Înalțarea Domnului” aici se organizau manifestări importante. În anul 1927 a fost construit în  Parcul Carol - după planurile sculptorului Emil Willy Becker – ansambul monumental pe care îl cunoaștem. Tot cu ocazia ceremoniilor din anul 1927 a fost aprinsă lângă mormând o candelă a cărei flacără ardea în permanență. În anul 1934, lângă mormânt, a fost ridicată și sfințită o cruce.

Crucea comemorativă sfințită în anul 1934

Nu a fost dat însă ca rămășițele “Eroului necunoscut” să se odihnească în pace. În anul 1958 regimul comunist a demontat mormântul și a strămutat pe ascuns sicriul cu osemintele ce reprezentau “Ostașul necunoscut” și le-au mutat în fața Mausoleului de la Mărășești. Eroul necunoscut a trebuit să facă loc cavourilor construite pentru noii conducători ai țării: în Parcul Carol a fost amenajat “Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism” care adăpostea criptele a trei reprezentați de seamă ai comunismului din România: dr. Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu-Dej, dr. C. I. Parhon. Sicriul cu osemintele Ostaşului Necunoscut a fost readus în Parcul Carol abia în anul 1991. În 25 noiembrie 2006 a avut loc ceremonia strămutării Mormântului Ostaşului Necunoscut la locul inițial, din anul 1923, pe explanada din faţa actualului Memorial al Eroilor Neamului.

Surse:

(1)  “Monitorul Oficial” din 26 aprilie 1920

(2) articolul “Ostașul necunoscut” – publicat în “Foaia diecezană” – numărul din 7/20 mai 1923

(3) articolul “15 ani de la înhumarea Eroului necunoscut” – semnat “Cr. Preda” – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 1 iunie 1938

(4) Oficiul Național pentru Cultul Eroilor – articolul “Mormântul Ostașului Necunoscut”

Citește mai mult... »

“Alegeri în 1911” sau “Ce s-a schimbat în România în ultima sută de ani”

Am evitat multă vreme să scriu articole despre viaţa politică a vremurilor trecute. De ce? Pentru că, în bună parte, lumea politică de astăzi este o copie a celei din prima jumătate a secolului trecut. O copie nereuşită însă, care a preluat doar năravurile, fără a “crea” o clasă selectă de mari oameni politici. Citind articolele din gazetele de ieri am deseori impresia că ele sunt de fapt publicate pe site-urile de știri de azi. Multe dintre acestea sunt atât de actuale încât, dacă le-am transcrie și nu am preciza data publicării, ajustând uşor exprimarea sau ortografia şi schimbând câteva nume de partide sau de oameni politici apărute în text, puţină lume şi-ar da seama că sunt scrise acum 100 de ani. O sa încerc azi un experiment, ajutat de câteva texte publicate în revista “Furnica” în anul 1911 – în timpul campaniei electorale. Să vedem ce-o sa iasă!

29 decembrie 1910:

În urma demisia guvernului liberal prezidat de I.I.C. Brătianu s-a format un guvern conservator condus de P.P. Carp. “Furnica” scria despre părăsirea puterii de către liberali:

Romanţa de adio

“Mă duc!... Şi patru ani, Putere,

N’or să te vadă ochi-mi’trişti!

Tu mă trădaşi, ca o muiere,

Cu bunii mei amici carpişti.

În van am încheiat cartele

Cu ei!... Au fost mai diplomaţi:

Eu le fui frate în răzbele,

Azi ei nu vor să-mi fie fraţi! (...)

Tu, după patru ani, Putere,

Ştiu bine, iar o să mă chemi;

Dar, pân’atunci, câtă durere!

Ce chin în cursul astei vremi!...

...Mă duc, Putere dragă... Însă,

Când m’oi chema iaraşi la sân,

În braţe n’ai să mai fii strânsă

Ca azi!... Atunci voi fi bătrân...”
(Tarascon - “Furnica” din 6 ianuarie 1911)

Au urmat mişcările obişnuite din societatea românească - de ieri şi de azi: funcţionarii publici numiţi de liberali, deşi teoretic inamovibili şi în acea vreme, au fost înlocuiți de noua putere, conservatoare:

Corul funcționarilor:
- Curios! Suntem inamovibili și totuși de mișcăm!

Părăsirea puterii de către liberali a fost însoţită bineînţeles de trădări. Membrii partidului care nu vroiau să renunţe la putere săreau dintr-o barcă politică în alta (erau numiţi pe atunci “transfugi politici”):

Candidatul transfug

“Pentru partid, e-adevărat,

Eu niciodată n’am luptat;

Dar dacă’n timpuri de război

deviza mea fu “Înapoi !”,

Când este vorba de plăcinte,

Eu strig energic: “Înainte !”

Şi d’aia azi, cum aţi aflat,

Sunt candidat de deputat!

Nu’s muncitor, nu’s talentat,

Nu sunt măcar nici... devotat,

Deoarece în zece ani

De zece ori schimbai macazul;

Pe-ai noştri “hoţi”, “mişei”, şnapani”,

Eu îi numeam!... Dar azi necazul

Meu a trecut. M’au împăcat:

Sunt candidat de deputat !”
(Kiriak Napardajan - “Furnica” din 20 ianuarie 1911)

Bineînţeles că migraţia politică a fost însoţită de critici vehemente şi de acuzaţii de trădare. Se vehicula chiar, din ce în ce mai des, hotărârea de a se adopta o lege care să interzică trecerea “dintr-o barcă politică într’alta”. Din păcate, după alegerile din februarie 1911, politicienii au uitat să emită un astfel de act legislativ. Şi mereu, problemele urgente impuse de guvernarea ţării, au amânat decizia politică de a interzice migraţia politică. 

Transfugul

“Contra transfugilor politici

Aud azi fel de fel de critici.

Ba că transfugul e-o lichea,

Ba-i şarpe încălzit la sân....

Să-i legi de coad’o tinichea!

Slugoi ce vinde pe stăpân!...

Să cread’aşa gogoşi solemne

Hamali sau tăietori de lemne!

Dar eu, om cult, care nu sug

Din biberonul DOICEI-STAT,

Întotdeauna pe transfug

Pân’la pământ l’am salutat .

Transfugul ce-i la urma urmei ?

Oaie ieşind din frontul turmei!

Când face-o oaie-aşa ceva,

Ea face-un mândru gest! Declar

C’admir pe oaia ce nu vrea

Să mai urmeze pe măgar!...

Ş-apoi, din alt punct de vedere:

Higiena oare nu ne cere

Să primenim cămaşa des?

Transfugul ledăpând păreri,

Convingeri, cred c’aţi înţeles:

Îşi schimbă rufele de ieri!

Transfugul pe de altă parte,

De’un vechi partid când se desparte,

Îl doare’n suflet – biet martir!

Noul partid se’ncearcă’n van

Să şteargă crudul suvenir

Svârlindu-i un groscior ciolan!

Vedeţi, că’n orişice privinţă

Transfugul este o fiinţă

Interesantă’n orice caz.

Nu merită nici un afront

Când, practic schimb’al său macaz

Politicesc, taman la pont!

El, în a zoologiei scară,

E-o speţa intermediară:

Şi rozător - şi parazit,

Transfugul e un animal

Simbolizând desăvârşit

Morala-n timpul actual!”
(Contele de Tekir-Ghiol

“Furnica” – 10 februarie 1911) 

A fost fixată data alegerilor: 16 februarie 1911. Partidele şi-au desemnat candidaţii şi... a început campania electorală. Bineînţeles, candidaţii aleşi de partide erau cei mai patrioţi, cei mai cinstiţi şi cei mai competenţi dintre români:

 

 -D-le Prefect am venit să-ți cer
pentru bărbatul meu un simplu scaun de deputat
 și dumneata îmi oferi o cogeamite canapea!...

Campania politică şi desfăşurarea alegerilor din 1911 e deja un alt subiect, pe care ar fi păcat să nu îl “dezvolt” separat. Vă fac doar puţin curioşi, sper: iată cum caracterizează campania electorală şi alegerile din anul 1911 revista “Furnica”, în articolul semnat Gheorghe Biciuşcă: “Aşa poreclita “alegere a reprezentanţilor Naţiunei de către voinţa liberă a poporului Suveran” a fost întotdeauna în România o sfruntată “minciună convenţională”. (...) Regretăm sincer alegerile bajbujuceşti, cu bande de ciomăgaşi, cu morţi care votează, cu şarlatania “suveicei”, cu conştiinţe cumpărate sau violentate”.

O noua metodă de a aduce oamenii la vot în... 1911

Sursa informaţiilor şi a caricaturilor: numerele din ianuarie – martie 1911 ale revistei “Furnica” citite din colecția digitală a Bibliotecii Digitale a Bucureştilor.

Citește mai mult... »