Istorioare cu tâlc

Uneori istoria se amuză consemnând povestea unor întâmplări vesele și uneori cu tâlc. Am cules câteva dintre acestea din “Vatra: Foaie ilustrată pentru familie”, revistă publicată pe la sfârșitul secolului al XIX-lea ”sub direcțiunea d-lor I. Slavici, I.L. Caragiale și G. Coșbuc”:

Citește mai mult... »

Din carnețelul străbunicii: Sfaturi cosmetice

Câteva sfaturi cosmetice, "furate" din carnețelul secret al străbunicelor noastre (mai precis din numerele publicate în lunile ianuarie-martie 1904 de revista "Moda nouă ilustrată"):

Fard inofensiv

"Multe ați dori să dați peste un fard roșu (suliman) care să nu fie defel  vătămător. Mai buzele, mai obrăjorii, - nu-i  vorbă, mai bine e dacă le aveți de la natură roșii după poftă.  Dar, în sfârșit, iată cea mai bună  preparație a unui fard inofensiv : Disolvați 80 grame de carmin în puțină apă caldă, tocmai cât să obțineți soluția; amestecați aceasta cu 30 grame osânză topită și cu 10 grame de ceară albă fină; puneți totul în oală, lăsați să se răcească și acoperiți cu hârtie de cositor. Acest fard se întrebuințează mai ales pentru buze."

Citește mai mult... »

Interbelic news

Vă propun să vă transpuneți pentru câteva minute în România interbelică, citind un set de știri interesante culese din presa acelor ani: Regele tuturor românilor în provincia de peste Prut, Paris-București fără escală, Osemintele lui Dimitrie Cantemir au fost aduse țară, Groaznica nenorocire aviatică de pe Șoseaua Colentina, Un Lourde românesc, Regina Maria a asistat la botezul arhiducesei Alexandra, Călușarii la Albert Hall, Petrache Lupu care a vorbit cu Dumnezeu.

Citește mai mult... »

Două trădări

Hotine,  Hotine,

Păzește-te bine,

Că muscalul vine,

Cu oaste pe tine!

(Cântec vechi)

Două trădări au făcut ca două străvechi provincii românești – Bucovina și Basarabia - să fie înstrăinate. Povestea acestor trădări este astăzi foarte puțin cunoscută. Tocmai de aceea, cred că un articol publicat în numărul din 21 mai 1912 al revistei „Universul Literar” merită să fie citit chiar și după ceva mai mult de un secol de la prima lui apariție:

Pentru o tabacheră de aur și 5000 de galbeni

“La 1775, pentru o tabacheră de aur și 5000 de galbeni, generalul rus Rumanzof și-a trădat țara; a retras trupele ce comanda și a lăsat ca Bucovina să fie ocupată de trupele austriace. Trei tratate și ticăloșia unui domn al Moldovei - Grigore Ghica Vodă – au întărit furtișagul Bucovinei, ca fiind vorba numai de ocuparea unei fâșii înguste de pământ, unui drum de comunicație între Ardeal și Pocuția, după cum fuseseră păcăliți sau după cum se lăsaseră a fi păcăliți miniștrii turci. Și astfel istoria a avut să înregistreze smulgerea de către austriaci din pământul țărei românești a unui teritoriu care întrecea în îmbelșugare și valoare toată cealaltă parte a Moldovei, a peste 300 de orașe și sate care mai toate spuneau câte un fapt sfânt din istoria Moldovei lui Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș.”

Răpirea Basarabiei pe coperta "Universului Literar"

 

 

Citește mai mult... »

Poveștile “Maialului” (de ieri și de azi)

“Maialul” era - în Transilvania de altădată - una dintre cele mai așteptate sărbători ale primăverii. Adusă pe meleagurile noastre de sașii stabiliți în Ardeal (“Maifest” sau “Majalis”), sărbătoarea a fost adoptată atât de români cât și de maghiari. Manifestarea dedicată primăverii era organizată – așa cum de altfel îi arată și numele - în primele zile însorite ale lunii mai, cu precădere în orașe și în târguri. Elevii școlilor transilvănene sărbătoreau Maialul cu mult fast, momentul de maxim interes fiind marșurile pe muzică de fanfară până în locurile de agrement din pădurile de la marginea localităților (“Stejăriș” la Brașov, “Hoia” la Cluj, “Dumbrava” la Sibiu, “Breite” la Sighișoara). Aici erau organizate numeroase jocuri și spectacole de elevii celor mai importante școli din oraș.

Citește mai mult... »

Allo! Aici circul de purici!

O atracție aproape nelipsită din bâlciurile de odinioară organizate în orașele occidentale era… circul de purici. O relatare de la un astfel de “spectacol select” am citit în articolul “Allo! Aici circul de purici!” publicat de revista „Realitatea Ilustrată” în numărul din 12 octombrie 1933:

“Când intri în cortul strâmt, găsești totdeauna un număr mare de oameni, stând în jurul unei mese și privind atenți pe o farfurie de ipsos. Unii dintre ei țin în mână lupe măritoare, întrucât cu ochiul liber nu se poate urmări câteodată nimic din instalația originală. 

Spectatori în jurul arenei circului

În timp ce domnul director începe savanta sa conferință și își conduce pensetele în cercuri, aproape magice, deasupra mesei, observi deodată că arena în miniatură învie. Pe această arenă turnată din ghips lucios și care strălucește sub lumina crudă a lămpilor electrice, vezi trăsurele de lux, care de curte, tunuri, pompe de incendiu, alte lucruri asemănătoare, care sosesc la început încet și apoi tot mai repede. Trăsurelele ușoare au doi purici înhămați la ele, tunurile și tancurile, șase purici. Cu o putere uimitoare și cu iuțeală mare, puricii minunat dresați, trag povara lor, cu ajutorul unor firișoare subțiri de aur, care le lasă liberă orice mișcare."

Intrarea "artiștilor" în arenă

„Și la purici ca și la oameni, dintre toți cei cari se produc puțini sunt talente excepționale, majoritatea nu fac decât să tragă tunuri, căruțe, pompe de incendiu etc.”

 

Purici în arenă

După numerele obișnuite cu trăsurele, tunuri și tancuri trase de purici, în scenă intrau adevăratele vedete: “ Printre purici există și soliști cari se produc în numere speciale. Iată bunăoară într’una din fotografiile noastre pe Andrei, un exemplar excepțional al rasei sale, într'un număr foarte periculos de echilibristică pe sârmă. Reprezentația are mare succes.”

 

Andrei - echilibristul pe sârmă

“Ștefan, unul dintre cei mai talentați purici din companie, mișcă cu multă plăcere un carusel.”

Caruselul lui Ștefan

“Dar și când intră în scenă Adela, puricele femelă, care știe să jongleze cu o bucățică de plută, pe vârful unui ac, publicul nu-și precupețește aplauzele.”

 

Adela - echilibrista

Bănuiți cred că dresatul puricilor nu era deloc o treabă ușoară: “Numai cei mai talentați dintre dânșii pot fi utilizați și dresați. Când expertul în purici, după lungi încercări își alege indivizii potriviți, dintre numeroșii candidați, el înfășoară în jurul gâtului micilor animale o sârmă foarte subțire de aur, care-i ține totodată în mod permanent drepți. Încetul cu încetul se obișnuiesc apoi să îndeplinească ceea ce li se cere și pe cât se pare nici nu le vine vreodată gândul să evadeze. Adăpostul de noapte îl au totdeauna într’o cutiuță căptușită bine cu vată. E foarte interesant că puricii nu numai că suportă foarte bine viața de prizonieri, dar trăiesc până la o vârstă mult mai înaintată decât în viața liberă, veșnic amenințată de pericole, a puricelui liber. Hrana lor constă din sânge proaspăt de om, pe care au voie să-l sugă de două ori pe zi, din brațele directorului de circ. În schimbul acestui sacrificiu mic directorul își câștigă  existența.”

  

Manejul puricilor

Spectacolele în care artiștii erau puricii au dispărut. Poate pentru că puricele uman este pe cale de-a dispărea din regnul insectelor… europene!?

Un țânțar în arenă

Sursa: articolul “Allo! Aici circul de purici!” – semnat Keystone - publicat în revista „Realitatea Ilustrată” – numărul din 12 octombrie 1933

Citește mai mult... »

Obiceiuri și farmece de Paști

Marile sărbători ale anului au fost considerate întotdeauna cele mai potrivite prilejuri pentru a face farmece. Sărbătoarea de Paște, simbol al renașterii și al reînvierii nu putea să reprezinte o excepție. Am găsit descrierea câtorva dintre aceste vechi ritualuri și obiceiuri într-un număr special de Paști al revistei “Ilustrațiunea română” – numărul din  27 aprilie 1932:

Obiceiuri de Paști - (Florin Eşanu - Epoch Time)

“În ajunul sărbătorilor, fiecare fată își pregătește o cămașă nouă după ultima modă, care după dorința și râvna ei… “va fi cea mai frumoasă din sat”. Cămașa trebuie lucrată nu numai cu mare îngrijire dar și cu multă curățenie, căci nu are voie s’o spele trei săptămâni și în tot acest interval trebuie să rămâie “tot ca nouă”. Fata care și-a cusut o astfel de cămașă ia în seara de ajun o cofă și trei fire de busuioc și merge să scoată apă din râul care curge prin apropiere. Se întoarce apoi acasă, recitând pe drum versurile unui farmec care îi va asigura succesul la joc. În pragul ușii, ea bea de trei ori apă din cofă și încheie farmecul astfel:

Cum nu poate popa face aghiasmă

Făr’de busuioc,

Așa să nu poată începe feciorii

Făr’ de mine nici un joc !

A doua zi de dimineață, adică în ziua de Paști, pe când cântă cocoșii a treia oară, fata pornește în faptul zilei la râu pentru a-și lua “apă de dragoste și frumusețe”. Pe drum ea rostește cuvintele farmecului, care se termină astfel:

Cum e mai ales grâul de sămânță din toate buruienile,

Așa să fiu eu mai aleasă și mai frumoasă dintre toate fetele !

Cum e mai ales păunul decât toate păsările,

Așa să fiu eu mai aleasă și mai frumoasă dintre toate fetele !

După ce se închină spre Răsărit, ea ia cu mâna dreaptă apă și-o aruncă peste cap. Apoi își umple cofa din nou și se întoarce repede acasă, să n’o vadă nimeni. Ajungând acasă ia o strachină mare, nouă, toarnă apă într’ânsa, ia apoi cele trei fire de busuioc cu care a fost seara la râu și le pune împreună cu un ou roșu și cu câțiva bănuți de aur sau argint în apa din strachină. Cu această apă fata se spală apoi pe obraz, învârtind în același timp oul pe umerii obrajilor.

Adunând apă de dragoste și frumusețe

Farmecul acesta va trebui să înfăptuiască următoarele minuni: să fie sănătoasă și roșie la obraz ca oul, plăcută, iubită și atrăgătoare ca busuiocul, curată ca aurul sau argintul, să aibă bani mulți în timpul anului, să fie jucată la horă și – bineînțeles – să se mărite cât mai curând. După ce s’a spălat și închinat, se pregătește să se înțolească în cel mai frumos costum al ei. Înainte de a pune cămașa cea nouă ea trece prin ea un cărbune aprins, întovărășind gestul cu o formulă, și ea făcătoare de minuni:

Precum este cărbunele acesta aprins și viu,

Tot așa să fiu și eu sprintenă,

Și precum pică cărbunele de iute și nu se oprește în haină,

Tot așa să fiu și eu văzută și luată în seamă de toți!

În loc de cărbune se poate trece prin cămașă și lumânarea aprinsă în noaptea Învierii. Fata care îndeplinește cu strictețe toate punctele farmecului intră plină de voie bună și speranță în sărbători. Dar cu toate acestea încă nu s’a terminat îndeplinirea farmecelor de Paști.

Înroșind ouăle de Paști

Fata când se scoală de la masa Învierii, se închină și recită încă vreo câteva strofe care trebuie să o facă “regina horei”; pe acestea le sfârșește când pășește pragul casei, pornind spre adunarea fetelor și a flăcăilor.

Fiecare fată mare are obiceiul în fiecare sărbătoare, dar mai ales de Paști, ca după ce și-a scos hainele de joc, din locul unde au fost păstrate, să le atârne pe ușă înainte de a le îmbrăca. După cum ușa trebuie să fie atinsă de oricine vrea să intre în casă, tot așa și fata să fie văzută și cântată de feciori, neputând s’o treacă nimeni cu vederea (...).

Multe fete își fac în ziua de Paști “de dragoste” prin flori, legături de flori numite de dragoste, culese de pe patru dealuri sau patru câmpuri, pentru ca tot astfel să vie la ele flăcăii din cele patru zări.

Afară de aceste farmece, fetele de la țară își mai fac „de parte” sau „de ursită” pentru a-și cunoaște sau a-și hotărî viitorul, cu ajutorul fermecătoarelor sau a vrăjitoarelor. Drumul spre căsătorie și-l deschid cu tort tors de o fetiță de șapte ani.

Pe lângă cele înșirate până aici, o seamă de fete mai obișnuiesc ca în ziua de Paști, la biserică, să-și puie un ou roșu în sân ca să fie totdeauna roșii în obraji. Peste zi ele lipesc găoace de ouă roșii la ușile caselor lor ca să vie mai degrabă pețitorii.

La joc în zilele de Paști

Există și alte farmece, legate de binele casei: iarba verde se împrăștie pe pragul ușii pentru ca toți ai casei să calce pe ea și să devie sănătoși, plăcuți și frumoși ca iarba. Plugarii și meșteșugarii își pun unealta lor principală sub pragul ușii, unde o lasă să stea trei zile, călcând pe ea, pentru a avea mai apoi spor la lucru. Prin unele părți se pune după ușă un răsad proaspăt de iarbă, lăsându-l acolo să se uște trei zile; apoi se afumă cu el bolnavii de junghiuri pentru ai însănătoși.

Altă datină curioasă e aceea ca "toți oamenii dintr-o casă să puie în noaptea Învierii câte un pahar cu apă și pe pahar o bucățică de pâine. Când se întorc de la biserică fiecare cercetează paharul său. Dacă a secat apa înseamnă că va muri mai înainte de un an, iar dacă apa n’a scăzut ei cred că vor trăi încă mult timp.”

Sursa: articolul “Obiceiuri și farmece de Paști” – numărul special de Paști din 27 aprilie 1932 al revistei “Ilustrațiunea română” – citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor

Citește mai mult... »

Un provincial în vizită prin Bucureștiul interbelic

Prima jumătate a secolului trecut a fost fără îndoială perioada în care Bucureștiul a înflorit cu adevărat, devenind capitala europeană pe care o numim chiar și azi cu mândrie “Micul Paris”. În perioada interbelică transformările urbei au devenit cu adevărat spectaculoase. Chiar și vizitatorii străini ajunși în Capitala României apreciau “frumusețea și eleganța Bucureștilor” (citește aici articolul: Bucureștiul interbelic văzut prin ochii unui reporter străin). 

Cu atât mai mult românii – bucureșteni sau veniți în vizită din “provincie” – erau mândri de Capitala lor. Vă invit acum să aflați care au fost impresiile unui provincial ajuns în anul 1936 - după “treizeci de ani de lipsă” - în Capitală. Este vorba despre “Conu’ Iorgu” – un prieten (poate imaginar, dar ce contează?) al reporterului Alex F. Mihail, o mai veche cunoștință de-a noastră. De ce venea Conu’ Iorgu la București? Motivul ne este dezvăluit chiar de el: “Acu’ nu vreau să mor, mon cher, până ce n'oi vedea și eu Turnul Telefoanelor - mi-a scris el – că am auzit că al Colții s'a dărâmat. M’aș urca și în Foișorul de foc, o dorință de-a mea din copilărie, pe care n'am putut-o realiza până acum. Aș vrea să văd toate minunățiile Bucureștilor vostru, preschimbat de nu-l mai cunoști. Dar pun rămășag că tot am să mă simt ca acasă la mine. Pentru asta nu-ți scriu când vin, ca să nu mă aștepți la gară. Vreau să mă descurc singur..."

Citește mai mult... »