Pagini

Politica privind datele cu caracter personal:

Gheorghe Ionescu-Gion


GHEORGHE IONESCU-GION
(n. 1909, Bucuresti – d. 1999, New York )

Artist celebru din perioada interbelică, Gheorghe Ionescu cunoscut sub pseudonimul Gion, a fost un renumit interpret de tango și de foxtrot. Deși și-a început studiile la Facultatea de medicină – studii la care a renunțat după ce a leșinat în timpul primei autopsii – fără știrea părinților - s-a îndreptat înspre cariera muzicală. Într-o seară în care cânta la barul de noapte „Răcarul”, mama sa, adusă de prieteni să-și descopere copilul pe scenă, a leșinat atunci când l-a văzut.


Talentul l-a făcut însă repede celebru.O celebră reclamă interbelică de pe tramvaiele bucurestene suna așa: „Cel mai bun diseur Gion, cele mai bune plăci Odeon”. De-a lungul timpului, Gheorghe Ionescu-Gion a înregistrat numeroase șlagăre la case de discuri din Germania şi din Suedia. A colaborat cu orchestra de jazz „Ghinda” și cu orchestra compozitorului Elly Roman

Odeon

Cazinoul de la Sinaia, Carmen Silva în Eforie, Terasa Oteteleșanu din București și multe alte cafenele și bodegi cunoscute ale vremi erau locurile unde Gion delecta publicul cu vocea lui caldă, distinsă și naturală. Dintre șlagărele interpretate de Gion, cu siguranță că ați ascultat "Adio Doamna”, „Inima-i un telefon”, „Tu ești totul pentru mine”, „Vreau să-mi cânti din vioară”, „Iartă-mă”, „Vei minți și tu”, „Nu cred”, „Gândește-te la mine” sau „Dă-mi iarași gura ta”.

Dupa război, datorită legaturilor cu casa regală, Gion a fost arestat. Între anii 1949 și 1955 a fost internat în lagăre de muncă de la canal și din Făgăraș. Viața în închisoare la îmbolnăvit grav – a ieșit din detenție mutilat la față și având doar 45 kg. A continuat totuși să cânte prin restaurantele din București și de pe litoral (la „Zori de Zi”, „Pescăruș”, „Bordei”, „Feroviar”, „Cinci Lei”, „Unirea”) și a jucat în câteva filme (amintesc doar câteva: "Ofiţerul recrutor" - 1969, "Răpirea fecioarelor" - 1968, "Cerul incepe la etajul III" - 1967).

În 1979 Gion a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde de altfel a și murit în anul 1999.


Adio doamnă

E tristă toamnă şi e trist afară plouă
Din ochii mei din picături de caldă rouă
Aş vrea o clipă doar la ochii tăi de foc să mă-ncălzesc
Dorul dintr-înşii sa-mi poftesc

În sufletu-mi se frâng dureri nebănuite
Şi se aprind aceleaşi veşnice ispite
Şi se răsfrâng in simfonii de lacrimi fără de popas
Cântecul durerii fără glas

Adio doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

Adio doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat

Acum e toamnă

5 comentarii:

  1. As dori versurile la melodia ,, Gandeste-te la mine"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate nu am reusit sa le gasesc.... :(

      Ștergere
    2. https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&url=https://m.youtube.com/watch%3Fv%3DRXk7LiiiR20&ved=2ahUKEwiYktXzyMb9AhXGtqQKHYqnBYYQtwJ6BAgKEAI&usg=AOvVaw0ZuewM6nYbvyLVoSE2o1VG

      Ștergere
  2. Puțină lume știe că au existat trei personalități cu acest nume. Unul este cel din articol, cântărețul celebru, altul este un poet și actor din Iași ce a jucat și pe scena Teatrului Mic din București
    https://www.discogs.com/artist/4110597-George-Ionescu-Gion-2
    iar al treilea (de fapt cronologic primul, decedând la doar 47 de ani în 1904, cu cinci ani înaintea nașterii cântărețului) a fost un istoric, profesor, ziarist, publicist, cronicar literar și teatral, secretar general la Ministerul Cultelor și Instrucțiunilor Publice, vicepreședinte al Ateneului Român, iar două străzi îi poartă numele, una în Pitești și una în București
    https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Ionescu-Gion_(istoric)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim pentru informații. Te ami aștept pe blog, DJ.Stilo!

      Ștergere