Ajutor! Vine primăvara!

Motto:

“Ajutor, vine primăvara! lată strigătul pe care bieţii

bucureșteni trebuie să-l arunce‘n văzduh, cu 

desnădejde, în loc să se bucure ca'nviat liliacul!”

 Victor Eftimiu

De multe ori, citind articole din presa interbelică de ieri, am senzația că acestea - ușor cosmetizate și publicate în ziarele de azi - ar fi privite ca niște reportaje care reflectă lumea în care trăim. Nici o schimbare esențială nu pare să fi avut loc în societatea noastră: aceleași moravuri, aceleași obiceiuri, același amalgam între occidental și oriental, de modern și de rustic. 

 

"Dansul târnăcoapelor" (de azi..)

 

Un exemplu poate fi articolul scris de marele dramaturg Victor Eftimiu și publicat în săptămânalul "Realitatea Ilustrată" – numărul din 14 aprilie 1937. O să transcriu în continuare pasaje importante ale textului dar o să încerc și un experiment: voi "asezona" articolul cu fotografii de azi.

 

“Ajutor! Vine primăvara!” - Victor Eftimiu

“Odinioară, când această capitală era cetatea grădinilor, când vestirea primăverii însemna explozia calmă a boschetelor de liliac, în jurul fiecărei case și o năvală de iriși și tulipe în parcuri, - ne bucuram că vine Aprilie, purtător de ramuri înfrunzite și multicolore, legănate de zefiri. Soare, lumină, cer albastru și parfum, iată ce însemnau primăverile de demult. Tot mai puține au rămas grădinile...

De când s’au înmulțit bucureștenii și urbea ciobanului a devenit o metropolă modernă, o uzină, un imens șantier, — primăvara trebuie s'o căutăm departe, dincolo de hotarele cetății. În fiecare primăvară, începe dansul târnăcoapelor. Vor cădea vechile zidiri decapitate, ciopârțite, vărsând roșu sânge de cărămidă, înălțând fum de pulbere, învăluind orașul tot, într'o ceață roză, plină de nisip, care ne va roși ochii și ne va colora veștmintele. Zefirul va lua această nisipelniță și o va cădelnița deasupra întregului oraș, în Aprilie, în Mai, în Iunie. Încep construcțiile... Bucureștii sunt plini de căruțe cu pământ, bârne, șine, mormane de tinichea ruginită, munte de cărămidă nouă... În drum vor fierbe varul și betonul, vor striga salahorii, se vor certa șoferii strâmtorați și se va strecura nefericitul pieton, care insultat, de toată această lume agitată, va plăti curajul de-a se fi avântat în împărăția lui Strâmbă-lemne, Sfarmă-piatră, Mănâncă-moloz...

Printre automobile...

(...) Iată automobilul de lux luptându-se să răsbată între un car cu boi și o căruță de cărămidă, trasă de doi căluți jigăriți. Și iată, pe calea Victoriei, frumoasa doamnă fardată, cu piciorușele în pantofi de antilopă, căprioară sau crocodil, între o țigancă desculță și un baci cu falnice obiele. Lângă vitrina unui bijutier, un călugăr basarabean vinde „Epistolia căzută din cer”, pute și mănâncă semințe de floarea soarelui... Semințe de dovleac, semințe de floarea soarelui au năpădit ca lăcustele, din Lăpușna și din Caliacra, aducând contribuția provinciilor desrobite, coborând metropola, cu nota lor specifică... În jindul icrelor negre din galantar, toată lumea troznește între dinți semințe și le scuipă, cu dexteritate, cojile... 

(...) Și  toate se vând și se mănâncă pe stradă. La București se fac pe stradă toate. Să mai vadă și alții!... Semințe, alviță, portocale, rahat cu apă rece, alune prăjite, castane, bomboane de tuse, - sunt oferite la toate colțurile, de oameni în toate vârstele, în toate mințile, în toate costumele, cum da Dumnezeu. Au acaparat marginea trotuarelor vânzătorii de pahare, ciorapi, covrigi, butoni, floricele, cozondraci, turtă dulce și „cremă contra ridelor”. Fiecare își strigă marfa, mai tare ca celălalt, în sunet de clacsoane și întreceri de elocvență.

(...) Un reporter parisian a afirmat - și noi ne-am supărat - că, în unele privințe, Bucureștii îi amintesc Constantinopolul de odinioară. Desigur. Sunt prea mulți câini mari... nemâncați, râioși, cari circulă, chiar pe calea Victoriei. La Paris, ca'n toate orașele din Apus, nu vei întâlni câini fără zgardă și fără stăpân. E lesne de înțeles ca acest fapt să impresioneze pe călătorul străin. Noi nu mai băgăm de seamă neajunsurile, fiindcă ne-am obișnuit cu ele și ne supărăm când le remarcă alții. Dar călătorul trece, supărarea trece, aspectul de bâlci oriental  rămâne. Nu ne mai impresionează nici femeile desculțe, nici caii bătuți... Dar străinilor li se strânge inima, le vin lacrămile în ochi. 

Fiecare face ce vrea. Nu-l împiedică nimeni. Un vânt de nebunie bate de pretutindeni. Parcă ne-a luat Dumnezeu mințile la toți. Nu mai e dreptate, nu mai e logică, nu mai e echilibru. Fantezie, bun plac, abuz. Toleranță reciprocă. Fă tu și lasă-mă și pe mine să fac ce-mi place! Nici o răsplată celor buni, nici o pedeapsă ticăloșilor. Egalitate pentru toți, în lumea morală, acoperind spăimântătoarele inegalități din lumea socială. Și n'ai cui te plânge. Şi n'are cine să te asculte. Parcă a murit Dumnezeu. Parcă ne pregătim cu toții pentru împărăția lui Anticrist!”.

“S’au supărat boierii!..." - Victor Eftimiu

Se pare că articolul publicat de Victor Eftimiu în revista "Realitatea Ilustrată" a supărat pe mai marii zilei. Ca urmare, marele dramaturg s-a simțit dator să revină câteva zile mai târziu și să răspundă astfel criticilor:

 

“Câțiva privilegiați ai soartei, bucureșteni cu burți și cu automobil, s'au supărat pe unul din ultimele mele articole apărute în “Realitatea Ilustrată” din luna trecută: de ce să strig “Ajutor! Vine primăvara!”. De ce să vorbesc de invazia țiganilor, a cerșetorilor care năpădesc în inima Capitalei, odată cu florile de liliac? Îmi pare rău și mie, dar nu sunt dispus să găsesc toate în roz: nu s'ar mai îndrepta nimic, niciodată, dacă am fi încântați cu toții de cele ce se petrec în jurul nostru. Adevărul trebuie spus mereu, repetat la infinit, până ne-om trezi.” Și nota în continuarea articolului: “Nu cred să existe țară în lume în care prăpastia dintre pătura suprapusă și majoritatea poporului să fie atât de largă și de adâncă. Pe deoparte luxul târgoveților: femei fardate, domni cu ghete fine, automobile strălucitoare, vitrine cu toate bunătățile pământului: de la pijama de mătase la cutiile cu icre negre... Pe de alta, numai la câțiva kilometri de centrul Capitalei, mizeria cea mai întristătoare: drumuri desfundate, câini fără sat, colibe’n fundul pământului, copii firavi, oameni pământii, femei scofâlcite, băltoace verzi și beznă, luminată numai de ochii arși ai celor halucinați de friguri palustre.” (extrase din articolul “S’au supărat boierii!... – Prăpastia dintre oraș și sat” – publicat în revista “Realitatea Ilustrată“ – numărul din 5 mai 1937)

 

Surse:

- Victor Eftimiu - articolul “Ajutor! Vine primăvara!” - publicat în săptămânalul "Realitatea Ilustrată" – numărul din 14 aprilie 1937

- Victor Eftimiu - articolul “S’au supărat boierii!..." – Prăpastia  dintre oraș și sat” - publicat în săptămânalul "Realitatea Ilustrată" – numărul din 5 mai 1937