Pagini

Politica privind datele cu caracter personal:

Misterele muntelui de pietate

Voi continua jocul cu imagini preluate din realitatea societății românești interbelice. Instantanee datorate unor reporteri adevărați – din păcate anonimi pentru noi cei de astăzi – care au știut să surprindă în reportajele lor atât partea frumoasă și plină de farmec a lumii în care trăiau cât și dramele, locurile rău famate sau tarele societății românești. Astăzi, un articol semnat N. Kiriţescu – publicat în numărul din 5 septembrie 1929 al revistei ‹‹Ilustrațiunea Română››. Subiectul articolului: ‹‹Muntele de pietate››.
 

Muntele de pietate

 
Ca orice inițiativă făcuta în scop caritabil, instituția “Muntelui de pietate” a reprezentat inițial o soluție pentru persoanele oneste de a trece peste momente dificile. Principiul era simplu: se acordau împrumuturi cu dobândă redusă, garantate cu ajutorul unor bunuri ale persoanei aflate la un moment dat în situație de “criză” – șomaj, boală, moartea unei persoane din familie… La restituirea împrumutului “gajul” revenea proprietarului de drept. Încetul cu încetul – Muntele de pietate și-a “uitat” scopul inițial – cel caritabil - și s-a transformat mai întâi într-o instituție de credit popular iar în cele din urmă într-o metodă de spoliere a celor aflați în dificultate. Un întreg “comerț” a înflorit în jurul acestor instituții, chitanțele și gajurile fiind vândute ți apoi revândute, comercianții de lucruri vechi fiind principalii "recuperatori".

Imaginea surprinsă de reporterul N. Kirițescu este una pestriță și plină de culoare, în care se întrevăd chipul și drama ascunsă a mamei care își amanetează o bijuterie pentru a cumpăra de mâncare copiilor, ale tânărului cochet în căutare de bani pentru distracții, ale hoților care găseau aici un loc în care puteau valorifica bunurile furate sau ale afaceriștilor veroși care știau să câștige chiar și de pe urma nenorocirii semenilor lor:

Recipisă de la Muntele de pietate:
 100 de lei împrumutul - 20 de lei pe lună dobânda

“Pe strada Sf. Ionică, în București, există o clădire majestoasă, cu mai multe etaje, de o arhitectură sobră și masivă. În această somptuoasă clădire se adăpostește oficiul umilelor drame ale micilor existențe “Muntele de pietate", cum i se zice în limbajul curent, sau “Casa privilegiată pentru împrumuturi pe amanet", cum i se zice în mod oficial. Nu știu dacă ați observat ce luxoase sunt instituțiile cu caracter modest. Casa rurală se adăpostește într’un palat, Casa funcționarilor, într'un edificiu de proporții monumentale, Societatea comunală a locuințelor ieftine într’un sgârie nori etc. Muntele de pietate are o clădire, care corespunde mai mult noțiunei de munte decât acelei de pietate. Amanetul, această efigie dureroasă a mizeriei, această oneroasă servitute a milei, este instrumentul carității oficiale și tristețea de a-l pune în valoare și a-l fructifica, constituie ‘privilegiul" instituției.

Muntele de pietate a fost creat la noi, după exemplul instituțiilor similare din străinătate, la baza cărora strălucește concepția unui larg spirit de solidaritate socială. Menirea lui este să vină în ajutorul populației nevoiașe, punându-i la îndemână sume modeste potrivit umilelor sale necesități cu garanție precisă  dar profund umanitară a diferitelor obiecte depuse în gaj. Omul nevoiaș, muncitorul bolnav, văduva lipsită brusc de sprijin, poate obține, amanetându-și o haina sau o amintire, fără plate rugăminți sau nedemne procedee, suma necesară, pentru a alunga o clipă fantoma disperării. Pentru a da sprijin acestei opere și a o împiedica să devieze de la scopul ei, Statul nu îngăduie oricui să exercite împrumutul pe amanet. Privilegiul acesta se acorda numai instituțiilor cu garanție de seriozitate și onestă practică față de infinita masă a celor mici și nevoiași.

Sistemul este următorul: cel care solicită împrumutul se prezintă la ghișeul respectiv cu obiectul pe care voiește să-l amaneteze. Un expert apreciază valoarea obiectului și acordă cam a treia parte din valoarea lui intrinsecă, drept împrumut. Solicitantul predă obiectul și primește, odată cu suma de bani o chitanță, în care se specifică suma, dobânda și termenul împrumutului. În mod normal proprietarul obiectului se duce la termenul fixat în chitanța, dă suma împrumutată înapoi și primește obiectul. În caz de nevoie, împrumutul se poate prelungi pe un nou termen, plătindu-se dobânda. Dacă la termenul fixat proprietarul obiectului nu se prezintă să-l ridice sau să prelungească împrumutul, după o păsuire legală, obiectul se vinde la licitație. Din suma obținută din vânzare Muntele de pietate își oprește suma împrumutată iar restul se restituie proprietarului.


Operațiunea e clară și totuși câte mistere...


Opera e umanitară și totuși are drame. Când pătrunzi în vastul hall al Muntelui de pietate, un lucru caracteristic impresionează soarta celor două ghișeuri principale. Interiorul de o severă eleganță, impune și intimidează. În fund este ghișeul deasupra căruia stă scris: “Prețuirea obiectelor". Alături în dreapta, este un alt ghișeu deasupra căruia stă scris “Restituirea obiectelor". În mod logic ar trebui ca ambele ghișeuri să fie la fel de frecventate. Din nefericire un dezechilibru concretizează asprimea vremurilor și vitregia soartei. Pe când ghișeul întâi adică acolo unde se oferă obiectele spre amanet este asaltat de o mulțime de solicitatori care se înghesuie și fac coadă, ghișeul al doilea e gol. Nimeni nu se prezintă cu suma neînsemnată să-și recapete obiectul amanetat. Promți la luarea banilor, neputincioși la termenul fatal, atâția inși urmăresc cu inima însângerată soarta implacabilă a avutului lor. Zilele grele în care trăim se înfățișează simbolic în fața celor două ghișeuri, dintre care primul, ar merita imprecația lui Dante: «Lăsați orice speranță, voi care intrați aici».

"Palatul" Muntelui de pietate

Un alt privilegiu al Muntelui de pietate este anonimatul. Recomandația biblică ‹‹nu te uita la cine faci binele›› se respectă integral. Poți prezenta ultima zdreanță sau cea mai scumpă bijuterie, nimeni nu întreabă titlul în baza căruia o posezi. E un fel de Legion étrangère. De aceea Muntele de pietate devine fără să vrea un debușeu sigur al lucrurilor furate. Cei mai fricoși sau cei mai nerăbdători vin aici să se descotorosească de o pradă compromițătoare. E drept, câștigul nu e mare, dar pentru capitalul investit e destul de avantajos. În opoziție cu infractorii și cu intenție contrară, vin să depuie în mâinile expertului lucruri prețioase, chiar legitimii lor proprietari. Pentru a-și pune în siguranță averea, pe timpul călătoriei lor, sau de teama accidentelor de orice natură, mulți vin să-și amaneteze la munte - depozit sigur - blănuri scumpe, bijuterii rare, obiecte artistice de valoare. Pentru o dobândă oarecare, acceptabilă, ai paza cea mai sigură a averii.

Dar nu numai obiectele furate peregrinează spre munte. Mai exista și o categorie a așa ziselor obiecte împrumutate, sau încredințate în depozit. Ai un inel interesant. Un prieten te roagă să i-l dai să-l poarte două zile. A treia zi primești un plic, în care alături de scrisoarea de scuze a prietenului, găsești o chitanță a Muntelui de pietate. Te duci, plătești suma și-ți reiei inelul sau un aparat fotografic sau un tablou. Dacă din întâmplare ai constatat dispariția unui obiect de valoare, după ce ai depus plângerea la comisariat, după ce ai promis recompense prin ziare, după ce ai spionat în dreapta și în stânga, ființă nenorocoasă, treci și pe la munte, într’o zi de vânzare. Poate o să ai o surpriză.

Muntele de pietate mai este un expedient și pentru așa zisa mizerie aurită. Indivizi cărora le repugnă munca găsesc mijlocul să-și procure în mod discret suma necesară pentru satisfacerea unui capriciu, a unei fantezii, sau a unei imperioase nevoi de lux. O limuzină elegantă se oprește la câțiva pași de ușa Muntelui de pietate. Scoboară mlădios un tânăr cochet, ce se strecoară, cu aerul degajat pe după ușile masive. Ajunge în fața ghișeului și furișează din buzunar o tabacheră de argint pe care o întinde febril prin ghișeu. Expertul după o ochire comunică aproape în șoaptă suma oferită. Cu o clipire ușoară din ochi domnul aprobă. Încasează suma dela casă și cu aceleași mișcări imponderabile și fugare, se aruncă iar în limuzină.
- La hipodrom!
 
Dacă mulți sânt cei ce așteaptă în fața ghișeurilor de amanetat, foarte mulți sânt care așteaptă dincolo: în sala de vânzare. Înainte de licitație se anunță expoziția obiectelor de vânzare. Din prima zi expoziția este vizitată de profesioniști cunoscători. Într'un raft se pot vedea, aranjate ca la taraba unei simigerii, nesfârșite șiruri de verighete înșirate pe sfoară, ca și covrigii de Moș-Ajun.
 
Fiecare din aceste verighete poartă un nume, o dată. Fiecare are povestea ei de dragoste, poartă în inscripția simplă și fermecătoare încrestată pe fața dinăuntru prologul unei fericiri, leagănul unor năzuințe. Vicisitudinile vieții au smuls una câte una toate speranțele, au despuiat sufletul de podoaba lui arzătoare și au făcut din simbol o marfă, material de industrie dentară. Ceasornice... rafturi cu ceasornice de aur, de argint, cu trei-patru capace, brățări, agrafe, tabachere, medalioane, bibelouri, toate au pe fata lor patinată, în colțurile poleite de uzajul zilnic aspectul personal și familiar al obiectului preferat. Amintiri... amintiri curg din rafturile expoziției, amintiri ucise în atmosfera mercantilă de târg. Pe pereți stau îngrămădite tablouri, covoare, scoarțe... Ici colo deslușești câte o iscălitură de valoare. Licitațiile nu se bucură de prea mare publicitate și de aceea bogățiile Muntelui de pietate, sunt de obicei prada facilă a negustorilor specializați în asemenea vânzări, dacă nu cumva anumite aranjamente prealabile au făcut ca piese de valoare, să treacă formal în patrimoniul celor în măsură a fi informați.



Și acum, să vorbim în sfârșit și de clasa celor obijduiți, anonimi sinistrați ai vieții, care pentru o zi de mâncare sau pentru o taxă la fisc, își desbracă haina sau desprinde mărgelele de la gâtul soției. Am lăsat la urmă această categorie de indivizi, deoarece din păcate această categorie e ultima, de care organele Muntelui de pietate se interesează. Să mergem puțin la ghișeul unde se prezintă obiectele pentru amanetat. O doamnă întinde tremurând o broșă. Cu mâna cealaltă ține strâns de mână o fetiță cam de vreo șase ani. Expertul ia broșa, o răsucește între degetele-i subțiri și svârle o privire ascuțită prin lupa revelatoare: 150 de lei. Doamna cască ochii și îngălbenește:
- Numai atât?
Pentru dânsa bijuteria reprezintă o valoare considerabilă și sconta o sumă importantă. Expertul a depus sec broșa pe tăblița ghișeului, având aerul să spuie:
- Dacă vreți...
Doamna imploră:
- Vă rog dați-mi cel puțin o mie de lei! Ce să fac cu o sută de lei. Și privirile-i îmbracă cu disperare căpșorul fetiței.
Nici un răspuns. Lacrimile comprimate izbucnesc nervos. Ochii sânt tamponați violent cu batista.
- Primesc și o sută cincizeci...

Refuzat: haina a fost respinsă
la Muntele de pietate

O peniță cu două brațe completează chitanța în dublu și la ghișeul de alături. După dânsa își vâră capul prin ghișeu un transilvănean. Are capul ars de soare și fața striată, de privațiuni. Întinde o haină scurtă, căptușită cu oaie.
- Nu ne trebuie!
Omul nu înțelege bine. Un servitor în uniformă îl trage înapoi de umeri.
-   N'auzi? Pleacă cu ea. Nu ne trebuie.
Omul iese șovăind, cu capul în pământ. Din obiectele prezentate pentru amanetat, o jumătate sânt respinse, ca neprezentând interes.
 
La Paris, atât la centrala Muntelui de pietate, cât și la sucursalele din faubourguri, nu se refuză nimic. Lucrurile cele mai sărace, cele mai disprețuite, cele mai inutilizabile, cele mai lipsite de cea mai mică valoare comercială, sunt acceptate. Sumele oferite sânt evident mici, în raport cu valoarea obiectelor, dar mizeria nu e niciodată isgonită. Un cearceaf, un fular desfăcut chiar atunci de pe gâtul cald, un caiet de poezii, o pereche de ciorapi, găsește o contravaloare, pentru că acolo pietatea primează privilegiului.

Și atunci ce devin acești nefericiți? Trec peste drum...


Pe aceiași stradă cu Muntele de pietate, pe trotuarul opus, funcționează camuflate în modeste maghernițe, o serie de așa zise «Case de schimb», «Case de împrumut» etc. Aceste oficii, care nu se bucură de privilejiul oficial al împrumutului pe gaj, au în schimb alte privilegii cu mult mai lucrative. Mai întâi cumpără recipisele eliberate de Muntele de pietate, știind că valoarea reală a obiectului amanetat e cel puțin de trei ori mai mare ca acea prevăzută în recipisă, casa de schimb mai oferă o treime sau mai puțin și achiziționează obiectul, pe care-l poate retrage oricând. După câteva zile vitrina casei de schimb se îmbogățește cu un nou articol. Acestea sânt afacerile mai rare. 

Negustori de recipise
de la Muntele de pietate

Majoritatea afacerilor sânt însă împrumuturile pe amanet, deghizate sub numele de «cumpărări, cu dreptul de răscumpărare» pe termen fix, după trecerea căruia obiectul, neridicat rămâne în plină posesiune a negustorului, care-l revinde, fără obligația de a restitui diferența proprietarului. Profitul îi rămâne întreg. Cazuri de răscumpărare aproape nici nu se pomenesc. Nici nu s'ar putea răscumpăra ușor obiecte la al căror preț de cumpărare se adaugă o dobândă curentă de 240%... Sub ochii autorităților, în ironia legilor, se îngroașă rândul emulilor lui Shylock. Și aceasta, pentru că Muntele de pietate nu'și face datoria...”
 

Sursa: articolul "Tainele muntelui de pietate" - semnat N. Kirițescu – publicat în revista "Ilustrațiunea Română" - numărul din 5 septembrie 1929 - răsfoit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor
 
(articol publicat în iunie 2014; ultima actualizare martie 2023)
 


5 comentarii:

  1. Toata povestea graviteaza in jurul frazei "Nu stiu dacă aţi observat ce luxoase sunt instituţiile cu caracter modest."
    Totul devine o afacere, inclusiv caritatea. O poveste pe cat de interesanta pe atat de trista, se pare ca saracia si nevoia rar capata un sprijin adevarat indiferent de epoca.

    RăspundețiȘtergere
  2. Blogul meu se cheama..."De ieri si de azi". De aceea incerc sa aleg subiecte din lumea de ieri care sa vorbeasca de fapt si despre Romania de azi. De foarte multe ori reportajele de atunci se potrivesc "ca o manusa" Romaniei din zilele noastre.
    Acesta e modul meu de am-mi exprima opiniile...

    RăspundețiȘtergere
  3. Trist și atât de adevărat...ieri și azi.
    Nu e nevoie, cred, să repet că vă apreciez foarte mult blogul și cred că nu mi-a scăpat nici un articol necitit. Sincere felicitări și spor în tot ceea ce faceți.
    Prețuirea mea,

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc mult Helene. Aprecierea voastra e cea care ma face sa continui.

    RăspundețiȘtergere
  5. artificii revelion pitesti, artificii tort pitesti, artificii vulcan pitesti, foc de artificii pitesti, show artificii pitesti, limuzina nunta bucuresti

    RăspundețiȘtergere