Povestea tulburătoare a unui copil furat

Am citit într-un număr din anul 1936 al revistei “Ilustraţiunea Română” povestea cu adevărat tulburătoare a unui copil român furat de ţigani de undeva de la marginea Constanţei. Un copil pe care destinul l-a purtat prin mai toate ţările Europei dar care şi-a redescoperit la maturitate originea auzind într’o cafenea vorbindu-se româneşte. Dar să nu o să vă dezvălui eu toată povestea. O face mai bine decât mine redactorul  “S.C.” în articolul său “Cariera Mariei Berechet”:


Cu mulţi ani înaintea războiului, pe lângă mahalaua Mangaliei din Constanţa, pe unul din numeroasele locuri virane ce se aflau la marginea oraşului, a poposit o ceată de ţigani lăieţi. Şatra acestor lăieţi era compusă numai din muzicanţi şi cerşetori, veniţi tocmai din îndepărtata stepă a Rusiei, care vagabondau de ani şi ani prin toate ţările  lumii. La Constanţa şatra poposise pentru a mai aduna ceva bani, ca să plece mai departe în lume. 
Lângă locul und poposise şatra, se afla mica gospodărioară a lui Berechet, un modest negustor de mahala, care avea un mic copil, o fetiţă de şase ani, de o frumusețe excepţională. Tot timpul cât ţiganii au stat la Constanţa, fetiţa Maria Berechet se afla în preajma şatrei, se juca cu dănciucii, era alintată de toate femeile tribului, spre disperarea părinţilor ei, cărora le era teamă să nu fie răpită sau schilodită. Fetiţa însă, cum sunt copiii mahalalelor noastre, nu era deloc supravegheată, aşa că putea fi mereu în tovărăşia noilor ei prieteni arămii.

Într'o bună dimineaţă, când s'au trezit soţii Berechet, au găsit patul Mariei gol. Au ieşit imediat în stradă să o caute, au pornit spre maidanul ţiganilor unde îşi închipuiau că trebuie să fie. Şatra nu mai era de mult acolo. Acum, în fundul unei căruţe cu coviltire, hurducată pe drumuri neumblate, se afla Maria Berechet, care fusese încântată de ţigani, că-i vor cumpăra rochii şi-i vor da toate dulciurile frumoase pe care i le cere inima. În zadar au trimis părinţii jandarmii şi poliţia să o caute. Şatra cunoştea locuri şi coclauri pe unde nu nimerea picior de fiinţă omenească. A doua zi trecuseră graniţa în Bulgaria şi peste două săptămâni de marş forţat, au trecut în Ungaria, unde nu mai puteau fi urmăriţi de nimeni. Împreună cu şatra aceasta de nomazi, Maria Berechet a vagabondat prin Italia, Elveţia, Germania şi Franţa.

Maria Berechet
alias Marie Chardonet
în "Ilustraţiunea Română"
Între timp crescuse, se făcuse o fetişcană de 16 ani, bine desvoltată, de o frumuseţe exceptională şi cu un talent extraordinar la dans. În toate satele şi oraşele unde se oprea şatra, Maria Berechet, însoţită de taraful ei, dădea reprezentaţii în piaţă pentru trecători. Imediat, atraşi de muzica şi dansul ei sălbatec, veneau în jurul ei o mulţime de admiratori, dându-şi fiecare obolul la sfârşitul reprezentației. Şatra se îmbogăţise de pe urma Mariei, pe care o chema acum, din initiaţiva bulibaşei care călătorise în toate colţurile lumii, Marie-Chardonet. Când au ajuns la Nissa, după nenumărate peregrinări, Marie-Chardonet avea 21 de ani şi era o dansatoare desăvârşită. Avea dansul în sânge şi fiecare mişcare a ei era ritm. La prima “reprezentaţie" pe care dat-o în piaţeta dintr'un cartier mărginaş al Nissei, s'a apropiat de cercul admiratorilor, cari priveau fascinaţi dansul minunat al Mariei, un domn elegant, care a privit cu încordată atenţie, până ce s'a sfârşit spectacolul. Când s'a depărtat toată lumea, domnul cel elegant, care nu era altul decât marele impresar Roger Roy, a întrebat-o pe tânăra dansatoare dacă nu vrea să devie o artistă mare, într'un teatru din Paris, sărbătorită de toată lumea.Natural că Maria Berechet a acceptat. Nu aceasta a fost însă si atitudinea căpeteniilor şatrei, care pierdeau astfel o importantă sursă de venituri.



După multă tocmeală, impresarul Roger Roy a obţinut eliberarea Mariei, pentru suma, destul de ridicată pentru acele vremuri, de 10.000 franci. Timp de un an de zile impresarul a ţinut-o pe Maria Berechet într’o vilă din Nordul Italiei, unde tot soiul de profesori se ocupau de educaţia şi de perfecţioarea ei. În câteva rânduri, neputându-se obişnui cu viaţa ce i se impunea în vila lui Roger Roy, Maria Berechet a încercat să evadeze. O dată, alăturându-se unui grup de lăutari ţigani, a reuşit să ajungă până la Milano, dar a fost adusă cu poliţia înapoi.

Articolul "Cariera
 Mariei Berechet"
 din revista
 "Ilustraţiunea Română
"


În cele din urmă, Marie Chardonet a devenit o perfectă domnişoară de salon şi totodată o mare dansatoare. Prima reprezentaţie la Paris a fost un adevărat triumf. Într'o singură seară lumea artistică a oraşului-lumină a fost cucerită de arta desăvârşită şi de graţia înăscută a marei  dansatoare. Se căsătorise cu impresarul ei, Roger Roy, şi timp de 20 de ani a fost cea mai apreciată dansatoare a Europei. După moartea lui Roy, care a survenit acum câţiva ani, Marie Chardonet-Roy s'a retras din carieră, trăind liniştită din averea foarte mare ce o adunase.

Într’o bună zi pe când se afla la o cafenea din cartierul latin, a auzit doi studenţi vorbind româneşte. Şi-a dat seama că această limbă îi e cunoscută. I-a rugat pe cei doi studenţi să o lămurească şi aşa a văzut că mai cunoaşte destule cuvinte româneşti. Şi-a adus astfel aminte de copilăria ei, de Constanţa, de magazinul lui Nae Berechet... A cerut prin consulatul nostru informaţii asupra părinţilor ei. Aceştia din nefericire muriseră de mulţi ani. Ca o ultimă datorie, Marie Chardonet-Roy a ridicat pe mormântul părinţilor ei din Constanţa un monument foarte luxos şi din casa ei din Paris  a făcut un preventoriu pentru copiii săraci, care se numeşte: “Ileana şi Nae Berechet".


Sursa: articolul “Cariera Mariei Berechet” - semnat “S.C.” – publicat ]n numărul din 7 octombrie 1936 al revistei “Ilustraţiunea Română” citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor

22 de comentarii :

  1. O intamplare din care tragi unele invataminte.
    Din fericire pentru copila sfarsitul a fost cat de cat fericit spre deosebire de alte cazuri nefericite!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Destinul e influentat uneori de intamplari greu de anticipat, nu-i asa?

    RăspundețiȘtergere
  3. În primăvara acestui an (2014) presa internaţională era preocupată de identitatea unei fetiţe foarte blonde de 12 ani, care APARŢINEA unor ţigani lăieţi, şătrari, care rătăceau de colo-colo prin Europa. Pielea ei mult prea albă faţă de arămiul aşa zişilor părinţi a stârnit multe semne de întrebare poliţiei. S-au făcut cercetări ample care au stârnit mânia şătrarilor, care se jurau pe lună şi pe stele, pe pământ şi cer, pe ingeri şi pe diavoli, proferau blesteme în care invocau toate urgiile universului, că sunt nepăstuiţi, discriminaţi, că fetiţa le aparţine, ar fi fost născută de o membră a şatrei (mai neagră decât ceaunul), ca în cele din urmă să se descopere că a fost furată în urmă cu ani din Polonia. Se pare că această etnie este PROFILATĂ GENETIC pe CIORDEALĂ. De toate categoriile. Mafia cerşătorilor rromi, care BÂNTUIE Europa, aduce profituri uriaşe Şefilor, care iau 90% din câştigul zilnic. Aşa se explică CASTELELE cu turnuri, creneluri şi turnuleţe din unele localităţi româneşti, zaiafeturile unde femeile balaoacheşe expun salbe de aur, nunţi fastuoase sau recentul botez REGAL al nepoţilor gemeni ai unui rege descendent al NICIUNEI DINASTII din lume, cu prinţi şi prinţişori tuciurii, unde bunicul aşa zisului rege AUTOÎNCORONAT purta pe pălărie un şoim din aur de 24 carate, care valorează (după spusele lui pline de o mândrie exacerbată XXXL) cca. 700.000 euro, iar nepoata lui, aşa zisa prinţesă, mama puradăilor botezaţi, precum şi DOAMNELE ÎNALTEI CURŢI REGALE poartă rochii de marcă de mii de euroi, cumpărate la Viena. Pentru NEAMUL TUCIURIU nu există D.N.A, impozite pe venit... că e riscant... nu ştii cum reacţionează CĂ E SENSIBILI şi IUTE LA MÂNIE... deci... lasă-i domnule să facă orice... CĂ E PREA MULŢI şi e riscant să te pui cu ei. Mai bine să COLABOREZI, dansezi la zaiafeturi, primeşti salbă de aur, că de... aduc voturi electorale...
    E oare DOAR O POVESTE FĂRĂ DE SFÂRŞIT ? Oare când vom putea spune: Ş-AM ÎNCĂLECAT PE-O ŞA, ŞI V-AM SPUS POVESTEA AŞA? SFÂRŞIT. ENDE. FINITO, FINALMENTE, FINALLY… etc
    Va veni oare şi vremea aceea, deoarece, logic „e un sfârşit în toate cele”, „NIMIC nu-i veşnic pe pământ, vor trece toate, TOATE TREC”... Speranţa moare ultima... DUM SPIRO, SPERO...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ciordeala, ciordeala dar uite ca sunt tigani care au mai multa grija de copiii lor sau nu decat uniiromani.

      Ștergere
  4. In concluzie, ceea ce spunem de foarte mult timp: Nimic nou sub soare !!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. ... nimic nou sub soare, dar ce bine-ar fi daca am putea spune si: "Ce vremuri, ce se mai intampla odinioara, dom'le! Dar bine ca nu mai traim acum asa ceva!"
    Din

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum trăim vremuri mult mai tulburi... :(

      Ștergere
    2. Poate ca da. Să nu uităm totuși că bunicii nostri au avut parte de doua razboaie mondiale, de holocaust...

      Ștergere
  6. O poveste frumoasa ,sa ne coloram putin viata cu asemenea lecturi .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc. Vei mai gasi cred, pe aici, povesti la fel de frumoase! :)

      Ștergere
  7. Povesti de ieri si de azi care ne coloreaza viata. Va mai astept "pe aici"...

    RăspundețiȘtergere
  8. Impresionantă povestire! Remarcabil comm-ul "Anonimul" !!!

    RăspundețiȘtergere
  9. interesanta poveste!mi-aduc aminte ca prin 1987-88 am citit in ziarul magazinul povestea a 2 tineri care abia la nunta au aflat ca sint copii dintr-o satra de tigani nomazi ,lasati de tigani in sat in perioada razboiului(cind erau urmariti si omoriti tiganii);i-au lasat la case de romani diferite,dar cei ramasi dupa razboi in satra le-au urmarit viata si evolutia iar la nunta lor au venit reprezentanti ai satrei cu daruri.deci se mai intimpla si altfel...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate sunt putine exemplele in care finalul e fericit. Sunt convins ca multe dintre povestile nestiute cu copii furati sunt mult mai triste.

      Ștergere
  10. ma miscat profund aceasta poveste . parcaas fi vizionat un film. o data de mult am citit o carte asemanatoare . nu mai stiu de cine era scrisa nici cum se numea -. va multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uneori viața bate... cartea. Te mai aștept pe blog, Anonimule!

      Ștergere
  11. Minunata istorioara,interesante aspecte ale vietii cu nenumaratele ei surprize.

    RăspundețiȘtergere
  12. O poveste frumoasa,o cana de vin fiert, o seara de neuitat!

    RăspundețiȘtergere
  13. Frumos acest articol. Cred că era posibil, și cred că e posibil și astăzi : mulți copii dispar fără urmă. Ar putea fi în viață cine știe unde, cu numele schimbat. Totuși, actualmente existând posibilitatea probelor ADN, e mai greu să păcălești o autoritate despre identitatea cuiva. Totuși răpirea asta i-a fost de folos, ca artist, a căpătat notorietate, dacă rămânea era o ilustră anonimă, o nevastă de negustor, ori cine știe ce soartă banală. Destin.

    RăspundețiȘtergere
  14. O poveste tristă!
    Un copil trebuie sa creasca alaturi de părinții lui biologici,chiar dacă erau de condiție modestă!
    Totusi țiganii aia au furat-o,au rapit-o de lângă părinții ei......
    Ma întristează povesti de genul acesta despre copii.
    La ce bun ca a devenit celebră,ca a ramas cu avere,singura,intr-o tara străină?
    Părinții ii murisera........

    RăspundețiȘtergere