Destine




Alice Cocea a fost una dintre cele mai cunoscute actriţe românce de teatru şi film din perioada interbelică. A fost de asemenea și una dintre cele mai frivole femei ale epocii. În puţine cazuri epitetul de femeie fatală se potriveşte atât de bine ca şi în cazul ei: cel puţin trei barbaţi s-au sinucis pentru că nu şi-au asigurat dragostea şi fidelitatea frumoasei actriţe. Sofia Alice Cocea s-a născut la Sinaia în anul 1899 (1897 coform altor surse), tatăl ei fiind ofiţer în comandamentul curţii regale. S-a pregătit încă de copil pentru o carieră dedicată scenei: între anii 1909 şi 1912 a urmat cursurile Conservatorului de muzică şi artă dramatică din Bucureşti. Debutul pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti a avut loc în anul 1909 – pe când Alice Cocea nu împlinise încă 10 ani - în rolul “baieţaşului” din piesa “Noaptea învierii” de Adolf de Herz. Începând din anul 1910 Alice Cocea a făcut parte dintr-o celebră trupă de teatru a vremii, compania dramaturgului Alexandru Davila. După destrămarea acesteia, Alice Cocea a plecat în Franţa, unde a urmat cursurile Conservatorului de artă dramatică din Paris. A debutat pe scenele pariziene la doar 19 ani şi a înregistrat succes după succes în numeroase spectacole de music-hall, de revistă sau de operetă...

Citește continuarea aici... »




Auzim adeseori vorbindu-se despre Spitalul Elias din Bucureşti – una dintre instituţiile medicale de elită ale României şi totodată un centru academic în care se desfăşoară o activitate prodigioasă de cercetare şi învăţământ în domeniul medical. Din păcate, nu foarte des este pomenit cel care a făcut posibilă naşterea acestui spital. Industriaşul, bancherul şi moşierul Jacques Menachem Elias este filantropul care şi-a lasat prin testament întreaga avere – evaluată în anul morţii sale, 1923, la 1 miliard de lei – Academiei Române.  Donaţia a fost făcuta în scopul “promovării culturii din România, alinării boalelor săracilor noştri, încurajării elementelor valoroase, sprijinirii cauzelor nobile şi aceasta fără deosebire de origine, pentru toţi cei care merită să fie ajutaţi”. Să vedem în cele ce urmează cine a fost Jacques Menachem Elias...




Una dintre cele mai frumoase femei, dar și una dintre cele mai excentrice prințese ale României, a fost fără îndoială Maria Cantacuzino – cea căreia apropiaţii îi spuneau Maruka. A fost una dintre doamnele de companie și prietenele apropiate ale Reginei Maria, soţia ministrului Mihai Cantacuzino, iubita filozofului Nae Ionescu şi a muzicianului Dinu Lipatti, marea dragoste şi  mai apoi soţia genialului George Enescu. Sper că v-am trezit curiozitatea aşa că voi încerca în cele ce urmează să-i devoalez în parte destinul: Maria Cantacuzino – născuta Rosetti-Tescanu – s-a născut în 17 iulie 1879 la Tescani, în Moldova. La doar 18 ani s-a căsătorit cu Mihai Cantacuzino – fiul liderului Partidului Conservator, Gheorghe Gr. Cantacuzino. Maruka era în acea vreme “o tânără timidă cu părul negru-arămiu, înaltă şi cu râs cristalin”. A fost căsătoria mult visată de tânăra domniţă. Din păcate visul s-a destrămat repede. Se pare că soţul ei iubea mai mult vinul şi pe curtezanele vremii decât pe tânăra lui soţie. Totul s-a terminat atunci când Maruka și-a găsit soţul în pat cu sora ei, Nelli. Din acel moment, desi nu au divorţat, relaţia dintre cei doi soți a devenit una formală…




Un bucureştean – rege al Ţării de foc



“Într’adevăr la extremitatea sudică a Americii Meridionale, despărţită de continentul American prin strâmtoarea lui Magellan, se află o insulă puţin explorată încă, numită Tierra del Fuego (…). În această insulă depărtată, găsim denumiri geografice, care vor surprinde negreşit pe oricare Român, precum ne-a surprins şi pe noi la prima vedere; astfel citim pe charta acestei ţări: un şir de munţi care poartă un nume scump tuturor Românilor: Sierra Carmen Sylva, mai găsim un râu denumit Rio Carmen Sylva, altul Rio Ureche, altul Rio Rosetti, negreşit în memoria marelui agitator, mai găsim în fine Punta (Capul) Sinaia şi altele. Este într’adevăr surprinzător să găsim asemenea denumiri Româneşti la extremitatea antarctică a lumei cunoscute.” Explicaţia o găsim în acelaşi articol – “România în Patagonia” - semnat George I. Lahovary şi publicat în numărul din 23 mai 1887 al ziarului “Epoca”: "Astfel în toamna anului trecut d. inginer Jules Popper a întreprins, sub auspiciile guvernulul Argentin, o expediţie de explorare în «Ţara de foc». Tânărul şi  cutezătorul explorator a studiat în curs de mai multe luni această întinsă regiune înca necunoscută atât din punctul de vedere fisic cât şi economic şi la 5 Martie 1877, a expus într'o conferinţă ţinută la Institutul Geografic Argentin din Buenos-Ayres, înaintea unei numeroase adunări, rezultatele obţinute în cutezătoarea şi reuşita sa expediţiune.” 




Actriţa Leny (sau Leni) Caler (n. 1904, d. 1992) a fost în perioada anilor '30 o celebră actriță și cântăreață de muzică ușoară și una dintre cele mai cunoscute figuri ale lumii mondene bucureștene. Vă amintiti de misterioasa "doamna T" din "Patul lui Procust" de Camil Petrescu? Personajul o are ca model, de fapt, pe fermecătoarea Leny Caler, cea pentru care și Camil Petrescu făcuse o pasiune ascunsă. Camil Petrescu spunea despre Leny Caler că „are ceea ce se numeşte stil, diversitatea cea mai mare în unitatea de ton cea mai strictă. De aici şi contagiunea irezistibilă a jocului d-sale”. Leny Caler a studiat la conservatorul particular de artă dramatică al actorului Al. Mihăilescu. După absolvire a fost cooptată de Lucia Sturdza-Bulandra la Teatrul „Regina Maria” (1924), unde a jucat roluri episodice în piese precum "Patria" de Victorien Sardou, "Revizorul" de N. Gogol," Kean" de Al. Dumas, "Comediana" de Paul Armont şi Jacques Bousquet, "Aripi frânte" de A.D. Herz sau "Frumoasa aventură" de Caillavet şi Etienne Rey. Leny Caler a părăsit compania condusă de soţii Bulandra pentru un angajament la Teatrul Fantasio creat de Ion Iancovescu. Aici a fost distribuită în "Maimuţa care vorbeşte" de René Fauchois, "Micul Lord" după romanul scriitoarei F. H. Burnet, "Ofiţerul de gardă" de Franz Molnar, "Azais" de R. Verneuil şi G. Berr etc…




“Dacă se va scrie vreodată o istorie a Teatrului Românesc, desigur că unul dintre cei care vor fi înscriși cu litere de aur în ea, va fi d-nul Tony Bulandra. Închinând teatrului, marea sa pasiune, toată puterea de muncă, tot talentul, toată energia d-sale, d-l Tony Bulandra a contribuit și contribuie în mare măsură la desvoltarea teatrului românesc contemporan. Să nu uităm, că prima înjghebare serioasă a unui teatru particular, se datorește d-lui Tony Bulandra. Munca și dragostea, închinate pe altarul artei dramatice, i-au fost și continuă să-i fie răsplătite din plin. D-l Tony Bulandra este astăzi unul dintre cei mai populari și iubiți actori ai teatrului nostru. Și este și natural să fie astfel. De la fermecătoarea sa apariție în rolurile de amorez, trecând printr'o întreagă gamă de roluri pe cât de interesante, pe atât de variate, în toate, absolut în toate, d-l Bulandra cucerește publicul.” Astfel era elogiat marele actor Tony Bulandra în primele rânduri ale unui articol publicat de revista “Realitatea ilustrată” în 23 ianuarie 1930.






Prințesa Martha Bibescu (n. 28 ianuarie 1889 – d. 28 noiembrie 1973) a fost incontestabil o femeie frumoasă, talentată și cultă – una dintre cele mai admirate personalități ale aristocrației europene a secolului XX. Admirată pentru talentul literar sau bârfită pentru numeroasele sale aventuri amoroase, prințesa Martha Bibescu a fost mereu o prezentă fascinantă în viața publică europeană. Frumusețea și inteligența ei sclipitoare au impresionat personalități precum Marcel Proust, Winston Churchil, Charles de Gaulle sau Antoine de Saint-Exupery. Nu o să încerc să fac o biografie a talentatei scriitoare franceze de origine română. Nu e nici locul aici și nici rolul meu. O să redau doar un interviu acordat de Martha Bibescu în anul 1936 revistei “Ilustrațiunea Română”. Un interviu care ne dezvăluie câteva amănunte interesante din biografia și din personalitatea prințesei…






Elvira Godeanu a fost una dintre cele mai frumoase și mai talentate actrițe de teatru și de film pe care le-a avut România. Iată cum o caracteriza un contemporan, F.O. Fosian, în volumul “87 artiști bucureșteni de teatru, operă și revistă”: “Actriță?... Mai puțin decât oricare alta, prin oroarea ei de publicitate, de podoabe, de cancanuri… Dar cu atât mai autentică artistă – prin pasiunea de a-și împlini un cât mai complet destin de femeie, pe scenă ca și în viață. Nu e veți întâlni hoinărind prin baruri, în partide de vagabondaj nocturn. Nu o veți surprinde nici în roluri de personagii anormale, cu pupilele înnoptate de cine știe ce nebulos extaz... Cu aceiași discreție cu care se derobează de la frivolitățile moderne, Elvira Godeanu refuză blufful și cabotinajul. Are privilegiul și osânda de a fi frumoasă – într-o vreme când s’a acreditat legenda că nu pot avea talent într’adevăr decât slutele sau desfiguratele - și are curajul de a-și afirma necontenit suveranitatea acestei grații feminine, prin creațiuni artistice în care se destăinuiesc uimitoare facultăți de transfigurare.”...