Băneasa interbelică: Paradisul nocturn al chefliilor

Ne continuăm periplul prin locuri pline de farmec din România de altădată — o călătorie fascinantă în care descoperim cum se distrau bunicii și străbunicii noștri în perioada interbelică.

Instantanee din viața de noapte la Băneasa:
lăutari cântând „la ureche” la mese
și atmosferă de petrecere la restaurant (1932)

Astăzi ne oprim în Băneasa, o destinație care în anii '30 devenise un pământ al făgăduinței pentru viața de noapte a Capitalei, un magnet irezistibil pentru cheflii, boemi și lumea mondenă.

Continuarea

Rețete de altădată: Deserturi din carnețelele străbunicilor noastre (1907)

Din articolele cu sfaturi cosmetice, povețe medicale, sfaturi pentru gospodărie sau de bună purtare în societate publicate în revistele dedicate doamnelor și domnișoarelor pe la începutul secolului al XX-lea, nu puteau să nu lipsească rubricile cu rețetele culinare. Am selectat din aceste rubrici câteva rețete interesante, din păcate neasezonate și cu fotografii ale creațiilor culinare. 

Dacă veți avea nelămuriri referitoare la punerea în operă a rețetelor, nu pot decât să vă rog să vă adresați pentru completări autorilor acestora, respectiv cititoarele revistei „Moda Nouă Ilustrată” din anul 1907, ele fiind cele care au trimis redacției toate rețetele: d-rele „Fulga”, „Dorpribeag”, „Ulpia Floarea Muscelului”, „Fetița dulce” și „Bruneta de pe malul Râmnicului”. Lămuririle le veți găsi, sper, la rubrica „Poșta redacției”. Ca să vă ajut puțin în eventualele voastre tentative culinare am să fac câteva precizări în privința unităților de măsură folosite pe atunci:

• Dram: 3.38 g.
• Oca: 1.272 kg.
• Litră: 318 g.

Continuarea

Sfaturi practice de altădată

După ce-am cotrobăit prin agenda cu sfaturi gospodărești a străbunicii pentru articolul despre „Soluții de altădată pentru o casă curată”, de data asta am luat legătura cu străbunica noastră care se ascundea sub drăguțul pseudonim “Blondina” în paginile revistei “Moda Nouă Ilustrată”. Am făcut aceasta prin intermediul rubricii „Sfaturi utile” pe care o semna prin anul 1907 în paginile publicației dedicate frumoaselor și harnicelor doamne și domnișoare.

 

 

O să vă spun în cele ce urmează câteva dintre sfaturile primite de la „Blondina”. Nu sunt convins că după ce veți citi aceste sfaturi veți da fuga la drogherie să vă procurați toate cele necesare: terebentină, amoniac, apă oxigenată, indigo, gaz sau… săpun de fiere de bou. 

Continuarea

Scandaluri amoroase în timpul lui Caragea Vodă

Vodă Caragea sau principele Ioan Gheorghe Caradja (n. 1754 la Constantinopol; d. 1844 la Atena) a fost un domnitor fanariot al Țării Românești (1812-1818).

Bucureștii în vremea lui Vodă Caragea

A devenit faimos datorită epidemiei de ciumă izbucnită în anul 1813 în Muntenia (vestita „ciumă a lui Caragea”) dar și datorită incendiului izbucnit în prima noapte pe care a petrecut-o în București. În timpul acestui incendiu a fost mistuită de flăcări reședința domnească din Dealul Spirii (Curtea Nouă). Același Vodă Caragea a fost cel care a emis primul cod de legi din Țara Românească („Legiuirea Caradja”).

---

---

Isprăvile scandaloase ale beizadelei Costache

Ce știe mai puțină lume despre domnitor este faptul că era un mare iubitor de femei și că abuzurile lui și ale fiului său, beizadeaua Costache, fratele Domniței Ralu, erau un subiect de scandal la începutul secolului al XIX-lea. Când punea ochii pe câte o nevastă, Vodă îi trimitea soțul:

„...într’o slujbă depărtată, la trebuință îl și surghiunea, și atunci lua cu dânsul câțiva arnăuți și se introducea la femeia pacientului cu voie, fără voie.” (Ion P. Licherdopol, "Bucureștii”, 1889)

Același istoric ne povestește câteva dintre isprăvile fiului lui Vodă:

„Beizadea Costachi, tânăr frumos, nu avea altă ocupație decât să scoată din fire pe cucoanele tinere și plăcute. El se înhăitase cu câțiva feciori de boieri și băteau mahalalele ziua și noaptea.”

Vodă Caragea

„O dată, fiind urmărit de bărbatu’uneia din conchistele sale cu care se plimba în trăsură, și văzându-se strâmtorat de aproape, scoate pistolul și trage să împuște pe soțul trădat; glonțul nimerește în unul din caii lui, calul cade din ham și beizadeaua scapă cu chica de topot. A doua zi femeia adulteră erea isgonită de sub streașina conjugală și lăutarii improvizau cântecul: C...vă ai fost, c...vă să fii, / La mine să nu mai vii!”.

Trebuie precizat că această întâmplare avea loc în vremuri în care moravurile societății erau încă deosebit de stricte. Chiar în codul de legi a lui Caragea erau prevăzute pedepse aspre pentru adulter:

„Cine preacurvește cu muiere măritata să se osândească la surghiunie în soroc de doi ani.” (cf. „Legiuirea Caragea” – Dem. D. Stoenescu – 1903)

---

---

Pedepse pentru tinerii care „aveau de-a face cu femei măritate”

Despre pedepsele primite de tinerii care „aveau de-a face cu femei măritate”, pedepse la care erau supuși chiar de către soții încornorați, nu pot să vă spun decât că erau... aspre:

„Măcelarii luaseră obiceiu să umfle pe galanți cu țeava ca pe berbeci și-i trimiteau acasă în căruță. Croitorii se serveau de foarfecele cele mari de tejghea. Un băcan, ce găsise un cuconaș sub scară la nevasta lui, l-a uns cu catran din creștet până’n tălpi, i-a pus o pereche de coarne pe cap, l-a legat răstignit de mâini pe drug, i-a legat un căluș în gură și l’a luat în sfârcul biciului pe pod, de fugia lumea de dânsul ca de ucigă’l toaca. (...) Pe un alt cuconaș l-a uns cu miere pe piele și l-a lăsat o zi întreagă în prada muștelor și a viespelor”. (cf. Ion P. Licherdopol - „Bucureștii”).

Severă în acele timpuri era și paza femeilor. În aceiași lucrare, Ion P. Licherdopol ne povestește că:

„Atunci când o nevastă se ducea la o rudă, la o prietenă sau la baie ea era însoțită de două trei jupânese bătrâne și credincioase; fetele erau ținute și mai aspru: d’abia aveau voie să iasă în grădină și grădina era înconjurată cu zid 'nalt sau cu uluci de scânduri de stejar. Nici măcar pețitorii nu le vedeau până nu se isprăvia vorba de căsătorie, încât ginerele nu era totdeauna sigur că a văzut bine fața logodnicei sale.”

---

După pețit urma nunta. O altă dandana despre care puteți citi aici:

Nunta în vremea lu Caragea

---

Surse:

• „Bucureștii” - Ion P. Licherdopol (1889)
• „Legiuirea Caragea” – Dem. D. Stoenescu (1903)

Continuarea

Misterul de la Hipodromul Băneasa: De ce nu a zburat celebrul aviator Blériot la București?

Louis Blériot, eroul aviației mondiale și primul om care a traversat Canalul Mânecii la bordul unui aparat mai greu decât aerul în 1909, a fost așteptat cu sufletul la gură de mii de bucureșteni. 

Louis Blériot lângă avionul său
pe Hipodromul Băneasa (octombrie 1909)
și fragmentul elicei rupte, păstrat ulterior la
Muzeul Institutului Medico-Legal din București

În octombrie 1909, celebrul aviator a ajuns în Capitală pentru a susține o demonstrație de zbor istorică pe Hipodromul Băneasa. Evenimentul, privit atunci ca o veritabilă minune a tehnicii, a stârnit un interes imens, transformându-se într-un veritabil exod al curioșilor către locul demonstrației.

„Celebrul și unicul aviator pe acele timpuri sosise cu trenul, iar vulturul lui de metal, frumos ambalat, a fost adus și el pe un vagon de marfă. Marele inventator urma să se ridice deasupra hipodromului și să plutească vreun ceas în văzduh, cam atât cât i-a trebuit să treacă peste Canalul Mânecii”, se nota în epocă.

Continuarea

Prima baie publică din București: Revolta băieșilor turci împotriva „franțuzului” Lagarde

Băile publice au dispărut aproape cu desăvârșire în zilele noastre. Să mergi azi la un asemenea stabiliment este desigur ceva desuet. 

A fost însă o vreme în care bucureștenii de rând au făcut un adevărat cult pentru igiena corporală și așteptau cu nerăbdare ziua din săptămână în care mergeau să se relaxeze și, de ce nu, să socializeze, în aburii fierbinți dintr-o baie publică. Mai ales că în acele vremuri apa caldă nu era la îndemâna oricui. Era un lux rezervat celor cu dare de mână și celor care locuiau în blocurile construite după 1918.

Continuarea

Doamnele, pălăriile și teatrul: O poveste despre tensiuni și eleganță

În 1897, moda impunea elegantelor doamne și domnițe coafuri sofisticate și voluminoase. Acoperămintele capetelor erau la fel de opulente: pălării imense, decorate cu pene lungi, exotice, flori și dantelă din belșug. 

 

Chiar dacă se renunțase la împodobirea lor cu păsări împăiate, creațiile purtate de reprezentantele sexului grațios rămâneau niște adevărate grădini suspendate.

 

---

---

Domnii protestează

 

Deși pălăriile erau un simbol al decenței, bunei creșteri și prosperității, purtarea lor peste tot, inclusiv la teatru, a început să creeze probleme. Aceste creații vestimentare elegante, dar impozante, limitau accesul neîngrădit la cultură: spectatorii din spatele doamnelor cu pălării la modă asistau la o reprezentație ce ar putea fi asemănată astăzi cu „teatrul radiofonic”, pentru că nu mai vedeau scena.

 

   

Ca urmare, au apărut proteste vajnice și hotărâte. O campanie de presă, susținută de periodicele vremii, a luat amploare. Dreptul bărbaților de a vedea spectacolele de teatru a devenit o cauză demnă de susținut, după cum era relatat în presă:  

“Ne facem și noi ecoul – spune un ziar – a miilor de guri care cer soluționarea chestiunii pălăriilor gentilelor doamne la teatru. E momentul să-i dăm asaltul definitiv. Asalt! Da! E un asalt în regulă, căci avem de a face cu niște redute monstre, cu niște cupole enorme, cu niște ridicături cu parapete. Pălăriile doamnelor au ajuns fenomenale! Ne prindem că măsoară o jumătate de metru înălțime. Și tu, nenorocitule purtător al unei pălării moi pe care ți-o ghemuiești sub braț sau în buzunar, ești nevoit să asaltezi redute de pene și panglici, pentru a răzbi cu privirea pe scenă." 

Soluția! Cerem soluția! Care ar fi?

Se căuta o soluție urgentă. Propunerile variau. Una dintre rezolvările propuse pentru această mare problemă era:  

"Pălăriile mici și mari să fie lăsate la garderobă. Dar unde le-ar fi putut pune nenorocitul de garderobier? Imaginați-vă 100 de pălării de câte o jumătate de metru cub la garderobă! Ar fi fost nevoie de o odaie de 50 de metri cubi numai pentru pălării!"

---

---

O altă soluție:

"Pălăriile să fie lăsate acasă." Ce? – ni s-ar fi strigat. "După ce că din stal nu ni se văd decât pălăriile, vreți să ne luați singura podoabă cu care ne putem făli?"

Dar întrebarea rămânea:
"Soluția! Unde e soluția?!"

Doamnele cu pălării nu sunt admise în staluri

În urma protestelor tot mai vehemente ale domnilor, „beligerantele” au reacționat: doamnele s-au abținut o vreme de la plăcerea de a mai merge la teatru. Însă, spectacolele fără public feminin nu erau o soluție optimă, chiar și cei mai vehemenți bărbați recunoscând acest lucru.

Astfel, Teatrul Național din București a adoptat o hotărâre oficială, tipărită chiar pe afișele spectacolelor: „Doamnele cu pălării nu sunt admise în staluri”. (În loje erau admise, dar aceasta este o altă poveste.) Aceleași afișe anunțau și că „un vestiar special este pus la dispoziția doamnelor”. 

---

Citește și: Au fugit de acasă pentru a se face actori...

---

 

Aplicarea acestei măsuri nu a fost lipsită de tensiuni, iar „lupta” a continuat. Din fericire, moda este schimbătoare, iar pălăriile au început, cu timpul, să se reducă la dimensiuni acceptabile, punând capăt „războiului”.

Sursa: “Istoria Teatrului Național din București 1877-1937” – Ioan Massoff

Continuarea

Femeile din viața domnitorului Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza (n. 20 martie 1820 – d. 15 mai 1873) a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești. E cel care a avut, alături de colaboratorul lui cel mai apropiat - Mihail Kogălniceanu, un rol hotărâtor în modernizarea Țărilor Române. A fost cel care a inițiat și a impus aplicarea unor reforme importante care au fixat un cadru modern pentru dezvoltarea țării: secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, reforma justiției, reforma învățământului. A fost un domn luminat: în timpul domniei lui au fost înființate primele universități românești (în Iași la 1860 și la București în 1864) și tot în timpul domniei lui Cuza învățământul primar a devenit obligatoriu.  

 

Cocuța Vogoride, Elena Cuza, Maria Obrenivici

 

Am enumerat doar o mică parte dintre realizările unuia dintre cei mai iubiți domnitori români pământeni. Un domnitor iubit de popor, în jurul căruia s-au țesut numeroase legende, un conducător care a rămas în memoria colectivă ca fiind o personalitate cu o domnie exemplară. Nu a fost însă întru totul așa. Voi încerca în cele ce urmează să vă spun câte ceva despre femeile care au contribuit la mărirea dar și la decăderea lui Alexandru Ioan Cuza.

---

---

Cuza - "un mare berbant"

Ca să intrăm în temă (dar și ca să vă trezesc curiozitatea) voi transcrie pentru început un fragment dintr-un articol intitulat „Îndoita alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza” semnat de prof. dr. C. Severeanu – un martor al evenimentelor - publicat în „Revista Generală Ilustrată” – numărul din februarie-martie 1929: 

"Cuza de la început s’a arătat un mare berbant. Venise’n lagăr (notă: tabăra armatei române) doamna Crețulescu, căreia i se mai zicea și Madame Chipiu, pentru că purta chipiu de colonel. Se mai spunea că generalul Florescu, care era și ministru de război, i-a trimes vorbă să nu mai poarte chipiu, că face rușine armatei și ea i-a răspuns „că e altul mai mare ca el, căruia îi face plăcere să o vadă cu chipiu de colonel”. Se mai vorbea printre noi de o femeie frumoasă, care se furlandisea pe acolo și despre care se zicea că a trimis-o guvernul austriac ca spioană pe lângă Cuza, ca să afle secretele armatei, fiind informat că Cuza era un mare amator de a „cunoaște” femei nostime. Nu știu dacă nemțoaica a putut afla ceva; destul este că peste puține zile s’a făcut nevăzută. Se zicea prin lagăr că Florescu i-a făcut vânt. Cu Crețuleasca nu se jena Cuza și făcea calvacade pe câmp." 

---

---

Elena Doamna

Nu trebuie să uităm că domnitorul era în acea perioadă căsătorit cu Elena Rosetti. Soția domnitorului – cunoscută și ca Elena Doamna – era o femeie timidă, retrasă, lipsită de încredere în forțele sale. Avea o fire total deosebită de cea a energicului și  nestatornicului ei soț. Ruptura dintre cei doi soți a fost datorată în parte și faptului că Elena Cuza nu putea să îi ofere moștenitori domnitorului. În pofida tuturor infidelităților Elena Cuza i-a fost alături domnitorului până la moarte, chiar și în perioada dureroasă a exilului. Mai mult decât atât, deși nu a avut copii, Elena Doamna a înfiat și crescut ca o mamă adevărată pe cei doi fii – Alexandru Ioan și Dimitrie - avuți de Cuza cu amanta lui „oficială” , Elena Maria Catargiu-Obrenovici. 

 

O fotografie mai puțin cunoscută a domnitorului A. I. Cuza
și cei doi fii ai săi și ai Mariei Obrenovici - Dimitrie și Alexandru Ioan

Continuarea

Moda interbelică în vacanță: Ținute de plajă, călătorie și rochii de seară

 

Atunci când Eva i-a întins lui Adam mărul păcatului, a făcut-o, fără îndoială, cu o grație desăvârșită. De atunci și până astăzi, această armă plină de drăgălășenie însoțește femeia în drumul ei prin lume, iar toaletele au rămas cele mai de preț aliate ale sale. Din păcate – sau poate din fericire – noi, oamenii, suntem teribil de nestatornici în gusturile noastre. Nimic nu ne place în mod continuu și necondiționat; adorăm schimbarea, variația, inovația. Așa a apărut Moda: capricioasă, fascinantă și mereu în transformare. 

 

Și pentru că suntem în perioada premergătoare concediilor, vă propun să aruncăm împreună o privire în geamantanul unei doamne din vara anului 1931. Ceea ce vom descoperi acolo s-ar putea să vă fie de mare ajutor și vouă, doamnelor și domnișoarelor de astăzi, care vă pregătiți deja trusoul de călătorie. 

În perioada interbelică, eram deja în plină epocă a deplasărilor rapide cu trenul sau cu automobilul. Aceste minuni moderne ofereau avantaje nenumărate pentru drumul către cochetele „locuri de vilegiatură”, dar veneau și cu un dezavantaj major: spațiul pentru bagaje devenea din ce în ce mai limitat. Vrând-nevrând, frumoasele vremii au fost silite să se adapteze acestei strâmtorări, alegând cu o grijă aproape chirurgicală piesele ce urmau să-și facă loc în faimoasele lor „valise”.

---

---

Cum trebuie să te îmbraci în călătorie

De îndată ce soarele devinea insuportabil, doamnele și domnișoarele timpului nu mai aveau decât un gând: cum s'o șteargă mai repede din București. Și o porneau gonind pe șosele cu automobilul, dându-se, cu trup și suflet, periculosului și amețitorului joc al vitezei. Era sublim, dar un sentiment chiar atât de puternic nu le putea împiedica pe gingașele făpturi să rămână totuși cochete. Ținuta adoptată pentru a brava pericolele care pândeau la fiecare curbă constituia o preocupare importantă:

„Găsim foarte șic un costum compus din fustă bej și bluză din dantelă de lână, fie ton pe ton, sau... Mica vestă cu rever taior e confecționată dintr'o stofă de lână lucioasă, bej sau castanie.

Celebra fustă pantalon
ideală pentru călătoriile cu automobilul

Cordonul e larg, castaniu, sau, dacă vreți o notă îndrăzneață, din piele lăcuită roșu deschis. Bereta bej sau roșie. De asemenea și ecosez-ul dă efecte tinerești plăcute. Se poate pune vestă ecosez cu fustă dintr'o culoare, sau vestă dintr'o culoare cu fustă ecosez. Sfătuim soluția cea de a doua pentru cucoanele cari nu sunt prea înalte și cari au spetele și coapsele largi.

Mantoul lung își păstrează adeptele fidele, cari îl decretează drept cel mai practic, și poate că au dreptate. În acest caz, trebuie aleasă, fără ezitare, redingota, care înregistrează în acest sezon un nou succes. Ca să-i dați o notă personală, o puteți dota cu rever-uri foarte largi. Detaliile buzunarelor și ale mânecilor trebuie studiate amănunțit, astfel ca niciodată redingota să nu aibă aerul de a fi luată gata. Tăieturile și efectele nasturilor joacă aci un rol însemnat. Cele două rânduri de nasturi trebuie plasate destul de sus, adică pe locul normal al taliei.” (Ilustrațiunea Română, 1 iulie 1931)

---

---

Eleganța lejeră a zilelor de vară

Din trusoul pe care îl pregătea o doamnă respectabilă nu trebuia să lipsească nici hainele lejere, destinate plimbărilor pe faleză sau orelor petrecute la soare. Revistele de modă insistau pe faptul că o garderobă de vacanță reușită se baza pe versatilitate, pe materiale ușor de întreținut și pe o ingenioasă geometrie a culorilor, în care albul și negrul făceau legea:

„Ușoarele rochii pentru plajă n'au fost niciodată mai plăcute ochiului ca în acest an, nici mai tinerești, cu mânecile lor scurte, sau pelerinițele cari acoperă partea de sus a brațului, au bolerourile cari fac rochia mai portabilă în diverse ocazii. Mai trebuie de asemenea menționate culorile vii, cari joacă și ele un rol important în actuala garderobă, bineînțeles și albul, devenit clasic.

Pălărie de pai albastru cu roz (stânga)
Pălărie combinată din satin și pai (centru)
Rochie de după amiază din organdi alb
cu efecte din dantelă și pelerină (dreapta)

Trebuie să mai semnalăm cu această ocazie că culorile vii merg perfect cu o puțină incursiune de alb la cravată sau la guler; iar fondul alb offeră un câmp ideal notei tranșante a unei culori sau negrului. Acest ultim efect e tot ce se poartă mai nou, și temele posibile din îmbinarea negrului cu alb dau loc la interpretări originale, neavând cât de puțin ideea de semi-doliu. Efectul opunerii unei culori vii albului se mai obține și în deosebirea dintre rochie și jacheta ce o întovărășește, aceasta din urmă fiind de un albastru închis, roșie, sau castanie roșiatecă. E unul din corolarele acestei legi a contrastelor, omniprezentă în modă. În acest caz, jocul unei jachete sau unui bolero de tonuri diferite va da putința de a reînnoi cu ușurință un costum.

Toate țesăturile de bumbac și anumite de mătase, lavabile sau nu, concurează la compunerea rochiei de sport, a cărei fustă se menține destul de comodă prin pliseuri și tăieturi transversale. Numeroase exemplare din aceste țesături: crep, șantung, etc., există dintr'o culoare, sau imprimate. Trebuie să recunoaștem că imprimatul posedă un farmec deosebit, căruia e greu să-i reziști de îndată ce revine sezonul cald.

Flori, mici figuri geometrice, puncte și virgule de mărimi diferite, înfloresc în culori vii pe un fond în genere alb. Rochia din crep imprimat e desigur de ținută mai elegantă decât rochia dintr'o culoare; ea e creată pentru sport și se acomodează cu tăietura „tailleur”. Combinarea aceleiași țesături în două tonuri diferite contribuie de asemenea la realizarea unuia din aceste efecte ale contrastului, atât de căutate. De exemplu, jacheta va fi din crep cu buline negre pe fond alb, pe când fusta va fi din crep cu buline albe pe fond negru.” (Ilustrațiunea Română, 22 iulie 1931)

Pe plajă: Marea revoluție a costumelor de baie din lână

Luna iunie adusese deja temperaturi venite parcă din apropierea ecuatorului. Pentru cei rămași în oraș, băile de aer, de soare sau de bazin reclamau o garderobă adaptată noilor mentalități. Nu mai era de ajuns ca prin cura însorită să se caute odihna; cine se respecta trebuia să apară pe nisip exact așa cum dicta ultimul capriciu al modei. Și ce drum lung se parcursese de la toaletele de mare de pe vremuri – sufocate de bumbac, mătase și fuste lungi – până la libertatea costumelor cu pantaloni scurți și bluză colantă! În vara lui 1931, marea revoluție de la ștranduri aducea în prim-plan o noutate absolută: costumele de baie de lână.

„Ultima hotărâre a înaltului areopag al dictaturii modei s'a pronunțat pentru... Da, da! Costume de baie de lână. Mirarea d-voastră e desigur legitimă, dar nu aveți dreptate. Nu cunoașteți calitățile ascunse cu cari lâna a reușit să bată în acest domeniu celelalte materiale. Găseați că e admisibilă lâna la ciorapi, la rufăria de corp; iată și argumentarea pentru încetățenirea lânii în costumul de baie:

Costume de baie in 1931

Lâna are proprietatea de a menține o normală căldură a trupului; ea mai are și efectul de a înlocui unsoarea trupului pe care o practică înotătorii și frecventatorii plajei. Lâna mulează corpul, dându-i acestuia forme grațioase, grație cu care e dotată. Imboldul noii mode a venit din America, dar Europa a preluat-o repede, și astăzi toate fabricile vechiului continent sunt puse la punct pentru a satisface noua necesitate.

Modelul frecvent și simplu e pentru bărbați: pantalonași din lână neagră, bluza de culoare deschisă cu un mic ornament; costumul feminin se compune din tricoul lipit pe corp, larg despicat în spate.” (Ilustrațiunea Română, 17 iunie 1931)

Pentru a asculta muzică pe terasă

În articolele de modă ale timpului era adesea vorba de ținuta care trebuia arborată pentru a asculta ardentele declarații de dragoste pe terasa vreunui cazinou, în timp ce în depărtare mările plângeau și cerul părea că freamătă de atâtea stele. Dincolo de romantism, elegantele vremii se concentrau pe mantourile de seară, ca și când de ele ar fi depins cucerirea inimii unui Făt-Frumos. Pentru a întovărăși indispensabila și rituala rochie albă, se opta pentru micul mantou asortat, atât de strâmt încât părea crescut laolaltă cu rochia. Când bugetul impunea limite, fantezia devenea cel mai bun aliat pe timp de seară:

„Cu sau fără blană. Aceasta e în funcție de economiile cari au fost fructuoase, sau dezastruoase, realizate asupra bugetului de acasă... Dar, de bună seamă că trebuie să ne gândim că rochia albă nu poate fi îmbrăcată în fiece seară. Atunci?... Atunci suntem silite să îmbrăcăm un alt mantou, asortat la cealaltă rochie — rochia de muselină. Sau, dacă suntem econoame, nu ezităm. Micul mantou alb îl vom înlocui printr'un scurt bolero, cu răscroiala gâtului scobită înăuntru, cu mâneca fie jumătate, fie lungă, fie scurtă, deoarece actualmente fiecare dintre noi poate să-și dea curs liber fanteziei. Preferăm să fie din catifea portocalie, verde migdală, sau geranium (roșu-mușcată). În aceste culori se va potrivi și cu cele două rochii pomenite mai sus, cu condiția să fie întovărășite de pantofi asortați.

Rochii prezentate cu ocazia evenimentului „Ziua modei”
organizată la Hipodromul Băneasa în 1931:
Rochii create de d-na Maria Fărcășanu (stânga)
O splendidă creație a Casei Paneth Jene (dreapta)

Pentru rochiile imprimate se schimbă treaba. Acolo e suficient să ai un bolero din același material, necăptușit bineînțeles, chiar dacă ar fi vorba de o muselină atât de fină încât pe lângă ea pânza de păianjen ar părea țesătură vulgară. În efectul imprimatelor e de dorit ca starea finanțelor să îngăduie o adăugire de blană, fie și neautentică. Aceasta trebuie pusă în special la mâneci, acolo unde se termină, la cot sau mai sus. La răscroiala gâtului nu e necesară, întrucât aceasta trebuie să fie scobită rotund, descoperind întreaga ceafă, pe care încep să se agite primele smocuri din părul care se lasă din nou lung. Negru e tot ce poate fi mai delicios pentru o blondă, contrastând cu nuanța aurie a coafurii.” (Cléo, Ilustrațiunea Română, 2 septembrie 1931)

Rochiile de seară: Eleganța perfectă

Ceea ce le plăcea cel mai mult doamnelor în vacanță nu era doar odihna sau bucuriile călătoriei prin noi peisagii, ci mai cu seamă evadarea din viața zilnică și posibilitatea de „aventură”. Cine putea ști dacă într'o seară, pe o terasă de cazinou, nu aveau să facă cunoștință, ca în romanele pentru fete de pension, cu eroul pe care-l vor iubi? Pentru acest prinț îndepărtat își alegeau toaletele și țineau să strălucească, pentru că marea clipă se putea ivi oricând. Dacă pentru zi erau suficiente costumul sport sau pijama, seara impunea o perfectă eleganță:

„Ceea ce ne trebuie sunt voalurile, muselinurile, imprimatele sau tonurile cari se potrivesc cu lumina de seară. Ca fond pentru imprimate, totdeauna negrul, sau, dacă preferați în acest an, verdele, verdele de salată. Deasupra, o întreagă gamă amețitoare de galben-lămâie, portocaliu-capucin, roșu-bazin (sau bramand) sau albastru, roz și alb. Într'un singur ton: alb, turquoise, capucin, tango, portocaliu, verde închis.

Rochie elegantă din organdi (stânga)
Ținută pe plajă (centru)
Costum de seară din
crêpe georgette verde deschis (dreapta)

Șoldurile trebuie strânse bine jos, astfel ca amploarea lor să nu se desemneze decât deasupra genunchilor. Decolteurile arată o fantezie încântătoare. Iată, de pildă, o rochie ai cărei umeri erau prinși cu o legătură ușoară și uniți în mijlocul spatelui printr'un nod suplu, cu capetele atârnânde. Decolteul acestui model se despică foarte jos la spate. Altele, mai ușoare de purtat, sunt prevăzute cu o mică pelerină, mobilă sau nu, care formează un început de mâneci în susul brațelor. Dacă e mobilă, ea se va lega printr'un nod simplu. În special la imprimate, se va pune peste rochie o mică vestă foarte scurtă din aceeași țesătură, bineînțeles nedublată. Acest soi de bolero va trebui să fie foarte ajustat, foarte lipit pe talie și să se oprească imediat dedesubtul acesteia. El va fi fără guler, sau cu reveruri mari, sau se va încheia tot cu un nod suplu, pentru a se lega în jurul umerilor.

Bascele sunt de un efect nostim pentru fericitele cari sunt destul de înguste în șolduri pentru a-și putea permite această modă. Micile mâneci balonate, cari se umflă începând de la umăr spre a se strânge înspre cot, au un farmec arhaic cert. Dar par puțin cam excentrice. Preferăm rochiile despre cari am vorbit mai sus, cari sunt fără a putea fi zeflemisite de profanii în ale modei.” (Ilustrațiunea Română, 8 iulie 1931)

Moda la cazinou: Cele patru rochii indispensabile

Seara era încântătoare când o petreceai acasă, stând de vorbă cu prietenii sau citind într-un fotoliu comod. Devinea însă mai greu când te aflai la băi și locuiai la hotel; era aproape imposibil să stai închisă în odaie înainte de miezul nopții, iar să lenevești în hol era de-a dreptul plictisitor. Rămânea doar Cazinoul, singurul loc unde se puteau alunga gândurile negre. Acest stabiliment pretindea zilnic frumoase rochii de seară, iar pluralul era cu totul intenționat! O garderobă de seară studiată se compunea în chipul următor:

„În primul rând, o rochie neagră. Aceasta e de neapărată lipsă (indispensabilă). Ea va fi purtată cel mai des, de preferință când dispoziția nu va fi extraordinară, sau când purtătoarea ei va fi decis că în acea seară „n'are gust să se mai îmbrace”. Muselina și dantela, bine asortate, sunt în special recomandabile.

În al doilea rând, o rochie imprimată. E tot atât de indispensabilă ca și rochia neagră. Fondul deschis, dacă vreți, dar sunt de preferință fondurile întunecate, cari te fac mai subțirică. Modelele de rochii imprimate sunt mai variate decât ale rochiilor negre. Imprimeurile permit foarte frumoase efecte de decolteu cu noduri torsade, extrem de tinerești și plăcute ochiului. Aceste modele pot fi și combinate, parte dintr'o singură culoare, dar atunci trebuie luat în seamă ca întregul să nu capete aerul unei rochii refăcute, impresie ce survine adesea, chiar dacă costumul e rezultatul compoziției dintre două stofe diferite.

În al treilea rând, dacă ești mai subțirică, o rochie de organdi foarte colorată, până la volane, evoluând în voaluri și rușe, câteodată improvizând efecte minunate de noduri din catifea neagră.

Aceste prime trei rochii sunt indispensabile. O a patra poate însă să o înlocuiască pe cea de-a treia, dacă vârsta și corpolența o cer. Aceasta ar putea fi de crêpe de saten alb, roz punctat sau de culoarea șampaniei. E o rochie de mare ținută, foarte decoltată în spate, bine studiată în detaliile panourilor și ale dârelor. Convine femeilor... puțin trecute (dacă există vreuna?) sau femeilor foarte înalte, foarte frumoase, foarte maiestuoase.” (Ilustrațiunea Română, 5 august 1931)

Fie că înfruntau praful șoselelor în redingote bej, fie că își unduiau siluetele în rochii negre din muselină pe terasele cazinourilor, elegantele anului 1931 știau un lucru sigur: vacanța nu era un motiv pentru a abdica de la statutul de „făptură gingașă și cochetă”. Privind astăzi în geamantanul lor de acum aproape un secol, nu putem să nu remarcăm că, dincolo de capriciile țesăturilor din lână sau ale bulinelor contrastante, adevărata armă a Evei interbelice a rămas aceeași: o grație absolută, atent studiată, capabilă să cucerească lumea... sau măcar faleza de la Constanța.

Îți recomand să citești și articolele:

• “Moda în vacanță” (de ieri și de azi)
• Sprâncenele femeilor frumoase: Îngrijirea sprâncenelor de-a lungul timpurilor
• Belle Époque și tradiție românească: Modă și stil la sfârșitul secolului al XIX-lea
• Modă în vremuri de război

Voi, doamnelor și domnișoarelor de astăzi, ce piese din „valiza” anului 1931 ați lua în următorul concediu?

Continuarea

Secretele frumuseții bunicilor noastre: 7 trucuri cosmetice din anul 1903

Bulevardele Bucureștiului, adevărate locuri de promenadă pentru domnițele și tinerii domni de la începutul secolului al XX-lea, erau scena principală pentru etalarea celor mai rafinate toalete la modă. Într-un București care aspira să devină „Micul Paris”, influențele occidentale se împleteau armonios cu gusturile balcanice, creând un univers plin de farmec.

Pe la începutul secolului al XX-lea, revistele dedicate femeilor dădeau tonul stilului de viață. „Moda Nouă Ilustrată” a fost una dintre primele publicații românești adresate exclusiv publicului feminin, oferind tot ce putea interesa o cucoană a vremii: de la trenduri în modă și tipare de rochii, până la sfaturi cosmetice și rețete culinare. Deși a trecut mai bine de un secol, aceste publicații, „periate” de patina vremii, rămân o sursă fascinantă de inspirație și pentru cititoarele de azi.

---

---

Am răsfoit paginile îngălbenite ale revistei și am selectat pentru tine 7 trucuri cosmetice vintage, remedii naturale și secrete de îngrijire care, cu siguranță, vor stârni curiozitatea doamnelor pasionate de frumusețe interbelică și rețete cosmetice naturale.

1. Petele de pe obraz

„Anotimpul iernei face de obicei să dispară petele roșcate de pe obraji, pentru că numai aerul călduros şi soarele le aduce pe fețele delicate. Dar dacă aceste pete persistă și iarna, încercați aplicarea, seara la culcare, a unui amestec de glicerină pură și de spirt de vin de bună calitate, în cantități egale.”

2. Albirea mâinilor

„După ce v’ați spălat mâinile, să le frecați cât sunt încă ude cu o bucată de miere mare cât o nucă; zece minute după aceasta clătiți-le cu apă căldicică, ștergețile cu un prosop moale și pudrați-le.”

3. Evitarea îngălbenirii părului

„Îmi face plăcere să vă indic un mijloc de a împiedica părul alb să îngălbinească, experimentat de una din cele mai frumoase femei din Cairo, care are cel mai minunat păr alb-argintiu ce își poate cineva închipui. Trebuie pur și simplu spălat cu apa în care s’a disolvat scrobeală albastră, o dată pe săptămână.”

4. Toaleta mâinilor

„Pentru a avea unghii frumoase, o femeie elegantă trebuie mai întâi să evite ca pielea să copleșească baza lor; pentru aceasta, e suficient să introduceți degetul în carnea unei lămâi, sucind-o ușor. Acest procede are avantagiul de a le curăța perfect și de a le întării. Pentru a face unghiile tari și nu aspre, trebuie să le ungem din când în când cu pomada următoare:

• Sulfat de aluminiu: 2 gr.
• Colopphan: 5 gr.
• Cold cream: 40 gr.
• Esenţă de veroline: 10 pic.

Pentru a le face strălucitoare și roze, la fiecare două-trei zile fricționaţi-le cu praful acesta:

---

---

• Oxid de staniu în praf subțire: 15 gr.
• Esență de lavandă: 1 gr.
• Carmin: 2 gr.

Evitați de a tăia unghiile, ci numai radețile zilnic cu pila. Riguros observate aceste procedee vă vor da unghii strălucitoare și roze ca acelea ale ‹‹Aurorei cu degete de roze››.”

5. Coafare fără fier

„Vă puteți freza și avea ondulațiunea naturală, cu ajutorul unei ordinare pipe de 10 bani, nu prea lungă. Încălziți tubul pipei și învârtiți cârlionții de păr în jurul acesteia. Țineți astfel părul 10 – 15 secunde și nu-l pieptănați decât după ce s-a răcit complet.”

6. Frăgezirea tenului

„Iată un excelent cosmetic pentru a întreține frăgezimea feței și a albi pielea:

• Apă de flori de portocale: 1/2 litru
• Glicerină pură: 20 gr.
• Borat de sodium: 5 gr.

Spălați fașa și aplicați o pudră de orez.”

7. Evitarea înroșirii nasului

„Iată și o altă rețetă contra roșelei nasului:

• Borat de sodium: 12 gr.
• Odicolon: 25 gr.
• Apă distilată de trandafiri: 150 gr.

Spălați nasul cu acest amestec timp de trei sau patru minute. Pudrați apoi cu pudră de scrobeală.”

Dacă, încercând aceste rețete, veí avea parte de mici "accidente" cosmetice, vă rog să direcționați toate plângerile către redactorii din 1903 ai revistei „Moda Nouă Ilustrată” (pe care i-am citat cu conștiinciozitate) sau direct către străbunica. Eu nu sunt decât curierul acestor secrete! Iar dacă plănuiți să treceți de la teorie la practică, vă sugerez să faceți un mic popas pe la un specialist de azi – e mai sigur decât să ne bazăm doar pe farmecul începutului de secol XX.

Alte secrete din „cufărul” cu sfaturi al străbunicii

Călătoria în timp nu se oprește aici! Dacă v-au plăcut aceste remedii de „Micul Paris”, am mai scos din sertarele memoriei și alte curiozități care cu siguranță vă vor amuza sau inspira. Vă invit să descoperiți ce alte secrete mai ascundeau revistele de odinioară:

• Secretele Laurei: Sfaturi amuzante pentru îngrijirea frumuseții din 1930

• Frumusețe la Poșta redacției: Sfaturi pentru îngrijirea frumuseții

• Frumusețe la „Poșta redacției” (sfaturi cosmetice din anul 1931)

• Soluții de altădată pentru o casă curată

• Străbunica și bunele maniere: Eticheta în anul 1939

Continuarea

Revolta domnițelor în alb: Scandalul rochiilor interzise din Bucureștiul lui Vodă Caragea

Bucureștiul anului 1817 a fost martorul unei zarve cum nu s-a mai pomenit, stârnită nu de vreo manevră politică, ci de o pretenție vestimentară. Când Vodă Caragea a poruncit ca albul mătăsurilor să fie rezervat doar pentru familia sa, n-a făcut decât să aprindă mânia doamnelor din protipendadă, declanșând o revoltă a stilului ce avea să rămână în istorie.

 

 

Continuarea