Se afișează postările cu eticheta Umor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Umor. Afișați toate postările

Guvernul a căzut grav bolnav

Care este adevăratul motiv al căderii Guvernului? Cauza a fost descoperită încă de prin anul 1907 de redactorii revistei “Furnica”. Redau articolul pentru edificare. E adevărat însă că am înlocuit numele “diagnosticienilor” de atunci cu cele ale specialiștilor în “medicină guvernamentală” din zilele noastre:

Guvernul a căzut grav bolnav

Guvernul a fost bolnav rău săptămânile trecute. A avut crize grave. Coana Carmen, foarte alarmată, s’a dus să consulte pe doctorul Liviu, cel mai mare specialist din țară în asemenea maladii. Deci dr. Liviu a examinat pacientul, i-a pipăit pulsul, s’apoi a diagnozat:

Prea mâncăcios!

Suntem în măsură de a da informațiuni precise asupra cauzei acestui morb care poate să fie mortal. Cauza este excesul de nutrițiune abundentă, supraalimentația. Guvernul mănâncă prea mult și numai hrană copioasă. Cantitatea de milioane pe care a consumat-o, sub formă de diurne, lefuri, fonduri secrete, etc., este înspăimântătoare. Un stomac de struț n’ar fi rezistat la așa mâncătorie. A vrut să înghită chiar și Justiția, dar i s’a pus un nod în gât și n-a isbutit.


- Hi măi Martine și nu te mai încăpățâna și tu acuși!... 
Ori vrei s’ajungi la București când no mai 
rămânea nici o slujbă pentru tine?
Consultarea babelor

Spre a mai prelungi puțin penibila viață a bolnavului, Conu Liviu, om bogat, a consultat chiar și babe. Baba Caterina i’a spus pe șleau:
- Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul!
Alte cumetre însă care practică și ele medicina empirică au fost mai optimiste. Ele au asigurat pe Conu Liviu că guvernul se poate întrema cu o simplă oblojeală, adică – în termeni științifici – cu o ‹‹remaniere››.

Consultația de la spitalul... ALDE:

Savantul medic Călin a declarat însă categoric Conului Liviu să nu umble cu mofturi și cu oblojeli băbești, căci singura salvare e într’o hygienă perfectă, o asanare cu alte cuvinte, și în păstrarea unui regim… constituțional. Pătruns de eficacitatea acestei rețete, Conu Liviu, într-un elan de recunoștință, a exclamat:
- Cât să-ți plătesc consultația, Coane Căline, iată portofelul meu e la dispoziția ta!
- Nu-mi ajunge unul – a răspuns eminentul tărician – mie îmi trebuie patru... portofolii.
(ușoară adaptare a articolului “Guvernul grav bolnav” – publicat în revista “Furnica” – numărul din 1 martie 1907)

Ce urmează? Tot redactorii revistei “Furnica” ne dau răspunsul:

Ministrul de finanțe: Știu că vă e foame, copii,
dar nu mai țipați c’o să vă vie și vouă rândul
abia am început să mulg vaca!

La ordinea zilei…

Guvernul își face bagajele. Forfoteală ca la bâlci. Mare, mic, scotocește prin toate colțurile, împachetează, împachetează febril... Șeful suprem, Stăpânul prin grația lui Dumnezeu și voința țării, plictisit, întreabă:
- Gata?
- Gata! – se’ndreaptă ei, lac de sudoare.
- Ați luat tot?
- Tot.
- Mai cercetați odată... să nu uitați năravul de a fura!
  (“Furnica” – 24 septembrie 1930)

Prima întrevedere cu noii miniștri
- Flămânzi sunt, dom’le! 
Mă mir că până acum nu mai sfâșiat!

Urmează negocieri și pertractări pentru desemnarea unui nou Prim-ministru, negocieri și mai dure pentru desemnarea viitorilor miniștri. Peste câteva zile alegătorii români vor putea respira ușurați: Țara are un nou Guvern! Speranțele într-un nou viitor de aur vor renaște o dată cu instalarea noului Tătuc la Palatul Victoria:

“Tătucul nostru, care ești astăzi la putere,
În tine-avem nădejde că ne vei da ce-om cere,
Rugând pe cei din ceruri pierdurăm vorba’n vânt,
Tu să ne dai deci astăzi și pâine și pământ,
Fă ca’n pășuni de vite să crească veșnic iarbă,
Cu fire lungi, c’acele ce are Iorga’n barbă;
Fă ca nu doar găina, ci și al ei cocoș
Să ouă, ba chiar gata să facă oul roș;
Fă ca să curgă țuica pe gârle, nu apă chioară;
Dă câte-un iaz de pește oricui și câte-o moară…”
(“Furnica” – 5 aprilie 1920)



Citește mai mult... »

Despre bugetul României (de ieri şi de azi)

În zilele următoare Guvernul va ridica în sfârşit vălul cu care a acoperit până acum magistrala lui creaţie: bugetul României pentru anul 2019. Vom putea în sfârşit să răsuflăm uşuraţi, lămurindu-ne care au fost “politicile publice” care au stat la baza alcătuirii lui. O să vă dezvălui in exclusivitate cele două principii de bază cu ajutorul cărora s-a conceput acest nou buget:
1. Majorarea – pe cât posibil bine ascunsă – a birurilor impuse contribuabililor;
2. Camuflarea într-un mod profesionist a cheltuielilor făcute pentru umplerea buzunarelor membrilor clasei politice.
De unde ştiu? Cum, de unde ştiu? Nu e nimic nou sub soarele României. Dacă nu credeţi, vă invit să citiţi pentru început un articol publicat de revista “Furnica” pe această temă în anul 1905:


România: Flămând 
mai e  maică!
 De-l mai ţinea niţel
 în opoziţie, murea
 bietul copil de foame!
Numai două zile au fost orânduite anul acesta pentru discuţia Bugetului. Pentru că oamenii înfometaţi nu vorbesc la masă. Ei mişcă fălcile pentru a mesteca nu pentru a exprima cugetări. Bugetul e destinat pentru stomac, nu pentru cap. E foarte natural că desbaterile Bugetului au fost reduse la minim posibil. S’a zis că Bugetul este Viţelul de aur la care toată lumea se’nchină. E o greşeală. Viţelul a crescut în fiecare an şi necontenit s’a umflat – la cheltuieli bineînţeles. Bugetul a devenit buget, aşa că astăzi de aflăm în faţa unui adevărat Bou de aur – sau de caşcaval susţin alţii – care rumegă nesăţios toată seva acestei ţărişoare.

Umor politic
Conservatori sau liberali
Au ideal naţional
Nu ploi de gloanţe în Carpaţi
Ci-o ploaie bună de cârnaţi!

Mai spun alţii că idealul nostru naţional ar fi reconstituirea unei împărăţii alcătuite din toate provinciile româneşti. Amăgire! Adevăratul ideal naţional al fiecărui Român care se respectă este de a se înfrupta cu un dumicat cât de mititel din Buget. Sunt unii fericiţi care debutează în viaţă prin a li se plăti chiar doica din Bugetul statului şi a căror existenţă se ilustrează numai prin aceste trei acte mari şi importante: bursă, leafă, pensie. Sunt oameni care n’ar însemna nimic, ar pierde orice raţiune de a fi dacă nu ar trăi din buget, precum peştele n’ar putea vieţui fără apă, nici lăcusta fără să devasteze holdele.



Eminescu a cântat pe Bulgăroii cu ceafa groasă din sfatul ţării. Când se va naşte marele poet satiric care să imortalizeze pe Românaşii cu leafa grasă? Ei sunt legiune. O speţă zoologică care caracterizează numai fauna patriei noastre. Boul mănâncă iarbă, porcul tărâţe, alte animale numai carne, omul este şi ierbivor şi carnivor; politicianul român are însă o hrană deosebită de a tuturor gângăniilor de pe pământ: el se nutreşte numai cu Buget.

În alte ţări Bugetul serveşte la facere de şcoli, de spitale, de biserici, de aşezăminte pentru îmbunătăţirea trupească şi sufletească a poporului. Cu un cuvânt aiurea, Bugetul nu-i lucru de mâncare. La noi Bugetul slujeşte la facere de lefuri, diurne, sinecure, jetoane de prezenţă, în sfârşit o sumă de articole de consumaţiune care proclamă încă o dată superioritatea bucătăriei orientale, unica superioritate cu care contribuim noi la îmbogăţirea patrimoniului civilizaţiei mondiale.

Bugetul Romaniei
România:
 – Moşulică, parcă ai mai întinerit,
nicodată nu te-am văzut aşa vioi...
Ministrul de finanţe:
 – Păi dacă-i sacul gol.
Plecaţi-vă smeriţi fruntea şi proslăviţi Bugetul, voi toţi care nu puteţi vieţui prin voi înşi-vă, budgetivori mari şi mici, de la ministru până la un modest intendent al cimitirului Pătrunjel. Iar voi toţi ceilalţi care, pentru a câştiga o bucată de mămăligă cu ceapă sau mai adeseori cu pelagră, spintecaţi cu plugul din zori până seara inima împietrită şi ingrată a pământului; voi ceilalţi care spre a agonisi un trai păcătos vă chinuiţi în fabrici, în ateliere, oameni cinstiţi osândiţi la munca silnică a unor ocne care au asupra celorlate numai tristul avantaj de a da condamnaţilor oricând libertatea de a muri de foame evadând, voi ceilalţi care faceţi negoţ, ştiinţă sau literatură, fără ajutorul Bugetului, constituiţi-vă şi voi laolaltă într-un mare partid. Ziceţi-i, bunăoară, partidul lui Hübsch. Programul vostru? Rezumaţi-l la lapidara formulă a nemuritorului Hübsch, stoicul filosof, profundul psiholog, care a cunoscut mai bine ca oricine altul scumpa noastră ţară.” (articolul „ Budgetul” – semnat R. (George Ranetti ?) – „Furnica” – 3 aprilie 1905 )


Dacă nu am reuşit să vă conving, vă mai rog să citiţi şi o parodie publicată în anul 1904 de aceiaşi revistă satirică “Furnica”:

EU VREAU CIOLAN

Flămând şi fără domicil
Mi-ai spus la Dacia ce-ai vrut
Şi te-am votat... şi n-am băut
Şi eu măcar un chil...

Infame politician,
Destul te-am aşteptat un an...
Eu din buget n-am mai mâncat
De nu ţin minte... şi-am răbdat...
Mi-ai tot promis şi nu mi-ai dat
Un biet ciolan.

De am şi eu vreo câţiva franci
Cu mare trudă câştigaţi
La bir şi p’ăia mi-i luaţi
Şi’n pungă mai rămâne... canci.
Mă’njuri ca orice bădăran
Când viu să-ţi cer vreun gologan,
Fiindcă, parol, de foame mor
Iar Dumnezeu îmi tot dă zor
C’un cont cam gol la croitor…
Dă-mi un ciolan!

Am doar un peticel de loc,
Îndură-te şi vin de-l vezi.
De ce nu mi-l expropiezi
Că n-o fi foc ?...
La frati-tu ce-i căpitan
I-ai dat cinci luni conced pe an,
Pe-un fiu cu bursa de la stat
Trei luni prin lume l-ai plimbat.
Dar pentru mine n-ai aflat
Un biet ciolan !

Tu, ce-ai făcut pentru popor ?!
Nimic!... dar eu, că m-am luptat
Şi m-a bătut şi-un ipistat
De foame-acum să mor?
Întreabă orice oborean
Cine-a fost Ghiţă-n Popa Nan...
Şi dacă-n şcoli n-am învăţat
Şi dacă nu am bacalaureat
Ce, eu să umblu nemâncat?
Dă-mi un ciolan!

‘Mneata eşti la puterea-acum
Şi uiţi că pot cu-al meu ciomag
Pe adversari în draci să-i bag,
Niţel de-o fi cu fum?
Să nu de-a dracu-ăl năzdrăvan
Să mai pofteşti c-acum un an
Colo, la noi în mahala...
Că-ţi leg de coadă tinichea
Şi teafăr nu ţi-oi mai lăsa
Nici un ciolan !

 (Geping – „Furnica” – 19 septembrie 1904)




Citește mai mult... »

Vremuri grele (De ieri? De azi?)

Vremuri grele

M'am oprit la casa scundă
De la margine de sat,
Palizi și cu ochi’n lacrimi
Doi copii stăteau la sfat:

- Grea-i viața! - zise unul
Grea și plină de păcate,
Tata a murit în luptă,
Și murim de foame, frate!
Cel mai mic cuprins de spaimă,
Trist începe să îngâne:
- Mama noastră e bolnavă
Și în casă nu e pâine!

Și-n anu-acesta demnitarii
Ce sufăr foame și tânjesc,
Primi-vor iar bacșișuri grase,
Căci e-obiceiul pământesc!
Noaptea, când venea pe dealuri,
M'am oprit lâng'un isvor,
Povestea încet pe iarbă
Un țăran c'un cerșetor:

- Grele vremuri - spuse bietul
Cerșetor - și-s răi stăpânii!
Ori și unde voi să intru
Mă amenință cu câinii!
- S'a mărit fârtate, birul,
Vai de noi - șopti țăranul -
Ne sugrumă sărăcia
Și cu greu se face banul!”

Luat-am bățul pribegiei
Și-am pornit înspre oraș,
Două umbre se'ntâlniră -
Erau doi sărmani slujbași:

- N'am un ban pentru chirie -
Zise unul alb ca varul,
De trei ani aștept zadarnic,
Nici un spor, și-i mic salarul.
Celălalt zâmbi ironic
Și dacă băncile și-acuma
În falimente-au să sporească
Atunci directorii de bancă
Ajunge-vor ca să cerșească!
Greu lovit de-al sorții val:
- Boala-mi roade'n piept, păgână.
Voi muri într'un spital!...

M'am oprit apoi la ușa
Bietului poet sărac,
Unde gândurile'n aur
Și’n smaralde se prefac.

- Stau cu muza mea de vorbă
Și tăcerea e de piatră.
Sunt flămând - cânta poetul -
Și nici foc nu am în vatră.
Laurii i-ași vinde-acuma
Pentr-un pol, sărman poet, -
Bate iarna la fereastră,
Blana mi-e la amanet."

JUSTIN ILIEȘIU – “Realitatea Ilustrată” (8 ianuarie 1928)



Citește mai mult... »

Bucătărie de post

Nu cred că o să aveți curajul să încercați vreodată rețetele ”culinare” de post oferite cititorilor de către redactorii săptămânalului “Furnica”, Kiriak Napardajan și Jorj Dealamizil. Sunt însă convins că o să vă amuze:

CIULAMA DE GHINDĂ

Dizolvați într-un litru de apă 100 de grame de scrobeală albă. Prăjiți apoi într’o cratiță o jumătate de kilogram de ghindă de stejar fără să o curățați de coajă. Amestecați bine scrobeala dizolvată și ghinda prăjită și pe urmă opăriți-le cu untură de pește fiartă’n clocot sau – dacă vreți să faceți economie – cu unt de ricin. Serviți cald. Ciulamaua de ghindă este o mâncare delicioasă și vă recomandăm s’o preparați mai cu seamă când aveți invitați antipatici la masă.

Mitică: Să fiu al dracului domnișoară
dacă am înțeles ceva!  Îmi scrii:
“Te sărut dulce. Răspunde-mi la post-restant.”
Adică de ce sărutarea d-tale să fie “de dulce”
și răspunsul  meu “de post”?
FLEICI VEGETARIENE

S’ar putea foarte bine frige pe grătar pingele de ghete rupte. Dar pingelele sunt de piele, pielea e de carne, așa că – oricât ar fi pingelele de uzate printr’o lungă întrebuințare – tot s’ar resimți efectele blestemate ale regimului alimentar carnivor. De aceea, pentru confecționarea „fleicilor vegetariene“, sfătuiesc pe bucătărese să se serveasca numai de bucăți tăiate din tălpi de galoși și șoșoni vechi. Tălpile acestora sunt de cauciuc, deci de origine vegetală. Dacă, frigându-le pe grătar, fleicile încep să exaleze un parfum puțin cam tare, stropiți’le cu puțină apă de Colonia. Adaug că grătarul trebuie uns în prealabil cu vasilina boricată, ca să nu se lipeasca fleica de grătar. O salată de mucuri de țigări, peste care veți turna, firește, benzină și sare amară, va completa deliciul ce vă vor procura fleicile vegetariene preparate dupa rețeta mea.

PATRICIENI DE POST

Cârnații aceștia se prepară cu multă înlesnire de orice bună menajeră. Luați degete de mănuși vechi și umpleți-le cu tărâțe și zeamă de pătlăgele roșii, spre a da iluzia cărnii tocate; ardeiul roșu se poate înlocui perfect cu cărămidă pisată bine. Să se bage de seamă însă ca această cărămida să nu fie veche, și mai ales umedă, adică să nu fie scoasă de la vreo casă dărâmată, pentru că în acest caz consumatorii riscă să facă igrasie la stomac.

CHIFTELE DE GÂSCĂ PE SPANAC

Cumpărați de la librarie un volum de poezii ale ilustrei noastre trubadure naționale Madam Smara. Tocați-l și prăjiți-l. Veți obține astfel pe cale artificială niște minunate chiftele de gâscă pe spanac.

DESERT

Cremă de vanilie? Cremă de șocolată? Fleac ! Singura prăjitură recomandabilă pentru un vegetarian convins e crema Cavaler (notă: “Cavaler” era o cunoscută marcă de cremă de ghete). Bineînțeles, iarna se va întrebuința crema pentru lustruitul ghetelor negre, iar vara, crema galbenă. Câteva picături de acid fenic n’ar strica să turnați peste acest admirabil desert, spre a tăia gustul de unsoare pe care’l are. 

Pentru ca să avem toate aceste delicioase rețete vegetariene în aceiași “Carte de bucate”, o să adaug și câteva rețete savuroase dintr-un articol mai vechi:  “Furnica, vegetarienii și…doctorul Tarhon (pardon Parhon)”:


CAȘCAVAL DE POST LA GRĂTAR

Puneţi într’o cratiţă obişnuită resturile de săpun ce v’au rămas de la spălatul rufelor şi prăjiţile până se rumenesc bine cu mucuri de lumânări de spermanţet topit. Serviţi-le calde la masă. Am indicat săpunul de rufe pentru ca menajerele noastre să poată realiza mici economii la bugetul coşniţei. Cascavalul de post la capac se poate găti însă şi cu rămăşiţe de săpun de glicerina şi chiar cu săpunuri mai fine; aceasta însă numai în cazul când aveţi invitaţi la dejun.

Regim carnivor sau regim carnivor:
- Aoleu, Delavranceo, în ce hal te-au
adus 10 ani de regim Carp-nivor;
Uită-te la mine cum îmi prieşte
regimul Bugetarian !


SALATĂ DE  JEMANFIȘ 


Cucoanele de obicei aruncă la lada de gunoi buchetele de flori după ce le-au purtat la corsaj sau buchetele ce s’au veştejit în vaze. Greşală, risipă, lux ! Din aceste flori, intrate ca să zic aşa în stare de putrefacţie cadaverică, se poate prepara o excelentă salată, pe lângă care salata aşa zisă "clasică" nu e decât o mixtură greţoasă: Tocaţi bine florile. Presăraţi zece grame praf de tibişir şi un pumn de scrum de ţigări "Intim Club". Turnaţi câteva picături de cerneală violetă şi puneţi’o pe bucătăreasă să mestece până ce i-o ieşi ochii din cap. Când îi vor ieşi, luaţi aceşti ochi şi puneţi-i pe marginea farfuriei ca garnitură. Serviţi la masă şi pe urmă trimiteţi repede după un doctor.

FRIPTURĂ VEGETARIANĂ

Tăiaţi în bucăţele mici un metru de rogojină, puneţi-le pe grătar şi frigeţi-le. Nu uitaţi însă a unge grătarul cu vasilină boricată. Atragem deasemenea atenţiunea că această friptură nu e tocmai uşor de digerat, aşa că trebuie să fie bine sărată cu… sare amară.

Sursa: Revista “Furnica” – numerele din 2 iulie 1909 și 28 martie 1910 răsfoite din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureştilor




Citește mai mult... »

Istorioare cu tâlc

Uneori istoria se amuză consemnând povestea unor întâmplări vesele și uneori cu tâlc. Am cules câteva dintre acestea din “Vatra: Foaie ilustrată pentru familie”, revistă publicată pe la sfârșitul secolului al XIX-lea ”sub directiunea I. Slavici, I.L. Caragiale și G. Coșbuc”:

Ordin poliţienesc

"Pe vremea lui Vodă Barbu Stirbei era holeră în Bucureşti. Poliţia lipise pe ziduri următorul ordin: «Fiind holeră, poruncim cetăţenilor cari se întorc după zece ceasuri din noapte acasă, să nu cânte pe drum nici să nu facă sgomot.» Ce avea a face sgomotul cu holera, nu se ştie, dar poliţia ordonase aşa. Într'o noapte câţiva tineri, cam turtiţi, se întorceau de la o cârciumă cântând pe stradă. Era pe la 12 noaptea. Gardistul le ţine drumul. «Cum, domnilor? N'aţi citit porunca? Cine se întoarce acasă după zece noaptea nu are dreptul să cânte!» — «Am citit!» zise unul mai isteţ «dar noi nu ne întoarcem acasă; noi mergem într'altă cârciumă.» Acest răspuns neaşteptat a zăpăcit pe gardist. Tinerii au plecat în pace. A doua zi însă ordinul poliţiei era schimbat: «Fiind holeră, poruncim cetăţenilor să nu facă sgomot şi să nu cânte pe drum după zece ceasuri noaptea, ori se întorc acasă ori nu se întorc!»"(“Vatra” – 1 mai 1894)


Un dar împărţit

"Un boier de peste Olt veni într'o zi în Bucureşti şi ceru să intre la Vodă, la Matei Basarabul. Ţara pe acele vremuri gemea de greci, care jefuiau fără de milă poporul. Însuşi marele Domn nu se putea scutura de ei. La uşa iatacului domnesc stătea de pază un căpitan grec.
- Vrei să intri la Vodă?
- Vreau.
- Bine. Dar numai aşa te las să intri, dacă împărţi pe din două cu mine darurile ce vei primi de la Vodă.
Chiar în palatul domnesc se jefuia lumea. Nimeni nu intra şi nu ieşea de la Vodă, fără ca să nu-şi împartă punga cu aceşti hoţi. Vodă ştia, dar n'avea ce să facă. Boierul intră la Vodă. Când era să iasă, el se rugă de Domn să-i dea două palme. Domnul s-a mirat, stăruind însă boierul, îi făcu pe voie. Afară la uşă, grecul îl prinse de haină.
- Ei, ce-i? Împărţim?
- Împărţim.
Atunci boierul trase o palmă Grecului, de se duse învârtindu-se şi se isbi de un perete. S'a făcut sgomot mare. S'adunară soldaţii. În urmă iesi şi Vodă.
- Ce-i aici?
- Măria-Ta, boierul ăsta mi-a dat o palmă aşa din senin, mie, care păzesc viaţa Măriei-Tale.
- Aşa-i, Măria-Ta. Ne-a fost vorba să împărţim darul Măriei-Tale, căci altfel nu mă lăsa înăuntru. MăriaTa mi-ai dat două palme, şi eu după bună dreptate, am dat una căpitanului.
Vodă încreţi fruntea.
- Dacă e vorba de împărţeală, eu nu mă amestec.
Vodă se retrase, olteanul plecă, iar Grecul rămase cu palma." (“Vatra” – 15 ianuarie 1894)


Grigorie Ghica şi sfântul Grigorie


"Grigorie Ghica Vodă trăia despărţit de Doamnă-sa, Marghioala, fiica domnului Hangerliu. Poporul ştia pe Vodă că e religios. Un biet negustor mai cu dare de mână, pus la cale de vreunii din partidul care protegia pe Doamna, ceru într'o zi audienţă la Vodă. Era chiar ziua sfântului Grigorie, onomastica lui Vodă.
- Ce vorbă ai să-mi spui, creştine?
Negustorul răspunse:
- Am venit şi noi ca toată lumea să poftim Măriei Tale, să trăieşti mulţi ani şi să vă spun, că astănoapte am visat un vis grozav.
- E, ce vis, creştine?
- Mi s'a arătat sfântul marele ierarh Grigorie, de-ţi lua ochii şi-mi zise: ‹‹Scoală, jupân Lascarache şi du-te la Vodă şi spune-i se ierte în ziua de astăzi pe doamna Marghioala, dacă voieşte să fie blagoslovii de mine, iar de nu, rău îi va merge!›› Şi m’am sculat Măria-Ta, tremurând, şi am venit şi ţi-am spus că nu e bine să domneşti fără să ai pe Doamna pe lângă Măria-Ta. Vodă a înţeles că negustorul e pus la cale. Ii răspunse scurt:
- Bine, jupân Lascarache. Du-te la baş-ciohodar şi cheamă-l aici, să-ţi trimit prin el un bacşiş.
Ce bacşiş! Când a ajuns negustorul la scară, rogojina era întinsă şi baş-ciohodarul sta cu băţul în mână. Negustorul a primit la talpă 25 de lovituri; s'adunase lumea şi râdea.
- Aşa, jupân Lascarache. Ți-a trimis Vodă bacşiş! Ca de altă dată să-ţi vezi de prăvălie şi să nu mai stai de vorbă cu archierei de cel mari ca sfântul Grigorie!" (“Vatra” – 15 februarie 1894)

  
Kiseleff si Mehedinţeanul


"În vara anului 1831 isbucnise holera în Bucureşti; se închiseră toate barierele de un cordon militar. Kiseleff, puternicul stăpânitor de atunci al Munteniei, ieşise într'o zi să se plimbe cu droşca. A umblat pe la Herestrău, pe la Floreasca şi se întoarse pe altă cale spre Bucureşti. La barieră, sentinela - un mehedinţean - se puse cu puşca în drumul lui Kiselef.
- Nazat, că dau foc!
Kiseleff să ridică în droşcă.
- Eu sunt generalul Kiseleff.
- Poţi să fii. Du-te la căprarul cordonului şi adă-mi hârtie că poţi trece. Generalul se scoborî jos, scoase un napoleon şi'l întinse soldatului:
- Iacă, frate, bacşiş, lasă-mă să trec.
Mehedinţeanul plecă puşca şi zise blând:
- Excelenţă, e holeră în oraş, nu pot pune mâna pe bani. Dacă vrei să mă cinsteşti, aruncă-mi-i, căci din mână n'am voie să-i iau.
Kiseleff aruncă napoleonul. Soldatul puse piciorul pe galben, ca să-l ia în stăpânire, apoi întinse puşca:
- Îndărăt, generale, că trag foc.
- Dar bine, bre, ţi-am dat bacşiş.
- Îndărăt, generale!
Şi soldatul a tras cocoşul şi-a pus arma la ochi. Generalul a trebuit să se întoarcă. Ajuns pe altă cale în Bucureşti, Kiseleff a poruncit să se afle numele soldatului, căruia i-a mai dat doi napoleoni şi l'a făcut căprar, pentru farsa ce i-a jucat'o." (“Vatra” – 15 ianuarie 1894)


Logofătul și cafeaua

"Cel dintâi român care a băut cafea a fost logofătul lui Bogdan Chiorul, Ion Tăutul. El a fost trimis de Vodă la Constantinopol, ca să închine Moldova turcilor. Stând cu vizirul la masă, i s'a adus cafea. Tăutu nu'şi putea da cu socoteală ce băutură e asta, aşa neagră, şi nici nu visa că ea e fierbinte. El vedea, că vizirul nu'şi bea cafeaua - vizirul aştepta să se mai răcească – și credea că Vizirul aşteaptă ca Tăutul să închine şi să bea înainte, ca oaspe ce era. Tăutul ridică ceaşca şi strigând: «Trăiască Măria Sa, Împăratul», de-te cafeaua pe gât dintr'o sorbitură. Deodată sări în picioare, ars pe gât de cafea, şi strigă cât îl ţinură plămânii: «Trăiască Împăratul şi Vizirul». El a strigat, fiindcă nu mai putea de arsură. Vizirul a rămas cu gura căscată, auzindu-l închinând cu glas aşa de tare. Bietul logofăt şi-o fi adus aminte multă vreme de «băutură Turcului»." (“Vatra” – 15 ianuarie 1894)




Citește mai mult... »

Străbunica zâmbește

Străbunicele noastre erau harnice și cochete. Aveau însă și umor... Vă propun câteva glume culese din revistele pe care le citeau străbunicele noastre, convins fiind că – asemeni vinului vechi - umorul de calitate își păstrează parfumul:

La țară

Mondena în vacanță la țară:
- Ceva distracții aveți pe aici, moșule?
- Cum de nu! De-o pildă alaltăieri, am avut o eclipsă de lună.


Cochetărie

O cochetă care se găsea în camera ei, în neglije, aude o bătaie în ușe:
- Nu intra – strigă emoționată frumoasa doamnă – sunt în cămașe!
Cinci minute mai târziu, o nouă ciocănitură în ușe.
- Acum puteți intra. Am scos’o de pe mine!...

 
- Mămico, bona mea e mai frumoasă ca tine.
- De ce, puiule?
- Pentru că ne plimbăm de un ceas prin parc
și nu te-a sărutat încă nici un soldat...

Surprizele călătoriei

- Ei, ce impresie ți-a făcut sărutul ce ți-am dat când a intrat trenul în tunel?
- A! Tu erai?...


Candidatul la sinucidere

- Rosalindo, dacă nu-mi cedezi, mă arunc în fața acceleratului care trece la 4!
- Pentru Dumnezeu, Costel, dă-mi un timp de gândire! Mai trece un accelerat la 7 și jumătate…


Tic profesional

Prietena: Cum o duci cu căsnicia?
Actrița: Ca și în teatru: scenă după scenă!

 
- Coniță, vă caută un domn.
- Nu e un negru?
- Nu știu coniță, că nu l'am întrebat!
Durere

Între doi tineri însurăței:
- Ce-ai face, dragă Valer, dacă m’ai pierde?
- Aș înebuni de durere, scumpa mea.
- Dar te-ai mai recăsători oare?
- N’ași fi nebun chiar în așa hal!




Cum ar fi...

- Ah, dragul meu – viața fără tine ar fi atât de goală...
- Da, draga mea – în schimb portofelul meu ar fi atât de plin!


Plăcere

D-nul P. întreabă servitorul dacă stăpânul este acasă.
- Nu e acasă. Domnul a plecat de 15 zile în călătorie.
- Călătorie de plăcere desigur?
- Nu cred, domnule – stăpânul a plecat cu doamna!

 
El: Până de curând eram singurul din biroul nostru
care nu știa să danseze!...
Ea: Și a mai venit un coleg nou?
Un cadou… prețios

Ieșind de la Salonul automobilului, Bloch îl întâlnește pe Segălică, care ducea un pachet – evident prețios:
- Ce ții cu atâta grije, Segălică?
- Un colier de perle.
- Bravo! Ar fi trebuit să vii la expoziție pentru a cumpăra soției tale un automobil elegant.
- Ai înebunit Bloch? De când există automobile false?


Sejur

- În vara asta îți duci soția la băi?
- Da.
- Și cât stai?
- 2000 de lei!


Pudoare

La un cunoscut practician, vine o doamnă tânără și nostimă, care expune medicului răul de care suferă. Doctorul, pentru ași da seama de boala doamnei, îi spune să se desbrace pentru a o examina.
- Mă jenez, Doctore, să mă dezbrac în fața dumitale...
- Poftiți după paravanul pe care-l vedeți și dezbrăcați-vă fără a vă jena.
Pacienta trece după paravan și începe a se dezbrăca. Când fu gata, scoate capul și mirată:
- Doctore, dar dumneata nu te dezbraci?
 
- Fiul meu, azi e cea mai frumoasă zi a vieții tale!
- Dar bine, tată, abia mâine mă căsătoresc...
- Tocmai de aceea!
Sentință

- Cum găsești noua mea rochie?
- Ca apa!
- Vrei să spui că e străvezie?
- Nu!... E fără gust!


Pasiune negustorească

- Ei bine, Niculae, trăiești fericit cu tânăra ta soție ?
- Desigur! E o femeie adorabilă! Pot s'o recomand oricui!


La plajă

Fata (gentilă): Pardon, domnule, dar aș vrea să știu pentru ce gazetă luați fotografia mea.
Fotograful: Nu pentru gazetă, domnișoară, ci pentru mine. Sunt fotograf-amator!
Fata: Și cum îți imaginezi, impertinentule, că ți se va îngădui să fotografiezi
o fecioară în costum de baie?...

 
- Iulia mă plictisește; nu știu cum să mă scap de ea!
- Foarte simplu: cazi în genunchi și o implori
 să nu te părăsească niciodată!...
Între “prietene”

- Vai, Nineto, e extraordinar cât te-ai schimbat în acești patru ani. Mai-mai că era să nu te recunosc!
- Serios?... Ba eu te-am recunoscut numaidecât, după pălarie.


Semn distinctiv

Iubiții stau pe o bancă din Cișmigiu, îmbrățișați. De-odată, el rupe tăcerea:
- Copila mea, care e semnul după care ți-ai dat prima oară seama că mă iubești?
- Asta am simțit-o așa, brusc: îmi venea o furie nebună de câte ori te făcea vreunul idiot!
  
Surse:

- revista “Cele trei Crișuri” – numerele din iulie-august 1930 și iulie-august 1932
- revista “Ilustrațiunea Română” – numerele din 3 iunie 1931, 16 septembrie 1931, 14 sept 1932 și 20 iul 1932



Citește mai mult... »