Botezul la români: Datini, obiceiuri și superstiții

În cultura populară românească, botezul este mult mai mult decât un ritual. Este o poveste țesută din tradiții, credințe și superstiții străvechi, un eveniment magic ce urmează nașterii unui copil. 

Fiecare detaliu, de la alegerea nașilor și pregătirea hainelor de botez, până la respectarea anumitor ritualuri, poartă cu el promisiunea unui viitor bun pentru cel mic. În acest univers fascinant, datina și superstiția se împletesc armonios, creând un tablou cultural unic, specific sufletului românesc.

Continuarea

Nunta în vremea lui Vodă Caragea: Tradiții și fast în Bucureștiul de altădată

Vă povesteam într-un alt articol despre galanteriile din vremea lui Vodă Caragea. Dar după "galanterii" urmează nunta, nu-i așa? 

 

Nuntă în secolul al XIX-lea

 

Organizarea unei nunți în București, pe la începutul secolului al XIX-lea, „erea dandana mare”, după cum ne spune Ion P. Licherdopol în volumul său dedicat istoriei vechiului oraș. Tradițiile de nuntă din Muntenia acelei epoci îmbinau fastul balcanic cu obiceiurile autohtone, creând un spectacol fascinant.

 

Continuarea

„S-a strâns lumea ca la urs”: Povestea ultimilor ursari din România interbelică

Motto:

Joacă bine Moș Martine,

Că-ți dau pâine cu măsline!

 

 

În vremea sărbătorilor de primăvară mai cu seamă, satele românești și maidanele mahalalelor din marile orașe erau luate cu asalt de ursarii care “jucau ursul” și care cutreierau ulițele.

 

Continuarea

Originea păcălelilor de 1 Aprilie: Ziua păcălelilor de-a lungul timpului

Departe de a fi un produs al epocii noastre, ziua de 1 Aprilie ascunde o istorie seculară plină de umor și viclenie. De mai multe veacuri, mii de victime naive sunt trimise în căutarea câte unei frânghii de legat vântul, a unui baston cu un singur capăt, să pescuiască o știucă fără oase, să cumpere untdelemn de surcele sau o mie de alte lucruri din de aceiași categorie. 

 

Farmecul acestor păcăleli de altădată este surprins minunat într-un număr interbelic al revistei Realitatea Ilustrată, care ne propune o incursiune în istoricul acestei sărbători a zâmbetului.

 

---

---

Continuarea

Legendele trandafirilor - florile binecuvântate de Dumnezeu

Splendoarea și parfumul florilor de trandafir au incitat în toate timpurile imaginația oamenilor, care au țesut nenumărate povești și legende în jurul acestui simbol al grației și frumuseții. 

 

 

 

Romanii credeau că trandafirul s-a născut din picăturile de sânge scurse din piciorul rănit al zeiței Venus. Grecii spuneau că trandafirul a fost creat de zeița Chloris din trupul unei nimfe și că a fost înzestrat de Dyonissos cu parfumul amețitor, de Cele trei grații cu strălucirea petalelor și de Ares – zeul războiului - cu spinii. 

 

Continuarea

Pârdalnica de dragoste: Cum iubeau românii pe la 1870

O! săracii Români tari,
Zice lumea că-s tâlhari;
Nu-s tâlhari de boi, de cai,
Ci-s tâlhari de fete mari!

Pe la 1870, într-o epocă în care „ai noștri tineri” își desăvârșeau încă studiile la Paris, un tânăr român care știa „a vorbi franțuzește, a scrie franțuzește și a iubi tot franțuzește” se întorcea în România. Aici el și-a redescoperit, cu surprindere, neamul:

---

---

Continuarea

O scurtă istorie a sărutului: Sărutul de-a lungul veacurilor

Sărutul în lumea antică

 

Suntem tentați să credem că sărutul este un gest pe care oamenii îl fac de când e lumea. Cu toate acestea, cele mai vechi informații legate de acest mod de interacțiune umană au fost găsite abia în scrierile vedice din India (din jurul anului 1500 î.e.n.). Tot în India, un mileniu mai târziu, sărutul a fost menționat în “Mahabharata” ca fiind un semn al afecțiunii dintre oameni.  

 

Obiceiul de a-ți săruta iubita, membrii familiei sau prietenii a devenit comun probabil abia în antichitate. Grecii foloseau - pentru a numi sărutul - cuvintele “philein” sau “kunein”. Acești termeni nu se refereau însă la sărutul pasional. Philein desemna sărutul oferit de conducătorii militari altor bărbați și erau o formă de recompensă pentru bravura militară. Kunein era considerat un mod de exprimare a respectului. 

 

---

---

Continuarea

Broasca în superstițiile și credințele poporului român

În universul satului de odinioară, broasca nu era doar un simplu amfibian, ci o prezență încărcată de o simbolistică duală. 

 

 

Considerată când o făptură a lui Dumnezeu, când un instrument al farmecelor, broasca a generat un set complex de superstiții pe care le regăsim în paginile vechilor culegeri de folclor semnate de Artur Gorovei și Tudor Pamfile. 

 

---

---

Un mesager nedorit: Moarte și farmece

 

Prezența broaștei în spațiul sacru al casei era, aproape fără excepție, un semn de rău augur. Fie că prevestea sfârșitul cuiva, fie că era „purtătoarea” unei vrăji trimise de dușmani, ea trebuia tratată cu o precauție ritualică.

• „Când intră broaște în casă, e semn rău: va muri unul din casă.” (Tătăruși, Suceava)
• „De-ti intră o broască in casă, e semn că cineva și-a trimis-o ca farmec, vrajă. Atunci trebuie cu un băț să o dai afară și să zici: Du-te la cine te-a trimis, că la noi nu ești primită. Cu ce te-a trimis, dă lui, și de capul lui să fie.” (Stanca, Iași)
• „Dacă cineva e bolnav și pe înserate vine o broască la ușă sau în casă, se crede că-i trimeasă cu farmece; de aceea o împlântă în o țăpușă și o pune în pod la fum.” (Giulești, Suceava)
• „Când cântă broasca sub talpa casei, e rău de moarte.” (Vâlcea)

Tabu-ul uciderii și legătura cu mama

 

Una dintre cele mai puternice credințe legate de broască este legătura ei mistică cu figura mamei. Păcatul uciderii ei se răsfrânge direct asupra celei care a dat viață.

• „Când omori o broască, iți moare mama.” (Bogdănești, Găinești, Suceava)
• „Se crede că acela care calcă sau ucide o broască va ucide pe maică-sa; deci numai acela ucide broaște, a cărui mamă este deja moartă.” (Bucovina)
• „Cine omoară broasca, îi stârpește vaca.” (Broșteni, Suceava)
• „Să nu omori broaște, că atunci pâinea ce o vei frământa nu va dospi după mâna ta.” (Luncușoara)

---

---

Stăpâna ploilor și puterea „Sorbului”

 

Legătura dintre broască și elementul apă este fundamentală. Broasca poate aduce ploaia prin sacrificiu sau o poate opri prin captivitate, iar uneltele care au atins-o capătă puteri magice asupra norilor.

• Să nu omori broască, că plouă. (Goicea Mică, Dolj)
• Zic alții că lângă niște cărămidari s-au aflat trei broaște priponite de către niște cărămidari, ca să nu-i necăjească ploile la lucru; de îndată însă ce broaștelor li s-a dat drumul, ploile au început să curgă.
• Când vezi că vrea să mănânce un șarpe pe o broască, să iei un băț și să-i desparți, și bețișorul acela e bun de alungat piatra (grindina). Unde ameninți cu el, într-acea parte fuge.
• Cu o nuia dacă vei scoate o broască din gaură de șarpe, cu nuiaua aceea dacă vei face semn către nori, să se despărțească, se despărțesc. (Iosif Stanca)

Tudor Pamfile explică fenomenul straniu al broaștelor care apar după furtuni prin mitul „Sorbului”:

„Sorbul mărilor, numai sub numele de Sorb, soarbe și apa din râuri. Aceasta o face câteodată așa de lacom, încât soarbe apa până la fund, cu broaște cu tot, care cad apoi pe pământ, din nou, împreună cu ploaia. Pentru aceasta, după ploi mari se văd multe broaște; și de aici vine și zicătoarea «plouă cu broaște», care se spune atunci când plouă îndelungat, și mai ales, tare.”

Ritualuri de primăvară și leacuri băbești

 

În medicina empirică, broasca era un remediu considerat eficient, în timp ce primele semne ale primăverii cereau gesturi ritualice pentru sănătate.

• Sănătate și recolte: „Când broaștele cântă întâia dată primăvara, e bine să te dai de trei ori de-a «curu'n cap», dacă voiești să fii sănătos peste an.” (Stânca, Iași) / „Când auzi broasca orăcăind întâia dată primăvara, să te dai de trei ori peste cap, că cresc bostanii mari.” (Parpanița, Vaslui)
• Prevenția frigurilor: „Primăvara, când vei vedea întâia oară ouă de broască, să iei ouă de acelea, și să te freci peste tot trupul, și anul acela să n-ai grijă că te-or necăji frigurile.” (Holda, Suceava)
• Bube și buboaie: „Se crede că dacă are cineva vreun buboi, care nu vrea să se spargă, apoi se ia o broască, se frânge în două și se pune încă fiind caldă și sângerândă pe buboi, care apoi se sparge.” (Bucovina)

Păzitoarea fântânii și „legatul gurii”

 

Dincolo de temeri, broasca era un garant al purității apei și un instrument în micile răfuieli dintre vecine:

• „În fântâna unde nu-i broască, apa nu-i bună.” (Broșteni, Suceava)
• „Femeile care se sfădesc cu oamenii, prind broasca din fântână de unde iau vecinii apă, o coasă la gură cu un fir roșu (îi leagă gura) și o aruncă din nou în fântână, astfel ea leagă gura vecinilor.” (Țăpu, Tecuci)

Privind astăzi către aceste credințe, observăm cum broasca devenea în mintea țăranului român un veritabil „păzitor” al echilibrului. Respectul acesta, născut din frică sau din observație atentă, ne amintește de o vreme în care omul nu era stăpânul naturii, ci un cititor atent al semnelor ei. Deși astăzi nu ne mai băgăm „o broască în sân” la primul scăldat, memoria acestor tradiții rămâne conservată în paginile îngălbenite ale vechilor culegeri de folclor. 

 

Pagini din „lada de zestre” a mitologiei populare românești:

 

Dacă vă captivează universul magic al satului românesc, vă invit să descoperiți și alte simboluri și făpturi din mitologia noastră populară:

• Cocoşii, găinile şi românii: Datini, tradiții, superstiții – O incursiune în simbolistica păsărilor de curte.
• Superstiții românești: Tot ce trebuie să știi despre șerpi – Despre „păzitorul casei” și alte credințe legate de șerpi.
• Mitologie românească: Câinele pământului, Grivanul sau Țâncul pământului – Superstiții legate de această creatură misterioasă din adâncuri.
• Samca - legendele unui spirit malefic – Povestea uneia dintre cele mai temute prezențe din folclorul nostru.

Surse documentare:

• Artur Gorovei – Credinți și superstiții ale poporului român – Librăriile Socec, 1915.
• Tudor Pamfile – Văzduhul după credinţele poporului român – Librăriile Socec, 1916.
• Tudor Pamfile – Mitologie românească. Duşmani şi prieteni ai omului – Librăriile Socec, 1916.

Continuarea

Românii și „Iarba Diavolului”: O istorie fascinantă a tutunului în Țările Române

Tutunul a început să fie cunoscut în Țările Române începând cu secolul al XVII-lea, chiar în epoca în care patima fumatului a cuprins aproape toate popoarele europene.  

 

 

Împrumutat de la turci și de la tătari, obiceiul fumatului era deja foarte răspândit la sfârșitul acestui secol. Dacă la început se fuma cu ajutorul pipelor (numite și lulele sau ciubuce), începând cu secolul al XIX-lea, românii au început să fumeze și țigări de foi sau țigarete.

---

---

Continuarea

Mitologie românească: Câinele pământului, Grivanul sau Țâncul pământului

Între creaturile supranaturale imaginate de poporul român, Cățelul pământului ocupă un loc aparte. De ce aparte? Pentru că, spre deosebire de ursitoare, zâne, iele, stafii, strigoi sau joimărițe – ca să numesc doar câțiva dintre acești prieteni sau dușmani imaginari ai românului – Cățelul pământului (numit și Câinele pământului, Grivan sau Țâncul pământului) are un corespondent în lumea reală. 

 

Acest corespondent este un rozător care se hrănește cu rădăcini și care trăiește în tainica lume subpământeană, ascuns de ochii oamenilor: orbetele.

 

---

---

Continuarea

Crucea de pe frunte: tradiția uitată a aromâncelor din Cadrilater

G. Murgoci consemna în articolul “Țara nouă – Dobrogea sudică și Deliormanul” publicat în anul 1913: 

“Din vrerea nestrămutată a lui Dumnezeu și prin puterea Armatei noastre, în anul 1913 ne-am mărit pământul țărei înspre miază-zi, de partea Dobrogei, încă cu o nouă țărișoară. Unii au numit acest ținut Cadrilater, patrulater, căci mai de mult, pe timpul stăpânirii Turcilor, Rușciucul, Şumla, Varna și Silistra, erau patru cetăți renumite, în jurul cărora s’au dat multe lupte înverșunate. Silistra, sau Drâstorul lui Mircea cel Bătrân, așezată pe Dunăre și locuită de Români, era așa de bine întărită că n’a putut fi luată niciodată de un inamic.”   

Aromâncă însemnată cu o cruce în frunte (stânga)
Mamă și fiică având însemnul creștin pe frunte (dreapta)

 

În inima Cadrilaterului, pământul nou adăugat României după 1913, se ascunde o poveste fascinantă, adusă de valurile de colonizări ce au urmat după Primul Război Mondial: aceea a aromâncelor cu crucea tatuată între sprâncene.  

 

---

---

Continuarea

Iubirea în farmece, cântece și descântece

Ritualuri de altădată pentru aducerea dragostei

Credința românilor în puterea farmecelor și a blestemelor face parte din tezaurul nostru spiritual. Această conștiință populară, extrem de vie în perioada interbelică, persistă sub diverse forme și astăzi. Fie că vorbim despre îndepărtarea deochiului sau despre invocarea iubirii, folclorul românesc oferă soluții magice pentru aproape orice situație de viață.
 

 

Un document deosebit de valoros pe această temă a fost publicat de săptămânalul "Realitatea Ilustrată", în numărul din 14 aprilie 1937. Articolul, intitulat "Hai, mamă, la țața...", a fost scris de Lory Panaitescu-Zătreni. Vă propun o incursiune în universul mistic al satului românesc de acum aproape un secol, păstrând mărturiile originale ale vremii.

---

---

Continuarea

Busuiocul și farmecele de dragoste: Ritualuri străvechi și legende uitate

Planta cea mai iubită, dar și cea mai folosită de poporul român în ritualurile magice de aducere a dragostei, este fără îndoială busuiocul. Această plantă aromată, consdiderată sfântă, poartă cu sine o aură divină; se spune că ar fi crescut chiar în locul în care Sfinții Împărați Constantin și Elena au descoperit Sfânta Cruce.

 

Nenumărate sunt superstițiile și credințele legate de puterea sa. De la prospețimea chipului până la visarea ursitului, busuiocul este puntea dintre profan și sacru.

---

---

Continuarea

Istoria se repetă: Ce le urau românii politicienilor și bancherilor în 1927

Se spune că timpul schimbă totul, însă paginile îngălbenite ale revistelor de odinioară tind să ne contrazică. 

 

 

Răsfoind ediția de Revelion a revistei „Realitatea Ilustrată” din 31 decembrie 1927, descoperim o „Sorcovă” satirică ce pare desprinsă din realitățile noastre imediate. De la politicienii dornici de „miere” și bancherii axați pe dobânzi, până la studenții petrecăreți sau muncitorii care visează la un trai mai bun, versurile de acum aproape o sută de ani ne invită la o reflecție zâmbitoare: s-a schimbat cu adevărat lumea sau doar calendarul?

---

---

 

INTRODUCERE: După cum e obiceiul, Anul Nou, când bate'n prag, Cititorii, abonații, Sorcovim și noi cu drag: Fericire dă-le Doamne, Prinde-i cu-al iubirii foc ! Anul care azi începe, Să le-aducă mult noroc ! STUDENȚILOR: Baluri, vin, manifestații Și bastoane mai… masive, Ca să-și treacă doctoratul, După merite… sportive. ȘCOLARILOR: Știm noi bine ce le place, Și o spunem fără ură, Să se schimbe în vacanță Timpul lor de’nvățătură. SĂTENILOR: Le dorim dări micșorate. Vite scumpe, nutreț bun. Să nu uite stăpânirea Nici de țuică sau tutun. BOGAȚILOR ȘI SĂRACILOR: Cerșetorii toți s'ajungă Proprietari de comori, Iar bogații să se schimbe Pentru-o clipă’n cerșetori. COMERCIANȚILOR: Când sunt prețuri maximale, Toți se plâng: comerțu-i mort ! Le dorim deci anu-aceasta: Libertate la import. CELOR DE LA C.F.R. Le dorim trenuri mai bune, Căci încep a rugini. Deraieri pot fi mai multe, Dar nu-atâtea pungășii. BANCHERILOR: Le dorim multe'mprumuturi De la Stat. Ei țara-ajută: Când primesc cu 8 procente Dânșii iau optzeci la sută.

POLITICIENILOR: Toți câți vor și se agită, Urcă-i, Doamne, la putere, Și din fagurele țării, Stoarcă toți mai multă miere. Le urăm azi și-acelor Ce nici când nu au visat: Să ajungă prim-miniștri Ori sub-secretari de Stat. CONSILIERILOR MUNICIPALI: Ei sunt mucenicii vremii, Sărăcia îi înghite: Să le dăm fonduri… secrete Și bugetele sporite ! FUNCȚIONARILOR : Carne ieftină și pâine Și să fie transformate, Le urăm, bacsișurile, În salarii regulate. MUNCITORILOR: Fie-le și lor pe voie: Celor cu nădejdi pierdute. Să își vadă realizată Ziua cea de… opt minute. INDUSTRIAȘILOR: Le dorim urcarea vămii, Tocmai precum se închină: La hotare zid puternic, Pentru marfa cea străină. MILITARILOR: Au și dânșii-o rugăminte Falnicii eroi ai țării: Cu-Anul Nou să eșueze Conferința dezarmării. RĂSPUNSUL ANULUI NOU: Arlequin, ce cânți în rime, Croncănind ca și un corb, Roata lumii nu se'ntoarce, Nu uita: Norocu-i orb. Îi atrage pe-unii noaptea, Pe-alții poate aurora: Ce e scris în cartea sorții Voi aduce tuturora. (“Realitatea Ilustrată” – 31 decembrie 1927)

Privind în urmă la aceste urări pline de haz de necaz, realizăm că „roata lumii”, despre care scria autorul în finalul versurilor, se învârte într-un ritm amețitor, dar rămâne mereu pe același ax. Umorul interbelic ne reamintește că, indiferent de epocă, speranțele, nemulțumirile și dorința de mai bine ale românilor au rămas constante. Așadar, la început de an, vă invit să priviți spre viitor cu optimismul celui care știe că, deși „norocu-i orb”, spiritul critic și autoironia ne-au ajutat mereu să trecem cu bine prin istorie. La mulți ani!

 

Continuarea

Noaptea Anului Nou și măritișul: Ritualuri de „Îngropatul anului”

Noaptea în care se face trecerea de la Anul vechi la Anul Nou — Revelionul de astăzi — purta în vechime denumirea de „Îngropatul anului”. Această noapte, aflată la cumpăna dintre ani, a fost considerată întotdeauna un timp al luptei inevitabile dintre bine și rău, dintre viață și moarte.

 

„De aici credința că la răscrucea dintre ani, șase zile înainte și șase după, au o semnificație specială, cerurile se deschid, sufletele morților se întorc pe pământ, animalele vorbesc, duhurile rele colindă prin lume și multe, multe altele se întâmplă în credințele existente și la alte popoare.” (Julia Maria Cristea – “Sărbători, tradiții, ritualuri, mituri...”).  

Noaptea care precede ziua de Sf. Vasile este însă și una a “prorocirilor în legătură cu măritișul”. Într-un articol publicat în anul 1938 în revista “Realitatea Ilustrată”, reporterul Alex F. Mihail descrie cu umor câteva dintre aceste vechi obiceiuri:

---

---

Continuarea

Despre noroc Vechi credințe și superstiții românești

Dacă n-ai noroc și parte,

Geaba te mai scoli din noapte!

În universul spiritual al satului românesc, norocul nu este o simplă întâmplare, ci o forță determinantă care definește destinul fiecărui om. 

 

 

Se spune că norocul se naște odată cu noi și ne însoțește ca o umbră până în ultima clipă a vieții. 

---

---

 

Continuarea

De Crăciun în lumea interbelică: Anglia

În Anglia interbelică, Crăciunul era perceput nu doar ca o singură zi de sărbătoare, ci ca o perioadă extinsă de bucurie și așteptare. Un reporter al vremii sublinia: 

 

“Crăciunul începe mult înainte de 25 Decembrie și se termină după această dată. Nu e numai o zi. E mai mult chiar decât o săptămână, e aproape un sezon: “Sezonul Crăciunului".”

---

---

Continuarea

De Crăciun în lumea interbelică: Statele Unite ale Americii

Crăciunul american din perioada interbelică era – la fel ca și astăzi de altfel – o împletire a tradițiilor tuturor popoarelor care alcătuiesc “marea națiune americană”. Se poate spune așadar că americanii sărbătoresc Crăciunul adunând într-un conglomerat plin de farmec toate obiceiurile Pământului. Ei au adăugat însă acestei sărbători grandoarea specifică Americii și mai ales… comercialul dus la extrem.

 

Strălucirea Crăciunului american interbelic

 

Americanii sunt considerați părinții onorifici ai celebrului Moș Crăciun (Santa Claus) și ai celebrei lui sănii trase de reni – urmașul strălucitor al europeanului Moș Nicolae. 

---

---

Continuarea

De Crăciun în lumea interbelică: Uniunea Sovietică

Acest articol explorează modul în care Crăciunul a fost celebrat, reprimat și redefinit în Rusia, cu un accent deosebit pe perioada tulbure a Uniunii Sovietice interbelice, dar și pe tradițiile străvechi care au supraviețuit.

 

I. Sărbătoarea tradițională în Rusia

 

Crăciunul are o istorie lungă în Rusia, fiind recunoscut oficial de la sfârșitul secolului al X-lea, odată cu botezul prințului Vladimir. Nașterea Domnului este celebrată conform calendarului Iulian, pe data de 7 ianuarie, fiind considerată una dintre cele mai mari sărbători ale Bisericii Ortodoxe Ruse.

---

---

 

Continuarea

Graiul Maramureșului: Comori lingvistice și regionalisme unice (Minidicționar)

Maramureșul este mai mult decât un ținut al bisericilor de lemn, al peisajelor de poveste și al tradițiilor străvechi. Este o zonă unde bogăția lingvistică a fost păstrată cu sfințenie! Un turist neavizat care ajunge în Maramureșul istoric poate fi ușor surprins de "graiul Maramureșului", o formă vie și distinctă a limbii române, plină de regionalisme și expresii savuroase.

 

Această listă, inspirată din lucrarea de referință a lui Tache Papahagi, vă invită să descoperiți o parte din cele mai frumoase și neobișnuite cuvinte folosite în Țara Maramureșului.

---

Continuarea