O scurtă istorie a hipnoterapiei
Prima jumătate a secolului al XX-lea a fost o perioadă în care hipnoza a început să se impună ca fiind un mijloc alternativ de terapie a sufletului. Practicată încă de acum 3000 de ani de doctorii egipteni sau cu multe secole în urma de magii Persiei, de fachirii hinduși sau de yoghinii indieni, hipnoterapia a devenit cu adevărat o știință abia începând din anul 1884, o dată cu publicarea de către doctorul francez Hipolyte-Marie Bernheim a studiului „Sugestia în stare hipnotică și starea de veghe”.
“Publicul se deprinsese să "vadă pe scenă, experiențele de hipnotism practicate de diverșii profesori în științe oculte". Parte din ele erau trucuri practicate de oameni abili, care făcuseră o meserie din aceste exhibiții. Puțini la număr știau că în clinicile din străinătate și chiar la noi în țară, medici cu renume, lucrează pe acest teren și au ajuns la rezultate fericite. Au ridicat hipnotismul la rangul de știință, numai prin munca și perseverența lor. Nenumărate sunt cazurile de vindecare în tratarea bolilor nervoase prin hipnoză, atunci când tratamentul lor prin medicamente n'a dat nici un rezultat. Dacă am porni de la teoria unui medic german, care a susținut că ‹‹minciuna›› este o boală nervoasă și că prin hipnoză se vindecă, am putea marca încă un aport considerabil adus în domeniul medical.
Hipnotismul a adus reale servicii și criminalogiei. Adevărat este că în multe cazuri mediul în somnul hipnotic a indus în eroare autoritățile; dar aceste cazuri izolate n'au descurajat pe cercetători. Profesorul psiholog Dr. Leopold Thoma, a pornit de la premiza că fața este oglinda sufletului. Orice stare sufletească imprimă pe obraz urmele ei. Mulțumirea sufletească se reflectează pe fața omului, supărarea la fel lăsând urmele bătrâneței.”
Studii de caz: Transformări vizibile prin hipnoză
Primul caz: Depășirea doliului
“O tânără fată a cunoscut un domn pe care'l iubea mult și cu care se logodi. Amândoi erau foarte fericiți. Logodnicul moare într’un accident. Fata nu’și mai găsea liniștea, nici odihna cu toate că nu'i lipsea nimic. Începuse să se ofilească - fața căpăta crețuri din ce în ce mai accentuate. A fost supusă unui tratament hipnotic.
Figura No. 1 ne arată pacienta în momentul adormirei: pe fața ei se poate lesne vedea urmele unei adânci suferințe.
Figura No. 2 ne-o prezintă în momentul trezirei din somnul hipnotic. Câtă schimbare, mulțumire desăvârșită, fața descongestionată.”
Al doilea caz: Refacerea estetică și emoțională
“După o durere mare o fată tânără, îmbătrânită înainte de vreme, supusă tratamentului hypnotic. Priviți rezultatele:”
Viitorul hipnozei: „Aranjarea sufletului”
“Dar ceva mai mult: nu numai că se întineresc fețele prin acest tratament, dar se modifică sufletul. Cum în Anglia copiii sunt supuși unei operațiuni pentru extirparea apendicelui se prea poate ca în viitor să fie supuși unui tratament hypnotic pentru “aranjarea sufletului”. Vom ajunge a forma sufletele în laborator și atunci desigur că omenirea va fi mai bună și va ajunge la forme mai perfecte.
Privit pe vremuri cu neîncredere, astăzi hipnotismul, a ajuns un factor de care medicina ține seama atât în ceia ce privește psihiatria și mai ales cu privire la rezultatele practice demonstrative, care l'au așezat în rândul celor mai însemnate cuceriri ale științei moderne. Nu va trece multă vreme și el va atinge țeluri nebănuite până în present. În nenumărate facultăți și laboratorii speciale, se lucrează pe acest tărâm de aproape un deceniu; iar literatura privitoare la această știință sporește pe zi ce trece.”
Descoperă un geniu român uitat al psihologiei: Nicolae Vaschide
Dacă ești pasionat de istoria psihologiei și de figurile marcante care au pus bazele științei minții, te invit să descoperi povestea fascinantă a lui Nicolae Vaschide. Acest articol explorează viața și cariera remarcabilă a unui român genial, care a reușit să se impună în mediul academic parizian la începutul secolului XX. Vei afla cum cercetările sale vizionare în domeniul psihologiei experimentale și al somnului au contribuit la înțelegerea mecanismelor profunde ale conștiinței umane, lăsând în urmă o moștenire intelectuală ce merită cu prisosință redescoperită astăzi.
