Se afișează postările cu eticheta Destine de doamne si domniţe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Destine de doamne si domniţe. Afișați toate postările

Profil de Miss: Erastia Peretz (Miss România 1931)

Voi încerca să creionez profilul unei "Miss România" din perioada interbelică. Un cu totul alt tip de profil decât cel cu care suntem obişnuiți astăzi. Asta pentru că în anii romantici ai concursurilor de miss frumuseţea spiritului conta la fel de mult cu cea a trupului. Sau poate că era mai importantă. Aceasta se datora în mare măsură faptului că în juriile unor astfel de competiţii îşi aveau locul personalităţi importante ale epocii: scriitori, sculptori, profesori universitari. Să nu uităm nici de oamenii de presă – organizatorii concursurilor de frumusețe – care nu scriau neapărat despre senzaţionalul din biografia frumoaselor acelor ani. Au mai apărut pe blog articole despre concursurile de frumuseţe din România secolului trecut (1912: Frumuseţe şi ritmuri de fanfară în Parcul Oteteleşanu sau 1929 - Primul concurs Miss România) şi credeam ca am închis oarecum subiectul. Mi-a atras însă atenţia un reportaj despre Miss România 1931, aşa că vă voi povesti câte ceva despre ea:


Erastia Peretz - scriitori interbelici
Erastia Peretz - Miss România 1931

PERSONALITATEA  ALESEI

“Domnişoara Erastia Peretz, “Tia”, după cum îi spun cei din familie, a împlinit vârsta de 17 ani, termină acum ultima clasa de liceu şi urmează să dea bacalaureatul, pentru a intra în Universitate. Blondă, cu ochii verzi şi talia înaltă, tânăra aleasă răspândeşte în jurul ei un farmec deosebit, farmecul simplicităţii, al modestiei, îmbinat cu partumul suav al unei tinereţi sclipitoare, de voioşie.”




ÎNDRĂGOSTITĂ  DE NATURĂ

“Miss România 1931 şi-a trăit copilăria în mijlocul naturii, într’o comună de lângă Iaşi, unde familia Peretz poseda un conac. Zilnic se pierdea printre valurile înalte de grâne verzi sau coapte, printre mările de maci sau prin livezile umbrite de pomii plini de roadă. Şi această natură, i s'a implantat adânc în suflet, Erastia Peretz  păstrând în toate gesturile şi acţiunile ei, acea simplicitate, acea naturaleţe proprie sufletelor mari, descătuşate de dogmele sufocante ale convenţionalismului. Un intim al casei povesteşte următoarea întâmplare nostimă, petrecută pe vremea când “Tia" avea numai 4 ani şi când părinţii se obişnuiseră cu lipsurile ei de câte o oră-două de acasă.  Dar într’o zi trecuse vremea prânzului şi micuţa încă nu se întorsese. Toată familia pornise în căutarea ei. Într’un târziu, când soarele pornise spre apus, au găsit-o pe prispa unui gospodar, între alte patru femei, torcând cu cea mai desăvârşită seriozitate - ca o autentică ţărancă - dintr'un fuior de lână înfipt în caer şi scurgând firul subţire şi bine răsucit, pe fus.”


Erastia Peretz - scriitori interbelici
Erastia Peretz în "Realitatea ilustrată"

LITERATA

Nici până astăzi nu s'a despărţit de această mare prietenă a ei, natura, care i se oglindeşte în ochi, în gesturi şi în vorbe. Şi am mai descoperit-o undeva. Întâmplător, am găsit pe birou un caiet de versuri, slove mărunte, de maşină, versuri de toate dimensiunile, aranjate în strofe, montate în pagini curate  şi fixate într'o legătură de piele. Mi s'a părut la început că este o colecţie de versuri din cei mai străluciţi autori ai noştri. Într’adevăr, sentimentalismul lui Eminescu, dragostea de glie a lui Coşbuc, severitatea ritmicei lui Vlahuţă si splendoarea versurilor nestemate ale lui Macedonsky, şi-au dat întâlnire în versurile Erastiei Peretz, formând un stil nou, plin de soare şi de scânteieri metalice, concentrate de oglindirea poate prea matură pentru vârsta autoarei. Am citit câteva din ele. Şi versurile curg lin, ca murmurul unui pârâiaş, ce se strecoară printre pietrele care îi aţin cursul. O inspiraţie fenomenală şi totul natural, atât de natural încât îţi face impresia că trăieşti în lumea romantică a speranţelor, a dorinţelor, a frumosului nemărginit. În afară de versuri, “Miss România" a scris două romane, care vor fi date în curând.”


În fața unui caiet de versuri

POLIGLOTĂ  ŞI IUBITOARE DE MUZICĂ 

“Domnişoara Erastia Peretz, vorbeşte la perfecţie franceza, engleza şi germana şi unul din romanele ei este scris în franţuzeşte şi va fi editat în foarte scurtă vreme de o mare casă din capitala Franţei. Când e emoţionata ”Tia" se aşează la pianul din salonul somptuos şi degetele ei alunecă uşoare, ca un sbor de libelulă, peste clapele de fildeş, pierdute într’o sonată de Chopin sau într'un lied de Schubert, autori de care este îndrăgostită.Când dorul infinitului i se strecoară în suflet, “Tia" se acompaniază şi vocea ei are reflexe de argint care unduiesc în semiobscuritatea încăperii. Iar când tinereţea îşi manifestă drepturile, “Tia" cântă chansonete italieneşti sau romanţe pasionate, acompaniindu-se la ghitară.”

Erastia Peretz - scriitori interbelici
Erastia Peretz - coperta volumului de proză
publicat în anul 1933

“TIA" ÎN INTIMITATE

“S'a cam lăsat aşteptată. Venea de la şcoală. O emoţie îndreptăţită îi îmbujora obrajii când auzi vestea alegerii. Dar s'a stăpânit. Spiritele mari sunt totdeauna stăpâne pe situaţie. Şi calmă, s'a aşezat la biroul din bibliotecă.
- Vrei să mă'ntrebi ceva? N'aş avea ce-ţi răspunde. Mă simt oarecum emoţionată, după vestea pe care am primit-o. Şi pe urmă, ce-aş putea să-ţi spun eu, care am împlinit abia 17 ani. Crede-mă te rog, jocurile copilăriei şi studiile nu mi-au mai dat timpul să reţin amintiri. Totuşi văd ca prin vis spectacolele de mare montare de la Teatrul Naţional, unde tatăl meu era director. Mai ales îmi amintesc minunatele versuri din piesele lui importante “Mila Iacşici" şi “Bimbaşa Sava" din care ştiam pasagii întregi “pe de rost". Domnişoara Peretz scoase din bibliotecă două cărţi, legate în piele maron.

Erastia Peretz - scriitori interbelici
Miss România 1931
în costum naţional
Iată poeţii mei favoriti: Baudelaire şi Verlaine. Ei îmi sunt cei mai buni prieteni, după părinţi. Cu ei mă'nţeleg cel mai bine. Prieteni sinceri şi tăcuţi. Lor le poţi spune tot ce ai pe suflet, fără riscul ca mărturisirea ta să fie contrazisă sau comentată. Pe de altă parte, bieţii mei amici nu mă obligă să mă entuziasmez pentru sentimentele sau sfaturile lor.
- Ce-ai de gând, duduie, pentru mai târziu?
- Uite, după ce termin bacalaureatul, voi studia literele, pentru a mă dedica fie profesoratului, fie literaturei. Dar ce văd, caietul meu de versuri pe masă? Cine ţi la dat? - şi o roşaţă subită îi coloră din nou obrajii. Ai citit ceva din el? Să ştii că nu sunt decât câteva încencări, fără prea mari pretenţii. De altfel am prea puţin timp pentru versuri. M'am ocupat mai mult cu proza şi cei care au citit pasagii din romanele mele, mi-au spus că... ei bine.... da.., mi-au spus că sunt destul de bune. Dar să nu crezi, te rog, că-mi fac un titlu de glorie din asta (…)".

Locul II la concursul Miss România 1931:
d-ra Elena Mischiu
Planurile frumoasei ieşence aveau să devină realitate în foarte scurt timp. Începând din anul 1932 a publicat versuri şi proză scurtă în reviste literare importante ale epocii (“Curierul”, “Linia nouă”, “Revista Fundaţiilor Regale”). A Debutat în librării cu volumul de proză scurtă “Îmi placi!...”  în anul 1933 (la doar 19 ani). În anul 1934 i-a fost publicat volumul “Ceai dansant”. În perioada postbelică a publicat încă două volume de versuri: “Primăvara pustie” (1945) şi “Stele căzătoare” (1946).

Erastia Peretz - scriitori interbelici
Erastia Peretz publicată de
Revista  Fundaţiilor Regale
Sursa: articolul “Miss România 1931” – din „Realitatea Ilustrată” – numărul din 11 iunie 1931 – citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor.


Citește mai mult... »

O femeie fatală - actriţa Alice Cocea

Alice Cocea a fost una dintre cele mai cunoscute actriţe românce de teatru şi film din perioada interbelică. A fost de asemenea și una dintre cele mai frivole femei ale epocii. În puţine cazuri epitetul de femeie fatală se potriveşte atât de bine ca şi în cazul ei: cel puţin trei barbaţi s-au sinucis pentru că nu şi-au asigurat dragostea şi fidelitatea frumoasei actriţe. Dar să nu anticipăm…

Femei fatale
Alice Cocea
Sofia Alice Cocea s-a născut la Sinaia în anul 1899 (1897 coform altor surse), tatăl ei fiind ofiţer în comandamentul curţii regale. S-a pregătit încă de copil pentru o carieră dedicată scenei: între anii 1909 şi 1912 a urmat cursurile Conservatorului de muzică şi artă dramatică din Bucureşti. Debutul pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti a avut loc în anul 1909 – pe când Alice Cocea nu împlinise încă 10 ani - în rolul “baieţaşului” din piesa “Noaptea învierii” de Adolf de Herz. Începând din anul 1910 Alice Cocea a făcut parte dintr-o celebră trupă de teatru a vremii, compania dramaturgului Alexandru Davila. După destrămarea acesteia, Alice Cocea a plecat în Franţa, unde a urmat cursurile Conservatorului de artă dramatică din Paris. A debutat pe scenele pariziene la doar 19 ani şi a înregistrat succes după succes în numeroase spectacole de music-hall, de revistă sau de operetă. Succesul debutului prefigura cariera de succes de aproape 40 de ani de pe scenele pariziene ce avea să urmeze. Dar nu despre cariera artistică a frumoasei actriţe  Alice Cocéa (notă: aşa îşi ortografia actriţa numele în Franţa) vreau să vă povestesc astăzi, ci despre viaţa ei aventuroasă din afara scenei. Pentru că Alice Cocéa a fost în mod indiscutabil una dintre prezenţele cele mai şarmante, mai elegante şi mai frivole din lumea mondenă pariziană interbelică. 


Primul mare scandal iscat în jurul actriţei a fost căsătoria ei cu contele Stanislas de Rochefoucauld – descendent al uneia dintre cele mai de seamă şi mai puternice familii ale aristocraţiei franceze. Alice Cocèa nu a fost acceptată niciodata în anturajul nobiliar al contelui. A urmat în mod inevitabil divorţul, după o perioadă de doar câţiva ani de menaj “nu tocmai exemplar”:
Alice Cocea
Alice Cocea în revista pariziană
"Les Modes" -  ianuarie 1922
Un svon senzaţional a străbătut mai de mult saloanele parisiene: contele Stanislas de la Rochefoucauld, ale cărui apucături “originale" alimentaseră adesea cronica scandaloasă a Parisului, anunţa căsătoria sa cu o mică artistă de operetă, de origine necunoscută, cu nume oarecum bizar (pentru francezi). Svonul se adeveri. Mica artistă, Alice Cocea, deveni doamna Contesă de la Rochefoucauld. Intrată cu atâta gălăgie pe primul plan al vieţii parisiene, talentul ajutat de noroc al Alicei Cocea se impuse progresiv publicului francez şi nimic nu oglindeşte mai bine personalitatea artistică pe care şi-a creat-o tânăra noastră compatrioată decât titlul sub care marile cotidiene parisiene anunţară, trei ani mai târziu, divorţul soţilor: Doamna Alice Cocea, contesă de la Rochefoucauld, divorţează". (“Realitatea ilustrată” – 25 august 1932).

Femei fatale
Alice Cocea
A urmat imediat un alt scandal: povestea pasională de dragoste dintre Alice Cocèa şi locotenentul francez Victor Point, poveste încheiata cu sinuciderea acestuia din urmă. Scandalul a “ţinut”  prima pagină a ziarelor mondene pariziene luni la rândul. Iar presa din România nu putea să rămână indiferentă. Iată aşadar povestea actriţei Alice Cocèa aşa cum era prezetată în articolul cu titlu sugestiv “Amor sângeros” publicat în “Ilustraţiunea Română” din 7 septembrie 1932: Sinuciderea locotenentului Victor Point nu este un simplu fapt banal. Un om tare, stăpân hotărât al simţurilor sale, cum a dat recent dovada în strălucita expediţie întreprinsă în centrul Asiei (notă: a fost conducătorul celebrei “Croaziere galbene” Citröen din anii 1931-1932 care a traversat Himalaya, Deşertul Gobi şi China), omul care a ştiut să înfrunte cu seninătate primejdiile de moarte ce-l pândeau la tot pasul, stârnind admiraţia celor din jur, devine subit o biată jucărie, un om de paie, lipsit de voinţă, în mâinile frumoasei, dar rafinatei femei. Ridicând cu discreţie şi nu fără emoţie vălul care acoperă încă unele detalii ale dramei de pe Coasta de Azur, suntem în măsura să desvăluim o parte din viaţa intimă a unei artiste care, fără intenţie de reclamă, îşi merită cu prisosinţă numele ce i l-a consacrat gestul fanaticului amant, acela de “femeie vampă".

Dive interbelice
Alice Cocea alături de soţul ei
contele Stanislas de la Rochefoucauld
Alice Cocea, fiica unui foarte cunoscut general român, a văzut surâzându-i norocul încă din primii paşi ai vieţii sale. Debuturile ei teatrale au fost din cele mai fericite. Condusă, protejată, iubită de Alexandru Davilla (notă: fiul celebrului medic Carol Davila), cel mai mare om al teatrului pe care l-a avut vreodată România, mica Alice a cunoscut numaidecât marele succes. Dar succesul în teatru nu vine aproape niciodată singur. În acelaşi timp cu aplauzele publicului entuziasmat, se mai îndreptară către frumoasa artistă inimile şi implorările unei mulţimi de adoratori.

Prima victimă…


Printre aceştia un tânăr student, fiul unui podgorean bogat, se arătă cel mai înflăcărat, cel mai entuziast, cel mai serios atins de farmecul puternic al stelei ce răsărise. Totuşi, Alice, care gustase din cupa gloriei, era nesimţitoare faţă de el. Încercă în zadar prin tot felul de mijloace să se apropie de ea, să-i facă cunoştinţa. În cele din urmă, prin iubirea sa de adolescent, disperat că nu putea ajunge la ţintă decât prin vicleşug, el atrase cu bani pe şoferul frumoasei sale, îi luă locul la volan şi învăluit în blana lui, o aşteptă la ieşirea de la teatru, hotărât să vorbeasca cu orice preţ, să-i spuie dragostea lui. Din nenorocire, Alice nu ieşi singură. Alexandru Davilla o întovărăşea. Şi nefericitul tânăr, cărora zeii amorului nu-i erau favorabili, trebui să conducă, furios cum era, în strada Zorilor, la locuinţa lui Davilla, pe fiinţa de care era îndrăgostit. El înapoie automobilul şoferului şi, nebun de durere, reveni sub ferestrele frumoasei artiste. Petrecu ceasuri întregi sub lumina slabă ce se filtra din dosul obloanelor casei de iubire. La 4 dimineaţa, drumeţii îl găsiră pe jumătate mort de frig, pe trotuar, acoperit de zăpadă. O congestie la plămâni îl dădu gata în două zile.

Realitatea ilustrata
Alice Cocea  în paginile "Realităţii ilustrate" - 1932

O sinucidere în galop…


Pe când cele două surori ale ei se măritau şi duceau o viaţă burgheză, Alice îşi urma cariera teatrală, nepăsătoare la declaraţiile de dragoste şi la cele mai măgulitoare propuneri matrimoniale. Într’adevăr, Alexandru Davilla, suflet nestatornic, era prins în mrejele unei noi aventuri amoroase. Desamăgită, ea fu contrariată. În realitate, era cam nedreaptă. Davilla, bărbat frumos, foarte fin, foarte instruit, perfect om de lume, prietenul reginei şi al regelui care admirau mult talentul său, număra printre victimele sale pe femeile cele mai renumite din Bucureşti. Dar, adevărat don Juan, foarte sensibil la omagiile feminine, nici o femeie n'a putut să’l reţie.Cu toate astea, Alice Cocea a jucat desigur, cel mai însemnat rol în viaţa sa şi el i-a dat ei ce avea mai bun din fiinţa sa. Mai mult ca oricând ea avu succes, şi mai mult ca oricând o adevărată curte de admiratori îi aţineau calea. Frumoasă, tânără, bogată, în plină glorie, nimic nu părea că poate să-i tulbure fericirea. Cu toate acestea, se prevedea o nouă dramă.

Dive interbelice
Alice Cocea în "Ilustraţiunea română" - 1932
Printre ofiţerii tatălui ei, un locotenent frumos, pe care mai multe succese feminine răsunătoare îl infumuraseră, porni spre cucerirea noii stele. Ca şi dânsa, şi el era dornic de glorie. Glorie de alcov în lipsa alteia. Lui îi fu mai uşor să reuşească să-i fie prezentat şi să-i facă curte. Dar, dacă Alice se arăta prietenoasă faţă de el, dacă îl primea din timp în timp, dacă-i permitea să-i umple de flori casa şi loja, la atât se mărgineau relaţiile lor. Şi frumosul ofiţer simţea pălindu-i norocul şi faima de bărbat cu succes. Stăruiesc asupra acestui amănunt, ca să fac să se înteleagă mai bine ce urmează; căci dacă studentul murise din dragoste, acesta trebuia să-l urmeze, poate mai mult din amor-propriu batjocorit, decât din cauza unei patimi adevărate şi mari. Rugăminţi, blesteme, nimic nu folosi şi zilele treceau, fără ca amorezatul să poată înainta măcar cu un pas spre inima nepreţuită pentru el, a iubitei sale.

La Capşa, unde sărmanul G... numai îndrăznea să se arate, se făceau adevărate rămăşaguri. În cele din urmă, lucrurile ajunseră atât de departe, încât într’o frumoasă zi de primăvară, tânărul puse şaua pe calul lui favorit şi plecă să colinde pe câmp. Aproape de câmpul de alergări de lângă Băneasa, acolo unde adeseori, sub ochii admiratorilor săi şi în strigătele mulţimii entuziasmate cunoscuse beţia triumfului, el lăsă calul să meargă în voie pe un drumeag ce ducea spre calea ferată. Un ţăran, care lucra alături pe câmp, văzu cum galopa calul, ce-l arunca în plin mers şi se înfundă sub un pod mic pe care treceau traversele de cale ferată. În partea cealaltă a podului, apăru calul singur, continuându-şi cursa neînfrânată. Curios, omul se apropie, privi sub pod. În penumbră, văzu strălucind nasturii tunicii nenorocitului, care zăcea întins pe spate. Avea baza craniului sfărâmată de drugul de fier al podului. Ancheta militara stabili un accident. Ziarele vorbiră mult de aceasta întâmplare, accident regretabil, datorat distracţiei acestui distins cavarer, în realitate, o tristă sinucidere.


O altă poveste de amor – o altă sinucidere

Timpul trecu. Veniră Parisul, succesul, o căsătorie strălucita. Prietena ei G. M. auzind despre eveniment:
- Cocea ? Contesă ? Asta va face să fie o femeie mai puţin, dar nu va face să fie o femeie din înalta societate în plus.
La noi se întrebau pur şi simplu: Cât timp o să ţie? A ţinut totuşi câţiva ani. Apoi, deodată, în viaţa ei izbucni din nou drama. Locotenentul Point, bărbat frumos, suflet cavaleresc, iubea şi voia să se însoare cu Alice Cocea. Acesta e un fapt precis, de nediscutat.

Citroen
Alice Cocea şi Victor Point
Alice Cocea plecase cu yachtul ei la Saint-Maxime, dar a făcut escală la Agay, ca să se scalde. Point, care mai mult ca niciodată avea impresia că este păcălit, pătrunse în camera artistei - cele două apartamente au o uşa de comunicaţie - şi găseşte, răspândite pe canapea, scrisorile unui îndrăgostit, semnate Robert. E vorba de Robert Lefébure, ginerele sindicului agenţilor parizieni de schimb, care are un loc de seamă printre admiratorii Alicei Cocea.
Va lua Point trenul să fugă, să scape de vrajă? S'au găsit în camera lui hârtie mototolită, un plic rupt, un stylou sfărâmat. Mânia este o proastă sfătuitoare.Sare în maşină şi se duce să găsească la Agay pe Alice Cocea, ca să-i arate tot dispreţul lui. De pe puntea lui Blue-Crest, ancorat în rada portului Agay, Alice Cocea, secretara ei şi Lefébure îl văd venind. Lefébure, prudent, dispare. Dar Point are ochi de marinar; nu-i scapă acest lucru. E mai mult furios decât gelos.
- M'aţi înşelat, strigă el celor două femei. Sunteţi nişte ticăloase!
Nu mai e stăpân pe nervii lui. E micşorat, deprimat.. Viaţa extravagant pe care a dus-o acolo, i-a sleit energia. El se sinucide din scârbă. 
Cele două detunături de revolver au avut, dealungul coastei Estérel, răsunetul unui trăznet. La Paris ar fi strâns poate ceva mai tare pumnul fragil al Aspasiei. Ar fi urat poate “noroc bun"concurentului. La Cannes, s'a sinucis…”.


Alice Cocea
Victor Point în "Ilustraţiunea română"
Scandalurile din viaţa actriţei nu se opresc însă aici. În anul 1934 Alice Cocea îşi înscenează o tentativă de sinucidere, la Berlin, pentru a crea vâlvă în jurul numelui ei. După terminarea războiului actriţa a fost acuzată de colaboraţionism cu ocupaţia nazistă de către guvernul francez şi i s-a interzis să mai apară pe scenele franceze. Este achitată la sfârşitul procesului, dar apariţiile ei pe scenă şi pe marile ecrane devine sporadică. Alice Cocea a murit în anul 1970 în oraşul Boulogne-Billancoourt din Franţa.

Alice Cocea (sursa:  http://gallica.bnf.fr/)
Sursa: articolul “Amor sângeros” publicat în revista “Ilustraţiunea Română” din 7 septembrie 1932 – răsfoită din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor

Citește mai mult... »

Despre Severin, Miss România şi despre Monumentul Eroilor

Nu am intenția să vă spun o anecdotă. Dacă o să aveţi însă “puţintică răbdare” veţi vedea că titlul nu este întâmplător ales: între Monumentul Eroilor din Drobeta Turnu Severin şi Miss România 1932 există o legatură. Importantă. Dar să o luăm pe rând:

Monumentul Eroilor din Drobeta Turnu Severin

Dedicat eroilor români din Primul Război Mondial - Monumentul Eroilor din Drobeta Turnu Severin a fost construit în perioada 1930-1933. Monumentul este amplasat în Parcul Rozelor, a fost conceput de arhitectul State Balosin și a fost executat de sculptorul Teodor Burcă şi de pietrarul severinean Carol Umberto. Complexul monumental este compus din patru coloane de marmură. La partea lui superioară sunt aşezate două statui de bronz care reprezintă alegoria transmiterii torţei latinităţii de la legionarul roman către soldatul român. Deasupra colonadelor laterale sunt aşezaţi doi vulturi din bronz. Monumentul este completat de Statuia Victoriei, amplasată în faţa piedestalului principal şi include o criptă care adăposteşte oseminte ale eroilor mehedinţeni căzuti în Primul Război Mondial. Monumentul a fost inaugurat în 4 iunie 1932 – în anul sărbătoririi centenarului oraşului Turnu Severin – iar dezvelirea monumentului a fost făcută în 25 octombrie 1933 în prezenţa Regelui Carol al II-lea.

Monumentul Eroilor
din Drobeta Turnu Severin 
Miss România 1932

În dimineaţa zilei de 17 ianuarie 1932 a fost aleasă noua Miss România: d-şoara Liliana Delescu. Câteva amănunte din biografia Lilianei Delescu am aflat citind un interviu acordat de frumoasa olteancă imediat după terminarea concursului de frumuseţe:

“- Ne-ar interesa să ştim câte ceva despre d-ta şi despre copilăria d-tale?
- Mă numesc, cum ştiţi şi dv., Liliana Delescu, sunt studentă la drept şi litere în anul I şi locuiesc în Bucureşti, str. Vasile Lascăr 117. Tatăl meu a fost agricultor în Oltenia şi descind dintr'o familie curat românească. Dacă vă interesează şi mai mult, v’aş putea spune că descind după mamă dln neamul Buzeştilor şi al Milcovenilor olteni. Este linia care vă poate asigura că sunt de esenţă pur românească, dacă ţineţi cu tot dinadinsul să-mi cunoaşteţi obârşia. M'am născut în Turnul Severin acum optsprezece ani. Clasele primare le-am făcut acolo. Liceul l’am făcut la Bucureşti, la Institutul Moţeanu. Bacalaureatul l’am dat aici şi l’am trecut cu distincţie. Acum urmez dreptul şi literele nu numai pentru a’mi face o cultură superioară dar şi pentru a îmbrăţişa o carieră. Acum am candidat la concurs şi am avut, după bacalaureat, a doua mare bucurie în viaţă...” (“Ilustraţiunea Română” – 27 ianuarie 1932)

D-ra Liliana Delescu
Miss România 1932
Miss România şi Statuia Victoriei

Precizam în debutul articolului că unul dintre elementele importante ale complexului statuar “Monumentului Eroilor” din Drobeta Turnu Severin este Statuia Victoriei. Statuia a fost creată de sculptorul Teodor Burcă iar modelul care l-a inspirat pentru realizarea acesteia a fost frumoasa Miss România 1932 - d-ra Liliana Delescu. Să citim povestea acestei colaborări spusă chiar de frumoasa muză olteancă într-un interviu acordat revistei “Realitatea Ilustrată”:

“Era către începutul primăverei cu primele zile de cer senin când am primit biletul cu scrisul mărunt necunoscut. Era de la maestrul-sculptor Burcă. Mi-am amintit că-l cunoscusem câteva luni înainte, cu prilejul unui concurs de frumuseţe: “Stimată Miss România 1932” - glăsuia biletul. “Îndrăsnesc să vă adresez o mare rugăminte, din partea Comitetului oraşului Turnu-Severin, precum şi din parte-mi. E vorba de-a imortaliza “Victoria”, pe cripta eroilor olteni şi întreaga Oltenie ar dori ca cea mai distinsă fiică a ei să întrupeze această statuie. Fiind vorba de-o dorinţă a oraşului Dvs. natal, precum şi de sentimentele Dvs. olteneşti, sper că nu veţi refuza, etc. etc.”

Statuia Victoriei
Statuia Victoriei
parte a Monumentului Eroilor
 din Drobeta Turnu Severin
Şi cum maestrul mă atinsese la coarda simţitoare... căci, cititorule, e de ajuns ca unui Oltean să-i pomeneşti că e Oltean şi să apelezi la sentimentele lui olteneşti ca să faci din el ce vrei, am răspuns din toată inima “da” - şi a doua zi am început lucrul în atelierul sculptorului Burcă.
Atelierul maestrului era o odaie nu prea mare, dar luminoasă, mirosind a pământ ud şi a ulei. În mijlocul odăii se afla o masă nedefinită, uriaşă, înfăşurată într’un cearceaf alb, căreia nu-i puteam ghici nici scopul şi nici forma. În faţa acesteia era ridicată o podişcă de scânduri. În fundul atelierului, pe etajere frumos orânduite, zeci de statuete înfăţişând fecioare graţioase, plutind în ritm de dans, sau monştrii convulsionaţi a căror expresie de groază te urmăreşte, te obsedează parcă. Maestrul e vesel; iar îmbrăcămintea-i continuă imaginea pe care ne-o facem despre artiştii din romane. Nu-i lipseşte nici halatul alb, nici bereţica neagră şi nici pipa spânzurată leneş de colţul stâng al gurei.
- O bomboană?
- Mulţumesc.
- O ţigare?
- Nu, mulţumesc.
- Începem lucru?
- Desigur.
- Atunci vrei să te sui colo sus pe podişcă şi să stai pe scăunaşul acela?
- Dar nu se dărâmă cu mine, maestre?
- Fără grije.


Monumentul eroilor Turnu Severin
Muza (Liliana Delescu)
faţă în faţă cu opera:
Statuia Victoriei
Mi-am luat inima în dinţi şi m'am suit. Maestrul îşi aprinse pipa, apoi trase încet cearceaful ce acoperea obiectul care de la’nceput îmi atrăsese atenţia. În faţa ochilor mei uimiţi, mi se arătă o bucată uriaşă de argilă în care era schiţată forma unui trup omenesc. În locul capului însă era o îngrămădire diformă de lut.
- Statuia - îmi spune maestrul surâzând.
- Statuia?! - întreb mirată.
- Abia am început-o.
Şi calm, maestrul apucă într'o mână o daltă, într’alta o bucată de argilă proaspătă şi începu încet, încet, să taie colo, să adauge dincolo. Chipul maestrului se luminează; iară pământul se mişcă, se frământă şi cu fiecare frământare prinde să trăiască. Au trecut două ceasuri ca două clipe.
- Pe mâine dar...
Şi astfel... zi cu zi... doi oameni, modelul şi artistul dădeau pământului neînsufleţit, chip şi expresie şi după două luni de muncă, statuia Victoriei se înălţa falnică în atelierul maestrului Burcă. Eu dădusem înfăţişarea, după chipul şi asemănarea mea; iar maestrul expresie, mişcare, avânt, din scânteia talentului său.

Miss Romania 1932
Olteanca Liliana Delescu
Miss România 1932
El era fericit pentru creaţia sa. Eu eram mândră, zicându-mi că femeia aceea frumoasă de pe soclu eram eu şi că trăsăturile chipului meu vor trăi în veci de acum înainte. Eram mândră, aşa cum probabil trebuie să fie o stea de cinematograf văzându-se pe ecran, în primul ei film reuşit. Îmi iubeam statuia. Zilele treceau; acum statuia Victoriei strălucea trufaşe în bronz şi aşa ne-am despărţit, eu plecând în drumul meu, ea urmâdu-şi calea ei; dar dat ne-a fost să ne întâlnim iară. În frumosul parc al Severinului, deasupra criptei eroilor olteni, ne-am revăzut. Trupul puţin plecat, parcă e gata să pornească “înainte”; mai energic întinsă, porunceşte “pe aici nu se trece”; fruntea gânditoare, sprâncenele încruntate; dar de sub umbra genelor doi ochi privesc atât de blând, cu atâta milă, de parcă sufletele morţilor din cripta de dedesubt s’ar oglindi în ei. Te-aştepţi ca din adâncul lor să ţâşnească o lacrimă de milă, care să se prelingă uşor pe obrazu-i chinuit...

Ea... nu mai eram eu... era Victoria... şi îngenunchind pios, i-am sărutat piciorul.

Miss Romania 1932
Profilul unei Miss
Profilul unei statui
Sursa: articolul “Statuia Victoriei la Turnu Severin” – semnat Liliana Delescu Stanimir – publicat în “Realitatea Ilustrată” – numărul din 9 noiembrie 1933 – răsfoită din colecția bibliotecii digitale a  B.C.U. “Lucian Blaga” Cluj Napoca


Fotografii ale Lilianei Delescu din colecția d-nei Ioana Popescu (nepoata frumoasei Miss România 1932) căreia îi mulțumesc mult pentru amabilitatea de a ni le pune la dispoziție:



 






Citește mai mult... »

Cei mai frumoşi ani…

Vă propun un joc început mai demult pe paginile blogului. Şi vă provoc şi pe voi, stimate doamne şi domniţe ale anului 2018 să vă jucati puţin împreună cu mine, răspunzând la o întrebare delicată şi uşor indiscretă:  “Care sunt cei mai frumoşi ani din viaţa unei femei?” Pentru că vreau să vă ajut, transcriu aici câteva dintre răspunsurile date de doamne şi de domnişoare curajoase în anul 1906, păreri exprimate în cadrul rubricii “Anchetele revistei Moda Nouă Ilustrată” (numerele din 20 mai şi 5 iunie). În ce constă jocul? O să “amestec”  răspunsurile şi comentariile voastre cu cele date acum un veac de străbunicele noastre. Nu atât de demodate pe cât am fi tentaţi să credem… Pentru culoare, o să presar prin articol fotografii ale cititoarelor revistei “Moda nouă ilustrată”. Și tot pentru culoare o să păstrez și ortografia originală a textelor:

 D-şoara Lilli, cu o dulce dragoste, Loco:

D-şoara Aurora 
Minoescu - Caracal
“Deşi am fost condamnată de soartă încă din leagăn, deşi ca copil şi ca fată tânără am avut şi am numai decepţii, cred totuşi că cei mai frumoşi ani din viaţa unei femei, sunt acei petrecuţi între adevăraţii părinţi şi între fraţi cari se iubesc. E viaţa cea mai fără de grije, sunt zilele cele mai frumoase; neapărat; încă fără experienţă crezi că tot ce zboară se mănâncă, nu cunoşti încă lumea cu toate decepţiile ei, aştepţi ziua de mâine spre a petrece şi mai mult şi toate astea până realitatea le ia locul. Îţi făureşti visuri şi idealuri, ai numai grija petrecerilor şi a persoanei tale. Oricât de bine ar fi ca măritată, când îţi cunoşti menirea pe pământ, pentru o adevărată soţie şi mamă nu pot lipsi grijile celor cari te înconjoară şi îi iubeşti. Frumoşi sunt şi anii aceştia, nu pot fi însă comparaţi cu anii fericiţi ai adolescenţei.”

D-şoara Vanilia de la Putna:

Cecile Schwartz
 Roşiorii de Vede
“Cei mai frumoşi ani din viaţa unei femei sunt la 30 de ani. De ce? Pentru că pentru orişice femeie la vârsta de 30 de ani e mijlocul vieţii, e treapta cea mai de sus urcată; ajunsă acolo, stă sus şi mândră priveşte în trecut şi se judecă singură, având mintea bine coaptă şi dându’şi seama de drepturile ei, servindu-se şi de frumuseţea ce i-a hărăzit-o natura; însă dela 30 ani în sus începe a scoborâ treptele una câte una până la sfârşit, timp în care e cuprinsă de regretul tinereţii. Însă mai putem zice că cei mai frumoşi ani pot fi şi anii copilăriei până în momentul când faci primul pas al căsătoriei. Conchid că la anii tinereţelor trăim cu speranţa viitorului şi la bătrâneţe cu amintire trecutului.”

D-şoara Myrita-Palmo, Roman:

D-şoara Elena
Drăgulescu - Loco
“Deşi sunt tânără şi încă necăsătorită, nu pot răspunde cu exactitate la această întrebare; totuşi, după părerea mea, cred că cei mai frumoşi ani din viaţa unei femei sunt atunci când e căsătorită şi trăeşte într’o armonie perfectă. Ce e mai plăcut să vezi decât o pereche tânără care se iubeşte sincer şi e model de virtute? Cu ce plăcere atunci îşi aşteaptă soţia pe bărbatul ei iubitor, cu caracter frumos, bun şi blând! El la rându’i cu ce iubire şi dragoste o înconjoară pe drăgălaşa’i soţie. Nu e nimic mai plăcut de văzut, decât intimitatea unor soţi cari se iubesc şi sunt credincioşi unul altuia.Nu vorbesc decât de acei cari se iubesc şi sunt de o credinţă sfântă unul altuia.Cât priveşte de restul ce trăesc numai în certuri şi necazuri, din diferite cauze, aş fi de idee că, pentru acele femei, cei mai frumoşi ani ai vieţii lor au fost numai acei pe cari le-au trăit la părinţi. Căci oricât de săraci ar fi părinţii, ei veghează cu iubire asupra copiilor şi-i cresc în speranţe înalte, dar la urmă soarta decide destinul fiecăreia: unora le dă prea multă fericire, altora de loc.”

D-na Gavrilescu
Vaslui
Brunetele cu ochi de foc, Odobeşti:

“Anii cei mai frumoşi din viaţa femeei este când suntem domnişoare; atunci suntem tinere, frumoase, totul din prejurul nostru ne este drag: natura, florile, cântul, plimbarea etc. De când, dacă ne căsătorim, încep grijile de casă, de copii, nu mai trăim acele ceasuri fericite şi pline de iluzii pe cari le trăiam şi visam când eram domnişoare; aşadar părerea noastră este că anii cât suntem d-şoare sunt anii cei mai frumoşi din viaţa femeii.”

D-şoara Olghetta
 Papadopol - Brăila
D-şoara Ellen Davidescu, Galaţi:

“Întreaga viaţă a unei femei poate fi frumoasă dacă va şti cum să se conducă: ca d-şoară să ştie să’şi păstreze prestigiul şi demnitatea; ca soţie să fie model, în orice împrejurări să fie geniul bun în viaţa conjugală, ca apoi să poată avea bătrâneţi fericite, înconjurată de fii şi nepoţi.”

D. locotenent Constans Petrovici, Focşani:

“Cei mai frumoşi ani din viaţa unei femei sunt imediat după ce dânsa e aptă pentru măritiş, căci atunci inima ei e un focar vibrător, atunci sunt anii în care simte flacăra sfântă a dragostei. Până atunci dânsa nu înţelegea rostul anilor ce zburau, în inimă se lupta cu necunoscutul. De la măritiş trece la o eră nouă, anii şi petrece în fericire, şi acei ani sunt cei mai plăcuţi din viaţă.”

Ţiganca cu ochi negri, Tg. Neamţ:

Marcella Capsa
 Piatra Neamţu
“Cei mai frumoşi ani din viaţa femeei sunt anii copilăriei, deoarece nimeni nu e mai fericit decât un copil care nu ştie nimic altceva decât de iubirea părintească şi dezmierdările părinteşti. Iubite cititoare, cred că, în timpurile de faţă, în viaţa d-voastră mai jună sau mai înaintată, totdeauna vă gândiţi şi spuneţi: de ce nu mai sunt încă o dată copilă? Şi de ce n’am regreta oare aceşti ani, când sunt atât de frumoşi şi fericiţi? Eu cel puţin toată viaţa mea voi regreta numai anii copilăriei, atât acum că sunt în anii tinereţei, cari în ziua de azi sunt numai ani de suferinţe, cât şi la o vârstă mai înaintată, căci numai ca copilă am trăit fericită, neştiind atâtea suferinţi ce înconjoară viaţa adultă.”


URMEAZĂ RĂSPUNSURILE VOASTRE, ALE DOAMNELOR, DOMNIŢELOR ŞI ALE ALE DOMNILOR... DE AZI



Iulia-Cristina Uta, București: Anii următori momentului în care în sfârșit începe să se iubească pe sine, ca om, știe cine este, ce vrea să facă în viață și este fericită.

Ionuț: Fiecare parte a vieții are momentele ei cheie care te marchează.

Yelena Lăcrămioara, Iași: Bună seara! Cei mai frumoși ani cei de după 30 până... probabil la 40!



dordefemeie: Cea mai frumoasa parte a vietii oricui, fie barbat fie femeie, este aceea in care i se deschid ochii asupra frumusetii, urechile asupra cuvintelor alese, inima asupra iubirii, si sufletul asupra lui Dumnezeu. Cand se intampla asta? Poate chiar acum, sau poate in alta viata :) Scuze daca nu am raspuns chiar la subiect :)

Anonim: Hmmm...:) Cei mai frumoși ani...? Sunt anii în care simți că ești FERICIT și TRĂIEȘTI!

EVE A GREEN: Mă joc și eu cu voi!!! Cei mai frumoși ani sunt anii de iubit. Și ăștia sunt toată viața noastră. Nu existăm in afara lor. Cu toate clipele lor de fericire, durere, agonie, extaz, candoare, deprimare. Eu cred că nu trebuie să încetăm să iubim și să ne adunăm anii de fericire din frumusețea care ne înconjoară. Și din iubirile noastre. Dar pentru că era vorba de anii frumoși ai unei femei, la ea totul e mai simplu… Femeia adună iubire pentru a o dărui mai departe. De multe ori în forma ei pură sub formă de prunci. Și știe cel mai bine să de-a la o parte nimicul și supărările atunci când își iubește bărbatul. Iar ea e fericită atunci. Unele dintre noi clădesc minuni de fericire in anii de creație. Depinde doar de noi. Să nu ne oprim. Anii mei de fericire au fost mulți. Vreo 44 până acum...


PANDHORA: Este evident că nu se poate generaliza, atâta timp cât oamenii sunt diferiţi şi percepţia asupra a ceea ce înseamnă cei mai frumoşi ani va fi diferită... Ca să răspund la această întrebare ar trebui să fac referire la ceva foarte personal şi care, evident, nu ar fi înţeles la valoarea reală de un terţ... Aşa că o să încerc un răspuns pe cât posibil general valabil. Cred că cei mai frumoşi ani sunt cei în care faci ce îţi doreşti, faci asta cu plăcere, cei mai frumoşi ani sunt cei în care fiecare dimineaţă înseamnă bucuria că începe o nouă zi... Când dimineţile nu ne mai bucură înseamnă că frumuseţea vieţii noastre păleşte...


Citește mai mult... »