Au
trecut mai mult de opt decenii de la funeraliile organizate în țară la
moartea Reginei a României. Întreaga țară a fost cuprinsă în vara anului
1938 de o emoție
puternică, emoție pe care cu greu am putea să o reconstituim astăzi. O să
încerc totuși, ajutat de cronicile apărute în presa vremii. Nu înainte de a
face câteva precizări cu privire la ultimii ani de viață ai Reginei Maria.
După
moartea Regelui Ferdinand (1927) și venirea la putere a
Regelui Carol al II-lea (1930), Regina Maria a fost îndepărtată de acesta din
urmă din viața politică și obligată să se auto-exileze la reședințele sale din
Balcic și din Bran. În primăvara anului 1938, Regina Maria s-a îmbolnăvit grav
de cancer hepatic. Deși s-a tratat la câteva dintre cele mai importante
sanatorii europene, la începutul lunii iulie, simțindu-și sfârșitul aproape,
Regina Maria a cerut să fie adusă în România. A doua zi după revenirea la
Pelișor, locul în care a locuit mult timp alături de Regele Ferdinand - în 18
iulie 1938 la ora 5:38 – Regina Maria a murit.
Regina Maria nu a murit, ci a trecut în istorie
“La moartea Reginei Maria sufletul îndoliat
al neamului românesc e mângâiat nu numai de această certitudine a veciniciei
vieții, ci și de certitudinea că de acum nimeni și nimic nu va putea să ne
despartă de Regina Maria. Prin așezarea
Ei în cripta legendarei biserici de la Curtea de Argeș, Regina Maria s'a
cununat cu pământul Țării și cu sufletul neamului românesc. Regina Maria n'a
murit, ci a trecut în istorie. Desbrăcată de orice vremelnicie, de acolo va
veghea asupra destinelor acestei Țări. Înălțimea Ei morală va ținea veșnic
trează conștiința noastră națională; pilda
vieții Ei va dicta atitudinea necesară celor ce vor căuta dovadă de felul cum
trebuie să-și slujească Țara și neamul. De prea multă vrednicie a dat
dovadă Regina Maria, încât să poată fi cinstită altfel decât prin atitudini de
noblețe și generositate. În patrimoniul nostru sufletesc viața Ei și faptele Ei
vor fi o neprețuită comoară, care va îngădui o bogată risipă de fapte rodnice.”
(“Viața Ilustrată”
– nr. iulie-august 1938)
Regina Maria pe catafalc în Castelul Peleș |
Dorința
Reginei Maria a fost a fost să fie înmormântată la Curtea de Argeș, alături de
soțul ei, Regele Ferdinand. În primele zile sicriul cu corpul neînsuflețit al
Reginei Maria, îmbrăcat conform dorinței ei într-o rochie albă, a fost așezat
în Holul de onoare al Castelului Peleș. Au venit aici că să îi aducă un ultim
omagiu numeroși membri ai familiilor regale din Europa, ai familiilor
nobiliare, diplomați de rang înalt politicieni, miniștri. Deosebit de numeroși
au fost și oamenii simplii care s-au perindat prin fața catafalcului.
Lângă catafalc: Regele Carol al II-lea, Principesa Elisabeta, Marele Voevod Mihai și Arhiducesa Ileana (cu fața plecată în mâini) |
Penița
emoționată a ziaristului interbelic încerca să surprindă durerea românilor: “Aripa necruțătoare a morții reci a fâlfâit
asupra noastră și a răpit pe cea mai frumoasă, pe cea mai mândră, mai bună și
mai glorioasă dintre Suverane, pe Regina Maria, Regină între Regine. Țara întreagă s'a îmbrăcat în zăbranic
violet așa cum a voit Dânsa și cu suflete cernite toți supușii Săi, căci
toți au iubit-o, au venit să aștearnă flori roșii pe cea de pe urmă cale a Ei.
Moartea e crudă și nu face osebire între buni și răi, între bogați și săraci,
între umili și glorioși. Noi nu puteam concepe că Regina noastră să se cufunde
și Ea în întunericul morții. Ea era mai presus de oricine, era prea vie în
mintea și sufletele noastre, își împletise prea mult viața cu soarta acestui
neam. Blândă și miloasă, iubea dreptatea
și frumosul, iubea pe oameni, pe toți fii țării acesteia, fără osebire. De
aceea azi, la mormântul Ei proaspăt, cu inima strânsă de durere, un popor
întreg își pleacă smerit fruntea; de aceea noi cu toții I-am ridicat altare în
sufletele noastre unde memoria Ei va fi vecinică.” (“Realitatea Ilustrată”
– numărul din 28 iulie 1938)
Mulțimea celor care au adus un ultim omagiu Reginei Maria la Castelul Peleș |
Regina Maria a României - ultimul drum
În
21 iulie 1938 sicriul cu corpul Reginei a fost dus în gara din Sinaia pe un afet de tun și de aici cu trenul până la
București. A fost expus pentru trei zile în sala mare a tronului din Palatul
regal. Mulțimi emoționate de oameni care au iubit-o și au admirat-o sau
perindat prin fața catafalcului. Duminică, 24 iulie 1938, după o slujbă
religioasă care a avut loc în sala tronului, sicriul a fost purtat pe
bulevardele capitalei pline de oameni îndurerați, pe un afet de tun, până la Gara Mogoșoaia. Contemporanii spuneau că Bucureștiul se îmbrăcase în violet –
culoarea favorită a Reginei Maria. După o ultimă călătorie cu trenul și după
oficierea slujbei de înmormântare în fața mănăstirii din Curtea de Argeș, sicriul
cu trupul neînsuflețit al Reginei Maria a fost coborât în criptă lângă cel al
Regelui Ferdinand, așa cum i-a fost dorința.
Plecarea cortegiului de la Castelul Peleș |
“Multe lacrimi a mai vărsat și poporul nostru! Dar niciodată n-a vărsat atât de multe, atât de amare, cum a vărsat la
moartea celei mai mari, mai bune, mai blânde și mai înțelepte dintre Regine,
Regina Maria a tuturor românilor. Pentru că istoria noastră nu cunoaște o
altă Regină care să se fi contopit mai mult cu durerile, cu bucuriile și cu
năzuințele unui popor cu virtuți legendare, care să fi scris pagini mai
strălucite și mai glorioase decât acelea pe care le-a scris în timpul
războiului pentru întregirea Neamului.
Cortegiul care a însoțit carul funebru |
A plâns poporul și va mai plânge multă vreme, pentru că a pierdut nu numai o Regină care cu multe din
virtuțile Ei a contribuit la înfăptuirea visului nostru milenar, România Mare
de astăzi, dar deopotrivă un Suflet
mare, căruia Dumnezeu îi hărăzise din belșug toate calitățile și toate darurile.
Nu este desigur nici locul, nici timpul să arătăm noi ceea ce a fost pentru noi
românii Regina Maria. Cu ochii încă plini de lacrimi și cu nemărginită durere
încă în suflet n'am putea contura nici pe departe personalitatea acestei ființe
scumpe, providențiale, care a trecut definitiv în istoria glorioasă a Neamului.
Anii vor fixa în perspectiva timpului și a istoriei nepărtinitoare ceea ce a fost
și va rămâne de-a pururi Regina Maria, marea, iubita și neuitata noastră
Regină a tuturor românilor. Vom pomeni numai de un singur moment din viața Ei
plină de pilde și de fapte:
În drum spre Palatul regal |
Era în timpul războiului cel mare. Când demoralizarea din Moldova
flutura tuturor perspectiva Rusiei haotice, când și cele mai liniștite minți întrevedeau
nevoia
evacuării trupelor, singură brava noastră
Regină a concretizat formula salvatoare, care mai târziu avea să schimbe însăși
destinul României: rămânem și rezistăm. Voința și curajul Reginei-soldat care a trăit cu riscul vieței Ei, clipă de clipă, toate fazele
războiului, au îmbărbătat și pe cei mai șovăitori dintre oameni. Aceiași
îmbărbătare o adresa pământului cotropit de dușmani:
În timpul ceremoniei religioase oficiate în gara Cotroceni |
N'avea teamă, pământ al României! Feciorii tăi se vor întoarce
și-ți vor sfărâma lanțurile. Aceasta e solia pe care ți-o trimit cu vocile
renăscute ale primăverii. Nu vor șovăi, nu vor tremura în fața sforțării ce-și
așteaptă împlinirea. N'a greșit, pentru că
vorbele Ei, vorbe providențiale, sau împlinit întocmai. Am rămas, am rezistat
și am biruit. Biruința noastră a fost și biruința Ei, care suferise poate mai
mult decât noi toți laolată, biruința Ei de Regină bravă și clarvăzătoare.
Ultimul drum pe Valea Prahovei |
De acest fapt și-a
amintit desigur generația noastră, a războiului, în aceste zile de plâns și jale,
când în mintea fiecăruia mai trăia încă imaginea scumpă, mare și senină a
Aceleia care a fost Regina Maria, a tuturor românilor. De acest fapt și-au amintit
cei 800.000 de eroi care au făurit România de astăzi și care în ceruri au făcut
front de onoare, să-și primească la loc de cinste, Regina iubită. De faptul
acesta și-au amintit și răniții pe care augustele Ei mâini i-au îngrijit și
mângâiat în spitale și care între viață și moarte priveau la o singură icoană: Regina Maria- “mama răniților".
Aproape de sufletul
poporului Ei pe care l'a iubit și pe care l’a înțeles până în cele mai
nebănuite adâncuri, Regina Maria a închegat deopotrivă o mare operă socială
care va supraviețui vieții omenești trecătoare. Cu dragostea ei nemărginită pentru cei mulți și mici și cu deplina
ei înțelegere a atâtor mari probleme sociale, Ea a întemeiat numeroase
așezăminte care vor rămâne să împartă posterității frânturi din inima Ei bună
și generoasă. În fața mormântului de abia închis, românii nu-i pot arăta recunoștința
decât într'un singur fel: să-i proslăvească memoria urmându-I cu sfințenie
îndemnurile.”
(“Ilustrațiunea Română” – numărul din 27 iulie 1938)
Ultima trecere pe sub Arcul de triumf |
“Nici doliul, care a
cuprins parcă și natura, nici plânsul unei țări întregi și nici cuvântul nostru
- mai cu seamă el - nu pot arăta câtă durere ascundem în suflete la moartea
Reginei. Ne-a fost prea dragă ca să putem închega în slovă ceea ce simțim și prea
e mare golul pe care-l lasă în inimile românești. De la un capăt la altul țara
îmbracă zăbranic negru. Plâng copiii
aplecați pe „Crinul vieții", plâng femeile cărora le-a fost soră și plâng
aceia care, pe front, au simțit alinare când mâna Reginei le-a cercetat rănile,
ca o mână de mamă. Cu chipul Ei în minte au murit eroii de ieri luptând
pentru fiece petec de pământ românesc și chipul Ei ne va fi îndemn și călăuză
pentru biruințele de mâine ale brațului și duhului nostru.
A fost frumoasă Regina, ca nici o altă femeie, pentru că frumos îi era sufletul. Ea, cea mai aleasă întrupare a omeniei, înțelegând suferința, a fost exemplul viu al abnegației și al sacrificiului pentru țara și neamul Său. A avut de înfruntat greutăți pe care numai suflete de o tărie excepțională le pot învinge. Și Regina Maria le-a învins. În timpurile grele și dureroase ale războiului mondial Ea a fost pretutindeni pildă și nobila-I purtare a contribuit în cea mai mare măsură la biruința care a încununat sbuciumul românesc. Toți acei ce au scăpat din marele măcel își amintesc cu respect și duioșie de hotărârea cu care Regina a știut să înfrângă asprimea soartei.
Senină și blândă mamă a tuturor, Ea a umblat fără frică de moarte ori suferinți printre paturile bolnavilor, printre brancardele răniților, de-a lungul tranșeelor umede și triste, bravând urgia și surâzând spectrului înfiorător al morții. Îmbărbătat, fiecare a putut susține mai ușor grozava luptă de care era legată soarta neamului. Privirea Ei duioasă a picurat în suflete speranță iar imaginea Ei a stăruit printre luptători, îmbărbătându-i la faptele care au însemnat în cartea neamului românesc cea mai frumoasă pagină de istorie națională. Regina Maria ne-a dăruit tot ce a avut mai bun. Și Dumnezeu a vrut să o răsplătească dându-I tăria să le înfrunte pe toate spre a vedea înfăptuită biruința finală.
Ceea ce nu s'a întâmplat atunci, când moartea pândea pretutindeni, ceea ce nu trebuia să se întâmple atunci, este astăzi prilej de durere a unui neam întreg. Când a simțit că sfârșitul I se apropie Marea Regină a cerut să fie adusă în țară ca să moară pe pământul ce I-a fost drag, între oamenii care au iubit-O și nu o vor putea uita niciodată.” (“Universul Literar” – numărul din 23 iulie 1938)
Regina Maria a României |
Voi încheia citând un fragment din testamentul Reginei Maria, sperând ca poporul român să își găsească resursele pentru a făuri un loc în care inima Reginei
Maria să își găsească cu adevărat liniștea, așa cum o merită cu prisosință:
“Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar
înainte de a tăcea pentru veșnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată,
mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez,
iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit
în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am
văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu
veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică
printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută.”
Mda... dar mi se par cam exagerate articolele. Până la urmă, în faţa vieţii şi a morţii suntem toţi egali...
RăspundețiȘtergereNumai sfinţii pot binecuvânta!
Ori această regină a fost doar o regină, nicidecum sfântă...
Mă rog... Eu am citit Jurnalele reginei Maria şi nu pot spune că mi-a făcut o impresie prea bună, aşa cum scria chiar ea despre ea...
În fine...poate aşa o percep eu, poate greşesc, dar aşa mi se pare. O tipă plină de ea, cu ifose, distantă, rece, care nu avea niciun cuvânt bun de spus despre cei care o înconjurau. Şi ca să scrii magalagisme ieftine (fie chiar pentru tine), să caracterizezi atât de urât aspectul fizic (şi nu doar fizic) al fiecăruia din cei cu care îţi petrecei marea majoritate a timpului, nu mi se pare o fineţe, s-avem pardon! Sincer, în afară de ea, nu cred că a iubit vreun român cu adevărat. Totul era de faţadă şi nimic mai mult.
Apretată şi scorţoasă cămaşă regală, purtată într-o egofilie care s-a dorit din răsputeri mascată...Atât doar, că nu prea i-a ieşit...descoperire postumă reală şi altele..
Cu toate acestea a fost iubită de români. Poate pentru că a știut să fie pe front alături de ei, poate pentru că a știut să ajute cu adevărat răniții, poate pentru că a știut să încurajeze și să mobilizeze atunci când România era aproape de marginea prăpastiei. De acord: până la urmă, în faţa vieţii şi a morţii suntem toţi egali... În fața istoriei însă nu mai e același lucru. Ori meritele Reginei Maria în ceea ce privește înfăptuirea României Mari nu prea pot fi puse la indoială.
ȘtergereAi mare dreptate! A fost iubită de români, probabil din neştiinţă, fiindcă dacă ar fi trăit în secolul nostru nu ar mai fi fost la fel. Dacă un gazetar incomod, avid de "senzaţional", "halucinant", "apocaliptic", ar fi pus mâna pe aceste Jurnale şi ar fi dat publicităţii doar câteva pasaje (nu chiar toate paragrafele acelea inavuabile, vacuitante prin prisma propriei personalităţi)poţi fi sigur că s-ar fi aruncat cu roşii sau ouă în ea, la un discurs.
ȘtergereAsta înseamnă NEcirculaţia informaţiei - la vremea respectivă, suprimată prin lipsa unor mijloace tehnologice apte de a o purta fulgerător către norod, opintindu-se natâng, incapabil şi totodată benefic pe undeva, în drumul ei lansator. Consecinţele ar fi fost dezastruoase, desigur.
Şi atunci, istoria ar fi putut fi rescrisă, nu?
În ce priveşte înfăptuirea României Mari, iar ai dreptate...
Dar cum fiecare din noi avem părţile noastre mai bune sau mai întunecate, să lăsăm pulberea istoriei să-şi aştearnă gustul dulce-amar peste acest licăr de adevăr, umbrindu-i scânteirea.
Ne este mult mai comod.
Încep prin a face o precizare: cred ca vremea monarhiei s-a dus pentru România. Această convingere nu mă duce însă în categoria celor care neagă ceea ce a fost făcut bine în timpul monarhiei. Dacă o să luăm fiecare personaj istoric în parte îi vom descoperii părți bune și părți rele. Eroii cei mari au avut lașitățile lor, despoții momentele lor de slăbiciune. În cazul Reginei - femeie puternică, mamă a cinci copii, poate prea mondenă și prea cochetă - aprecierea celor de pe front nu a fost un capriciu și nici rezultatul unei "campanii de imagine". Era de multe ori alături de ostași - pleca singură, călare în prima linie a frontului și ducea soldaților mâncare, pături și medicamente. Poți să îți închipui surpriza pe care o producea. În timpul Războiului balcanic, în anul 1913, a izbucnit în tabăra românilor o epidemie de holeră. În ciuda interdicției ferme ale Regelui Carol I, pe atunci încă principesa Maria a trecut Dunărea pentru a vedea care este soarta soldaţilor români și a organizat o tabără sanitară pentru ajutorarea acestora. Sunt doar două exemple. Că nu a fost un om perfect? De acord! :)
ȘtergereSi o precizare: cei care binecuvanteaza sunt oamenii (fie ei oameni de rând, prelați sau... regi). Poate spune oricine "Să fii binecuvîntat!". Sfinții devin sfinți doar după ce au fost canonizați. Dar asta e o altă poveste, nu-i așa? :)
Da, intr-adevar, in fata nasterii si a mortii suntem egali, ne diferentiaza ceea ce facem intre acestea doua.....si ea a facut destule pentru Romania! Daca fiecare dintre noi am face macar doua-trei lucruri pentru tara, banuiesc ca Romania ar arata altfel! Se pare ca totusi, intr-o monarhie, exista un respect si o manifestare a patriotismului mai mare decat in alte sisteme de organizare!
ȘtergereAsta incercam să îi spun și eu Aurorei. Ceea ce a izbutit Regina Maria - împreună cu Regele Ferdinand, cu clasa politică, cu întregul popor până la urmă - a fost împlinirea uni vis național milenar.
ȘtergereNu îmi place să judec însă în alb și negru. Întotdeauna tonurile de gri sunt mai apropiate de realitate. Perioada în care România a fot regat a fost o lume cu lumini și cu umbre. Să învățăm să o rememorăm așa cum a fost.
Foarte interesant document, ca de fiece data ,o placere sa va citesc. Puscha BB
RăspundețiȘtergereMultumesc Pusha. Amabila ca de obicei. Te mai astept pe blog!
ȘtergereDoamna Aurora Cristea, scortoasa Regina Maria? Cata memorialistica ati citit in trecut si cate carti de istorie? Chiar i-ati citit toate jurnalele, atunci cand se afla pe front? Ma indoiesc! Cred ca cea scortoasa sunteti chiar dv si ar trebui sa aruncati cu rosii in politicienii de astazi care au furat o tara, nu sa judecati o Regina care a uimit o lume intreaga si a facut Romania Mare!
RăspundețiȘtergerehttp://samanatorul.blogspot.com/2014/12/maor-gruber-o-aparitie-editoriala.html Aurora Cristrea
RăspundețiȘtergereȘtiu și eu? A fi rege / regină, din start înseamnă o aură dată muritorului în timpul vieții. A te purta nedemn, iese din discuție. Oricare om știe că la curte, oricare ar fi această curte regală, există o etichetă. Respectiva etichetă te poate face în ochii lumii scorțos, te poate arăta înfumurat, poate da naștere la epitete nu tocmai măgulitoare, în mintea și în gura supușilor dornici de nu știu ce curiozități, amănunte care nu prea ies în evidență. Cred că nu e o necunoscută felul în care în Roma antică nimeni nu putea nici măcar să bănuiască ceva nelalocul lui, despre soția Cezarului. Iată de ce gurile rele pot vorbi sfidător, pot fabula, pot împroșca venin, dar nimic nu va atinge amintirea reginei despre care se spune că a participat la un atac în vremea primului razboi mondial, doar pentru a da curaj ostașilor. Cred, referitor la orice vorbe goale și rău intenționate, cred că e multă dreptate în zisa: omul bun dăruiește zâmbete și cel rău întristare. . Respect pentru cea care a fost Regina Maria.
RăspundețiȘtergereMi-a placut postarea, foarte interesant!
RăspundețiȘtergereNu pot decât să mă bucur. Te mai aștept pe blog, Iuliana!
Ștergere