Deși am putea fi tentați să credem că este de dată recentă, obiceiul de a face farse în ziua
de 1 aprilie are o istorie seculară. De mai multe veacuri, mii de victime naive sunt trimise în căutarea câte unei frânghii de legat
vântul, a unui baston cu un singur capăt, să pescuiască o știucă fără oase, să cumpere untdelemn de surcele
sau o mie de alte lucruri din de aceiași categorie. O scurtă istorie a acestui
obicei am găsit într-un număr interbelic al revistei “Realitatea Ilustrată”:
“Acum patru secole, luna Aprilie, deschidea anul și 1 Aprilie era ziua Anului Nou, în decorurile proaspete și pline
de fantezie inedită a primăverii, departe de blănurile și de căciulile lunii
Ianuarie care deghizau pe fiecare cetățean grijuliu de sănătatea sa, într-un
adevărat scafandru cuirasat și greoi. Dar prin anul 1654 regele Franței Carol al IX-lea, pe când se afla la Rousillon, în districtul Dauphine, dădu o ordonanță în
virtutea căreia prima zi a anului să fie socotită 1 Ianuarie și nu 1 Aprilie
cum fusese obiceiul până atunci. Schimbarea zilei Anului nou, aduse perturbări și protestări din partea apărătorilor fanatici ai tradiției, care deveniră însă
curând subiectul de distracție al taberei adverse, al celor acomodați cu noul
regim.
- Mizerabilo! Care va să zică mă înșeli cu un amic?
- A mic ăsta? Păcat de tine că n’ai băgat de seamă
că ăsta e un… A mare! (Revista "Furnica" - 1910)
|
Glumele malițioase au debutat prin
felicitări ironice trimise de 1 Aprilie tradiționaliștilor. Cum și pe atunci
exista obiceiul de a se oferi cadouri de Anul Nou, oamenii noului regim se
amuzau trimițând cadouri simulate, adevărate capodopere de ingeniozitate și de
viclenie. Glumele, la început destul de răslețe, s'au generalizat și cu timpul
au intrat în obiceiul poporului. S'a consacrat astfel o zi a farselor sau a mistificărilor.
Astfel cred unii că s'ar fi născut obiceiul de a păcăli în ziua de 1 Aprilie.
În privința originii obiceiului
acestuia, sunt însă mai multe versiuni, și alți cercetători au atribuit faptul
analogiei cu pescuitul, care începe la 1 Aprilie. În luna Aprilie pescuitul e
mai întotdeauna infructuos, produce nemulțumiri aruncătorilor de undiță, ceea ce
a determinat pe mulți să-i zeflemisească și să le trimeată câte o “momeală" care să
le scape, asa cum le-a scăpat peștele pe care au vrut să-l prindă. Obiceiul ca și o snoavă hazlie, s'ar fi răspândit pe urmă.
Stăpânul: Marițo!... Ah, Marițo!...
Slujnica: Înțeleg… Domnul vrea să’mi mărească
leafa de 1 Aprilie! (revista "Furnica" - 1910)
|
O altă versiune pretinde că obiceiul
datează de la un prinț al Lorenei care a fost închis de Ludovic al XIII-lea și ținut prizonier în castelul de la Nancy, de unde a evadat în ziua de 1 Aprilie,
trecând râul Meurtha înot. Lorenii ar fi luat de atunci obiceiul să îi necăjească
pe francezi, trimițându-le câte o momeală “să prindă peștele" care le-a scăpat.
Părerile de mai sus sunt însă cu totul arbitrare, mai ales ultima, obiceiul
datând cu mult înainte de Ludovic al III-lea, în Franța.
Originea cea mai verosimilă a
acestui obicei, împrumutat de noi de la francezi, este desigur o indecentă
aluzie la o circumstanță principală din patimile lui Isus Christos, care după
cum știți au început prin luna Aprilie. Episoadele judecății Mântuitorului, anume
trimiterea lui de la un tribunal la altul, de la un judecător la altul, de la
Ana la Caiafa, de la Pilat la Herod, de la Herod la Pilat, au fost punctul de
plecare al unui divertisment ajuns azi popular, printr’o curioasă sublimare a
simbolurilor religioase. Mimetismul s'a înfăptuit în Evul Mediu, când patimile
Mântuitorului au fost traduse în spectacole religioase, odată cu principalele
episoade ale vechiului și noului testament “pentru gloria lui Dumnezeu și
edificarea credincioșilor" cum obișnuiau să predice clericii acelor timpuri.
- Cum își
închipuie țăranii care citesc reviste guvernamentale că o să li se îmbunătățească soarta mâine-poimâine… (revista "Furnica" - 1910)
|
Obiceiul farselor de 1 Aprilie
împământenit și la noi, a fost importat de Germania, din Franța, pe la 1655, și
este cunoscută sub numele de “Aprilnarr" sau “nebun de Aprilie", de
Anglia sub expresia de “April-fool" cu același înțeles și de Italia sub numele
de “Calandrino". O ultimă versiune atribuie obiceiul
unor reminiscențe ale serbărilor de primăvară, practicate de romani, împrumutate și ele de la indieni și parvenite nouă sub denumirea de “hule".”
Sursa:
articolul “Originea păcălelilor de 1
Aprilie” – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 2 aprilie 1931 – disponibil în colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor
o retrospectiva si interesanta si haioasa! :)
RăspundețiȘtergereSa multumim... "Realitatii ilustrate" si redactorului ei anonim...
RăspundețiȘtergereInteresant! :)
RăspundețiȘtergereMultumesc Bellatrix! Sau...Orion? :)
RăspundețiȘtergereCand eram copilita in sat la Ciutelec, "ne prosteam" de 1 Aprilie apoi strigam: apriliş , bolondyiş, uita-te pe-acoperiş!
RăspundețiȘtergereAmintirile din copilarie au un farmec aparte Puscha. Si farsele care ni le faceam intre noi erau de cele mai multe ori nevinovate si... amuzante.
RăspundețiȘtergere