Cum se sting cărbunii (vechi ritualuri magice)

În trecut, în conștiința poporului era adânc înrădăcinată credința că răul “ne este dat” de spiritele cele rele. Românii credeau de asemenea că acest rău poate fi îndepărtat cu ajutorul farmecelor și al descântecelor. Oamenii au născocit farmece și descântece despre care credeau că ar putea să îi ajute în aproape orice situație: pentru alungarea bolilor (de brâncă, de bubă, de gălbenare, de gâlci etc.), pentru alungarea spiritelor rele (de iele, de smeoaică, de samcă etc.), pentru aducerea dragostei (de ursită, de scrisă) sau pentru invocarea ajutorului în situații din cele mai diverse (secetă, caniculă, furtună, pentru paza recoltelor sau a animalelor etc.). 
 

Zilele când la sate baba Anghelușa era cea mai temută au trecut. Acum descântecele, vrăjitoriile, datul cu ghiocul și făcătura de dragoste sau de boala seacă au rămas numai de atât bune ca să le scriem în cărți” - nota în 1907 un redactor al revistei “Țara Noastră”. Cu toate acestea, deși a trecut de la data publicării articolului mai mult de un secol, unele dintre vechile practici magice mai sunt prezente în lumea noastră. Stinsul cărbunilor este unul dintre obiceiurile cele mai întâlnite chiar și în vremurile de azi:

Cum se sting cărbunii


Dacă un om sau o vită deodată se bolnăvește rău, fără să se știe din ce pricină, atunci crede poporul că omul sau vita respectivă trebuie să fie deochiat sau pocit de cineva. Pentru a vindeca pe cel bolnav cât mai degrabă, pentru a-l scăpa de o boală mai mare sau chiar și de moarte, româncele îi ‹‹sting cărbuni››. Stingerea cărbunilor, fiind după credința poporului vindecătoare ori și de ce boală grabnică, mai fiecare româncă de la țară o știe și se folosește totdeauna de dânsa când cere trebuința."





"Descântătoarea care vrea să stingă cărbuni, aduce mai întâi apă ne'ncepută de la vreun isvor sau fântână sau și de la un râu apropiat. Apoi toarnă puțină dintr'ânsa într'un pahar, ia nouă cărbuni aprinși și-i aruncă pe rând în apa din pahar numărându-i de-a dindărătelea adică: 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1 și rostește în taină cuvintele:

Eu sting pociturile
Și săgetăturile,
Sting toate strigările,
Toate diochierile
Și toate căscările;
Toate mincicurile'
Și habaticurile.
Sting pe toți ochii cei răi
Și gurile cele rele.
Să n'aibă ochi a'nholba
Și gură a striga
Asupra mea…
Potolesc,
Osândesc,
N'aibă grija mea!

Dacă omul sau vita bolnavă e deocheată sau pocită, toți cărbunii aruncați în apa ne'ncepută se așează sfârâind pe fundul paharului; iar dacă omul sau vita bolnavă nu e deocheată sau pocită, atunci cărbunii stinși plutesc pe de-asupra apei. După ce descântătoarea a stins cărbunii, dă să bea celui bolnav puțină apă descântată, îi spală cu ea tâmplele și ici-colea corpul, toarnă puțină pe la țâțânile ușilor, iar rămășița, cu cărbuni cu tot, o aruncă pe streșina casei. (1) 
 
Un ritual asemănător se practica pe la începutul secolului trecut în Văleni – Prahova. Cuvintele descântecului erau acestea:

“Cum s’a potolit vântul
Și pământul
Și ploaia din cer,
Focul din cuptor
Potolească deochiul săgetat
Tâmpinat
Din creierii capului,
Din fața obrazului lui… (se spune
numele celui căruia i se descântă)
Din sgârciul nasului,
Dintr’o sută două de oase,
Să se topească toată deochietura!”

Se iau trei cărbuni și se pun în apă neîncepută. Dacă se lasă la fund, atunci omul e deocheat. După ce bolnavul bea de trei ori din apa descântată, se mai spălă la cap, ochi, inimă etc. și apoi după ce se scot cărbunii, se aruncă apa pe un câine. Dacă acesta se scutură, atunci e semn că bolnavului îi va trece; dacă nu, nu-i trece. Cărbunii apoi se împrăștie în răspântii, semn ca și deochiul să fugă și să se împrăștie, cum se împrăștie cărbunii.”(2)


Farmece de dragoste


Practica magică a stinsului cărbunilor se făcea nu doar pentru alungarea deochiului ci și în timpul săvârșirii farmecelor de dragoste”: Se descântă în apă neîncepută cu busuioc; în apă se sting cărbunii din vatra focului și se zic vorbele: Cum nu poate frigurosul fără foc, secetosul fără apă și flămândul fără mâncare, așa să nu poată (cutare) fără cuvântul, chipul și dragostile (cutăruia).” (2)

Descântec de dragoste la fântână
 
Cărbunii erau stinși de femeile pricepute în a face farmece și pentru a le aduce tinerilor ursita (scrisa):

Voi nouă cărbuni,
Ca nouă gărgăuni,
Eu vă aprinsei,
Și la scrisa (cutăreia) vă trimisei;

Să vie la noapte’n vis,
Aievea s’o văd,
Mâine la revărsatul zorilor,
În glasul cântătorilor,
Cu ea să vorbesc.”
Incantația era însoțită de următorul ritual: “Se descântă cu un resteu (un lemn de la jug) găsit în noaptea lui Sfântu Gheorghe sau în noaptea de Ispas. Se mai descântă cu un țăruș de la ieslea calului și se repetă cuvintele: Cum găsii eu resteiul ăsta și cum trage calul la ieslea de fân, așa să-și găsească scrisa (cutare) și s’o tragă la casa, la averea, olabul (cutăruia). Resteul și țărușul de la ieslea calului se bagă în foc și dacă se aprinde și arde se zice că scrisa (ursita) este bogată; dacă este săracă scrisa, țărușul și resteul se sting.”(2)


Surse:

(1) Simion Florea Marian – articolul “Descântece din Bucovina” - publicat în revista “Albina Carpaților” - numărul din 30 septembrie 1879
(2) Grigore G. Tocilescu – “Materialuri folkloristice” – 1900




8 comentarii :

  1. Îmi place!! Așa de mult, că mă gândesc, cum aș putea să letînvăț pe derost! Cine știe?! —poate sunt chiar folositoare! Ce faci dacă te îndrăgostești, și lui ăla, sau lui aia, după caz, îi pasă de tine, exact cum îți pasă ție de câte fire de păr sunt în coada lui Grivei!... Cum am zis, trebuie învățate, neapărat!
    Te rog, din tot sufletul, să nu crezi că e o ironie, la naiba! —chiar cred că sunt folositoare, de aceea îți mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce sa spun... Daca "lui îi pasă de tine exact cum îți pasă ție de câte fire de păr sunt în coada lui Grivei" nu cred să te ajute prea mult descântecele. După cum spuneam și în articol, cred că "zilele când la sate baba Anghelușa era cea mai temută au trecut". Cred însă că vechile descântece, fiind o parte importantă a folclorului nostru, nu trebuie uitate.

      Ștergere
    2. a descanta este un dar...il ai ..ai leac ..nu l ai ..te chinuii degeaba....nu trebuie sa fii intors de la tata, trebie sa fii cununata la biserica ...fara divort fara recasatorie ..sau nemaritata niciodata...daca traiesti cu cineva in pacat ...nu ai leac ...iar descantecele se fura din ce auzi ...nu poti sa le inveti scrise. spor.

      Ștergere
    3. Aici nu e o școală de descântece. Sunt doar povești de demult! :)

      Ștergere
  2. Eu n-as fi chiar atat de sigur ca au trecut zilele alea ! Ma apropii de varsta de 50 de ani si zilele trecute pt. prima oara in viata mea am vazut o persoana matura scuipand peste umar si facand 3 pasi inapoi deoarece o pisica neagra ai taiase calea ...La tara fantasticul e reintronat ca acum 100 de ani si povestirile cu strigoi si farmece sunt luate 100% in serios.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord cu tine. Într-un alt articol am scris mai multe despre: Superstiţiile şi prejudecăţile de ieri si de azi

      https://deieri-deazi.blogspot.ro/2014/04/superstitii-si-prejudecati-de-ieri-si.html

      Ștergere
  3. Povestile astea cu vrăjile și cu descântecele sunt atât de vechi! Și totuși, și în zi de azi, te înspăimântă când le auzi sau mai ales, dacă crezi în ele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu cred ca trebuie sa le privim ca pe niste povesti. Ele fac parte din folclorul nostru - de eceea nu trebuie pierdute.

      Ștergere