Hotine, Hotine,
Păzește-te bine,
Că muscalul vine,
Cu oaste pe tine!
(Cântec vechi)
Două
trădări au făcut ca două străvechi provincii românești – Bucovina și Basarabia
- să fie înstrăinate. Povestea acestor trădări este astăzi foarte puțin cunoscută.
Tocmai de aceea, cred că un articol publicat în numărul din 21 mai 1912 al revistei „Universul Literar” merită să fie citit chiar și după ceva mai mult de un secol de la
prima lui apariție:
Pentru o tabacheră de aur și 5000 de
galbeni
“La 1775, pentru o tabacheră de aur și
5000 de galbeni, generalul rus Rumanzof și-a trădat țara; a retras trupele ce
comanda și a lăsat ca Bucovina să fie ocupată de trupele austriace. Trei tratate și
ticăloșia unui domn al Moldovei - Grigore Ghica Vodă – au întărit furtișagul Bucovinei,
ca fiind vorba numai de ocuparea unei fâșii înguste de pământ, unui drum de
comunicație între Ardeal și Pocuția, după cum fuseseră păcăliți sau după cum se
lăsaseră a fi păcăliți miniștrii turci. Și astfel istoria a avut să înregistreze
smulgerea de către austriaci din pământul țărei românești a unui teritoriu care întrecea în
îmbelșugare și valoare toată cealaltă parte a Moldovei, a peste 300 de orașe și
sate care mai toate spuneau câte un fapt sfânt din istoria Moldovei lui Ștefan
cel Mare și a lui Petru Rareș.”
“Cu Ardealul cotropit de mult, cu Bucovina
îngenunchiată coroanei habsburgice, României îi mai era păstrată o lovitură. Despre cele ce s'au petrecut peste
douăzeci de ani, despre urgia ce s'a revărsat iarăși asupra Moldovei când cu încheierea
unui nou tratat de pace între ruși și
turci la 1812, de astă dată la București, un istoric povestește precum urmează: Împrejurările
în care se încheia tratatul acesta sunt din cele mai ciudate. În adevăr, Rusia
find amenințată de Napoleon cel Mare cu un război groaznic, nu mai putea ține
oștiri la Dunăre și prin urmare s’ar fi mulțumit să încheie
pace cu turcii în orice condițiuni. Napoleon chiar înștiință pe sultan să nu
primească pacea cerută de țar, mai puțin încă să încuviințeze vreo pretențiune
a lor, căci el a declarat război Rusiei.
Din nenorocire, trebile din afară ale Porții se aflau
atunci în mâinile fraților Moruzi, cari, ca toți grecii fanarioți, erau vânduți
rușilor. Dragomanul Dimitrie Moruzi fusese însărcinat cu tratările păcii la
București și lăsase să-i țină locul fratele său Panaiot. Acesta, cum primi
ștafeta lui Napoleon, în loc să o traducă
și să o dea Sultanului, o trimite grabnic lui Dimitrie, care numai decât o
arată solilor rusești, în loc sa o dea lui Galip-Effendi, împuternicitul
Porții. Galip-Effendi, în necunoștință de împrejurări, văzând că solii ruși nu
mai cer amândouă principatele și că se mulțumesc cu Basarabia, iscăli pacea. Puțin după aceea
trădarea Moruzilor se descoperi și, deși târziu, ei își primesc răsplata binemeritată;
amândoi sunt decapitați, iar pe hârca lui Panaiot, lăsată în vileag trei zile,
s'a scris:
“Cunoscând toate treburile politice ale
guvernului său și unindu-se cu frate-său ca să le descopere vrășmașilor
Statutul, trădătorul a plătit această crimă cu capul său”. Și astfel la 16
Maiu 1812, se rupe din pământul Moldovei altă fâșie, ca o fâșie de carne, de
astă dată de ceilalți prieteni, de ruși. Istoria a înregistrat faptul așa cum
s'a petrecut, în toată ticăloșia lui.”
Istoria își va spune desigur cuvântul
“Au trecut de atunci o sută de ani (notă:
articolul citat a fost publicat în anul 1912). Afacerile politicești s'au
schimbat și au schimbat mersul lucrurilor, de-au făcut ca ticăloșia să rămână
ticăloșie, ba încă să sporească și să se întărească. Istoria își va spune
desigur cuvântul asupra acestor afaceri politicești, asupra acestor o sută de
ani trecuți și urmașii urmașilor noștri vor ști, vor trebui să știe cel puțin:
cum de, vreme de o sută de ani s-au lăsat două milioane de români pradă celei
mai barbare desnaționalizări; cum de, peste o sută de ani Rusiei, prietenă a
României, îi vine gust să sărbătorească cucerirea Basarabiei; cum de, cu tot patriotismul de care se face
atâta caz la noi în Capitala Țării Românești, numai tineretul s'a asociat la
doliul ce este, ce trebuie să stea pururi în inimile tuturor românilor după
pământul moldovenesc de pe malurile Nistrului, sărutat de ostașii lui
Ștefan-cel-Mare și bătătorit acum de cazacii moscoviți. Cel puțin atât va
trebui să se știe.”
Sursa:
articolul “Cuvântul istoriei” –
semnat A.A.D. – publicat în numărul din 21 mai 1912 al revistei „Universul Literar” – citită din
colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor
, ce lepre erau şi atunci!
RăspundețiȘtergereCa intotdeauna, Leon! :)
ȘtergereAr fi o înaltă cinstire dată politicienilor de a fi DECAPITAŢI ACUM PENTRU JAFUL ,TRĂDAREA ŞI VÎNZAREA DE ŢARĂ DE CARE SE FAC PĂRTAŞI DOMNIILE LOR,HA ?....AUD ..? .....ce aţi dpus ? că am dreptate ? ŞTIAM,că d"aia am zis ! şi cine s-o facă dacă nu talpa-judecata poporului ?
RăspundețiȘtergereCineva a spus ca trebuie sa te feresti de darurile grecilor .Grecii au facut cadou Troienilor un cal de lemn in care au adapostit 50 de luptatori ,restul se cunoaste .romania a fost vanduta in istoria eide nenumarate ori .A fost vanduta celor din est ca si celor din vest culminand cu dec 89 .Azi suntem un popor invrajbit din interior si vandut in exterior .stot ce am avut pana in dec 89 a fost vandut la pret de fier vechi dupa cuvantul lui Petre fara Gat ,IliciIliescu ,Nastase ,Dragnea .Tineri si varstnici pleaca zilnic in Occident ,NU pleaca la Rusi Ce ne mai ramane ?
RăspundețiȘtergereSă nu mai permitem alte trădări?
Ștergerehttps://www.google.com/amp/s/historia.ro/amp/sectiune/portret/grigore-ghica-iii-ucis-pentru-ca-s-a-impotrivit-579645.html
RăspundețiȘtergere