Master-Plan interbelic

Societatea românească din prima jumătate a secolului trecut nu era nici pe departe una perfectă. Implementarea marilor proiecte de dezvoltare și de modernizare a României era însoțită și atunci de mari scandaluri de corupție. Cu toate acestea planul pentru crearea unei infrastructuri moderne de drumuri și de căi ferate (ceea ce am putea numi astăzi Master Planul de Transport”) era gândite de cei ce se aflau la conducerea statului și... era chiar pus în practică.


Rețeaua de drumuri și de căi ferate construită începând cu domnia Regelui Carol I – proiect continuat și după Marea Unire – este în bună măsură cea pe care o utilizăm și astăzi. E interesant să reamintim că, atunci când i s'a propus principelui Carol de Hochenzollern tronul Principatelor Unite, acesta, uitându-se pe hartă, i-a spus lui Ion Brătianu: România e destinată unui viitor strălucit. Pe teritoriul ei va trece șoseaua Angliei spre Indii!”. Nu a fost doar o constatare vizionară. Trei sferturi din rețeaua feroviară pe care o România o deține astăzi a fost construită în timpul domniei Regelui Carol I (din păcate, pe multe tronsoane se circulă astăzi cu viteze mai mici decât atunci). Tot în aceiași perioadă a fost derulat un program de anvergură de pietruire a drumurilor. Într-un singur an, în România acelor vremuri, se pietruiau mai mulți kilometri de drum decât totalul kilometrilor de autostradă construiți în România după 1989. 

Proiectele începute în timpul domniei primului rege al României au fost continuate și după Primul Război Mondial. Unul dintre cele mai importante proiecte de construcții de drumuri din perioada interbelică a fost construcția autostrăzii Londra-București-Istambul”, arteră europeană care urma să permită parcurgerea cu automobilul a distanței Londra-Istambul în doar 24 de ore”. E adevărat că termenul de autostradă e pretențios dacă ne referim la accepțiunea pe care o dăm astăzi acestui cuvânt. Era vorba de șosele cu o singură bandă pe sens dar asfaltate ca’n palmă” și care făceau parte din marele proiect european. Este de menționat că porțiunea românească a acestui proiect era aproape finalizată în anul 1936, în timp ce în Ungaria, Bulgaria, Grecia și Turcia se înregistrau întârzieri importante. Finalizarea aproape în totalitate a porțiunii de pe teritoriul României Mari din traseul autostradei europene” – una dintre cele mai importante căi de comunicație rutieră și azi - este consemnat în articolul “Autostrada Londra-București-Istambul”, publicat în revista “Ilustrațiunea Română”, numărul din 14 octombrie 1936:


În momentul de față, această șosea internațională, care traversează Europa de la Apus la Răsărit, e fapt împlinit. Mai sunt prea puțini kilometri de asfaltat pentru ca această autostradă, care leagă Londra de Istanbul în mai puțin de 24 ore pe uscat, să fie realizată. Șoseaua, prin toate statele prin care trece, e construită conform unui tip standard, stabilit întro conferință internațională de turism.

La noi în țară șoseaua internațională parcurge aproape 650 kilometri, între Episcopia Bihorului și Giurgiu, prin cele mai frumoase priveliști românești. Pentru turismul nostru, șoseaua aceasta e de un folos imens. Călătorul străin, chiar numai în tranzit prin țara noastră, are ocazia să vadă diferitele aspecte ale pământului românesc, de deal, de munte, de vale, de pădure, de oraș și de sat. E foarte greu ca cineva să rămâie nepăsător față de aceste minunate frumuseți pe care le posedă pământul românesc și să nu se mai întoarcă pentru a studia în amănunțime și a străbate, de la un capăt la altul, țara aceasta cu nenumărate posibilități turistice.



Șoseaua internațională vine de la Budapesta, străbătând pusta ungurească de la Szolnoc la Artand (notă: Ártánd este un sat din județul Hajdú-Bihar, Ungaria), și șoseaua ajunge la Borș, stația de frontieră românească. Prin Ungaria șoseaua nu a fost încă asfaltată, nu e încă o autostradă. La Episcopia Bihorului, unde se face revizia bagajelor, șoseaua e asfaltată ca în palmă. Cei 7 km. care despart Episcopia Bihorului de Oradea Mare sunt un drum minunat de-a lungul Crișului Repede, care însoțește șoseaua internațională până în capitala Crișanei. La 15 kilometri de frontieră călătorul străin găsește un oraș frumos, cu hoteluri și restaurante occidentale, cu teatre, cinematografe, statui, muzee și o mișcare pe străzi, ca la Budapesta.

De la Oradea la Tileagd, șoseaua asfaltată își continuă drumul prin aceeași vale a Crișului Repede, pe care a urmat-o de la frontieră. De la Tileagd la Aleșd, șoseaua nu e gata încă, dar va fi peste cel puțin un an de zile. E o distanță de numai de 20 de kilometri, care se va împlini foarte lesne. De la Aleșd, de unde începe din nou autostrada, ea străbate văile munților Apuseni, prin locuri de o frumusețe sălbatică, cum au prea puține tări din Europa. Șoseaua străbate Borodul, Ciucea, Huedinul, Gilăul, trece prin Cluj și urcă dealul Feleacului. Se află acum în inima Transilvaniei. De la Feleac la Turda șoseaua nu e gata. De la Turda la Diciosânmartin (notă: azi Târnăveni) autostrada se lucrează acum și automobilistul are ocazia să vadă pe o distanță de 15 km. cum “se toarnăo autostradă. Trece apoi prin Aiud și Teiuș, ca în apropiere de Alba Iulia să înceapă din nou autostrada. Aici sunt câteva priveliști minunate până la Sibiu, unde pe o distanță de încă 20 de km. se lucrează la autostradă. De aici, pe coastele munților, prin locuri pe care nici pana cea mai măiastră nu le poate descrie, autostrada trece prin Avrig, Voila, Făgăraș, Șercaia, Vlădeni și Codlea până la Brașov. De aici, străbătând renumita vale a Prahovei, prin Predeal, Azuga, Bușteni, Sinaia, Comarnic, Câmpina, Ploiești ajunge la București.

Din Capitală, autostrada pleacă prin Jilava până la Giurgiu, de unde trece Dunărea cu bak-ul la Rusciuk. De aici până la Istanbul, nu e gata decât o foarte mică porțiune din autostrada internațională. De la București, o altă ramnificație a autostradei pleacă, prin Popești, Budești și Oltenița, trece Dunărea la Turtucaia și își continuă drumul la Constanța, pentru cei ce vor să facă drumul la Constantinopol pe mare. De la Ploiești până aproape de Urlalți s'a făcut asfaltarea unei noi șosele internaționale, de mai mic interes, prin Buzău, R. Sărat, Focșani, Bacău, Roman, Hârlău, Botoșani, Dorohoi, Cernăuți, trece spre Polonia prin Lwow și Varșovia, legând România de țările baltice.

Importantă pentru noi, este autostrada Londra-București-Istanbul, care, avându-se în vedere dezvoltarea exceptională din ultima vreme a autoturismului, va aduce, prin tranzit, un impresionant număr de turiști, care vor depinde de felul nostru de a-i primi ca să se mai întoarcă la noi.



Citește mai mult... »

Învățământ alternativ în Bucureștiul interbelic

Până de curând credeam că metodele alternative de educație (Montessori, Waldorf sau Step by Step fiind cele mai cunsocute dintre acestea) sunt prezențe active în sistemul de educație din România doar începând cu ultimii ani. Am avut însă surpriza să constat că aceste metode de educație care încearcă să fie o alternativă la sistemul tradițional de învățâmânt erau deseori analizate în presa de specialitate din prima jumătate a secolului trecut și că la București funcționa în anul 1935 o școală în care se aplicau metodele dezvoltate de celebrul medic și pedagog italian Maria Montessori (1870-1952) de educare a copiilor foarte tineri:

Interbelic

Cea care în timpurile noastre a reluat ideile unui Comenins, Rousseau, Pestalozzi sau Froebel, este d-na Dr. Maria Montessori, profesoară la Universitatea din Roma, prin înființarea Case-lor dei Bambini, în Roma și Milano, și prin lucrarea sa “Metoda pedagogiei științifice aplicată la educația copiilor mici”. Prin înființarea acestor Case, celebra profesoară dă o consfințire teoriilor expuse în lucrările sale scrise. Și cine a vizitat școalele care lucrează sub supravegherea ei, se poate convinge despre temeinicia teoriilor ce susține. Din cea mai mare libertate ce au copiii de a se mișca, de a lucra și fără a se aplica cea mica pedeapsă sau constrângere, rezultă cea mai înalta disciplină, care se vede numai la oamenii înzestrați cu adevărată cultură”. (extras din articolul “Educația celor mici – O școală frobeliană model” - semnat de C. V. Buțureanu, institutor, Iași – publicat în Educația – revistă pentru școală și familie”, numărul din martie 1916).  

Maria Montessori 
Cu toate că această metodă alternativă de educație era cunoscută și apreciată în presa de specialitate din România încă de la deschiderea primelor școli Casa dei Bambini” din Roma (1907), primii pași care au permis deschiderea unei Școli Montessori în România au fost făcuți odată cu participarea unei delegații românești la lucrările celui de al doilea Congres Montessori organizat la Roma, în aprilie 1934. Câteva luni mai târziu, reporterul “Dr. Luca” își consemna impresiile culese în timpul vizitei sale la prima Școală Montessori din România, în numărul din 13 februarie 1935 al revistei “Ilustrațiunea Română”:
 
Congres 1934
Notă din ziarul "Adevărul" - 10 martie 1934

Lumea celor mici constituie fără îndoială unul din cele mai interesante câmpuri de studii pentru cei care iubesc și știu să înțeleagă copiii. Cea mai mare cunoscătoare a sufletului copilului, până în ziua de azi, aceea care timp de 30 de ani și-a închinat munca numai descoperirii psihologiei atât de complexe a celor mici, este Maria Montessori, doctor în medicină, specialistă în psihiatrie, de la Roma. Rezultatul studiilor Mariei Montessori “a fost o adevărată revoluție” în Istoria Copilului. Maria Montessori a dovedit adulților că sufletul copilului, care trecea până la vârsta de 7 ani drept cel mai amorf, neted și ne-complicat element al existenței omului, este în realitate până la această vârstă foarte complex și întro continuă prefacere, întro continuă clocotire, întro continuă plămădire. Sufletul celor mici construiește de fapt omul de mâine. Pe baza acestor descoperiri, Maria Montessori dărâmă un vechi și perimat sistem de educație, înlocuindu-l cu o metodă adequată sufletului descoperit de ea.

invatamant alternativ
Copiii nu m'au observat când am pășit în clasa lor,
căci 
jocul-școală” îi pasionează...
Metoda Montessori s'a răspândit în toată lumea. Și iată că după pilda altor țări, s'a organizat la noi prima școală Montessori. Nu știam în ce constă sistemul Montessori și diferența sa față de tradiționalul sistem de creștere a copilului. Cu multă curiozitate, m'am dus să vizitez școaladin strada Lisabona. Care nu-mi fu însă mirarea, când, pășind pragul școlii Montessori, nu fui deloc întâmpinată de atmosfera și de murmurul specific tuturor școlilor din lume. Când am deschis ușa clasei n'am dat peste spectacolul copilașilor înșirați ca mărgelele în bănci și n'am fost primită cu o urare glăsuită în cor, ca la operă, condusă de bagheta profesorului. Venirea mea i-a lăsat indiferenți: copiii se jucau în jurul unor măsuțe albe, construite după dimensiunile lor, cufundați în ocupațiunile lor.
- Aceasta e clasa? - am întrebat cam nedumerită, având ca toată lumea noțiunea clasei, care cuprinde în ea în primul rând elementele: bănci și catedră. Mica profesoară pe care am găsit-o îndeplinindu-și menirea de educatoare îmi ghicește gândurile și-mi explică:
- Sistemul Montessori este în primul rând contra metodei elevilor țintuiți în bănci, în ordine soldățească, executând comenzi mecanice, care nu exprimă decât voința profesorului. Noi creăm copiilor cadrul lor”, o ambianță în care își găsesc câmpul și materialul de activitate corespunzătoare cerințelor lor sufletești.
Și încep să asist la adevărate mici minuni, executate de copilași între trei și șase ani, conduși în primii pași ai vieții lor după sistemul Montessori. Un material didactic cu totul nou, un adevărat laborator sub aspectul cel mai veritabil de jucării, este singurul educator, este școala Montessori. Copiii nu m'au observat când am pășit în clasa lor, căci jocul-școalăîi pasionează. Fiecare lucrează la măsuța lui, sau pe jos pe covor, la ceea ce îl trage pe el inima în acea clipă. Descoperă singuri cu două-trei-cinci cutioare diferit colorate, că există o diferență a sunetelor, că un cub mare nu mai poate încorona piramida construită cu cuburi din dimensiuni descrescânde, sau că un spațiu minim nu poate cuprinde un obiect decât de aceleași proporții. Descoperă singuri culorile, descoperă singuri cifrele, literele. Nuanțele de aspru și neted descoperite pe cartoane diferite îi duc încet-încet la descoperirea literelor. Litera e trasată în caracter aspru pe un carton neted. Ca un orb, copilul își plimbă mâna pe linia aspră. Învață ce literă corespunde unei anumite mișcări; într'o bună zi îl distrează și imită aceeași mișcare pe tabla neagră.



Spectacolul clasei e spectacolul unei odăi de joc. Copiii trec, neturburați, de la un joc la altul. Totuși îi observ manifestând  și multă constanță. Unul nu părăsește creioanele colorate, altul literele, altul cuburile.
Întrun unghi al odăii observ un copilaș îngenunchiat, în fața unei măsuțe împodobită ca un altar.
- Ce faci matale aici?
- Mă rog la Doamne-Doamne! - îmi răspunde evlaviosul de 3 anișori.
- Roagă-te să auzim și noi.
- Doamne, Doamne – intonează glăsciorul minunat - ajută pe tăticu și pe mămica și ferește-mă de gripă, că eu sunt mic și n'am putere.
- Și eu, și eu vreau să mă închin la Doamne-Doamne - răsună un alt glăscior.
Pedagoga, care intervine numai atunci când i se reclamă ajutorul, îl roagă pe primul copil, cu blândețe, să cedeze locul tovarășului său.
- Doamne-Doamne - strigă hotărât către Dumnezeu micuțul rugător - ajută pe mămica mea să treacă la examenul de capacitate!...
Ziua bună se cunoaște de dimineață. Nu vor fi aceștia niște fii iubitori?
Și sufletele lor, spiritul lor se construiește singur în școala Montessori. Pedagogul-adult intervine cât mai puțin. Le pătrunde însă spiritul și-i îndrumează, fără ordine, fără a le impune voința sa, ca un înger care planează nevăzut la dreapta lor.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial în toate statele conduse de regimuri pro-naziste Școlile Montessori au fost interzise. Regimurile comuniste instaurate ulterior nu au agreat nici ele acest sistem de educație. Maria Montessori a ales să își continuea munca în India, acolo unde a pus bazele programului Educație pentru Pace”. Activitatea desfășurată în cadrul acestui program i-a adus Mariei Montessori două nominalizări la Premiul Nobel pentru Pace.

În România de azi, aplicarea metodei Montessori începe să redevină o alternativă la sistemul tradițional de invâțământ în institutii școlare private create în cateva dintre marile orașe (București, Timișoara, Cluj, Ploiești, Brașov, Drobeta Turnu Severin, Miercurea Ciuc etc.)

Citește și:

Citește mai mult... »

Miss România 1933 - Note, impresii, spovedanii

Publicând articol după articol, s-a alcătuit pe blog o mini-istorie a primelor concursurilor de frumusețe din România. A fost mai întâi o relatare despre primul “concurs de frumuseţe între doamne şi domnişoare” de amploare, organizat în 1 iulie 1912 de ziarul “Minerva” în Bucureşti. A fost un eveniment care a avut un succes teribil și la care au participat peste 10.000 de oameni (citește aici articolul: Frumusețe și ritmuri de fanfară în Parcul Oteteleșanu). A urmat un ciclu de articole despre primul concurs Miss România – organizat în București în anul 1929 de săptămânalul "Realitatea Ilustrată”. Am creionat apoi un cu totul alt tip de profil de Miss România decât cel cu care suntem obişnuiţi astăzi. Asta pentru că în anii romantici ai concursurilor de Miss, frumuseţea spiritului conta la fel de mult cu cea a trupului. Sau poate că era mai importantă (citește aici articolul: Profil de Miss: Erastia Peretz (Miss România 1931). În dimineaţa zilei de 17 ianuarie 1932 a fost aleasă o nouă Miss România: d-şoara Liliana Delescu. Câteva amănunte din biografia Lilianei Delescu am aflat citind un interviu acordat de frumoasa olteancă imediat după terminarea concursului de frumuseţe. Articolul dezvăluie de asemenea legătura care există între frumoasa divă și Monumentul Eroilor din Drobeta Turnu Severin (citește aici articolul: Despre Severin, Miss România şi Monumentul Eroilor). Articolul de azi vă invită să aruncați o privire în culisele concursului Miss România organizat în 27 aprilie 1933 în sala de festivități a ziarului “Universul”:

Dina Mihalcea


„Unsprezece dimineața.
În sala de festivități din Palatul Universului", juriul cercetează dosarele concursului. Una tremură. Alta încearcă să afecteze un aer de suverană indiferentă...
- Vezi, povestește fata unei doamne care o însoțește - n'am nici emoția unei glume!
- Ești sigură că nu vei reuși?
- Nu. Dar n'am de ce să mă emoționez. Concursul nu-i public. Apoi concurez... într'o doară... Uite, sunt atâtea alte fete frumoase!
Încet, încet, atmosfera se încălzește. Candidatele discută în șoaptă. Emoția de la început, când au intrat la sala judecății, pare să se risipească. Juriul începe examinarea. Candidata trece în fața estradei, apoi, defilează în fața celorlalte. Membrii juriului fac notații. Nimeni nu poate pricepe hieroglifele cu care fiecare membru își notează, pe blocuri, calificările.
Se procedează din nou prin selecțiune. O reexaminare. Grupul a rămas ceva mai mic: zece. Apoi opt, cinci. În cele din urmă trei. Lucru sigur - una din aceste trei va fi Miss România 1933.
O ultimă reexaminare, de astă dată cu mult mai anevoioasă și mai atentă. Membrii juriului își au părerile împărțite. Noi notațiuni. Vor trebui să chibzuiască singuri. De aceia juriul se retrage în birourile direcțiunei ziarului Universul.
Curiozitatea devine din ce în ce mai mare. Cine va fi Miss România? În afara sălii, în hol și pe culoare, cunoscuții și rudele candidatelor discută cu aprindere. Cineva glumește:
- Fiți siguri, aleasa va fi tot o studentă. Nu știți că marea majoritate a candidatelor de astăzi, ca și a candidatelor din anii trecuți, a fost a studentelor?
Într'o altă sală cele trei candidate rămase în ultimul round compar din nou în fața juriului. De astă dată, toate trei sunt emoționate peste măsură. Au fețele congestionate. Ochii lor febrilitează: un termometru le-ar arăta treizeci și nouă de grade.Alegerea, este drept, nu e tocmai ușoară. Totuși Miss România nu poate fi decât una. În cele din urmă, juriul hotărăște:

D-ra Dina Mihalcea, de 18 ani, studentă la Conservatorul din București, este proclamată Miss România 1933.
A II-a: d-ra Susette Iupceanu, București.
A III-a: d-ra Puica Dumitrescu.”

Puia Dumitrescu

***
„Noua aleasă de abea se poate reculege după emoția încercată în momentul în care juriul i-a făcut cunoscută hotărârea. Felicitările nu mai contenesc. Fiecare o întreabă câte ceva. Ziariștii prezenți îi solicită autografe. O jumătate de ceas, Miss România 1933 răspunde cu grație și cu drăgălășenie la toate întrebările. Curând publicul aflător în palatul ziarului încearcă să vadă pe fericita deținătoare a titlului național de frumusețe. Studenții și studentele o aclamă. Este o nouă emoție, pe care Miss România cu greu o stăpânește. Copleșită de elogii și de felicitări, Miss România încearcă, desigur, cele mai plăcute momente pe care și le putea imagina.
După rugămintea noastră, Miss România 1933 trece în studio-ul fotografic al ziarului Universul”. Dar și pe culoare, curioșii, admiratori ai frumosului, încearcă s'o rețină. Cineva, entuziast, îi adresează odată cu elogiul său, urarea: trăiască regina frumuseței noastre!Modestă, d-ra Mihalcea rectifică:
- Mulțumesc. Sunt doar numai ambasadoarea frumuseței dv... una din ambasadoarele dv...”

Dina Mihalcea
D-ra Dina Mihalcea - Miss România 1933
Luminile studio-ului s'au aprins, orbitoare. Aparatele și-au întins obiectivele în gâturile lor girafe pitice. Fotograful încearcă zadarnic să prindă primele poze”. Miss România, pe lângă mobilitatea naturală a feței, are și o supraîncărcare nervoasă. Zâmbește, încearcă să-și stăpânească plusul de emoție, dar obiectivele fotografice de studio cer, înainte de toate, liniște. Care Miss ar putea avea, îndată după alegere, un cap liniștit? În bătaia reflectoarelor, în potopul de lumină care inundă figura tinerei alese, capul" căreia juriul i-a decernat titlul de Miss România are într'adevăr un caseu deosebit... Un cap drăgălaș, luminat de doi ochi albaștri, pătrunzători; un corp cu linii regulate, armonios, completează drăgălășenia unei fragede frumuseți căreia juriul i-a conferit întâietatea. În șoaptă, doi tehnicieni de atelier își dau verdictul:
- Are într'adevăr distincție.”
 
Susette Iupceanu
D-ra Susette Iupceanu
locul II la concursul Miss România 1933
Profil de Miss

„Miss România 1933 - d-ra Dina Mihalcea - este fiica d-rului Toma Mihalcea  - medic practician în Capitală. Are 18 ani. Este studentă la Conservatorul din Capitală, în anul I, în clasa d-nei Maria Filotti (dramă și comedie). După tată, descinde dintr'o veche familie de olteni din Slatina; iar după mamă dintr'o istorică familie de transilvăneni din ținutul Blajului. Este unicul copil al soților Mihalcea - o cunoscută și onorabilă familie, apreciată în cercurile bucureștene. Este blondă, cu ochii mari, albaștri, cu înfățișarea distinsă, cu un admirabil corp desprins din linii armonioase. O dicțiune frumoasă completează calitățile cu care a înzestrat'o natura.



- Până să vă potriviți pentru pretențiosul obiectiv al fotografului nostru, ne-ați putea spune câte ceva pentru cititorii revistei noastre, care v-a ales.
- Pentru revista dv. a cărei credincioasă cititoare sunt de câțiva ani și căreia îi datorez bucuria mea de astăzi, sunt gata să vă răspund la orice întrebare...
Și Miss România sare copilărește de pe scaun, voioasă asemenea școlarilor silitori când sunt chemați la tablă.
- Ați putea să vă odihniți mai departe și să-mi povestiți.
- Să mă spovedesc cetitorilor? Cu dragă inimă. Apoi, zâmbind, începu:
- Nu știu în ce măsură spovedania” mea ar putea interesa cetitorii dv. Totuși, sunt sigură, drăgălașele cetitoare vor fi curioase să afle câte ceva, măcar atât cât poate interesa o Miss-ă, oricare ar fi ea.Auzisem de concursurile dv. și de seriozitatea lor. Dar nu credeam că voi isbuti să fiu aleasa întâi și să reprezint astfel frumusețea româncelor noastre la concursul internațional de la Madrid. Aveam totuși încredere în deplina obiectivitate a juriului și de aceea nădăjduiam să figurez cel puțin în finală. De dimineață aveam semnele” mele bune. Sunt superstițioasă – veți râde desigur - dar sunt sinceră și îmi mărturisesc slăbiciunile. Când am deschis fereastra, astăzi dimineață, am văzut un coșar... Mi-am spus: semn bun. Când am ieșit în oraș, am văzut alți șase coșari... Eram sigură că în timpul zilei trebuie să am o mare bucurie...
- Și ați avut-o...
- Desigur. Apoi fetișul meu - elefantul - de care nu mă despart niciodată și pe care l-am țiinut tot timpul în mână...
Și spunând acestea, Miss România scoase din poșetă un elefant de os, micuț și simpatic.
- Dar dacă cineva var fi luat elefantul?
- Pierdeam lupta. Hotărât că da. Superstițioșii mă pot înțelege mai bine ca d-ta... De altfel iubesc animalele. Acum câțiva ani aveam cincisprezece pisici de Angora. Astăzi am rămas doar cu credinciosul meu Prinți, un spiț adorabil. Diki, „puiul de lup” și Pusi, cocoșul aducător de noroc".

Dina Mihalcea
Dina Mihalcea și talismanul ei norocos 
- Ce preferințe aveti: pentru teatru sau pentru cinema?
- Am o singură pasiune: teatrul. Dovadă că urmez Conservatorul. Anul trecut am văzut o piesă la Național în care juca doamna Filotti. Eram, ce e drept, o „credincioasă a teatrului. Dar din seara aceia jocul minunat al celei mai mari artiste pe care o avem, m-a captivat întratât, încât m'am hotărât să urmez Conservatorul. Mi-am atins idealul s'o pot asculta pe maestră, la curs, tălmăcindu-ne pentru mintea noastră focul sfânt al artei... Două mari bucurii am avut în viață: ziua când doamna Maria Filotti m'a admis în clasa pe care o conduce la Conservator și astăzi când m'ați ales Miss România...
- Cum văd, vă idolatrizați maestra...
- Dar care spectator, care a putut vedea măcar o singură creație a acestei artiste fără pereche, n'o idolatrizează ca și mine?
- Dacă nu greșesc, preferați mai mult teatrul decât cinematograful.
- Pentru mine cinematograful nici nu există. Pare desigur curios; dar așa este. Cinematograful, astfel cum progresează, nu face alta decât să speculeze slăbiciunile ochilor și ale oamenilor. Rar - ici și colo - câte un film care isbutește să facă artă; restul... artă ieftină, inferioară, pentru tineretul din care fac și eu parte. Singur teatrul - oricâte piedici ar întâmpina - rămâne templul artei adevărate... Dar ce păcat că, nu toată lumea gândește astfel!
Miss România își continuă spovedania, povestindu-mi de gimnastica pe care o face în fiecare zi, de preferințele ei pentru diferitele sporturi, de scriitorii ei favoriți și de atâtea alte lucruri pe care regret că spațiul nu-mi îngăduie să le pot publica în acest număr. Între altele, mi-a confiat și un secret al frumuseței care poate interesa cititoarele noastre: Miss România na mâncat carne până la 10 ani iar acuma mănâncă foarte puțină; nu întrebuințează nici o cremă, nici o pudră, nimic, absolut nimic.”

În anii ce au urmat, d-ra Dina Mihalcea – Miss România 1933 – a rămas fidelă pasiunii sale pentru scenă. După absolvirea cursurilor Conservatorului bucureștean a jucat pe cele mai importante scene de teatru din capitală (am gasit recenzii pentru câteva dintre spectacolele în care a jucat Dina Mihalcea în presa acelor ani: “Acolo, departe…”, roman dramatic în zece tablouri de Mircea Ștefănescu jucat pe scena “Studio” a Teatrului Național (1939), “Vâna de aur” de Giglemo Zorzi la Teatrul Mic (1943) sau spectacolul “Ion Anapoda” de G. M. Zamfirescu, pe scena Teatrului Nostru - alături de idolul ei Maria Filotti și de o altă mare actriță - Dina Cocea (1948). Dina Mihalcea a avut de asemenea două apariții pe marile ecrane în filmele Două lumi și-o dragoste (1947, rolul Frusinicăi) și Mihail, câine de circ (1979, rolul d-nei Collins).
 
Actrita Dina Mihalcea
Dina Mihalcea - pe scena Teatrului Nostru
alături de Maria Filotti și de Dina Cocea
Surse:

- articolul “Alegerea Miss România 1933” – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” din 3 mai 1933;
- articolul “Alegerea Miss România 1933 - Note, impresii, spovedanii” – semnat Ion Tic – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” din 10 mai 1933;
- articolul “De la concursul nostru de frumusețe” – semnat Susette Iupceanu – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” din 24 mai 1933.

Citește mai mult... »

Actualitatea (interbelică) în imagini

Vă invit astăzi să facem o incursiune în cotitianul perioadei interbelice. O vom face prin intermediul unor articole publicate în revistele ilustrate ale acelei perioade. Titlurile articolelor propuse vă vor invita – sunt sigur – la lectură: Marele Voevod Mihai la bazinul cu valuri, Enescu este cunoscut în România; dar în străinătate e celebru..., Quadrupleții din Pătârlagele – Patru copii de-odată!, Premieră: “La Lozul Cărăbușului”, Actualitatea sportivă, Catastrofa din Gorj:

Marele Voevod Mihai la bazinul cu valuri

Publicul capitalei cunoaște desigur excelentul loc de recreațiune, răsărit de câțiva ani în mijlocul Bucureștilor, centru de amuzament și de higienă estivală. E vorba de bazinul cu valuri maritime Lido”, din Bd. Brătianu, una din cele mai moderne instalații de specialitate din Europa. Actualmente, unul din oaspeții cei mai credincioși ai bazinului cu valuri Lido", este Marele Voevod Mihai, care vine aci pentru a învăța technica înnotului. Maestrul principelui moștenitor este d. Focșa, care l-a inițiat în arta natației, și elevul regal dovedește pe zi ce trece aptitudini din ce în ce mai frumoase pentru acest sport. În medalion: Voevodul înconjurat de câțiva vizitatori ai bazinului; jos stânga: Voevodul urmărit de două vizitatoare ale bazinului Lido"; jos dreapta: Marele Voevod ia o lecție pentru planșă." (“Realitatea Ilustrată” – 30 iunie 1932)



Enescu este cunoscut în România; dar în străinătate e celebru...

Revista pariziană “Le monde musical", publică o frumoasă biografie a lui Georges Enesco, cu prilejul cursului de interpretare ţinut de marele nostru violonist la “Ecole normale de musique de Paris“. Mulţi români nici nu bănuiesc ce înseamnă numele Enesco la Paris... Este adevărat că noi ne mândrim şi îl iubim pe marele nostru artist. Totuşi el ne face, peste graniţă, o cinste mult mai mare decât ne închipuim. Dacă bucureştenii îl iubesc, parisienii îl adoră. Enescu este cunoscut în România; dar în străinătate e celebru. Este caracteristică reclama pe care o fac marii fabricanţi de coarde pentru marfa lor: “Enesco cântă numai pe coardele noastre” - se laudă ei. Am văzut un anunţ într’un ziar parizian, conceput astfel: Iată într’adevăr o splendidă trinitate: cei trei mari violonişti ai lumii! Dar Enescu este mai cu seamă apreciat în inaltele foruri musicale din capital Franţei; acolo este cunoscut nu numai ca violonist, ci şi ca pianist, violoncelist, compozitor, şef de orchestră... “Casals şi Enescu sunt cei mai mari muzicieni actuali!” – se spune. Iar unii pun chiar în frunte pe Enescu.


O întâmplare fericită face să ne cadă în mână o fotografie din copilăria marelui compositor. Este o fotografie - credem - inedită. Poate că nici maestrul nu a ştiut despre existenţa ei şi va avea o surpriză văzand-o reprodusă, pentru prima dată, în “Realitatea Ilustrată”. Fotografia pe care o publicăm este mai cu seamă interesantă prin faptul că reprezintă pe “micul” Enescu aşezat pe două perine, puse anume pe scaun, pentru ca astfel copilul să ajungă bine la masă, spre a-şi nota ideile muzicale.” („Realitatea Ilustrată" – 30 august 1930)




Quadrupleții din Pătârlagele - PATRU COPII DE-ODATĂ!

PATRU COPII DE-ODATĂ nu e un titlu de film! Pentru cele cinci Dionne s'a ticluit un scenariu, iar banda am vizionat-o de curând într’unul din cinematografele din centru. Se chema: “CINCI COPII DE-ODATĂ!".Fără să își fi pus în gând să concureze America (ar fi o utopie, în oricare domeniu), Mihai Gerea - zămislitorul celor patru gemeni din Pătârlagele, acum o persoană, oricum, celebră, are dreptul să ceară totul pentru odoarele minuscule, cărora le-a dăruit viaţa! Chiar să fie filmate, în cadrul artistic al unui scenariu de cinema! (...)Sărmanul om, sărac lipit, avea destule odrasle prin preajmă-i. În începutul de căsnicie ce l-a pornit cu Smaranda Floare, Mihai Gerea aducea cu el patru țânci iar ea, zestre de pe urma altor doi bărbaţi - Constantin Căpriş și Radu Soare - împlinea jumătatea duzinei: Şase la un loc! Dacă aşteptau cumva vreo minune, apoi nu dinspre partea copiilor o adăstau! Guri destule pentru codrul de mămăligă şi fiertura puţină de pe vatră!


Le-am văzut casa, ograda, mica şiră de paie... Vremuirea cea mai amarnică: sărăcia, și-a lăsat urmele, săpate adânc. Și citești bine de tot în toată așezarea aceasta, o gospodărie de munte, că nu copilași își doriau oamenii acestia. Când l-a primit soț în fața firii pe bărbatul al treilea, Smaranda Soare și-a dorit o viață nouă, o rostuire alta decât până atunci... Avea nevoie de un braț vânjos alături de ea, care să desțelenească pământul puțin, să aducă pâine pentru gurile flămânde.
- În satul nostru - îmi spune ea - afli un chip să hrănești șase copilași. Ne-am întovărășit cu gând să ne creștem copiii. De-acu, alții nu mai așteptăm... Nici eu, nici omul meu... Acu, cică or să ne dee pământ și loc de casă...
- Odată cu copiii și norocul...
- De copii nu ne pare rău... Că micuții cresc și multe nu le trebuie... Dac'a vrut Dumnezeu! Ploaie să fie la vreme și pâine...
- V'ajută și cei mari! Mai trimit și sufletele milostive, de prin țară!
- Au trimis, nu-i vorbă! Dar tot lucruri de prisos!


Are dreptate femeia. Le trebuiesc oare, în clipa de față, celor patru păpuși, ghetuțe, rochițe de mătase, training-uri, jucării ? Micuții nu s'au dumirit încă de minunea vieții, care le pulsează în inimioarele cât lăstunii. Ochișorii lor, atrași de lumina întraurită a soarelui, se întorc inspre ferestre, asemeni florilor din glastre. Simplu fototropism! Mai mult nu încearcă prichindeii, decât să îngurgiteze laptele din lingurițe, de opt ori pe zi!(...) (“Realitatea Ilustrată” – 17 martie 1937)


Premieră: “La Lozul Cărăbușului”

“Cărăbușul” ne oferă un nou spectacol foarte distractiv. Pe spiritul și fantezia inegalabilului nostru autor de reviste N. Kirițescu, dragostea pentru frumos a lui C. Tănase a brodat o revistă care este o adevărată desfășurare feerică și spirituală. Revista se bucură de o distribuție excelentă. În fruntea ei strălucește C. Tanase, acest incomparabil cupletist al nostru (sus, stânga în “Clownul”). Alături de d-sa Mia Apostolescu s'a afirmat definitiv ca un mare talent revuistic (jos, stânga). De la cupletul savuros, până la romanța sentimentală, de la dansul excentric până la valsul vienez, blonda stea a “Cărăbușului” trece printr’o serie întreagă de roluri care obțin succese extraordinare. Mia Apostolescu este astăzi, fără îndoială, cea mai bună interpretă de revistă de la noi.


D-nele Elena Zamora – voce minunat de fină (jos, dreapta), Lizica Petrescu– eleganță admirabilă (jos, mijloc), Lulu Savu și Vera Violete, d-nii Niculescu-Buzău savuros și spiritual, N. Stroe - din succes în succes (notă: cel care avea să devină parte a celebrului duo Stroe și Vasilache), A. Munteanu – fizic și voce admirabile, S. Giugariu, Milian, Glodariu, Giovanni și - mai ales – formidabilul duo de dansatori berlinezi Ramée și partea coregrafică aranjată de prof. Willy, contribuie la succesul strălucit al spectacolului de la Cărăbuș.(„Realitatea Ilustrată" – 30 iunie 1932)


Catastrofa din Gorj

La Rădinești Gorj, probabil din pricina alunecării straturilor de pământ, o parte dintr’un deal s'a prăvălit, formând o prăpastie adâncă, în locul mai înainte cultivat. Din pricina deplasării terenului sunt amenințate cu prăbușirea mai multe case din sat. Ele au fost evacuate. Fotografiile noastre înfățișează câteva aspecte ale nenorocirii din Rădinești.” (“Realitatea Ilustrată” – 10 februarie 1937)



Actualitatea sportivă

Campionatele de natație s'au desfășurat săptămâna trecută cu un frumos succes. În fotografiile noastre vedem: o săritură a lui Lascu, pe Atilla Kelemen care a fost supranumit “Fenomenul de la Tg. Mures" și pe Lilly Iszak - campioană națională la 100 m. liber. 
Duminică s'a dat plecarea concurenților în cel de al 12-lea circuit “Principele Nicolae" (fotografia de sus).



Tot duminică s'a disputant matchul militar dintre Cehoslovacia și România. Fotografia alăturată reprezintă o fază din match. Rezultatul a fost nedecis.


Concursul hippic de la Brașov s'a bucurat de un frumos succes. Un public select în frunte cu M. S. Regina Maria și Arhiducesa Ileana a asistat la alergări. Fotografiile noastre reprezintă o saritură la un obstacol, Regina Maria și Arhiducesa Ileana sosind la concurs și prezentarea concurenților civili.” (“Realitatea Ilustrată” – 2 septembrie 1934)



Citește mai mult... »