Datini de Sângeorz

„Sf. Gheorghe ca un soare
Dete ploaie cu răcoare
Și ne scaldă la picioare.”

Ziua de 23 aprilie - numită în popor și Sângeorz sau Sân-George - e destinată pomenirii și cinstirii sfântului și măritului Sf. Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, patronul naturii înverzite și al vitelor în credința populară. Această zi era considerată în vechime de români ca fiind timpul din an în care Sfântul Gheorghe lua cheile de la Sf. Dumitru pentru a deschide porțile naturii către viață.
Sf. Mucenic Gheorghe
 omorând balaurul
În seara de dinaintea zilei de Sf. Gheorghe românii puneau ramuri verzi de salcie și de rug la stâlpii porților, la ferestre și la uși pentru a împiedica strigoii să le intre în bătătură sau în case. Aceste ramuri se păstrau pentru a fi folosite peste an ca leacuri. Câteva dintre ramurile verzi se dădeau hrană vitelor “ca acestea să fie ferite de duhurile rele”. Tot în seara de dinaintea Sângerzului românii ardeau opincile rupte și sdrențele de haine vechi iar cenușa lor o amestecau cu untură râncedă. Cu acest amestec erau unse ușile grajdurilor “ca să nu intre strigoii la vaci și să le ia laptele”. Prin alte părți se afumau vitele și staulele cu tămâie iar ugerul vacilor se ungea cu o “unsoare descântată pe pragul ușii sau pe dosul unui scaun, mestecată cu untură de porc, leuștean și pelin. Unsoarea se lipea pe baierul găleții de muls și de aici nu era îndepărtată până când nu se isprăvea, ungându-se cu ea țâțele de câte ori se mulgea.” (1)

În ajunul Sfântului Gheorghe “mai înainte de a veni vitele de la pășune, toți acei care posedă vite și le așteaptă să vie, se grăbesc a pune la ușa coșarei o căldărușe cu apă, în care se pune și un ou nefiert ; apoi alături de aceasta, o brazdă verde, iar lângă brazdă și o plantă cu rădăcina scoasă, care rădăcină are forma țâței de vacă, numită de popor bărdenie, în fine, pe lângă toate acestea se pune și focul pe bălegarul uscat de la vite, ca să fumege. Atunci se dă drumul vitelor ca să treacă peste acestea în coșare. Credința zice: toate acestea se fac pentru ca vitele să aducă lapte mult.” (2)

Citiți continuarea articolului aici: Datini de Sângeorz

Surse:
  
(1) Articolul “Datini de Sf. Gheorghe” – “Ilustrațiunea Română” din 21 aprilie 1937
(2) Tache Papahagi – “Din folklorul Romanic și cel Latin” – Tipografia “România Nouă” – 1923



Citește mai mult... »

Ciocoii vechi şi noi

Nu despre romanul cu subtitlul “Ce naşte din pisică şoareci mănâncă” publicat de Nicolae Filimon o să scriu acum. În articolul de azi e vorba despre ciocoii corupţi din alte vremuri, despre ilegalităţi, despre comisioane şi despre micile lor afaceri imobiliare. Mi se pare o nedrept faptul că, vorbind zilnic despre ciocoii sau baronii de azi, îi uităm cu desăvârşire pe cei de ieri. Nu merită acest afront al uitării. Ei sunt strămoşii ciocoilor de azi şi numele lor merită să pătrundă în spaţiul nostru modern şi... virtual. Îmi exprim totodată şi o mare dezamăgire: nici măcar sintagma de “ciocoi” nu e o găselniţă a zilelor noastre. Merităm ca măcar în “titulatura” dată corupţilor să avem parte de un dram de inovaţie, nu credeţi? Vă invit să citiţi în continuare, dacă aveţi timp şi chef, câteva referiri la mici “ilegalități” citite în ziarul "Telegrapful". Mărturisesc că nu am avut foarte mult de căutat prin arhiva digitală. Am răsfoit doar câteva numere apărute în luna iunie 1888. Suficient ca să am de unde alege:

Partea “călugărească” a lui Pache

“După împărţeala firească a locurilor virane ale primăriei capitalei între membrii comisiunei interimare, d. Pache Protopopescu, evlaviosul zugrav al mutrei sale pe biserici şi cuviosul moştenitor al călugărilor, s’a pus pe muncă într’un mod mai larg şi mai lucrativ pentru generaţia următoare a Protopopeştilor. Primul pas spre casa primăriei s’a făcut cu ocasiunea unui gheşeft cât se poate de scandalos. Preşedintele comisiunei interimare a crezut de cuviinţă să reguleze definitiv conflictul ce fiinţa între o societate de construcţii şi primărie. Gheşeftul acesta aduce bun câştig preşedintelui comisiunei, care este cel mai de frunte acţionar a societăţei de construcţiuni (...).”


Corupţia pe prima pagină a Telegraph-ului 
O să vă povestesc pe scurt despre ce era vorba: pentru bazinele de filtrare ale apei care se construiau la Joiţa, societatea de construcţii trebuia să “pună în operă” cantitatea de 35.000 metri cubi de nisip şi pietriş spălat. Pentru lucrare s-a livrat bineînţeles o cantitate cu mult mai mica decât cea contractată şi… plătită de primărie. Pe deasupra s-au folosit atât nisip cât şi pietriş nespălat.  Prejudiciul calculat de reporter: 150.000 de lei: “- Ce parte din această sumă se va filtra în buzunarul evlaviosului Pachi? Un lucru e sigur, Paki îşi va lua partea călugărească!“ – se întreba și își răspundea la fel de retoric - reporterul la finalul articolului. ("Telegraphul" din 11 iunie 1888)



Întrebări pentru ciocoii de la Eforia spitalelor

“Este adevărat că clădirea Băilor Eforiei de pe Bulevard, era fixat după deviz să coste un milion şi două sute de mii de lei şi când colo s’a cheltuit pentru ea suma de două milioane trei sute de mii? Este adevărat că Clădirea Spitalului Colţea se consideră construita foarte rău şi că în loc de ciment s’a întrebuinţat o compoziţie de var, lut si nisip? (...) Este adevărat că la Eforie registrele pentru păstrarea garanţiilor arendaşilor moşiilor Eforiei se ţin foarte neregulat şi că în caz că s’ar face o revizuire s’ar descoperii multe neregularităţi?“ ("Telegraphul" din 11 iunie 1888).

Coruptie
Ciocoii vechi de... Bacău

O operaţiune financiară nenorocită

"Guvernul junimist a sfeclit’o rău cu împrumutul de 100.000.000 lei ce a făcut prin intermediul d-lui Carp la Berlin. Se ştie acum că acest împrumut a acordat bancherilor germani beneficiul de 4 la sută, adică enorma sumă de 2.000.000 în aur. (notă: împrumutul anterior făcut de România fusese negociat cu o dobândă de 1 %). Aceste cifre arată limpede că operaţiunea făcuta de d. P. Carp la Berlin este nenorocită şi că d-sa făcând treaba lui Bleichroder şi Hauseman, făcând poate treaba sa proprie, n’a făcut deloc treaba noastră, a românilor”. ("Telegraphul" din 28 iunie 1888).

Ciocoii si painea
Tot despre ciocoii de ieri


Pache şi afacerile imobiliare

“Din porunca acestui urât hipocrit care nu crede nici în Dumnezeu nici în Dracu’ şi crede numai în moştenirile călugăreşti, comisiunea interimara a capitalei, fără să aştepte să se transeze diferendul iscat între societatea Dacia-România pentru daune causate fabricei de pâine Colentina, a concedat (notă: a concesionat) terenul străinilor Stadt şi Zendler pe termen de 15 ani. Se zice că Pachi Protopopescu în calitate de advocat al acestor antreprenori străini, a pus în buzunar rotungioara sumă de 10.000 lei. Puind această sumă în buzunar, Pachi zise:
- Creşteţi şi înmulţiţi-vă acum şi pururea şi’n veci-vecilor, amin.
Evlavios mai e şi sf. Pachi, dar vai de noi păcătoşii contribuabili ai capitalei.” ("Telegraphul" din 12 iunie 1888).

Coruptie
Despre infamiile ciocoilor
E suficient atât deocamdată, nu-i aşa? Ca să nu credeţi că sunt cazuri singulare, am adăugat şi alte câteva tiluri de aricole care se referă la “ciocoii vremii“ culese tot din numerele din luna iunie 1888 ale ziarului "Telegraphul". O să închei, în tonul epocii, cu vorbele lui  Conu’ Leonida:

“BRAVOS NAȚIUNE! HALAL SĂ-ȚI FIE...”

Surse: numere din luna iunie 1888 ale ziarului “Telegraphul” citite din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureştilor.


Citește mai mult... »

Superstiţii şi prejudecăţi (de ieri și de azi)

Noi românii suntem prin firea noastră un popor superstiţios. Foarte mulţi dintre noi credem în “semne” care ne influenţează viaţa sau care ne prevestesc viitorul. Suntem supersiţioşi – dar fără să devenim fanatici. Dacă lucrurile prevestite de semnele citite în jurul nostru se împlinesc, povestim aceste lucruri aproape cu voluptate celor din preajma noastră. Am să vă spun în cele ce urmează câteva superstiţii, culese de Artur Gorovei la începutul secolului trecut şi publicate în volumul “Credinţe şi superstiţii ale poporului român” – apărut în anul 1915 (răsfoit din colecția digitală a Bibliotecii Digitale a Bucureştilor):



Dacă găseşti un ac, e semn de ceartă.

Dacă găseşti un ac cu urechi, iţi va naşte femeia o fată; daca acul găsit e fără urechi, nevasta îţi va naşte un băiat.

Exista credinţa că dacă visează un om tânăr albine zburând îi va mege foarte bine; dar dacă un om bătrân visează albine zburând, îi va arde casa.

Aluniţele sunt semn de mare noroc şi de aceea,  dacă tai părul de pe ele, îţi pierzi norocul.

Copilul mic să nu se pupe pe şezut, pentru că atunci când se va face mare va întorce dosul celui care l-a pupat.

Fetelor care se spală cu apă în care s’a spălat limba unui clopot le va merge vestea departe cum merge sunetul clopotului şi vor fi la fel de curate ca şi clopotul.

Copii să nu se scalde cu apă rămasă din ziua cealaltă, fiindcă nu vor mai creşte.

Apa de la întalnitură (de la confluenţa pâraielor) e bună de scăldat, ca să nu se lipească de cel scăldat boli şi famece.

Caricatura in Furnica 1911
Ce ghinion Nene Iancule:  felinarul e ocupat...
("Furnica" - 1 septembrie 1911)


Dacă visează cineva că se scaldă într-o apă curată, atunci va fi sănătos şi cu voie bună; dacă însă visează apă tulbure, se va îmbolnăvi.

Să nu vinzi lucruri care le-ai căpătat de pomană căci îţi va merge rău.

Femeia însărcinată să nu mănânce aripi de păsări căci copilul care se va naşte nu va sta înfăşat (va da mereu din mâini şi din picioare).

Dacă iţi iese în cale un preot e semn rău; dacă nu vrei să îţi meargă rău, azvârle după el cu paie sau cu fân.

Dacă te întâlneşti dimineaţa cu o babă, toată ziua îţi va merge rău.

Pe cine-l apucă soarele în prima zi dintr-o lună în pat, nu va face avere.

Dacă te mănâncă palma stângă, o sa primeşti bani; dacă te mănâncă palma dreaptă, dai bani.

Lunea nu e bine să dai bani, fiindcă vei da bani toată săptămâna. Dacă primeşti bani luni e semn bun.

Ca să ai întotdeauna bani în casă e bine să baţi un cui în pragul casei.

Ca să fii bănos, spală-te cu apă de pe bani la cele trei sărbători mari: Crăciun, Paşte şi Rusalii.

Când e lună plină, să îi arăţi bani dacă vrei să ai bani toată luna.

Cine visează bani mărunţi, va fi bârfit de cineva.

Dacă te visezi cu barbă şi cu mustăţi, vei primi oaspeţi.

Dacă îţi transpiră palmele, vei lua bătaie.

Dacă bei alcool cu mâna stângă – te îmbeţi.

Copii care nu sunt botezaţi şi plâng mult se cer botezaţi; copii care plâng mult în timpul săvârşirii tainei botezului, vor trăi mult.

Dacă îţi intră o broască în casă e semn că cineva ţi-a trimis farmece sau ţi-a făcut vrăji.

Pruncii alăptaţi de mame despletite fac bube la gură.

Când varsă cineva cafea din greşală, în ziua aceea va caştiga ceva.

Când pleacă cineva la drum lung, presară-i înante făină pe prag ca să-i meargă bine.

Să nu te îmbraci cu cămaşa pe dos ca să nu te urască nevasta. Să nu porţi cămaşa pe dos fiincă ţi se întoarce norocul în rău.

Dacă din întâmplare iei cămaşa pe dos, se va înrăutăţii vremea.

Mamele să nu întoarcă cămăşile copiilor pe dos, pentru că se vor speria rău noaptea.

Femeia să poarte cămaşa pe dos dacă vrea să înţarce copiii.

Fata care spală cămaşi şi se udă pe veşminte se va mărita cu un bărbat beţiv.

Dacă visezi câini ai duşmani mulţi.

Dacă te muşcă un câine să nu-l omori fiindcă nu se va vindeca rana.

Dacă va plesni capacul de pe oală, să ştii că vei primi o veste mare.

Nu mânca având cartea deschisă ca să nu uiţi ce ai învăţat.

Când tai castravetele, să tai vârful din partea în care a fost floarea şi să-l pui pe fruntea unui copil: nu îl va durea nicidată capul.

Când tai ceva cu foarfecele şi le uiţi deschise – e semn de ceartă în casă.

Dacă femeile poartă cercei schimbaţi (unul de la o pereche şi unul de la altă pereche) îşi va schimba şi bărbatul.

Dacă strănuţi de trei ori la rând e semn de mare chef…

Citește mai mult... »

Lecția de mecanică a Regelui Mihai

Regele Mihai I al României a fost un împătimit al automobilismului. Regele nu și-a ascuns niciodată pasiunea care i-a marcat viața: „Cred că m-am născut cu volanul în mână”. Încă de la vârsta de șase ani a fost cuprins de pasiunea pentru motoare şi pentru automobilele de toate felurile. Tocmai de aceea cred că un articol apărut în anul 1931 care ne relateaza cu lux de amănunte momente din viața Voevodului Mihai - pe atunci în vârstă de 9 ani - petrecute în garajele regale, merită citit și de noi, cei de azi. Articolul a fost scris de reporterul A. Dumbrăveanu și a fost publicat în săptămânalul “Realitatea Ilustrată” – numărul din 26 martie 1931:

"O altă maşină care-i place: bormaşina"
(…) Gardistul cu mustăţile sure din poartă, a luat poziţie... Mustaţa din dreapta i s’a zăpăcit niţel. Prin poartă, un automobil cu cifra regală în faţă, irupe în stradă şi porneşte navalnic înspre Imperială... La volan e Marele Voevod Mihai. Surâde şoferului care e alături. De la volan până la capul Măriei Sale să tot fie zece centimetri. Suficient ca ochii să cuprindă priveliştea din faţa... În plină viteză, automobilul a ajuns in faţa hotelului Imperial, a făcut o curbă elegantă şi a intrat in curtea palatului. E ora 11 dimineaţa şi ploaia a început de-a binelea. Pe trotuare, trecătorii s’au oprit totuşi şi aşteaptă... Maşina a ieşit în adevăr, din nou afară: Marele Voevod a întors în curtea palatului şi a revenit în stradă... De astă dată, fiindcă strada merge in pantă, a frânat puternic. Piatra e însă umedă şi roţile dinapoi patinează. Bolidul negru pare o sanie ce alunecă de sus în jos. Marele Voevod râde din toată inima fiindcă frânarea roților și patinarea celor dinapoi îi procură plăcerea cea mai mare.

Vis-a-vis de garda palatului, lângă garajul în care altădată erau grajdurile, o tăbliţă aproape invizibilă: „Atelierul... Intrarea interzisă”. E o prelungire a dependinţelor, încăpere joasă, curată - pretutindeni pe aci e de altfel o curăţenie exemplară - cu ferestre mari ce dau privitorului perspectiva întregei străzi, până în Calea Victoriei. În faţă, un ofiţer - căpitanul Caton Georgescu, comandantul parcului de automobile - aşteaptă. Când Marele Voevod a stopat maşina căpitanul Georgescu i se adresează:
- Măria Ta, s’a făcut unsprezece.
- Da? Atunci să începem.
Voevodul a coborât din automobil, vioi, surâzător, plin de viaţă. Păşeşte lângă ofiţer şi parcurg împreună curtea în fundul căreia e atelierul. Căpitanul Caton Georgescu, comandantul parcului, a căpătat într’o bună zi neaşteptata vizita a Majestăţii Sale Regelui (notă: Regele Carol al II-lea). Intrând în cancelarie, Suveranul s’a interesat de lucrările atelierelor şi apoi, a adresat o rugăminte:
- Căpitane, te rog să-l înveţi pe Marele Voevod mecanica...
- Am înţeles, Majestate.
- Dar te rog să-l înveţi de la A până la Z. Şi să faci practică cu el. Să nu-l laşi până nu învaţă. Te rog să-i iei scule şi să-i faci un program de lucru.
Şi fiindcă Marele Voevod era de faţă, Suveranul a completat zâmbind părinteşte:
- Iar dacă n’o să asculte, să-mi spui mie... 
- Am înţeles, Majestate...

Regele Mihai 1931
La strung
De atunci, căpitanul Caton Georgescu e profesorul de mecanică al Măriei Sale. I-a aranjat în această incăpere, un adevărat atelier. Mai întâi un banc cu toate sculele: începand cu diversele sisteme de chei franţuzeşti, pile, lese de tăiat ghevinturi, şurubelniţe, freze, menghine, richtfor, burghie şi sfârşind cu cele mai complicate compasuri. Apoi o instalaţie de maşini, toate pornite cu curent electric: un strung, bormaşină, polizor. Bancul, cu sculele în ordine e aşezat chiar lângă fereastră. Profesorul de mecanică a întocmit şi programul de lucru - aprobat de Suveran - care e un permanent memento, pe banc. E parcă în programul acesta un plan de meşteşugar real. În partea întâia Măria Sa se ocupă cu ajustarea unui cub, a unei încheieturi şi a unei coade de rândunică. Apoi (la fierărie), descrierea unei forje, scopul şi combustibilul întrebuinţat, sudura, descrierea aparatelor, întrebuinţarea sudurei, particularităţile executărei sudurei, tinichigeria, tăierea cu foarfeca a unui disc de tablă, confecţionarea unui cap, lipirea cu cositor și îmbinarea a două ţevi. Partea doua a programului e închinată technicei practice: motoarele, lucrări de executat în legătură cu reparaţia automobilului, etc. etc... Inutil să adaug că ordinea şi expresiile tehnice sunt copiate ad-literam din programul de lucru al Măriei Sale.

Elev şi profesor au intrat în atelier. Elevul, s’a dus cuminte la un dulap, şi-a desbrăcat haina şi a prins să-şi imbrace singur combinesonul de lucru, din pânză obicinuită, peste care-şi trece halatul albastru de lucru. Lângă banc e o frână. Voevodul Mihai se îndreaptă către ea, o atinge cu amândouă mâinile şi dă drumul curentului electric la maşini. Curelele de transmisiune se pun în mişcare, întreaga încăpere se transformă: Voevodul a  venit la banc şi se adresează, elev cuminte şi sârguincios, profesorului:
- Astăzi ce avem, domnule căpitan?
- Trebuie să faceţi cubul la dimensiuni. Pe urmă, aveţi de făcut găuri la ciocane. Nu v’aţi isprăvit ciocanele.
- Da, da. Astăzi trebuie să le isprăvesc.

Regele Mihai 1931
Muncind în atelier
Cubul, din fier dur, îşi are un  corespondent în cositor, pentru a deprinde pe Voevod să facă deosebirea între metale. Elevul fixează cubul în șpingl, după ce l-a măsurat cu compasul. Alege apoi o pilă, nici prea mică, nici prea mare şi începe să mângâie cu dinţii de fier peretele gălbui al cubului. Ai impresia, privind de aproape tabloul, al unui mic şi harnic meşteşugar care-şi vede de lucru. Nu de aceeaşi părere e însă şi profesorul, care surprinde pe elev uitându-se pe fereastră. Îi opreşte, pe la spate, mâna stângă:
- Vezi, Măria Ta, că se opreşte pila când te uiţi pe geam...
Voevodul se întoarce, îl priveşte oarecum stingherit. Profesorul explică:
- Măria Ta să dea mai mult cu dreapta. Vezi, aşa...
Elevul se dovedeşte ascultător. Şi fiindcă e încă stângaci - defect al copilăriei - îşi trece pila în dreapta... şi cubul se nivelează.
- Aşa... Acuma, domnule căpitan, trebuie să facem ciocanele.
Măria Sa trebuie să-şi confecţioneze singur ciocanele - după mărime.Trece întâi la polizor: ascuţitul fierului care produce scântei la contactul cu roata de piatră îi produce bucurie nespusă. Ochii urmăresc atent fiecare scânteie şi meşteşugarul de neam ar voi să cuprindă în pumnii mici, ca într’un ghem, toată ploaia de scântei.
- Aşa, acum să trecem dincoace.


Îndrăgostit de mecanică
E o altă maşină care-i place: bormaşina. Profesorul e atent. Voevodul potriveşte ciocanul în dreptul sfredelului. Vâră un picior pe pedală şi sfredelul alunecă în fier. Afară, se aude un pufăit de mașină. Marele Voevod îşi aruncă privirea pe fereastră.
- A plecat Buick-ul... Unde se duce?
- Face o cursă cu dl. adjutant.
Un şofer intră în atelier:
- Domnule căpitan, domnul mareşal mă trimite la...
Marele Voevod, după ce a ascultat, întreabă:
- Şi o să lipsească mult?
- Vreun sfert de oră.
Ciocanul trece apoi la strung, pe care Marele Voevod îl mânuieşte cu aceeaşi abilitate. De afară, se aude un alt motor de automobil.
- Domnule căpitan, aud plecând şi pe "treisprezece".
- Da, se duce la Cotroceni.
- Stă mult acolo?
- Nu, se duce şi se întoarce. Dar de ce întreabă Măria Voastra?
- Fiindcă vreau să mă plimb. Îmi daţi voie?

Regele Mihai 9 ani
La volan...
“Treisprezece” e cea mai mare pasiune a Măriei Sale, care cunoaște cele peste douăzeci de maşini ale garajurilor regale. „Treisprezece” nu-i nici mai mic, nici mai frumos ca celelalte. Voevodul l-a dibuit însă şi a găsit că are cel mai bun frânaj. Poate deci patina în voie, fără prea mari sforţări...
- Aşa, gata... Acum îi trebuie coadă...
- Măria Ta a uitat să cureţe pilele. 
  Voevodul a trecut din nou la banc, a ridicat o perie şi curăţa pilele...
- Acuma, o să începem lucrul la călimara de colo...
- Dar la tinichigerie când începem?
- Pe rând Măria Ta.
- Avem acum toate sculele.
- Sigur. Dar care îi place mai  mult Măriei Tale?
- Mie îmi place polizorul şi bormaşina. 
Un alt şofeur a intrat în atelier:
- Domnule căpitan, s’a stricat marşalul „Fiat”-ului.
- Marele Voevod râde cu poftă:
- Cum ai spus?
- Marşalul...
- Se spune marşalier... marşalier...
Şi continuă să radă...
Prin faţa atelierului a trecut în viteză, apucând spre str. Imperială, o limuzină în albastru. Marele Voevod o urmăreşte până ce dispare pe Calea Victoriei.
- Măria Ta ce crede că a fost maşina asta? .
- Fiat nu era... Nici Buick... Era un Nash...
- Exact... Dar cum l-ai cunoscut?
- Am văzut în spate, lângă frână...
- Ajunge astăzi. Acuma mergem în garaj.
- Mergem. Vreau să văd ce face „minorul”…
Marele Voevod îşi desbrăcă halatul, apoi combinesonul şi trece la chiuvetă. Dă drumul apei, se spală şi se şterge pe mâini. Îşi imbracă apoi haina. După ce aruncă o ultimă privire în atelier şi se convinge că totul e în ordine, frânează manivela curentului electric. Roţile de transmisie se opresc. Şi când, elev şi profesor părăsesc încăperea, atelierul, cu toate sculele lui, rămâne cuminte.
Garajul e alături. Maşinile de serviciu ale palatului stau deoparte, iar maşinele Suveranului şi fiului Său, în cealaltă. În această din urmă parte aşezate parcă în ordine, automobilele - pe vârstă - ale Marelui Voevod. E mai întâi cel mic de tot - şapte kilometri pe oră - primit în dar acum doi ani şi despre care s’a scris în această revistă. Fusese adus Voevodului de către unchiul său. Şi Voevodul se mândria:
- E de la „oncle Niki”...
Prea puţini erau acei cari ştiau că darul venise dela Paris, unde o inimă bătea pentru copilul regesc. Acum Voevodul priveşte cu oarecare compătimire maşina:
- Asta o am de când eram mic...
Alături se odihneşte un bebe, ceva mai mărişor: un Morris-Minor (de aici porecla de minor) primit în dar în acest an, de ziua Voevodului, de la Suveran. Trio-ul îl întregeşte un Lincoln îngâmfat - ultima perfecţie. Pe care Marele Voevod îl mânuieşte ca pe cel cu şapte kilometri pe oră.

Regele Mihai 1931
   - Poate are ceva carburatorul...
Un şofeur a deschis capacul uneia din maşini. Examinează atent piesele. Marele Voevod s’a apropiat şi întreabă:
- S’a întamplat ceva?
- Nu-mi place cum merge motorul.
Marele Voevod rămâne o clipă mirat. Apoi:
- Poate are ceva carburatorul...
- Poate,  să vedem...
Între timp, „treisprezece” s’a înapoiat. Marele Voevod a ieşit afară. Şoferul coborî din automobil. Căpitanul Georgescu a venit şi el afară. Elevul a venit langă profesor.
- Domnule căpitan, azi îmi daţi notă bună?
- Foarte bună, Măria Ta.
- Dar acum mă laşi să mă plimb?
- Sigur. Măria Ta poate conduce singur. Am încredere...
Şoferul intervine:
- Nu mai are ulei.
- Să-i punem ulei — replică Marele Voevod.
- Şi după ce a ajutat să fie turnat bidonul, Marele Voevod se aşează la volan:
- Acuma conduc bine, nu-i aşa?
- Măria Ta conduce elegant, ca Majestatea Sa Regele şi repede ca Alteţa Sa Principele Nicolae.
 „Treisprezece” a pornit ca o vijelie spre grădina palatului...”

Sursa: săptămânalul “Realitatea Ilustrată” – numărul din 26 martie 1931 -  articolul “Măria Sa Voevodul Mihai la meșteșug” - semnat A. Dumbrăveanu



Citește mai mult... »

Grădina Cișmigiu – de două secole în centrul Bucureștilor

Motto:

“Cișmigiu e preumblare unde fără nici o plată
Mii de oameni fără treabă merg cu gura tot căscată.
Aici rochia de lână și turbanul de tulpan
Se atinge de mătasea de la doamna de Lenfant.”
(“Armonii intime” – Alexandru Z. Sihleanu 1857)


Bucureștiul era supranumit cândva "Orașul grădinilor". În Bucureștii vechi aproape toate casele – nu doar cele boierești – erau înconjurate de grădini. Erau amenajate de asemenea o sumedenie de grădini și de parcuri publice. Din păcate o bună parte dintre aceste oaze de verdeață au pierdut lupta cu noile construcții ridicate în Capitală. 

Grădina Cișmigiu - 1906
Dintre vechile grădini, dispărute azi, amintesc doar câteva: Grădina Eliad – în care se întindea o parte din bâlciul Moșilor; Grădina Zdrafcu – pe bulevardul Elisabeta, în apropierea podului Sf. Elefterie;  Grădina Laptev – pe locul unde s-a construit mai târziu Fabrica de bere Bragadiru; Grădina cu cai – situată de o parte și de alta a străzii cu același nume, care se afla situată între splaiul Kogălniceanu și bulevardul Elisabeta (grădină în care se produceau circul italianului Carol Serie  și vestitul dresor polonez de cai Dunski). Mai erau locurile de petrecere ale protipendadei Bucureștilor: grădinile Opler, Luther, Lăptăria și Vila regală. Între toate aceste grădini, adevărata bijuterie a fost și a rămas încă, “Cișmigiul”. Istoricul grădinii îl povestește George Potra în monografia “Din Bucureștii de altă dată” publicată în anul 1942:

Vedere din Cișmigiu - 1856
La 10 octombrie 1779, Alexandru Ipsilanti, domnul Munteniei, pentru a avea o bună apă de băut, a dat poruncă să se construiască două cișmele în București. Prima cișmea s’a făcut pe locul unde este astăzi grădina înspre partea ei din str. Știrbei Vodă și în dosul acestei cișmele și-a construit locuința Dumitru Suilgi-Bașa, șeful lucrărilor, numit marele Cișmigiu (cuvânt de origine turcească, mai mare peste cișmele), ce era însărcinat cu supravegherea curgerei și scurgerei apelor.” La începutul secolului al XIX-lea, Cișmigiul , mult mai întins decât cel de astăzi, era cunoscut și sub numele de “Grădina și balta lui Dura neguțătorul”. Era însă atunci încă o zona mocirloasă, inundată de multe ori de revărsările Dâmboviței. Transformarea locului în frumoasa grădina publică de azi a început din dispoziția generalului Kiseleff și a fost continuată pe vremea domnitorilor Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei. 

Grădina Cișmigiu - Bufetul Monte Carlo - 1913
În timpul domniei lui Gheorghe Bibescu a fost chemat de la Berlin grădinarul peisagist Wilhelm Mayer care “a întreprins aici o luptă pe viață și pe moarte cu mlaștinile cărora natura le-a hărăzit să producă numai molime și noroiu”. Sub domnia lui Barbu Știrbei parcul a devenit unul cu adevărat occidental – păstrându-se însă și câteva dintre plantațiile vechi, sălbatice “care aduceau o umbră binefăcătoare în zilele călduroase de vară”. În acete vremuri s-a sapat heleșteul și s-a construit -sub supravegherea personală a domnitorului-  canalul de legătură cu Dâmbovița “destinat pentru împrospătarea apei din lac”. Tot în anul 1852, s-a făcut și prima împrejmuire a parcului, cu uluci. Grădina a devenit un loc de pelerinaj din ce în ce mai iubit de bucureșteni. De aceea, pentru că vizitatorii aveau nevoie de locuri de odihnă, „se hotărăște facerea a o sută de canapele (lavițe) fără rezemătoare și lungi de un stângen. Toate au fost făcute din lemn de stejar, legate solid în șuruburi și piulițe și vopsite de trei ori cu ulei bine fiert”.

Lacul Cișmigiu -  1927
Pentru păstrarea ordinii și curățeniei Cișmigiului, apar și primele dispoziții și reguli. Vă spun doar câteva dintre ele:

Preumblarea în grădină este slobodă tuturor pe drumurile și locurile destinate pentru aceasta, de la răsăritul soarelui până la 10 ceasuri seara și în nopți cu lună până la 12 ceasuri”.
“Vânzătorii de deosebite lucruri de mâncare și orice alte, vor sta afară din raionul grădinii”.
“Nimeni nu este slobod a călca pe iarbă sau pe oricare altă plantație, precum nici a rupe ceva din grădină oricât de neînsemnat”.
“La preumblarea cu luntrele pe basin se va păzi ca nimeni să nu îmbarce sau debarce în alte locuri, decât la punturile hotărâte pentru acest sfârșit”.
“Vânarea peștelui din bazin este proprită cu desăvârșire”.

La patinaj pe lacul Cișmigiu  - 1937
Uite așa, Cișmigiul a devenit un loc în care “primăvara, vara și toamna, grădina geme, din zori de zi până noaptea târziu, de plimbători care ascultă sunetele muzicii militare sau ale lăutarilor” și în care “iarna se adună boierimea bucureșteană pe lac ca să învețe arta nobilă a patinajului“. Cișmigiul este și astăzi unul dintre puținele locuri  în care se păstrează ceva din farmecul Bucureștiului de altă dată.

Sursa informațiilor și a fotografiilor: Din Bucureștii de altă dată  - George Potra -1942 și colecția de cărți poștale a Bibliotecii Digitale a Bucureștilor


Citește mai mult... »

“Sondaje de opinie” prin anul 1909

Noi, cei de azi, suntem convinși că sondajele de opinie sunt un apanaj al lumii în care trăim. Citim aproape zilnic rezultate ale unor astfel de anchete sociale, mai profesionist sau mai ne-profesionist făcute, pe teme din cele mai diverse. La începutul secolului al XX-lea nu existau încă institute de sondare a opiniei publice, dar opinia cititorilor era importantă. Pentru a afla aceste opinii, revista ‹‹Moda nouă ilustrată›› “cerceta opinia publică”  lansând în paginile revistei diferite întrebări pentru cititori. De exemplu:

"Ce preferaţi la bărbat: bunătatea sau inteligenţa şi cultura?" 
"Cu ce fel de bărbat poate fi o femeie cu oarecare cultură fericită?"
"Preferaţi fetele din provincie sau pe cele din Bucureşti?"
"Ce preferaţi la un bărbat: fizicul sau caracterul şi manierele?"
"La ce vârstă e bine să se mărite o fată?"


Publicarea răspunsurilor primite de la cititori era - şi este și pentru noi, cei de azi - fără a avea pretenţia unei cercetări ştiinţifice, o măsură a opiniilor şi a moralei acelei epoci. Interesantă cred. Așadar, "aşteptăm răspunsul la următoarea întrebare ce punem iubitelor noastre cititoare: Care e diferenţa de ani ce credeţi că ar fi mai potrivită între vârsta bărbatului şi aceea a femeei, când e să se căsătorească?

Răspunsuri:

Moda noua ilustrata 1909Camora-Adjud: Între bărbat şi femee cea mai potrivită diferenţă de etate la căsătorie este între 4-6 ani; căci bărbatul întotdeauna trebuie a fi mai mare pentru a cunoaşte mai bine lumea.

Aurora Dimineţei: Diferenţa de vârstă cea mai nemerită ar fi de şase ani.

Sylică-Bârlad: Pentru ca un bărbat să poată ţinea piept tuturor celor trebuincioase unei gospodării se cere ca să aibă vârsta de 25 de ani, la această vârsta avându-şi oricine un viitor asigurat. Iar femeea e bine nemerit să se căsătorească la etatea de 18 primăveri.

Moda noua ilustrata 1909Syll Ţirica: Vârsta cea mai potrivită pentru a se căsătorii un bărbat, este atunci când numără 22 ani avându-şi viitorul asigurat. Femeia pentru a nu face strâmbu după măritiş, ar trebui să-i dea vânt spre căsătorie chiar părinţii după 2 ani de la eşirea din şcoala primară.

Blonda de pe şes: Între vârsta bărbatului şi aceea a femeei nu trebue să fie o mare diferenţă; pentru că o diferenţă prea mare aduce la parte din femei ce au o fire uşuratică le aduce la desfrâu. Dar dacă vârsta bărbatului faţă de aceea a femeei e bună să fie cam de la 4-6 pâna la 10 ani mai mult ca a femeei atunci când acea casatorie se poate zice fericită pentru că fiind bărbatul mai înaintat la vârstă e copt la minte, va ştii să-şi facă soţia şi chiar traiul său fericit.

Palarii pentru femeiPăsărica voioasă: După părerea mea soţul ca să poată deveni un bun cap de familie să nu facă pasul serios de a se căsători decât după ce-şi va asigura o existenţă sigură spre a-şi putea îndeplinii datoriile cuvenite şi aceasta nu o poate decide etatea, decât capacitatea. Relativ la soţie nu se poate cere altceva decât educaţia bună şi virtute, posedând aceste calitaţi chiar la vârsta de 16 ani poate devein, la un soţ bun, o soţie şi o mamă exemplară.

Ţigăncuşa cu ochi căprii: Eu cred că bărbatul să fie mai mare cu 3-4 ani decât femeia. Astfel fiind o va putea conduce pe calea spinoasă a vieţei.

Borbica din Păcurari – Iaşi: După mine diferenţa între bărbat şi femee când se căsătoresc e maximum de zece ani. Diferenţa prea mare de vârstă nu e bine pentru multe considerente.

Moda noua ilustrata 1909Două cireşi: După părerea noastră, ar trebui ca bărbatul să fie mai în vârstă cu 10 ani decât femeia.

Diavoliţa din Victoriei: Prefer la bărbat bunătatea, inteligenţa şi cultura căci eu numai cu bărbatul care va posedă aceste trei calităţi voi putea să fiu fericită; prin urmare cred că orice femee cultă nu va fi fericită cu bărbatul căruia îi va lipsi una din sus numitele calităţi.

Pentru a reda ceva din atmosfera epocii am  "presărat"  prin articol câteva pălării la modă în primăvara anului 1909.

Sursa: Revista “Moda nouă ilustrată”  - numerele din 5, 15 şi 25 aprilie 1909


Citește mai mult... »