Poveștile bricului Mircea

Nu știați poate că bricul Mircea, una dintre mândriile flotei românești începând cu anul 1938, nu este prima noastră navă care a purtat acest nume. El duce doar mai departe renumele dobândit în prima jumătate a secolului trecut de întâiul bric cu acest nume, lansat la apă în anul 1882, construit integral din lemn și care a avut menirea de a fi prima navă-școală pentru marinarii români. Despre acest prim bric Mircea o să vă spun câteva povești în acest articol.


Nava-școală Mircea

Pentru a asigura marinarilor români un loc în care să își facă ucenicia, statul român a comandat în anul 1882 unui șantier naval din Anglia ("Thames Iron c-ie Worlds) construcția unei “școli plutitoare”. Această navă a fost botezată “Mircea” de către Ion Ghica, ambasadorul României la Londra în acei ani. Jean Bart – marele prozator român - descria această bijuterie a flotei românești:  “Mircea este o corabie cu pânze, tipul de navă numit brik, cu velatura completă. Deplasament 360 de tone. O mică mașină pentru manevra în porturi. Viteza maximă este de 13 mile pe oră. Un echipaj de 100 de marinari, majoritatea copii din școala de marină și ofițeri tineri. O mică navă de lemn cu pânze; dar ce rar se mai poate întâlni azi pe căile mării, printre feluritele bastimente, între tipuri monstruoase de mașini flotante, o asemenea navă cochetă, un voalier cu forme rotunde și elegante, având o velatură măreață, armonică, perfect echilibrată”.

Bricul Mircea în Bari, la chei

De-a lungul unei vieți de aproape șase decenii, bricul Mircea a fost casă și școală pentru mai mult de 50 de promoții de marinari români. În această perioadă, îndelungată pentru o corabie cu pânze, cocheta navă a participat la numeroase regate și concursuri. În toate porturile prin care ancora, Mircea atrăgea atenția și admirația marinarilor atunci când apărea ca o lebădă grațioasă în mijlocul greoaielor escadre de mastodonți cuirasați”. Dar nu numai de admirație a avut parte bricul Mircea: “prin multe furtuni a trecut Mircea, și a rezistat totdeauna, înfrunând urgiile vremurilor”.




Furtună în “cazanul Mării Negre”

Cea mai mare cumpănă prin care a trecut bricul Mircea a fost o furtună din anul 1888. Jean Bart povestește: “În dimineața zilei de 19 mai 1888, Mircea pleacă din Sulina cu provizii pe timp de trei zile. Marea calmă, timp admirabil. A doua zi se găsea în dreptul Constanței. Face o voltă în vânt cu intenția de a lua drumul spre Insula Șerpilor pentru a intra din nou în Sulina. Se făceau manevre cu pânze pentru a pregăti copiii din școala de marină în vederea unei călătorii mai lungi ce aveau să facă în acel an în Mediterana. Din senin se stârni un vânt de la Nord, care sufla în față. Mircea nu mai putea înainta, bătea pe loc în dreptul Capului Midia. Își schimbă direcția spre Est. Vântul se întărea schimbându-se peste noapte într’o cumplită tempestă. Nimic nu se mai recunoștea. În bezna unui iad întunecat în care licărea numai fosforescența valurilor uriașe, Mircea se sbătea de moarte: corpul scârțâia, gemea la fiecare isbitură, și întreaga arboradă, frânghii și macarale, urlau înfiorător în noaptea aceea stranie, în care părea că se apropie sfârșitul lumei. Spre dimineață o ploaie torențială unea cerul cu marea de parcă se rupseseră zăgazele văsduhului. Mircea căzuse în drumul coadei unui ciclon. Trei zile și patru nopți s’a luptat între viață și moarte. Patruzeci de vase cu pânze s’au înecat atunci din cauza acestei furtuni rămasă celebră în părțile Mării Negre.

Bricul Mircea înfruntând o furtună
(...)Mircea era cu totul inundat; îmbarca pachetele de apă prin ambele borduri; în compartimentele din provă apa ajunsese aproape de un metru, pompele nu mai dovedeau. Valurile isbeau ca loviturile de tun. Catargul din provă sta prăbușit cu toată arborada pe punte. Barca balinieră a fost sfărâmată la postul ei. Tunurile s’au demontat pentru a fi aruncate mare. Cabina bucătăriei smulsă umbla pe punte purtată dintr’un bord în altul.

Bricul Mircea M.S.R.
(...)În țară jale; se svonise că Mircea s’a înecat. Părinții își plângeau copiii pierduți pe mare, nimeni nu putea da nici o lămurire; se știa că a plecat pe mare și nu s’a mai întors.” După aproape patru zile de luptă, atât de încercatul bric Mircea a reușit să scape din furtună: într’un hal de plâns, dar falnic ca un erou rănit, Mircea, cu un catarg lipsă, cu pânzele sfâșiate, cu bărcile sdrobite, defilă admirat în ovații prin fața vapoarelor care nu îndrăsniseră pe timpul furtunii să iasă din Bosfor și să înfrunte Marea Neagră”. Impresionat de eroismul marinarilor români aflați sub comanda Amiralului Eustațiu în lupta lor cu ciclonul și de calitățile navei-școală Mircea, sultanul Abdul Hamid a asigurat, fără plată, executarea tuturor lucrărilor de reparație necesare pentru readucerea la viață ale bricului.


Noul bric Mircea

Furtuna din anul 1888 nu a fost singura încercare prin care a trecut Mircea. “Furtuna din fața insulei Cipru, când era să cădem în mijlocul unei trombe marine. Furtuna de la Rodos, când am salvat din naufragiu o corăbioară grecească. Echipajul nu mâncase de 5 zile, marinarii noștri miloși le dădeau din mâncarea lor. Înămolirea pe bancul de la Capul Midia” sunt doar câteva dintre acestea – cele pe care le-a trăit Jean Bart în timpul stagiului său pe nava-școală.

Noul bric Mircea
După un serviciu de 56 de ani în slujba marinei românești, în luna mai a anului 1938 bătrânul bric Mircea a predat ștafeta noii nave-școală care purta același nume, dar care era construit din oțel de această dată. Și a primit, ancorat cuminte în cheiul de onoare al portului Constanța, salutul respectuos al noului bric Mircea care sosea atunci în port.

Sursa: Jean Bart – articolul „Viața unei corăbii românești” – publicat în revista de cultură “Boabe de grâu” – numărul din luna martie 1931





Citește mai mult... »

Ziua Marinei (fotoreportaj interbelic)

Pentru că în zilele acestea Forțele Navale Române sărbătoresc Ziua Marinei, cel mai important eveniment al verii de la Constanța, vă propun un “fotoreportaj interbelic” cu aceiași temă:

“Realitatea Ilustrată” – 21 august 1930:

‹‹La 15 August s’a sărbătorit Ziua Marinei. Începuturile marinei româneşti se pierd în legendă. S’ar fi găsit urmele unei corăbii a lui Ştefan cel Mare... Printre primele unităţi ale marinei noastre moderne, se numără canoniera „Fulgerul” şi vasul „România”, care au cooperat cu forţele de uscat în războiul de la 1877. Marinarii noştri fuseseră atunci debarcaţi, căci vasele româneşti erau trecute ruşilor. Şalupa „Rândunica” a scufundat tot atunci un vas turcesc, iar bateriile noastre de coastă scufundară un monitor. La 1880 s’au comandat crucişătorul „Elisabeta”, - care era pe vremea aceea cel mai modern vas de război din Marea Neagră, bricul şcoală „Mircea”, pe care şi azi elevii de la marină învaţă meşteşugul navigaţiei, precum şi trei torpiloare. Dăm alăturat fotografia echipajului acestui bric, care a ocupat şi-a făcut paza cuirasitului rus „Kneaz Potemkin” , abandonat în raza portului Constanţa, la 7 Iunie 1905, de către marinarii ruși.

Echipagiul român de pe brikul „Mircea”, 
care la 7 Iunie 1905 a ocupat cuirasatul rus
„Kneaz Potemkin" abandonat da marinarii ruşi, rebeli
La 1908 s’au comandat 15 vapoare şi 8 vedete, iar după război 4 canoniere din Franţa şi 2 distrugătoare din Italia, „Mărăști” şi „Mărăşeşti”. Între timp - acum vreo câțiva ani - Serviciul Maritim și-a lansat confortabilele sale vapoare de pasageri, spre mările Sudului şi Orientului. Peste vreo două luni, ne vor sosi contratorpiloarele “Regina Maria” și „Regele Ferdinand”, precum și submarinul „Delfinul". În timpul răsboiului din vasele S. M. R., cu echipaje sub comanda ofiţerilor români, au fost prevăzute cu tunuri de mare calibru, după cum se vedeți și în curioasa fotografie alăturată, la pe bordul „Daciei”. Aceste vase deveniseră vase de luptă. Tunul de pe „Dacia”de 303 m.m. era comandat de căpitanul Păun. (fotografii şi date puse la dispoziție de dl. căpitan în marină Tonegaru).››

Vaporul „Dacia“ care sub comanda
 d-lui căpitan V. Păun a fost armat în timpul războiului



“Realitatea Ilustrată” – 25 august 1932:

‹‹La 15 August a avut loc la Constanţa, o mare serbare navală la care a participat Regele Carol, Voevodul Mihai şi membrii guvernului. Fotografiile pe care le publicăm aici reprezintă:

1) Voevodul Mihai discutând cu domnul ministru Eduard, în timpul unei pause, la bordul vasului „Constanţa”



2) „Neptun" călătorind pe valuri, o frumoasă performanţă nautică a unui marinar.



3) O barcă, participantă la un concurs nautic



4) Regele Carol, Voevodul Mihai şi marii comandanți participând la celebrarea serviciului religios.



5) Regele Carol, Voevodul Mihai și dl general Samsonovici, noul ministru al armatei, urmărind desfăşurarea concursurile nautice.



6) Seara, vasele de război și cele comerciale cele comerciale au fost splendid iluminate.››



“Realitatea Ilustrată” – 24 august 1933:

‹‹În ziua de 15 August a fost sărbătoarea marinei. Fotografiile noastre au fost luate la Constanţa, cu acest prilej:

1) Defilarea vaselor de război


2) În memoria marinarilor căzuţi in război sau în luptă cu valurile, au fost aruncate în mare ancore de flori


3) Tot în ziua de 15 august și în prezența Suveranului s’a inaugurat gara maritimă a portului Constanța››




“Realitatea Ilustrată” – 19 august 1934:

‹‹Serbările marinei s’au desfăşurat săptămâna aceasta la Constanţa cu un fast deosebit. Au asistat Regele, Principele Nicolae, Voevodul Mihai şi membrii guvernului.



Cu prilejul prezenței Înalților demnitari în localitate s’a dezvelit bustul marelui poet Mihail Eminescu. Regele a ținut cu acest prilej un discurs impresionat proslăvind memoria lui Eminescu.››



“Realitatea Ilustrată” – 21 august 1935:

‹‹De Sf. Maria s’au desfăşurat şi anul acesta mari festivităţi maritime la Constanţa. În port a avut loc o pioasă solemnitate pentru comemorarea eroilor marinei noastre regale căzuţi în războiul pentru intregirea neamului. Un număr imens de cetăţeni a ţinut să asiste la desfăşurarea solemnităţilor onorate de prezenţa Suveranului şi a întregului guvern.
 
Slujba religioasă de la bordul vasului “Regele Ferdinand”
Imediat după sosire Suveranul a trecut la bordul distrugătorul „Regele Ferdinand". După punerea în mişcare a vaporului s'a oficiat serviciul religios, Apoi s'a scufundat în apă o imensă coroană de flori în formă de ancoră, având pe panglici următoarea inscripţie „Marina Regală Romană. Recunoştiinţă eroilor marinari“. Cu prilejul aceleiaşi zile s'au inaugurat Casa Bărcilor, un minunat loc pentru sporturi nautice.››

Defilarea vapoarelor “Nava bază” și “Regina Maria”

“Realitatea Ilustrată” – 24 august 1938:

‹‹Muncă și voie bună – acesta este numele noii organizații, în care muncitorii din fabrici și lucrătorii manuale de tot felul vor găsi posibilitatea să-și utilizeze în mod plăcut și folositor timpul liber. Activitatea noii organizații a și început și sub auspicile ei, un grup de peste o mie de muncitori minieri din Ardeal au făcut o excursie întăi la București si apoi, de Ziua marinei, la Constanța. Publicăm câteva instantanee din vizita făcută la Constanța de acești excursioniști.

1) Sosirea trenului cu excursioniști în gara Constanța


2) La masa comună prezidată de dl. Stavri Cunescu din Ministrul Muncii


3) Excursioniștii au făcut o excursie cu vaporul; momentul îmbarcării››



Citește mai mult... »

Secretele Laurei


Mărturisesc că m-au amuzat răspunsurile date de Laura – redactor al revistei  Realitatea Ilustrată” în anul 1931 – cititoarelor sale cu pseudonime drăguţe. Rubrica se chema: Sfaturi pentru îngrijirea frumuseţii. Am selectat pentru voi câteva dintre acestea – sfaturi serioase dar spuse cu mult umor. În completare am “decupat” din aceiași revistă o “schiță” care definește idealul feminin al acelor ani:


ELENA MIHAIL

Bine, dar ești de o copilărie fără seamăn! Să refuzi să te căsătorești numai fiindcă ai pieptul mic și lăsat! Dar toată generația din ziua de azi, are un piept cam mic și lăsat și slavă Domnului, fetele se mărită mereu. Mănâncă bine, făinoase multe, castane, nuci, dulciuri, bea lapte, fă gimnastică, dușuri reci, fricțiuni și mărită-te, căci așteptând să-ți crească pieptul cresc și anii și vei regreta.

O BLONDĂ SIMPATICĂ

Picături ca să transforme ochii din verzi în căprui sau negri, nu cunosc scumpă și simpatică blondină. Probabil că glumești. Nu cunosc nici un tratament să-ți facă tenul gălbui, așa cum dorești, decât să-l pudrezi cu pudră gălbuie.

BASARABEAN

Pentru numele lui Dumnezeu, nu ți-am dat crema s'o înghiți cu lingura ca pe o prăjitură. Altă comedie! Unge-te domnule pe obraz cu ea; ne-am înțeles buștean!

ZAIDA

Extraordinar! Vă sfătuiesc să faceți încercari zilnice de a băga un ou de găină cu coaje în gură fără să-l spargeți, apoi veți trece la ou de gâscă, curcă, strut. Și dacă nici după acest procedeu miraculos nu veți căpăta o gură mai mare din mică cum o aveți și nu vă place, să nu-mi spuneți Laura. Pentru picioare un tratament în genul oului. Dar să lăsăm gluma, sunt copilării ce mă'ntrebați: gură mare din mica, picioare groase la corp slab. Pentru ten alb: apa de toaletă din revistă cu vin alb și soluția Sabouraud cu aether.

GRETI PUILESCU

Pentru slăbit: Regim! Nu mâncați feculente și dulciuri. Nu mâncați pâine decât o feliuță prăjită. Beți dimineața, pe stomacul gol, un ceai cu lămâie multă. Faceți mișcare, gimnastică. Pentru ten gras: aether pur 20 gr., mentol 1 gr., alcool camforat 100 gr., apă de roze 50 gr. Pentru punctele negre: amoniac 10 gr., apă de laurocerasi 50 gr., apă de roze 100 gr., acid salicilic 1 gr., glicerină 20 gr..


Femeia ideală în anul 1929

O FATĂ CU PRETENȚII

Pentru îngrășat veți bate dimineața la pahar gălbenușul unui ou, o linguriță de zahăr pisat, o linguriță de unt și lapte fierbinte un pahar. După o săptămână veți pune 2 gălbenușuri, pe urmă 3-4 și chiar 5 gălbenușuri de ou zilnic. Cantitatea de lapte, unt și zahăr va rămânea aceeași. Veți mânca dulciuri și făinoase multe. Veți face mișcare puțină și veți dormi mult.

MICUL EMIL

Dar, bine, Micule, ce idei negre ai la 16 ani și acestea toate pentru că ai nas roșu, câteva coșuri și un semn de scrofură. Uite ce e de făcut: vei bea dimineața soluția de la Păunaș. Vei lua după mese câte un bulin din pulv. rhei 0.15, sulf sublimat 0.15. Nu vei utiliza alcool sau piper. Pe obraz: resorcină 2 gr., ac. salicilic 1 gr., aether 20 gr., sulf 2 gr., alcool camforat 100 gr., glicerină 30 gr. Apoi crema: Pp. alb 2 gr., bimuth subnitric 1 gr., lanolină și vaselină câte 20 gr. Acestea în fiecare seară. Pentru nas comprese fierbinți seara cu apă. Și iată că vei deveni băiat frumos, iar moartea va lua doar pe moșii de 120 de ani.

O ELEVĂ

Dacă toate fetele ca mata pline de coșuri s'ar călugări, apoi Christos ar avea cam câteva zeci de mii de mirese pe an. Utilizează cu răbdare metoda de la Micul Emil din revistă, alt nenorocit dornic de sinucidere și veți scăpa amândoi.

NINETTE

Dar pentru Dumnezeu, ce fel de murdărie credeți că aveți pe obraz, care nu se curăță cu rachiul de drojdie? Nu înțeleg. Fardul dispare imediat. Veți șterge obrazul bine cu vată, până ce vata va rămâne curată. Utilizați atunci: vin alb un pahar mare, zeama de la o lămâie și 500 gr. apă de ploaie. E bun și practic.

WANDA

Aburi de lapte fierbinte și gheață în fiecare seară, sunt bune pentru tenurile obosite.

NELU J.

lată-mă cu un fiu de ocazie. Cu toate că n'am încă vârsta, pentru un băiat așa mare totuși... O rețetă bună pentru creșterea părului: pilocarpină 1 gr., rhom bun 250 gr., extra. china 20 gr., ulei de ricină 20 gr. Extern bine înțeles. Ai înțeles dragă fiule?

MIRA-MIRADELA

Gimnastică specială pentru întărit sânii se învață la școala d-nei Sibill la Maison des Francais, Piata Alexandru Lahovary. Până atunci veți mânca dulciuri și feculente multe. Veți face dușuri cu apă rece și fricțiuni cu alcool de rosmarin.

D-NA DE 27 CU TENUL ÎNGROȘAT

Veți face seara băi de aburi de lapte fierbinte și aplicațiuni cu ghiață. Veți utiliza laptele de migdale dimineața cu care veți șterge obrazul cu vată. Gălbenușul de ou cu glicerină e pentru pârleală.

Pentru întrebări suplimentare vă rog să vă adresaţi d-șoarei Laura, redactor al rubricii Sfaturi pentru îngrijirea frumuseţii” din revista “Realitatea Ilustrată“ numerele din lunile octombrie – noiembrie 1929

Pe aceiași temă citește și:



Citește mai mult... »

Despre dame cochete (în cuplete)

O seară în Bucureștiul de la sfârşitul secolului XIX – așa cum o vedea Eduard Marbeau – reporter al ziarului „Correspondent” din Paris – 1881: „Seara oraşul se însufleţeşte din nou, mulțimea se adună prin cafenelele sau grădinile cu muzică unde se aud cântate mai toate ariile operetelor sau canţonetelor ce fac vâlvă la Paris... În mulțimea aceia pot fi văzuţi tinerii ofiţeri ai armatei româneşti cu piepturile împodobite cu decoraţii şi medalii, ca ale unor veterani.”

Terasa Oteteleşanu
Bucureștenii își petreceau serile toride de vară la Grădina Racşa (în spatele Universităţii de azi) sau la Stavri, la Casinoul Austro-Ungar (pe locul în care mai târziu se va construi Palatul Ministerului Afacerilor Interne) sau la Orfeu (pe strada Câmpineanu), la vestitul Union – făcut celebru de marele  Caragiale - sau în grădina de vară a teatrului Jigniţa (din strada Negru Vodă). Publicul bucureștean se delecta cu acest gen de teatru stând la masă cu o halbă de bere în faţă şi cu un pumn de alune prăjite alături, fiindcă... ”era mai comod şi lăsa loc de petrecere în aer liber.” Tot pentru muzică şi petrecere se adunau bucureştenii în grădinile fabricilor de bere Luther sau Oppler. Ascultau muzică și consumau „bere proaspătă, cu kremwurşti, cu șuncă, cu unt şi ridichi”. (Bucureştii vechiului regat – George Costescu – 1944).


Imaginea acestor grădini care însufleţeau viaţa Bucureştiului de la începutul secolului trecut nu este însă completă dacă nu adaugăm un “ingredient”  important: cupletul. Pentru că în afară de mititei, de halba de bere şi de alunele prăjite, "acel ceva..." care dădea cu adevărat farmec unei seri petrecute la… terasă erau cupletele vesele cântate de marii artişti ai vremii:


Ionescu în vilegiatură:
 Iată-mă în sfârşit în sânul naturii !
CÂNTECUL MIŢEI  TIRBUŞON

(cântat de d-na L. Brezeanu pe
aria romanţei „Luna ştie...”)

Miţa ştie, dar nu spune
Multe taine de amor
Petrecute şi uitate
În tăcerea nopţilor.

   Miţa ştie că la dânsa
   Vin şi oameni însuraţi,
   Senatori, chiar foşti miniştri
   Vin ca să... Dar n’o să aflaţi.

Miţa ştie cum cei care
Bietul Stat la cale pun
Sunt ridicoli când... Cer scuze
Imposibil să vă spun.

   Miţa ştie câte drame
   În familii se petrec
   Bând şampanie cu Miţa
   Mulţi rămas-au... extra-sec!

Miţa ştie ce divorţuri
Zilnic sunt la Tribunal,
Câte căsnicii ea face
Să sfârşească în scandal.

   Miţa ştie cum minorii
   Pentru-o sută dau cinci mii
   Şi cum unii mai besmetici
   Comit chiar plastografii.

Miţa ştie chiar cucoane
Măritate şi cu rost,
Ce, ca nişte Tirbuşoane,
Prin hoteluri noapte-au fost.

   Căci sunt dame prea cochete,
   Cu jour-fix şi cu salon
   Ce spre-aşi face toalete
   Fac ca Miţa Tirbuşon.

Dar de Miţa n-aibe frică
Cei căzuţi în aşa hal,
Ea nu va spune nimica...
E... secret profesional.

   Miţa ştie, dar nu spune,
   D’aia are bani buluc,
   Toalete, cai de curse,
   Echipaj cu cauciuc.

Şi mai are Miţa blonda
Un puţ mare cu petrol;
Cine-i  însă cel cu sonda,
Miţa … nu-l va da de gol.

(Cyrano  – “Furnica”
 4 septembrie 1905)


- Ascultă bărbate: dacă azi luaţi leafa,
 diseară mergem la teatru, la gradină…
- Dar dacă nu ne-o dă ?
- Atunci… mă duc singură !
FILOZOFIA  LUI
 CHIMIŢĂ  GIUGIUC

(cuplete din orereta
 „Doctorul damelor”
cântate pe aria 
"Blând ca chipul Aurorei") 

Nu vă bănuiţi nevasta
N’ontrebaţi pe unde a fost
Fiţi încrezători şi basta
Barb’albastră-a fost un prost.

Şi nu scotociţi odaia,
Pe sub pat sau prin dulap;
Dacă vă e frică... de aia
Pipăiţi-vă la cap.

Dacă vezi că ea primeşte
Vreun bilet, mai bine zău
Ca să taci chitic ca peşte
Şi nu-ţi face sânge rău.

În zadar o-nchizi cu cheia
Sau o spionezi gelos;
Când o vrea şi-o vrea femeia
Nu te scapă nici Kristos !

(Tarascon  – “Furnica”

 octombrie  1905)


- Madam Ionescu, o mică întrebare indiscretă:
 crezi în dragoste ?
- Da…. Înainte de a mă mărita credeam.
- Dar acum ?
- Acum cred ca şi în Dumnezeu:
 există dar nu l-am văzut niciodată !
CUPLETE DIN  „ZOZO”

(Cântate de simpaticul artist
Niculescu-Buzău în piesa
„Zozo” – marele succes de la
Grădina Ambasadori)

Ea se numea, fetiţa,
Anica sai Mariţa.
(nu e mai mult de-un an).
Când fu lăsată-n lume,
Văzu că acest nume
Nu face nici un ban.
Şi-a spus atuncea Zozo,
Că e mai ‹‹ comme il faut ››
Mai ‹‹ chic ››, mai ‹‹ olio-lio ››!
Lilly, Mimy, Margot,
Sunt get-beget din Popa Nan.

Azi damele cinstite
Consum’ răbdări prăjite
Şi poartă rochii vechi.
Zozo şi alte tize
Au rochii de marchize,
Briliante în urechi.
Muscali au cu galoş
Şi pălărie ‹‹ cloche ››;
Se îmbulzesc gomoşi,
Clienţi minori sau moşi,
N-au timp ! vorba lui Caltaboş.

Zozo e o fetiţă,
Ce nu are mamiţă;
Cu ea ai avantaj:
Orfană fiind n’ai soacră,
Să-ţi facă viaţa acră,
Buclucuri şi tapaj.
De pildă soacra mea
E-o ciumă, o belea,
Când zic eu ‹‹ hăis ››, ea ‹‹ cea ››.
Pe-un an leafa mi-aş da
Cu dracul s’o pot mărita.

Mai ieri, la o serbare,
Un domn din lumea mare,
La Cazino’n salon,
Dansă fără de jenă
Cu Miţa Tirbuşon.
O mască Miţ’avea,
Nimeni n’o cunoştea;
Dar, când şi-a ridicat
Piciorul ei cambrat,
Că-i ... Miţa toţi au constatat!

(Jorj Delamizil  – “Furnica”
 28 iunie 1907 )



Citește mai mult... »

1935: Un weekend la Mamaia

Marea a atras întotdeauna sufletele romantice. Reporterul interbelic Gh. Tari a parcurs şi el drumul dintre capitala încinsă a anului 1935 şi Mamaia. Povestea celor trei zile romantice petrecute la mare a fost relatată cu umor în paginile revistei “Realităţii Ilustrate”. Și pentru că acelaşi reporter interbelic ne avertiza că “nimic nu e mai plicticos într’un reportaj decât introducerea”, să intrăm direct în subiect:
Litoral 1335
Plaja din Mamaia în anul 1935

Drumul către mare

“Sunt în Constanţa. Acceleratul pe care Căile Ferate Române l-au pus în circulaţie special pentru sezonul de vară şi care circulă în garnitură dublă sâmbăta, soseşte destul de târziu pentru ca ideea de a mai beneficia direct de agrementele plajei şi soarelui să fie taxată drept originală.”

Reîntâlnirea cu marea

La mare am obiceiuri de burghez. Mă duc, în prima zi să văd marea, cazinoul şi farul. E drept că nu trimit cărţi poştale ilustrate şi nu mă fotografiez în faţa unei pânze care reprezintă marea şi un vapor (de ce oare fotografii nu se duc ei la mare şi vor să aducă marea la ei?) Totuşi... Marea am regăsit-o aşa cum am lăsat-o. Mereu nouă, nici o clipă la fel cu clipa dinainte. Tot întinsă până în zări, tot înfrăţită cu cerul în văgăuna de unde răsar vapoarele. La far nu m'am putut duce, căci drumul era păzit de soldaţi. Şi am aşteptat seara, ca să se deschidă cazinoul...”

Despre Casinou, ruletă şi... două dudui blonde

“Un mare avantaj — negreşit, sunteţi de părere opusă — al cazinoului din Constanţa este că găseşti în el, indiferent la ce oră, un număr remarcabil de cunoştinţe. Unele sunt plăcute. Le dai bună ziua şi-ţi vezi de drum. Altele sunt neplăcute. Îţi dau bună ziua şi nu mai scapi de ele. Toate au jucat la ruletă. Nici una n'a câştigat. La toate le răspunzi — tocmai pentru că nu-i adevărat — că ai făcut la fel. Dacă eşti mai deştept decât ele, le-o iei înainte, le ceri să te împrumute cu „două cente" te refuză şi te desparţi cu un aer ofensat. Dacă superioritatea circumvoluţiunilor le aparţine, d-ta răspunzi că n'ai, şi ele iau aerul de mai sus. În ambele cazuri, împăcarea urmează să se facă la Bucureşti, unde unul sau altul va avea de dat un aperitiv la „Mercur". Totuşi, sunt şi excepţii.

Mamaia interbelica
Dudui pe plajă...
Dacă intri la ora 9,15 în sala de joc, poţi găsi, imediat după prima masă de ruletă, doi prieteni bucureşteni, însoţiţi de două blonde — una naturală, alta artistică, una cu ochii verzi, alta cu ei negri — care-ţi propun, după ce „vom" mai sta cinci minute să privim „braziliana" — o plimbare cu barca pe lună şi o partidă matinală de plajă, pentru a asista la răsăritul soarelui. Dacă prietenii sunt simpatici sau dacă-ţi place duduia cu ochi verzi, accepţi, având bineînţeles grijă să spui contrariul...

Sala de joc a cazinoului din Constanţa seamănă cu celelalte săli de joc ale celorlalte cazinouri de pe întinsul scoarţei pământeşti. Aceiaşi crupieri, aceiaşi oameni, aceleaşi sisteme. Acelaşi aer cald şi închis, aceleaşi voci răguşite, aceleaşi femei venite să piardă ce n'au câştigat încă. Mâinile sunt crispate, bărbaţii sunt nervoşi, bobiţa goneşte zăpăcită în cercuri, până când ameţeşte şi e aruncată încoace şi încolo de numerele care-şi apără, cu îndârjire, virginitatea. Nimic din ce-a fost nu s'a pierdut. Nimic nou n'a venit să se adaoge. O ştiam eu, o ştiau prietenii mei, o ştiau cele două fete blonde. Atunci de ce-am stat două ore în loc de cinci minute?

Marea Neagra 1935
În așteptarea răsăritului...
Răsărit de soare la Mamaia

Am luat o maşină de piaţă — autobuzele nu circulau încă — şi am ajuns, dacă nu prea repede, dar scuturat pentru un sezon întreg, la Mamaia. Am coborît, am plătit — e un amănunt pe care orice cetăţean care a luat un taxi la Constanţa nu-l mai uită niciodată — şi mi-am făcut intrarea pe plajă, unde afară de o jună pereche de polonezi nu se mai găsea nici un nebun. Şi minutele au început să treacă incet, ca la o întâlnire de care nu eşti sigur... Pe linia pe care, în fund, cerul o face cu marea, pare că ceva a început să se lumineze. Un fel de ceaţă murdară, care bate în alb şi în galben. Un spectacol destul de banal, care-mi aminteşte de dimineţile de după chef din Bucureşti şi pe care — pentru a fi sincer — nu mă simt deloc dispus să-l admir. Mi-e somn. Mi-e foame. Mi-e frig.
Apariţia celor doi prieteni cu cele două blonde însoţitoare nu e făcută decât să exalte aceste necesităţi fizice, după descrierea, cu multe amănunte, a consumării unei cafele cu lapte şi cozonac în piaţa Ovidiu. În sfârşit, într'un târziu, astrul care ne va chinui atât de crunt peste câteva ore, binevoieşte să se ridice.

Cum? Asta-i tot?

Un disc galben, murdar, care de abia face apa să sclipească şi care te supără la ochi? De ce-am venit să văd un răsărit de soare? De ce nu mi-a rămas întreagă povestea citită dintr'o carte cu foi groase şi geisha cu umbreluţe, în care soarele se năştea, în fiecare dimineaţă, din spuma mării sărutată de luceferi ? De ce mi-am pierdut, odată cu ea şi iluzia despre fata blondă cu ochi verzi, care arăta într'un fel aseară şi altfel acum?

Pe plaja din Mamaia


“Dacă soarele — deşi răsare din mare — n'a reuşit să mă încante, Mamaia are altceva cu care să-şi cucerească oaspeţii. Plaja ! Plaja este minunată. Se întinde kilometri întregi, în dreapta şi în stânga, coboară în mare încet şi pe nesimţite, atât de încet încât la 152 de metri de ţărm îţi vine până la piept şi nisipul e atât de fin, încăt vântul ţi-l ia din mână ca pe o pulbere. Pe acest dar al mării, mâna omului a venit să adaoge dibăcia a douăzeci de veacuri. Sunt şase sute de cabine, din beton, fiecare cu confortul ei: bancă, oglindă, cuier. Trei sute în dreapta - femei - trei sute în stânga — bărbaţi. Şi într'o parte şi în cealaltă, săli cu duşuri, fie fixe, fie mobile, coridoare, galerii şi băiaşi cari îţi amintesc — oral şi prin numeroase placarde - că nu sunt plătiţi şi că aşteaptă o recompensă „benevolă".

Plaja din Mamaia
Restaurantul cu trei terase suprapuse
Mamaia 1935
La mijloc, restaurantul şi trei terase suprapuse, dintre cari numai prima e acoperită. Suprafaţa celei de a doua e pătată cu umbrele mari, roşii, cari adăpostesc, geloase, numai masa în care sunt înfipte. A treia coboară, prin câteva trepte, până în nisip. Pe toate trei, serviciul este egal de încet şi mesele libere se găsesc la fel de greu.  Am spus că sunt şase sute de cabine. Un aviz al direcţiunii băilor Mamaia - semnat de omul care a ridicat tot ce se vede, Horia Grigorescu, primarul oraşului Constanţa - prevede că fiecare dintre ele nu poate cuprinde mai mult de patru persoane. Ceea ce — matematicile sunt slăbiciunea mea — face un total de 2400 locuri disponibile. Înseamnă că cel puţin jumătate din semenii mei, cari au ocupat nisipul şi apa cât vezi cu ochii, s'au desbrăcat tot în cabinele naturale în care se desbrăcau contimporanii lui Ovidiu. Bineînţeles, dacă aceştia cunoşteau plăcerile apei sărate şi influența binefăcătoare a razelor ultra-violete...”

Nudism la Mamaia

“Razele ultra-violete sunt ultima justificare a renunţării la orice sentimente de pudoare, renunţare care a urmat de la răsboi încoace o singură direcţie. Direcţia care duce spre cele două extremităţi ale plajei, spre cele două porţiuni „rezervate  nudiştilor”.  Adică tot la dreapta, femei şi la stânga, bărbaţi. Atât că, dacă pentru cabine ai nevoie de un bilet şi există un controlor care să trieze sexurile nici un interdict nu ocroteşte izolarea „Solarium"-urilor, cum au fost pompos intitulate porţiunile de nisip pe care oamenii stau cu tricourile de baie alături. Oare să depindă, într'adevăr, fericirea şi sănătatea de pigmentarea şi a acestei ultime fâşii de piele ? Sau e numai un pretext ? Dar pentru ce pretext? Pentru că, slavă Domnului, de multe ori tricourile nu ascund destul din ce-ar trebui să ascundă...”

Mamaia
Puțin "rouge" nu strică

O noapte cu lună plină la Mamaia


S'a înnoptat de-a binelea. Soarele — înroşind zarea cu ruşinea lui — s'a dus să se culce, ca un copil care nu şi-a învăţat lecţia. În locul lui, din partea cealaltă, s'a ridicat luna. E mare şi rotundă. Şi priveşte atât de blând... Luna mi-e cea mai bună prietenă. E atât de înţelegătoare, încât nu-i ascund, niciodată, nimic din ce mi se întamplă. Oricât aş fi de trist, oricât de vesel. O aştept seara, îi povestesc totul şi ea îmi dă, cu bunătate, o mână de resemnare şi de mângâiere, un sfat de zădărnicire a tuturor lucrurilor şi oamenilor.

Ştiu că mulţi o socotesc rea. Alţii spun că ar fi moartă de mult. Ba un rău de poet — nu se putea să nu fie francez ! — a asemănat-o cu un cadavru care rătăceşte prin ceruri, furând lumină de la soare şi încercând să înşele muritorii. Dar n'au dreptate. Luna e bună şi trăieşte. Odată, am văzut-o plângând. Era într'o seară pe mare, când eram amărat cum n'am mai fost... s'a ridicat, mai mare de durere ca niciodată... îi curgeau, din ochi, două şiroaie de lacrimi... şi unde picau, se năşteau, din mare, valuri, albe care veneau până la luntrea mea, să o legene cu plânsul ei...cu plânsul care nu-mi putea ajuta... Cât de fericit trebuie să fi fost Victor Hugo în noaptea în care „La lune etait sereine / Et jouait sur les flots...

La Mamaia - pe plajă 1932
De la zece seara în sus, pe terasele restaurantului se dansează. Când perechile obosesc, nisipul şi răcoarea mării sunt atât de îmbietoare, încât nimeni nu le refuză. Iar întunericul e un imens „separeu"...

Am plecat târziu din Mamaia. Şi am plecat pentru a mă întoarce iar să văd răsărind soarele din mare. De astă dată, eu rugasem pe o fată cu ochii din coajă de castan, cu părul bătând a noapte şi a rugină şi cu fruntea albă în lumina lunei. Ne-am întâlnit, încă pe întuneric, pe malul mării. Nu mi-era nici frig, nici somn, nici foame. Iar când a răsărit soarele...

... Când a răsărit, probabil dormeam. Căci m'am deşteptat, la zece dimineaţa, într'o cameră a hotelului Bristol, mai departe decât oricând şi de el şi de razele lui... Căci şi la Constanţa, ca oriunde, fericirea nu există pentru ochii deschişi. Dar asta, cum spune Kipling, e altă poveste...”

Promisiunea reîntoarcerii

Sunt iar în Bucureşti. Cerul e de turbă. Asfaltul moale.E cald şi plămânii, învăţaţi prost, refuză să tragă aerul greu şi fierbinte. Cum de am putut sta toată vara în arşiţa pe care casele o feresc să se piardă? Dar sâmbătă plecăm iar. Căci mergem împreună, fată blândă cu mijlocul plăpând şi ochii de cicoare, nu:


Mamaia - plaja 1935
Reporterul Gh. Tari la Mamaia

Gândeşte-te...


Cerul e albastru...

Marea e verde...
Viaţa e frumoasă...
Cum... plecăm?“

Sursa: articolul “Trei zile la mare” semnat Gh.Tari publicat în “Realitatea Ilustrată” numărul din 11 septembrie 1935


Citește mai mult... »