Periferiile Bucureștiului interbelic: La pas prin Mahalaua Dracului

Societatea românească interbelică — la fel ca cea de astăzi — era o lume a extremelor și a contrastelor profunde. Dincolo de luminile orbitoare ale marilor bulevarde și de recepțiile elegante ale vremii, exista o realitate paralelă, ascunsă în umbră. Dacă centrul Capitalei reunea elitele culturale și politice cu clasa de mijloc aflată în plină ascensiune — mici patroni, meseriași și funcționari —, periferia ascundea o altă față a Micului Paris: cea a mahalalelor insalubre, o lume pestriță, dură și fascinantă. 

Școala de hoți a fraților "Doctoru" (stănga)
și cârciuma "Bancherului" (dreapta)

Vă invit astăzi la o călătorie în timp, în anul 1932, pentru a descoperi unul dintre cele mai rău famate zone din Bucureștiul interbelic: Mahalaua Dracului — un loc care își merita pe deplin numele și renumele. Ghizii noștri în această aventură urbană vor fi reporterul „Gr.” de la revista „Ilustrațiunea Română” și un inspector de poliție care cunoaște până și cele mai întunecate cotloane ale cartierului.

Continuarea

Sondaj interbelic (1933): Pentru ce ne înscriem la universitate?

Lumea studenților interbelici era o copie fidelă a întregii societăți de atunci — un tablou plin de viață în care se amestecau ambițiile mari, visele sincere, bunăstarea, dar și lipsurile grele. În 1933, revista „Realitatea Ilustrată” a lansat o anchetă printre tinerii universitari pentru a afla ce-i mână cu adevărat în luptă și ce căutau pe băncile facultății. 

 

 

Răspunsurile lor ne oferă o imagine fascinantă a acelor vremuri și ne pun o întrebare simplă: oare cât de mult s-au schimbat motivațiile noastre în ultimul secol?

Continuarea

Printre românii din Valea Timocului

Vă propun ca astăzi să pornim alături de Ion Tic, reporter al publicației interbelice ”Ilustrațiunea Română”, într-o incursiune documentară realizată în anul 1936 în rândul comunităților românești din Timoc.

Instantanee din Valea Timocului (1936):
Vancea cântând la caval,
gospodine la fântână
și portul tradițional la horă

În această deplasare, jurnalistul a fost însoțit de un student care “o dată pe săptămână, se duce în satul în care are rubedenii, cu care stă de vorbă, pe care îi iubește ca pe propriii părinți, într-un sătuleț de lângă Smegova”. Un alt companion, descris drept „camarad de facultate și timocean de baștină”, a oferit un răspuns tulburător atunci când a fost întrebat despre conservarea tradițiilor în localitățile de pe Valea Timocului:

Continuarea

Regele Carol al II-lea și Elena Lupescu: Idila

Carol și Elena - o idilă regală

 

Legătura dintre regele Carol al II-lea și Elena Lupescu rămâne una dintre cele mai controversate povești de dragoste din istoria modernă a României. 

 

 

În spatele scandalului public și al deciziilor politice radicale, presa vremii a surprins mărturisiri inedite care încercau să explice gestul moștenitorului tronului de a renunța la îndatoririle regale pentru o viață în exil. 

 

Continuarea

Trei românce excepționale care au deschis drumul femeilor în justiție

Lupta pentru emanciparea femeii în România primei jumătăți a secolului XX s-a dat pe multe fronturi, însă cucerirea sălilor de judecată rămâne una dintre cele mai spectaculoase victorii morale și legislative. Într-o epocă în care mentalitatea dominantă dorea să mențină femeia exclusiv în spațiul domestic, câteva personalități excepționale au dărâmat prejudecățile, demonstrând că logica, rigoarea legii și elocința nu au gen. 

Trei figuri emblematice ale dreptului românesc: Sarmiza Bilcescu, Margareta Paximade Ghelmegeanu și Ella Negruzzi.

În februarie 1933, presa interbelică sărbătorea un deceniu de la adoptarea legii care le dăduse, în sfârșit, femeilor dreptul de a profesa ca avocați în mod egal cu bărbații. Privind în urmă, acest jubileu a fost momentul perfect pentru a onora curajul primelor femei avocat din România și pe cele care le-au netezit calea.

Continuarea

Sfaturi practice de altădată

După ce-am cotrobăit prin agenda cu sfaturi gospodărești a străbunicii pentru articolul despre „Soluții de altădată pentru o casă curată”, de data asta am luat legătura cu străbunica noastră care se ascundea sub drăguțul pseudonim “Blondina” în paginile revistei “Moda Nouă Ilustrată”. Am făcut aceasta prin intermediul rubricii „Sfaturi utile” pe care o semna prin anul 1907 în paginile publicației dedicate frumoaselor și harnicelor doamne și domnișoare.

 

 

O să vă spun în cele ce urmează câteva dintre sfaturile primite de la „Blondina”. Nu sunt convins că după ce veți citi aceste sfaturi veți da fuga la drogherie să vă procurați toate cele necesare: terebentină, amoniac, apă oxigenată, indigo, gaz sau… săpun de fiere de bou. 

Continuarea

Maria Filotti (1932): Despre criza teatrului, farmecul ecranului și cei șapte elefanți de porțelan

Recunoscută drept una dintre figurile proeminente ale scenei românești, Maria Filotti (n. 9 octombrie 1883 - d. 5 noiembrie 1956) s-a impus ca una dintre cele mai apreciate actrițe ale României din perioada interbelică. Strălucita sa carieră artistică însumează apariții remarcabile în 167 de piese de teatru, în cadrul cărora a împărțit scena cu o pleiadă de mari maeștri ai teatrului românesc, precum C. I. Nottara, Aristizza Romanescu, Agatha Bârsescu, Petre Liciu, Aristide Demetriade, Nicolae Soreanu sau Tony Bulandra. 

 

Pe lângă activitatea interpretativă de excepție, Maria Filotti s-a remarcat ca o pedagogă desăvârșită la catedra Conservatorului de Artă Dramatică din București, a deținut statutul de societară de onoare a Teatrului Național din București și a reprezentat cu demnitate țara în cadrul Comitetului Internațional al Societății Universale de Teatru.

Maria Filotti (în medalion)
pe scena Teatrul Național din București, 

Continuarea