Mulți dintre noi trăim cu convingerea că „ora de vară” este o moștenire a perioadei comuniste, introdusă în 1979.
Realitatea istorică este însă alta și ne întoarce în plină epocă interbelică, într-un moment în care România încerca să se sincronizeze, la propriu, cu inima Europei.
Numele Mariei Ciucurescu (n. 6 august 1866 - d. 11 februarie 1939), o actriță de geniu a scenei românești, este, din păcate, aproape uitat astăzi.
Cu toate că a fost una dintre preferatele lui I.L. Caragiale, iar cariera sa a fost una impresionantă, informațiile despre ea sunt rare și greu de găsit. Acest articol încearcă să aducă la lumină povestea ei, reconstituind un portret din cronicile și evocările epocii.
 |
| Mahalalele Bucureștiului interbelic: o casă la periferie și o fotografie dintr-un tărg ambulant |
“Nu cred să existe țară în lume în care prăpastia dintre pătura suprapusă și majoritatea poporului să fie atât de largă și de adâncă. Pe deoparte luxul târgoveților: femei fardate, domni cu ghete fine, automobile strălucitoare, vitrine cu toate bunătățile pământului: de la pijama de mătase la cutiile cu icre negre... Pe de alta, numai la câțiva kilometri de centrul Capitalei, mizeria cea mai întristătoare: drumuri desfundate, câini fără sat, colibe’n fundul pământului, copii firavi, oameni pământii, femei scofâlcite, băltoace verzi și beznă, luminată numai de ochii arși ai celor halucinați de friguri palustre.”
Regiunea transnistreană a fost și este încă o rană adâncă pe trupul Moldovei. Autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană nu este altceva decât continuatoarea unei entități create artificial în anul 1924 de autoritățile sovietice: Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească.
“Foarte frumoasă în tinerețea ei, deșteaptă, de o deșteptăciune sclipitoare și de o cultură vastă, se deosebea prin toate aceste însușiri de multe alte femei… Vorbea minunat franceza și germana.” (cf. Rudolf Șutu – Iașii de odinioară – 1928).
În perioada interbelică, titlul de „Furnizor al Casei Regale” reprezenta garanția supremă a rafinamentului și calității. Pentru meșteșugarii bucureșteni, însemnul regal gravat pe firmă aducea faimă și clienți din înalta societate.
 |
| Maestrul Ionică Oprișan în salonul său (stânga) Interiorul saloanelor de coafură și manichiură (dreapta) |
Printre acești maeștri ai eleganței s-a numărat și Ionică Oprișan, celebrul coafor al Curții Regale. Amplasat lângă legendarul hotel Athenee Palace, salonul său atrăgea crema Bucureștiului: doamne din marea aristocrație și domnișoare cochete, domni la patru ace sau cunoscuți „don juani”. Purtând cu cinste titlul de „coafor al celor trei generații din Casa Domnitoare”, Ionică era cel care se îngrijea în fiecare zi de miercuri de frizura M.S. Regelui Mihai.
Erastia Peretz, Miss România în 1931, a fost mai mult decât un simbol al frumuseții interbelice; a fost o personalitate complexă, cu o pasiune profundă pentru natură, literatură și artă.
Spre deosebire de concursurile de frumusețe de azi, cele organizate în perioada interbelică puneau un accent deosebit pe valoarea culturală și intelectuală. Juriile, formate din scriitori, sculptori și profesori universitari, căutau o „frumusețe cu spirit”, iar Erastia — sau „Tia”, cum îi spuneau apropiații — a fost exemplul perfect în acest sens.
