Un decalog interbelic

Prima jumătate a secolului trecut a fost cu siguranţă epoca în care femeia şi-a cucerit definitiv dreptul de a participa activ la viaţa socială. În aceşti ani doamnele au trecut de la rolul domestic de “femeie de casă” la acela de “doamnă în societate”. Au cucerit o multitudine de drepturi: de a purta pantaloni, de a purta părul tuns scurt, de a face sport, de a se plimba pe bicicletă în public, de a participa la consursurile de frumuseţe… Profesarea de către femei a meseriilor rezervate până atunci exclusiv bărbaţilor constituie o etapă importantă în această “luptă pentru emancipare a femeilor”. Nu era doar un moft această aspiraţie a femeilor. În lipsa unei independenţe financiare, femeile ar fi rămas dependente de veniturile soţilor lor. Ori independenţa financiară nu se putea câştiga decât prin munca proprie. Femeile medic, avocat, inginer, taximetrist sau paraşutist încep să devină o prezenţă obişnuită în societate.


O victorie în lupta de emancipare a femeilor:
dreptul de a purta părul tuns scurt
Această schimbare de rol în societate a avut însă parte de opoziţia puternică a “celeilate părţi” a societăţii. Bărbaţii nu erau întotdeauna de acord cu noul loc şi rol al femeii. Cei mai cârcotaşi dintre ei au formulat chiar un  “decalog” destinat femeilor. Doamnele au răspuns imediat cu 10 porunci destinate sexului masculin. Pentru că şi bărbaţii trebuiau să îşi schimbe obiceiurile, nu-i aşa? Mă îndoiesc însă că aceste “porunci” au fost în totalitate respectate. Nu au fost nici atunci – nu sunt nici astăzi:


I.  Nu vorbi numai tu tot timpul, căci, se poate întâmpla ca şi bărbatul sa dorească din când în când, să spună câte ceva.

II.  Dacă e cu putinţă, iubeşte-ţi bărbatul şi pregăteşte pentru dânsul hrana (pe care în definitiv din munca lui o ai) şi pregateşte-o aşa fel, ca să fie gata la vreme si să nu sufere papilele (nervii gustului).

III.  Nu te amesteca în treburile bărbatului tău.

IV.  Nu sta ceasuri întregi la telefon, vorbind fleacuri, căci prea bine se poate întâmpla ca cineva sa aibe nevoie de firul pe care-l ocupi, pentru afaceri mai importante, şi nici nu repeta pălăvrăgelile vecinilor.

Margareta Nicolau - Prima femeie taximetrist din București

V.  Nu te lăuda prea mult cu blândeţea bărbatului, amintindu-ţi că dânsul are toată bunăvoinţa pentru frații săi de robie.

VI.  Dacă te cerţi cu bărbatul tău, sau dacă socoţi că e nevoie să-l dojeneşti, fă aceste lucruri repede si uită apoi.

VII.  Fii cu răbdare faţă de slăbiciunile bărbatului tău şi la nevoie exagerează calităţile sale, bune dacă le are, în faţa oamenilor.

Prima femeie pilot de avion și parașutist
cu brevet din România - Smaranda Brăescu -
VIII. Nu-ţi preface bărbatul în servitoare, decât în împrejurări cu totul excepţionale. Adă-ţi aminte că ai bărbat pentru alte scopuri, decât acela de a fi bucătar sau spălător de vase.

IX.  Nu-ţi îndrepta toate gândurile numai la podoabă şi îmbrăcăminte şi nu exagera importanţa obligaţiunilor sociale, căci prima ta datorie este casa si familia.

X.  Adă-ţi aminte că…, din când în când, e bine să laşi pe bărbat în pace. În aceste timpuri nu-ţi turbura soţul, când dânsul e cel care asudă sub povara vieţii.

DECALOGUL PENTRU BĂBAȚI 


I.  Arată femeii tale totdeauna aceeaşi curtenie, pe care ai arătat-o în prima zi a căsătoriei.

II.  Arată mulţumire, fie prin cuvânt, fie prin zâmbet, pentru bucatele care ţi-se pun înainte, căci acestea nu s'au făcut singure.

III.  Aminteşte-ţi totdeauna de soţia ta, sfătuieşte-te cu dânsa, împărtăşeşte-ţi cu dânsa plăcerile, cum ar fi bunăoară mersul la circ, la cinematograf, la expoziţie sau la teatru.

Prima Miss România (1929) d-ra Magda Demetrescu
IV.  Fereşte-te întotdeauna de bănuiala răului, căci lumea dispreţuieşte pe omul pe care-l suspectă în privinţa moralei şi poartă-te tu însuţi la fel, cum vrei să se poarte femeea ta.

V.  Nu minţi în ceea ce priveşte veniturile pe care le ai, căci Dumnezeu nu va lăsa nepedepsit pe acela care-şi ține femeea în neştiinţă asupra finanţelor domestice; decepţia în această privinţă e cauza tuturor relelor.

VI.  Nu uita zilele onomastice: ziua de naştere a femeii tale şi a copiilor tăi, precum si aniversarea căsătoriei şi ţine-le minte, cel puţin tot atât de bine, cum ţii minte zilele în care au loc championate de box sau matchuri de footbal importante.

VII.  Nu te încinge în discuţii aprinse cu femeea ta căci bine ştii că ultimul cuvânt tot ei îi aparţine; de asemenea nu încerca niciodată să-ţi impui voinţa, în ceea ce priveşte viaţa domestică, căci casa ta trebuie să fie zidită pe dragoste şi nu să stea rezemată pe dominaţia fără rost a vre'unuia dintre membrii ei.

La patinaj în Cișmigiu
VIII.  Ia-ţi partea care ţi-se cuvine în creşterea copiilor tăi, căci o bună parte din însuşirile lor îţi aparţin ţie.

IX.  Arată-te cu interes faţă de afacerile sociale ale soţiei tale, tot astfel cum aştepţi de la dânsa ca să se intereseze de treburile tale zilnice. Dânsa s'a căsătorit cu tine ca să-ţi fie tovarăşe, si nu numai să te hrănească de trei ori pe zi.

X.  Însoţeşte pe femeia şi copii tăi la biserică în fiecare Duminecă şi nu admite ca aceasta s'o facă alţii. 

Sursa: articolul “Un nou decalog” – publicat în “Realitatea ilustrată” din 8 ianuarie 1928


Citește mai mult... »

Mondenele de altădată

Vânzătoarea de plăceri

Sunt vânzătoarea de plăceri,
Sunt Margot, Fifi sau Aurica...
Cu câţiva poli, cu... mai nimica,
Vând nopţi de scârnave vegheri.
Poftiţi bătrâni, poftiţi becheri,
Am optsprezece primăveri,
Şi’s vânzătoare de plăceri.

Sunt vânzătoarea de plăceri...
E’o ruşinoasă meserie...
Dar, ţie, ce îţi pasă ţie,
Că’n al meu suflet gem dureri?
Tu, voluptăţi de’o clipă ceri
Şi prefăcute mângâieri...
Sunt vânzătoarea de plăceri...

Sunt vânzătoare de plăceri...
Ia’mi trupul ! Bate-ţi joc de dânsul!
Ce’ţi pasă de mă’neacă plânsul?
Însă să ştii: zeci de averi,
Client brutal, poţi să’mi oferi,
Dar sufletu’mi n’ai drept să’l speri!
Sunt vânzătoarea de plăceri...

Sunt vânzătoare de plăceri!
Ş’aştept pe... El, c’am şi eu doară
Un moftuleţ de inimioară!...
L’aştept... dar unde-i?... nicăieri?
Iar anii trec... cerniţi...stingheri...
Şi sunt, la patruzeci de veri
Tot vânzătoarea de plăceri!

(Jorj Delamizil – "Furnica" – 4 septembrie 1908)

- Drace, uite, nevastă-mea, sunt pierdut!
- Dar nu te-am găsit eu?
Sofiţa
(după "Rodica" de V. Alecsandri)

Purtând rochiţa, cu sânge rece,
Pân’la genunchii’i albi rotunjori,
Juna Sofiţa voioasă trece
Pe lângă nişte juni senatori.

Ei cu grăbire îi sar în cale
Zicând: - Sofițo, boboc de crini,
În plin să-ţi mearg’afacer’le tale,
Precum tu ştii, dragă, să ne alini!

S’ajungi ca Miţa milionăreasă,
Să crească’n drumu’ţi doar frăncuşori,
Hotelul de’astăzi să’l schimbi în casă,
Şi sânul în leagăn de peştişori!

Cu poli de aur ei o’mpresoară
Şi o tratează cu vin Ştirbey.
Copila râde, sprintenă zboară,
Zornăind banii din geanta ei.

(Băiatul sacerdotului - "Furnica" - 8 martie 1916)

Pasari de noapte
- Domnişoara Lili, singură pe stradă la ora asta ?
Cum o fi lăsând'o părinţii...
- Tu să fii sănătos... Lili e acum pasăre de noapte!
 
Petrecere de carnaval

Le duc, le duc să se desfete,
Le duc cu zor bărbaţi’n bal...
Sunt idioţi, ele cochete,
Şi ne aflăm în Carnaval.

Da, pentru mulţi e o plăcere
Să’şi vadă scumpele soţii,
Cum le strâng fanţii cu putere,
Şoptindu-le obrăznicii!

Fără să fiu vreun Barbă’Albastră,
Dar zău - dac’aş fi împărat
Fără mustrare'n ţara noastră
Eu balul l-aş fi desfiinţat!

- Dar danţul, domnule, e-o artă!
Va protesta vreun cititor.
- Sau eşti un prost, dragă, mă iartă
Sau eşti – zic eu – miop ori chior!

Nu vezi că’n baluri danţul nu e
Decât un paravan curat?...
Când pui o frunză pe’o statuie
Tu sexul ei l-ai suprimat?

Ia, uită-te, te rog la ele,
Cum desvelesc gât, braţe, sân,
Când merg, viclenele femele
La bal c’un soţ tont sau bătrân!

Nu pentru tine, Terpsichoră,
Zeiţa dansului antic,
Se decoltează’n acea oră
Şi toate vor să fie... şic!
Ci pentru tine, nostim Fante,

Pentru mustaţa’ţi ş’ai tăi ochi,
Se’mbracă doar cu diamante,
În loc de simple și caste rochi!

Şi toate, toate îşi arată,
(Spectacol gratis pentru toţi)
O nuditate destinată
S’o vadă doar sărmanii soţi!

Şi mâini străine le desmeardă
Şi’nlănţuiesc al lor corset,
Când soţii merg (timp, bani să piardă)
La joc de cărţi sau la bufet...

Statistica’i ştiinţă morală
Nu se amestecă la danţ
Dar, dac’ar face-o socoteală,
ar stabili acest bilanţ:

La rubrica ş’avere;
Dup’orice bal, chiar de... copii,
Ar constata cinci adultere
Şi’n plus vreo cinci... pneumonii!

(Cyrano – "Furnica" – 11 februarie 1910)

Baiat bine dotat
O fată fără dotă şi un băiat bine... dotat!
Sursa: colecția revistei „Furnica” - răsfoită din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor

Citește mai mult... »

O oră cu prințesa Martha Bibescu

Prințesa Martha Bibescu (n. 28 ianuarie 1889 – d. 28 noiembrie 1973) a fost incontestabil o femeie frumoasă, talentată și cultă – una dintre cele mai admirate personalități ale aristocrației europene a secolului XX. Admirată pentru talentul literar sau bârfită pentru numeroasele sale aventuri amoroase, prințesa Martha Bibescu a fost mereu o prezentă fascinantă în viața publică europeană. Frumusețea și inteligența ei sclipitoare au impresionat personalități precum Marcel Proust, Winston Churchil, Charles de Gaulle sau Antoine de Saint-Exupery. Nu o să încerc să fac o biografie a talentatei scriitoare franceze de origine română. Nu e nici locul aici și nici rolul meu. O să redau doar un interviu acordat de Martha Bibescu în anul 1936 revistei “Ilustrațiunea Română”. Un interviu care ne dezvăluie câteva amănunte interesante din biografia și din personalitatea prințesei:  


Martha Bibescu acordând  interviul  reporterului "Ilustrațiunii Române"
“Seară de decembrie plumburie. Cer întunecat și trist. Mașina pătrunde greu prin ceață. Farurile luminează o șosea rar străbătută de care, cu imense clăi de fân. Întuneric profund. Frig. Până și radiatorul mașinei a înghețat.
- Mai e mult până la Mogoșoaia?
- Mergeți la castel, la Domnița noastră?
- Da.
- Poftiți să vă arăt drumul!
Un țăran de prin partea locului ne conduce până la poarta castelului. Tabloul se schimbă brusc. O alee bine luminată ne arată calea, un lacheu stilat deschide o usă de fier forjat. Ne împresoară miros de ambră. Două drapele se înclină din înaltul scării de marmură, spre noi. Ne înclinăm spre ele. Sunt steagurile lui Bibescu Vodă. Străbatem câteva săli cu arhitectură de palat voevodal. Pașii lacheului abia îndrăznesc să atingă mozaicul auriu. Flori albe în vase și alte flori în vaze înalte, dau un aer primăvăratec și se prind cu flăcările jucăușe din cămin, să strice atmosfera solemnă a încăperii. Solemnă e numai clipa când lacheul anunță:
- Prințesa, vine îndată.

Prințesa Martha Bibescu
Într’adevăr, doamna Martha Bibescu nu se lasă așteptată. Apariție împletită din vis și lumină. Mlădioasă și fină, autoarea volumelor “Pays des saules", “Catherine-Paris" și “Perroquet vert" pentru a nu reaminti decât de cele mai cunoscute, se așează pe o banchetă din fața căminului, ne oferă cu un gest grațios o bomboană, apoi ne vorbește simplu, într’o limbă armonioasă, românească presărată cu arhaisme, care în gura ei au un farmec deosebit.
Martha Bibescu nu e o inactuală, deși trăiește într’un castel îndepărtat, la adăpost de larma vieții cotidiene, cu micile ei cancanuri și sinuozități. E la curent cu tot ce se petrece în afară și înăuntrul țării. Urmărește tot ce se scrie, cunoaște toate manifestările vieții culturale de la noi și de aiurea.
- Am început să scriu la vârsta de 18 ani - își deapănă molatec Prințesa firul amintirii - în urma unei călătorii făcute în Persia. Primul meu volum se intitula: “Cele opt paradise” și a fost premiat de Academie (notă: e vorba de volumul ”Le Huit Paradise” apărut în anul 1908 și premiat de Academia Franceză). Au urmat apoi “Povestea celor mai mari bucurii din lume”, “Izvor", “Catherine-Paris", “Papagalul verde" ș.a.
- Cu "Izvor" a venit și consacrarea ?
- Cartea a fost tradusă în mai toate limbile. Dar eu nu aș putea spune nimic despre nici una din lucrările mele. Cum pot să știu ce valoare are produsul inspirației mele, spontane, pure, netulburată de nici o veleitate? Criteriul cel mai bun e interesul pe care îl stârnește. Sacrificiile material pe care le fac editorii, încrederea pe care o au în rezultatele reale ale operelor ce sprijinesc, ecoul în rândul cititorilor și al publicului. lată balanța cu care măsor eu greutatea unei opere literare. Cum aș putea altfel să mă judec singură, obiectiv, fără părtinire?

Palatul de la Mogoșoaia - proprietate a prințesei  Martha Bibescu (1936)
Spre deosebire de alții, Prințesa Bibescu recunoaște că izvorul inspirației sale e pur românesc:
- Scriu în limba franceză pentru că mama mea, născută Mavrocordat, măritată Lahovary, în urma pierderii unui copil și-a părăsit conacul din România, stabilindu-se la Paris, pe când eu aveam numai vârsta de cinci ani. Așa se explică de ce limba în care îmi exprim gândurile e cea franceză. Sunt convinsă că asta nu poate aduce decât servicii unui scriitor de origine românească. Scriind într’o limbă universală, poți fi tradus și citit în lumea întreagă, înlesnind astfel cunoașterea spiritului autohton, de către cei care nu-ți știu limba. Și cred că toți tindem spre universalitate... “Catherine-Paris", de pildă, e singura carte neamericană, reținută de “Biblioteca ambulantă" care alege anual numai 12 lucrări. Neputând fi tradusă, nu ar fi devenit atât de populară încât americanii să-și schimbe un proverb al lor “Când o americană a fost bună pe acest pământ va intra în paradis", cu “va intra în Paris". Se știe că eroina romanului “Catherine-Paris" iubește Parisul ca pe-o ființă omenească, socotindu-l paradisul ei pământesc.

Rog apoi pe grațioasa gazdă să facă “le tour du propriétaire" și ochii mei avizi nu mai pot cuprinde atâtea frumuseți ale trecutului, reînviat de mâinile fine, ca două porumbițe albe și totuși atât de energice, ale Prințesei. Se pare că o zână bună a redeșteptat castelul adormit, populându-l cu relicvele străbunilor celor două familii de martiri și eroi. Iată portretul lui Brâncoveanu, pus la loc de mare cinste, iată și fresca familiei Brâncoveanu de la mânăstirea Horezul, căpătând viață de culori și de lumini picturale, grație broderiei d-nei Nora Steriade. Ici, buzduganul lui Bibescu-Vodă, colo, sabia de soldat a celuilalt Bibescu, înrolat ca simplu soldat în războiul de la ‘77. Epoletul însângerat, mantia ciuruită, capelele purtate pe arșița sau ploile câmpului de luptă, sunt evocările unor vremi de glorie, car nu pot fi tăgăduite.

1931- Prințul Valentin Bibescu  după ce a depus o coroană de flori
la mormântul Eroului Necunoscut
În linie descendentă, prințul Valentin Bibescu urmează calea trasată de străbunii săi, folosindu-se de mijloacele pe care i le pun la îndemână ultimele descoperiri ale epocei noastre. Cariera aviatică a prințului e, fără îndoială, o continuare în timp a dinamismului moștenit. Întrebată cum se împacă firea ei contemplativă cu acest dinamism, Martha Bibescu răspunde:
- Ador avionul. Cea mai bună dovadă e ultimul meu roman, scris în avion.
Ne întoarcem la secolul de care ne îndepărtaseră hrisoavele, pergamentele cu peceți și paftale, culese cu îngrijire de prin poduri colbuite, de mâna ctitoriței muzeului de mâine.

Prințesa Martha Bibescu (dreapta)
  la Londra în anul 1938 -  primită 
 de către contesa de Oxford-Asquit
- O țară care nu are cultul trecutului, nu poate avea tradiție.
Din acest respect pentru tradiție a răsărit din ruine castelul minune de la Mogoșoaia, pentru care secolele viitoare vor trebui să poarte recunoștință scriitoarei cu renume mondial, care în loc să se complacă în reuniuni mondene, strânge în castelele de la “Mogoșoaia" și “Posada" comori pentru viitorime. Un pictor tânăr lucrează, în sala de recepții, la copiile unor tablouri vechi. Colecțiile castelului se completează și se vor completa, atâta vreme cât va trăi zâna cea bună, activă, iubitoare de frumos.
Visul feeric s'a sfârșit. Afară ninge cu fulgi mari. Mașina se pierde din nou în noapte. Închidem ochii. Sub pleoape, din povestea celor 1001 de nopți, n'a rămas decât chipul prințesei, luminat de flăcările căminului, care se amuză să deseneze în jurul capului ei o aureolă aurie.”

Martha Bibescu - pe lacul Mogoșoaia
Palatul de la Mogoșoaia a fost primit în dar de Martha Bibescu de la soțul ei, prințul Valentin Bibescu. Îndrăgostită de acest loc, Martha Bibescu a investit toţi banii obţinuţi din vânzarea cărţilor sale "Isvor, ţara sălciilor" şi "Catherine-Paris" pentru a-l restaura. Prinţesa a părăsit palatul abia după venirea comuniştilor la putere şi după ce a primit garanția că, după confiscare, clădirea urma să fie trecută pe lista monumentelor istorice UNESCO. Voi mai adăuga -  în final - doar o informație: Academia Franceză i-a conferit Marthei Bibescu în anul 1954 "Marele Premiu de Literatură pentru întreaga operă" și că un an mai târziu, Academia Regală de Limbă şi Literatură Franceză a Belgiei a ales-o ca membru. În 1962 a fost decorată cu Legiunea de Onoare. Martha Bibescu a murit la Paris în 28 noiembrie 1973, la vârsta de 87 de ani. 

Sursa: articolul “O oră cu prințesa Martha Bibescu” – semnat “S.C.” – “Ilustrațiunea Româna” din 5 ianuarie 1936 – citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor



Citește mai mult... »

Mandravela – răspântia blestemată

În Bucureştiul de altă dată erau câteva “puncte de referinţă”, cunoscute – cel puţin după nume – de toţi locuitorii capitalei. Unul dintre aceste locuri era Mandravela, o mahala de la capătul Bucureştiului (situaţă undeva pe la intersecţia şoselelor Olteniţei şi Văcăreşti din zilele noastre). Două cârciumi, o tutungerie şi o gheretă la care se vindeau fructe marcau “răspântia blestemată”. Aici se termina Bucureştiul – mai erau doar câteva magherniţe insalubre răsărite de prin porumbiştea plină de gunoaie. Cu toate astea, Mandravela era o mahala celebră a timpului. Iar Ion Dragomir – reporterul revistei “Ilustraţiunea Română” - a colindat locul şi ne-a oferit un instantaneu luat în anul 1935 al acestui loc aparte din Bucureştiul de altă dată:
  
Cârciuma "La Mandravela"
“(…) Mandravela îşi trage renumele de la blestemata încrucişare a două drumuri funeste. Primul, duce spre puscărie; celălalt, spre casa de nebuni şi ţintirimul “Trei coceni" al cărui nume a fost schimbat în “Trei trandafiri" de văduvele tinere, neconsolate să ştie că răposaţii făuritori de iluzii matrimonial zac sub o ţărână atât de prosaic botezată. Când am trecut întâia dată pe la Mandravela, era într'o dimineaţă, doi cetăţeni, cu ochii tulburi şi părul vâlvoi, chefuiau de zor, în sunetele unei viori hodorogite, chinuită de un ţigan gras şi răguşit.
-  Zi-i, mă gaşpere! - urla unul din cheflii. Că mâine mă 'ntorc iară la 411.
Erau doi proaspeţi ieşiţi din puşcărie, care-şi sărbătoreau eliberarea. Două ore mai târziu, retreceam pe la Mandravela în celălalt sens. În faţa cârciumei unde petrecuseră cheflii se adunase lume, ca la urs. Am văzut uniforme de poliţie şi o ambulanţă a salvării.
-  Ce s'a întâmplat? 
- Ia, doi proaspeţi scăpaţi de la “411". Au petrecut de ieri dimineaţă, pe neîntrerupte. Pe urmă, s'au luat la ceartă. Unul din ei a “inţepat" pe celălalt. N'a avut săracul parte de libertate.
Compătimirea mergea către cuţitar, nu către cel cu maţele sfârtecate. Totuşi, mi-e drag să, petrec la Mandravela, mai ales Dumineca. Am prilejul să leg cunostinţă cu oameni cât se poate de interesanţi. Aşa, de pildă, aci m'am împrietenit cu Titi Menghină, spaima Văcăreştilor.

La un pas de încăierare... la Mandravela
Era într'o după amiază. Beam liniştit un păhărel de vin roşu ronţăind alune americane, când un om tânăr, ca de vreo treizeci de ani, lat în spate cât un garderob şi ciupit de vărsat veni, însoţit de o femeie destul de frumuşică şi grozav de împopoţonată, şi se instală alături de mine, la o masă. Mă uitam când la bărbat, când la femeie, ca unul care n'are ce face şi nu mai ştie încotro să-şi arunce ochii. Ea, mândră de atenţia pe care mi-o stârnise, prinse a zâmbi, privindu-mă şăgalnic cu coada ochiului. Deodată bărbatul care “prinsese mişcarea" se scoală cât era de mare, face un pas spre mine şi mă întreabă din vârful buzelor, fără să descleşteze dinţii:
- Îţi place, șefule?
- Cine să-mi placă? 
- Dumneaei, face el, arătând cu capul spre femeie.

Deţinuţi muncind la construcţia
Şoselei Văcăreşti în anul 1935
Nu ştiu de ce, îmi amintii atunci că cimitirul “Trei coceni" se află numai la doi paşi şi cu instinctul prăzii încolţite de fiară, răspunsei tocmai ceea ce bărbatul nu se aştepta să, audă:
- Îmi place! Seamănă leit cu Marlene Dietrich. Să-ţi trăiască!...
El se uită la mine lung, mă uitai şi eu la el, dar ceva mai puţin lung. Până ce, isbucni în râs şi-mi izbi una peste umăr de mă clătinai pe picioare:
- Bată-te să te bată, sfrijitule!... Îmi place că eşti “înfipt"... Vino să-ţi prezint pe Ditrichoaia...
Şi trăgându-mă spre masa lui, ordonă femeei:
- Zi “bonjur" la domnul... E d'ai noştri.
Am rămas la masa lui Titi Menghină până spre miezul nopţii. Când m'am despărţit, m'a sărutat pe amândoi obrajii, jurându-mi ritos:
- Când oi avea vreo socoteală cu careva să mi-l spui. Vreau să bag pe unul în spital, în cinstea ta, sfrijitule!...
Aviz celor cari-mi poartă sâmbetele… “
  
Sursa: articolul “Mandravela – răspântia blestemată” semnat Ion Dragomir – publicat în “Ilustraţiunea Română” numărul din 30 octombrie 1935 – citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor


Citește mai mult... »

SFATURILE STRĂBUNICII

Am luat legătura de curând cu străbunica noastră care se ascundea sub drăguțul pseudonim “Blondina” în paginile revistei “Moda Nouă Ilustrată”. Am făcut aceasta prin intermediul rubricii „Sfaturi utile” pe care  o semna prin anul 1907 în paginile publicației dedicate frumoaselor și harnicelor doamne și domnișoare. O să vă spun așadar câteva dintre sfaturile primite. Sunt convins că după ce veți citi aceste sfaturi veți da fuga la drogherie să vă procurați toate cele necesare: terebentină, amoniac, apă oxigenată, indigo, gaz  sau… săpun de fiere de bou. Lăsând la o parte gluma: unele dintre sfaturile “străbunicii” sunt simple, utile și rapide. Chiar dacă uneori sunt amuzante. Pentru cârcotași am presărat prin articol câteva toalete romantice la modă. Tot în 1907, bineînțeles…

Toaletă de moar subțire încrustată cu dantelă (stânga); Costum taieur din postav negru (mijloc); Costum taieur din postav gri (dreapta)

CUM SE SCOT PETELE DE CAFEA, VIN ROȘU ȘI FRUCTE


Un farmacist mi-a dat următoarea rețetă pentru petele de cafea, vin roșu și fructe, chiar când nu mai sunt proaspete de tot: udați locul pătat cu o bucată de vată muiată în apa oxigenată, clătiți-o cu apă rece și întindeți pe frânghie până a doua zi.


SFAT CONTRA PETELOR PRODUSE DE FRUCTE PE MÂINI

Curățind merele și perele, se înegresc degetele; petele cele negre dispar, frecând mâinile cu coaja ce am curățit-o. Urmele dispar apoi frecând degetele cu zeamă de lămâie. Laptele călduț scoate de asemenea petele de fructe de pe degete.

CUM SE SCOT PETELE DE ULEI DE PE GEAMURI

Nimic nu-i mai urât decât un geam cu pete de ulei. Dacă petele sunt proaspete, udați geamul și frecați-l cu cretă. Dacă petele sunt vechi, frecați-le uscate cu o bucățică de argint. Repetați de mai multe ori această operațiune înainte de a spăla geamul, în caz că el a fost tare pătat. (Moda Nouă Ilustrată – 5 martie 1907)



Toaletă de seară  din crep de Chine albastru garnisită cu volane
de dantelă albă (stânga); 
Rochie pentru domnișoare de plumentis roz reiat cu  dantele (mijloc); Toaletă de vizită cu jupa cloș de postav havan și bolero dublu
de catifea asortată (drepta)

PENTRU A SCOATE PETELE DE CERNEALĂ DE PE ȚESĂTURI


Dacă pata e proaspătă, tamponați-o cu vată îmbibată în lapte; dacă e veche, vărsați pe stofă câteva picături de lapte și frecați cu vată; repetați de mai multe ori această operațiune. Spălați-o apoi cu apă și cu săpun (de preferat săpun de fiere de bou), apoi cu apă curată, ștergeți-o cu o pânză uscată și călcați-o acoperind stofa cu o pânză curată. (Moda Nouă Ilustrată – 15 martie 1907)

PENTRU A DA LUCIU MESELOR LUSTRUITE

Se dă luciu meselor cu o fiertură călduță de drojdie de cafea (zaț). Veți freca bine cu o cârpă moale pentru a usca lichidul, apoi cu alta foarte uscată veți mai freca odată pentru a’i scoate luciul. Rufele uzate sunt foarte bune pentru a freca cu ele mobilele de lemn lustruit.

REDAREA ALBEȚEI FILDEȘULUI

Obiectele de fildeș se îngălbenesc iute sub influența aerului și a soarelui. Pentru a le conserva mai mult culoarea albă, trebuie să le ungem cu pensula cu o cantitate de terebentină incoloră. Se freacă apoi foarte ușor cu o perie moale, redându-le astfel luciul lor dinainte. (Moda Nouă Ilustrată – 5 aprilie 1907)

CURĂȚIREA OGLINZILOR ȘI GEAMURILOR

Există pentru curățirea oglinzilor și a geamurilor mai multe procedeuri, unul tot așa de bun ca și celălalt:
1. Pisați subțire o bucată de indigo, luați din acest praf pe o cârpă moale udată. Frecați oglinzile și geamurile și spălați-le apoi cu apă curată.
2. Ștergeți geamurile și oglinzile cu o cârpă muiată în gaz. În acest caz veți scăpa și de murdăria muștelor, care nu se vor mai apropia de geamuri sau oglinzi.
3. Creta dizolvată în apă e iarăși foarte bună pentru aceasta precum și alcoolul.

CURĂȚIREA MUȘAMALEI


Pentru a reda luciul mușamalei de pe jos, care a fost ștearsă prea des, puneți să se încălzească ulei, muiați o flanelă în acest ulei, frecați cu putere supafața mușamalei, până își recapătă luciul. (Moda Nouă Ilustrată – 5 iunie 1907)


Revistele “Moda Nouă Ilustrată” au fost răsfoite din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor

Citește mai mult... »

Trei români la Hollywood

Edward G. Robinson
cap de afiş la Werner Bros


Am avut surpriza de a descoperi, răsfoind  presa interbelică, povestea unor români care au avut ceva de spus în lumea filmului. Bob Curwood, Tina Eilers, Eliza la Porta și Lisette Verea sunt doar trei dintre românii care au avut cariere notabile pe marile ecrane ale lumii. Astăzi un alt articol din “Ilustraţiunea Română” – şi o altă mare surpriză pentru mine. De data asta vom afla împreună nu despre o singură vedetă originară din România ci despre trei români care au făcut carieră în cetatea filmului de la Hollywood în prima jumătate a secolului al XX-lea. Şi despre un Oscar. Dar pentru că vreau să aveţi şi voi parte de aceeaşi surpriză, vă voi spune mai multe despre cei trei români doar după ce veţi citi articolul “O bucureşteancă vedetă la Hollywood” - publicat în numărul din 28 august 1935 al “Ilustraţiunii Române”:

Edward G. Robinson
(…) Există şi bucureşteni autentici la Hollywood, bucureşteni născuţi şi crescuţi pe malurile Dâmboviţei. Poate că vă veţi mira că celebrul “actor dramatic american" Edward G. Robinson, care obţine actualmente un succes formidabil la Paris şi la Londra în “Tot oraşul vorbeşte" (Toute la ville en parle), este bucureştean. S'a născut în Capitală, în ziua 'de 12 Decembrie 1893, şi-a făcut studiile în ţara, spre a le urma apoi în Statele Unite, unde a fost mânat de “dorul de ducă” care se manifestă atât de puternic la adolescenţi. Edward G. Robinson vorbeşte curent româneşte şi citeşte zilnic ziarele sosite din ţară. 
Dar Edward G. Robinson nu este singurul bucureştean din Hollywood. O tânără vedetă de cinema este de asemeni o fiică autentică a capitalei noastre. Ea îşi ascunde numele adevărat sub pseudonimul Tala Birell. Nici data naşterii nu vrea s'o dea publicităţii, cum fac dealtfel toate vedetele ecranului. Totuşi Tala Birell n'ar avea nici un motiv să-şi ascundă vârsta. E foarte tânăra, poate chiar prea tânăra, pentru o străină care a izbutit în foarte scurt timp să se impună la Hollywood. Tala Birell este fiica unui petrolist din Bucureşti. Mama ei era poloneză. Cu toate acestea, ea a fost crescută în România şi a urmat cursurile primare şi liceul la Bucureşti. După terminarea liceului fata a plecat în străinătate să studieze arta dramatică. Părinţii fiind oameni bine situaţi, au putut satisface acest capriciu.

Tala Birell
Tala Birell izbuteşte să se introducă în lumea teatrală vieneză, dar nu prin poarta principală ci prin scara de servici. Este figurantă, apoi treptat, treptat i se dau mici roluri fără importanţă. În cele din urmă este primită de Max Reinhardt, care o utilizează în teatrele sale, mai ales în provincie. Marlene Dietrich, fiind reţinută la Berlin de un angajament cinematografic, Tala Birell o dublează într'o piesă de teatru, cu care face un lung turneu în întreaga Germanie. Apoi se întoarce la Viena. Presa începe să-i publice fotografiile, marile  reviste ilustrate înfăţişează publicului rochiile pe care le poartă. Tala Birell ajunge o personalitate în lumea teatrală mondenă.

Tala Birell
în "Ilustraţiunea Română"
Într'o vacanţă pleacă la Londra, unde se întâlneşte cu Conrad Veidt, care o recomandă unui producător de filme englez. Aici îşi face debutul pe ecran, după care e invitată la Hollywood, pentru rolul din "Nagana". “Nagana" obţine un succes neaşteptat. Tala Birell este comparată cu Greta Garbo, o Garbo mai tânără, mai voluptoasă. Criticii americani o ridică în slava cerului, profetizându-i o carieră stralucită. Tala Birell este asaltată cu propuneri. Marile case de filme vor să-şi asigure colaborarea ei cu orice preţ. Tala Birell este turburată de acest succes, prea mare pentru vârsta ei. În cele din urmă se hotărăşte: va rămâne la Hollywood. Nu prea se împacă cu producătorii de filme, care nu vad în dânsa decât o femeie fatală, dar se resemnează şi continuă să apară în roluri de “vampă". În filmul muzical “Un vis în doi” i se dă rolul unei vedete de cinema, un personagiu care ironizează pe Greta Garbo. Regizorul a avut aceasta idee din cauza asemănării ei cu marea stea scandinavă.

Tala Birell în "Ilustraţiunea Română"
Un film de aviaţie, “Air Hawks", în care apare alături de regretatul aviator Wiley Post, e un nou succes pentru bucureşteanca noastră. Urmează apoi “The Captain Hates the Sea" cu John. Gilbert, un film realizat de regizorul Lewis Millestone, care după cum se ştie este originar din Basarabia. Ultimui ei film este “Noaptea visurilor mele", unde apare alături de Lilian Harvey şi Tullo Carminati în regia lui Victor Schertzinger, regisorul celebrei Grace Moore.

Tala Birell
în "Ilustraţiunea Română"
Tala Birell vorbeşte curent româneşte. N'a uitat şi nici nu va uita limba ei părintească. Dacă ai făcut liceul la Bucureşti, desigur că nu te poţi lepăda de limba română, chiar dacă trăieşti numai printre străini şi eşti considerată drept vedetă americană. Tala Birell are câteva foste colege de şcoală la Bucureşti, cu care este în corespondenţă. Ar putea să scrie în franceză, dar după cum e şi firesc, ea întrebuinţează româna. Ea nu-şi ascunde originea. În studiouri s'a întălnit cu  Edward Robinson. Nu ştia că e şi el bucureştean. Mare i-a fost surprinderea când “colegul ei american" a scos într'o pauză de filmare, un ziar românesc din buzunar. Imediat, cei doi bucureşteni au început să vorbească româneşte, spre mirarea întregului studio. Una din fostele colege ale Talei Birell a întrebat-o dacă mai revine 'vreodată în ţară. “Poate" - i-a răspuns vedeta - când cariera mea artistică va fi încheiată. Până atunci mi-e imposibil să plec din America. Dealtfel am obţinut şi cetăţenia Statelor Unite. Cu toate acestea nu voi uita niciodată ţara depărtată în care am copilărit, oraşul în care m'am născut şi am făcut primii paşi în viaţă".

Voi încerca în încheiere să vă dau câteva informaţii succite despre cei trei români pomenţi în articol. Informaţii găsite pe site-uri de specialitate… străine:


Edward Goldenberg Robinson – s-a născut la Bucureşti în 12 decembrie 1893. A avut o carieră importantă la Hollywood – întinsă pe parcursul a aproape 6 decenii, între 1916 şi 1972. Edward Goldenberg Robinson a fost inclus de Institutul American de Film în lista celor mai mari actori americani ai secolului XX. A murit la Los Angeles în 25 ianuarie 1973.




Tala Birell – s-a născut la Bucureşti în 10 septembrie 1907. A debutat pe scenă şi pe marele ecran la Viena. După o scurtă perioadă petrecută în Anglia pleacă la Hollywood pentru un rol în filmul “Bringing Up Baby”. Urmează o carieră de succes în filmul american – filmografia ei însumând mai mult de 40 de titluri. A murit în 17 februarie 1958.

Tala Birell
Lewis Milestone - a fost un regizor american de film, de două ori câştigător al premiului Oscar pentru producţiile „Doi cavaleri arabi” (1927) şi „Nimic nou pe frontul de vest” (1930). S-a născut în 30 septembrie 1895 într-o familie de evrei din Chişinău (numele lui adevărat - Lev Milştein) şi a emigrat în Statele Unite ale Americii în anul 1912. Dintre filmele regizate de Lewis Milestone mai amintesc „Ocean’s Eleven” (1960) şi „Revolta de pe Bounty” (1962). A murit la Los Angeles în 25 septembrie 1980.


Lewis Milestone - regizor originar
din Chişinău - de două ori laureat
 cu premiul Oscar


Citește mai mult... »