Sorana Țopa și meandrele ciudate ale sorții

Sorana Țopa s-a născut în 14 februarie 1898 la Podu Turcului, în județul Bacău. A urmat cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din Iași (1918-1921), avându-l profesor pe State Dragomir. Stagiară a Naționalului ieșean începând cu anul 1918, Sorana Țopa va deveni și societară a Teatrului Național din București câțiva ani mai târziu (1926-1949). Actrița a fost prima interpretă a rolului principal din piesa "Domnişoara Nastasia" de G.M. Zamfirescu (1927): D-ra Nastasia” a dat prilej foarte talentatei artiste d-ra Sorana Ţopa să-şi afirme însuşirile dramatice şi să găsească în frământările eroinei, linii de dramatism aproape similare unui personaj femenin din literatura clasică. D-ra Ţopa a înălţat pe „d-ra Nastasia” şi pentru aceasta-i aduc omagii, căci a contribuit la frumoasa afirmare a piesei, aşa de îndrăsneţe a d-lui Zamfirescu.” (extras din cronica la spctacolul “D-ra Nastasia”, publicată în numărul din 11 septembrie 1927 al revistei Universul Literar”)


Sorana Țopa aături de G.M. Zamfirescu
("Ilustrațiunea Română" - 14 septembrie 1932)
Sorana Țopa s-a afirmat în roluri precum Amalia ("Hoții", de Schiller), Hilda ("Constructorul Solness", de Henrik Ibsen), Anca ("Năpasta", de I.L. Caragiale), Tofana ("Patima roșie", de Mihail Sorbul) sau Alta ("Act venețian", de Camil Petrescu). Iată cum o descria pe Sorana Țopa criticul literar Eugen Lovinescu în anul 1932: „...Fuior de aur în fuziune, ea e numai lumină, păr blond, ochi albaștri, chip rotund de prosperități campestre”. Tot Eugen Lovinescu spunea: "iesită din pana unui scriitor rus. Fuior de aur în fuziune, ea e numai lumină, păr blond, ochi albaștri... originea sa merge în stepele Katiușelor cu priviri de peruzele, înăuntrul cărora veghează un suflet și numeroase cazuri de conștiință".


Talentata actriță a fost o prezență familiară a cenaclului „Sburătorul” condus de Eugen Lovinescu. A făcut parte de asemenea din cenaclul „Criterion” – o grupare intelectuală a tinerei generaţii afirmate în deceniul al patrulea al secolului trecut, grupare care s-a constituit în București, sub denumirea de "Asociația de arte, litere și filosofie Criterion", fiind organizată de Petru Comărnescu. Sorana Țopa a frecventat în perioada 1931 -1933 cenaclul "Criterion", alături de Mircea Eliade, Emil Cioran, Petru Comărnescu, Mihail Sebastian, Mihail Polihroniade, Traian Herşeni, Floria Capsali, Mac Constantinescu, Mircea Vulcănescu. Actrița a publicat în acestă perioadă versuri, eseuri şi articole în revistele literare „Adevărul literar şi artistic", „Facla", „Viaţa", „Vremea". În cariera literară Sorana Țopa a optat în final totuși pentru dramaturgie. Piesa de debut "Călătorie-n întuneric", publicată de Sorana Ţopa în anul 1943, a fost distinsă cu Marele Premiu al Teatrului Naţional din Bucureşti.

Prezenţă fascinantă a generaţiei '30, Sorana Țopa a inspirat iubiri pasionale lui Eliade, Cioran, Mihai Codreanu, Lovinescu, Vinea, Adrian Maniu, Ion Barbu. Câteva decenii mai târziu îl va inspira pe Marin Preda, cel care o va imortaliza în personajul "doamna Sorana" din romanul "Intrusul".

Tânărul Mircea Eliade
Mircea Eliade a fost sfâșiat de dragostea pentru două femei: Sorana Țopa ("o femeie interesantă și exasperantă în același timp, o actriță celebră în epocă, atrasă de doctrine religioase indiene, însetată de absoluturi și dorind să atingă cele mai înalte culmi ale spiritului") și Nina - femeia care urma să-i fie soție. Criticul C. Pricop consemna astfel existența acestor două relații: "Mircea iubea două femei în acelaşi timp, pe Sorana (Țopa), o actriţă celebră de la Naţional şi pe Nina Mareş, o femeie divorţată, cu un copil de crescut“. Din păcate, până și un titan ca Eliade o găsea atât fascinantă cât și... "exasperantă": "îi plăcea să discute tot lucruri adânci, să se analizeze și să analizeze interlocutorii - ceasuri și ceasuri la rând. Nu obosea niciodată." Mircea  Eliade a dat înapoi, rupând relația. El ezita: "cum aș putea părăsi și uita o asemenea ființă? Am avut norocul să fiu iubit de o femeie extraordinară, așa cum nu se nasc multe într-un secol. Ce importanță are că, datorită modului ei de a fi, mă secătuiește, torturează și distruge? Important e numai că am avut norocul să fiu ales pentru această experiență excepțională."

 Emil Cioran în tinerețe
Personajul Cătălina din romanul "Noaptea de Sânziene" o personifica de asemenea pe Sorana Țopa: "este o femeie care și-ar jertfi nu numai cariera, ci și sănătatea, tinerețea, liniștea, ca să poată iubi așa cum visează ea, arzând la alb." Despărțirea dintre Mircea Eliade și Sorana Țopa a fost datorată lui Eliade care nici măcar nu i-a comunicat decizia în mod direct actriței. El i-a transmis vestea lui Emil Cioran, urmând ca acesta "să i-o spuna ei". Emil Cioran a devenit de altfel în anii ce au urmat iubitul și confidentul Soranei Țopa. Emil Cioran credea, indignat, că singura explicație pentru abandonul lui Mircea a fost "inerția spirituală, incapacitatea de a accepta riscul unei pasiuni, la capătul căreia ar fi venit poate nebunia sau moartea, pe scurt: mediocritatea și fățărnicia". Cioran spunea că Sorana ținea "de ruși ca tipuri psihologice, de romane rusești și Rusia eternă". A urmat o polemică întreagă pe această temă între Emil Cioran și Mircea Eliade. 


Personalitatea Soranei Țopa l-a facinat și pe Nae Ionescu. Acesta afirma chiar că "după Eminescu, Sorana este cel mai dar pe care Iașiul l-a făcut culturii române". Tot Nae Ionescu scria referindu-se la Sorana Țopa: "La noi, Eminescu a fost declarat unanim o apariție inexplicabilă. Cunosc o femeie de o adâncime sufletească remarcabilă, care, pentru acest păcat, e declarată de întreaga lume o simplă aiurită".

Sorana Topa a murit, neștiută aproape de nimeni, în București în anul 1986. Ce ar mai fi de adăugat? Poate doar niște versuri scrise de ea:

Meandre

Ciudate sunt meandrele sorții
Când valurile ne izbesc de câte un mal
Ne agățăm cu disperarea unui muribund
De ultima bucată din barca în care am stat
Când valul se retrage, ne duce iar în larg
Și-n amăgirea unei clipe credem
Că încă vom mai fi salvati.
Dar uită-te in jur, cum mii de disperați
Își strigă suferința cu o ultimă suflare
Și viața îi îneacă cu multă nepăsare
Și alții le iau locul
Așa ca într-o perpetuă mișcare.


Citește mai mult... »

Cu umor despre Mița Biciclista

“Când apărea pe Calea Victoriei, "aristocrații" de la Capșa, "burghezii" de la Oteteleșanu și "boemii" de la Kubler abandonau politica și șvarțul ca să admire superbul exemplar ciclist, căruia hâtrul Ranetti nu scăpase ocazia să-i zică "Mița Biciclista". Bicicleta cu ghidon de argint era a unei suple și elegante fiice a Evei, cu zulufi negri, cu pantaloni de catifea mov strânși pe picior, cu bluza corai din care fluturau mâneci înflorate, cu ghete înalte și cu o caschetă de mătase albă, înfășurată în voal alb, din care răsăreau încrucișate două ace mari a la Madame Butterfly.” (din volumul "Vremuri vechi bucureștene" semnat de Alexandru Predescu).


Maria Mihăescu a fost prima femeie care s-a plimbat cu bicicleta pe Calea Victoriei. O mare frumusețe a vremii, blondă (uneori brunetă), cu ochii verzi-albaștri, atrăgea cu siguranță privirile bărbaților. Unul dintre aceștia a fost publicistul George Ranetti, despre care se spune că pe la 1898 - îndrăgostit fiind de frumoasa amazoană dar refuzat de aceasta – s-a răzbunat dându-i porecla de Mița Biciclista, supranume care a rămas celebru până în ziua de azi. Privind în urmă, putem să spunem că acesta a fost un gest benefic pentru fiecare dintre cei doi eroi: Maria Mihăescu a devenit cu adevărat o celebritate a lumii ei, ceea ce a ajutat-o în viața tumultoasă de “demimondenă”, iar George Ranetti a găsit un erou de succes pentru articolele umoristice publicate în revista "Furnica".

Maria Mihăescu a fost cu siguranță cea mai celebră “demimondenă” a epocii ei. Prezența ei la evenimentele mondene – din țară dar și de aiurea erau consemnate în gazetele vremii. Romănești sau franțuzești:

Maria Mihăescu (alias Mița Biciclista) în presa franceză
Nae Saltimbacu (George Ranetti ascuns sub pseodonim?) consemna cu umor în cronica sa săptămânală publicată în numărul din 28 iunie 1907 al revistei “Furnica” prezența celebrei curtezane la un important eveniment caritabil: „Deunăzi S.P.A. (Societatea pentru Protecția Animalelor) în unire cu Societatea pentru Cultura Femeilor Române au organizat mari serbări populare în parcul expoziției de la Filaret. S. P. A. a instalat o berărie în care chelnerii erau înlocuiți cu pretejații ei; S. C. F. R. s’a ocupat cu restul. Între alte ‹‹distracții››, am avut o mare reprezentație pe scena teatrului Cazino, unde Mița Biciclista, cunoscuta noastră demimondenă internațională, a dansat Kake Walke cu d. Cerchez. ‹‹Un succès fou, ma chère››. Și noi ne-am bucurat (une fois n’est pas coutume), că o dată în viața ei Mița Biciclista a consimțit să-și puie, gratis, picioarele în serviciul unei opere de binefacere patronată de Alteța Sa Principesa Maria (notă: viitoarea Regină Maria a României). (…) Cum rămâne însă cu cei 300 de lei pe care Mița Biciclista i-a dăruit tot în scop de binefacere? – C’est curată pescărie! Și pentru ca să isprăvesc, o ultimă și indiscretă întrebare adresată d-lui Cerchez:
- Gemenii de astă iarnă tot în colaborare cu Mița Biciclista i-ați făcut?” 

M-au amuzat - sper să vă amuze și pe voi - articolele și versurile publicate în revista "Furnica", cea mai citită publicație de umor de la începutul secolului trecut, articole care urmăresc îndeaproape viața mondenă a celebrei curtezane:

Miţa si impozitul pe venit:

"Reforma’ți? Vax și Belavista!...
Căci te desfid să încasezi
Impozit și să controlezi
Pe coana Mița Biciclista.

Venitul ei nimeni nu’l știe,
Nu’l știe nici chiar ea, parol
Sunt nopți când nu câștigă’un pol,
Și nopți cînd trece peste mie.

Spre-a-i face just evaluarea,
Dac’aș fi eu ministru, aș
Numi un specialist slujbaș
Care să-i ție lumânarea!"
          ("Furnica" - 2 august 1908)             

Comparație:

"Un domn care iscălește Aslan compara în revista “Rampa” pe ilustrul artist Novelli cu… dl. Alecu Davila, și crede că seamănă amândoi ca două picături de apă, că sunt niște artiști deopotrivă de mari. Ca și cum ar compara cineva pe Maica Precista cu… Miţa Biciclista!?! Ptiu!..." ("Furnica" - 1 decembrie 1911)

Miţa Biciclista - Ministrul Lucrarilor
Publice
Mița la Școala de fete din Iași:

"În "Monitorul Oficial" s’a publicat decizia Ministerului de Instrucție prin care Școala primară de fete no.10 din Iași va trebui să poarte pe viitor numele de Al. Bădărău. Fostul ministru de instrucție dl. Costică Disescu, a fost "distrat" ca de obicei probabil, căci altminteri ar fi fost mai nimerit ca, fiind vorba de o școală de fete, să-i dea numele ilustrei sale amice, furnizoarea oficială de automobile pentru minister, d-ra Miţa Biciclista”. ("Furnica" - 30 ianuarie 1914)


Miţa la Monte Carlo:

"Miţa Biciclista, solo,
A plecat la Monte Carlo.
Ce o fi căutând acolo?
Io capisco, ma non parlo…"
("Furnica" - ianuarie 1906)

Miţa si arta:

"D-na M. Mihăescu, cunoscută supt supranumele glorios de Miţa Biciclista, grandioasa regină a demimondului bucureștean, a pus la dispoziție subsolul luxoasei d-sale locuințe din str. Lascăr Catargiu (colț cu str. Luminei) pentru o expozițiune permanentă de pictură și sculptură a societăței "Arta". Felicităm pe d-na Mihăescu că se manifestă ca o Mecena a artelor române. Bravo Mecena! Vivat Miţena!" ("Furnica" - 11 februarie 1910)

Miţa în rugăciune:

"Lungește, Doamne, viața mea
Doar pân’ce mi s’o da de știre
Că Miţa Biciclista vrea
Să intre într’o mănăstire."
("Furnica" - 14 februarie 1908)

Miţa și automobilul:

"O cheama Miţa Biciclista
Pe numele său de răsboi,
La Hipodrom o știe pista,
O știm cu toții: noi, ei, voi.

Ea n’a fost biciclistă’ntruna,
La început umbla’n tramcar,
Apoi avu muscal cu luna,
Azi are propriul ei dogcar.

Și’o s’o vedem, dac’avem zile,
Chiar și în automobil:
La donna e-automobile…
Iar sexul nostru imbecile!"
("Furnica" - 24 aprilie  1905)

(previziune îndeplinită: Miţa Biciclista a devenit pe la 1910 dealer de automobile)



Citește mai mult... »

Povestea “Ciocolatei Zamfirescu”


La sfârşitul secolului al XIX-lea, în România, ciocolata era un considerată un produs de lux, fiind de cele mai multe ori importată din Europa de Vest. Delicatesele nelipsite de pe mesele românilor cu stare erau şerbetul, dulceața și - într-o oarecare măsură - cafeaua. Cacaua se folosea încă destul de rar în cofetării. Compania Zamfirescu din Bucureşti a pornit la drum în anul 1840 cu o fabrică de lumânări, dar și-a diversificat producția în 1865, an în care a început să producă săpunuri de toaletă utilizând uleiuri de flori aduse din Provansalia. Trei decenii mai târziu (în 1889), compania Zamfirescu a început să fabrice primele batoane de ciocolată. În 1890 compania a lansat pe piață prima ciocolată cu lapte produsă în România.


Constantin şi Olimp Zamfirescu, adolescenţi fiind, au lucrat la început ca simple calfe în prima fabrica de ciocolată deschisă în București de francezul F. Bresson. Datorită vredniciei lor, cei doi ajung să cumpere, în anul 1898,  fabrica d-lui Bresson din actualul Bulevard Kogălniceanu nr. 38 şi să o dezvolte pe cont propriu. Cei doi fraţi furnizau la început ciocolata personal, mergând cu bicicletele până la Ploieşti, la Giurgiu sau în comunele mai mari din jurul Capitalei. Mai apoi, prin anul 1906, fabrica a început să se dezvolte şi să se modernizeze rapid, produsele fabricate aici ajungând să rivalizeze cu cele din străinătate.



Sediul fabricii a devenit curând prea mic pentru afacerea care se dezvolta cu avânt. Constantin Zamfirescu, care a rămas singur în această afacere, a cumpărat terenuri în Calea 13 Septembrie, unde a construit o nouă fabrică la începutul aniilor '20. În afară de fabrica propriu-zisă - care se întindea pe o suprafaţă de un hectar - au fost construite şi locuinţe pentru lucrătorii fabricii, acesta fiind unul dintre primele exemple de asumare a răspunderii sociale a unui patron faţă de angajaţi.

- Ia spune, domnișoară Marioaro: dacă'ți dă papa 30 de bani
și mama 20, cât face?
- 30 plus 20, e egal cu... 100...
- O sută ?!
- Da... o sută de grame ciocolată Zamfirescu!
(desen de A. Murnu - revista "Furnica" din 9 septembrie 1914)

După 1920, compania "Ciocolata Zamfirescu" a devenit principalul producător de dulciuri de calitate superioară din România. Recunoașterea deplină a venit în 1922, an în care Casa "Grigore Capşa" a acordat fabricii „Ciocolata Zamfirescu" dreptul de a se putea servi de numele de „Capşa SAR" pe etichetele produselor sale de ciocolată. Mai mult, în anul 1931, „Capşa SRL" a încheiat o convenţie prin care acorda firmei Zamfirescu dreptul de a vinde orice produs de ciocolată sub marca, ambalajul şi denumirea „Capşa".

- Eu sunt, bobocelule... deschide: am să’ți spui ceva foarte interesant!
- Minți, hoțule: iar te-ai îndopat cu ciocolată Zamfirescu!
(desen de F. Șirato – revista “Furnica” – nr. din august 1915)
Compania Ciocolata Zamfirescu”, furnizor al curţii regale, a deschis  magazine pentru desfacerea produselor sale pe Bd. Regina Elisabeta la nr. 34, în Calea Griviţei nr. 119, pe Lipscani nr. 87, pe Calea Victoriei, în Piaţa Romană, în Piaţa Rosetti, pe Strada Berzei, dar şi în Sinaia, acolo unde Constantin Zamfirescu era preşedintele Consiliului de Administraţie al hotelului Palace”. De asemenea, a deschis magazine la Iași şi la Chișinău.

Marca “Ciocolata Zamfirescu” a încetat să mai existe în 1948, an în care compania a fost naționalizată. A urmat comasarea ei cu alte două fabrici din București, reorganizare care a dus la constituirea Întreprinderii de produse zaharoase Bucuresti. După 1989  întreprinderea s-a transformat în societatea Excelent S.A. – azi Kandia Dulce S.A.




Citește mai mult... »

Străbunicul și "Ştirile de la ora 5"

Ştirile de tip tabloid sunt nelipsite azi de pe micile ecrane sau din paginile gazetelor - fie că ele apar în format clasic sau electronic - și fac deliciul publicului. De ce? Probabil pentru ele că ne satisfac plăcerea de a bârfi. De asemenea, știrile din categoria "senzaționalului" sau cele o care pun în prim-plan fapte care ar putea atenta la siguranţa noastră, au un impact garantat. Senzaționalul nu e însă o găselniţă a presei actuale. Acest tip de presă a apărut pe la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu primele ziare de mare tiraj. Începând din acei ani noi cititorii, fie că recunoaștem, fie că nu, reacționăm la articolele care ne dau informaţii despre crime, violuri, tâlhării, atentate sau altele de acest gen. Vrem sau nu vrem, le citim și dicutăm despre ele. Dacă nu am reușit să vă conving, poate că să o facă câteva știri culese de prin gazetele românești ale anului 1886:

Mare scandal

"Indivizii Nae Chris., Iosif S. și Franț H. sunt oameni de bucluc. Ieri, neavând pesemne altceva de lucru, se vorbesc câteşitrei şi dau năvală în prăvălia lui Stan F., din şoseaua Ştefan cel Mare, sparg lucrurile aflate în prăvălie, sparg geamurile şi încă multe altele. Dl. Stan F., care din auzite ştie că într-un stat organizat proprietatea este garantată prin legi şi astfel nimeni nu o poate nimici sau însuşi pe nedrept, în unire cu alţii a legat cobză pe cei trei năvălitori şi i-a dus la răcoare".


Călcat de cal

"În ziua de 22 iunie pe la orele 4 p.m., locuitorul Nicolae I. N. din comuna Brezoaele, plasa Bolintinului, judeţul Dâmboviţa, a călcat cu calul pe consăteanul sau Tică Negoiţă, care a şi încetat din viaţa în acea zi. Inculpatul împreună cu actele de constatare s-au trimis parchetului."

Stiri tabloide - stirile de la ora 5

Înecată

"Femeia Elena lui Gabur, în etate de 70 de ani, de loc din comuna Bârgăoani, judeţul Neamţ, a venit la o soră a sa Catrina Bordianu în comuna Tupilaţi, din acest judet. În seara zilei de 25 iunie curent, numita a mers apoi la cârciumă împreună cu sora sa si cumnatul său Gheorghe Bordeianu, unde bând vin, a plecat singură şi voind a trece pârâul Valea Alba pe o punte, a căzut de pe ea şi s-a înecat. Cadavrul acesteia scoţându-se s-a înmormântat."

Stiri tabloide

Oameni periculoşi

"Ştefan D. nu este om de glumit. Când i se aprind paiele în cap, apoi ţine-te pânză să nu te rupi. Ieri având o mică daraveră cu un domn Petre N., se repezi tam-nisam cu un cuţit spre acel domn şi voi să-l înjunghie. Planul din fericire nu i-a reuşit; mai mulţi oameni sărind într-ajutor l-au dezarmat şi l-au dus la locul cuvenit."

Stiri tabloide

Evenimentele devin din ce în ce mai grave:

Monstru

"Fata Anita, în etate de 19 ani, fiica locuitorului Ioje G. D. din comuna Răchiteni, judeţul Roman, în ziua de 26 iunie, a născut un monstru mort de sex feminin..." (doar pentru cei curajoși: continuarea știrii se poate citi în decupajul alăturat).

Stiri tabloide


Mort în apă fiartă


"În ziua de 19 iunie pe când femeia Safta T. prepara scăldatoarea lehuzei Sanda M. din comuna Crucea de Sus, judeţul Putna, a căzut în găletarul cu apă fiartă un copil în etate de 2 ani ce se afla în casă, care după 2 zile de suferinţă a încetat din viaţă."


Stirile de la ora 5

“Toate-s vechi si nouă toate” – nu-i așa?

Ştirile sunt preluate din numerele publicate în zilele de 2 februarie 1886 și 7 februarie 1888 ale ziarului:






Citește mai mult... »

Iașii de odinioară: Ulița Mare

Acum ceva mai mult de un veac, când te apropiai de dulcele târg al Ieșilor, trebuia mai întâi să strabați o mahala destul de întinsă – Mahalaua Nicolina. Odată trecut de colibele vechi din lemn de la periferie, intrai pe o uliță care străbătea orașul de toată lungimea lui. Se găseau de-a lungul ei “cele mai frumoase prăvălii și cea mai multă mișcare” și era denumită, prin definiție, Ulița Mare. Vă invit să citiți câteva dintre poveștile Uliței Mari a Iașilor, așa cum au fost ele consemnate în articolul Iașii de azi – Iașii de odinioară: Ulița Mare”, semnat de C. Luca-Iași și publicat în numărul din 5 mai 1937 al revistei “Ilustrațiunea Română:


Ulita Mare de altădată
Sub această denumire se înțelegea nu numai actuala stradă Ștefan cel Mare, ci și o parte din str. Cuza-Vodă și str. Lăpușneanu. Adică ulița îngustă, străjuită de o parte și de alta de clădiri cu balcoane suspendate deasupra pietonilor, cu stâlpi și ganguri întortochiate, amintind stilul oriental și pe unde noaptea, din cauza lipsei luminei, orbecăiai ca întrun labirint (din loc în loc era câte un felinar în care clipocea câte o lumânare anemică) ce mergea din fața fostului Palat Domnesc până la biserica Sf. loan cel sărac. E cunoscută sub acest nume din vremea domniei lui Iliaș Vodă, ultimul descendent al lui Ștefan cel Mare. Astăzi, această stradă e una din principalele artere ale orașului, atât din punct de vedere comercial (căci aici sunt instalate cele mai mari magazine de en-gros") cât și ca aspect.

Biserica Sf. Neculai Domnesc

Odinioară, în locul asfaltului neted ca sticla, pavajulera alcătuit din butuci de lemn ciopliți și așezați de-a curmezișul străzii, unul lângă altul. Iar spre a merge mai lesne" fasonarea lemnului necesar, ocârmuirea înființase o “fabrică" de pavele de lemn, instalație rudimentară al cărei motor" era un cal care învârtea un sistem de angrenaje ce puneau în mișcare un fierăstrău circular. Și, după cum scriu cronicarii acelor timpuri, acest solid pavaj nu era chiar așa de rău (bineînțeles în comparație cu restul ulițelor", pavate cu bolovani de piatră). Iar acum să trecem la descrierea Uliței Mari":

În fața aripei drepte a Palatului se afla biserica Sf. Neculai Domnesc, zidită la 1491-1493 de Ștefan cel Mare, după înfrângerea tătarilor la Grumăzești și care în cursul veacurilor următoare a suferit diferite prefaceri, fiindu-i adăogate încă două altare spre a încăpea curtenii, căci a servit și de biserică a Curții Domnești; iar în 1904, după ce a fost complet dărâmată, a fost refăcuta sub conducerea arhitectului francez André Lecomte du Nouy și sfințită la data de mai sus, festivitate la care au luat parte și membrii familiei regale. Printre odoarele acestei biserici e demnă de menționat o Evanghelie, ale cărei scoarțe sunt artistic lucrate în filigran de argint și care datează din vremea Voevodului ctitor.

Iașii de odinioară
Biserica Sf. Neculai Domnesc, în 1904
(înainte de construirea Palatului Culturii)
La câțiva pași mai departe, chiar în fața intrării principale a actualului palat de justiție (notă: Palatul de Justiție și Administrație din Iași, construit între anii 1906-1925 după planurile arhitectului I.D. Berindey, azi Palatul Culturii) pe un soclu de marmoră, se ridică frumoasa statuie equestră a lui Ștefan cel Mare, lucrată de sculptorul Emmanuel Frémiet, fost membru al Academiei Franceze de Belle-Arte, inaugurată în anul 1883. În partea cealaltă, lângă fosta Poartă Domnească, se afla până acum câțiva ani în urmă, o clădire cu zid gros de piatră. Acolo, bătrânul Inge (fost căpitan de arnăuți și om de casă al lui Mihai Vodă Sturza) vindea vestitul tutun turcesc” pe care îl tăia singur și îl vindea cu dramul". Alături, în locul școalei Trei Ierarhi, se țineau lanț un șir de prăvălii, cunoscute în vechime sub numele de dughenile de la Trei Sfetitele", și unde se găseau de vânzare orice articole, începând de la untdelemnul ținut în burdufuri de capră, ghete de glanț, cu potcoavă galbenă la toc (pentru coconetul de atunci), stambe, articole de brașovenie, ba chiar și odicolon". Nu trebuie să uităm nici numeroasele cafenele de aici, unde clienții așezați turcește pe rogojină sau pe un covor, fumau din narghilea, sorbind câte o gură din cafeaua aromată servită de stăpânul îmbrăcat în șalvari, ilic și cu turbanul înfășurat în jurul capului ca un colac. În spatele acestor prăvălii se afla Hanul Turcesc", numit astfel deoarece aici poposeau turcii ce veneau în Capitala Moldovei, fie aduși de interese particulare, fie trimiși cu vre'un firman" adresat Domnului de Înalta Poarta". Astăzi n'a mai rămas nici urmă din acest han, distrus de incendiu.

Casa cu stâlpi
De aici în vale spre șesul Bahluiului, cam pe unde este acum strada Palat, era o uliță" îngustă cu mai multe ramificații, unde locuia un furnicar de mici slujbași, meșteșugari, lăutari etc., toți necesari administrației Curții Domnești. Din vechile clădiri ale Uliței Mari" de odinioară, una singură mai dăinuiește și în zilele noastre (așteptând târnăcopul edililor, ce o vor sacrifica pe altarul esteticei), cunoscută sub numele de casa cu stâlpi" unde a ființat prima librărie din Iași, deschisă de italianul Petrini în prima jumătate a secolului trecut. Peste drum de această bătrână clădire, în fața Mitropoliei, se înălța cișmeaua lui Grigore Ghica Vodă, construită din fier în stil gotic, înaltă de șapte metri și în greutate de 3328 ocale vechi. Pe una din laturi e gravată următoarea inscripție în limba latină: ‹‹Îndemânărei publice consfințit de Gr. Al. Ghica, Domnul Țărei Moldovei, 1851››.”

Ulita Mare
Cișmeaua lui Gr. Ghica-Voda



Citește mai mult... »

Sfaturi pentru îngrijirea frumuseţii (dar nu numai atât)

Întotdeauna am citit cu plăcere rubricile de “Poşta redacţiei”. De aceea, în timp ce frunzăresc periodicele interbelice, nu ocolesc nici acest gen de  rubrici. Aşa am descoperit rubricile “Colţul Celinei”, publicată în revista “Ilustraţiunea Română”, “Sfaturi pentru îngrijirea frumuseţii” și “De vorbă cu cititorii“ din “Realitatea Ilustrată” sau “Poşta redacţiei” din “Moda Nouă Ilustrată”. Pentru articolul de azi am selectat pentru voi, doamnelor, domniţelor şi - de ce nu - domnilor, câteva sfaturi cosmetice și de viaţă date cu mult umor de Laura cititorilor revistei "Realitatea Ilustrată" prn anul 1930. Cine era Laura? Ne-o spune chiar ea, într-un răspuns dat unei cititoare:


Laura - realizatoarea rubricii
"Sfaturi pentru îngrijirea frumuseții"
MARTA L.

“Mă întrebi ce studiu si ce cunoştinţe am, de m’am apucat de această rubrică. Nimic alta decât o licenţă în farmacie si un lung stagiu la Paris, pe la diferite institute de frumuseţe. Eşti satisfăcută?“

Voi, cititori ai articolelor publicate în mediul on-line prin anul 2019, sunteţi satisfăcuţi de răspunsul concis al Laurei? Vă invit oricum să facem împreuna o vizită în lumea anului 1930. Și pentru ca atmosfera să fie cât mai apropiată de cea a epocii, voi presăra prin articol câteva reclame la produse cosmetice publicate în revista "Realitatea Ilustrată" în anul 1930. Veţi fi poate miraţi să regăsiţi în reclame nume de branduri pe care le considerăm “ale epocii noastre”:

Săpunul Palmolive în 1930
MARCO 

“Un sistem de aparat electric cu care să-ţi tratezi neurastenia la ţară? Iată ceva la care nu m’am gândit în viaţa  mea. Mărturisesc că habar n’am. Dar spune-mi rogu-te mai  întâi de unde ai electricitate la ţară? Ori e probabil un sat în altă parte, nu la noi. După câte ştiu eu, satele noastre nu au instalată lumină electrică şi case prevăzute cu priză electrică în perete, ca să adaptezi eventual un aparat. Poate în anul 2000; până atunci mai va...“.

Crema de zi şi crema de noapte NIVEA

LELIS

“Îmi spui că ai braţele păroase ca ale unui urangutan şi vrei să faci electroliză? Mă mai întrebi în cât timp te vei scăpa de tot părul de pe ele. Depinde; electroliza constă în vârârea câte unui ac la rădăcina fiecărui fir de păr şi distruge maximum de 10— 15 fire la o şedinţă. Deci socoate şi d-ta. După mine, cred că în 50— 60 ani vei avea braţele ca porţelanul, dar după cum vezi, trebuie multă răbdare.”


TEREZA GHEORGHENI

“Năstruşnică idee ai avut acum câţiva ani să-ţi tunzi părul de pe obraz cu foarfeca. Şi mai ales perseverenţa cu care ai urmat acest sport, de câţiva ani încoace. Nu mă miră că părul s’a întărit ca firele de sârmă. Tunderea probabil că i-a priit minunat. Încetează însă imediat cu această ocupaţie, căci altfel părul va deveni ca scobitorile de lemn. Fă o soluţie de apă oxigenată de 20 de volume la 100 gr., în care vei pune 10 gr., amoniac şi tamponează cu vată uşor în fiecare seară părul ce s’a încăpăţânat să apară mereu. După 3 săptămâni de răbdare, vei obţine un rezultat satisfăcător. “

Pastă de dinţi COLGATE'S

UNEI NEDUMERITE

“Am citit cu răbdare cele 6 pagini scrise mărunt — şi dacă nu am dat în neurastenie, este numai că sunt tare de constituţie. Mata încă n’ai înţeles rostul acestei rubrici — zău iartă-mă, dar mă mir. Tot ce cer este: 2 întrebări scurte precise asupra tenului şi tot ce priveşte cosmetica singură. Ce sfat să-ţi dau eu, pe care din cei 3 pretendenţi să-l alegi?  Foarte simplu: pe care îl iubeşti, sau dacă nu iubeşti pe nici unul, termină cu ei. Aşteaptă să-ţi vorbească inima, că Laura degeaba îţi va vorbi prin revistă.”


ŞOARECELE DE BISERICĂ

“Şoricuţ de biserică, nu ţi-am răspuns de câteva luni, pentru că n’am primit scrisoarea. Genele nu cresc într’o singură noapte, dacă sunt unse cu ulei de ricin. Căci în acest caz uleiul de ricin n’ar mai servi ca purgativ, l-am încorona ca rege al sprâncenelor. Utilizează uleiul de parafină pur, părţi egale cu alcool.
M'am minunat că aţi dat cu cremă pe mâini şi aţi devenit păroasă... Nemaiauzit! Atunci nimic mai simplu, ungeţi sprâncenele cu aceeaşi cremă şi le veţi îndesi. Nici o cremă pentru înmuiat mâinile nu dă astfel de rezultate.  Eu cred că e pur şi simplu basm. Vă recomand pentru mâini apă oxigenată 100 gr., glicerină 50 gr., zeamă de la o lămâie. Apoi crema acid benzoic 2 gr., ung emoliens 40 gr., lanolină 20 gr. şi tărâţele de  grâu sunt admirabile. Da, uleiul de vaselină şterge fardul, dar nu prieşte deloc unui obraz gras.”

Crema, pudra şi laptele de crin FLORA

FLORENTINA

“Şi eu cred că nu ţi-ar sta rău cu gene a la Billie Dove, ba chiar sunt convinsă că ţi-ar sta admirabil. Nimic mai simplu pentru a le căpăta: în fiecare seară o pensulaţie uşoară cu ulei de migdale şi alcool părţi egale. Cât pentru ridele (notă: ridurile) ce vă descurajează, vă sfătuiesc, un lapte de migdale preparat după toate legile artei. Cunoaşteţi preparaţia însă? Iar ca încheiere te sfătuiesc prieteneşte, să nu te împuşti aşa cum eşti hotărâtă, pentru cei câţiva pori dilataţi ce ai. Te voiu salva tot eu de la moarte şi iată cum: mentol 1 gr.Na boracic, 5 gr., Aether, 50 gr., alcool 100 gr., apă de hamamelis 50 gr.”


PETRE

”Eu subsemnata Laura îi răspund subsemnatului „Petre” că nu divulg "pentru nimic în lume" secretul preparării unui săpun de rufe şi mai ales a unui săpun de toaletă fin. Ce, vrei poate să dea fabricile de săpun faliment?  Eu nu vreau să intru în conflict cu ele. Mi-e frică de proces si de daune-interese.”

NETY G.

“Ţi-aş recomanda să faci înconjurul Bucureştiului de cinci ori pe jos şi ai fi sigură de reuşita slăbirii. Ai citit cum a slăbit şampionul de dans la noi, cu 2 kg. în timpul concursului? Dar e cam riscant şi periculos — mai bine te sfătuiesc să te laşi de făinoase şi dulciuri, dacă cumva eşti prietenă cu ele. Bea ceaiuri slabe cu lămâie multă. Nu mânca pâine deloc, ci doar pesmeţi de Karlsbad. Suprimă grăsimile şi fă mişcare multă.Trebuie să ai perseverenţă că slăbitul nu vine într’o noapte. Cura dă însă rezultate bune şi sigure.”


Pudra şi apa de cologne D'ARGY
LYLY MAVRODIN

“Am citit foarte amuzată cele patru pagini trimise. M’a amuzat mai ales ideea sinuciderii din cauza lungimii nasului şi rolul de înger salvator ce-l voiu avea eu. Eu, ce să spun? Aş trece bacalaureatul, în ciuda nasului. Cât despre grăsimea obrazului, în care ai putea frige un pui — tot expresia d-tale, precum şi coşurile ce dorm nesupărate în sânul acestei grăsimi în acest obraz ospitalier şi confortabil ca un hotel de lux, m’a m decis să-i încep războiul. Armele sunt: o soluţie din sulf. 25 gr. alcool camf. 60 gr., apă de roze 250 gr. cu care veţi trata din belşug obrazul. Apoi crema: Naphtol 1 gr., zinc oxid 2 gr., lanolină 5 gr., ulei de migdale 7 gr., ulei de rose 5 picături şi după asta să mai poftească bubuliţele şl coşurile să se mai instaleze pe obrăjiorii matale. De necaz se va scurta chiar şi nasul, te asigur.”

CELEBRUL TENOR

“Iată altul pe care-mi va fi dat să-l salvez de la sinucidere. Dar repede mai ajungeţi la sinucidere, la 16 ani. Câteva coşuri pe obraz şi pac: chibrituri în oţet, tinctură de iod, spirt denaturat. Dar eu voi veghea asupra dumitale. Aşadar, remediul. Vei lua intern drojdie de bere sau depurativ Richelet. Vei face fricţiuni pe corp, unde s’au instalat coşurile, cu alcool în care al pus resorcină adică 500 gr. alcool de 60 gr. şi 5 grame resorcină. Pentru obraz nu mai utiliza alcoolul pur, e dăunător. Serveşte-te de crema Laura No.2, sau altă reţetă de cremă din revistă. Pentru voce de tenor iarna viitoare, căci în aceasta n’avem stagiune de operă.”

Apa de cologne LEGRAIN
CECILIE


“Zici că ai 25 de ani şi ai riduri ca la 35? Dar de unde regula că femeile la 35 ani trebuie să aibă neapărat riduri? Atunci eu care am trecut de mult de 35, ar trebui să am pliseuri, gofreuri şi cerculeţe! Brr! Ce oroare!... Să te ajut duduie Cecilie să scapi de riduri şi de coşuri. Fiindcă ai tenul atât de uscat nu vei utiliza deloc alcool sau glicerină. Vei utiliza o cremă pentru coşuri cu mentol 0.50 gr., zinc oxid 5 gr., resorcină 2 gr., amidon 5 gr., vaselină lanolină 20 gr., ichtiol 2 gr.”

PUIA MICĂ

“După ce-mi pui trei întrebări, termini punându-mi ca încheiere alte trei. Total 6, din care trag la sorţi şi aleg două. Pentru coşuri ca duduia Cecilia, colega dumitale de lacrimi şi de suferinţă. Pentru sâni mici, aşteaptă să mai creşti, să te faci "Puia mare" şi vor creşte şi sânii. Până atunci mănâncă alune şi castane multe.”


SCHERK FACE LOTION
UNUI TÂNĂR NENOROCIT

“Pentru prima oară mi-a fost dat să întâlnesc un tip ca d-ta. Eşti fenomenal cu inspiraţia ce ai de a "lua grăsimea de pe faţă, spălându-te cu spirt de 96 grade”. Cum nu ţi-ai luat şi pielea, odată cu grăsimea, e o enigmă pe care n’o pot deslega. Bine că nu ţi-a venit apoi şi gândul să-ţi aprinzi o ţigară, că dădeai naştere unui foc bengal, care ar fi atras pe toti şi mai cu seamă toate vecinele. Spală-ţi faţa seara, cu o apă compusă jumătate din lapte dulce fiert şi răcit şi jumătate Eau de Cologne. Apoi poţi pune un strat subţire de Crema Laura No.1”.


Pasta de dinţi KOLYNOS
MIMOZA

”Modestă plantă de seră, te cred că porţi frica ştrengarului d-tale soţ că va alerga după altele. Sunt bărbaţi cari fac şi trebuşoara asta, când n’au altceva mai bun de făcut. Deci să-l oprim repede; pentru coşurile care ţi-au ieşit pe tot corpul, fricţiuni cu o mănuşă aspră şi cu apă de colonie, în care ai pus 5 gr. sulf şi 2 gr. zinc oxid, 2 gr. lanolină, vaselină 20 gr. Pentru ochi, comprese calde cu ceai de muşeţel sau apă de rose, după care pulverizări cu apă rece."

Sursa: articole publicate în revista “Realitatea Ilustrată” la rubrica “Sfaturi pentru frumusețe” - articole semnate Laura – numere din noiembrie – decembrie 1930.


Citește mai mult... »