Deși este menționată în istoria filmului drept o actriță germană născută la Brno (1910–1983), Tina Eilers a fost, în realitate, românca Auguste Fotescu.
 |
Tina Eilers (fotografia din stânga
cu autograf în limba română pentru
cititorii revistei "Ilustrațiunea Română") |
În ciuda carierei sale de succes la Berlin, unde a jucat alături de nume mari ale scenei și ecranului, actrița și-a păstrat legătura cu țara natală. Acest lucru este confirmat de interviul de colecție acordat revistei „Ilustrațiunea română” în octombrie 1935.
„Tina Eilers – compatrioata noastră, ne vorbește…”
Iată în continuare textul integral al acestui interviu, care surprinde întâlnirea reporterului român cu actrița, în pretențiosul Berlin interbelic:
“Un cuvânt românesc, într'o țară străină și într'un cerc unde nu găsești nici picior de român, te impresionează, mai mult decât și-ar putea închipui cineva. Ascultam într’un grup de “stele" și “stelișoare" istorioarele gingașe pe care ni le servea, drept aperitiv, grațioasa și frumoasa Marta Eggerth, când, pe neașteptate, un glas cristalin îmi atrase atenția:
- Sunteți din București?
Doi ochi catifelați, vioi și jucăuși, care mă căutau printre prietenele fermecătoarei blondine, mă făcură să cunosc pe compatrioata noastră, Tina Eilers."
„Tina, româncuța noastră"
Numele „Tinei” era deja pe buzele tuturor; ea era „româncuța” care reușise să cucerească scenele de comedie ale unui Berlin extrem de exigent. Publicul o cunoștea drept „străina” talentată care strălucise pe ecrane alături de celebrul tenor italian Tino Pattiera, însă puțini avuseseră ocazia să o descopere dincolo de luminile rampei.
Deși reputația o preceda, autorul articolului nu o cunoscuse personal până în toamna anului 1935, când i-a luat un interviu pentru săptămânalul „Ilustrațiunea română”:
"Din primele cuvinte, Tina pe care o impresionează atât de mult graiul matern, nu și-a putut ascunde nesfârșita bucurie pe care o simte, ori de câte ori vorbește cu cineva din "patrie"…
- Nu am nici o bucurie mai mare și nu mă simt niciodată mai fericită, decât în ziua în care, este drept odată pe an, pășesc pe pământul țării mele, în Transilvania mea, unde mă duc să-mi văd părinții. Aștept întotdeauna ziua plecării cu înfrigurare, și în lungul răstimp, de la an la an, îmi alin dorul, “grăind" românește cu româncuțele care se abat pe aci.
Ne-am împrietenit mai curând decât mi-aș fi putut închipui și strecurându-ne cu voioșia copiilor care se furișează spre locul de joacă am pornit spre locuința compatrioatei mele. Locuința Tinei, ca mai toate locuințele artiștilor, este un mic muzeu de lucruri de artă rânduite cu gust și cu distincție.
- Am auzit că ultimele succese pe care le-ați avut în cinema v-au ispitit și că veți abandona teatrul pentru ecran...
Tina râse cu poftă.
- Bine că n'ați scris așa ceva. Este desigur o născocire. Scena îmi este atât de dragă, încât chiar dacă cinematograful mi-ar oferi o glorie pe care n'am putut-o visa, n'aș putea-o abandona... Dacă am putut divorța de soțul meu, ofițer în armata română, pe o asemenea chestie, rămânând credincioasă scenei, pentru care simt toată atracția și căreia îi consacru dragostea mea, cu atât mai greu mi-ar veni să fac acest sacrificiu pentru cinema."
Tina Eilers în “Ciocolatiera"
Cu privirea luminată de mândrie, Tina a început să depene amintiri despre triumful său de la „Künstlertheater”. Rolul din „Ciocolatiera” nu fusese doar o simplă interpretare, ci o adevărată piatră de hotar, o „mare creație” care îi demonstrase forța artistică într-un mediu extrem de competitiv. Reflectând asupra acestui succes, artista sublinia:
"- Dv, adăogă Tina, vă dați seama că o româncă, în definitiv o “străină", a obținut asemenea succes în comedie, cu destule greutăți... Ultimul rol de succes a fost în “Spiel am Bord" cu Nikolaewa. Chiar astăzi dimineață, mi s'a cerut de la un alt teatru să joc o comedie anume scrisă pentru “genul" meu. Am refuzat oferta, pentru că trebuie să joc într'un film.
- Atunci rezultă că vă împletiți dragostea și arta între teatru și cinema!
- V'am spus destul de clar. Și ecranul îmi oferă destule recompense morale și materiale. Dar obiectivul meu este teatrul, pentru că, oricâte progrese ar face tehnica ecranului, teatrul rămâne teatru, prilej de interpretări pe care numai el ți le poate oferii...
- În țară ați jucat?
- Nu. Doar în copilărie, pe când nu visam că voi deveni artistă. Am făcut conservatorul la Viena, apoi mi-am completat studiile la Berlin. Am fost mereu prinsă de angajamente la teatrele de aici. Dar într'o zi ... voi veni și la București. Poate atunci să pot sta mai mult…”
Destinul de după război
Deși a fost o prezență constantă în filmele germane până în 1944, Tina Eilers a renunțat la cariera de actriță de film după încheierea războiului. A rămas însă în universul celei de-a șaptea arte, lucrând ca „actor de voce” (dublaj) până la sfârșitul vieții.
Filmografie selectivă:
- Die Stimme der Liebe (debut, Vocea iubirii, 1933)
- Ein Kind ist vom Himmel gefallen (1933)
- Eine Nacht in Venedig (O noapte la Veneția, 1934)
- Boccaccio (1936)
- Weißer Flieder (Liliac alb, 1939)
- Was wird hier gespielt? (1940)
- Mein Herz gehört Dir (1944)
Destine românești pe scenele și ecranele lumii
Tina Eilers este doar unul dintre numeroșii artiști români care au cucerit scena și ecranul la nivel internațional. Vă invit să explorați și alte povești impresionante ale românilor care au făcut istorie la Paris sau la Hollywood:
Sursa: Articolul “Tina Eilers – compatrioata noastră, ne vorbește…” – semnat „m.” - publicat în săptămânalul “Ilustrațiunea română” din 23 octombrie 1935.
