Chiriachița Atanasiu-Bénisti, prima româncă licențiată în litere la Sorbona (interviu interbelic)

Deși azi pare greu de crezut, în urmă cu doar 100 de ani femeile din România duceau încă o luptă acerbă pentru a-și cuceri dreptul de a activa în domenii rezervate până atunci exclusiv bărbaţilor. Tocmai de aceea mi-a atras atenția o știre publicată în numărul din 1 decembrie 1906 al cotidianului parizian “Le Radical”:

“L′académie de Paris vient de conférer a une jeune Roumaine, Mlle Chiriachitza Athanassiou, le diplôme de licence lettres-philosophie. C’est la première Roumaine à qui ce titre est décerné.”

Continuarea

Castelul „Iulia Hasdeu” din Câmpina: Amintiri din „Templul Spiritului”

Castelul „Iulia Hasdeu” din Câmpina este locul din România care ascunde una dintre cele mai tulburătoare povești de dragoste părintească. Ideea construirii castelului – un adevărat  “Templu al Spiritului” – s-a născut probabil în martie 1890: 

 

“Eruditul filolog Bogdan Petriceicu Hasdeu pierde în 1889 pe singura și geniala sa copilă, Iulia. Durerea lui nepotolită nu-i scoate un moment din gând amintirea fiicei sale. Era în martie 1890. Într'o “seară umedă și posomorâtă", cum însuși a ținut s'o precizeze, Hasdeu stătea la masa lui de lucru, cu gândurile departe, la copilul care-i însorise viața. Fără să vrea și fără să-și dea seama, Hasdeu luă un creion. În voie, mâna se mișcă vreo cinci secunde. Când se reculese, Hasdeu văzu uimit că pe petecul de hârtie din fața sa era scris pe limba franceză:

Continuarea

Poveștile cafelei: Rețetele uitate ale cafenelelor de altădată

Nimic nu se compară cu plăcerea de a bea o cafea fierbinte și aromată în intimitatea propriului cămin. Însă cafeaua nu s-a băut dintotdeauna pe aceste meleaguri. 

Dacă aveți puțin timp și o ceașcă bună la îndemână, vă invit să descoperim împreună câteva dintre cele mai savuroase povești despre cafea și despre cafegiii de altădată.

Continuarea

Trucurile igenioase ale bunicilor noastre

Paginilor vechi de revistă ascund o magie aparte. Unele dintre ele ascund o înțelepciune practică ce pare să se fi pierdut în epoca soluțiilor chimice și a tehnologiei. Am răsfoit pentru voi arhiva revistei „Ilustraţiunea Română” din primăvara anului 1938 și am selectat câteva sfaturi gospodărești care îmbină ingeniozitatea cu simplitatea.

 

Sper să vă amuze, să vă trezească amintiri și – cine știe? – poate chiar să vă fie utile în momente de impas!

Continuarea

Băneasa interbelică: Paradisul nocturn al chefliilor

Ne continuăm periplul prin locuri pline de farmec din România de altădată — o călătorie fascinantă în care descoperim cum se distrau bunicii și străbunicii noștri în perioada interbelică.

Instantanee din viața de noapte la Băneasa:
lăutari cântând „la ureche” la mese
și atmosferă de petrecere la restaurant (1932)

Astăzi ne oprim în Băneasa, o destinație care în anii '30 devenise un pământ al făgăduinței pentru viața de noapte a Capitalei, un magnet irezistibil pentru cheflii, boemi și lumea mondenă.

Continuarea

La pas prin Eforie (1931): Vacanță la mare în perioada interbelică

Ne continuăm periplul interbelic prin stațiunile de pe litoralul românesc al Mării Negre — o călătorie fascinantă începută într-un weekend în Mamaia anului 1935. 

 

 

Astăzi ne oprim în Eforie, o destinație care în anii '30 își câștiga rapid statutul de stațiune modernă, cu pretenții europene. 

Continuarea

Ucenicii: Micuții sclavi ai marilor orașe de altădată

Unii nostalgici ai perioadei interbelice ridică în slăvi ucenicia de altădată. Ucenicia era un „sistem de învățământ” și de pregătire a tinerilor pentru practicarea diferitelor meserii „cerute pe piața muncii”, care poate că își atingea scopul: copiii care parcurgeau „purgatoriul uceniciei” deveneau în cele mai multe dintre cazuri adevărați meseriași.

Dar cu ce preț!? Copiii-ucenici au fost poate „ultimii sclavi” ai lumii moderne românești. Vânduți de părinții prea săraci pentru a-i putea întreține, ucenicii încăpeau de cele mai multe ori pe mâinile unor „stăpâni” fără de scrupule, al căror singur gând era exploatarea acestora. Ucenicii erau salahori, comisionari și „fete în casă”. Ziua lor de muncă începea cu mult înainte de a celorlalți lucrători și se sfârșea târziu în noapte. Iar tainele meseriei pentru care „se pregăteau” erau de cele mai multe ori „furate”.

Continuarea