Povestea primelor rochii-pantalon purtate în public în România

Motto:

S-a urât doamnele astăzi,
Să mai poarte rochii largi;
Ca să fie mai cu vază
Se îmbrăcă în nădragi! 

(„Foaia Poporului” – 1911)

 

Pe la începutul secolului trecut, Bucureștiul era apreciat ca fiind capitala eleganței din Estul Europei. Ca urmare, un eveniment de senzație precum apariția primelor rochii pantaloni pe străzile celor mai importante orașe – fenomen care aprinsese deja spiritele în marile capitale europene - nu a trecut neobservat în societatea românească.  

 

Celebrele rochii-pantalon în revista "Les Modes"
numărul din 1 martie 1911
(sursa online: gallica.fr)

 
Presa anului 1911 nu a rămas nici ea insensibilă la polemica iscată în societate de această încercare de a fi impusă “o nouă modă senzațională". E poate greu de crezut că un obiect vestimentar atât de banal în zilele de azi a iscat în România de ieri atâta zarvă, “manifestațiuni” și chiar “focuri de revolver trase în plină stradă”:

---

---

Citește continuarea aici... >>>>>

Belle Époque și tradiție românească: Modă și stil la sfârșitul secolului al XIX-lea

 

Sfârșitul secolului al XIX-lea a reprezentat pentru societatea românească o etapă definitorie de occidentalizare. Între admirația pentru rafinamentul francez și rigoarea modelului german, românii au reușit să-și creeze un stil propriu, adaptând tendințele marilor capitale europene — Paris, Viena sau Londra — la realitățile locale din București și Iași.

 

 

Bineînțeles că toată această frământare prezentă în societatea românească se regăsea și în evoluția modei acelor vremuri. Tot mai mulți croitori și coafori din occident, în special francezi și germani, își făceau simțită prezența în marile orașe ale Regatului.

---

---

Citește continuarea aici... >>>>>

O scurtă istorie a sărutului: Sărutul de-a lungul veacurilor

Sărutul în lumea antică

 

Suntem tentați să credem că sărutul este un gest pe care oamenii îl fac de când e lumea. Cu toate acestea, cele mai vechi informații legate de acest mod de interacțiune umană au fost găsite abia în scrierile vedice din India (din jurul anului 1500 î.e.n.). Tot în India, un mileniu mai târziu, sărutul a fost menționat în “Mahabharata” ca fiind un semn al afecțiunii dintre oameni.  

 

Obiceiul de a-ți săruta iubita, membrii familiei sau prietenii a devenit comun probabil abia în antichitate. Grecii foloseau - pentru a numi sărutul - cuvintele “philein” sau “kunein”. Acești termeni nu se refereau însă la sărutul pasional. Philein desemna sărutul oferit de conducătorii militari altor bărbați și erau o formă de recompensă pentru bravura militară. Kunein era considerat un mod de exprimare a respectului. 

 

---

---

Citește continuarea aici... >>>>>

Teatrul mahalalelor: O incursiune interbelică

Bucureştiul interbelic era cu adevărat (și este încă) o lume a contrastelor. O lume în care centrul orașului era împânzit de automobile elegante și de orășeni îmbrăcați după ultima modă occidentală. Cartierele mărginașe însă rămăseseră într-o altă epocă, patriarhală încă, plină de noroi și inundată periodic, fără electricitate, fără apă curentă și canalizare. 

 

 

Aceste contraste nu putea să ocolească lumea spectacolelor. În afara mișcării teatrale care se manifesta în teatrele cu stagiune regulată de pe bulevardele centrale ale metropolei mai exista și o așa zisă “mișcare teatrală a cartierelor periferice", “actele artistice” produse aici fiind însă pe măsura publicului acelei lumi.

 

---

---

Citește continuarea aici... >>>>>

UMOR INTERBELIC: Glumele care îi amuzau pe bunicii noștri

Umorul de calitate – asemeni vinului bun – nu își pierde aroma peste ani. Am ales pentru voi câteva „perle” publicate în revista "Viața ilustrată" (1937) și celebra revistă satirică "Furnica" (1930).

 
Pregătiți-vă pentru o porție de râs cu parfum de epocă, unde logica e brici și replicile sunt tăioase!

 

---

---

Citește continuarea aici... >>>>>

Mița Biciclista: Ravisanta și șarmanta curtezană a Bucureștiului de altădată

Mița Biciclista, frumoasa “demimondenă” de la începutul secolului trecut, a fost cu adevărat una dintre vedetele lumii bucureștene. 

 

 

Viața extravagantă și luxoasă pe care o ducea – avea o trăsură elegantă, conducea propriul ei automobil, mânca numai la Athénée Palace – au făcut ca prezența Miței să fie una cu adevărat aparte.

 

---

---

Citește continuarea aici... >>>>>

Povestea uitată a locuitorilor din grotele de la Ocna Sibiului (1936)

România interbelică – asemeni României de azi – era o lume a contrastelor. O lume în care noile și elegantele block-house-uri se înălțau la câțiva pași de bordeiele sărăcăcioase care împânzeau mahalalele orașelor. O lume în care vitrinele luxoase “din centru” făceau repede loc băcăniilor sau crâșmelor dubioase de la periferii. O lume cu lumini și cu umbre în care conviețuiau elitele culturale și politice ale vremii cu personajele pitorești ale lumii multicolore a micilor patroni și meseriași, muncitori și funcționari, dar și cu lumea mahalalelor – diversă și pestriță și ea.

 

Cu toate că știam toate acestea, articolul “Unde se găsesc cei mai săraci oameni din România” – semnat Joseph de Saxa și publicat de revista “Realitatea Ilustrată” în septembrie 1936 – m-a surprins. În România acelui an mai existau oameni care își trăiau viața în grote, în imediata vecinătate a uneia dintre cele mai frumoase stațiuni balneo-climaterice:

---

---

Citește continuarea aici... >>>>>