Povestea Mariei Ciucurescu: Actrița favorită a marelui Caragiale

Numele Mariei Ciucurescu (n. 6 august 1866 - d. 11 februarie 1939), o actriță de geniu a scenei românești, este, din păcate, aproape uitat astăzi. 

Maria Ciucurescu în anul 1913

Cu toate că a fost una dintre preferatele lui I.L. Caragiale, iar cariera sa a fost una impresionantă, informațiile despre ea sunt rare și greu de găsit. Acest articol încearcă să aducă la lumină povestea ei, reconstituind un portret din cronicile și evocările epocii.

---

---

Continuarea

O incursiune la periferiile Bucureștiului interbelic

Bucureștiul interbelic era un oraș al contrastelor puternice, unde strălucirea centrului conviețuia cu lumea umbrită a mahalalelor. Era o societate în care elitele culturale și politice se întâlneau cu muncitori, meseriași și mici patroni. În vitrinele luminate ale centrului, luxul era la el acasă, în timp ce la doar câțiva kilometri distanță, mahalalele ascundeau o altă realitate – o lume pestriță, plină de farmec, dar adesea marcată de sărăcie.

 

Mahalalele Bucureștiului interbelic: o casă la periferie
și o fotografie dintr-un tărg ambulant

 

Această prăpastie dintre oraș și sat, dintre centru și periferie, a fost surprinsă de mulți intelectuali ai vremii. Dramaturgul Victor Eftimiu, de exemplu, nota în 1937 în revista "Realitatea Ilustrată": 

“Nu cred să existe țară în lume în care prăpastia dintre pătura suprapusă și majoritatea poporului să fie atât de largă și de adâncă. Pe deoparte luxul târgoveților: femei fardate, domni cu ghete fine, automobile strălucitoare, vitrine cu toate bunătățile pământului: de la pijama de mătase la cutiile cu icre negre... Pe de alta, numai la câțiva kilometri de centrul Capitalei, mizeria cea mai întristătoare: drumuri desfundate, câini fără sat, colibe’n fundul pământului, copii firavi, oameni pământii, femei scofâlcite, băltoace verzi și beznă, luminată numai de ochii arși ai celor halucinați de friguri palustre.” 

Continuarea

Dincolo de Nistru: O vizită (interbelică) la Tiraspol

Regiunea transnistreană a fost și este încă o rană adâncă pe trupul Moldovei. Autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană nu este altceva decât continuatoarea unei entități create artificial în anul 1924 de autoritățile sovietice: Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească.

Despre viața românilor din Transnistria am mai scris pe blog. Foametea a lovit această regiune în perioada 1925 - 1932 – perioadă în care mii de locuitori au traversat sau au încercat să treacă înot Nistrul – fluviul care îi despărțea de România. Vă voi spune doar că Nistrul devenise cu adevărat “un al doilea Styx” și că 40 de fugari au fost împușcați de grănicerii sovietici doar într-o singură zi (23 februarie 1932), în apropierea satului Olănești, în timp ce încercau „să fugă” peste Nistru. Locuitorii dintre Nistru și Bug au fost primii români care au cunoscut „binefacerile” colectivizării forțate. De asemenea, au fost primii români care au trecut prin chinurile deportării în Siberia.

Continuarea

Invitație la un circ de purici interbelic!

Printre atracțiile cele mai populare și mai bizare care animau odinioară bâlciurile — și care stârneau deopotrivă uimire și neîncredere — se număra faimosul circ de purici. Deși astăzi ne vine greu să credem că asemenea „giganți” ai micro-universului pot deveni acrobați sau jongleri, aceste micro-spectacole erau savurate cu lupa în mână de un public extrem de numeros. 

 

 

O incursiune fascinantă în culisele unei astfel de reprezentații inedite ne este oferită de articolul „Allo! Aici circul de purici!”, publicat în paginile revistei interbelice „Realitatea Ilustrată” (numărul din 12 octombrie 1933) — o mărturie vie despre ingeniozitatea umană dusă la extrem în materie de divertisment popular.

---

---

Continuarea

Blestemul diamantelor: O crimă perfectă în Iașul interbelic

Adela Cogălniceanu în tinerețe

 

Descendentă a unei mari familii boierești din Moldova – fiică a lui Lascăr Cantacuzino-Pașcanu și a Haricleei Vogoride – Adela s-a născut în anul 1848. A avut parte de o educație aleasă – fapt neobișnuit pentru femeile acelor vremuri:

 

“Foarte frumoasă în tinerețea ei, deșteaptă, de o deșteptăciune sclipitoare și de o cultură vastă, se deosebea prin toate aceste însușiri de multe alte femei… Vorbea minunat franceza și germana.” (cf. Rudolf Șutu – Iașii de odinioară – 1928).

Continuarea

Răsfăț și eleganță în salonul lui Ionică, coaforul Curții Regale

În perioada interbelică, titlul de „Furnizor al Casei Regale” reprezenta garanția supremă a rafinamentului și calității. Pentru meșteșugarii bucureșteni, însemnul regal gravat pe firmă aducea faimă și clienți din înalta societate.

Maestrul Ionică Oprișan în salonul său (stânga)
Interiorul saloanelor de coafură și manichiură (dreapta)

Printre acești maeștri ai eleganței s-a numărat și Ionică Oprișan, celebrul coafor al Curții Regale. Amplasat lângă legendarul hotel Athenee Palace, salonul său atrăgea crema Bucureștiului: doamne din marea aristocrație și domnișoare cochete, domni la patru ace sau cunoscuți „don juani”. Purtând cu cinste titlul de „coafor al celor trei generații din Casa Domnitoare”, Ionică era cel care se îngrijea în fiecare zi de miercuri de frizura M.S. Regelui Mihai.

Continuarea

Erastia Peretz, Miss România 1931: Portretul unei frumuseți interbelice

Erastia Peretz, Miss România în 1931, a fost mai mult decât un simbol al frumuseții interbelice; a fost o personalitate complexă, cu o pasiune profundă pentru natură, literatură și artă. 

Spre deosebire de concursurile de frumusețe de azi, cele organizate în perioada interbelică puneau un accent deosebit pe valoarea culturală și intelectuală. Juriile, formate din scriitori, sculptori și profesori universitari, căutau o „frumusețe cu spirit”, iar Erastia — sau „Tia”, cum îi spuneau apropiații — a fost exemplul perfect în acest sens.

---

---

Continuarea

Vasile Alecsandri și Elena Negri (povestea de dragoste)

Vasile Alecsandri s-a născut în 21 iulie 1821 într-o familie boierească din Moldova. Primele studii le-a făcut în casa părintească îndrumat de călugărul maramureșean Gherman Vida. A urmat apoi cursurile pensionului francez al lui Cuşnim. Între anii 1834 și 1839  și-a continuat  studiile la Paris.   

 

Vasile Alecsandri și Elena Negri

  

În perioada pariziană, după câteva încercări nereușite de a face carieră în domeniul medicinei, în cel juridic sau în inginerie, Vasile Alecsandri s-a dedicat literaturii. A revenit în țară în anul 1840, după o lungă călătorie făcută în Italia.

Continuarea