Bucureștiul anului 1817 a fost martorul unei zarve cum nu s-a mai pomenit, stârnită nu de vreo manevră politică, ci de o pretenție vestimentară. Când Vodă Caragea a poruncit ca albul mătăsurilor să fie rezervat doar pentru familia sa, n-a făcut decât să aprindă mânia doamnelor din protipendadă, declanșând o revoltă a stilului ce avea să rămână în istorie.
Publicat de De ieri De azi
Pe la începutul secolului al XIX–lea în Țările Române se puteau întâlni tot mai mulți practicanți ai “doftoricescului meșteșug”. Cei mai mulți dintre aceștia veneau din Grecia (urmând domnii fanarioți), dar mai erau și medici italieni, polonezi, bulgari, evrei, austrieci sau ruși (aceștia din urmă rămași în urma plecării armatele de ocupație).
Între aceștia erau mulți
“doctori cu cultură occidentală și cu tragere de inimă pentru acest meșteșug. (...). Dar oricâți doctori erau, tot nu erau destui ca sa poată împlini toate cerințele și pentru că meșteșugul doctoricesc renta și renta bine celor care-l practicau conștiincios a tentat, cum tentează și astăzi pe mulți, să practice un meșteșug în care, pentru a reuși, nu-i nevoie totdeauna de diplome și multă învățătură.”
Publicat de De ieri De azi
Vă invit la o incursiune în lumea României interbelice, o perioadă a contrastelor fascinante în care eleganța se împletea cu lupta pentru supraviețuire și lumea mistică cu pragmatismul dur al străzii. Această retrospectivă reunește perspective unice asupra societății de atunci, oferind o imagine de ansamblu asupra unei lumi dispărute, dar care continuă să ne captiveze prin poveștile sale.
Iată o selecție de articole care readuc la viață luminile și umbrele acelei epoci:
Publicat de De ieri De azi
Vă
povesteam într-un alt articol despre galanteriile din vremea lui Vodă Caragea. Dar după "galanterii" urmează nunta, nu-i așa?
Organizarea unei nunți în București, pe la începutul secolului al XIX-lea, „erea dandana mare”, după cum ne spune Ion P. Licherdopol în volumul său dedicat istoriei vechiului oraș. Tradițiile de nuntă din Muntenia acelei epoci îmbinau fastul balcanic cu obiceiurile autohtone, creând un spectacol fascinant.
Publicat de De ieri De azi
Relațiile dintre bărbați și femei au rămas, în esență, neschimbate de-a lungul timpului. Deși societatea a evoluat, marile întrebări despre flirt, dragoste, bani și armonia în cuplu sunt aceleași ca și acum o sută de ani.
La începutul secolului trecut, publicații precum revista „Moda șic ilustrată” își asumau rolul de ghid spiritual și emoțional, încercând să își îndrume cititoarele pe complicatul drum al iubirii. Sfaturile oferite în perioada 1914 - 1915 de redactoarele vremii – ascunse sub pseudonime celebre „Tanti Clara” și „Sylvie” – surprind prin bun-simț, maturitate și o actualitate izbitoare pentru noi, cei de azi.
Publicat de De ieri De azi
În epoca de aur a cinematografiei și a teatrului, artiștii români nu au fost doar simpli spectatori, ci protagoniști care au cucerit Parisul, Berlinul și strălucitorul Hollywood.
Astăzi, vă propun o retrospectivă a celor mai fascinante destine care au pornit din România pentru a scrie istorie în arta universală.
Publicat de De ieri De azi
Motto:
„Lungește, Doamne, viața mea
Doar pân’ce mi s’o da de știre
Că Mița Biciclista vrea
Să intre într’o mănăstire."
Doar pân’ce mi s’o da de știre
Că Mița Biciclista vrea
Să intre într’o mănăstire."
Într-o epocă a tabuurilor și a etichetei rigide, Maria Mihăescu - alias Mița Biciclista - a ales să sfideze convențiile sociale cu o grație și o extravaganță greu de egalat. Tabloul epocii, surprins în plină efervescență mondenă, prinde viață în următoarele rânduri memorabile:
“Când apărea pe Calea Victoriei, "aristocrații" de la Capșa, "burghezii" de la Oteteleșanu și "boemii" de la Kubler abandonau politica și șvarțul ca să admire superbul exemplar ciclist, căruia hâtrul Ranetti nu scăpase ocazia să-i zică "Mița Biciclista". Bicicleta cu ghidon de argint era a unei suple și elegante fiice a Evei, cu zulufi negri, cu pantaloni de catifea mov strânși pe picior, cu bluza corai din care fluturau mâneci înflorate, cu ghete înalte și cu o caschetă de mătase albă, înfășurată în voal alb, din care răsăreau încrucișate două ace mari a la Madame Butterfly.” (din volumul "Vremuri vechi bucureștene" semnat de Alexandru Predescu).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)






