Suntem deseori fermecați de poveștile mai puțin știute ale
operelor de artă. De intrigile, de poveștile de dragoste sau uneori de dramele
pe care le ascund. Cunoscându-le, privim cu alți ochi palatul, pictura sau
sculptura: ele devin parcă mai calde, mai familiare. Foarte multe dintre aceste
povești le-am găsit în ghidurile turistice. Astfel de istorii ne sunt spuse uneori, cu un aer enigmatic, de ghizii muzeelor, dezvăluindu-ne parcă o taină. Două
povești, uitate azi, ascunse în spatele realizării unor monumente din România,
am găsit răsfoind presa interbelică. Una dintre ele este povestea Monumentului Eroilor din Severin și o alta o amintire a sculptorului Oscar Spaethe din
timpul făuririi statuii "Regina în jilț" – din curtea castelului Peleș. A venit rândul poveștii unui monument amplasat în
piațeta gării din Bușteni, statuie pe lângă care trecem nepăsători de cele mai
multe ori: Monumentul Eroilor – Ultima grenadă a caporalului Constantin
Muşat. Voi începe cu povestea caporalului erou – așa cum a fost ea redată
în articolul “Desvelirea
Monumentului din Buşteni (Prahova)”, semnat de Stelian Semedrescu și
publicat în
numărul din 16 septembrie 1928 al revistei “Cultura Poporului”:
“La poalele Caraimanului, lângă Prahova sglobie, este
aşezată una din cele mai frumoase staţiuni climatrice de la noi din ţară -
Buşteni. Brăzdat de o şosea, occidental îngrijită, acest pitoresc colț de ţară
s'a înfrumuseţat cu o inspirată operă de artă, un monument, spre proslăvirea
celor 52 eroi - foşti locuitori ai Buştenilor, care cu sângele lor, lângă
ceilalţi fraţi întru ideal, au îngrăşat brazda, spre un viitor mai mânos al
patriei. Monumentul este opera sculptorului Dumitriu Bârlad, care, ca un simbol
al vitejiei şi dârzeniei ostaşului român, a imortalizat în bronz atitudinea
hotărâtă a caporalului Constantin Muşat.
 |
Fotografie de la inaugurarea monumentului din anul 1928 (stânga)
Monumentul din Bușteni azi (dreapta) |
Constantin Muşat, din contigentul 1912, născut în comuna
Crucea, judeţul Ialomiţa, fiul lui Ion şi al Chirei, de meserie croitor, cade
rănit în luptele din prima campanie a războiului nostru de întregire. Din cauza
rănii grave primite, medicii se văd
nevoiţi a-i amputa braţul stâng; deşi propus pentru reformă, el o refuză,
cerând cu lacrimi în ochi favoarea de a pleca din nou pe front, cu braţul
sdravăn ce îi mai rămăsese, ca aruncător de grenade. Regele Ferdinand, ţinând seama
de dorinţa acestui erou între eroi, prin înaltul ordin de zi No. 32 din 12 Feb.
1917, pe întreaga armată, îngăduie caporalului Muşat de-a porni din nou la
luptă, dându-l ca pildă de eroism. Neînfricat, se avântă luptele de la
Nicoreşti, jud. Bacău - unde cade răpus de o schijă. Şi astfel, acest brav fiu
al ţării, a fost ales să sintetizeze acolo, pe acele culmi, primii martori ai
îndeplinirii năzuinţelor de veacuri ale neamului nostru, virtutea şi dragostea
de ţară.
***
Duminică 9 Sept. cor., a avut loc desvelirea acestui
monument, pornit din iniţiativa d-rului Colceag, şi adus la îndeplinire de un
comitet având în frunte ca preşedinte de onoare pe d-l Otto Schill, iar ca
preşedinte activ pe vrednicul primar al comunei Buşteni - d-l Ioan Bănescu. Proectul
lucrării a fost făcut de sculptorul Dimitriu Bârlad şi de inginerul Mircea
Radu, iar execuţia au avut-o turnătorul Teodorescu şi constructorii fraţii
Costa. Solemnitatea a decurs într'un fast deosebit. Buştenii,
frumos pavoazat, în haină de sărbătoare şi sub un cer splendid, îşi primeşte
invitaţii printre care notăm pe d-l Stelian Popescu, ministrul de Justiţie, d-l
G. Dimitriu, ministrul Comunicaţiilor, prof. Ţiţeica, C. Kiriţescu secretar
general la ministerul Instrucţiuni Publice, C. Damianovici inspector şcolar,
General Teodorescu, d-nii Otto şi Carol Schill, Vlahlde pretorul plăşii, d-l
Ioan Bănescu primarul comunei Buşteni, mai sosesc apoi d-nii: Mihăileanu
prefectul judeţului Prahova, d. Nicolaescu, Col. Iacobovici, aghiotant regal,
Col. Mihail Marinescu, Stănescu, Negulescu, etc.
La ora 11 a. m., în sunetele imnului regal, M. S. Regina, însoţită
de o doamnă de o noare trece spre biserică, iar după oficierea slujbei ia loc pe
extrada frumos amenajată în faţa monumentului.
Părintele Arhimandrit Serafin Georgescu, înconjurat de
clerul şi corul bisericii, condus de prof. Oancea din Braşov, oficiază un
serviciu divin spre proslăvirea celor căzuţi pe câmpul de onoare, rostind apoi
o frumoasă cuvântare: ‹‹Ne aflăm în faţa unui moment ridicat spre proslăvirea celor
cari şi-au vărsat sângele pentru întregirea neamului românesc; aşezat în
marginea şoselii între biserică şi gară, generaţiile viitoare vor vorbi ca de
un lucru plin de laudă, el înfăţişând vitejia în timp de răsboi şi recunoştinţă
în timp de pace. Ca smerit slujitor al lui Hristos, binecuvîntez acest monument
şi fie ca el să rămână drept pildă a eroismului. Şi în ziua aceasta de pioasă amintire,
gândul nostru alunecă spre cei care au contribuit la mărirea patriei; şi în primul
rând către Regele Ferdinand, în a cărui amintire ca un pios omagiu să înclinăm
frunţile; iar celui căruia Dumnezeu I-a pus în mână destinele ţării, Regelui
Mihai, să-i zicem: trăiască, trăiască M. S. Regina Maria, trăiască Familia
Regală, trăiască România Mare!.››
Vorbeşte apoi d-l Schill, care arată că trebuie să
proslăvim cu pioşie pe cei care au apărat cauza naţiei române; mulţumeşte apoi
comitetului pentru munca depusă şi în special d-lui primar Bănescu; mulţumeşte d-lor miniştri care au binevoit să ia parte şi de
asemenea tuturor celor prezenţi; predă apoi momentul în îngrijirea primăriei. Dl primar Bănescu spune că prin înfăptuirea acestuia ne
îndeplinim o datorie faţă de cei cari au ştiut să moară pentru binele patriei. Arată
apoi faptele de arme ale caporalului Muşat dând cetire înaltului ordin de zi.
Exprimă apoi în numele locuitorilor din Buşteni, bucuria de cari sunt animaţi, prin
înfrumuseţarea comunei cu acest prea frumos monument.
Mai i-au câvântul apoi d-l Spuderca, locotenent în rezervă
şi invalid în numele I.O.V. -ului şi un domn maior din grăniceri. D-l Spuderca
spune că: ‹‹Va fi pururea vie în amintirea tuturor românilor drama jucată
pentru întregirea neamului, a cărui lozincă a fost: înainte spre biruinţă sau moarte.
Soldatul Român în aceste lupte s'a arătat demn de idealul către care tindea.›› După aceasta, serbarea se sfârşeşte într'o atmosferă de cald
naţionalism, M. S. Regina Maria fiind aclamată cu multă duioşie de mulţimea
aşezată de-a lungul şoselei.”
În același număr din 16 septembrie 1928 al revistei “Cultura
Poporului”, ziaristul Radu Mislea surprinde emoția publicului din ziua
inaugurării monumentului:
“Vădită a fost emoţia ce s'a picurat în sufletele celor
care au participat Duminică la desvelirea semnului văzut al recunoştinţei și
admiraţiunei, la desvelirea monumentului eroilor din Buşteni. A venit lume
multă, de toată mâna şi în orice stare, să aducă prinos de veşnică amintire şi
mulţumire publică acelor care în ploaia de obuze au răspuns cu glas de tunet
admirabila lozincă: Pe aicea nu se trece! Ei nu sunt morţi, trăiesc în veci,
cât românii vor dăinui ca neam. Cele 18 milioane de români răspândiţi pe
celaurile şi plaiurile României întregite, au clădit în sufletele lor,
monumentul recunoştiinţei, cu mult înainte de a se turna în bronz. L-au
pomenit, îi slăvesc, îi vor binecuvânta tot ce este român şi simte românesc.
Acum când se pune mai mult ca oricând problema integrității teritoriale, ei ies
din gropi şi strigă:
- Nu se poate lua ceea ce cu jerlfă, trudă şi sânge am
realizat. Cu sângele nostru, a opt sute de mii de eroi, am stropit glia
aceasta, înbibată de lacrimile suferinţei milenare frăţeşti. Sunt pământuri, pe
care ni le-aţi smuls prin înşelăciune şi pe care vi le-am luat prin drept şi
eroism.
A luat parte la această sărbătoare un public numeros;
bătrâni gârbovi, cu feţe supte şi stafidite, ţinuţi de mână de nepoţi
încrezători, femei îndurerate, cu frunţi brăzdate de griji, tineri şl tinere
chipeşe: viitorul și speranța țării de mâine. Iar când în faptul serii, vălul
nopţii se va coborî în lină armonie odată cu tălăngile vitelor întorcându-se de
la păscut pe covoare verzi de iarbă, smălţată de margherite albe, soarele
împlântându-se ca o sfeclă roşie în munţi, drumeţii vor vedea câte o bătrână
adusă de greutatea anilor, silabisind pe acest monument numele unui erou,
unicul ei fiu, alăturea de o văduvă în zăbranic plângând singurul ei sprijin.
Subliniind munca depusă de organizatori şi aducându-le
mulţumire publică, în numele presei - exponenta autorizată a opiniei publice - în
general, şi în numele ziarului nostru, în special, nu ne facem decât o plăcută
datorie.”
 |
| Buşteni: vedere dinspre Tunel (1924) |
Demn de menționat este faptul că la inaugurarea din anul 1928 pe partea sudică a monumentului era amplasată o efigie cu Regele Carol I, iar pe cea nordică era amplasată efigia Reginei Maria. Cele două plăci de bronz au dispărut în anii ’50 și ar fi trebuit să fie reamplasate în 2011 printr-un proiect de reabilitare finanțat din fonduri europene, însă acest lucru nu s-a mai realizat. Este de lăudat totuși faptul că incinta monumentului a fost reabilitată între anii 2010 și 2011 (fără ca în cadrul acestei intervenții să se intervină la soclu și la statuie).
Voi încheia cu o poezie dedicată eroilor, publicată în
revista Frontul Mărășești (numărul din iunie 1941) – publicație tipărită
“cu rolul de a
propaga dragostea pentru Rege, Neam şi Ţară, de a strânge legăturile de
camaraderie dintre foştii luptători, de a comemora faptele glorioase din
răsboiul pentru întregirea Neamului, şi de a pune la îndemâna Ostaşilor de la
Hotare o literatură de un înălţător patriotism”:
Să
ne-aducem aminte...
de Mircea Dem. Rădulescu
Să ne-aducem aminte de toţi cei ce-au
căzut,
în lupta mare, sfântă făcând din
piepturi scut,
Şi’n pregătirea jertfei striat-au: înainte!
Să ne-aducem aminte!
Să ne-aducem aminte de bunii camarazi,
Ce dorm de-a-lung de codrii, sub cetine
de brazi
Şi n’au la cap nici cruce, nici flori şi
nici cuvinte
Să ne-aducem aminte!
Să ne-aducem aminte de cei viteji şi
buni
Şi’n fiecare clipă să facem rugăciuni,
Ei fost-au pentru Ţară: Martirii jertfei
sfinte...
Să ne-aducem aminte!
Să ne-aducem aminte, ca’n zile mari de
hram,
De cei ce-au dat, prin moarte, viaţa
unui neam,
Viaţa, ce’nfloreşte pe albe oseminte...
Să ne-aducem aminte!
Când clopotele sună la sfinte sărbători,
Să ne-aducem aminte de-ai noştri scumpi
feciori
Ce-au îngrăşat câmpia ca sânge viu,
fierbinte...
Să ne-aducem aminte!
Să ne-aducem aminte de morţii noştri
dragi,
Ce dorm în văi profunde şi prin păduri
de fagi,
Și care împlinit-au sfinţite
jurăminte...
Să ne-aducem aminte!
Să ne-aducem aminte, ca’n sfinte
mănăstiri,
De Mucenicii Ţării, de tainicii
martiri...
În zilele de vifor, când ninge pe
morminte...
Să ne-aducem aminte!
