Pelerinaj interbelic la Suceava

În zilele acestea Suceava - fosta capitală a Moldovei - atrage din nou mii de pelerini veniţi din toate colţurile ţării pentru a se închina la moaştele Sfântului Ioan cel Nou şi pentru a participa la procesiunea din ziua de Sânziene. Deşi au trecut mai mult de 8 decenii de la relatarea din revista “Realitatea Ilustrată” (numărul din 9 iulie 1931) din care o să citez câteva fragmente în cele ce urmează, o să vedeţi că schimbările, chiar dacă există, nu sunt chiar atât de profunde pe cât am fi tentaţi să credem:  “La 24 iunie se serbează naşterea Sf. Ion, cu care ocazie credincioşii din nord-estul  ţării şi chiar din ţările vecine, vin în mare pelerinaj la biserica Sf. Gheorghe din Suceava, unde se află moaştele făcătoare de minuni şi vindecătoare de boli ale Sf. loan.


Pelerini din anul 1931
Cu o săptămână înainte, credincioşii pleacă din ţinuturile cele mai depărtate spre Suceava. Drumurile sunt blocate de căruţele lor, ce se ţin lanţ, venind din Hotin, din Nordul Bucovinei, din Sudul Moldovei, din Cehoslovacia şi tocmai din Galiţia. Unii fac pe jos peste 100 km., sosesc istoviţi şi cad în grădina publică, de-a lungul ulucilor oraşului, umplu curţile bisericilor. Sunt bătrâni cari vin de la Putna sau dinspre Focşani pe jos, cu 20-40 lei în buzunar, uneori mâncând numai din pomană, ca să poată cumpăra lumânări şi ulei sfinţit cu aceşti bani.”

LÂNGĂ MOAŞTE

“Biserica Sf. Gheorghe spre care se îndreaptă toţi aceşti nefericiţi, este vechea Mitropolie de la  Suceava. În faţa porţii arcuite, pe sub clopotniţă, e ca un mic iarmaroc, unde negustorii improvizaţi vând mătănii, prescuri, iconiţe litografiate şi cărţi pravoslavnice. Pe sub turlă pătrundem în curtea vasta a bisericei. La marginile curţii sunt un fel de pridvoare, fără uşi şi ferestre, fără nici un mobilier, cu ciment pe jos, unde în tirnpul nopţii au dormit mii de bolnavi şi de schilozi. Ologii şi-au scos picioarele de lemn, dorm cu ele la căpătâi. Figuri crispate de demenţă se odihnesc pe desagii cu hrană săracă. În timpul nopţii, tot ce era spaţiu liber în oraş a fost ocupat de pelerine: hanuri, pieţe, ogrăzi, peste tot acelaşi covor viu, de umanitate extropiată.”

Rugăciune...

PROCESIUNEA

“Femeile sunt în număr covărşitor. Ele au lumânări în mâini, lumânări aprinse ca la Paşti sau ţin în braţe ţânci palizi, verzui de chloroză sau uscaţi de boli necunoscute. Din biserică ies oameni cu prapuri roşii şi albastre, înalte, cu cruci mari de aur, ca înfipte în vârful unor suliţe. Ei se aşează pe două rânduri, formând un defileu triumfal ca la Operă. Clopotele bat fără încetare. Frenezia mistică întinde tot mai mult coardele sufleteşti.

Procesiune "de ieri" (1931)
Preoţi în odăjdii scumpe - verzi, roşii sau violet pe aur - cu cădelniţe, cu evanghelii şi potire, ies în mjlocul curţii, slujind. Vecernia a durat toată noaptea. În zori slujba a reînceput. Coruri de slavă divină ridică spre cer armonii ample. O femeie gravidă asudă, bătând mătănii. Poporul a îngenunchiat. În fine, sicriul acoperit cu purpură e scos pe umeri. Norodul dă năvală să-l atingă. Soldaţii nu se mai pot opune. Oamenii se reped, se strivesc, numai ca să atingă sicriul, apoi fericiţi, suportă cu seninătate orice represiune, din partea celor ce ţin ordinea. În drumul ei, procesiunea trece şi prin faţa închisorii locale, dar la ferestrele cu gratii n'a apărut nici un deţinut ca să se închine Sfântului.

Procesiune "de azi"
Până noaptea târziu, după ce procesiunea s'a terminat, credincioşii defilează prin faţa moaştelor, unde un preot le citeşte rugăciuni. Din acelaşi hârdău cu apă sfinţită îşi spală rănile leproşii, îşi ung orbitele goale orbii... Intru în şirul ce defilează prin faţa sfântului: în sicriul de aur, rnoaştele negre au numai dinţii albi. O ţesătură scumpă acoperă scheletul.”


MARTIRIUL SFÂNTULUI  IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA

“Pentru cei pe cari viaţa Sfântului îi interesează în mod special, notăm că în veacul al 14-lea corabia sa despica valurile Mării Negre. loan nu era decât un negustor din Trapezunt, actuala Trebizonda, care avea lungi discuţiuni cu căpitanul vasului, un navigator francez. Lui loan îi plăcea să vorbească despre probleme religioase. Capitanul francez apăra catolicismul, în timp ce Ioan susţinea credinţa ortodoxă.

Martiriul Sf. Ioan cel Nou
frescă de la mănăstirea Voroneţ
Francezul crezându-l însă păgân şi temându-se ca erezia negustorului să nu cuprindă întregul echipaj, debarcă pe Ioan la Akermann, în sudul Basarabiei, adică la Cetatea Alba. Eparhul din Cetatea Albă era un păgân, care se închina soarelui, stelelor şi focului. Ca să scape de loan, francezul anunţă pe eparh că negustorul din Trapezunt vrea să treacă la această credinţă. Eparhul pregăti o sărbătoare la curte; nobilii se adunară şi Ioan fu adus în faţa norodului. El primi laude pentru intenţia sa, de a trece la credinţa păgână, dar aceste laude mâniară pe Ioan, care începu să vorbească poporului şi încercă să facă pe eparh să treacă la ortodoxism.Guvernatorul se înfurie şi porunci ca negustorul să fie întins la pământ şi bătut cu nuiele şi bice. Sub lovituri, Ioan continua sa propovăduiască credinţa sa. Eparhul porunci atunci să fie bătut cu drugi de fier şi schingiuirile durară până noaptea târziu, până ce mucenicul căzu în nesimţire. Fu apoi legat în lanţuri într’o celulă, iar a doua zi de dimineaţă fu scos din nou, ca să fie bătut.

Procesiunea în faţa
 penitenciarului din Suceava
Norodul începu să se roage pentru iertarea sa, dar aceasta înverşună pe satrap, care porunci să vie un soldat călare pe un cal sălbatec. Trupul lui loan fu legat de coada calului şi soldatul porni în galop, târând peste pietrele ascuţite pe martir. Din goanna calului, un păgân reteză cu sabia capul lui Ioan. Târziu, creştinii îngropară în cimitirul lor rămăşiţele pământeşti ale negustorului din Trebizonda."

“(…) După 70 de ani, Alexandru cel Bun a adus moaştele la Suceava, unde se află de secole. În tot acest timp, sfântul a făcut ca muţii să-şi recapete graiul, a vindecat bolnavi şi sunt bucovineni dintre cei mai culţi, cari susţin că se află printre aceştia.


Sursa: articolul “Misticism” semnat “S.V.” - publicat în revista “Realitatea  Ilustrată” din 9 iulie 1931 – citită din colecţia Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga” Cluj Napoca


Citește mai mult... »

Cântece și descântece de dragoste

Poate vă amuză credința românilor  în farmece descântece și blesteme. Dar ea era prezentă în conștiința populară la începutul secolului XX – tot așa cum ea mai persistă  și astăzi. Se rosteau și atunci, ca și acum  “incantații” speciale  pentru îndepărtarea vrăjilor sau pentru alungarea spiritelor rele. Folclorul românesc conține multe descântece de deochi, acesta fiind considerat în popor o boală indusă prin magie de o simplă uitătură invidioasă. Dar descântecele se fac și pentru aducerea dragostei, pentru sănătate, pentru… aducerea înapoi a barbatului. Practic pentru orice situație ivită în viața există o soluție în lumea farmecelor și a descântecelor. (din articolul “Iubirea în farmece, cântece și…  descântece”).


Descântec
Mi-am propus completez articolul anterior cu descrierea câtorva vrăji și descântece de dragoste. Nu a fost atât de simplu pe cât s-ar putea crede (o simplă căutare cu ajutorul d-lui Google vă va lămuri). O explicație am găsit într-o importantă culegere de folclor – “Materiale folkloristice” - apăruta în anul 1900 prin îngijirea lui Gr. G. Tocilescu – membru al Academiei Române: Culegerea acestui gen de literatură poporană e cea mai anevoioasă, din causa numărului restrâns al celor ce sunt depositarii descântecelor și a vrăjilor. De obicei puține femei bătrâne mai știu a descânta și a vrăji; apoi ele au superstiția de a nu comunica cuiva vr’un descântec, de teamă ca nu cumva descântecul, o dată comunicat, să nu mai aibă tărie, și astfel meșterițele descântătoare sau doftoroaiele satelor să-și piardă meseria lucrativă.” Asta era în anul 1900 și a mai trecut un veac de atunci… Din aceiași culegere de folclor am “cules” pentru voi descrierea câtorva descântece și vrăji. Doar pentru lectură…

Cu apă neîncepută...
Cu apă neîncepută...

Vrajă de facere de dragoste


Fata care voiește să’și facă de dragoste, se duce mai întâi sâmbătă seara în scăpătatul soarelui și ia apa din fântână într’o oala sau sticlă curată. Ajunsă la fântână zice versurile primei părți a descântecului:

-     Buna seara fântână lină.
-     Mulțumim dumitale tânără copilă.
-     Șezi.
-     Nu șed.
Că n’am venit să șed,
Și’am venit să’mi dai
Cătările tale,
Să strâng dragostele în ele,
Cum nu poate răbda de tine
Toate lighioanele,
Toate păsările,
Așa să nu poată răbda…
(cutare - se spune numele iubitului)
De vorba, de chipul, de ochii
Și sprâncenele mele.
Toată lumea,
De la mic pân’la mare,
Mai vârtos… (cutare).

Descântec pe vatra focului...
Descântec pe vatra focului
Duminica de dimineața se scoală în revărsatul zorilor, ia apa și începe a vrăji cu busuioc, para de argint și fir roșu. Această a doua parte a descântecului se face pe vatra focului.

-     Mă sculai Duminică de dimineață,
Pe ochi nespălată,
De rouă nescuturată.
Maica Precista mă văzu,
Jos din cer se scoborî,
Pe scară de argint
Și la mine veni.
Cu buciumul buciuma,
Dragostile le aduna,
În astă oală le băga.
Cum nu poate răbda vaca de vițel,
Și oaia de miel,
Și scroafa de purcel,
Și cloșca de pui,
Gâsca de boboc,
Bobocul de gâscă, -
Așa să nu poată răbda,
Toate fetele,
Toate nevestele,
Toate preotesele,
Toate miresele,
Toți popii,
Toți protopopii,
Toți zapcii,
Toți conțilii,
Toți primarii,
Toți notarii,
Toți judecătorii,
Toți întâlnitorii,
Toți băieții,
Toți logofeții,
De la mic pân’la mare,
Mai vărtos… (cutare) !



Când fata termină partea a doua a descântecului, mai adaugă și cuvintele: Cum arde vatra de foc și focul de vatră, așa să ardă inima în mic și în mare, mai vârtos în… (cutare), și cum trage fumul la coș, așa să tragă la mine și mic și mare, mai vârtos (cutare) ! Apoi fata iese afară și se întoarce cu fața spre soare și rostește partea a treia a descântecului:

- Răsai soare,
Frățioare,
Nu răsări pe garduri uscate,
Pe țoluri vărgate;
Răsai pe ochii mei,
Pe genele mele,
Pe sprâncenele mele,
Să se uite lumea cu drag la ele !
Cine’n urmă mi-o călca,
În gura mi’o căuta;
Cine cu mine n’o vorbi,
Inima’n el o plesni!

Cu apa astfel vrăjită, se stropește fata pe frunte, se spală pe ochi, iar busuiocul cu paraua de argint le poartă cu sine.


Mă sculai,  mă spălai...
Mă sculai,  mă spălai...

Descântec de dragoste


Se descânta cu apă neîncepută, cu stebla de busuioc și miere cununată, cu care se unge îndrăgostitul:

Mă sculai,
Mă spălai,
Mă pieptănai,
Mă spălai
Cu apă de plai,
Cu apă de năstrapă,
Cu o steblă de busuioc.
Cu buciumul buciumai.
Dragostele le chemai.
Și mă dusei la râul lui Iordan
Și mă spălai,
Mă curățai,
Și’mi luai:
După țâțe,
Păr de mâțe,
După cap,
Piei de țap;
După picioare,
Piei de șarpe,
După trup,
Piei de lup.
Mă spălai
Mă curățai,
De urâciuni,
De legături,
De dătături,
De aruncături,-
De la cumnate,
De la surate,
De  la vecine,
De la străine,
De la moașe,
De la nașe,
Și… cutare… rămase șpalt
Mândru și frumos
Ca un trandafir frumos.

Uneori se recomandă pentru acest descântec miere cununată de trei ori, în care se vrăjește de trei ori. Cu mierea se unge pe sprâncene și pe păr tânărul sau fata care voiesc să facă dragoste. Se mai descânta și în sare, care se pune în ghete și se zic cuvintele:

Cum trag toate vacile și toată lumea,
Și mic și mare la sare,
Și cum nu poate nimeni fără sare
Așa să nu poată nimeni fără… (cutare).
Și cum nu pot eu călca,
Așa să nu poata calcă … (cutare) fără… (cutare).”

La fântână...
La fântână...

Vrajă de dragoste


Descântătoarea mestecă cu un fir de busuioc într’o sticlă cu apă, din care trebuie să bea cel căruia i-a descântat:

Duminica mă sculai
Vadra’n mână o luai,
La fântâniță plecai,
Pe poteca necălcată,
Pe rouă nescuturată,
Cu busuiocul ăsta buciumai,
Dragostele adunai,
De la cârciumarese,
De la jupânese,
De la flăcăi,
De la fete mari,
De la copii mici,-
Și’n apa lui… (cutare) le băgai
Și pe… (cutare)’l luai
Și’l dusei la râul Iordan
Și’l spălai
Și’l curățai
Pe trup
De păr de lup
Pe cap
De păr de țap
Pe țâțe
De păr de mâțe
Și’l dăruii
Cu doi luceferei,
În doi umerei,
Cu stele,
Mărunțele, pe mânecele.
Cu cine o vorbi... (cutare),
Cu cine’o tăinui,
Cu miere l’o lipi;
Să le vie a plesni,
Prin gene,
Prin sprâncene,
Mai ales prin ismene.
Să nu-i dea a sta,
Să nu-i dea a mânca.”

Sursa: “Materialuri  folkloristice” culese și publicate sub auspiciile Ministerului Cultelor și Învățământului Public prin îngrijirea lui Gr. G. Tocilescu – București – 1900 din colecția Biblitecii Digitale a Bucureștilor


Citește mai mult... »

Publicitate la început de secol XX

Pe la începutul secolului al XX-lea nu existau încă radiouri, televiziune sau internet. Exista însă exista presa scrisă și prin intermediul ei publicitatea începea să fie cu adevărat „sufletul comerțului“. Rubricile de “Mică publicitate” din paginile ziarelor erau de asemenea o modalitate accesibilă de a publica anunțuri de cumpărare sau de vânzare, pentru căutarea de locuri de muncă  sau  pentru anunțuri… matrimoniale. Am selectat pentru voi - din paginile ziarului arădean “Românul”- câteva anunțuri și reclame. Sper să vi se pară și vouă interesante. Sau poate amunzante?...

Caut domnișoară fără zestre dar…

“Momentan m’aș căsători și fără zestre cu o domnișoară ori doamnă văduvă până la 30 de ani, prin care aș ajunge la un post de notar într’o comună românească. Sunt apt, calificat și român. Adresa: “Vice-notar”, Năbrad (Szatmar m.) “post –restante”." (“Românul” – 15/18 noiembrie 1912)


Mașini de cusut, biciclete,
 arme, revolvere și gramofoane
Pălării – colecția de toamnă – iarnă și… de doliu

“Am onoarea a aduce la cunoştinţa on. dame din Arad şi provincie, că mi-au sosit noutăţile de pălării de toamnă şi iarnă, pe care le vând cu preţuri foarte ieftine. Magazin permanent de pălării de doliu. Execut tot felul de transformări de pălării, în timp scurt, cu preţuri foarte ieftine. Roagă binevoitorul sprijin: Amtmann M. Arad, str. Zrinyi.“ (“Românul” – 14 noiembrie 1912)

Pentru o față juvenilă, trandafirie și curată

Răchie de prună curată 

”Vindem per vagon sau în mic ab. gara Marosillye, "Răchie de prune curată" (din prune bistriţe). Răchia se poate fierbe şi sub supravegherea cumpărătorului până la finea lunei Noembre.  „PRUNA " - societate pe acţii industrială şi comerciala în MAROSILLYE.“ (“Românul” – 14 noiembrie 1912)

Pălării pentru țăranii români și sași

Caut fată sau văduvă onesta


“Un învăţător de stat de 38 de ani cu avere 20.000 cor. dintr'un orăşel montanistic aproape de centrul comitatului Caraş-Severin, doreşte să se căsătorească amăsurat vârstei sale cu o fată sau văduvă onestă, cultă şi din familie bună. Oferte la adresa administraţiei sub numirea Agnavia." (“Românul” – 10 octombrie 1912)


Ceasuri OMEGA
Caut o fată spre finanțare

“Un tînăr universitar anul III caută spre finanţare o fată, care deja de acuma l-ar ajuta până absolvă. Discreţie, onoare. Oferte  sub deviza „Ţara Oltului", Budapest, Üllői út 87 I 12-a.” (“Românul” – 10 octombrie 1912)

Favor la prețuri la fotograf

Oglidă, lampă și pat pentru servitoare

„De vânzare imediat, din cauza schimbărei de locuinţă: o elegantă oglindă de Veneţia, o lampă de Veneţia, o garderobă, o maşină de cusut şi un pat pentru servitoare. Informaţii dă cu plăcere: Rubinstein Mór, expeditor, unde se pot vedea şi obiectele amintite." (“Românul” – 3 octombrie 1912)

En-tout-cas și ploiere
Cosmetice – mare asortiment

“Cremă pentru față, pudre, parfumuri, apă de Colonia, perii pentru dinți, păr și haine, pieptene, ace pentru păr etc. de calitatea cea mai bună, - mare asortiment – se pot căpăta în drogheria Török Andor, Arad, Andrassy-ter20, tel. 900.” (“Românul” – 3 octombrie 1912)

Mașini de cusut Singer,
biciclete și gramofoane

Caut vorbitoare de limbi străine


“În căsătorie caut o fată inteligentă, bine crescută, poate fi şi fără zestre, afară de limba română să poată vorbi cel puţin încă una străină din patrie. Eu am de 2 ani o prăvălie do modă pentru domni şi dame cu un capital propriu de cor. 40.000 şi sunt în vârsta de 30 de ani. Reflectantele să se adreseze direct mie. La caz scrisorile se înapoiază sub cea mai mare discreţie. Sima Micşa comerciant, Titel.” (“Românul” – 16 august 1912)


Instalații electrice și sanitare
 în 1912

Damă de conversație


“O domnișoară română, orfană, inteligentă, se angajează la o doamnă sau familie domnească ca damă de conversație, eventual ajutor în casă, pe lângă condiții modeste. Reflecțiuni la administrația ziarului nostru.” (“Românul” – 23 august 1912)

Corespondență din distracție

“O bactișă dorește să corespondeze din distracție cu un tânăr inteligent. Adresați-vă  “Doina” la post-restante, Marosvasarhelly.” (“Românul” – 16 august 1912)

Cazane pentru fierberea rachiului
Damă tânără caut boier

“O damă tânără, cultă și prezentabilă din Transilvania, caută loc la un boier din România, avănd toate esperiențele unei gospodării. Cei interesați îți vor adresa ofertele administrației ziarului “Românul”, de unde vor primi toate informațiile.“ (“Românul” – 5 iulie 1912)

Caut fată orfană dar cu zestre

“Caut de soţie o fată orfană, cu zestre de câteva sute de coroane (spre depunerea unei literaţii sigure). Este de lipsă să ştie perfect limba germană. Adresa  la administr. ziarului sub „Străin de jumătate"." (“Românul” – 28 iunie 1912)

Țigările ANTINICOTIN
Diplomat  la Lausanne  caut loc de muncă

“Român de 27 ani, diplomat al Institutului agronomic din Lousana, practicant al școalelor și fermelor moderne din Belgia, Franța, Anglia, Olanda, vorbind 4 limbi, dorește un loc în direcție într’o fermă sau domeniu. Rădulescu – Pension Ecole Elfenau am Rotsee bei Luzern (Schweiz) Elveția.” (“Românul” – 21 iunie 1912)

Preot caută econoamă

„Econoamă caută un preot de la sate văduv fără copii. Oferte să primesc numai de la preotese, soții de învățător, de notar, văduve și fără de copii, sau de la învățătoare ovodiste necăsătorite. Să cere să’i placă a conduce economia de casă. Altă economie nici nu port. Adresa la administrația “Românul”.” (“Românul” – 31 mai 1912)

Cele mai perfecte
ghete americane
Harmoniu de vânzare

“Un harmoniu se află de vânzare foarte bun, tonuri curate și puternice, bile de os veritabil, dulapul din lemn de stejar sănătos, foarte potrivit pentru concerte, instruarea corurilor și pentru acompaniament. Doritorii sa se adreseze către administrația ziarului “Românul”.” (“Românul” – 31 mai 1912)

Ghete SALAMANDER
Contabilă caută învățător sau preot

“O domnișoară română, contabilă, cu zestre de 2500 cor. Dorește a se căsătorii cu un absolvent de teologie sau învățător. Reflectanții să se adreseze la administrația ziarului sub deviza <<Oficianta>>.” (“Românul” – 1 septembrie  1913)

Tehnică medicală la început de secol XX


Anunțurile de mică și de mare publicitate au fost culese din numere publicate în anii 1912 și 1913 ale ziarului “Românul” - răsfoite din colecția Bibliotecii Centrale Universitare  “Lucian Blaga”  din Cluj Napoca



Citește mai mult... »

La pas prin Eforie

Ne vom continua acum periplul interbelic prin staţiunile de pe litoralul românesc al Mării Negre, periplu început cu un weekend în Mamaia anului 1935. Astăzi vom poposi în Eforie Nord, stațiune a cărei istorie istorie începe în anul 1893, an în care Societatea de binefacere «Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti» a cumpărat de la «Ministerul Agriculturii şi Domeniilor» un teren de 100 hectare situat pe marginea Lacului Techirghiol, în partea de nord-est (aproximativ zona ocupată azi de hotelul Europa). Pe locul cumpărat, societatea de binefacere a construit în anul 1900 «Spitalul Marin». Acesta a fost de altfel primul sanatoriu de acest gen de la Marea Neagră. În perioada următoare în zonă au început să fie construite primele vile, sanatorii şi baze de tratament din Eforie, iar mai tărziu au apărut şi primele hoteluri. În anul 1930 s-a construit hotelul «Grand», iar în anii 1936-1937 s-s anexat acestuia o bază de tratament balnear.

1931: Noul "Grand Hotel"
În cele ce urmează vom putea “vedea” imaginea din anul 1931 a noii staţiuni Eforie-plajă surprinsă de ochiul critic al unui reporter al revistei Ilustraţiunea Română”: Pe locul unde acum câţiva ani se întindeau nesfârşitele bălării pudrate de praful calcaros al drumului dobrogean, între Agigea şi Sanatoriul Eforiei Spitalelor Civile, se ridică astăzi, cocheta şi pretenţioasa nouă staţiune Eforie-plajă. Un parc de vile ultramodern, un hotel grandios şi “european" în larga accepţie  a cuvântului, o faleză pietruită în dale, o pergolă elegantă legând hotelul de plajă.

Litoral interbelic - Eforie
Plaja din Eforie în anul 1931

Cazinoul Riegler, Cazinoul Hotelului, Sanatoriul Dr. Antoniu şi construcţiile taberei O. N. E. F. reprezintă primele aşezări a noii staţiuni. S'au ridicat, ce e drept, printr'un efort lăudabil al câtorva oameni care s'au devotat ideii noii staţiuni şi printr’un sacrificiu bănesc care nu poate rămâne nerăsplătit într’un apropiat viitor. Şi'n timp ce, gospodarii Movilei (notă: vechiul nume al staţiunii) nu s'au învrednicit în doisprezece ani să pietruiască o singură stradă sau să realizeze o singură îmbunătăţire la care mândra noastră staţiune avea tot dreptul, Eforie-plajă ne-a dat cel mai frumos exemplu pe cere ni-l putea da o staţiune balneoclimaterică românească.

Litoral interbelic - Eforie
Pergola care lega "Grand Hotel" de plajă
Este în această minunată realizare o satisfacţie pentru toti acei care jinduiau la staţiunile străine, atractive prin confortul şi spiritul lor occidental. Evident, realizările de până acum sunt începuturile viitoarei staţiuni - pe cât se pare o staţiune “mondernă", cu serioase şi îndreptăţite pretenţii. La mijloace şi la concepţii noi, pe de-a-ntregul occidentale, diametral opuse tembelismului oriental caracteristic acestor meleaguri - trebuie să corespundă oameni noi, sau cel puţin oameni care au putut cunoaşte tehnica de organizare şi de exploatare a altor staţiuni străine care şi-au asigurat de multă vreme o binemeritată faimă. Conducătorii noilor aşezăminte trebuie să găsească mijlocul de a creea sau importa asemenea oameni care au darul de a atrage clientela - nu s'o indispună, s'o respingă, s'o brutalizeze sau s'o terorizeze cum se întâmplă de obicei…

Litoral interbelic - Eforie
Pavilionul din grădina hotelului Grand

Sub acest raport nici Eforie-plajă nu se poate felicita. Ea are totuşi scuza unui început realizat vertiginos, scăpând această importantă şi poate decisivă latură. Un exemplu: în cel mai confortabil loc, la hotel, unde excelează un spirit cu totul occidental, celor mai bune intenţii li se opune pensiunea unui restaurator care, oricare i-ar fi motivele, n'a izbutit să mulţumească. Eforie-plajă nu trebuie să repete greşelile altor staţiuni. Ar fi păcat de investiţiunile însemnate, de frumuseţile care se pun atât de inteligent în valoare, de munca atâtor oameni care se ostenesc să realizeze o operă de merit şi de gust.

Litoral interbelic - Eforie
Copii la Eforie
O staţiune nouă este un nou isvor de bogăţie şi încă un mijloc de a impiedica exodul vilegiaturiştilor în alte ţări. De aceia străduinţele tuturor trebuie să-i asigure, de la inceput, o bună şi sigură desvoltare.
              
Sursa articolului şi al fotografiilor: articolul “Eforie-plajă” (nesemnat) apărut în numărul din 19 august 1931 al săptămânalului “Ilustraţiunea română”.



Citește mai mult... »