Miţa Biciclista şi lumea politică

Mița Biciclista, frumoasa “demimondenă” de la începutul secolului trecut, a fost cu adevărat una dintre vedetele lumii bucureștene. Viața extravagantă și luxoasă pe care o ducea – avea o trăsură elegantă, conducea propriul ei automobil, mânca numai la Athenee Palace – au făcut ca prezența Miței să fie una cu adevărat aparte. Frumuseţea Mariei Mihăescu - faimoasa Miţa Biciclista - nu a trecut nicidecum neobservată. Bărbati celebri ai vremii precum Nicolae Grigorescu, Octavian Goga sau Regele Ferdinand au suspinat după grațiile frumoasei duduiţe. Se pare că Regele Ferdinand a mers chiar mai departe și că i-a dăruit adorabilei demimondene” o casă în Piata Amzei. Tocmai de aceea, în epocă, Miţa Biciclista era cunoscută și drept "Miţa Cotroceanca, poreclă primită datorită presupusei sale legături cu Regele Ferdinand și a bârfelor care circulau la Curtea Regală din Cotroceni. Se spunea chiar că Regele Manuel al Portugaliei ar fi cerut-o de soţie și că Miţa Biciclista l-ar fi refuzat. 

Maria Mihăescu și celebra ei bicicletă (stânga)
Regele Manuel al II-lea al Portugaliei (dreapta)
Frumusețea Mariei Mihăescu nu a fost admirată doar în România. Jurnalele din Franța consemnau, la rândul lor, prezența admirabilei Mme. Mitza de Mihaesco în tribuna oficială de la Nisa, cu ocazia “La Première bataille de Fleurs” (L'Evénement din 23 februarie 1903 și Le Figaro din 9 martie 1905), când își făcea apariția într-unul dintre hotelurile în vogă din Franța (Hôtel de Serbie – anunțață în revista Gil Blas – numărul din 14 iulie 1903) sau la diferite evenimente automobilistice (L'Auto-vélo – numărul din 27 februarie 1906).


Revista umoristică "Furnica nu putea să rămână insesibilă în fața acestui subiect senzațional. Ca urmare:


Majestatea Sa Regală Miţa I a Portugaliei
(“Furnica” - 20 mai 1910, articol semnat Prinţul Ghytză”) 

"Unul din directorii noștri a primit următoarea picantă și sensaţională telegramă din Paris: Faimoasa noatră Miţa Biciclista se răsfaţă între regi. La Londra a fost în mai multe rânduri văzuta cu un rege: cel mai tânăr din cei cari au fost. Am luat drumul spre Paris.

Reporter fidel:

Mulţumim amicului anonim de la Paris care s’a grăbit să ne depeşeze această veste, menită să umple de mândrie sufletele tuturor bunilor români. Da, domnule Iorga, da domnule Cuza, să fim mândri de succesul repurtat de gentila noastră compatrioată în străinătate, în vremurile acestea când diplomaţia şi guvernul României nu se prea disting prin isbânzi. Mezalianţa Regelui Portugaliei (căci el a fost regele cel mai tânăr care-a azistat la inmormântarea lui Eduard la Londra) trebuie să ne încânte că s’a comis cu o româncă d’ale noastre, cu şarmanta Miţa Biciclista. Această mezalianţă, sau mai bine zis această Miţalianţă, capătă o importanţă şi mai mare când te gândeşti la împrejurările în cari Miţa noatră a cucerit Portugalia. În adevăr, Regele Emanoel se afla la o înmormântare, când de obicei inima întristată a omului rămâne rece la ademenirile sexului frumos, iar pe de altă parte acest rege se ştie că e în ajun a se însura cu o ducesă din familia domnitoare a Engliterii. Totuşi Miţa l-a dat gata pe suveranul portughez în doi timpi şi trei mişcări!

Să strigăm deci: Trăiască M.S.R. Miţa I!

Ce-i dreptul, însă, suntem datori să recunoaştem că meritul acestui fericit eveniment revine în bună parte și regelui Portugaliei care, cu toate că aflându-se la o înmormântare şi în ajunul unei căsătorii, s’a apucat de amor si de chef cu cea mai nostimă reprezentantă a sexului tandru din România la Londra. Aceasta dovedeşte cât adevăr e în cunoscutul refren din opereta franţuzească:

Les Portugais
Sont toujours gais!"


Miţa Biciclista – ministru
(“Furnica” -  6 martie 1908)

"Scrisoarea de răspuns la o presupusă propunere a Primului ministru Tache Ionescu de a fi “numită ravisanta si şarmanta Miţa Biciclista” la Departamentul lucrărilor publice: Mulţumesc foarte mult iubitului meu Tăkiţă pentru onoarea ce-mi face rezervându-mi un loc la ministerul său. Dar, obosită fiind de marea muncă depusă în cursul anilor în viata publică, m’am hotărât să mă retrag în viața privată, mai ales că am făcut oarecari economii ce îmi permit a trăi la adăpost de frământările publice. Și apoi partizanii politici ai lui Tăkiţă sunt toti niște “poseur de lapins” și nu voiesc a mă expune chiulurilor lor. Las locul uneia mai tinerică ce n’a gustat încă decepţiile publice. În adevăr, începănd cu şeful lor, toţi au tras chiulul, ba partidului liberal, ba celui conservator, ba celui junimist. Dar mai ales şeful nu prezintă garanţii, deoarece a trecut “în inspecţie” prin toate partidele, și de unde ştii că mâine nu îi vine gust să tragă chiulul propriului său partid făcând vreo nouă “combinaţie”. Deci ţiu la reputaţia mea publică stabilită şi refuz portofoliul oferit. Primeşte, d-le Director consideraţia mea. 

Semnat: Miţa călăreaţa, ex-biciclistă

P.S. Mi-am schimbat numele de când nu mai fac sportul maşinei ci pe al curselor de cai ce sunt mai rentabile.”


Din „Distracțiile" Conului Costică
("Furnica" - 2 august 1908, desen de F. Șirato)

Ziarul ‹‹Epoca›› a publicat un articol dovedind că prin stăruinţele d-nei Marie Mihăescu, zisă şi Miţa Biciclista, pe lângă d. Disescu, ministerul de instrucţie a cumpărat un atomobil de care nu avea nevoie şi cu un preţ mult mai mare de cât adevărata lui valoare.


- Bonjur, madam Popescul
- A-ha... Bine că te'ntâlnii: nu ți-e ruşine, om bătrân...
- Da' de ce?
- Păi nu te-a prins cu Miţa'n sac?


Miţa Biciclista - prințesa Michăescu si pălările
(Furnica” - 14 iulie 1911)

Dezminţire la o stire apărută în ziarele din Viena: Ziarele din Viena au publicat senzaţionala ştire că: ‹‹Prinţesa Michăescu din România a cumpărat o pălărie cu respectabila sumă de 4.800 de coroane.›› Ziarele vieneze comit o mică greşeală. Anume nu există în România nici o Prinţesă Mihăescu. Există însă celebra şi şarmanta Miţa Biciclista.”


Cronică (Mița Biciclista și operele de binefacere)
(“Furnica” – 28 iunie 1907 – semnat Nae Saltimbacu)

Deunăzi S.P. A. (Societatea pentru protecţia animalelor) în unire cu Societatea
pentru cultura femeilor române au organizat mari serbări populare în parcul expoziţiei de la Filaret. S. P. A, a instalat o berărie în care chelnerii erau înlocuiţi cu protejaţii ei; S. C. F. R. s'a ocupat cu restul. Între alte ‹‹distracţii››, am avut o mare reprezentaţie pe scena teatrului Cazino, unde Miţa Biciclista, cunoscuta noastră demimondenă internaţională, a dansat Kake Walke cu d. Cerchez. - ‹‹Un succes fou, ma chere››. Şi noi ne am bucurat cu o dată (une fois n'est pas coutume), că odată în viaţa ei Miţa Biciclista a consimţit să-şi puie, gratis, picioarele în serviciul unei opere de binefacere patronată de Alteţea Sa Principesa Maria. 



Felicitările noastre d-lui Alecu Davila, directorul Teatrului Naţional, autorul sus-zisei împerecheri şi al Povestei Neamului Românesc, actualmente foarte ocupat cu compunerea unui nou basm: Povestea Neamului Ciocoiesc. Cum rămâne însă cu cei 300 de lei pe care Miţa Biciclista i-a dăruit tot în scop de binefacere - Voyons, mon cher... - să primeşti bani de la o femeie... Cest curată pescărie! Şi pentru ca să isprăvesc, o ultimă şi indiscretă întrebare adresată d-lui Cerchez:
- Gemenii de astă iarnă tot în colaborare cu Miţa Biciclista i-aţi făcut?”

                              Citește și: Cu umor despre Mița Biciclista


Miţa si impozitul pe venit:
("Furnica" - 2 august 1908 – semnat Jorj Delamizil)

"Reforma’ți? Vax și Belavista!...
Căci te desfid să încasezi
Impozit și să controlezi
Pe coana Mița Biciclista.

Venitul ei nimeni nu’l știe,
Nu’l știe nici chiar ea, parol
Sunt nopți când nu câștigă’un pol,
Și nopți cînd trece peste mie.

Spre-a-i face just evaluarea,
Dac’aș fi eu ministru, aș
Numi un specialist slujbaș
Care să-i ție lumânarea!"






Citește mai mult... »

Maria Ciucurescu – actrița favorită a marelui Caragiale

Numele Mariei Ciucurescu – o mare actriță care a jucat pe scenele noastre – este astăzi unul aproape uitat. Am găsit foarte puține informații despre cariera acestei  mari actrițe în mediul online: doar câteva menționări răzlețe ale unora dintre prezențele ei pe scenă sau în filmele de început ale cinematografiei românești. Cu toate că Maria Ciucurescu a fost una din actrițele favorite ale genialului Caragiale, cel care “a  fost destul să o vadă de câteva ori ca Maria Ciucurescu să capete roluri peste roluri și să rămâie una din admirațiile lui Caragiale, din casa căruia nu avea voie să lipsească în anii din urmă, ori de câte ori venea de la Berlin. Mult îi plăcea  lui Caragiale să stea de vorbă cu eroina comediilor sale!” (cf. articolului “Maria Ciucurescu”, publicat în revista Luceafărul”, numărul din 16 noiembrie 1913).

Maria Ciucurescu în anul 1913

Un alt mare dramaturg român, Victor Eftimiu, avea să sintetizeze, peste decenii, cariera actriței: “Maria Ciucurescu, a fost, incontestabil, cea mai mare actrița de comedie pe care am avut-o, cea mai firească, cea mai frumoasă, cea mai caldă, cea mai catifelată. Un humor care n’avea nimic vulgar, o mândrețe de priviri șirete, înecând în farmec de voluptate cuvântul spus atât de limpede, un mers grațios, o melancolie care înobila momentele celei mai deslănțuite comedii, o feminitate specific românească, - iată ce a însemnat trecerea Mariei Ciucurescu pe scenele țării.” (Victor Eftimiu în volumul memorialistic “Fum de fantome”, publicat în anul 1940).

Maria Ciucurescu alături de Trupa Antonescu în turneu prin Transilvania în anul 1913
(revista "Cosînzeana", numerele din 19 și 26 octombrie 1913
Născută în anul 1866, în Ardeal, undeva pe Valea Gilortului, Maria Ciucurescu “a avut de luptat din copilărie cu sărăcia, apoi cu dificultățile pe cari teatrul românesc le-a întâmpinat în desvoltarea sa”. Când avea vreo 7 ani, familia ei s-a stabilit în Dobrogea. S-a măritat foarte tânără, iar la 15 ani a debutat pe scena teatrului din Brăila, alături de trupa Burienescu, în “Baba-Hârca”. În 1884, la doar 18 ani, regăsim numele artistei pe afișele bucureștene ale reprezentațiilor de la grădina Racșa, unde a atras atenția publicului prin talentul și prin frumusețea sa, astfel că Direcțiunea Teatrului National din București a angajat-o ca elevă și a înscris-o la Conservator. 

Portret din "Universul Literar" - 21 martie 1911

Din acest moment rolurile au venit unul după altul – sute de roluri memorabile într-o cariera de 50 de ani pe scena Teatrului National. Amintesc doar câteva, din anii de început: Martina din “Doctorul fără voie”, Toaneta din “Bolnavul închipuit”, Dorina din ”Tartuffe”, Frosina din “Avarul”  - roluri care au făcut din Maria Ciucurescu “un stâlp al teatrului clasic al lui Molliere, Regnard, Corneille”. Rolul memorabil, cel care avea să o impună definitiv, interpretarea ce avea să fie una de referință pentru toți actorii ce aveau să îl joace mai târziu, a fost cel al Vetei din “O noapte furtunoasă“. În numeroase cronici teatrale interbelice ale unor puneri în scena ale acestei piese de teatru am găsit referiri la intrepretarea, considerată de referința, a Mariei Ciucurescu.

Maria Ciucurescu în rolul Vetei
 din "O noapte furtunoasă"
Iată cum o caracteriza "Universul literar" pe Maria Ciucurescu, în numărul din 21 martie 1911, la rubrica  „Galeria marilor artiști”: “De ani de zile publicul nostru știe că are la Teatrul Național în d-na Maria Ciucurescu unul din cele mai de preț elemente de comedie și nici un fel de omagiu ce i s’ar aduce n’ar putea egala scânteietorul d-sale talent și adânca simpatie de care se bucură între toți cunoscătorii de teatru”. Într-o altă cronică, publicată în revista "Luceafărul" din 16 martie 1916, se menționa: “În Otilia din Spini, Maria Ciucurescu a schițat în câteva trăsături toată influența dezastruoasă a vieții ușoare din București asupra unei fete din fundul Transilvaniei. Și a pus atâta farmec personal în creația sa, încât a fost necontenit întreruptă de râsetele și salvele de aplauze ale publicului.” De asemenea, o altă cronică apărută în "Ilustrația săptămânală" din 1 martie 1926: “D-na Maria Ciucurescu și-a sărbătorit patru decenii de splendide triumfuri teatrale, jucând Scrisoarea pierdută. Marea noastră comediană a fost aclamată de o sala în delir. Minunata satiră  a lui Caragiale a trăit încă o izbândă, grație acestei interprete, care azi, ca și acum atâția ani – înfățișează  în teatru cel mai delicios talent de comedie”. Alte roluri care au rămas în amintirea comtemporanilor: Safta Bălțescu din “Copila din flori”, Zoe din “Lizi”, Coana Zinca din “O căsnicie”, Smărăndița din “Rămășagul”, Anica din “Sburătorul”, Cerșetoarea Frochard din “Două orfane” sau Baroana din “Punctul negru”.


O să închei citând un pasaj din evocarea lui Victor Eftimiu: “Maria Ciucurescu a iubit, a fost iubită, a trăit viața din plin, a cunoscut bucuriile de mamă si de bunică, s’a risipit cu dărnicie și-a rămas tânără  până’n cele din urma clipe. Tânără mereu și surâzătoare, imagine întârziată din acea strălucită pleiadă de mari actori, cari credeau în menirea lor și-și  făceau din teatru năzuință și răsplată – așa a trecut Maria Ciucurescu printre  noi și nimeni dintre noi n’o va uita, căci n’au fost mulți dintre cei ce ne-au dăruit atâtea zâmbete, atât râs sglobiu, atâta senină desfătare și-o calitate atât de rară a patimei și-a meșteșugului actoricesc.” (Victor Eftimiu în volumul “Fum de fantome”, publicat în anul 1940, la un an după moartea în 1939 a actriței).


Atât am reușit eu să recompun din biografia marii actrițe. Un puzzle de cronici și de evocări. Poate că totuși ar trebui să facem mai multe pentru a redescoperii poveștile marilor actori ai scenei românești, astăzi aproape uitați.

Citește mai mult... »

“La Paradisul Săracilor”

“Lux și sărăcie? Împerecherea acestor cuvinte nu vi se pare tocmai potrivită?... Parcă vă aud spunând: “Săracul doar atunci e mulțumit, când își poate aduna strictul necesar; de lux îi mai arde lui?" Și apoi luxul nici nu-i șade bine săracului! De acolo și proverbul românesc: ‹‹Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar››”. Așa își începea Daria Luca reportajul intitulat “Aspecte bucureștene – Luxul săracilor”, articol publicat în numărul din 28 iunie 1933 al revistei “Ilustrațiunea Română”. Titlul mi-a atras atenția tocmai pentru că îmi dă șansa de a mai adăuga o piesă la puzzle-ul pe care încerc să îl “montez” aici, pe blog. Un puzzle care încetul cu încetul creionează o imagine a cotidianului României interbelice. Pentru că lumea românească din perioada cuprinsă între cele două mari războaie nu a fost numai una a luxului și a strălucirii, ci și una a mizeriei și a decadenței. Instantaneele surprinse de reporterii interbelici, în fiecare dintre aceste lumi, sunt cele care m-au ajutat să construiesc acest blog. 

Să ne continuăm așadar periplul prin România interbelică: astăzi îl vom însoți pe reporterul Daria Luca în universul unor magazine al căror obiect de închiriere era "luxul"“Dar vedeți că, în ciuda bunului simț, în ciuda cumințeniei proverbelor, săracul e ademenit de lux ca și cel bogat. Și de ce nu și-ar satisface și el capriciul gătelii, când tentațiile luxului îl pândesc la fiecare colț de stradă, când ocaziile de a-l desfășura îi sunt oferite la flecare pas. Nu mai spun că pentru un costum vechi capătă 3 metri de stofă din care își face haine noi și că pentru un pol pălăria de paie strălucește ca nouă, dar mai există și o serie întreagă de firme pe lângă care mulți dintre dv. trec cu cel mai jignitor dintre sentimente – cu nebăgare de seamă - firme care sunt pentru săracii jinduitori de lux o adevărată oază a deșertului sărăciei lor.


Un joben de închiriat
Când îi bate la ușă invitația la nunta nepoatei vecinului, la botezul fiului proprietarului, săracul trăiește clipe de un înduioșător tragism:
- Vin cu mare bucurie! – promite el. Îi sclipesc ochii de plăcere, i se dilată nările de bucuriile pe care i le promite o astfel de invitație și în fața ochilor i se desfășoară tot alaiul nunții cu fripturi, lăutari… cu toalete, fracuri și jobene…
Da! Frac și joben! La imaginea lor, visul trăit o clipă se năruie ca un turnuleț de cuburi. Dar, peste puțin timp, se reînalță triumător la amintirea unei firme albe, cu litere mari negre, bine plasată într'un colț al memoriei sale și care anunță:

Închiriem fracuri și jobene pentru nunți".

Am pășit și eu zilele acestea pragul unuia dintre apostolicele magazine pentru a aduce, sub pretextul unui interes, cuvântul meu de consolare unui negoț care trebuie să sufere, în special pe vremurile acestea de criză. Am fost întâmpinată cu o politețe exagerată:
- Aș vrea să știu dacă închiriați și toalete de damă!
- Noi nu, vă rog. Dar găsiți vă rog, alături. Noi ținem numai fracuri, jobene, haine bărbătești. Vă rog, poate soțul dv…. Avem absolut toate măsurile…
Nemaiavând ce să cer, intru de-a dreptul în materie:
- Trebuie să meargă cam greu negustoria dv.!... Pe criza asta lumea petrece mai puțin.
- Slavă Domnului! Cu cât crește criza, cu atât mergem noi mai bine. Avem clienți berechet! Doctori, ingineri. De studenți nici nu mai vorbesc...; au sărăcit oamenii și la noi găsesc haine de prima calitate.
Din dosul unei draperii se aude discursul convingător al unui amploiat:
- Chiar dacă l-ați fi făcut de comandă, nu v'ar fi stat mai bine. Vă vine ca turnat. Stofa e de o calitate cum nici nu se mai fabrică azi. Ați pipăit să vedeți?...
Domnul care a închiriat fracul și care juca în această scenă rolul personagiului mut, deoarece nu era convins pe deplin de acest discurs, apăru de după cortină în avanscenă. Aici oglinda îi reda imaginea în toată splendoarea ei. Pe buze îi apăru un zâmbet radios. Haina de lux îl făcea să creadă că părăsea magazinul metamorfozat într’un mare boier. Mânecile îi erau scurte, pantalonii prea lungi și jobenul îi ședea… întocmai ca și chelului tichia de mărgăritar. Totuși era fericit:
- Salut, pe mâine!
Plecarea sa mă lăsă cam nedumerită:
- Plata?
- Mâine când aduce fracul înapoi.
- Dar dacă nu-l mai aduce?
Hainele lui, oprite ca garanție, tot fac mai mult decât fracul acela ros în coate.
- Dar dacă preferă să aibă un frac, chiar ros în coate? Sau dacă hainele pe care ți le lasă în schimb sunt totuși mai proaste decât fracul închiriat?
- Dar mâine la slujbă, cu ce se duce? Cu frac și cu cilindru? Ar arunca toată mahalaua cu pietre după el și maistrul l-ar da afară din atelier, că ar zice c'a înebunit.
În magazinul învecinat se găsește o marfă asemănătoare: un coafor închiriază “toată găteala" unei fericite mirese: voal, beteală, rochie, pantofi albi și o coafează.
- Îmi stă, bine? - întreabă sfioasă mireasa, care vibrează la gândul satisfacerii celui mai mare lux dintre luxuri.
- Ar visa multe mirese, care cheltuiesc mii de lei pentru toaleta lor de nuntă, să arate ca dv.

“Toată găteala" unei fericite mirese
Cu mâna tremurândă scoate 1000 de lei și îi pune pe tejghea.
- Poftiți garanția!
- Vedeți că ați găsit 1000 de lei?
- Da. Am amanetat la o vecină cerceii mamei și am vândut niște plombe de aur rămase de la răposatu’ tata.
- Noi v'am fi dat voalul și fără garanție, dar… nu putem. Știți, principiul casei.
- Mă rog, înțeleg prea bine.
- Să vă ajute Dumnezeu să fiți fericită!
Dacă urarea negustorului se va îndeplini pentru viitorul miresei nevoiașe nu știu, dar știu că în ziua în care a pășit la altar cu voal și beteală închiriată, a fost cum nu se poate mai fericită.”


Sursa: articolul “Aspecte bucureștene – Luxul săracilor” – semnat Daria Luca – publicat în numărul din 28 iunie 1933 al revistei “Ilustrațiunea Română

Citește mai mult... »

Știrile de la ora 5

Era o lume fascinantă societatea românească de la începutul secolului al XX-lea. O lume în care oamenii trăiau, iubeau, munceau, sufereau accidente, săvârșeau crime și... citeau presa. Numai în perioada 1900-1916 au apărut în România peste 2.000 de publicații cotidiene și periodice. Cele mai importante dintre ele - Dimineața și Universul - ajunseseră la tiraje record de câte 100.000 exemplare/ediție. Lupta pentru audiență era acerbă iar una dintre armele folosite pentru cucerirea cititorilor erau articolele pe care azi le încadrăm în categoria “Știrilor de la ora 5”: O dramă emoționantă la Câmpu-Lung, Crimă pentru o sărutare, Zguduitoarea dramă din str. Covaci, Groaznica nenorocire din Rucăr, Crima din şoseaua Piscului, Groaznic omor prin imprudenţă:

O dramă emoționantă la Câmpu-Lung


Săptămâna trecută s’a petrecut în frumoasa noastră stațiune climaterica C-Lung, o dramă nespus de tragică, în împrejurările următoare: O tânără croitoreasă, Vasilica Georgescu, - care nu se prea bucura – după cum se spune, de bună reputație, - a atras, sub un pretext obicinuit pe tânărul asistent de la farmacia d-lui Dimitriu, Nicu Botez, fiul avocatului Botez din Focșani  într’o cameră din dosul farmaciei, și ajungând acolo, fără nici o explicație – de orice natură – a descărcat asupra nefericitului asistent, un glonte de revolver, lovindu’l în tâmpla dreaptă, și rănindu’l mortal. La detunătura armei, alergând persoanele cari se aflau în farmacie, asasina s’a refugiat într’o casă vecină, unde a fost arestată însă, după cât’va timp. Sărmana victimă – în vârstă de 24 de ani – a încetat din viață după 2 ceasuri de agonie. Nicu Botez era o figură simpatică și o fire foarte blajină; absolvise cursurile facultăței de farmacie și – ca orice tânăr, era plin de visuri de viitor…




Marele incendiu din gara Filaret

În zorile zilei de 4 Maiu, un mare incendiu a isbucnit în gara Filaret, din Capital. Aproape toate magazinele economatului C.F.R. au fost distruse. Focul a fost alimentat de o mare cantitate de materii inflamabile depozitate acolo. După o muncă obositoare de mai multe ore, focul a putut să fie stins. Pagubele sunt de peste un million.

1909 - Stirile de la ora 5


Crimă pentru o sărutare

Corespondentul din Craiova al ziarului "Universul" a anunţat la timp emoţionanta crimă făptuită deunăzi în acel oraş, când o femee a plătit cu viaţa un moment de uitare de sine, când un bărbat şi-a distrus toată viaţa într’un moment de orbire geloasă. Criminalul, precupeţul I. Marinoiu, şi-a ucis nevasta cu o lovitură de cuţit, dupăce, întors de la o petrecere, şi-a surprins-o sărutată de un prieten, Marin Ionescu. Din amănuntele publicate de "Universul"; s’a văzut cum criminalul se caieşte de crima comisă care o dă pe seama băuturei şi furiei geloziei. Nu mai puţin însă, crima a produs în Craiova multă emoţie (…).

1909 - Stirile de la ora 5


Accident de tramvai în Bucureşti

Dumineca trecută un accident de tramvay s’a întâmplat pe bulevardul Elisabeta din capitală. Un vagon al tramvayului electric a lovit, în dreptul casei cu No. 12 pe măturătorul de stradă Alexandru Butucea, domiciliat în calea 13 Septembre, No.18. Conducătorul vagonului lăsând repede grătarul de dinainte, nenorocitul măturător a fost apucat sub el şi târât astfel pe o distanţă de 10 metri. Publicul care trecea pe stradă, văzând accidentul, a sărit în ajutorul victimei, pe care a scos-o de sub grătar în stare gravă. S’a chemat în grabă o ambulanţă a societăţei de salvare, care a transportat pe rănit la spitalul Colţea. El are contuziuni forte al toracelui şi regiunilor lombare şi o serie de plăgi pe corp. Circumscripţia I a deschis o anchetă, chemând la comisariat pe conducătorul vagonului (…).

1909 - Stirile de la ora 5

Zguduitoarea dramă din str. Covaci (Capitală)

O dramă zguduitoare s’a petrecut în seara zilei de Marţi, 17 Noiembrie, în magazinul de blănărie Aitel David din str. Covaci nr.9. Albert Goldenberg, proprietarul unui mare magazin de pălării din Galaţi, care se afla cu soţia sa Sofia în prăvălia lui A. David, a tras asupra ei cinci focuri de revolver în cap. Nenorocita femee a căzut moartă pe loc. Asasinul soţ a fost arestat. Din instrucţia făcută reese că Goldenberg suferea de alienaţie mintală. El a fost depus la Văcăreşti şi va fi supus examenului unei comisiuni medicale. Nenorocita victimă fost înmormântată Joi în cimitirul evreesc.

1909 - Stirile de la ora 5

Groaznica nenorocire din Rucăr


În ziua de 24 aprilie spre seară, pe când muncitorii Paraschiv Ţinţioiu, Ion Tiţa Bărdoiu şi italianul Magaropa lucrau la carierele de piatră de var ale d-lui Gh. Brănescu din Rucăr (Muscel) s’a prăbuşit blocul sub care săpau şi i-a acoperit pe câteşi trei. Alergând în ajutor autorităţile comunale şi locuitorii şi lucrând necontenit până a doua zi la orele 11, au reuşit să scoată viu pe Italian, care din fericire n’a fost acoperit de cât de sfărâmături de pietriş amestecat cu pământ. El a fost internat în infirmeria comunei Rucăr, având mai multe contuziuni şi o rană mai gravă la laba piciorului drept.Ceilalţi doi au fost scoşi abia după trei zile de sub dărâmături.

1909 - Stirile de la ora 5



Crima din şoseaua Piscului (Bucureşti)

În dumineca Paştelui s’a săvârşit o sguduitoare crimă în șoseaua Piscului din capitală. Mai mulţi parlagii fiind cu chef au întâlnit pe strada şi au tăbărât asupra soldatului Mihalache Mitică, dela tăbăcărie din Bucovăţ pe care l’au luat la bătaie. Soldatul văzându-se bătut şi în neputinţă de a se apăra, a alergat degrabă acasă la dânsul în şoseaua Piscului No. 45 şi luând pe tatăl său Mihalache Stoica, pe Mihalache Baicu, cumnat, şi pe fratele său Mihalache Dinu, au venit cu toţii să bată pe cei care pălmuiseră pe soldat. Cele două tabere s’au întâlnit la întretăierea şoselei Piscului cu strada Cărămidari şi se înțelege că bătaia s’a făcut numai decât. Parlagiul Nicolae Cârjan îndârjit de atitudinea soldatului, a scos de la brâu un cuţit şi a început să dea cu el în dreapta şi în stânga. Cel dintâi lovit a fost soldatul Mihalache Mitică, care primind 7 lovituri, a mai făcut câţiva paşi după care a căzut mort în curtea caselor cu No. 46. Al doilea lovit, tot de Cârjan a fost Mihalache Baicu din str. Cărămidarii de jos; el are o lovitură în picior şi alta în abdomen. În sfârşit al treilea rănit este Mihalache Stoica, tatăl soldatului, care a primit o lovitură în cap cu lopata, de la parlagiul Oprea Berendei. Sosind poliţia, criminalii au fost arestaţi şi daţi pe mâna parchetului, unde au mărturisit crima.

Groaznic omor prin imprudenţă

Groaznice nenorociri aduce ceasul rău, e adevărat, dar şi mai multe nenorociri se întâmplă din imprudenţă. Iată ilustraţia noastră din pagina 1 a numărului de azi: E reconstituirea dramei petrecută Duminica trecută la Craiova. Tânărul Alfons Muller, din strada Libertaţii din Craiova, se amuza vânând în gradină vrăbii cu o puşcă de salon. Nenorocirea a vrut ca un glonţ tras rău să nimerească pe o soră a imprudentului tânăr, care tocmai în momentul acela eşea din casă. Glonţul a pătruns prin tâmplă în capul fetei, care a fost dusă în agonie la spital. Tânărul criminal fără voe a fost, bine înţeles, arestat şi va plânge toată viaţa nenorocirea pe care imprudenţa lui a pricinuit-o.



1909 - Stirile de la ora 5


Accidentul sublocotenentului Demetrescu la cursele de cai

La cursele de cai cari au avut loc la Târgovişte în ziua de Duminecă 14 Mai, s’au întâmplat două accidente nenorocite. În timpul curselor au căzut de pe cai sublocotenenţii Nicolae Dumitrescu şi Vasile Matei, rănindu-se grav. D. Dumitrescu, fiind mai grav a fost dus la Bucureşti, celalt ofiţer se află bine. Ilustraţia noastră reprezintă accidentul nenorocit întâmplat sublocotenentului Dumitrescu.

1909 - Stirile de la ora 5

Atentatul contra d-lui Prim-ministru Ion I.G. Brătianu


Încă din numărul trecut am vorbit de mişelescul atentat săvârşit de un anume Stoian Jelea, zis şi Gheoghe Stoenescu, în potriva d-lui Prim-ministru Ion I. G. Brătianu, pe când acesta se îndrepta spre casă, eşind de la Senat. Dăm azi în ilustraţie scena atentatului, aşa după cum a fost reconstituită de autorităţile cari instruesc crima. Se ştie că atentatul a fost făptuit în str. I.C. Brătianu, aproape în faţa locuinţei d-lui Prim-ministru.


1909 - Stirile de la ora 5



Sursa: numere din anul 1909 al săptămânalului "Universul Literar" - răsfoite din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureştilor



Citește mai mult... »

Aventurile rochiei-pantalon

Pe la începutul secolului trecut, Bucureștiul era apreciat ca fiind capitala eleganței din Estul Europei. Un eveniment de senzație precum apariția primelor rochii pantaloni nu putea trece așadar neobservată în lumea mondenă. Constantin Bacalbașa surprinde momentul în "Bucureștii de altă dată" (vol. 4 - 1911-1914): Un croitor parizian a pus la modă rochia-pantalon, iar agenții săi în București, ca și în alte orașe ale țărei, au îmbrăcat femei-manechinuri pe care le-au însărcinat să circule pe stradele principale. Era reclamă. Dar publicul bucureştean – ca pretutindeni de altfel – n-a voit să admită moda cea nouă, iar bietele manechinuri au fost fugărite pe străzi și, dacă erau ajunse, erau maltratate, iar pantalonii sfâșiați.

Caricatură din revista "Furnica" - 17 martie 1911
Îmi amintesc de o scenă destul de comică petrecută pe Piața Teatrului. O femeie destul de tânără și frumușică apare într-un superb costum; pantalonul ținea locul rochiei. Deodată o mișcare se face în public și huiduelile izbucnesc. Femeea trece parcă  n-ar fi fost vorba de ea! Însă valurile mulțimei încep să spumege. Derbedei se adună repede la auzul huiduielilor şi femeea este înconjurată. Văzând pericolul, manechinul iuțește pasul, dar câțiva trecători mai aprinși și mai indignati împotriva noului costum, se reped asupra ei. Aproape să fie sfâșiată. Cu mare greutate intră într-un gang unde, ajutată de câțiva domni, dispare.

Revista "Furnica" nu putea să rămână nici ea insensibilă la polemica iscată în societate de această încercare  de a fi impusă o "modă senzațională". Redactorul "Tararascon" consemnează cu umor evenimentul în numărul din 10 martie 1911: Domnii Cască-gura, Pierde-vară și alții ca ei, s’au dedat la manifestațiuni ostile împotriva a două femei cari se plimbau pe stradă îmbrăcate cu ultima noutate a modei: așa numitele rochii-pantaloni. O cocoană la București a fost huiduită și n’a scăpat să fie linșată de mulțime decât fugind cu o birjă, ajutată de un domn amabil și civilizat. O altă cuconiță, la Galați, a căzut și mai serios victimă a furiei poporului care i-a sfâșiat veșmintele de pe ea.

Același "Tarascon" sesisează care era de fapt adevărata miză a "problemei": În gestul grosolan al domnului Cască-gura de azi care manifestează împotriva rochiilor-pantaloni, eu văd în definitiv instinctul de conservare al sexului tare ce-și apără privilegiile care au început sa-i fie așa de aprig disputate de sexul celălalt. (...) Și atunci, vai de cei ca domnul Cască-gura! Atunci se va dovedi că, din punct de vedere al inteligenței și rațiunei, mulți bărbați ar merita să fie îmbrăcați cu rochii, ba încă cu malancoave!
 
Furnica
" Dacă femeile au început să maimuțească
pe bărbați, adică noi de ce nu ne-am izmeni ? "
desen de A. Murnu - "Furnica" (17 martie 1911)
Nu la fel de îngăduitoare este însă "Leny", redactor al rubricii "Cronica modei" publicată în revista "Moda nouă ilustrată" (1 martie 1911): Pentru că toată lumea se ocupă de foi-pantalon sau de foile crețe jos la tiv, cu atât mai mult eu, nu-i așa? Dar va asigur că nu o pot aprecia. Moda are multe capricii ce e drept, dar acest fel de fustă e un capriciu cu totul deosebit și chiar ridicul. Se zice că moda e în legătură cu starea socială și că ea traduce aspirațiunile femeilor și pare a fii un adevăr că fusta-pantalon vrea să dovedească o încercare a femeilor la trecerea masculinizărei. Da, dar admirați contradicția și ilogismul! Pe când această rochie ne dă aparența unei moderne amazoane lăsată larg și strânse jos, ea are două expresii cari se opun una față de alta.

Maria Mihăescu (alias Mița Biciclista) – un personaj celebru al epocii - era bineînțeles un fun al rochiei-pantalon: „Când apărea pe Calea Victoriei, aristocrații de la Capșa, burghezii de la Oteteleșanu și boemii de la Kubler abandonau politica și șvarțul ca să admire superbul exemplar ciclist. Bicicleta cu ghidon de argint era a unei suple şi elegante fiice a Evei, cu zulufi negri, cu pantaloni de catifea mov strânși pe picior, cu bluza corai din care fluturau mâneci înflorate, cu ghete înalte şi cu o caschetă de mătase albă, înfășurată în voal alb, din care răsăreau încrucișate două ace mari a la Madame Butterfly”. (Alexandru Predescu  -  „Vremuri vechi bucureştene”)

Maria Mihaescu
Maria Mihăescu - alias "Mița Biciclista"

Moda rochiilor-pantalon nu "a aprins" în România anului 1911. Primul pas fusese însă făcut. Peste aproape două decenii, prin anul 1927, aflăm din ziarul „Viitorul” că o femeie ar fi fost reţinută în Bucureşti pentru că a fost surprinsă mergând pe stradă îmbrăcată în pantaloni, fapt încă nepermis chiar şi la acea epocă târzie, deoarece pantalonii erau „îngăduiţi femeilor doar la călătorie şi exerciţii de manej. Curajoasa doamnă a scăpat doar cu o amendă pentru... atentat la pudoarea publică.

Pantalonii pentru femei sunt acceptați definitiv abia în anii ’50, astăzi pantalonul fiind la fel de util și de purtat ca și o pereche de ciorapi. Marile și micile case de modă se întrec în fiecare sezon în a oferi modele și croieli care încântă prin originalitate și care încearcă deasemenea să evidentieze feminitatea.


Citește mai mult... »

Sarmiza Bilcescu - povestea primei femei doctor în drept din Europa


În Europa sfârșitului de secol al XIX-lea, într-o lume dominată încă politic, economic și social de bărbați, performanța unei românce care a primit titlul de doctor în drept a fost considerată ca fiind o realizare cu adevărat remarcabilă. Știrea a fost consemnată în majoritatea ziarelor europene importante ale epocii. Numele Sarmizei Bilcescu era pe buzele tuturor, această realizare a unei românce fiind considerată ca fiind unul dintre momentele de referință ale fenomenului de emancipare socială a femeii în societatea europeană, fenomen care urma să se consolideze în perioada interbelică.

Sarmiza Bilcescu în "Le Monde illustré" din 21 iunie 1890 (stânga)
și în "Le Figaro" din 28 aprilie 1892 (dreapta)
Importanța acestei realizări a Sarmizei Bilcescu era consemnată astfel într-un articol publicat în "Foaia populară" (numărul din 31 mai 1898): "Singura femee doctor în drept în Țara Românească. Cine n’o cunoaște? Fiica d-lui Bilcescu, marele proprietar din capitală, și-a terminat studiile universitare la Paris, unde a luat doctoratul magna cum laude. Reîntoarsă în țară, a fost obiectul admirațiunei și curiozităței generale. Spirit neobosit, a căutat să’și desfășoare activitatea, dar a fost împiedicată: nu i s’a acordat dreptul de a pleda. Dacă energia i-a fost astfel împiedicată într’o direcție, în schimb comorile sufletești s’au desfășurat în toata splendoarea lor: a face bine, nimeni nu e în stare a te opri. Cine nu a văzut-o în comitetul de patronare a atâtor baluri cu scopuri de binefacere? Cine nu a zărit-o ore întregi la societatea “Furnica”, unde, ca o adevărată furnică, aduna din toate părțile spre a ajuta atâtea fete sărace, care și azi o bine-cuvântează? Și în această neîncetată activitate: a împărți în dreapta și stânga mila, a trecut câți-va ani după reîntoarcerea sa în țară. Și, într-o zi, bucureștenii aflară cu entusiasm că d-șoara Sarmisa Bilcescu va deveni Doamna Alimănișteanu, soția celui mai distins inginer de mine, destinat a ocupa înalte demnități în țară. Azi. d-na Alimănișteanu nu va mai bate, desigur, la porțile Înaltei Curți de Casație solicitând dreptul de a pleda: azi bate la porțile vieței, invocând dreptul pe care natura nu’l refuza nici unei ființe, femee sau bărbat, dreptul cel sfânt, cel înalt: acel al membrului folositor societăței." 

Note despre Sarmiza Bilcescu în presa din România
("Foaia Literară" din 15 27 iunie 1897 - dreapta sus
și "Epoca" din 15 oct 1897 - dreapta jos)
Sarmiza Bilcescu s-a născut în 27 aprilie 1867, la București. La 17 ani a plecat la Paris, unde s-a înscris la Facultatea de litere. S-a reîntors însă în țară foarte curând, datorită izbucnirii unei epidemii de holeră în capitala Franței. În cele câteva săptămâni petrecute acasă s-a hotărât să urmeze dreptul și, ca urmare, s-a înscris la cursurile de drept ale Universității Sorbona. Prezența unei domnișoare la cursurile de drept a fost considerată de către profesorii distinsei universități pariziene ca fiind o mare provocare. Cu toate acestea Sarmiza Bilcescu și-a a luat primele examene și ulterior chiar i s-a permis să participe la cursuri, dar numai însoțită de mama ei, Maria Bilcescu. În anul 1887 Sarmiza Bilcescu și-a luat licența în Științe juridice, iar în 1890 a devenit prima femeie din Europa care a obținut un titlu de doctor în drept (cu teza: “Condiția juridică a mamei”).

Note despre doctorul în drept Sarmiza Bilcescu din
"Le Matin" (13 iunie 1890) și "Le XIX-e siècle" (14 iunie 1890)
Deși respinsă inițial, Sarmiza Bilcescu a fost primită în Baroul București, prezidat în acea perioadă de celebrul om politic Take Ionescu. Cu toate acestea, ea a înțeles că în România acelor vremi, o femeie avocat nu va avea clienți. Ca urmare, ea nu a profesat niciodată. 

Sarmiza Bilcescu - portret din "Foaia populara" (31 mai 1898)
După căsătoria cu inginerul Constantin Alimănișteanu, tânăra avocată s-a retras din barou. Sarmiza bilcescu a continuat însă să fie o prezență activă în cercurile feministe ale vremi – militând în special pentru dreptul la educație al femeilor. S-a numărat printre fondatoarele Societății Domnișoarelor Române. De asemenea a fost președinte executiv al Asociației Femeilor Universitare (a cărei președintă de onoare era Regina Maria) – asociație care a luat ființă în anul 1925 și care a militat activ pentru drepturile femeilor din România.

Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu
Sarmiza Bilcescu a murit în anul 1935 și a fost înmormântată la Bilcești, îmbrăcată în costum popular. Regina Maria scria în telegrama de condoleanțe trimisă fiului Sarmizei Bilcescu: "Te rog a primi cele mai sincere condoleanțe la moartea vrednicei tale mame, care a fost una din cele mai distinse și mai destoinice dintre femeile române." (cf.  vol. "Viața exemplară a unei românce: Sarmiza Bilcescu Alimănișteanu" – Mihail Stoica – 1946).

Citește mai mult... »