“Foarte frumoasă în tinerețea ei, deșteaptă, de o deșteptăciune sclipitoare și de o cultură vastă, se deosebea prin toate aceste însușiri de multe alte femei… Vorbea minunat franceza și germana.” (cf. Rudolf Șutu – Iașii de odinioară – 1928).
În perioada interbelică, titlul de „Furnizor al Casei Regale” reprezenta garanția supremă a rafinamentului și calității. Pentru meșteșugarii bucureșteni, însemnul regal gravat pe firmă aducea faimă și clienți din înalta societate.
 |
| Maestrul Ionică Oprișan în salonul său (stânga) Interiorul saloanelor de coafură și manichiură (dreapta) |
Printre acești maeștri ai eleganței s-a numărat și Ionică Oprișan, celebrul coafor al Curții Regale. Amplasat lângă legendarul hotel Athenee Palace, salonul său atrăgea crema Bucureștiului: doamne din marea aristocrație și domnișoare cochete, domni la patru ace sau cunoscuți „don juani”. Purtând cu cinste titlul de „coafor al celor trei generații din Casa Domnitoare”, Ionică era cel care se îngrijea în fiecare zi de miercuri de frizura M.S. Regelui Mihai.
Erastia Peretz, Miss România în 1931, a fost mai mult decât un simbol al frumuseții interbelice; a fost o personalitate complexă, cu o pasiune profundă pentru natură, literatură și artă.
Spre deosebire de concursurile de frumusețe de azi, cele organizate în perioada interbelică puneau un accent deosebit pe valoarea culturală și intelectuală. Juriile, formate din scriitori, sculptori și profesori universitari, căutau o „frumusețe cu spirit”, iar Erastia — sau „Tia”, cum îi spuneau apropiații — a fost exemplul perfect în acest sens.
 |
| Vasile Alecsandri și Elena Negri |
În călătoria noastră prin România de altădată, îl însoțim pe reporterul Ion Tic, trimisul revistei „Ilustrațiunea Română”, într-o vizită documentară întreprinsă în primăvara anului 1934 la o mănăstire de maici situată în imediata apropiere a Târgoviștei.
Îl regăsim pe jurnalist la poarta mănăstirii Viforâta, o construcție de o simplitate impunătoare care, după cum consemna reporterul interbelic, „își scaldă albul imaculat al varului în ultimele raze de soare”. Lăcașul, ce poartă dublul hram al Nașterii Maicii Domnului (8 septembrie) și al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, îi dezvăluie imediat drumețului caracterul său arhaic.
Deși termenul de „fast-food” ne pare o invenție modernă, bucureștenii anilor '30 cunoșteau deja fascinația serviciului rapid și a consumației „la minut”.
În România de azi, tot mai mulți oameni susțin adoptarea soluțiilor ecologice de dezvoltare și protejarea naturii. Mulți dintre noi ne opunem proiectelor care au un impact negativ major asupra mediului. Din păcate, de cele mai multe ori, această atitudine „pro-mediu” rămâne doar la nivel declarativ. Atunci când suntem puși în situația de a adopta un comportament cu adevărat prietenos cu mediul, renunțăm ușor la principiile declarate.
Un exemplu la îndemâna oricui este rezistența la tentația de a folosi cele mai „eficiente” produse de curățenie. Fiecare activitate, de la spălatul geamurilor sau al faianței până la îndepărtarea petelor, pare să necesite un produs special. Uităm adesea că aceste produse conțin un amestec de substanțe periculoase sau agresive pentru mediu. Le folosim, ignorând că avem la dispoziție soluții la fel de eficiente, mai ecologice și, nu în ultimul rând, mai ieftine. Oțetul, sarea de bucătărie, bicarbonatul de sodiu sau chiar oul și zeama de lămâie sunt, de multe ori, răspunsul la problemele noastre casnice.
