Dacă se spune că în spatele oricărui bărbat de succes stă o femeie puternică, în cazul lui Constantin Brâncuși se poate afirma că în spatele geniului său au stat o serie de iubiri și muze memorabile.
Margit Pogany, Eileen Lane, prințesa Maria Bonaparte, baronesa Renée Irana Frachon, Léonie Ricou sau marea Maria Tănase au fost doar câteva dintre prezențele feminine care i-au marcat viața și parcursul artistic. Totuși, lista femeilor care l-au inspirat pe titanul sculpturii moderne nu se oprește aici. Din păcate, de cele mai multe ori, această enumerare o nedreptățește pe una dintre cele mai originale figuri ale diasporei interbelice românești: geniala dansatoare avangardistă Lizica Codreanu.
În cultura populară românească, botezul este mult mai mult decât un ritual. Este o poveste țesută din tradiții, credințe și superstiții străvechi, un eveniment magic ce urmează nașterii unui copil.
Fiecare detaliu, de la alegerea nașilor și pregătirea hainelor de botez, până la respectarea anumitor ritualuri, poartă cu el promisiunea unui viitor bun pentru cel mic. În acest univers fascinant, datina și superstiția se împletesc armonios, creând un tablou cultural unic, specific sufletului românesc.
Mulți dintre noi trăim cu convingerea că „ora de vară” este o moștenire a perioadei comuniste, introdusă în 1979.
Realitatea istorică este însă alta și ne întoarce în plină epocă interbelică, într-un moment în care România încerca să se sincronizeze, la propriu, cu inima Europei.
Numele Mariei Ciucurescu (n. 6 august 1866 - d. 11 februarie 1939), o actriță de geniu a scenei românești, este, din păcate, aproape uitat astăzi.
Cu toate că a fost una dintre preferatele lui I.L. Caragiale, iar cariera sa a fost una impresionantă, informațiile despre ea sunt rare și greu de găsit. Acest articol încearcă să aducă la lumină povestea ei, reconstituind un portret din cronicile și evocările epocii.
 |
| Mahalalele Bucureștiului interbelic: o casă la periferie și o fotografie dintr-un tărg ambulant |
“Nu cred să existe țară în lume în care prăpastia dintre pătura suprapusă și majoritatea poporului să fie atât de largă și de adâncă. Pe deoparte luxul târgoveților: femei fardate, domni cu ghete fine, automobile strălucitoare, vitrine cu toate bunătățile pământului: de la pijama de mătase la cutiile cu icre negre... Pe de alta, numai la câțiva kilometri de centrul Capitalei, mizeria cea mai întristătoare: drumuri desfundate, câini fără sat, colibe’n fundul pământului, copii firavi, oameni pământii, femei scofâlcite, băltoace verzi și beznă, luminată numai de ochii arși ai celor halucinați de friguri palustre.”
Regiunea transnistreană a fost și este încă o rană adâncă pe trupul Moldovei. Autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană nu este altceva decât continuatoarea unei entități create artificial în anul 1924 de autoritățile sovietice: Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească.
