Constantin
Tanăse, regele revistei românești, marele descoperitor și creator de vedete,
impresarul impetuos care a adus cel mai mare star al vremii la București (pe Josephine Baker în anul 1928) a fost și actor de film. A jucat în trei filme: Peripețiile călătoriei lui Rigadin de la
Paris la București (1924), Visul
lui Tănase (1932) și Răbdare, Tănase (1943). Din păcate, peliculele din anii 1924 și 1943 s-au pierdut. S-au păstrat doar
câteva secvențe din coproducția româno-germană din anul 1932 - “Visul lui Tănase”.
Scenele exterioare din acest film au fost filmate în București iar scenele din interior au fost transpuse pe celuloid în studiourile Tobis-Melofilm din Berlin, studiouri în care s-a făcut de asemenea montajul și sonorizarea peliculei. Premiera filmului a avut loc în 11 aprilie 1932 la Cinematograful Regal din București. Cu câteva zile înainte de premieră Constantin Tănase a acordat un interviu săptămânalului “Ilustrațiunea Română”, prilej cu dezvăluia reporterului câte ceva din povestea realizării filmului:
Constantin Tănase în "Ilustrațiunea Română" - 1934 |
Constantin Tănase - un interviu interbelic
“Tănase, inepuizabilul Tănase, a turnat la Berlin. O veste senzațională pentru numeroșii admiratori ai minunatului comic, deprinși să-l vadă descrețind frunțile cu un singur gest, stârnind, cu o singură vorbă, furtuna de râs și de aplauze!
Tănase pe ecran!
La început am crezut că este o glumă sau - în cel mai bun caz - un simplu proiect, pe cât de lăudabil pe atât de interesant; dar întâmplarea a făcut ca însuși Tănase să-mi confirme faptul drept o realitate.
- Da, am turnat, Mitică. Și încă cum...
- La Berlin?
- Da, la Berlin. Un film cum îmi place... Un film cu frumoasa Lidia Alexander și cu minunatul Trantmann, în regia cunoscutului Aldor... Visul lui Tănase! N'ai citit prin gazete?
- Am citit numai de voiajul lui Tănase la Berlin. Credeam că-i vorba de un vis...
- Ai să vezi! Un vis care te va amuza, cât un cuplet de ale mele - Schlagărele revistelor de succes... Râzi cu poftă și din belșug: e singurul remediu pe care l-am găsit contra necazurilor. Și care om n'are astăzi necazuri…
Tănase, în bună dispoziție ca'ntotdeauna, mi-a povestit, așa cum numai el știe să povestească, impresii din Berlin:
Constantin Tănase în "Visul lui Tănase" |
- M'a
impresionat studio-ul casei Tobis Melofilm unde am turnat. Oameni de isprava -
tehnică neîntrecută. Dacă ar ști spectatorii cât se muncește într’un studio,
cum se lucrează și ce minuni realizează cinematograful modern, ar iubi și mai
mult ecranul. Am avut un larg și prețios concurs din partea tuturor. Am avut și o
surpriză plăcută. Studenții români actori la Berlin mi-au făcut o entuziastă
primire; m'au îmbrățișat cu căldura lor tinerească; ba, ceva mai mult, m'au
ajutat la filmare, scutindu-mi cheltuiala. În mijlocul lor am petrecut clipe
neuitate, retrăind departe de țară, sufletul studențimii noastre, pe care îl iubesc atât de mult...
- Ai
avut și dificultăți?
- Mai
mult sau mai puțin. Pe străzi sau în localuri trebuia să folosim trucuri,
pentru că mulțimea curioasă năvălea și îmi strica scenele. Când vei vedea
filmul, îți vei putea face o idee cam pe unde am umblat în Berlinul atât de
impozant și de fermecător.
- Cu tot debutul meu, am regizat și eu unele scene care au plăcut
“maeștrilor"... Îmi reamintesc una care m'a făcut și pe mine să râd…
Trebuia să înscenăm o bătaie. M'am oferit s'o regizez așa cum știu eu...
românește. Nu le-am putut traduce ce'nseamnă un toc de bătaie; dar le-am
arătat... Când mi-am înfipt mâinile în părul bucălat al artistelor, când am
început să trântesc și să lovesc, să fac urât, ca la o bătaie veritabilă, s'au
produs momente de panică cum nu cred să se fi produs cândva în vreun studio.
Cum, dintr'o eroare, o replica a fost dată greșit, operatorul ne-a invitat să
repetăm scena. Înțelegi capul bieților artiști... Îngroziți, au cerut ca Herr
Tănase să facă bătaie de studio nu bătaie autentică cum făcusem. Am râs cu
poftă, făgăduind că voi fi... ceva mai blând...
- Dar
ceva din subiectul visului mi-ai putea spune?
- Imposibil.
Surpriză chiar pentru d-ta care te interesezi atât de amabil de debutul meu în
film. Pot să te asigur numai că-i extrem de interesant, palpitant,
amuzant; de aceea te invit la premiera care va avea loc în curând.”
Două cadre din "Visul lui Tănase" |
Constantin
Tănase nu a divulgat reporterului interbelic subiectul filmului, păstrând “surpriza”
pentru premiera care urma să aibă loc peste doar câteva zile, așa că o să vi-l
dezvălui eu: filmul este un scheci despre peripețiile imaginarea ale lui
Constantin Tănase în Berlin, unde actorul a fost
invitat pentru a juca într-un film. Povestea filmului spune că actorul devine
un mare star dar că, în toiul aplauzelor de la final, artistul se trezește și
realizează că totul nu a fost altceva decât un vis: Visul lui Tănase.
După
premiera de la Cinematograful Regal a urmat un lung turneu de prezentare a
filmului în toată țara. Senzația acestui turneu: la finalul filmului,
Constantin Tănase apărea “în carne și oase” pe scenă și dialoga cu imaginea sa
de pe ecran.
Sursa:
articolul “Visul lui Tănase” – publicat de revista “Ilustrațiunea
Română” - numărul din 30 martie 1932 – citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor
Un fragment din filmul Visul lui Tănase
RăspundețiȘtergerehttps://www.reddit.com/r/Romania/comments/b99ymp/1932_video_visul_lui_constantin_tănase/