An de an
căldurile toride se revarsă asupra orașele noastre. Zile caniculare, fără nici o adiere de vânt și fără nici
un strop de ploaie, zile în care atmosfera e încinsă și soarele dogorește înăbușitor.
Nopți în care aerul devine respirabil doar prin parcurile și prin grădinile umbroase. Azi, la fel ca și în perioada interbelică, orășenii care nu pot pleaca “în vilegiatură”, la munte sau la mare, caută
soluții pentru a păcăli canicula. Și soluțiile de azi sunt aproape aceleași ca
și cele din anii ’30:
La grandiosul Bazin „Lido“ cu valuri maritime
Sete mare... |
“Bucureştenii au în sfârşit, un mijloc minunat să scape de căldură: fac băi în grandiosul Bazin
„Lido“ cu valuri maritime, situat în
centrul Capitalei, în bulevardul Brătianu colţ cu strada Franklin… În fiecare zi, mii de oameni profită de minunata invenţie a
valurilor Bazinului "Lido", valuri care au forţa şi
eficacitatea valurilor mării… Când ies din valuri, vizitatorii bazinului "Lido" găsesc
în jurul piscinei splendide grădini şi terase solare, înzestrate cu admirabile
aparate electrice de gimnastică şi masaj.
Bazinul cu valuri "Lido" - 1930 |
La ora aperitivului, după amiaza
la ceai, seara la dineuri, animaţia întreţinută de un jazz excelent şi de
renumitul restaurant "Cina-Lido” e extraordinară. Inutil să
adăugăm că Bazinul "Lido" cu valuri maritime e centrul sezonului bucureştean şi ţinta
străinilor şi provincialilor care vin în Bucureşti.” (articolul “Numai aşa scăpaţi de căldură” – publicat în revista “Ilustraţiunea Română”
– numărul din 17 iulie 1930)
“Zorile se revarsă pe la
patru... Dar de la trei jumătate cheflii din grădinile de vară, care
încununează marginile Capitalei ca o ghirlandă de verdeaţă cu lăutari, presimt
ca o adiere de răcoare: întâia adiere de răcoare după douăzecişitrei de ore
zăduf!... Cucoanele de lux, rochiile,
decolteurile şi chipurile sifonate de nesomn şi sbucium sentimental se ridică
de la mesele mişcate de la locul lor, urmate de domni cu beţia solemnă,
salutaţi de chelneri şi picoli, care adastă ultimul, supremul bacşiş.
"Şofeurul" care se prăjeşte toată ziua în staţie în arșita soarelui, se răcoreste cu apă rece de la micul rahagiu |
Automobilul a pornit şi el în
penumbra zorilor, nesigur, ca şi cum ar fi luat parte la cheful bucureştean, într'un
zbârnăit furibund de motor străvechi. Şofeurul, care n'a dormit cumsecade de opt zile, mână maşina în legănări, abia ferind-o să
nu izbească micile faetoane cu un singur cal și un vizitiu cu tulpan
alb, care aduce în paie căldările cu lapte cald, de curând muls, din ugerele cu
arome de sulfină, ale vacilor idilice, dintre salcâmii foşnitori de la ţară. Primii vardişti, care apar în
uniformă colonială la intrările şi răscrucile din Bucureştii propriu zişi,
salută automobilele în care bănuiesc că sunt superiorii în stare de ebrietate, uimiţi
şi ei de liniştea neobişnuită a acestui amestec de timp, despre care se spune
atât de frumos româneşte că "se'ngână zorile". Cu întâile raze ale
soarelui, câte o mână albă de cucoană, sau păroasă de bărbat, trage storul la
etaj, unde de aseară nimeni n'a putut închide bine ochii, în speranţa
unui somn mai adânc, o oră sau două.
Porumbielul! Ia porumbielul fierbinte! |
Dar ce iluzie!... În răcoarea
înşelătoare a dimineţii încep să fluiere sirenele fabricilor, care-şi cheamă
lucrătorii de la cinci dimineaţa. Tramvaiele au început să duduie pe şinele
prelungi cere împânzesc oraşul, până'n ţarinele de la margini, zguduind casele,
de zornăie geamurile, pocnind încheieturile şinelor, ca o prevestire de cataclism.
În străzile ferite de această calamitate şi unde chiriile sunt duble - s'au
ivit întâii precupeţi, cu zarzavaturi cărate în spinarea deşălată, spre a fi
vândute "boierilor" cu preţ de speculă. În străzile aşa-zis liniştite,
unde vor să doarmă "intelectualii" - medicii, avocaţii, funcţionarii superiori,
ziariştii, miniştrii, ofiţerii de stat major - se iscă hărmălaia fără pereche decât în Orient a "oltenilor", cu glasuri exasperante, ţipând ca dervişii muşcaţi de vipere, toate legumele lumii, peştele cu
tarif de parc'ar fi fost adus din Australia, cărbunii de care n'are nevoie
nimeni.
Sergent bucureștean cu cască colonială își permite luxul unei înghețate cumpărate de la negustorul ambulant |
Galbeni, de parc’ar fi scăpat
din camere de tortură, bucureştenii îşi părăsesc căminul cu ochii furioşi,
îndreptându-se neurastenizaţi spre serviciile unde-i aşteaptă o muncă insipidă,
un "şef" tot atât de isteric ca şi ei, puşi cu toţii pe harţă şi pe crimă. Numai
zidarii pe binalele ridicate asemenea unor jucării copilăreşti, cântă cu voci
de Şaliapin şi Carusso, de la ora nouă dimineaţa, zămislind un adăpost
confortabil şi graţios, de care ei nu vor avea parte niciodată. Prin mahalale
au început să fumege grătarele şi aerul se încarcă de un parfum iute de usturoi
şi carne prăjită. La amiază din cadele uriaşe, de la colţuri şi răscruci de
străzi, începe să se scurgă pe trotuar gheaţa topită, din care un mic vânzător,
cu şorţul lung al lui taică-său, vinde câte un sifon sau o limonadă, care până
la destinaţie dobândeşte temperatura şi gustul ceaiului stătut.
În lipsă de clienţi lustragiul a adormit la umbră |
După dejunul luat în sudori
de "burghezi” la marginea de trotuar sau la măsuţa umedă, pe la cârciumile de
la periferie, începe tortura muştelor şi bondarilor, puşi să alunge ultima încercare
a disperaţilor bucureşteni de-a fura un sfert de ceas de somn - şi noua năvală
a barbarilor care iau locul precupeţilor, cumpărătorii de haine vechi, cu picioare
negre goale, pantaloni ferfeniţiţi de gală şi pălării rupte de panama. De pe la
şase seara băieţii din bodegi şi cârciumi "răcoritoare“, stropesc un prundiş
grosolan şi trotuarul din faţa localului, cu pâlnia umplută de apă încropită,
care mai mult ridică praful şi face noroi. Lăutarii cu gâturi prelungi,
feţe oacheşe de mumii şi ochii holbaţi de o foame ancestrală, intonează întâiul
marş, scandalos şi fără ritm, singuri în fundul grădinii cu mesele goale şi feţele
de mese pătate de chefurile din ajun. Înebuniţi de-o zi de iad, bucureşteni
uită cu dinnadinsul de amăgirea petrecerii din ajun şi cu riscul de-a nu plăti
chiria, sau de-a intra în puşcărie, pentru delapidări de bani publici, îşi iau
prietena sau soţia şi copiii şi pornesc spre "grădina de vară" a
periferiei, în speranţa de-a găsi o nouă climă şi un suflet nou.
La o terasă cu jazz-band |
La Şosea, în boschetele cu
flori suave şi colonade amintind graţiile partenonului, drama e aceiaşi deşi
chelnerii sunt mai sclivisiţi, preţurile mai mari, domnii mai pretenţioşi şi
cucoanele mai capricioase. Prostraţia iniţială devine însufleţire pe la miezul
nopţii şi entuziasm pe la ora două... Pentru ca la patru povestea să înceapă
iar, cu revărsatul zorilor, vardiştii în costume coloniale, lăptăresele,
sirenele fabricii si tramvaiele… “ (articolul “Într’o zi de
vară” – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 22 iulie 1936)
La răcoare, pe iarba verde, în aerul parfumat al pădurii…
“Oamenii au părăsit oraşul cu aerul asfixiant al sufrageriilor de toată mâna, pentru câteva ceasuri de plăcere, de odihnă, la umbra stejarilor. Alungati de monotonia vieţei de oraş, iată’i “la iarbă verde", voioşi, în jurul unei mese improvizate. Aşa petrec oamenii în alte ţări. Aşa au început să petreacă şi la noi, cum petreceau odată bătrânii noştri care aveau cultul odihnei duminicale şi al petrecerilor câmpeneşti. Ce e drept, bătrânii nu petreceau cu gramofonul încărcat cu jazz-uri sau lăutari cu saxofoane miorlăite. Aveau “cobzarul" lor, cu cântece duioase pentru nervii liniştiţi care nu reclamau flagelaţia artistică a orchestraţiei de astăzi.... Cobzarul cu cântecele fermecate, vinul din Cotnarul autentic isvor de viaţă si de veselie sănătoasă.
![]() |
Un picnic romantic |
Un reviriment s'a produs şi la noi în mentalitatea oraşenilor. Astăzi, la ceasul prânzului, păduricile din preajma oraşelor sunt pline de oamenii care fug de larma şi aerul viciat pentru un ceas de petrecere şi de odihnă “pe iarba verde". Acolo, omul uită confortul pe care'l socoteşte, în viaţa de toate zilele, indispensabil. Acolo, omul lasă pretenţiile şi eticheta. Întins pe iarba verde, românul, după “ce se face comod"... mănâncă. În graba mare, furculiţele au fost uitate acasă şi solniţa argintată este înlocuită simplist cu puţină sare, pusă într’un petec de jurnal... N'are a face! E bine şi aşa! Ce gust incomparabil are puiul bine fript, rumenit şi topit cu mujdei de usturoi! Ce minunată este telemeaua ruptă cu mâna şi combinată savant cu ceapa verde! Spuneţi’mi mie câte parale face o bucaţică de pastramă crenelată ca un turn de cetate medieval şi friptă... la faţa locului! lar vinul, răcit în pârâiașul care şerpuieşte discret la picioarele noastre, nu ştiu cum, dar parcă are o aromă specială, un gust deosebit... “sparge cerul gurii" să se sature şi cei însetaţi să se răcorească!
![]() |
Picnic interbelic in familie |
Ce bine se simte omul scăpat din corsetul civilizaţiei. După o mâncare straşnică, udată din belşug, un pic de odihnă nu strică. Şi românul nostru îşi face siesta. Pitpalacii şi mierlele îi şoptesc de dragoste în crângul apropiat. O boare de vânt răcoreşte faţa pământului. Cerul e atât de albastru şi zarea atât de senină. Gândurile se încâlcesc şi se amestecă şi somnul te fură încet, ducându’te pe nesimţite în ţara zânelor pădurii, cu pitici, cu broaşte mari de’o şchioapă şi cu palate de cristal.” (articolul “Pe iarba verde” – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” - numărul din 15 august 1939)
Nu mai vrem. O să lăsăm naibii și birou, și muște și plecăm. Uf.. Ce căldură nene! Mergem pe marginea apei, poate prindem un pește. Și așa grătarul sfârâie, plin de mici și fleici. Un crăpcean, ar arăta bine, cu un pic de mujdei. Poate or fi și raci. Și așa coana mare, soacra noastră cea de toate zilele, a pus o găleată cu apă la foc. Nici aici n-are stare.
RăspundețiȘtergereLa birou nu mai e de trăit. Până și femeia de serviciu, se uită chiorâș, când picură cerneala pe lespezile de gresie, despuiate de covoare... Și aerul parcă, se zbate de căldură, vibrează chinuit și oftează..! E prea cald. O să facem o baie în rău! Ne despuiem printre sălciile, și ele toropite de căldură, și, bâlbâdâc! Știa el Creangă ce bine e la scăldat!
Dă-l naibii de birou, nu se poate lucra. Nu mai vrem. Gata. Mergem în concediu. Unde? Oriunde, dar nu aici, asfaltul frige! Poți face economie la gaz!!! Prăjești ouă pe asfalt!
Uf...! Gata, nu mai stăm la birou. Mergem la Ștrand, mergem la pădure, oriunde, dar nu mai vrem la birou..
..
Personajele lui Caragiale și canicula:
Ștergere"Domnul sade alaturi de biurou...
- Teribil sunt de ostenit...
Zicand acestea, domnul se uita lung la un pahar ce sta pe masa aproape gol, si din care a baut impiegatul.
- Ma rog, daca nu va suparati, aveti apa?
- Da.
- E rece?
- Potrivita.
- Nu-i puneti gheata?
- Ba da.
-Asa? ii puneti gheata?
- Fireste!
- E flir... e firl...? ...asta...
- Da, avem filtru.
- Monser! te superi daca te-oi ruga pentru un pahar de apa?... Teribil mi-e de sete!..."
Sper să nu te supere povestea mea despre plictiseala unei zile toride.
RăspundețiȘtergereNu mă supără deloc, venerabilă duduie! :)
Ștergere