Destinul tragic al unei actrițe de comedie: Nora Piacentini

Una dintre marile vedete ale teatrului românesc din perioada interbelică a fost - fără îndoială - actrița Nora Piacentini (n. 1905 – d. 1945). Iată cum o caracteriza teatrologul F. O. Fosian în volumul "87 artiști bucureșteni": „… întruchiparea în carne și oase a celebrei vedete a desenului animat Bety Boop… În plus un farmec personal, un haz copios, o actriță care posedă la superlativ arta de a amuza spectatorii. E o apariție de ghiduș svăpăiat, de ștrengariță, de drac împielițat… De la cocotele pe care le-a interpretat la "Teatrul Vesel" – cocotele de hilariantă realizare - până la profesoara din "Ionescu G. Maria" și de la aceasta la "Kiki" – recenta ei mare creație – Nora Piacentini a parcurs etape grele, pe care le-a învins cu succes…”.

Maeștri teatrului românesc
Nora Piacentinii alături de celebrii
Stroe și Vasilache - 1938

Nora Piacentini - Debutul

Nora Piacentini - „un moț de fată picat de pe malurile Dunării” (conform aceluiași autor) – a fugit de acasă după ce a văzut piesa de teatru „Moartea civilă”, în care juca marele Manolescu, aflat în turneu cu trupa sa la Galați. A plecat la București, unde s-a înscris la Conservator. A studiat teatrul în clasa celebrului actor Constantin NottaraNora Piacentini a debutat la "Teatrul popular", în „Școala femeilor” de Molière. Au urmat roluri memorabile „puse exclusiv în slujba genului comic pe care-l reprezintă chipul ei șăgalnic…” pe mai multe scene bucureștene: Teatrul Regina Maria, Teatrul Vesel, Teatrul Comedia. 

Mari actori
Nora Piacentini în rolul "Vagabondului Luca" 
din piesa "Domnișoara Nastasia" de G. M. Zamfirescu
pe scena Teatrului Maria (1932)

Nora Piacentini în trupa lui Sică Alexandrescu

Între anii 1941-1942 Nora Piacentini a făcut parte din trupa lui Sică Alexandrescu (cel care mai târziu avea sa fie directorul de scenă al Teatrului Național din București) împreună cu o întreagă pleiadă de mari actori, dintre care îi amintesc doar pe Ion Iancovescu, Jules Cazaban, V. Maximilian precum și pe mai tinerii pe atunci Radu Beligan, Gr. Vasiliu-Birlic, Mișu Fotino


"Adevărul" - numărul din 12 februarie 1936

Actrița a avut parte - asemeni tuturor actorilor - de critici bune în presa vremii („D-ra Piacentini a jucat foarte frumos. Știind totdeauna să sublinieze prin mimică și atitudini variate, momentele caracteristice din interpretarea d-sale.” - cronică publicată în "Universul literar" din 18 februarie 1939 la spectacolul "Kiki" de Andre Picard), de critici "bunicele" („Doamna Piacentini a găsit câteva accente frumoase în rolul dactilografei. O preferam însă în comedie. Iată, de-o pildă: acum 10 ani a interpretat în "Mărgeluș" rolul deținut acum de Fifi Harand. Și a dobândit, în scurta sa apariție comică, un succes mai mare decât în rolul de astăzi, de proporții mai mari, dar ușor melodramatic.” - cronică publicată de "Universul literar" din 11 aprilie 1942 la reluarea piesei "Mărgeluș", jucată pe scena Teatrului "Comedia"), sau de critici devastatoare („D-na Nora Piacentini merge pe rol ca pe catalige, sigură și grăbită, fiindcă pe lângă clișeul de succes al rolului își are și d-sa mecanica de succes a rutinei. D. Radu Beligan a pus nu numai frumoși bemoli și discreție în rolul de sigur succes al eroului, ci din nefericire și ceva mai mult: o prematură blazare a unei stele obosită de a mai fi cu coadă." - cronică apăruta în "Revista Fundațiilor Regale" din 1 octombrie 1943, pentru piesa "Pensiunea dragostei" de Al. Kirițescu și N. Vlădoianu, jucată pe scena Teatrului "Alhambra").

"Domnișoara Cucu" din "Steaua fără nume"


Caricatura
Roluri multe – roluri fumoase. Dar rolul care va rămâne cu siguranță în istoria teatrului românesc este acela al "Domnișoarei Cucu" din piesa "Steaua fără nume" de Mihail Sebastian. Premiera a avut loc în ziua de 1 martie 1944, la Teatrul "Alhambra", în regia lui Soare Z. Soare. În distribuţie: Radu Beligan, Maria Mohor, Nora Piacentini, Nineta Gusti, Mircea Șeptilici și Mircea Anghelescu. A fost un succes de proporții. Rolurile principale ale piesei au fost scrise special pentru cei doi mari actori ai scenei românești, Radu Beligan și Nora Piacentini. Mihail Sebastian nota în jurnalul său: “M-am zvîrcolit pînă dimineaţa, asaltat de gînduri, de soluţii, de întrebări – şi pentru toate mi se părea că găsesc răspuns, cu o magică uşurinţă. (...) Rolul bărbatului îl potrivesc pentru Beligan, rolul femeii îl potrivesc pentru Nora Piacentini”.

Din presa vremii
Aceasta premieră ascunde o poveste adevarată: în anul 1944, din cauza legilor antisemite impuse de statul român, evreilor fiindu-le interzis să apară pe afișele teatrelor românești, Mihail Sebastian nu avea drept de semnătură. Autorul meționat pe afiș: "Victor Mincu". În fapt este vorba despre Ștefan Enescu un fost coleg de liceu al lui Mihail Sebastian la Brăila). La premieră sala a fost arhiplină. Agenții Siguranței statului împânzeau și ei sala Teatrului "Alhambra" (azi "Teatrul de comedie"). ”Nu a fost un succes, a fost un triumf!“ - scria presa vremii. Emoțiile nu s-au încheiat însă o dată cu seara premierei. La câteva zile după premieră, Neagu Rădulescu a publicat mai multe caricaturi ale actorilor și o anagramă în care se întreba cine este autorul piesei. Literele dădeau “Mihail Sebastian”. La cinci zile după premieră, sub semnatura V. Mardare, apărea un articol în "Universul" cu titlul “Camuflaj în teatru“, articol în care spectacolul era atacat virulent datorită originii semite a autorului adevărat, știut în fapt de toată lumea. Din fericire avocatul Ștefan Enescu nu s-a lăsat intimidat de virulența atacului. El a obținut un drept la replică care a for publicat a doua zi în "Universul". Aici a afirmat din nou că el este autorul piesei "Steaua fără nume". Abia atunci campania de presă s-a oprit. 

Caricatura
În mod straniu, mulți dintre cei implicați în conspirația premierei cu “Steaua fără nume“ au avut un destin tragic: regizorul Soare Z. Soare a murit în 23 august 1944 la podul Băneasa, ucis de un glonț rătăcit ricoșat din pavaj. Mihail Sebastian a murit într-un accident de automobil, pe Bulevardul Regina Maria, în mai 1945. Nicu Vlădoianu s-a sinucis în anul 1948, în Egipt. Mircea Șeptilici a făcut închisoare în anii 50 pentru “delicte politice“. Nora Piacentini s-a sinucis în anul 1945. 



Caricatura
Iată cum consemna acest trist eveniment un articol publicat în 21 ianuarie 1945 de revista "Universul literar": „Cu ce judecată poți împăca uneori durerea ajunsă să doboare până și sentimentul de viață, atunci când orice nădejde din tine este distrusă? (…) Doamne, de câte neîndurătoare renunțări s’o fi lovit Nora Piacentini ca să accepte porunca unui tragic destin!... Și - poate - de câte alte dureri a vrut să fugă ca să-și găsească liniștea în veșnicie!... Prinsă de-o meserie a carei izbândă era râsul și veselia ei, Nora Piacentini trebuia să se împotrivească oricărei urme de tristețe, numai ca să-și păstreze nemicșorată dispoziția cu care își obișnuise publicul. Pe forța neegalabilului său talent comic, drama sufletească urma să capete întâietatea. Și a murit…. a murit râsul, a murit veselia și – ce e mai dureros – am pierdut talentul actriței care ne dăruise etalonul valorii prin muncă și nedesmințită pasiune de artă.”



27 de comentarii :

  1. Multumesc pentru acest articol.Cu toate ca spun ca stiu multe, despre aceasta minunata artista nu am auzit pana acum nimic. Odorica

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu stiam nici eu decat numele - din Jurnalul lui Mihail Sebastian ( pe care va recomand sa il cititi ! ). Am inceput apoi sa caut. Ce am gasit v-am impartasit si voua.
    Daca va abonati - veti primi si urmatoarele poastari pe care le pregatesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumim pentru aceste interesante informatii
    Astept cu nerăbdare următoarele
    Citesc cu mare interes tot ceea ce publicați şi incă o dată Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi place să mă joc cu istoria. Ce iese din jocul meu vedeți și voi. Te mai aștept așadar pe blog. :)

      Ștergere
  4. La cimitirul Bellu Catolic din Bucureşti, pe aleea din dreapta bisericii, se află mormântul Norei Piacentini. Pe piatra din marmură alba, se afla chipul ei surâzător, ca şi cum de dincolo de lume, zâmbeşte vieţii… pierdute. Legenda spunea că ar fi mâncat prea multe migdale amare… care conţin acid cianhidric, o otravă extrem de puternică, cu acţiune rapidă. Doza mortală pentru un adult de 70 kg este de 50 mg de acid cianhidric. Zece sâmburi de migdale amare sunt fatali pentru un copil, iar 60 pentru un adult. Oare e doar o legendă? Poate veşnicul zâmbet era doar o mască, menită să ascundă o tristeţe căreia nu i-a putut găsi remediu ? Sau poate unele probleme maritale, cu soţul ei Nicolae Stroe (Alo, alo, aici e Stroe, Și roagă să-i dați voie, O clipă să vă-nveselească,Să glumească, Iar cu Voi".) să fi fost motivul? Sau neîmplinirea cu următorul soţ Mircea Şeptilici? Marmura rece a păstrat doar zâmbetul ei… dar nu pentru multă vreme. Piatra distrusă de vreme a fost înlocuită cu o cruce mică din marmură, pe care scrie SEC doar numele ei – data naşterii şi a morţii…Şi-a fost uitată, că “şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti…

    RăspundețiȘtergere
  5. Dar uite că un blog încercă să readucă pe firmament - atât poate un blog - cariera actriței „pusă exclusiv în slujba genului comic pe care-l reprezintă chipul ei șăgalnic…"

    RăspundețiȘtergere
  6. Impresionant. Recunosc spre rușinea mea că n-am auzit de această mare comediană interbelică. Destin tragic deși deseori întâlnit în istoria marilor comedianți, fie iei artiști de teatru sau circ. Îți trebuie o mare putere interioară ca să treci tot timpul peste propriile frământări, ca apoi să faci publicul să râdă în hohote. Din păcate, timpul este aliatul de nădejde al uitării, ajutat ce-i drept și de ignoranță.Cei mai mulți tineri de azi nu au habar de actorii din generația de aur a anilor 50, așa că...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate că e rolul nostru, al tuturor, să ne recuperăm valorile - de ieri sau de azi. Te mai aștept pe blog, Radu Brădeanu!

      Ștergere
  7. Eu sint fiica lui mircea septilici, rhoda septilici si desigur o stiu pe minunata nora piacentini din multele povesti de la tata, de asemeni as recomanda sa cititi articolulu din revista teatru povestea stelei fara nume scri de tat care a aparut si in israel. A fost o mare conspiratie si nu toti actorii stiuau la premiera ca mihai sebastian este autorul. Pe dl enescu il tin minte bine. Cu multumiri pentru acticol.

    RăspundețiȘtergere
  8. Da ii vizitam mormintul des cu tata. Nora piacentini s-a sinucis cu o overdoE de somnifere. Sugerea de insomnii i fernale iar in timpul zilei doctorii preacriau uppers in avea perioada se considera normal. Tat si ea aveau o viata profesionala extrrem de solicitanta cu trei spectacole in aveasi seara la trei tetre diferite. Acest regim de uppers si downers duce la imbalanta si pur si simplu a vrut sa doarma ...o mare tragedie tat a sugerit enorm. Viata merge inainte s-a reinsurat si am venit eu. Am mukte poze cu ea din piese si viata. Un mare talent si un om exceptional.

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu sint fiica lui mircea septilici, rhoda septilici si desigur o stiu pe minunata nora piacentini din multele povesti de la tata, de asemeni as recomanda sa cititi articolulu din revista teatru povestea stelei fara nume scri de tat care a aparut si in israel. A fost o mare conspiratie si nu toti actorii stiuau la premiera ca mihai sebastian este autorul. Pe dl enescu il tin minte bine. Cu multumiri pentru acticol.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mircea Septilici este un actor pe care l.am admirat pentru talentul actoricesc si pentru distinctia lui, era un rafinat, un domn adevarat.Si acum asculta piese de teatru in care a jucat alaturi de alti mari actori romani. M.as bucura f.mult sa vad fotografii pe care le aveti cu dansul si cu Nora Piacentini.
      Va multumesc nespus.
      WA +40721837017

      Ștergere
    2. As putea sa va trimit imagini de arhiva cu cei 2 adorabili actori: Mircea Șeptilici si Nora Piantini

      Ștergere
    3. Ar fi perfect. Poate și povestea unor întâmplări ce cei doi mari actori? deierisideazi@yahoo.com

      Ștergere
    4. Da, m-a atras ca prin miracol numele lui Mircea Septilici din cartile lui Candid Stoica. Apoi am aflat ca dumnealui si Nora Piacentini au locuit pe strada Antim nr. 54 in acelasi imobil cu mine, ei in apartamentul de 2 camere de la parter din curtea interioara. Desi eu m-am nascut in 1951 inca se mai vorbea ca in acea casa s-a sinucis Nora Piacentini. Numele acesta mi-a ramas in memorie legat de un gest extrem. Apartamentul acesta il cunosc bine caci un bun prieten a locut acolo 11 ani. Acum totul este pulbere, strada fiind in mare parte demolata iar eu scriu din Montreal unde Marieta Luca, actrita a Teatrului de comedie, mi-a deschis o poarta spre culisele teatrului. Mi-a daruit 2 din cartile lui Candid Stoica. Da, sa aprindem o candela pentru cei ce nu mai sunt. Lumina sa le dea speranta.

      Ștergere
    5. Mulțumim pentru amintirile pe care ni le-ai spus. Poate ai vreo fotografie a casei de pe strada Antim nr. 54? Cred că ar completa cum nu se poate mai bine articolul... (deierisideazi@yahoo.com). Te mai aștept pe blog, Mircea!

      Ștergere
    6. Am doar amintirile copilariei. In apartamentul Norei a locuit prietenul meu Dan Iacob. Imobilul apartinea familiei actritei Aglae Metaxa, sotia lui Stefan Enescu, prietenul lui Mihail Sebastian, autorul piesei "Steaua fara nume". Ei au "conspirat" si au pus-o in scena in 1944. Prietenul meu a parasit tara pentru Israel in 1962. Era in clasa a 4-a. Ne-am revazut dupa 8 ani tot acolo in Antim. In 1977 cladirea a rezistat cutremurului dar nu a rezistat demolarilor. Multe case frumoase incarcate de istorie s-au pierdut. Si multe destine s-au frant. Pentru mine Strada Antim este o magie a celor mai frumosi ani. Eliade avea dreptate. PS. Aglaita a fost artist emerit la Notara. A murit de cancer ganglionar in 1982, a avut un fiu talentat ca ea care a ajuns arhitect, Stefan Enescu a facut inchisoare politica fiind eliberat in 1965.....da! ce ti-e viata! Biata Nora, poate ca de asta se temea.

      Ștergere
    7. Emoționante amintirile tale. Mulțumim mult. Te mai aștept pe blog, Mircea!

      Ștergere
    8. Da, nu gasesc o explicatie pentru emotia pe care mi-o trezeste Mircea Septilici. In mod special el. Dar pot sa spun ca si viata celorlalti actori ma tulbura. Imi dau seama cum au trait si cum multi au fost nedreptatiti dupa Revolutie. Ce pacat ca iertarea si dragostea nu domina viata romanilor! Ii multumesc actorului Candid Stoica pentru ca a publicat "jurnalul sau de bord". Mi-a incalzit inima. S-auzim numai de Bine!

      Ștergere
    9. Să reușim măcar să salvăm, atât cât se mai poate, memoria actorilor de altădată. Mulțumesc mult!

      Ștergere
  10. Mulțumesc mult, Rhoda Septilici. Dacă puteți să îmi trimiteți câteva povești despre tatăl d-voastră sau fotografii Nora Șeptilici sau cu alți actori din perioada interbelică, De ieri și de azi ar fi încântat să le găzduiască! deierisideazi@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  11. Răspunsuri
    1. Vezi și comentariul de mai sus semnat de JMC din 27 februarie 2019.
      Te mai aștept pe blog, Ciprian!

      Ștergere
  12. A existat si o Jeni Metaxa (Metaxa-Doro), actrita de opereta din interbelic, colega cu V. Maximilian. Vreo legatura cu Aglae Metaxa? Multumesc!

    RăspundețiȘtergere