"" DE IERI ȘI DE AZI: De Bobotează – odinioară

Recomandări:

De Bobotează – odinioară

În Țările Române de odinioară, Boboteaza sau Iordanul era considerată cea mai mare sărbătoare religioasă după cea de Înviere și ca urmare sărbătorirea acestei zile se făcea cu fastul de rigoare. Festivitățile aveau concomitent un caracter religios și unul popular, prilejuind în același timp și cea mai mare serbare ostășească a țării.  
 
Manifestările debutau în ajunul Bobotezei când “era obiceiul ca săvârșirea slujbei bisericești ‹‹sfeștania cea mare›› să se facă de un episcop sau de un arhiereu. Vodă, după slujbă, se ducea la spătărie – adică în sala scaunului domnesc – unde primea pe Mitropolit, pe boieri și pe arhierei. Atunci se duceau preoții Curții și protopsaltul și alți cântăreți și cântau troparul și condacul praznicului. Toți, de la Vodă, fii acestuia dacă erau de față, până la Mitropolit, și boierii ascultau cântarea în picioare. După aceea preotul care slujise liturghia dădea crucea Mitropolitului care o săruta. Venea rândul lui Vodă care săruta și dânsul crucea și era stropit cu agheasmă. La fel erau stropiți și fii sau neamurile lui Vodă. În vremea aceasta tunurile bubuiau afară și muzica ostășească începea să cânte. Arhiereii sărutau la rândul lor și ei crucea, iar diaconul Curții Domnești ținea o mică cuvântare. După aceea veneau egumenii de la mănăstirile bucureștene cu daruri și făceau urări lui Vodă.” (1) Plocoanele constau de obicei învulpi, iepuri, brânză de bivoliță și pește, căci Vodă în ajunul sfintei sărbători nu mânca carne. Pe atunci postul era post, chiar și în curtea lui Vodă (să-l fi ferit sfântu’ afle Mitropolitul că n'a postit!)." (2).



Ziua se termina bineînțeles cu un mare ospăț dat la spătărie. La acesta participau Vodă, Mitropolitul, boierii, egumenii și călugării:

“Mare masă mi-e întinsă
Și de mari boieri cuprinsă,
De boierii sfatului,
Stâlpii Țarigradului
Sfetnicii'mpăratului.
Dar la masă ce mănâncă?
Numai știucă și păstrungă
Și galbenă caracudă
Cu pește d'ăl mărunțel,
Mor boierii după el.
Din pahare ce'mi înghit?
Vinul alb și rumenit
De la vii moldovenești
Din podgorii muntenești,
Și din pivnițe Domnești.” (2)




ZIUA DE BOBOTEAZĂ


În dimineața zilei de Bobotează Vodă mergea la biserică cu toată boierimea, iar Doamna, însoțită de toate jupânesele cele mai de frunte. Înaintea perechii mergeau doi boieri îmbrăcați în caftan de tafta neagră și ținând câte o lumânare mai lungă ca statura unui om, gătită cu mătăsuri. După ce slujba bisericească se sfârșea, se duceau cu toții la «Jordan» (un râu din apropierea bisericii la care se făcea marea sfeștanie și aghiasma).” (2) 
 
Arhidiaconul Paul de Alep, cel care l-a însoțit pe Macarie, Patriarhul Antiohiei, într-o călătorie prin Moldova și Valahia între ani 1652-1660 consemna:

Procesiunea de Bobotează
în frunte cu Patriarhul Miron Cristea - 1934

“Mulțimea și bucuria gloatelor în Țara Românească la Bobotează, întrece tot ce se petrece la curțile celor mai mari principi ai creștinătății, judecând după tot ce am auzit și am văzut. Seara (în ajun) după rugăciunea asupra apei, clericii își umplu urcioarele și căldărușele dintr'însa și, îmbrăcându-se în feloane (odăjdii), iau crucile în mâini și merg mai întâi la palatul beiului, pe care îl stropesc fiecare la rândul său și deosebit și primesc de la el câte un frumos present; apoi merg la Mitropolitul local, pe la casele tuturor miniștrilor, unde sunt primiți cu multă cinste și, în fine, pe la casele tuturor cetățenilor.

De Bobotează - 1931

În sfârșit (în ziua de Bobotează) noi ieșirăm afară din biserică pentru ca Patriarhul să afunde Crucea în râu. Procesiunea o formau dintâi stegarii, doi câte doi. Steagurile aveau cruci în vârf; apoi cei cu torțe, apoi preoții, doi câte doi, apoi Patriarhul cu Mitropolitul. Patriarhul cu crucea în mâna ajunse la malurile râului, el găsi apa înghețată căci dimineața era un ger de crăpau pietrele. Acum oamenii sparseră gheața și Patriarhul afundă crucea în apă de 3 ori, în care timp se cânta un imn; după aceea mulțimea își umplu urcioarele din râu, iar preoții cufundară un mare număr de copii, dintre care vreo câțiva au înghețat. Pe noi ne durea la auzul țipetelor copiilor suferind din cauza ghieței. Când beiul sărută crucea, se dete semn trupelor de descărcară toate muschetele lor, de bubuia prin aer, și noi ne temeam să nu cadă peste noi biserica. Urechile noastre asurziseră de tot. De aici Patriarhul stropi pe boierii cei de față. Să’i fi văzut ca niște flori de primăvară în strălucitele lor haine și înveliți în blane, ceia ce se consideră ca un indispensabil semn de bogăție… Cătăm să observăm că toți boierii ce mari munteni sunt peste măsură religioși."

Pregătiți pentru a scoate
crucea din Dâmbovița - 1932

Boboteaza era în vechime și un prilej pentru a face acte de filantropie. Paul Panaitescu consemna în “Foaia Populară” din 9 ianuarie 1900: “Să nu uităm însă că, cu ocasia acestor sărbători, se făceau multe acte de filantropie, mai ales de cucoanele cele mari. Așa, se povestește despre cucoana Luxandra a Banului Alecu Văcărescu că îmbrăca familii întregi din mahalaua sa și înzestra fetele sărace, despre cucoana Marghioala Rosetti care în ajunul Bobotezei umbla din casa în casă de făcea milostenii; cucoana Catinca a banului Ghica, născută Câmpineanca, întreținea săracii din 5 județe. Marele patriot Ion Câmpineanu, devenind stăpân pe averea sa, liberă îndată toți țiganii robii (câte-va sute) și desființă claca de pe moșia sa. Vestitul lăutar Dimitrache, care fusese admirat de Axtat și de Liszt, propuse boierului său să-i vânză libertatea pe 300 de galbeni ce avea agonisiți dar acesta îi ceru 1000. Câmpineanul, aflând de acest fapt, dărui țiganului lăutar 700 galbeni ca să-și răscumpere libertatea de la nedemnul său stăpân. În majoritatea cazurilor la Crăciun, Anul Nou și mai ales la Bobotează se manifestau multe acte de virtute creștinești.” (2)
Surse:

(1) articolul “Iordanul la Curtea Domnească din București” – publicat în Gazeta Municipală” - numărul din 8 ianuarie 1939
(2) articolul “Boboteaza în vechime” - semnat de Paul Panaitescu – publicat în “Foaia Populară” - numărul din 9 ianuarie 1900



8 comentarii :

  1. Răspunsuri
    1. Din fericire unele dintre ele se mai pastreaza, pe ici pe colo...

      Ștergere
  2. Chiraleisa. Obicei de bobotează. La țară.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord. Chiraleisa este o formulă liturgică rostită de cei care însoțesc pe preotul creștin ortodox când acesta umblă cu sfințirea caselor de sărbătoarea Botezului Domnului (Bobotezei). Provine din rugăciunea grecească Kírie eléison (în română Doamne miluiește).

      Te mai aștept pe blog, Octavian!

      Ștergere
  3. Asăzi, unii preoţi, nu mai intră în casă pentru a o sfinţii cu busuiocul. Bat la uşă şi întind mâna pentru a li se da un ban. Foarte trist! Întotdeauna, uşa mea era deschisă preoţilor în astfel de situaţii, dar anul acesta, uşa nu
    s-a mai deschis, deoarece anul trecut, popa nu a mai trecut pragul casei mele pentru a o sfinţii, doar a cerut bani. Ruşinos...

    RăspundețiȘtergere
  4. Superb articol! Nu știu de ce dar mi se pare că oamenii trăiau mai frumos, nu aveau nevoie de psiholog să îi îndrume , empatia era o condiție umană care-i deosebea de dobitoacele care se mănâncă între ele. Acest articol ar trebui pus în ramă și așezat pe peretele fiecăruia, poate numai să ne amintim cât de buni puteau fi oamenii din aceste locuri.. Mulțumesc fiindcă am avut ocazia să-l pot citi.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce minunat document! Va multumesc ! Chiraleisa sau Țuraleisa cum i se spunea in satul meu, am cunoscut-o si eu. La multi ani blogului educativ! La multi ani cu sanatate stimate Domn M Chisca ! Cu sentimente de recunostinta, P Becker

    RăspundețiȘtergere