În Țările Române de odinioară, Boboteaza sau Iordanul era
considerată cea mai mare sărbătoare religioasă după cea de Înviere și ca urmare
sărbătorirea acestei zile se făcea cu fastul de rigoare. Festivitățile aveau
concomitent un caracter religios și unul popular, prilejuind în același timp și
cea mai mare serbare ostășească a țării.
Manifestările
debutau în ajunul Bobotezei când “era obiceiul
ca săvârșirea slujbei bisericești ‹‹sfeștania cea mare›› să se facă de un
episcop sau de un arhiereu. Vodă, după slujbă, se ducea la spătărie – adică în
sala scaunului domnesc – unde primea pe Mitropolit, pe boieri și pe arhierei.
Atunci se duceau preoții Curții și protopsaltul și alți cântăreți și cântau
troparul și condacul praznicului. Toți, de la Vodă, fii acestuia dacă erau de
față, până la Mitropolit, și boierii ascultau cântarea în picioare. După aceea
preotul care slujise liturghia dădea crucea Mitropolitului care o săruta. Venea
rândul lui Vodă care săruta și dânsul crucea și era stropit cu agheasmă. La fel
erau stropiți și fii sau neamurile lui Vodă. În vremea aceasta tunurile bubuiau
afară și muzica ostășească începea să cânte. Arhiereii sărutau la rândul lor și
ei crucea, iar diaconul Curții Domnești ținea o mică cuvântare. După aceea
veneau egumenii de la mănăstirile bucureștene cu daruri și făceau urări lui
Vodă.” (1) Plocoanele constau de obicei în
“vulpi, iepuri, brânză de bivoliță și pește, căci Vodă în ajunul sfintei
sărbători nu mânca carne. Pe atunci postul era post, chiar și în curtea lui
Vodă (să-l fi ferit sfântu’ să afle Mitropolitul
că n'a postit!)." (2).
Ziua
se termina bineînțeles cu un mare ospăț dat la spătărie. La acesta participau
Vodă, Mitropolitul, boierii, egumenii și călugării:
“Mare masă mi-e întinsă
Și de mari boieri
cuprinsă,
De boierii
sfatului,
Stâlpii
Țarigradului
Sfetnicii'mpăratului.
Dar la masă ce mănâncă?
Numai știucă și
păstrungă
Și galbenă caracudă
Cu pește d'ăl mărunțel,
Mor boierii după
el.
Din pahare ce'mi
înghit?
Vinul alb și
rumenit
De la vii moldovenești
Din podgorii
muntenești,
Și din pivnițe
Domnești.” (2)
“În
dimineața zilei de Bobotează Vodă mergea la biserică cu toată boierimea, iar
Doamna, însoțită de toate jupânesele cele mai de frunte. Înaintea perechii
mergeau doi boieri îmbrăcați în caftan de tafta neagră și ținând câte o lumânare
mai lungă ca statura unui om, gătită cu mătăsuri. După ce slujba bisericească
se sfârșea, se duceau cu toții la «Jordan» (un râu din apropierea bisericii la
care se făcea marea sfeștanie și aghiasma).” (2)
Arhidiaconul Paul de Alep, cel
care l-a însoțit pe Macarie, Patriarhul Antiohiei, într-o călătorie prin
Moldova și Valahia între ani 1652-1660 consemna:
Procesiunea de Bobotează în frunte cu Patriarhul Miron Cristea - 1934 |
“Mulțimea
și bucuria gloatelor în Țara Românească la Bobotează, întrece tot ce se petrece
la curțile celor mai mari principi ai creștinătății, judecând după tot ce am
auzit și am văzut. Seara (în ajun) după rugăciunea asupra apei, clericii își
umplu urcioarele și căldărușele dintr'însa și, îmbrăcându-se în feloane
(odăjdii), iau crucile în mâini și merg mai întâi la palatul beiului, pe care
îl stropesc fiecare la rândul său și deosebit și primesc de la el câte un
frumos present; apoi merg la Mitropolitul local, pe la casele tuturor
miniștrilor, unde sunt primiți cu multă cinste și, în fine, pe la casele
tuturor cetățenilor.
De Bobotează - 1931 |
În
sfârșit (în ziua de Bobotează) noi ieșirăm afară din biserică pentru ca Patriarhul
să afunde Crucea în râu. Procesiunea o formau dintâi stegarii, doi câte doi.
Steagurile aveau cruci în vârf; apoi cei cu torțe, apoi preoții, doi câte doi,
apoi Patriarhul cu Mitropolitul. Patriarhul cu crucea în mâna ajunse la malurile
râului, el găsi apa înghețată căci dimineața era un ger de crăpau pietrele.
Acum oamenii sparseră gheața și Patriarhul afundă crucea în apă de 3 ori, în
care timp se cânta un imn; după aceea mulțimea își
umplu urcioarele din râu, iar preoții cufundară un mare număr de copii, dintre
care vreo câțiva au înghețat. Pe noi ne durea la auzul țipetelor copiilor suferind
din cauza ghieței. Când beiul sărută crucea, se dete semn trupelor de
descărcară toate muschetele lor, de bubuia prin aer, și noi ne temeam să nu
cadă peste noi biserica. Urechile noastre asurziseră de tot. De aici Patriarhul
stropi pe boierii cei de față. Să’i fi văzut ca niște flori de primăvară în
strălucitele lor haine și înveliți în blane, ceia ce se consideră ca un
indispensabil semn de bogăție… Cătăm să observăm că toți boierii ce mari
munteni sunt peste măsură religioși."
Pregătiți pentru a scoate crucea din Dâmbovița - 1932 |
Boboteaza
era în vechime și un prilej pentru a face acte de filantropie. Paul Panaitescu
consemna în “Foaia Populară” din 9 ianuarie
1900: “Să
nu uităm însă că, cu ocasia acestor sărbători, se făceau multe acte de
filantropie, mai ales de cucoanele cele mari. Așa, se povestește despre cucoana
Luxandra a Banului Alecu Văcărescu că îmbrăca familii întregi din mahalaua sa
și înzestra fetele sărace, despre cucoana Marghioala Rosetti care în ajunul
Bobotezei umbla din casa în casă de făcea milostenii; cucoana Catinca a banului
Ghica, născută Câmpineanca, întreținea săracii din 5 județe. Marele patriot Ion
Câmpineanu, devenind stăpân pe averea sa, liberă îndată toți țiganii robii
(câte-va sute) și desființă claca de pe moșia sa. Vestitul lăutar Dimitrache,
care fusese admirat de Axtat și de Liszt, propuse boierului său să-i vânză
libertatea pe 300 de galbeni ce avea agonisiți dar acesta îi ceru 1000.
Câmpineanul, aflând de acest fapt, dărui țiganului lăutar 700 galbeni ca să-și
răscumpere libertatea de la nedemnul său stăpân. În majoritatea cazurilor la
Crăciun, Anul Nou și mai ales la Bobotează se manifestau multe acte de virtute
creștinești.” (2)
Surse:
(1)
articolul “Iordanul la Curtea Domnească din București” – publicat în “Gazeta
Municipală”
- numărul din 8 ianuarie 1939
(2)
articolul “Boboteaza în vechime” - semnat de Paul Panaitescu – publicat în “Foaia
Populară”
- numărul din 9 ianuarie 1900
Frumoase şi interesante obiceiuri!
RăspundețiȘtergereDin fericire unele dintre ele se mai pastreaza, pe ici pe colo...
ȘtergereChiraleisa. Obicei de bobotează. La țară.
RăspundețiȘtergereDe acord. Chiraleisa este o formulă liturgică rostită de cei care însoțesc pe preotul creștin ortodox când acesta umblă cu sfințirea caselor de sărbătoarea Botezului Domnului (Bobotezei). Provine din rugăciunea grecească Kírie eléison (în română Doamne miluiește).
ȘtergereTe mai aștept pe blog, Octavian!
Asăzi, unii preoţi, nu mai intră în casă pentru a o sfinţii cu busuiocul. Bat la uşă şi întind mâna pentru a li se da un ban. Foarte trist! Întotdeauna, uşa mea era deschisă preoţilor în astfel de situaţii, dar anul acesta, uşa nu
RăspundețiȘtergeres-a mai deschis, deoarece anul trecut, popa nu a mai trecut pragul casei mele pentru a o sfinţii, doar a cerut bani. Ruşinos...
Superb articol! Nu știu de ce dar mi se pare că oamenii trăiau mai frumos, nu aveau nevoie de psiholog să îi îndrume , empatia era o condiție umană care-i deosebea de dobitoacele care se mănâncă între ele. Acest articol ar trebui pus în ramă și așezat pe peretele fiecăruia, poate numai să ne amintim cât de buni puteau fi oamenii din aceste locuri.. Mulțumesc fiindcă am avut ocazia să-l pot citi.
RăspundețiȘtergereCe minunat document! Va multumesc ! Chiraleisa sau Țuraleisa cum i se spunea in satul meu, am cunoscut-o si eu. La multi ani blogului educativ! La multi ani cu sanatate stimate Domn M Chisca ! Cu sentimente de recunostinta, P Becker
RăspundețiȘtergereLa Mulți Ani, Pusha! Ne mai auzim cu siguranță!
Ștergere