Se afișează postările cu eticheta Femina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Femina. Afișați toate postările

Cum iubesc femeile

De foarte multe ori se publică tomuri de sute de pagini care încearcă dă deslușească moravurile și mentalitățile care caracterizează o societate. Eu, nefiind un profesionist în ale sociologiei, mă amuz decoperind aceste mentalități proprii societății românești din “La belle époque” frunzărind presa acelori ani. Rubricile de “poșta redacției” (citește și: Frumusețe la Poșta redacției), paginile cu „sfaturi pentru doamne și domnișoare” (citește și: Sfaturi copilei mele) sau “anchetele” realizate prin gazete (citește și: E bun divorțul, ba e rău…) redau parcă într-un mod mai “autentic” mentalitățile existente în societatea acelor ani, având avantajul că păstrează mult din parfumul epocii. 



Una dintre marile probleme ale străbunicelor noastre (citește și: Străbunica și bunele maniere) era negreșit alegerea viitoarei nurori. O problemă importantă și delicată pentru că “negreşit fiul care va face fala şi gloria familiei va trebui să ia o fată cu avere, din părinţi buni şi cât de sus puşi, ca printr’ânşii să-și creeze şi el relaţii bune şi o poziţiune invidiată. Afară de asta prea puțin le pasă lor de rest; aş vrea să mi se arate zece mame din societate care să se fi învoit la căsătoria fiului lor cu o ţărancă sau cu o orfană săracă, numai fiindcă el o iubea la nebunie și n'ar fi fost fericit departe de dânsa. Nici chiar mama aceea care n'are decât un băiat, pe care îl vede ca pe ochii din cap, nu-i capabilă de astfel de sacrificii”. Pentru a-și putea îndruma fii să facă cea mai potrivită alegere, străbunica avea nevoie de ajutor. Acest ajutor putea fi găsit, bineînțeles, în rubricile de specialitate destinate femeilor care erau publicate prin gazete. Vă propun azi un astfel de articol, semnat de “Laura Vampa”, publicat la rubrica “Salon” din revista “Familia” în numărul din  20 iulie/1 august 1897:

Cum iubesc fetele noastre

Voi să dau seamă cam în câte feluri ar putea fetele să conjuge verbul “iubire”. Negreşit că acest verb are să fie conjugat de fiecare fată după temperamentul, caracterul şi în sensul ideilor pe care le-a primit de la conducătorii ei sau şi
le-a format singură”.

Fata uşurică

Sglobie, nebunatecă, iubeşte pe toţi care o complimentează şi o măgulesc, pe toți cei frumoşi, eleganţi, care dansează bine, care au “usage du monde”, se lasă să fie curtată de toţi, primeşte bilete dulci, şi chiar ceva mai mult, să fie sărutată între două valsuri, se logodeşte şi strică mereu logodnele, în sfârşit, are o reputaţie nu tocmai recomandabilă; numai să auziţi pe prietenele şi cunoscutele ei cum o vorbesc când nu-i ea de față. Ei bine! Fata asta necugetată, măritându-se, va fi cea mai bună femeie, dacă va găsi un bărbat care să o’nțeleagă şi să ştie cum să se poarte cu dânsa. El o va forma cum va voi, o va învăţa să judece și să fie serioasă şi ea îşi va iubi profesorul până la ardoare. Va fi o mamă nepricepută însă duioasă. Dimpotrivă, dacă bărbatul său va neglija să se ocupe de ea, atunci fata uşurică va fi femeie necredincioasă, şi nepăsătorul soţ n'are să aştepte mult până să-i crească două coarne”.

Fata cuminte

E totdeauna econoamă bună, ordonată şi harnică. Adesea e cea mai mare dintre copii, a crescut pe frăţiorii ei mai mici, a ajutat pe mama la treburile casei, în sfârşit, a învăţat să se devoteze din anii cei mai fragezi. E aşa de serioasă în societate că nici nu îndrăsneşte nimeni să-i facă ceea ce se cheamă curte, deşi e simpatică şi chiar frumoasă uneori. Ca femeie va fi credincioasă, devotată, iubitoare, econoamă, mamă bună, gata la orice sacrificii, cu toată ingratitudinea şi nerecunoştința celor iubiţi. Întotdeauna va fi înşelata de bărbatul ei — deşi o să aibă multă prietenie pentru dânsa, fiindcă n'o să aibă a se teme că îi va măsura tot cu aceeaşi măsură”.

Fata calculată


Asta de obicei dacă nu e frumoasă, cel puţin ştie să se facă. Are toate armele cu care poate să cucerească bărbatul. Se îmbracă bine, e instruită de salon, vorbește cu multă grație, dansează elegant şi are unele ochiade şi mişcări din corp care sfredelesc inima. E foarte cuminte de faţă cu toată lumea, dar nu dispreţuiește ceva ştrengării mai pe la întuneric. Ţine mult să aibă o reputaţie imaculată. Idealul ei e să apuce un drăguţ de bărbat, fie chiar şi bătrân, care s'o scalde în aur şi belşug. Negreşit bărbatul său îi va servi şi de paravan, în dosul căruia… dar să ne oprim aici. E egoistă, cheltuitoare numai pentru plăcerile ei, neîndurătoare şi tirană”.

Fata inteligentă


Fata inteligentă nu iubeşte niciodată înfocat. Stimează, admiră, apreciază, dar nu iubeşte. Cel pe care îl va alege trebuie să se potrivească în idei cu ea, să aibă calităţi frumoase, să fie inteligent ca şi dânsa. Va fi credincioasă şi o adevărată prietenă pentru bărbatul ei. Dar… vai de el! de nu va fi astfel precum l-a înţeles ea, căci după o desilusiune, ş-apoi alta, îşi pierde stima ei, în curând adio şi prieteniei şi aşa mai departe”.


Fata simţitoare


Fata asta nu ştie din viaţă decât florile, musica, poesiile lui Alfred de Musset, romanele lui Georges Obnet, Georges Sand, D-nei de Staël. Fata asta va iubi un tânăr frumos, elegant, pe cel dintâi care-i va întoarce capul. Şi-l va iubi ca pe un idol, negândit, nejudecat, cu tot focul inimei ei, care nu-i decât iubire. Niciodată nu va vedea defectele lui, niciodată nu se va întreba dacă o iubeşte. Îl va iubi orbeşte, el va fi lumea ei, părinţii, prietenii. Fără de el nu va mai fi nimic pentru dânsa. Trădarea lui ar omorî-o şi o omoară într'adevăr! Astfel de femei, mor ofticoase”.

Fata inteligentă şi simţitoare

E mărgăritarul rar, pe care nu-l poate mânji nimic, oricât de înjositor ar fi. Nu găsesc nimic cu ce s'o compar; astfel ar fi trebuit să fie un Dumnezeu, dacă ar exista. E inteligentă şi-şi dă seama de toate, nu iubeşte decât ce-i frumos şi nobil, curat şi înalt. Dar frumosul, nobilul şi înaltul acela, aşa precum îl înţelege ea cu inteligența ei fină şi simţirea extrem de delicată, nu poate să existe decât în mintea ei. Vai de dânsa dacă îşi fixează dragostea asupra vreunui bărbat oricât de inteligent şi simţitor ar fi. Niciodată nu va corespunde subtilităţilor şi celor mai mici nuanţe ale inimei şi creierului ei. Ceea ce va iubi în bărbatul ei e binele pe care ea îl va face, încurajarea pe care i-o va da în momente de restrişte, sfaturile bune pe care el le va urma şi îi vor folosi, mângâierea care va alină durerile lui. Îndată însă ce el va fi nepăsător la toate astea, îndată ce va disprețui tot ceea ce inima ei cheltuieşte pentru dânsul, s'a sfârşit! E suferinţa care începe pentru dânsa. Şi, orice, o mică neatenţie, o privire nepăsătoare, poate involuntară, o mişcare de nimic, sunt nişte lovituri de cuţite pentru inima ei. E capabilă de cel mai mare devotament și rezistență, oricărei mizerii materiale, dar foarte slabă şi învinsă de orice contrarietate morală. Temperament nervos, care oțelit mereu poate s'o aducă la furie şi chiar la nebunie”.

Concluziune


Domnişoarelor, feriţi-vă de prea mare sensibilitate,
dacă vreţi să fiţi fericite!”


Sursa: Străbunica (alias “Laura Vampa” – autoare a articolului “Cum iubesc fetele noastre” publicat la rubrica “Salon” din revista “Familia” – numărul din 20 iulie/1 august 1897



Citește mai mult... »

Sărutul trădează naționalitatea

Asemeni celebrelor “studii ale cercetătorilor britanici” din zilele noatre care analizează teme dintre cele mai diverse și mai… banale, un “renumit scriitor, filosof și globe-trotter francez”, Maurice Dekobra pe numele lui, a publicat în anul 1933 rezultatele unei cercetări făcute pe tema… sărutului. El “a stârnit senzație declarând că ar putea distinge legat la ochi sau pe întuneric o americană de-o parisiană, după felul cum sărută.” Originalul cercetător francez „experimentând pe larg și cu meticulozitate pe mai bine de 100.000 de femei din mai toate colțurile lumei civilizate”, a ajuns la concluzia că  “se poate determina naționalitatea oricărei femei după sărut, întrucât fiecare rasă are pentru această străveche și agreabilă mângâiere o metodă caracteristică.” Să nu ne pierdem însă în amănunte și să vedem care au fost rezultatele “studiului său amănunțit”:


“Dekobra a arătat unui reporter american amprentele a douăsprezece guri caracteristice, lăsate pe plăci speciale de tot atâtea femei frumoase, și pe un ton de savant, i-a arătat care sunt diferențele de la una la alta:

Buzele americanei prezintă tipicul arc al lui Cupidon. Foarte ispititoare, ele formează o elipsă strivită care-ar fi suferit o presiune exercitată de la capete spre mijloc, unde se ridică ștrengărește în șănțuletul sub-nazal (șanțul sub-nazal este mica adâncitură ce se întinde de la baza nasului spre mijlocul buzei superioare). Sărutul acestor femei nu e lin și continuu, ci “săltăreț", caracterizându-se printr’o repetată aplicare a buzelor, care înaintează și se retrag repede.

Auguste Rodin - „Sărutul”

Sărutul parizienei e însă o delicioasă culme a artei. O poți recunoaște pe cel mai opac întuneric. Marginile buzelor ei sunt delicios rotunjite și adorabilele-i curbe dau gurei ceva nespus de seducător. Sărutările ei variază mult, după împrejurări. Atingerea se face cu un abandon total și efectul e magic.

Sărutul femeei germane e substanțial și sățios. Structura glandulară a buzelor e plină și bogată, așa că produc o impresie catifelată, de mobilitate. Această sărutare are o căldură ce se comunică atunci când buzele ating gura partenerului. Adorabila fraeulein le împrimă atunci o mișcare circulară, ce-ar corespunde cu a unui metronom pus la 80.


Sărutul englezoaicei are o rară calitate. Gura ei ia adesea o formă a trei frunzulițe de mugure urmărind un obiect iar cât despre sărut, deși ai crede că e rece, are o profundă subtilitate în abandonul său. O trăsătură interesantă în această delicioasă performanță este neprevăzutul.

Oscar Han - „Sărutul”
Sărutul spaniolei e în genere renumit ca cel mai arzător și faima sa nu e lipsită de temei. Are de obicei buze extrem de mobile. Sărutul ei e adesea violent și uneori vorace, tinzând să devie mușcătură.

Sărutul italiencei e ceva mai divin. Mușchii gurei formează o sferă fascinantă. Sărutul ei are un farmec rar, fiind rând pe rând, vibrant și impetuos.

Buzele turcești au o savoare prea puțin cunoscută. Sunt rumene, pline și au o frăgezime satinată, ce dă sărutului lor o curioasă fascinație.

Sărutul vienez are, și pe bună dreptate, o mare faimă. E gingaș, atingând ca un parfum cald și subtil buzele iubitului.

Antonio Canova - "Amor și Psyche"
Sărutul maghiar diferă simțitor de cel vienez, cu toată apropierea Budapestei de Viena, și nu e de mirare, întrucât în dreptul nasului, buzele maghiare formează o curbă în jos, ceea ce dă gurei o ușoară dar delicioasă expresie de ironie. Sărutul e spontan, dominant și covârșitor.

Sărutul româncei e foarte asemănător cu al parisianei sau al italiancei.

Buzele scandinave au un farmec fugitiv, e cu totul diferit de al celor analizate până acum. Buza superioară e subțire. Sărutul nu e posesiv, dar e insinuant, însoțit adesea de o desmierdare laterală sau de o mișcare circulară.

Sărutul slav are o savoare rară. Formația gurei pare a-i da o expresie de melancolie, ce se risipește însă când iese din repaus. Sărutul e amețitor, cu langoarea-i măestrită, calculată și poate duce la nebunie sau la repetare.

Dacă ne aventurăm în Brazilia, e natural să întâlnim exoticul și sub forma sărutului. O particularitate a gurei braziliene este o accentuată arcuire pe care lama inferioară o face în jos, spre bărbie. Sărutul său e progresiv, dându-se cu o presiune crescândă pe fața partenerului."

Sursa: articolul “Sărutul poate trăda naționalitatea” – semnat “E.A.” – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” din 21 septembrie 1933



Citește mai mult... »

Fetele de la Finanţe

Onor Ministrul Finanţelor – un anume Tache, cum altfel –  membru al Guvernului României în anul 1905, în scopul creşterii încasărilor la buget şi pentru a reuşi să reducă datoria publică a ţării, a aplicat o măsură excepţională pentru acele vremuri: a acceptat ca în cadrul Ministerului de finanţe să fie angajate femei. Nemaipomenit! Nemaivăzut! Funcţionare la ministerul de finanţe!?... Reforma aceasta radicală a provocat numeroase comentarii maliţioase şi a dat multe emoţii în lumea funcţionarilor de sex masculin, care îşi simţeau posturile ameninţate de gingaşele concurente. Revista „Furnica” nu putea să rămână indiferentă şi ca urmare a propus – prin redactorul ei „Peer Gynt” (Octav Doljan) - un set de şapte măsuri care, odată aplicate, urmau să asigure menţinerea imaculată a  moralităţii în cadrul acestui important minister:

România: Moşulică, parcă ai mai întinerit:
niciodată nu te-am văzut aşa vioi!
Ministrul de finanţe: Păi dacă’i sacul gol!

     1. Toate domnişoarele vor lucra într’un cabinet particular cu totul separate de al funcţionarilor şi vor fi constrânse a sta încontinuu cu nasul în cupoane (rog pe dl. tipograf să nu culeagă cucoane);

     2. Accesul funcţionarilor masculini e absolut interzis în acest cabinet particular, în afara celor pe care o comisiune special îi va patenta ca improprii pentru delicte erotice;

    3. Toate funcţionarele, fără distincţie, vor fi obligate a purta un fel de ‹‹desuuri›› cuirasate, cu studiul cărora va fi însărcinat şarmantul director al Datoriei Publice Nonel Arion, foarte competent se zice în asemenea lucrări.    
    
    4. Fiecărei funcţionare i se va încredinţa un dosar care va fi individual şi nominal. Este formal interzis funcţionarilor de a răvăşi dosarul unei funcţionare. De buna stare a acestui dosar funcţionarele sunt riguros responsabile şi vor fi severe sanţiuni pentru acele demoazele care la închiderea operaţiunilor vor prezenta dosarul respectiv avariat sau într’o stare care va lăsa de dorit;

- Ma chẻr, te rog dă citire proiectului de buget.
- 5000 de lei rochiile mele...
- Votat!
- 1400 lei pălării, idem...

    5.   Nici una dintre funcţionare nu va fi utilizată pe moment pentru tragerea la sorţi. Datoria Publică îşi rezervă şi de aici înainte dreptul de a utiliza numai bărbaţi la această spinoasă lucrare. Dacă ulterior, circumstanţele vor cere imperios participarea funcţionarelor la această gingaşă operaţiune, ele vor fi delegate cu rândul. În cazul în care extragerea va fi de lungă durată, ocupând mai multe şedinţe, vor putea fi delegate două sau chiar trei funcţionare, spre a nu se abuza de fizicul slab al acestora.
  
    6.   Perforatoarele de cupoane folosite în ministerul de finaţe vor suferi adaptări în scopul unei manipulaţiuni mai conforme cu natura gingaşă a celor însărcinate cu această operaţiune;

    7.   Peste funcţionare (peste e luat în sensul ierarhicesc) a fost rânduit simpaticul şi voluminosul bărbat Conu’ Nicu Mareş, care are ca adjunct şi ca Cerber pe vajnicul uşier Niculae; amândoi aceşti bărbaţi sunt misogini de cea ma schopenhaueriană specie et pour cause.

Marele publicist George Ranetti –director al revistei “Furnica” – nu putea să rămână nici el indiferent “chestiunea în cauză“ şi publică în numărul din 10 aprilie 1905, sub pseudonimul Cyrano versurile:


FETELE DE LA FINANŢE

“Domnul Tache Belzebut
Înc’o poznă a făcut:
La serviciul de cupoane
Numind câteva cucoane.
Doamne, când Conu’ Mitiţă
La Finanţe iar s’o duce
Ş’o da ochi cu vreo fetiţă,
Ce’o să facă?...
‹‹Ptiu!››, ş’o cruce
Şi fugind din minister,
Va’nălţa rugi către Cer
Şi Ion Gură de Aur,
Ca să piară Aghiuţă,
Ce-a pus mâna pe tezaur
Sub chip de fată drăguţă!...

Deocamdată cum am zis,
La Cupoane sunt slujbaşe
Vreo cinci doamne drăgălaşe
Şi gătite cu dichis.
La cupoane! Nu de-acele,
De mătase sau dantele
Ce se vând la Papagal
(Magazinul cu scandal);
Ci cupoane lână’n lână,
Ce nu mi-au căzut în mână
De când maica ma făcut!

De când Tache Belzebut
A creeat funcţionare,
Sexul mustăcios şi tare
Ce e’n slujbâ la Finanţe
De servicii habar n’are,
Parc’că ar fi în vacanţe.
Toţi copiştii pe hârtii
Azi scriu numai poezii,
Iară şefii de birouri
Se gândesc cam ce cadouri
Să le facă la colege
Pentru că... se înţelege!
Chiar şi şefii de servicii
Cad în viciul tuturora,
Plănuind chefuri la Flora
Cu Ciolac ş’alte delicii!

Domnul Tache Belzebut
Mare poznă a făcut!...
Damele de la birou
Poate’or fi slujbaşi mai ageri
Dar se vor face dinnou
Trageri false. Şi ce trageri!
Încât chiar dacă Bugetul
(Deplâng soarta lui, vai bietul!)
O să dea vreun excedent,
Dar morala negreşit
O să aibă deficit
Şi’o să cadă’n faliment! “




Citește mai mult... »

Străbunica şi “bucătăria de vară”

Străbunica...
găteşte
Dacă pentru a scrie articolul precedent - articol care o avea ]n prim-plan tot pe străbunica - "am consultat" agenda ei cu sfaturi gospodărești (citeşte aici articolul “Eco-străbunica – sfaturi practice”), de această datâ asta am aruncat o privire în carneţelul ei cu reţete. Ce am constatat?  Că arta culinară a evoluat şi ea odată cu timpurile: în comparaţie cu apetisantele dar şi cu „hipercaloricele” reţete culese de prin revistele dedicate femeilor publicate pe la începutul secolului trecut (rețete pe care le găsiţi aici: Rețetele străbuniciiReţete (care distrug orice diete)Aromele Crăciunului de altădatăReţete vegetariene a la Furnica,  Reţete şi deserturi uşoare de la 1907Reţete şi rochii cochete), reţetele recomandate în articolul „Bucătăria de vară” - publicat în „Realitatea Ilustrată” din 8 august 1939  - sunt mult mai „uşoare”. Recomandabile cred şi pentru o dietă a zilelor noastre. Nu o să vă ascund nici surpriza pe care am avut-o descoperind că printre ingredientele folosite de străbunica se găseau și fulgii de ovăz sau praful de copt „Backin” de la Dr. Oetker:

CAROTE ŞI MAZĂRE VERDE

Într’o tigaie se pune pe foc un bulgăre de unt cu mărar, tăiat mărunt. Adăugaţi carotele tăiate pe lung, o bucată de zahăr şi puţină sare şi lăsaţi carotele să se moaie. Mazărea proaspătă, fiartă în apă cu zahăr, e adăugată apoi la carote şi se serveşte în sosul de unt.


CUIBURI DE PARIZER

Prăjiţi în ulei atâtea felii de parizer câţi musafiri aveţi. După ce s-au ridicat asemeni unor coşuleţe, puneţi-le în farfurie şi umpleţi-le cu orice fel de legume, rămase eventual de la prânz sau proaspăt fierte. Reţeta este potrivită pentru cazul în care primiţi musafiri pe neaşteptate.

MORCOVI  TINERI  “A LA RUSSE”

Se fierb şase morcovi frumoşi, bine spălaţi. Se curăţă apoi şi se toacă cu cuţitul. Se încălzesc 250 grame de unt cu 100 grame de zahăr, până începe zahărul să se rumenească, apoi se pun în ele morcovii şi se lasă să se prăjească 8 – 10 minute. Se adaugă patru linguri mari de făină, puţină sare şi piper şi eventual puţină zeamă de lamâie sau de oţet. Apa în care au fiert morcovii se păstrează pentru subţierea sosului.


„ENTRE”  DE SPARANGHEL

Curăţaţi sparanghelul, cu băgare de seamă, fierbeţi-l în apă sărată, după ce s’a muiat puţin (nu trebuie fiert decât foarte puţin timp), formaţi din el bucheţele pe care le legaţi cu coajă de lămâie. Pe un platou de sticlă puneţi maioneză, ouă fierte, ridichioare tăiate frumos, puţină verdeaţă şi veţi avea astfel un „entre” frumos şi gustos.



PLATOURI DE LEGUME RECI

Aranjaţi pe o farfurie mare de sticlă sparanghel tânăr, felii de roşii, salată verde proaspătă şi felii de ouă tari, câteva legume fierte (mazăre verde, morcovi, fasole verde) – câte două-trei linguri din fiecare.

TORT DE CARTOFI

Coca: 300 gr., făină, 125 gr. cartofi fierţi, 50 gr. fulgi de ovăz, 150 gr. zahăr, 1 lingură mare de rom, 1 ou, 75 gr. de unt, 1 pacheţel zahăr vanilat, 1 pachet „Backin” dr. Oetker. (notă: deşi greu de crezut, fulgii de ovăz şi praful de copt Dr. Oetker aparţin reţetei originale publicate în anul 1939). Umplutura: 200 gr. marmeladă sau 500 gr. pastă de mere.

Mod de preparare: Se amestecă făina cu Backin”–ul, se trece apoi prin sită şi se amestecă cu fulgii de ovăz şi cu cartofii. La mijloc faceţi o gaură. Turnaţi înăuntru zahărul, romul, vanilia şi oul. La sfârşit adăugaţi untul topit şi răcit. După ce aţi frământat bine, întindeţi o jumătate din cantitate şi puneţi-o într’o formă unsă cu grăsime, aplicaţi stratul de marmeladă sau pastă de mere şi acoperiţi cu cealaltă jumătate de cocă. Lăsaţi la cuptor la foc potrivit.


PATEURI CU ŞUNCĂ

Faceţi un aluat obişnuit cu unt. Întindeţi-l pe masă şi tăiaţi din el atâtea pătrate câte pateuri doriţi. Tăiaţi şunca în bucăţele mici cu care umpleţi pătratele de aluat. Prăjiţi-le în grăsime multă şi la foc potrivit.

  
Sursa: articolul „Bucătăria de vară” de la rubrica “Realitatea femeii” publicat în revista “Realitatea ilustrată” din 8 august 1939




Citește mai mult... »

Sfaturi copilei mele (1)

Rochii de zi 
Începutul secolului al XX-lea a reprezentat o perioadă de occidentalizare a societăţii româneşti, care pendula încă între modelul francez şi cel german mai cu seamă, dar care prelua şi obiceiuri proprii societățiilor din Anglia sau Italia. Bineînţeles că această perioadă de căutare şi de modernizare a societăţii românesti a avut ca urmare şi schimbarea locului şi a rolului femeii în societate. Un rol important în această “luptă pentru emanciparea femeii” au avut-o şi primele reviste destinate exclusiv femeilor. Într-o astfel de revistă - “Moda Nouă Ilustrată”, care era publicată în anul 1903 - mi-au atras atenţia câteva scrisori cu sfaturi adresate tinerelor domnişoare. Vă recomand să citiţi acum una dintre ele pentru că enumeră câteva dintre “convenienţele sociale” (conservatoare încă, dar totuşi în schimbare) din epocă. Iar unele dintre sfaturi - deşi pare destul de greu de crezut - pot fi la fel de bine transmise și tinerelor din zilele noastre:

Draga mea,

Costum de oraş
Ai atins vârsta la care după obiceiurile societăţei noastre ai îndeplinit un fel de majorat. Poţi merge la serate, vizita teatrul, face promenade în rochie lungă şi în iarna aceasta vei vizita primul bal. Mama ţi-a permis în sfârşit să citeşti un roman, adică să-l citeşti aşa, în vederea tuturora, să discuţi dacă El sau Ea are dreptate, fără teamă de a comite ceva necuviincios. Ştiu că ai citit romane şi mai înainte, în taină, ca să nu te vază, să nu te surprindă nimeni, parcă cine ştie ce păcat ai fi comis. Eu nu te-aş fi împiedicat draga mea niciodată să citeşti ceia ce e literar şi artistic, dar mumă-ta şi convenienţele sociale vor altfel şi ele sunt mai puternice decât mine copila mea! La aceasta să te gândeşti când faci primul pas în lume: la convenienţa socială. Învaţă-te a nu face ceia-ce nu este absolut indispensabil pentru tine sau aproapele tău, dacă prin aceasta ai jigni convenieţele sociale. Dar află că nici o dată nu trebuie să fi prizoniera acesteia până într-atâta încât să nu faci o faptă bună fiind-că judecata strâmbă a oamenilor sau prejudecata lor găsesc că aceasta nu e convenabilă cum se zice, nu e frumos de ochii lumei.

Rochie de seară
Oh! Draga mea, capitolul acesta al convenienţei sociale îţi va face de multe ori în viaţa ta zile grele, nu te lăsa însă prea mult sub stăpânirea lor, căci ele adesea au dus la cele mai mari greşeli şi păcate.  Chiar dacă la five-o-clockul la care vei merge astăzi vei auzi că cucoanele se vor întreţine între ele despre cusururile şi relele cutărei sau cutărei cunoscute. Nu vor întârzia să o salute în modul cel mai cordial şi s’o trateze în amică îndată ce va veni şi ea. Vorba se va întinde apoi asupra altei persoane absente. Tu să nu faci această concesiune convenienţelor sociale. Când cineva ţi se va părea rău, mărgineşte-te a’l saluta rece şi a te feri cât posibil de dânsul. Nu’l vorbi de rău ci ţine minte părerea ce o ai despre el, pentru tine. Nu te lăsa încântata de vorbele frumoase ce ţi le va şopti cutare sau cutare tânăr. Sunt, de nu fraze banale prescrise de convenienţa socială, fraze spuse pentru a te nenoroci poate. Cineva nu poate sincer să’ţi găsească toate calităţile ce ai, de la prima vedere. Pentru aceasta ar trebui să te urmărească timp îndelungat mai de aproape. În schimb îţi poate inventa tot felul de calităţi.

Fii deci cu băgare de seamă!

La vârsta ta inima bate cu mult mai repede şi mult mai lesne se aprinde focul acela sacru al dragostei cu care tinerii de astăzi, din nefericire prea de multe ştiitori, se joacă atât de condamnabil. În schimb, fata mea, nu te lua după convenienţele sociale care fac din fată o parazită. Caută să citeşti cărţi serioase, caută de învaţă înainte de toate o meserie care să’ţi permit să fi independentă.
Vei  întreba: cam ce meserie?
În viitoarea mea scrisoare îţi voi arăta aceasta.

Pater



Citeşte pe aceiaşi temă :

Resemnare sau luptă pentru dragoste

Sursa: numărul din 26 septembrie 1903 al revistei “Moda Nouă Ilustrată” – citită din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştiului

Citește mai mult... »

Profil de Miss: Erastia Peretz (Miss România 1931)

Voi încerca să creionez profilul unei "Miss România" din perioada interbelică. Un cu totul alt tip de profil decât cel cu care suntem obişnuiți astăzi. Asta pentru că în anii romantici ai concursurilor de miss frumuseţea spiritului conta la fel de mult cu cea a trupului. Sau poate că era mai importantă. Aceasta se datora în mare măsură faptului că în juriile unor astfel de competiţii îşi aveau locul personalităţi importante ale epocii: scriitori, sculptori, profesori universitari. Să nu uităm nici de oamenii de presă – organizatorii concursurilor de frumusețe – care nu scriau neapărat despre senzaţionalul din biografia frumoaselor acelor ani. Au mai apărut pe blog articole despre concursurile de frumuseţe din România secolului trecut (1912: Frumuseţe şi ritmuri de fanfară în Parcul Oteteleşanu sau 1929 - Primul concurs Miss România) şi credeam ca am închis oarecum subiectul. Mi-a atras însă atenţia un reportaj despre Miss România 1931, aşa că vă voi povesti câte ceva despre ea:


Erastia Peretz - scriitori interbelici
Erastia Peretz - Miss România 1931

PERSONALITATEA  ALESEI

“Domnişoara Erastia Peretz, “Tia”, după cum îi spun cei din familie, a împlinit vârsta de 17 ani, termină acum ultima clasa de liceu şi urmează să dea bacalaureatul, pentru a intra în Universitate. Blondă, cu ochii verzi şi talia înaltă, tânăra aleasă răspândeşte în jurul ei un farmec deosebit, farmecul simplicităţii, al modestiei, îmbinat cu partumul suav al unei tinereţi sclipitoare, de voioşie.”




ÎNDRĂGOSTITĂ  DE NATURĂ

“Miss România 1931 şi-a trăit copilăria în mijlocul naturii, într’o comună de lângă Iaşi, unde familia Peretz poseda un conac. Zilnic se pierdea printre valurile înalte de grâne verzi sau coapte, printre mările de maci sau prin livezile umbrite de pomii plini de roadă. Şi această natură, i s'a implantat adânc în suflet, Erastia Peretz  păstrând în toate gesturile şi acţiunile ei, acea simplicitate, acea naturaleţe proprie sufletelor mari, descătuşate de dogmele sufocante ale convenţionalismului. Un intim al casei povesteşte următoarea întâmplare nostimă, petrecută pe vremea când “Tia" avea numai 4 ani şi când părinţii se obişnuiseră cu lipsurile ei de câte o oră-două de acasă.  Dar într’o zi trecuse vremea prânzului şi micuţa încă nu se întorsese. Toată familia pornise în căutarea ei. Într’un târziu, când soarele pornise spre apus, au găsit-o pe prispa unui gospodar, între alte patru femei, torcând cu cea mai desăvârşită seriozitate - ca o autentică ţărancă - dintr'un fuior de lână înfipt în caer şi scurgând firul subţire şi bine răsucit, pe fus.”


Erastia Peretz - scriitori interbelici
Erastia Peretz în "Realitatea ilustrată"

LITERATA

Nici până astăzi nu s'a despărţit de această mare prietenă a ei, natura, care i se oglindeşte în ochi, în gesturi şi în vorbe. Şi am mai descoperit-o undeva. Întâmplător, am găsit pe birou un caiet de versuri, slove mărunte, de maşină, versuri de toate dimensiunile, aranjate în strofe, montate în pagini curate  şi fixate într'o legătură de piele. Mi s'a părut la început că este o colecţie de versuri din cei mai străluciţi autori ai noştri. Într’adevăr, sentimentalismul lui Eminescu, dragostea de glie a lui Coşbuc, severitatea ritmicei lui Vlahuţă si splendoarea versurilor nestemate ale lui Macedonsky, şi-au dat întâlnire în versurile Erastiei Peretz, formând un stil nou, plin de soare şi de scânteieri metalice, concentrate de oglindirea poate prea matură pentru vârsta autoarei. Am citit câteva din ele. Şi versurile curg lin, ca murmurul unui pârâiaş, ce se strecoară printre pietrele care îi aţin cursul. O inspiraţie fenomenală şi totul natural, atât de natural încât îţi face impresia că trăieşti în lumea romantică a speranţelor, a dorinţelor, a frumosului nemărginit. În afară de versuri, “Miss România" a scris două romane, care vor fi date în curând.”


În fața unui caiet de versuri

POLIGLOTĂ  ŞI IUBITOARE DE MUZICĂ 

“Domnişoara Erastia Peretz, vorbeşte la perfecţie franceza, engleza şi germana şi unul din romanele ei este scris în franţuzeşte şi va fi editat în foarte scurtă vreme de o mare casă din capitala Franţei. Când e emoţionata ”Tia" se aşează la pianul din salonul somptuos şi degetele ei alunecă uşoare, ca un sbor de libelulă, peste clapele de fildeş, pierdute într’o sonată de Chopin sau într'un lied de Schubert, autori de care este îndrăgostită.Când dorul infinitului i se strecoară în suflet, “Tia" se acompaniază şi vocea ei are reflexe de argint care unduiesc în semiobscuritatea încăperii. Iar când tinereţea îşi manifestă drepturile, “Tia" cântă chansonete italieneşti sau romanţe pasionate, acompaniindu-se la ghitară.”

Erastia Peretz - scriitori interbelici
Erastia Peretz - coperta volumului de proză
publicat în anul 1933

“TIA" ÎN INTIMITATE

“S'a cam lăsat aşteptată. Venea de la şcoală. O emoţie îndreptăţită îi îmbujora obrajii când auzi vestea alegerii. Dar s'a stăpânit. Spiritele mari sunt totdeauna stăpâne pe situaţie. Şi calmă, s'a aşezat la biroul din bibliotecă.
- Vrei să mă'ntrebi ceva? N'aş avea ce-ţi răspunde. Mă simt oarecum emoţionată, după vestea pe care am primit-o. Şi pe urmă, ce-aş putea să-ţi spun eu, care am împlinit abia 17 ani. Crede-mă te rog, jocurile copilăriei şi studiile nu mi-au mai dat timpul să reţin amintiri. Totuşi văd ca prin vis spectacolele de mare montare de la Teatrul Naţional, unde tatăl meu era director. Mai ales îmi amintesc minunatele versuri din piesele lui importante “Mila Iacşici" şi “Bimbaşa Sava" din care ştiam pasagii întregi “pe de rost". Domnişoara Peretz scoase din bibliotecă două cărţi, legate în piele maron.

Erastia Peretz - scriitori interbelici
Miss România 1931
în costum naţional
Iată poeţii mei favoriti: Baudelaire şi Verlaine. Ei îmi sunt cei mai buni prieteni, după părinţi. Cu ei mă'nţeleg cel mai bine. Prieteni sinceri şi tăcuţi. Lor le poţi spune tot ce ai pe suflet, fără riscul ca mărturisirea ta să fie contrazisă sau comentată. Pe de altă parte, bieţii mei amici nu mă obligă să mă entuziasmez pentru sentimentele sau sfaturile lor.
- Ce-ai de gând, duduie, pentru mai târziu?
- Uite, după ce termin bacalaureatul, voi studia literele, pentru a mă dedica fie profesoratului, fie literaturei. Dar ce văd, caietul meu de versuri pe masă? Cine ţi la dat? - şi o roşaţă subită îi coloră din nou obrajii. Ai citit ceva din el? Să ştii că nu sunt decât câteva încencări, fără prea mari pretenţii. De altfel am prea puţin timp pentru versuri. M'am ocupat mai mult cu proza şi cei care au citit pasagii din romanele mele, mi-au spus că... ei bine.... da.., mi-au spus că sunt destul de bune. Dar să nu crezi, te rog, că-mi fac un titlu de glorie din asta (…)".

Locul II la concursul Miss România 1931:
d-ra Elena Mischiu
Planurile frumoasei ieşence aveau să devină realitate în foarte scurt timp. Începând din anul 1932 a publicat versuri şi proză scurtă în reviste literare importante ale epocii (“Curierul”, “Linia nouă”, “Revista Fundaţiilor Regale”). A Debutat în librării cu volumul de proză scurtă “Îmi placi!...”  în anul 1933 (la doar 19 ani). În anul 1934 i-a fost publicat volumul “Ceai dansant”. În perioada postbelică a publicat încă două volume de versuri: “Primăvara pustie” (1945) şi “Stele căzătoare” (1946).

Erastia Peretz - scriitori interbelici
Erastia Peretz publicată de
Revista  Fundaţiilor Regale
Sursa: articolul “Miss România 1931” – din „Realitatea Ilustrată” – numărul din 11 iunie 1931 – citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor.


Citește mai mult... »