Se afișează postările cu eticheta Femina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Femina. Afișați toate postările

Sărutul trădează naționalitatea

Asemeni celebrelor “studii ale cercetătorilor britanici” din zilele noatre care analizează teme dintre cele mai diverse și mai… banale, un “renumit scriitor, filosof și globe-trotter francez”, Maurice Dekobra pe numele lui, a publicat în anul 1933 rezultatele unei cercetări făcute pe tema… sărutului. El “a stârnit senzație declarând că ar putea distinge legat la ochi sau pe întuneric o americană de-o parisiană, după felul cum sărută.” Originalul cercetător francez „experimentând pe larg și cu meticulozitate pe mai bine de 100.000 de femei din mai toate colțurile lumei civilizate”, a ajuns la concluzia că  “se poate determina naționalitatea oricărei femei după sărut, întrucât fiecare rasă are pentru această străveche și agreabilă mângâiere o metodă caracteristică.” Să nu ne pierdem însă în amănunte și să vedem care au fost rezultatele “studiului său amănunțit”:


“Dekobra a arătat unui reporter american amprentele a douăsprezece guri caracteristice, lăsate pe plăci speciale de tot atâtea femei frumoase, și pe un ton de savant, i-a arătat care sunt diferențele de la una la alta:

Buzele americanei prezintă tipicul arc al lui Cupidon. Foarte ispititoare, ele formează o elipsă strivită care-ar fi suferit o presiune exercitată de la capete spre mijloc, unde se ridică ștrengărește în șănțuletul sub-nazal (șanțul sub-nazal este mica adâncitură ce se întinde de la baza nasului spre mijlocul buzei superioare). Sărutul acestor femei nu e lin și continuu, ci “săltăreț", caracterizându-se printr’o repetată aplicare a buzelor, care înaintează și se retrag repede.

Auguste Rodin - „Sărutul”

Sărutul parizienei e însă o delicioasă culme a artei. O poți recunoaște pe cel mai opac întuneric. Marginile buzelor ei sunt delicios rotunjite și adorabilele-i curbe dau gurei ceva nespus de seducător. Sărutările ei variază mult, după împrejurări. Atingerea se face cu un abandon total și efectul e magic.

Sărutul femeei germane e substanțial și sățios. Structura glandulară a buzelor e plină și bogată, așa că produc o impresie catifelată, de mobilitate. Această sărutare are o căldură ce se comunică atunci când buzele ating gura partenerului. Adorabila fraeulein le împrimă atunci o mișcare circulară, ce-ar corespunde cu a unui metronom pus la 80.


Sărutul englezoaicei are o rară calitate. Gura ei ia adesea o formă a trei frunzulițe de mugure urmărind un obiect iar cât despre sărut, deși ai crede că e rece, are o profundă subtilitate în abandonul său. O trăsătură interesantă în această delicioasă performanță este neprevăzutul.

Oscar Han - „Sărutul”
Sărutul spaniolei e în genere renumit ca cel mai arzător și faima sa nu e lipsită de temei. Are de obicei buze extrem de mobile. Sărutul ei e adesea violent și uneori vorace, tinzând să devie mușcătură.

Sărutul italiencei e ceva mai divin. Mușchii gurei formează o sferă fascinantă. Sărutul ei are un farmec rar, fiind rând pe rând, vibrant și impetuos.

Buzele turcești au o savoare prea puțin cunoscută. Sunt rumene, pline și au o frăgezime satinată, ce dă sărutului lor o curioasă fascinație.

Sărutul vienez are, și pe bună dreptate, o mare faimă. E gingaș, atingând ca un parfum cald și subtil buzele iubitului.

Antonio Canova - "Amor și Psyche"
Sărutul maghiar diferă simțitor de cel vienez, cu toată apropierea Budapestei de Viena, și nu e de mirare, întrucât în dreptul nasului, buzele maghiare formează o curbă în jos, ceea ce dă gurei o ușoară dar delicioasă expresie de ironie. Sărutul e spontan, dominant și covârșitor.

Sărutul româncei e foarte asemănător cu al parisianei sau al italiancei.

Buzele scandinave au un farmec fugitiv, e cu totul diferit de al celor analizate până acum. Buza superioară e subțire. Sărutul nu e posesiv, dar e insinuant, însoțit adesea de o desmierdare laterală sau de o mișcare circulară.

Sărutul slav are o savoare rară. Formația gurei pare a-i da o expresie de melancolie, ce se risipește însă când iese din repaus. Sărutul e amețitor, cu langoarea-i măestrită, calculată și poate duce la nebunie sau la repetare.

Dacă ne aventurăm în Brazilia, e natural să întâlnim exoticul și sub forma sărutului. O particularitate a gurei braziliene este o accentuată arcuire pe care lama inferioară o face în jos, spre bărbie. Sărutul său e progresiv, dându-se cu o presiune crescândă pe fața partenerului."

Sursa: articolul “Sărutul poate trăda naționalitatea” – semnat “E.A.” – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” din 21 septembrie 1933



Citește mai mult... »

Fetele de la Finanţe

Onor Ministrul Finanţelor – un anume Tache, cum altfel –  membru al Guvernului României în anul 1905, în scopul creşterii încasărilor la buget şi pentru a reuşi să reducă datoria publică a ţării, a aplicat o măsură excepţională pentru acele vremuri: a acceptat ca în cadrul Ministerului de finanţe să fie angajate femei. Nemaipomenit! Nemaivăzut! Funcţionare la ministerul de finanţe!?... Reforma aceasta radicală a provocat numeroase comentarii maliţioase şi a dat multe emoţii în lumea funcţionarilor de sex masculin, care îşi simţeau posturile ameninţate de gingaşele concurente. Revista „Furnica” nu putea să rămână indiferentă şi ca urmare a propus – prin redactorul ei „Peer Gynt” (Octav Doljan) - un set de şapte măsuri care, odată aplicate, urmau să asigure menţinerea imaculată a  moralităţii în cadrul acestui important minister:

România: Moşulică, parcă ai mai întinerit:
niciodată nu te-am văzut aşa vioi!
Ministrul de finanţe: Păi dacă’i sacul gol!

     1. Toate domnişoarele vor lucra într’un cabinet particular cu totul separate de al funcţionarilor şi vor fi constrânse a sta încontinuu cu nasul în cupoane (rog pe dl. tipograf să nu culeagă cucoane);

     2. Accesul funcţionarilor masculini e absolut interzis în acest cabinet particular, în afara celor pe care o comisiune special îi va patenta ca improprii pentru delicte erotice;

    3. Toate funcţionarele, fără distincţie, vor fi obligate a purta un fel de ‹‹desuuri›› cuirasate, cu studiul cărora va fi însărcinat şarmantul director al Datoriei Publice Nonel Arion, foarte competent se zice în asemenea lucrări.    
    
    4. Fiecărei funcţionare i se va încredinţa un dosar care va fi individual şi nominal. Este formal interzis funcţionarilor de a răvăşi dosarul unei funcţionare. De buna stare a acestui dosar funcţionarele sunt riguros responsabile şi vor fi severe sanţiuni pentru acele demoazele care la închiderea operaţiunilor vor prezenta dosarul respectiv avariat sau într’o stare care va lăsa de dorit;

- Ma chẻr, te rog dă citire proiectului de buget.
- 5000 de lei rochiile mele...
- Votat!
- 1400 lei pălării, idem...

    5.   Nici una dintre funcţionare nu va fi utilizată pe moment pentru tragerea la sorţi. Datoria Publică îşi rezervă şi de aici înainte dreptul de a utiliza numai bărbaţi la această spinoasă lucrare. Dacă ulterior, circumstanţele vor cere imperios participarea funcţionarelor la această gingaşă operaţiune, ele vor fi delegate cu rândul. În cazul în care extragerea va fi de lungă durată, ocupând mai multe şedinţe, vor putea fi delegate două sau chiar trei funcţionare, spre a nu se abuza de fizicul slab al acestora.
  
    6.   Perforatoarele de cupoane folosite în ministerul de finaţe vor suferi adaptări în scopul unei manipulaţiuni mai conforme cu natura gingaşă a celor însărcinate cu această operaţiune;

    7.   Peste funcţionare (peste e luat în sensul ierarhicesc) a fost rânduit simpaticul şi voluminosul bărbat Conu’ Nicu Mareş, care are ca adjunct şi ca Cerber pe vajnicul uşier Niculae; amândoi aceşti bărbaţi sunt misogini de cea ma schopenhaueriană specie et pour cause.

Marele publicist George Ranetti –director al revistei “Furnica” – nu putea să rămână nici el indiferent “chestiunea în cauză“ şi publică în numărul din 10 aprilie 1905, sub pseudonimul Cyrano versurile:


FETELE DE LA FINANŢE

“Domnul Tache Belzebut
Înc’o poznă a făcut:
La serviciul de cupoane
Numind câteva cucoane.
Doamne, când Conu’ Mitiţă
La Finanţe iar s’o duce
Ş’o da ochi cu vreo fetiţă,
Ce’o să facă?...
‹‹Ptiu!››, ş’o cruce
Şi fugind din minister,
Va’nălţa rugi către Cer
Şi Ion Gură de Aur,
Ca să piară Aghiuţă,
Ce-a pus mâna pe tezaur
Sub chip de fată drăguţă!...

Deocamdată cum am zis,
La Cupoane sunt slujbaşe
Vreo cinci doamne drăgălaşe
Şi gătite cu dichis.
La cupoane! Nu de-acele,
De mătase sau dantele
Ce se vând la Papagal
(Magazinul cu scandal);
Ci cupoane lână’n lână,
Ce nu mi-au căzut în mână
De când maica ma făcut!

De când Tache Belzebut
A creeat funcţionare,
Sexul mustăcios şi tare
Ce e’n slujbâ la Finanţe
De servicii habar n’are,
Parc’că ar fi în vacanţe.
Toţi copiştii pe hârtii
Azi scriu numai poezii,
Iară şefii de birouri
Se gândesc cam ce cadouri
Să le facă la colege
Pentru că... se înţelege!
Chiar şi şefii de servicii
Cad în viciul tuturora,
Plănuind chefuri la Flora
Cu Ciolac ş’alte delicii!

Domnul Tache Belzebut
Mare poznă a făcut!...
Damele de la birou
Poate’or fi slujbaşi mai ageri
Dar se vor face dinnou
Trageri false. Şi ce trageri!
Încât chiar dacă Bugetul
(Deplâng soarta lui, vai bietul!)
O să dea vreun excedent,
Dar morala negreşit
O să aibă deficit
Şi’o să cadă’n faliment! “




Citește mai mult... »

Străbunica şi “bucătăria de vară”

Străbunica...
găteşte
Dacă pentru a scrie articolul precedent - articol care o avea ]n prim-plan tot pe străbunica - "am consultat" agenda ei cu sfaturi gospodărești (citeşte aici articolul “Eco-străbunica – sfaturi practice”), de această datâ asta am aruncat o privire în carneţelul ei cu reţete. Ce am constatat?  Că arta culinară a evoluat şi ea odată cu timpurile: în comparaţie cu apetisantele dar şi cu „hipercaloricele” reţete culese de prin revistele dedicate femeilor publicate pe la începutul secolului trecut (rețete pe care le găsiţi aici: Rețetele străbuniciiReţete (care distrug orice diete)Aromele Crăciunului de altădatăReţete vegetariene a la Furnica,  Reţete şi deserturi uşoare de la 1907Reţete şi rochii cochete), reţetele recomandate în articolul „Bucătăria de vară” - publicat în „Realitatea Ilustrată” din 8 august 1939  - sunt mult mai „uşoare”. Recomandabile cred şi pentru o dietă a zilelor noastre. Nu o să vă ascund nici surpriza pe care am avut-o descoperind că printre ingredientele folosite de străbunica se găseau și fulgii de ovăz sau praful de copt „Backin” de la Dr. Oetker:

CAROTE ŞI MAZĂRE VERDE

Într’o tigaie se pune pe foc un bulgăre de unt cu mărar, tăiat mărunt. Adăugaţi carotele tăiate pe lung, o bucată de zahăr şi puţină sare şi lăsaţi carotele să se moaie. Mazărea proaspătă, fiartă în apă cu zahăr, e adăugată apoi la carote şi se serveşte în sosul de unt.


CUIBURI DE PARIZER

Prăjiţi în ulei atâtea felii de parizer câţi musafiri aveţi. După ce s-au ridicat asemeni unor coşuleţe, puneţi-le în farfurie şi umpleţi-le cu orice fel de legume, rămase eventual de la prânz sau proaspăt fierte. Reţeta este potrivită pentru cazul în care primiţi musafiri pe neaşteptate.

MORCOVI  TINERI  “A LA RUSSE”

Se fierb şase morcovi frumoşi, bine spălaţi. Se curăţă apoi şi se toacă cu cuţitul. Se încălzesc 250 grame de unt cu 100 grame de zahăr, până începe zahărul să se rumenească, apoi se pun în ele morcovii şi se lasă să se prăjească 8 – 10 minute. Se adaugă patru linguri mari de făină, puţină sare şi piper şi eventual puţină zeamă de lamâie sau de oţet. Apa în care au fiert morcovii se păstrează pentru subţierea sosului.


„ENTRE”  DE SPARANGHEL

Curăţaţi sparanghelul, cu băgare de seamă, fierbeţi-l în apă sărată, după ce s’a muiat puţin (nu trebuie fiert decât foarte puţin timp), formaţi din el bucheţele pe care le legaţi cu coajă de lămâie. Pe un platou de sticlă puneţi maioneză, ouă fierte, ridichioare tăiate frumos, puţină verdeaţă şi veţi avea astfel un „entre” frumos şi gustos.



PLATOURI DE LEGUME RECI

Aranjaţi pe o farfurie mare de sticlă sparanghel tânăr, felii de roşii, salată verde proaspătă şi felii de ouă tari, câteva legume fierte (mazăre verde, morcovi, fasole verde) – câte două-trei linguri din fiecare.

TORT DE CARTOFI

Coca: 300 gr., făină, 125 gr. cartofi fierţi, 50 gr. fulgi de ovăz, 150 gr. zahăr, 1 lingură mare de rom, 1 ou, 75 gr. de unt, 1 pacheţel zahăr vanilat, 1 pachet „Backin” dr. Oetker. (notă: deşi greu de crezut, fulgii de ovăz şi praful de copt Dr. Oetker aparţin reţetei originale publicate în anul 1939). Umplutura: 200 gr. marmeladă sau 500 gr. pastă de mere.

Mod de preparare: Se amestecă făina cu Backin”–ul, se trece apoi prin sită şi se amestecă cu fulgii de ovăz şi cu cartofii. La mijloc faceţi o gaură. Turnaţi înăuntru zahărul, romul, vanilia şi oul. La sfârşit adăugaţi untul topit şi răcit. După ce aţi frământat bine, întindeţi o jumătate din cantitate şi puneţi-o într’o formă unsă cu grăsime, aplicaţi stratul de marmeladă sau pastă de mere şi acoperiţi cu cealaltă jumătate de cocă. Lăsaţi la cuptor la foc potrivit.


PATEURI CU ŞUNCĂ

Faceţi un aluat obişnuit cu unt. Întindeţi-l pe masă şi tăiaţi din el atâtea pătrate câte pateuri doriţi. Tăiaţi şunca în bucăţele mici cu care umpleţi pătratele de aluat. Prăjiţi-le în grăsime multă şi la foc potrivit.

  
Sursa: articolul „Bucătăria de vară” de la rubrica “Realitatea femeii” publicat în revista “Realitatea ilustrată” din 8 august 1939




Citește mai mult... »

Sfaturi copilei mele (1)

Rochii de zi 
Începutul secolului al XX-lea a reprezentat o perioadă de occidentalizare a societăţii româneşti, care pendula încă între modelul francez şi cel german mai cu seamă, dar care prelua şi obiceiuri proprii societățiilor din Anglia sau Italia. Bineînţeles că această perioadă de căutare şi de modernizare a societăţii românesti a avut ca urmare şi schimbarea locului şi a rolului femeii în societate. Un rol important în această “luptă pentru emanciparea femeii” au avut-o şi primele reviste destinate exclusiv femeilor. Într-o astfel de revistă - “Moda Nouă Ilustrată”, care era publicată în anul 1903 - mi-au atras atenţia câteva scrisori cu sfaturi adresate tinerelor domnişoare. Vă recomand să citiţi acum una dintre ele pentru că enumeră câteva dintre “convenienţele sociale” (conservatoare încă, dar totuşi în schimbare) din epocă. Iar unele dintre sfaturi - deşi pare destul de greu de crezut - pot fi la fel de bine transmise și tinerelor din zilele noastre:

Draga mea,

Costum de oraş
Ai atins vârsta la care după obiceiurile societăţei noastre ai îndeplinit un fel de majorat. Poţi merge la serate, vizita teatrul, face promenade în rochie lungă şi în iarna aceasta vei vizita primul bal. Mama ţi-a permis în sfârşit să citeşti un roman, adică să-l citeşti aşa, în vederea tuturora, să discuţi dacă El sau Ea are dreptate, fără teamă de a comite ceva necuviincios. Ştiu că ai citit romane şi mai înainte, în taină, ca să nu te vază, să nu te surprindă nimeni, parcă cine ştie ce păcat ai fi comis. Eu nu te-aş fi împiedicat draga mea niciodată să citeşti ceia ce e literar şi artistic, dar mumă-ta şi convenienţele sociale vor altfel şi ele sunt mai puternice decât mine copila mea! La aceasta să te gândeşti când faci primul pas în lume: la convenienţa socială. Învaţă-te a nu face ceia-ce nu este absolut indispensabil pentru tine sau aproapele tău, dacă prin aceasta ai jigni convenieţele sociale. Dar află că nici o dată nu trebuie să fi prizoniera acesteia până într-atâta încât să nu faci o faptă bună fiind-că judecata strâmbă a oamenilor sau prejudecata lor găsesc că aceasta nu e convenabilă cum se zice, nu e frumos de ochii lumei.

Rochie de seară
Oh! Draga mea, capitolul acesta al convenienţei sociale îţi va face de multe ori în viaţa ta zile grele, nu te lăsa însă prea mult sub stăpânirea lor, căci ele adesea au dus la cele mai mari greşeli şi păcate.  Chiar dacă la five-o-clockul la care vei merge astăzi vei auzi că cucoanele se vor întreţine între ele despre cusururile şi relele cutărei sau cutărei cunoscute. Nu vor întârzia să o salute în modul cel mai cordial şi s’o trateze în amică îndată ce va veni şi ea. Vorba se va întinde apoi asupra altei persoane absente. Tu să nu faci această concesiune convenienţelor sociale. Când cineva ţi se va părea rău, mărgineşte-te a’l saluta rece şi a te feri cât posibil de dânsul. Nu’l vorbi de rău ci ţine minte părerea ce o ai despre el, pentru tine. Nu te lăsa încântata de vorbele frumoase ce ţi le va şopti cutare sau cutare tânăr. Sunt, de nu fraze banale prescrise de convenienţa socială, fraze spuse pentru a te nenoroci poate. Cineva nu poate sincer să’ţi găsească toate calităţile ce ai, de la prima vedere. Pentru aceasta ar trebui să te urmărească timp îndelungat mai de aproape. În schimb îţi poate inventa tot felul de calităţi.

Fii deci cu băgare de seamă!

La vârsta ta inima bate cu mult mai repede şi mult mai lesne se aprinde focul acela sacru al dragostei cu care tinerii de astăzi, din nefericire prea de multe ştiitori, se joacă atât de condamnabil. În schimb, fata mea, nu te lua după convenienţele sociale care fac din fată o parazită. Caută să citeşti cărţi serioase, caută de învaţă înainte de toate o meserie care să’ţi permit să fi independentă.
Vei  întreba: cam ce meserie?
În viitoarea mea scrisoare îţi voi arăta aceasta.

Pater



Citeşte pe aceiaşi temă :

Resemnare sau luptă pentru dragoste

Sursa: numărul din 26 septembrie 1903 al revistei “Moda Nouă Ilustrată” – citită din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştiului

Citește mai mult... »

Profil de Miss: Erastia Peretz (Miss România 1931)

Voi încerca să creionez profilul unei "Miss România" din perioada interbelică. Un cu totul alt tip de profil decât cel cu care suntem obişnuiți astăzi. Asta pentru că în anii romantici ai concursurilor de miss frumuseţea spiritului conta la fel de mult cu cea a trupului. Sau poate că era mai importantă. Aceasta se datora în mare măsură faptului că în juriile unor astfel de competiţii îşi aveau locul personalităţi importante ale epocii: scriitori, sculptori, profesori universitari. Să nu uităm nici de oamenii de presă – organizatorii concursurilor de frumusețe – care nu scriau neapărat despre senzaţionalul din biografia frumoaselor acelor ani. Au mai apărut pe blog articole despre concursurile de frumuseţe din România secolului trecut (1912: Frumuseţe şi ritmuri de fanfară în Parcul Oteteleşanu sau 1929 - Primul concurs Miss România) şi credeam ca am închis oarecum subiectul. Mi-a atras însă atenţia un reportaj despre Miss România 1931, aşa că vă voi povesti câte ceva despre ea:


Erastia Peretz - scriitori interbelici
Erastia Peretz - Miss România 1931

PERSONALITATEA  ALESEI

“Domnişoara Erastia Peretz, “Tia”, după cum îi spun cei din familie, a împlinit vârsta de 17 ani, termină acum ultima clasa de liceu şi urmează să dea bacalaureatul, pentru a intra în Universitate. Blondă, cu ochii verzi şi talia înaltă, tânăra aleasă răspândeşte în jurul ei un farmec deosebit, farmecul simplicităţii, al modestiei, îmbinat cu partumul suav al unei tinereţi sclipitoare, de voioşie.”




ÎNDRĂGOSTITĂ  DE NATURĂ

“Miss România 1931 şi-a trăit copilăria în mijlocul naturii, într’o comună de lângă Iaşi, unde familia Peretz poseda un conac. Zilnic se pierdea printre valurile înalte de grâne verzi sau coapte, printre mările de maci sau prin livezile umbrite de pomii plini de roadă. Şi această natură, i s'a implantat adânc în suflet, Erastia Peretz  păstrând în toate gesturile şi acţiunile ei, acea simplicitate, acea naturaleţe proprie sufletelor mari, descătuşate de dogmele sufocante ale convenţionalismului. Un intim al casei povesteşte următoarea întâmplare nostimă, petrecută pe vremea când “Tia" avea numai 4 ani şi când părinţii se obişnuiseră cu lipsurile ei de câte o oră-două de acasă.  Dar într’o zi trecuse vremea prânzului şi micuţa încă nu se întorsese. Toată familia pornise în căutarea ei. Într’un târziu, când soarele pornise spre apus, au găsit-o pe prispa unui gospodar, între alte patru femei, torcând cu cea mai desăvârşită seriozitate - ca o autentică ţărancă - dintr'un fuior de lână înfipt în caer şi scurgând firul subţire şi bine răsucit, pe fus.”


Erastia Peretz - scriitori interbelici
Erastia Peretz în "Realitatea ilustrată"

LITERATA

Nici până astăzi nu s'a despărţit de această mare prietenă a ei, natura, care i se oglindeşte în ochi, în gesturi şi în vorbe. Şi am mai descoperit-o undeva. Întâmplător, am găsit pe birou un caiet de versuri, slove mărunte, de maşină, versuri de toate dimensiunile, aranjate în strofe, montate în pagini curate  şi fixate într'o legătură de piele. Mi s'a părut la început că este o colecţie de versuri din cei mai străluciţi autori ai noştri. Într’adevăr, sentimentalismul lui Eminescu, dragostea de glie a lui Coşbuc, severitatea ritmicei lui Vlahuţă si splendoarea versurilor nestemate ale lui Macedonsky, şi-au dat întâlnire în versurile Erastiei Peretz, formând un stil nou, plin de soare şi de scânteieri metalice, concentrate de oglindirea poate prea matură pentru vârsta autoarei. Am citit câteva din ele. Şi versurile curg lin, ca murmurul unui pârâiaş, ce se strecoară printre pietrele care îi aţin cursul. O inspiraţie fenomenală şi totul natural, atât de natural încât îţi face impresia că trăieşti în lumea romantică a speranţelor, a dorinţelor, a frumosului nemărginit. În afară de versuri, “Miss România" a scris două romane, care vor fi date în curând.”


În fața unui caiet de versuri

POLIGLOTĂ  ŞI IUBITOARE DE MUZICĂ 

“Domnişoara Erastia Peretz, vorbeşte la perfecţie franceza, engleza şi germana şi unul din romanele ei este scris în franţuzeşte şi va fi editat în foarte scurtă vreme de o mare casă din capitala Franţei. Când e emoţionata ”Tia" se aşează la pianul din salonul somptuos şi degetele ei alunecă uşoare, ca un sbor de libelulă, peste clapele de fildeş, pierdute într’o sonată de Chopin sau într'un lied de Schubert, autori de care este îndrăgostită.Când dorul infinitului i se strecoară în suflet, “Tia" se acompaniază şi vocea ei are reflexe de argint care unduiesc în semiobscuritatea încăperii. Iar când tinereţea îşi manifestă drepturile, “Tia" cântă chansonete italieneşti sau romanţe pasionate, acompaniindu-se la ghitară.”

Erastia Peretz - scriitori interbelici
Erastia Peretz - coperta volumului de proză
publicat în anul 1933

“TIA" ÎN INTIMITATE

“S'a cam lăsat aşteptată. Venea de la şcoală. O emoţie îndreptăţită îi îmbujora obrajii când auzi vestea alegerii. Dar s'a stăpânit. Spiritele mari sunt totdeauna stăpâne pe situaţie. Şi calmă, s'a aşezat la biroul din bibliotecă.
- Vrei să mă'ntrebi ceva? N'aş avea ce-ţi răspunde. Mă simt oarecum emoţionată, după vestea pe care am primit-o. Şi pe urmă, ce-aş putea să-ţi spun eu, care am împlinit abia 17 ani. Crede-mă te rog, jocurile copilăriei şi studiile nu mi-au mai dat timpul să reţin amintiri. Totuşi văd ca prin vis spectacolele de mare montare de la Teatrul Naţional, unde tatăl meu era director. Mai ales îmi amintesc minunatele versuri din piesele lui importante “Mila Iacşici" şi “Bimbaşa Sava" din care ştiam pasagii întregi “pe de rost". Domnişoara Peretz scoase din bibliotecă două cărţi, legate în piele maron.

Erastia Peretz - scriitori interbelici
Miss România 1931
în costum naţional
Iată poeţii mei favoriti: Baudelaire şi Verlaine. Ei îmi sunt cei mai buni prieteni, după părinţi. Cu ei mă'nţeleg cel mai bine. Prieteni sinceri şi tăcuţi. Lor le poţi spune tot ce ai pe suflet, fără riscul ca mărturisirea ta să fie contrazisă sau comentată. Pe de altă parte, bieţii mei amici nu mă obligă să mă entuziasmez pentru sentimentele sau sfaturile lor.
- Ce-ai de gând, duduie, pentru mai târziu?
- Uite, după ce termin bacalaureatul, voi studia literele, pentru a mă dedica fie profesoratului, fie literaturei. Dar ce văd, caietul meu de versuri pe masă? Cine ţi la dat? - şi o roşaţă subită îi coloră din nou obrajii. Ai citit ceva din el? Să ştii că nu sunt decât câteva încencări, fără prea mari pretenţii. De altfel am prea puţin timp pentru versuri. M'am ocupat mai mult cu proza şi cei care au citit pasagii din romanele mele, mi-au spus că... ei bine.... da.., mi-au spus că sunt destul de bune. Dar să nu crezi, te rog, că-mi fac un titlu de glorie din asta (…)".

Locul II la concursul Miss România 1931:
d-ra Elena Mischiu
Planurile frumoasei ieşence aveau să devină realitate în foarte scurt timp. Începând din anul 1932 a publicat versuri şi proză scurtă în reviste literare importante ale epocii (“Curierul”, “Linia nouă”, “Revista Fundaţiilor Regale”). A Debutat în librării cu volumul de proză scurtă “Îmi placi!...”  în anul 1933 (la doar 19 ani). În anul 1934 i-a fost publicat volumul “Ceai dansant”. În perioada postbelică a publicat încă două volume de versuri: “Primăvara pustie” (1945) şi “Stele căzătoare” (1946).

Erastia Peretz - scriitori interbelici
Erastia Peretz publicată de
Revista  Fundaţiilor Regale
Sursa: articolul “Miss România 1931” – din „Realitatea Ilustrată” – numărul din 11 iunie 1931 – citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor.


Citește mai mult... »

Despre nudism şi naturism în anii '30

Modificarea moralei societăţii româneşti de la începutul secolului XX a fost una spectaculoasă. Dacă la începutul secolului simplu fapt ca o doamnă să se îmbrace cu pantaloni sau să fumeze în public erau considerate ca fiind extravaganţe indecente, în anii ’30 societatea românească – în special prin generaţiile tinere - adoptase deja tipare noi de comportament, mult mai liberale şi mai lipsite de prejudecăţi. În aceşti ani dezbaterile privind “problema sexualităţii” erau din ce în ce mai prezente în spaţiul public. Aşadar un articol despre nudism şi despre naturism era considerat unul cu totul inofensiv. Ce m-a surprins în acest articol? Descrierea unei experienţe pariziene precum şi ale unor precepte pe care le consideram proprii perioadei hippie de mai târziu. O să le regăsiţi şi poate că o să vă surprindă şi pe voi:




“S'a discutat atât de mult în jurul nudismului, încât nimic nu mai e nou şi totul e perimat. S'au format grupuri pro şi contra nudismului şi ca şi orice manifestare la început, nudismul a scandalizat pe unii şi pe alţii. Foarte puţini însă, au văzut lucrurile de aproape. Chestiunea merită să fie aprofundată.



În Germania a fost luată în serios şi am văzut realizari admirabile, în această directie. Buni organizatori, germanii n'au rămas mai prejos nici în convocarea unor întruniri nudiste, într'un cadru cât se poate de adecvat. În Franţa am văzut ceva foarte primitiv la Marsilia, o mica înjghebare în împrejurimile Nissei şi acum în urmă am fost invitată la “Sărbătoarea Soarelui", la Vilaine. Doctorul Durvile a reuşit să facă ceva foarte frumos în această localitate binecuvântată de Dumnezeu. Sărbătoarea e un mic omagiu adus Soarelui, care ne gratifică din belşug în ziua aceasta. Se dansează sub cerul liber. Se fac tablouri vivante, se formează grupuri plastice, se ridică un imn Soarelui, darnic şi cald, care bronzează trupurile şi întăreşte organismul; care înveseleşte şi luminează feţele cele mai întunecate.

Diferenţa între nudism şi naturism e mică; totuşi există o diferenţă! Nudiştii îşi cultivă mai mult trupul, pe când naturiştii acordă o mare importanţp spiritului. Nici unii nici alţii nu urmăresc un scop erotic. S'ar putea spune chiar că lipsa de pudoare, în viaţa aceasta colectivă, unde falsa ipocrizie a făcut loc francheţei, taie orice apetit sexual. Toţi formează o familie vastă, în care fratele, sora, părinţii şi copiii se arată aşa cum sunt, nedeformaţi de civilizaţie, “făra mănuşi" cum s'ar spune în limba lui Molière.


Întra’devăr, ce poate fi mai frumos ca nudul clasic al femeii, al bărbatului, al copilului? Numai îmbrăcămintea, invenţie drăceasca a croitorilor, perverteşte gândul cel mai curat, deschide orizonturi şi aţâţă poftele. Nudiştii se prăjesc în soare, fac exerciţii fizice sănătoase, mănâncă cu poftă şi dorm fără vise. La naturişti e altceva. Frecventez un cerc de naturişti, care au trăit până acum câteva luni într'o mică insulă, în apropiere de Nissa. Şeful grupului, Paul, poartă plete, umblă desculţ, în sandale, cu o toga ţesută de el. E un fel de apostol care predică distrugerea convenţionalismului. Ar vrea să reorganizeze societatea, să desfiinţeze cuvântul. Trăim într'o epocă în care se vorbeşte prea mult. Acum a pus stăpânire pe un castel părăsit la Meudon şi a adunat în jurul lui un număr destul de impozant de adepţi. Sunt studenţi, funcţionari, muncitori, oameni cu profesii libere, care vin să locuiască în castel, sau se mulţumesc să petreacă numai Duminica în parcul minunat al castelului, să mănânce la masa comună, fără faţă de masă şi fără forme: fructe şi legume, preparate de Paul si de femeia care trăieşte alături de el, fără nici o obligaţie legală şi fără nici un titlu. Femeia aceasta i-a dat şi doi copii: un băiat şi o fată! Ambii cresc, aproape goi, în mijlocul naturii şi se desvoltă intelectualiceşte şi trupeşte, normal, fără nici o influenţă străină. Citesc, fără să fi învăţat la şcoală, cântă, pictează, dansează şi lucrează, ajutând pe părinţii lor la ţesutul pânzelor, la facerea bucatelor şi la tăiatul lemnelor.


Dacă vrei să te recreiezi, cu drept cuvânt, de zgomotul vieţi pariziene, găseşti la Meudon odihna trupului şi a sufletului. În domeniul lui Paul nu trebuie să se găsească urmă de “stârv" cum numeşte el orice vietate ucisă, pentru a umple stomacul. Hrana în castel, e formată din legume crude, sau fierte, din fructe sau orez. Am mâncat adesea din prăjiturile sau bucatele lor şi nu m'am simţit deloc rău. Totul e chestie de obişnuinţă.

În România, în special, avem gusturi pervertite. Ne plac mâncărurile cele mai vătămătoare stomacului, piperate, acre, iuţi şi băuturile tari. O cură severă la castelul din Meudon ne-ar desintoxica, pregătindu-ne pentru o bâtrâneţe fără gută, fără dispepsii şi fără arterio-scleroză.” (articolul “Nudism şi naturalism –Aspecte pariziene – Sărbătoarea soarelui” – semnat Sarina Cassvan – publicat în săptămânalul “Ilustraţiunea Română” - numărul din 19 octombrie 1932 – răsfoit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureştilor)



În România gusturile erau încă “pervertite”, dar nu atât de mult pe cât am crede. O să vă ofer în continuare câteva extrase din presa vremii care se refereră la acest “sensibil” subiect:“Moda picioarelor goale. A început sfioasă. Doar “câteva excentrice" care nu sau sfiit să parcurgă calea Victoriei în numele higienei şi al unui început de nudism care are avantajul ca poate fi tolerat chiar aşa, în combaterea rochilor scurte. Vom avea, aşadar, pe Bulevard, calea Victoriei, Lipscani, Smârdan, o expoziţie permanentă şi ambulantă de picioare groase, slabe, albe, galbene, negre, o infinită gamă care va absorbi atenţia acelora care până cum admirau faţa sau corpul elegantelor noastre. Un progres au un simptom bolnăvicios?” (“Ilustraţiunea Română” – 24 iunie 1931)

“Techirghiolul se compune din patru plaje, care de care mai frumoase dintre care amintim Plajele Oficiului Naţional de Educaţie Fizică separate pentru bărbaţi şi femei, unde respectând toate regulele decenţei, se poate practica „nudismul" care a dat rezultate terapeutice atât de cunoscute.” (“Gazeta Ilustrată” din luna mai 1934  –articolul “La mare, la Techirghiol” )

“Dar prietenul meu, surâzând ştrengăreşte, vrea să-mi arate altceva. Într'adevăr la vreo 3—400 m. pe malul Limanului, nămolul probabil că are calităţi miraculoase pentru sănătate. Aici bolnavii şi bolnavele uită să uzeze de îmbrăcăminte, şi aşa, în costumele lui Adam şi Eva, se simt minunat, îmi închipui că nămolul ar putea să le strice costumele de baie, şi de aceea, spiritul practic al economiei şterge orice jenă.” ( “Universul Literar” din 17 septembrie 1938 - articolul “Vâlcovul - Veneţia României” semnat Serafim Cadan)


Citește mai mult... »