SPRÂNCENELE FEMEILE FRUMOASE

Motto:

De n’ar fi ochi şi sprâncene,

N’ar mai fi păcate grele.

Dar ochi și sprâncene sunt,

Și păcate pe pământ.

Ochii și sprâncenele,

Alea fac păcatele!

Datorită faptului că definesc trăsăturile feței, expresia și armonia întregii fizionomii, machiajul sprâncenelor a ocupat mereu un loc important în preocuparea femeilor pentru atingerea standardelor de frumusețe. Vă propun azi câteva episoade care ilustrează modul în care moda vremurilor a influențat forma și machiajul sprâncenelor:

 

Moda sprâncenelor îmbinate

“Multe dintre jupânițele românce au fost atât de frumoase încât li s'a dus vestea peste nouă mări și nouă țări. Totuși nu este adevărat, cum susțin unii, că numai generația actuală se fardează și își smulge sprâncenele, etc. Subsemnatul își aduce aminte, din copilăria lui, de bătrâne cucoane din nordul Moldovei care își rădeau sprâncenele și apoi își lipeau un fel de șuvițe de catifea specială. Ce să mai spunem despre tortura corsetului, de pernițele ce se puneau la șolduri și despre “turnura" enormă de la spate care, după părerea “damelor” de pe atunci, ar fi dat un aspect elegant corpului. Mitropolitul Antim a simțit nevoia să scrie o filipică pentru “mântuirea păcătoșilor" și în care vorbește în special de femeile care “își dau pe obraz cu văpsele”. 

 

Doamnei Safta Ipsilanti

 

Ca o curiozitate, reproducem un interesant portret al Doamnei Safta Ipsilanti, soția lui Constantin Vodă Ipsilanti, portret în ulei de la finele veacului al XVIII-lea. Găsim acest portret la pag. 407 a lucrării d-lui Const. George Mano, o interesantă culegere de documente privitoare la familia Mano. După cum se vede, examinându-se acest portret, doamna gătită cu bogate juvaericale are sprâncene groase și apropiate între ele, adică are “sprâncene îmbinate". Acum e moda sprâncenelor depărtate și subțiri; atunci se considerau ca frumoase “sprâncenele îmbinate", pe care le cânta și poetul poporan. În orice caz, acest portret este o dovadă că femeile dădeau și pe acea vreme, o atenție deosebită sprâncenelor.” (extras din articolul “Generațiile vechi și noi – De când există lupta între cele două generații” – publicat de Alex F. Mihail în numărul din 25 martie 1934 al revistei “Realitatea Ilustrată”)

După cum menționa reporterul interbelic Alex F. Mihail în articolul citat mai sus, nici în satele românești, femeile nu au rămas insensibile la “moda sprâncenelor îmbinate". Dovadă sunt versurile create de “poetul poporan” și incluse în culegerea “Doine și strigături din Ardeal date la iveală de Dr. Ion Urban Jarnik și Andrei Bârseanu” (publicată în anul 1895 de Editura Librăriei Ciurcu din Brașov):

Pentru ochi ca murele,
Ocolesc pădurile;
Pentru sprâncene’mbinate,
Umblu țara jumătate.

sau:

Mân’o, măi, că n’are boi,
Numai ochii amândoi;
Mân’o, măi, că n’are vaci,
Numai ochii cei bărnaci,
Nu căta la bogătate,
Ci la sprâncene’nghinate!

Cert este că această modă era însoțită și de obiceiul înnegririi sprâncenelor: “În casă se încep jocurile și mireasa, cu peteală de aur în păr, și cu o învelitoare de purpură în jurul capului, cu fața frumos rumenită și cu genele și sprâncenele’n negru colorate, iese înaintea tuturor bărbaților ce intră înăuntru ca să le sărute mâinile.” (Simion Florea Marian – “Nunta la români” – Tipografia carol Göbl, 1890) De asemenea, versurile populare confirmă că acest obicei era larg răspândit în satele românești:

Câte fete ardelene

Toate's negre la sprâncene,
Numai două din Hârțeu,
Săruta-le-aș numai eu,
Au sprânceana cam gălbie
Făcută spre lăcomie;
Și la față’s albișoare,
Albișoare, roșioare,
Ca și niște merișoare.



Sprâncenele și moda

La începutul secolului al XX-lea, o dată cu avântul pe care l-a luat presa scrisă, tot mai multe reviste destinate femeilor au început să fie publicate și în România. Noile tendințe din marile capitale ale modei europene – chiar și cele referitoare la machiajul sprâncenelor - erau aduse prin intermediul presei de profil la cunoștința doamnelor și a domnițelor din orașele și din târgurile românești, care o puteau astfel adopta cu repeziciune. După cum era de așteptat, nu întreaga societate a fost încântată de această evoluție a lucrurilor: 

“Moda cea mai nouă: La Paris, femeile care n'au alta de lucru decât să se împopoțoneze și să trăiască în lenevie, au aflat că sprâncenele subțiri foarte întineresc și înfrumusețează pe orice femeie. De aceea s'au lăsat de cărbunele cu care își înnegreau sprâncenele și au luat la mână foarfecile ciopârțindu-și puțin smocul sprâncenelor până rămân numai cu câte-o dungă subţire, arcuită, deasupra ochilor... Moda asta nouă a prins repede și cică la Paris au grozavă trecere... foarfecile! Vezi și babe încârligate cu sprâncenele tunse, de crezi că sunt oi suvrintate. Bată-le pacostea, să le bată. Ascundeți, măi oameni buni, foarfecile, să nu ne trezim că apucă și muieretul de pe la noi moda sprâncenelor tunse!” (notă publicată în “Unirea Poporului” – numărul din 7 octombrie 1923)

Nota publicată de “Unirea Poporului” nu și-a atins, cu siguranță, obiectivul. Mai mult, moda pensării sprâncenelor a fost puternic influențată de răspândirea fulgerătoare a cinematografului, mai cu seamă în anii de după Primul Război Mondial. Forma și machiajul sprâncenelor au început să fie impuse și pe la noi de marile staruri hollywoodiene. Pentru a fi la modă sprâncenele trebuiau să fie uneori foarte subțiri și drepte sau pensate la maximum, iar alteori groase și arcuite. Între aceste extreme, nimic nu părea să fie interzis: moda sprâncenelor “circumflexe” din anii ’30 este - cred - un exemplu relevant.

Satul românesc nu a rămas – nici el - insensibil la evoluțiile din lumea modei. Versurile de mai jos o dovedesc cu prisosință:

Puiculiță dalbă’n pene

Și subțire la sprâncene,
Pare că nu-ți stă prea bine
Cu doi drăguți lângă tine!

sau:

Lele cu sprâncene’n sus,
Sufletul badei l’ai pus;
Lele cu sprâncene’n jos,
Sufletul badei l’ai scos!

Modul în care se face machiajul sprâncenelor s-a modificat mereu de ieri până azi. Se poartă acum sprâncenele naturale, subțiri sau groase, arcuite sau rotunde, alungite sau nu, alegerea fiind - mai mult ca oricând - dincolo de orice fel de norme impuse.

Surse:

- articolul “Generațiile vechi și noi – De când există lupta între cele două generații” – semnat Alex F. Mihail - publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 25 martie 1934

- culegerea “Doine și strigături din Ardeal date la iveală de Dr. Ion Urban Jarnik și Andrei Bârseanu” – Editura Librăriei Ciurcu, Brașov, 1895

- studiul “Nunta la români” – publicat de Simion Florea Marian – Tipografia Carol Göbl, 1890

- ziarul “Unirea Poporului” – numărul din 7 octombrie 1923