La Sântă Mărie Mare tulesc oile devale
Cultul Maicii Domnului este adânc înrădăcinat în
cultura populară a românilor. Când se roagă pentru ploaie, românul zice: “Doamne,
maica Domnului – dă
Doamne ploaie”. Pentru a chema dragostea, în Bucovina, fetele și feciorii “spălau icoana Maicei Domnului cu busuioc și apa se arunca
peste flori”. Prin Vâlcea, după ce ridicau din casă războiul de țesut,
femeile măturau de îndată prin cameră “ca să nu stea Maica Domnului în genunchi din
această pricină”. Se spunea în trecut că nu trebuie să meargă nimeni cu spatele pentru că dacă o
fac “râde
Dracul și plânge Maica Domnului”. De asemenea exista credința că nu trebuie niciodată să te așezi pe o
masă “că lăcrimează Maica
Domnului”. (1)
Rugăciune pentru paza de primejdii
Pentru a se apăra de primejdii românii se rugau mai cu seamă Sfintei Maria. O
astfel de rugăciune o recitau femeile de prin Muscel - de trei ori ziua și de două ori noaptea –
pentru a cere protecția Maicii Domnului:
Piatră peste piatră,
Maica Domnului
Jos pe piatră ședea,
Domnul Hristos
P’altă parte venea.
- O! Maica noastră ce iubești,
Ori dormi, ori odihnești?
- O Doamne, fiul meu,
Nici dorm nici odihnesc,
Puținel somn însomnai
Și mare vis că visai:
Unde
te prinse…
În
Iudeia
Te
căsnea,
Te
chinuia
Cu
oțet și fiere te-adăpa;
Te’mbrăcase
Cu cămașă de urzică,
|
Te’ncinse
Cu brâu de mărăcine,
Și’ți pusese
Coroană de spini pe cap.
- O, Doamne, Maica noastră,
Cum mă vrea bate cu palmele
Peste fața obrazului,
Cu biciul de foc din cer
L-oi săgeta.
...............................
- O, Doamne, fiul meu,
Cine va zice
Aste cuvinte sfinte,
Ziua de trei ori
Și noaptea de două ori,
Nici focul nu-l va arde,
Nici tătarii nu-l vor robii,
Nici de ciumă nu va muri. (2)
|
Postul Adormii Maicii Domnului
Sărbătoarea din 15 august, Adormirea Maicii Domnului,
este cel mai important moment al verii în calendarul religios și popular al
românilor. Tocmai de aceea ea este precedată de două săptămâni de post, despre
care se zice că ar fi fost “rupte” din Postul cel mare de dinaintea Paștelui: “E credința că la început postul Paștilor era de nouă
săptămâni, dar văzându-se că e prea lung și sărăcăcios, așa că oamenii ieșeau
prea slabi în primăvară, când trebuia să se dea cu totul muncilor, s’a
micșorat acest post cu
două săptămâni și s’au pus aceste zile înaintea Sântă-Măriei-Mari, când e belșug
de legume și zarzavaturi.”
Obiceiuri în ziua de Sântă Mărie Mare
În dimineața zilei de Adormirea Maicii Domnului
româncele “merg la biserică și
împart struguri la săraci pentru sufletul morților. Tot astfel se dau și prune
coapte; asemenea prin Bucovina și părțile Moldovei de sus, gospodinele aduc la biserică
faguri de miere. Îndeobște, cu acest prilej merg și pe la cimitire și-și
tămâiază morții familiilor lor. Prasnice pentru acești răposați se fac atât în
dimineața Sâmbetei de dinaintea Sântă-Măriei, cât și a doua zi după
Sântă-Mărie, mai ales când acești morți sunt proveniți din înecați, arși,
mâncați de lupi și alte cumpene.”
Ziua de Sf. Maria Mare era considerată în trecut prima
zi în care era dezlegat să se mănânce struguri, zicându-se:
“Iar N. să
rămâie curat,
Luminat,
Ca steaua din cer,
Ca roua din câmp,
Ca strugurii din
vie
Prin
Transilvania țăranii căutau în ziua de Sântă-Mărie-Mare o insectă numită “goanda
de câni”. Aceasta era ascunsă “un an întreg sub icoana Maicei Domnului, pentru ca să fie feriți de turbare
câinii de pe lângă casa gospodarilor”. Tot prin Transilvania se credea că dacă
înfloreau trandafirii până în ziua de “Adormirea Maicii Domnului” atunci “toamna
va fi lungă”. Ziua
de Sântă-Mărie Mare era și momentul din an începând cu care
turmele erau coborâte de la munte:
“La Sântă-Mărie-Mare
Tulesc oile devale
Și se duc și nu mai vin
Pân’la
Sfântul-Constantin;
Și
se duc și nu vin iară
Pân’la dalba
primăvară…” (2)
Peste zi în sat se făceau hore. Dar totuși veselia nu
era foarte mare, fiind vorba “de o Adormire și deci de o Moarte, fie chiar și a
Maicei Domnului”. De aceea prin multe locuri se prefera să
se povestească despre “minunile Maicei Precistei, făcute atunci când i-au prins jidovii
feciorul: cum a binecuvântat pe
broască când a mângâiat-o, cum a binecuvântat pe rac să poată merge și așa
(d-andăratelea, pentru că d-andăratelea mersese când furase cuiul pe care îl
bătuseră Mântuitorului în inimă) și să-i fie de atunci înainte clește
apărător piciorul cu care a apucat cuiul.” (1)
Surse:
(1) Tudor
Pamfile – “Sărbătorile de toamnă și postul Crăciunului” - 1913
(2)
C. Rădulescu Codin și D. Mihalache – “Sărbătorile poporului” - 1910
Mi-a placut articolul, multumesc mult pentru informatie!
RăspundețiȘtergere