Erastia Peretz, Miss România 1931: Portretul unei frumuseți interbelice

Erastia Peretz, Miss România în 1931, a fost mai mult decât un simbol al frumuseții interbelice; a fost o personalitate complexă, cu o pasiune profundă pentru natură, literatură și artă. 

Spre deosebire de concursurile de frumusețe de azi, cele organizate în perioada interbelică puneau un accent deosebit pe valoarea culturală și intelectuală. Juriile, formate din scriitori, sculptori și profesori universitari, căutau o „frumusețe cu spirit”, iar Erastia — sau „Tia”, cum îi spuneau apropiații — a fost exemplul perfect în acest sens.

---

---

O copilărie în mijlocul naturii

La doar 17 ani, proaspăt absolventă de liceu, tânăra ieșeancă "blondă, cu ochii verzi și talia înaltă", impresiona prin „farmecul simplității și al modestiei”. Copilăria și-a petrecut-o la conacul familiei (a fost fiica profesorului Ioan Peretz) de lângă Iași:

"Miss România 1931 și-a trăit copilăria în mijlocul naturii, într-o comună de lângă Iași, unde familia Peretz poseda un conac. Zilnic se pierdea printre valurile înalte de grâne verzi sau coapte, printre mările de maci sau prin livezile umbrite de pomii plini de roadă. Această natură i s-a implantat adânc în suflet, Erastia Peretz păstrând în toate gesturile și acțiunile ei acea simplitate și naturalețe proprie sufletelor mari, descătușate de dogmele sufocante ale convenționalismului."

Erastia Peretz în presa interbelică

Articolul interbelic ne dezvăluie o întâmplare nostimă din acea perioadă:

"Un intim al casei povestește următoarea întâmplare nostimă, petrecută pe vremea când «Tia» avea numai 4 ani și când părinții se obișnuiseră cu lipsurile ei de câte o oră sau două de acasă. Dar într-o zi trecuse vremea prânzului și micuța încă nu se întorsese. Toată familia pornise în căutarea ei. Într-un târziu, când soarele pornise spre apus, au găsit-o pe prispa unui gospodar, între alte patru femei, torcând cu cea mai desăvârșită seriozitate - ca o autentică țărancă - dintr-un fuior de lână înfipt în caier și scurgând firul subțire și bine răsucit, pe fus."

Pasiunile unei Miss România: Literatura și muzica

Dincolo de ochii verzi și de talia înaltă, Erastia era o intelectuală veritabilă. Vorbea la perfecție franceza, engleza și germana. Pe biroul ei se găseau caiete de versuri „montate în pagini curate și fixate într-o legătură de piele”, care trădau o inspirație fenomenală. Reporterul revistei interbelice relata cu surprindere:

"Am găsit pe birou un caiet de versuri, slove mărunte, de mașină, versuri de toate dimensiunile, aranjate în strofe, montate în pagini curate și fixate într-o legătură de piele. Mi s-a părut la început că este o colecție de versuri din cei mai străluciți autori ai noștri. Într-adevăr, sentimentalismul lui Eminescu, dragostea de glie a lui Coșbuc, severitatea ritmicei lui Vlahuță și splendoarea versurilor nestemate ale lui Macedonsky, și-au dat întâlnire în versurile Erastiei Peretz, formând un stil nou, plin de soare și de scânteieri metalice, concentrate de oglindirea poate prea matură pentru vârsta autoarei. Am citit câteva din ele. Și versurile curg lin, ca murmurul unui pârâiaș, ce se strecoară printre pietrele care îi ațin cursul. O inspirație fenomenală și totul natural, atât de natural încât îți face impresia că trăiești în lumea romantică a speranțelor, a dorințelor, a frumosului nemărginit. În afară de versuri, «Miss România» a scris două romane, care vor fi date în curând."

Când nu scria versuri sau romane (avea deja două în lucru), „Tia” se refugia în muzică:

"Domnișoara Erastia Peretz vorbește la perfecție franceza, engleza și germana și unul din romanele ei este scris în franțuzește și va fi editat în foarte scurtă vreme de o mare casă din capitala Franței. Când e emoționată, «Tia» se așează la pianul din salonul somptuos și degetele ei alunecă ușoare, ca un zbor de libelulă, peste clapele de fildeș, pierdute într-o sonată de Chopin sau într-un lied de Schubert, autori de care este îndrăgostită. Când dorul infinitului i se strecoară în suflet, «Tia» se acompaniază și vocea ei are reflexe de argint care unduiesc în semiobscuritatea încăperii. Iar când tinerețea își manifestă drepturile, «Tia» cântă chansonete italienești sau romanțe pasionate, acompaniindu-se la ghitară."

Doi prieteni tăcuți: Baudelaire și Verlaine

Întrebată despre preferințele sale, Erastia a scos din bibliotecă două volume legate în piele maro:

„Iată poeții mei favoriți: Baudelaire și Verlaine. Ei îmi sunt cei mai buni prieteni, după părinți. Prieteni sinceri și tăcuți. Lor le poți spune tot ce ai pe suflet, fără riscul ca mărturisirea ta să fie contrazisă sau comentată.”

Planurile ei de viitor erau clare:

"Uite, după ce termin bacalaureatul, voi studia literele, pentru a mă dedica fie profesoratului, fie literaturii."

Tânăra scriitoare refuza să facă un „titlu de glorie” din încercările sale literare de până atunci:

"Dar ce văd, caietul meu de versuri pe masă? Cine ți l-a dat? - și o roșeață subită îi coloră din nou obrajii. Ai citit ceva din el? Să știi că nu sunt decât câteva încercări, fără prea mari pretenții. De altfel am prea puțin timp pentru versuri. M-am ocupat mai mult cu proza și cei care au citit pasaje din romanele mele, mi-au spus că... ei bine... da.., mi-au spus că sunt destul de bune. Dar să nu crezi, te rog, că-mi fac un titlu de glorie din asta."

Carieră și moștenire literară

Promisiunea tinerei de 17 ani s-a transformat rapid în realitate. Începând din 1932, a început să publice în reviste importante precum „Revista Fundațiilor Regale”, "Curierul" sau „Linia nouă”. 

Erastia Peretz în fața unui caiet de versuri
și volumul publicat doi ani mai târziu

Erastia Peretz a debutat editorial în 1933 cu volumul de proză scurtă „Îmi placi!...”, urmat de „Ceai dansant” în 1934. În perioada postbelică, scriitoarea a publicat nuvela „Primăvara pustie” (1945) și romanul „Stele căzătoare” (1946). Erastia Peretz a fost căsătorită cu actorul de teatru și film Septimiu Sever, alături de care a locuit la București. În 1971, cei doi au emigrat mai întâi în Franța, iar ulterior s-au stabilit definitiv la Montréal, în Canada. În anul 1979, Erastia Peretz a publicat la o editură pariziană volumul "La Cuisine roumaine", o carte cu rețete românești.

Un destin dincolo de eșarfa de Miss

Destinul Erastiei Peretz dovedește că, în anii interbelici, un titlu de Miss putea fi începutul unei cariere intelectuale remarcabile. Refuzând să rămână doar o imagine memorabilă dintr-o revistă de altădată, „Tia” a preschimbat admirația trecătoare în prestigiu literar. A ales liniștea cărților în locul reflectoarelor, confirmând că farmecul autentic nu se pierde cu timpul.

Dacă v-a plăcut incursiunea în lumea frumuseților interbelice, vă invit să redescoperiți farmecul acestor concursuri și în articolele: Marele concurs de frumusețe din Parcul Oteteleșanu, Legătura nebănuită dintre Miss România și Monumentul Eroilor din Severin sau Spovedaniile Dinei Mihalcea, Miss România 1933.

---

---