Belle Époque și tradiție românească: Modă și stil la sfârșitul secolului al XIX-lea

 

Sfârșitul secolului al XIX-lea a reprezentat pentru societatea românească o etapă definitorie de occidentalizare. Între admirația pentru rafinamentul francez și rigoarea modelului german, românii au reușit să-și creeze un stil propriu, adaptând tendințele marilor capitale europene — Paris, Viena sau Londra — la realitățile locale din București și Iași.

 

 

Bineînțeles că toată această frământare prezentă în societatea românească se regăsea și în evoluția modei acelor vremuri. Tot mai mulți croitori și coafori din occident, în special francezi și germani, își făceau simțită prezența în marile orașe ale Regatului.

---

---

Tonul modei era dat tot de marile capitale europene (Paris, Viena, Londra) - dar hainele  erau comandate tot mai des la sucursale ale marilor case de modă europene deschise la București sau la Iași. Bineînțeles, Parisul era încă etalonul modei și bunului gust. De fiecare dată când o doamnă admira într-un magazin o rochie sau o pălărie, negustorul făcea precizarea că este vorba de “un model șic – din Rue de la Paix”.  

 

George Costescu descria în lucrarea sa “Bucureștii vechiului regat”, cu lux de amănunte, moda de la sfârșitul secolului al XIX-lea:

Moda pentru doamne și domnișoare: De la malankof la corset

Evoluția vestimentației feminine în această perioadă a fost marcată de trecerea de la volumele exagerate la o linie care urmărea mai fidel formele corpului.

 

• Rochiile cu malankof (un schelet făcut din oase de balenă  purtat sub jupe cu rolul de a le ține înfoiate), care se mai purtau încă pe la 1870, au început să fie înlocuite de “cucoanele mai tinere” cu fuste de pânză scrobită puse câte două-trei, unele peste altele. Taliile rochiilor treceau puțin peste cingătoare și aveau mânecile lungi și largi, iar la gât se încheiau până sus cu un rând de nasturi. La gât și la mâneci rochiile erau “chenărite cu dantelă  îngustă”.

• Prin 1878 aceste fuste au fost reduse la una singură, îmbrăcată  peste coapsa corsetului rigid, la care nu se renunțase încă, iar “jupele rochiilor au fost și ele restrânse din croială, la atât cât cereau deschizăturile pașilor în mersul întins. În schimb înfoiala a fost făcută  pe-afară  prin două  șorțuri de stofă la fel cu a fustei, drapate în față  și în spate și printr-un volan de două palme, încrețit și cusut peste marginea de jos a fustei. Tot atunci a crescut puțin și “scobitura din dreptul gâtului”, mânecile s-au strâmtat, iar la talie se purtau “șiruri spumoase de dantelă lată sau de mousselină plisată – podoabă ce se numea jabot“. 

• Prin 1885 au dispărut și șorțurile de jupe care au fost înlocuite cu volane, “cucoanele nevoind încă să renunțe  nici la silueta înfoiată a vremurilor de mare luxurie, nici la distanța aceea respectuoasă  pe care forma toaletelor o impunea încă galanteriei bărbaților”. Toaletele aveau așadar și rolul de a ține bărbații la o oarecare distanță.

• Peste încă  vreo zece ani, volanele aplicate au rămas specifice doar rochiilor de seară, tăietura costumului feminin  “s-a lipit și mai mult de trup”, garniturile adăugate au dispărut și ele, iar fustele au început să fie croite drept și au fost scurtate “doar până aproape de glesne”. Talia era mereu accentuată, fiind una dintre simbolurile frumuseții, alături de coafură.
• Lenjeria feminină era albă, din țesături fine, împodobită cu broderii și dantelă, lucrată la igliță (numită frivolites) sau cu acul (points de Venice). 
• Ciorapii se purtau la început până la genunchi, apoi până deasupra lor, și erau susținuți de jartiere elastice, fastonate în “frou-frou” și împodobite cu ghirlande mici de flori de câmp lucrate “în mătăsuri colorate sau cu câte un trandafir de catifea sau chou de panglică”.

Rochii de preumblare (stânga)
Rochii de bal (dreapta)
(revista "Moda parisiană" - 1898)

Escarpins, perle și evantaie 

 

Încălțămintea la modă erau pantofii escarpins (scobiți) – purtați la rochiile de seară – și ghetele cu carâmb înalt, cu 16-20 de nasturi și cu tocuri de lemn învelite în piele, înalte de doar 5 cm. 

 

Se purtau mănușile lungi și perlele erau în mare vogă. Coafurile preferate de doamne seara erau cocurile clasice, “care niciodată nu se demodează”. 

 

Ziua, capul era acoperit cu pălării mici, cu rol mai mult de accesoriu. Evantaiele  erau considerate încă un semn de distincție.

 

---

---

Moda pentru domni: Sobrietate și distincție

Bărbații, asemeni celor de azi, erau mai conservatori. Stilul vestimentar al îmbrăcămintei pentru bărbați a rămas unul sobru și demn.

 

Elementele esențiale ale ținutei

• Fracurile sau redingotele și pantalonii bine croiți caracterizau ținuta oricărui domn la modă. Moda masculină impunea purtarea redingotei negre sau albastre chiar și în zilele de lucru, precum și a pantalonului negru sau de culoarea oului de rață.
• Se purtau doar cămăși albe, cu “pieptul și mânecuțele cămeșei întărite în scrobeală și lustruite”.   

Domni din înalta societate

Accesoriile „de bon ton”

• Pe cap se purta jobenul (țilindrul) sau melonul (cipagul).
• Cele mai întâlnite accesorii erau bastoanele subțiri din lemn.
• Bărbații își lăsau de regulă mustață  și purtau favoriți.
• La gât se purtau cravatele din mătase neagră, fără lustru, înnodate “cu nod de fundă, de plastron sau de regată”. Artiștii și intelectualii purtau “La Valliere, pe care le înnodau în fundă mare și moale, în jurul gulerelor albe, tari și înalte, nerăsfrânte nici la colțuri și care le țineau gâtul înțepenit”.
• Ciorapii purtați în zilele obișnuite erau de culoare gălbuie, iar cei pentru ținutele de gală erau obligatoriu negri.  
• Mănușile purtate erau albe ca zăpada (glaceẻ). 

 

Un domn din „Bucureștii vechiului regat” nu ieșea din casă fără baston ceasornic și tabacheră: 

“Din ținuta domnilor mai făceau parte: ceasornicul cu capace care se purta în buzunarul vestei și cu lănțișor petrecut prin chiotoarea nasturilor de pe piept, până la buzunarul opus unde la capătul lanțului se punea un creion mecanic, un medalion cu vreo fotografie dragă și uneori cutiuța cu tabac de tras pe nas; apoi tabachera de tutun și țigaretul de fildeș, de chihlimbar, de abanos sau de sidef; în sfârșit, bastonul, neîncovoiat și cu mâner de aur, de argint, de fildeș, de baga ori de sidef, dacă nu chiar de vreun crâmpeiu de corn de cerb.” Uneori mânerul bastonului era detașabil și avea atașată o lamă de stilet, fiind folosit pentru autoapărare (baston cu șiș).  

Bucureștiul, micul Paris

 

Prezența tot mai mare a croitorilor și coaforilor francezi și germani în marile orașe ale Regatului a transformat radical peisajul urban. Sucursalele marilor case de modă europene s-au deschis rapid la București și Iași, oferind elitei românești acces direct la luxul occidental. dar nu numai:

„Moda nu este doar despre haine, ci despre dorința unei întregi societăți de a se alinia civilizației europene.”

 

📚 Mai multe povești despre modă din România de altădată:

 

Dacă ți-a plăcut incursiunea în universul eleganței de secol XIX, s-ar putea să te intereseze și:

 

• Revolta domnițelor în alb – Un conflict monden savuros în Bucureștiul lui Vodă Caragea.
• Războiul rochiilor de mătase – Ziua în care Bucureștiul a ales Parisul și malancoavele au cucerit străzile.
• Doamnele, pălăriile și teatrul – O poveste despre tensiuni, etichetă și limitele eleganței în public.
• Primele rochii-pantalon în România – Povestea curajului și a scandalului provocat de adoptarea pantalonului în vestimentația feminină.

 

Surse bibliografice:

 

• George Costescu – „Bucureștii vechiului regat” (1944)
• Colecția revistei „Moda parisiană” (1898)

---

---