Suntem
în luna noiembrie a anului 1936: În luna martie Germania
– condusă cu mână de fier de Adolf Hitler - tocmai remilitarizase Renania, denunțând practic
prin acest act de război Tratatul de la Versailles. În Italia, Benito Mussolini
instaurase statul fascist deja de câțiva ani și invadase Etiopia. În luna iulie
un alt dictator - generalul Francisco Franco - declanșase Războiul Civil din
Spania. Câteva luni mai târziu - în 10 februaria 1938 – regele Carol al II-lea
desființa partidele politice și instaura dictatura regală în România (dictatură urmată
succesiv de alte alte trei regimuri totalitare: legionar, antonescian și
comunist). În 12
martie 1938 Germania a anexat Austria. La 1 septembrie 1939, odată cu invadarea
Poloniei de către Germania, începea cel de Al Doilea Război Mondial.
Ținând
cont de acest context trebuie citit articolul următor, realizat sub forma unei
polemici ușor amuzante - dar foarte serioase în esență - dintre un optimist si
un pesimist din acea vreme. Astăzi – după trecerea a mai mult de opt
decenii de istorie zbucimată de la publicarea
articolului în numărul
din 25 noiembrie 1936 al revistei “Realitatea Ilustrată” - vom fi tentați poate să dăm
dreptate “Pesimistului interbelic”. După ce veți fi
citit articolul s-ar putea însă să ajungeți la aceiași concluzie ca și reporterul
interbelic:
“Am tras cu urechea la această conversație și am rămas – mărturisesc –
descumpănit: căci aveau dreptate amândoi!”:
P E S I
M I S T U L
|
O P T I
M I S T U L
|
-
Cum de mai poţi fi vesel, domnule? Nu vezi că ne ameninţă cel mai crunt dintre
războaie?... Avioanele de bombardament vor distruge oraşe întregi
şi nimeni nu va mai fi sigur de viaţă, nici bătrânii, nici femeile, nici
copiii. Mi-am pierdut şi somnul!... Mi se pare că aud o salvă de artilerie ori
de câte ori trânteşte cineva uşa. Nu crezi că se apropie sfârşitul lumii?...
Şi dumitale îţi arde să te mai duci la cinematograf, la...
|
-
Exagerezi, domnul meu, şi anume în toate direcţiile. Mi-ar fi uşor să-ţi arăt
că războiul nu e atât de apropiat, cum ţi se pare, dar voi renunţa, ca să-ţi
spui că e nepractic să ne amărâm înainte de ivirea catastrofei. E şi absurd. Ce-ar
fi bunăoară ca, într'o bună zi, înapoindu-te de la serviciu acasă, toată
familia să-ţi iasă înainte îndoliată, pe motivul că peste câţiva ani vei
muri?... Şi în fond războaiele nici nu sunt atât de cumplite... De zece mii
de ani se războiesc oamenii şi totuşi numărul lor s'a înzecit, s'a însutit,
s'a înmiit. Şi dacă într'adevăr războiul care ne aşteaptă va fi mai
îngrozitor decât toate celelalte războaie de până acum - ce pagubă ar fi să
piară omenirea? Asemenea imbecili - căci numai nişte imbecili s'ar putea
distruge atât de radical, nici nu merită o soartă mai bună!... Şi până
atunci, hai mai bine să luăm un pahar de bere...
|
-
Văd că războiul viitor nu te emoţionează deloc. Dar de svonurile dictatoriale,
care circulă în jurul nostru, n'ai nimic de spus?... Vei tolera dumneata ca votul
universal, pentru care au sângerat românii pe câmpiile de la Mărăşeşti şi Mărăşti
să fie înlăturat şi să se instaureze în locul lui o “personalitate”, fără control
şi cu puteri nelimitate?... Eu când mă gândesc că
ar putea dispărea Parlamentul, îmi vine să plec din ţară, să mă mut în Suedia
sau în America de Nord, unde parlamentarismul are o tradiţie de veacuri. Cine
va mai apăra interesele ţărănimii, ale negustorimii?... Ce ne vom face noi,
intelectualii, când fiecare expresie a noastră va fi controlată, dintr'un
singur punct de vedere?... Şi în definitiv, mai merită să trăim această viaţă
dacă ni se răpesc cele mai elementare libertăți?...
|
-
Şi în acest domeniu exagerezi, iubite domnule! În primul rând nu s'a instaurat
niciodată, nicăieri, o dictatură înainte de-a se fi ivit un dictator. Vezi dumneata
vreun Hitler, vreun Stalin, vreun Mussolini în România?... La noi sunt atâţia
amatori de dictatură încât singurul fel de a-i mulţumi pe toţi e tot... mult
hulita democraţie, care le îngăduie să vie la putere, cu rândul! Iar dacă, mai
original ca toate celelalte neamuri, neamul românesc ar găsi totuşi mijlocul
să devie dictatorial, fără dictator - nu prea văd deosebirea... Că românul,
săracul, sub dictatură trăieşte de când s'a ivit pe lume: El a cunoscut dictatura
popoarelor năvălitoare, pe urmă dictatura “puterilor garante”, apoi dictatura
fanarioţilor, o vreme dictatura ciocoilor şi în
sfârşit, în ultima jumătate de veac, dictatura şefilor de partide. Să-ţi mai
spun la ureche una: Am compromis noi democraţia, de ce n'am compromite şi
corporatismul?... Noi mai bine să râdem şi să ne vedem de treabă...
|
-
Ba uneori mă'ntorc şi-mi spun: Măcar
de s'ar desfiinţa Parlamentul! Că deputaţii pe cari i-am avut de la război încoace
n'au făcut nici o ispravă. S'au ocupat numai de afaceri, de intervenţii
ilegale pe la ministere, au terorizat pe miniştri, au făcut nemaipomenite
matrapazlâcuri prin oraşele de provincie – ca să nu mai pomenesc de grosolana
ignoranţă a celor mai mulţi din ei. Lăsaţi în voia lor, parlamentarii tuturor
partidelor ar fi in stare să ne facă de râs şi faţă de negrii din Africa Centrală,
cari tot se mai tem de ceva, de totem şi de tabu... Şi iată că deşi se
vestesc toate semnele unei apropiate dictaturi, Parlamentul e din nou
convocat. Să nu înnebuneşti?...
|
-
Nici nebunia nu e rea, dacă e cu măsură. Parlamentul, aşa cum e, alcătuit,
mai mult din oameni de paie sau fantoşe trase de mâini nevăzute, tot e bun la
ceva - că ne învaţă cu formele unei vieţi obşteşti civilizate, bazată pe legi
impersonale. De ce să ne facem inimă rea că deputaţii noştri nu sunt încă în
stare să umble pe propriile lor picioare şi că se bâlbăie, ori de câte ori
vor să gândească individual?... Aşa se întâmplă cu toţi copiii: trebuie să se
târască prin odaie şi să imite graiul stropşindu-l, ca la adolescenţă să ştie
vorbi. De când avem Parlament? Nici măcar de o sută de ani. Suntem încă în
copilărie. Să lăsăm copilul să crească - şi să băgăm numai de seamă să nu se
joace cu chibriturile...
|
-
Nu pricep ce fel de om eşti... Când o suceşti, când o'nvârteşti, numai să
rămăi cu voia bună!... Pe ce lume te afli dumneata?... Eşti pentru şi împotriva
Parlamentului, pentru şi împotriva războiului, pentru şi împotriva dictaturii
– dar de scumpirea vieţii ce-ai să zici?... Când ai să dai pe legume şi pe
lemne de două ori preţul de anul trecut, o să-ţi mai ardă să râzi?... Poftim
de râde, dacă-ţi mai dă mâna!... La anul o să ţi se urce şi chiria. Ce, nu
mai râzi?...
|
-
Nu mai râd, pentru că problema e foarte serioasă. Întotdeauna mi-am spus că
viaţa în România e prea ieftină şi din această pricină marea majoritate a populaţiei,
care sunt producătorii, duc o viaţă de mizerie permanentă. Până când ţăranul,
grădinarul, crescătorul de vite şi de păsări nu vor primi pentru făina unei
pâini doi poli, pentru un chilogram de carne un sutar şi pentru o pasăre
două, vom rămânea o ţară înapoiată. La Paris, un pui de găină costă 450 de
lei - şi toţi se duc la teatru! Sper ca încet, încet preţurile să se urce în
asemenea măsură ca să devenim şi noi o ţară de oameni îmbrăcaţi şi încălţaţi:
Sper, cu toată energia!
|
-
Dacă am fi mai intimi aş spune c'ai înnebunit! Ce-ai să te faci, domnule, când
speranţele dumitale se vor realiza?... Ţi-ai dat seama că salariul pe care-l
primeşti pentru o muncă istovitoare abia-ţi ajunge să împaci cheituelile de acum?...
Cum ai să plăteşti doi poli o pâine şi de unde ai să iei să mai cumperi şi
carne, dacă va trebui să dai pe ea un sutar chilogramul?... Iar dacă or scădea
şi salariile - cum se aude - eu cred că nu mai rămâne decât să ne
spânzurăm... Atâta îţi mai spun; în ziua când or umbla ţăranii în pantaloni,
vom umbla noi în cămăşi şi cu picioarele goale.
|
-
Nici n'am înnebunit şi nici nu cred să mă spânzur vreodată. Îmi place să trăiesc,
chiar cu mai puţin. Lefurile se vor urca totdeauna, în măsura costului vieţii
- e o lege absolută de fier - dar în răstimp nu e rău să ne învăţăm şi cu mai
puţin. Belşugul prelungit tâmpeşte pe om, îl îmbolnăveşte şi îl omoară. Idealul
meu e să trăiesc cu un covrig pe zi - fără dureri de dinţi, fără cancer, fără
diabet. Iar cine are parale puţine, face şi prostii mai puţine - de această părere
e şi marele industriaş Ford, care nu duce lipsă de bani. N'am parcul meu, dar
putem admira toate parcurile altora - nu e destul?... Nici proprietarii de
parcuri nu pot face mai mult. Şi repet propunerea de la început : Hai mai
bine să luăm câte un pahar de bere... Costă, deocamdată, numai şapte lei...
|
Lumea de azi nu arată cu mult mai bine: Întreg mapamondul a fost
în lockdown în cea mai mare parte a anului 2020. În
acest timp, începând din Afganistan și Caucaz, trecând prinn nordul Africii și
până în Himalaya, mai multe conflicte, unele dintre ele înghețate de
decenii, au erupt violent. Partidele
de extremă dreapta câștigă tot mai mult teren în încercarea lor de a cuceri puterea în multe dintre statele europene și suntem pla un pas poate de destrămarea Uniunii
Europene. Asemeni milioanelor de refugiați evrei, spanioli, germani, polonezi
sau ruși din perioada interbelică, valuri de refugiați - fugari din calea
războaielor, a sărăciei sau a ororilor regimurilor totalitare din tările arabe - străbat azi drumurile Europei. Relatările despre manifestările rasiste și
xenofobe revin pe prima pagină a ziarelor. Atentate sângeroase zguduie din
temelii marile orașe ale lumii. Cu toate acestea, majoritatea dintre
noi suntem optimiști. Poate mult prea optimiști!?
Postări
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu