Spiru C. Haret: "Cum arată astăzi şcoala, va arăta mâine ţara"

Motto:

Când pe umerii tăi apasă o grea răspundere

trebuie să muncești mai mult decât poți.

(Spiru C. Haret)

Spiru C. Haret (n. 15 februarie 1851, Iași – d. 17 decembrie 1912, București) a primul român doctor în matematici (titlu dobândit la Paris în anul 1878), profesor al Universității din București, al Școlii de artilerie și geniu și al Școlii de poduri și șosele. 

 

Spiru C. Haret a rămas în memoria neamului românesc datorită importantelor sale merite în organizarea învățământului modern românesc (a fost Ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice în trei mandate: 1897-1899, 1902-1904, 1907-1910). Spiru Haret a inițiat două legi de cea mai mare însemnătate: Legea învățământului secundar și superior (1898) și Legea învățământului profesional. Dintre realizările sale menționez construirea unui număr de 2.343 de școli (dintre care 1.980 în timpul în care a fost ministru), înființarea primelor grădinițe școlare, acordarea de cărți gratuite pentru copiii săraci, înființarea primelor cantine școlare, a școlilor pentru adulți, editarea revistei de cultură pentru popor „Albina". Spiru C. Haret a fost membru titular al Academiei Române.

„Credem însă că cel mai frumos omagiu adus memoriei lui Haret nu este admirația, ci cunoașterea operei sale, a imensei sale opere, pe care îndrăsnim să afirmăm că puțini o apreciază așa acum se cuvine. Cunoscându-i opera și înlesnind și altora s'o cunoască înălțăm cel mai trainic monument. Căci dacă marmura albă, fericit simbol al unei cristaline purității de caracter, nemurește imaginea fizică a ilustrului gânditor, amintirea sufletului lui trebuie păstrată mai albă și mai întreagă în adâncul conștiinței publice. Chipul lui prezent astfel în fiece clipă, va putea fi permanent imbold la acțiune rodnică și sentimente înalte. Haret a fost cea mai aleasă întrupare a virtuților neamului său. Și astăzi, când forțele spirituale ale întregului neam trebuiesc mobilizate, toate marile energii ale trecutului să fie luate de pildă.” Așa justifica scriitorul Radu A. Sterescu scrierea articolului “De vorbă cu d-na Ana Spiru Haret”, publicat în numărul din 14 ianuarie 1939 al revistei “Universul Literar”:

Anii de școală

„Născut la Iași în ziua de 15 februarie 1851, Spiru Haret a primit primele învățături de la mamă-sa, femeie muncitoare și hotărâtă, care nutrea mari ambiții pentru copiii ei. Școala primară și-a făcut-o la Dorohoi și la Iași. La Iași, în școala de la Sărărie, a avut institutor pe Toma Săvescu, de care după cât se pare s'a legat sufletește. Domnul profesor Gheorghe Adamescu, sub îngrijirea căruia au apărut mare parte din operele lui Haret, scria în volumul „Viața și activitatea lui Spiru C. Haret" (Cartea Românească, 1936): „Ajuns ministru, el și-a adus aminte de fostul său dascăl, a încurajat pe institutorii din Iași care au voit să cinstească pe Toma Săvescu, zidind un medalion în noul local al Școalei, și la serbarea aceasta, la 6 decemvrie 1898, nu numai că a asistat, dar a rostit o cuvântare elogioasă pentru cel care-l învățase carte în copilărie; iar la masă a închinat pentru Săvescu și în sănătatea institutorilor și învățătorilor, ceea ce a impresionat desigur pe sărbătorit, dar și toată dăscălimea din oraș și din țară". Trăsătură de caracter demnă de subliniat: ministru fiind el nu și-a uitat părinții sufletești și i s'a părut foarte natural să stea în mijlocul lor la un banchet de sărbătorire.

În 1862 și-a întrerupt școala spre a pleca la București, unde a terminat clasa IV primară la școala “văpselei de verde”. În toamna aceluiași an îl găsim bursier la Sf. Sava. Prin 1865 (crede d. Gh. Adamescu) Haret s'a dus din nou la Iași. A plecat apoi spre București împreună cu un frate și o soră mai mică, într'o căruță. În cursul celor opt zile de călătorie, micul Spiru a fost un fel de cap de familie. De altfel, peste puțină vreme, copil încă, în sarcina lui cădea susținerea familiei. Elev eminent, așa cum o dovedesc și certificatele pline de “eminenția”, lucra cu sârguință nu numai pentru școală ci cu pasiunea pe care o dă vocația. Iubind matematicile și astronomia, se adâncește în studiul lor. Traduce un volum al lui Quetalet, directorul Observatorului din Bruxelles, „Elemente de astronomie", pe care-l publică în 1873 (la editura Societății „Junimea", Iași) și scrie un curs de trigonometrie, tipărit pentru prima oară în 1873 și ajuns astăzi la zeci de ediții. Îndată după terminarea liceului se prezintă la un concurs pentru ocuparea catedrei de matematici de la Seminarul Central din București și bineînțeles reușește să intre profesor, la cursul inferior.”

Integritatea unui dascăl

„După doi ani însă (noiembrie 1872) are de ales între a face un act nedrept sau a pleca din învățământ. Un senator - văr al ministrului Teil, pare-se - avea un protejat care căzuse la examenul de bursă. Ministrul a chemat pe toți membrii comisiunii examinatoare și le-a cerut să ție un nou examen în fața lui. Numai doi dintre profesori s'au opus. Aceștia erau: Haret și N. F. Bădescu, care au demisionat a doua zi. Ceea ce n'a împiedicat pe ministru să acorde bursa elevului respins dar protejat. Trebuind să renunțe la postul din învățământ, situația lui Haret nu era prea roză. Se lupta din greu ca să-și câștige existența. Publica articole, dădea lecții particulare. În acest răstimp a tipărit un „Anuariulu sciințificu allu României pe anului 1875" (la Tipografia Teodor Michaescu, București). Și-a pregătit însă licența, pe care a trecut-o cu brio în aprilie 1874.

Cunoscându-l, Titu Maiorescu îi făgădui că îl va numi profesor la seminar, în baza concursului pe care îl dăduse. Haret voia să-și continue studiile superioare, în străinătate și îi vorbi lui Maiorescu în acest sens. Se publică un concurs pentru o bursă de matematici în septembrie același an și Haret reuși să iasă primul la examen și să obțină bursa. La Paris și-a luat licența în matematici în 1875 și un an mai târziu licența în științele fizice. La 30 ianuarie 1878 și-a susținut teza de doctorat cu titlul: „Sur l'invariabilité des grands axes des orbites planétaires" (“Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare”). Teza fost primită cu elogii, nu numai de profesori ci și de toți matematicienii francezi.”

Profesorul Spiru C. Haret

„Venit de la studii, fu numit de îndată (28 martie 1878) suplinitor de matematici la gimnaziul „Mihai Bravul", iar peste trei zile a primit suplinirea catedrei de Mecanică rațională la Facultatea de științe. La 15 septembrie același an devine prin concurs titular al catedrei. Date fiind deosebitele lui calități a fost solicitat în curând să ocupe și alte posturi de răspundere ori catedre la diferite școli. Profesor la Seminarul Nifon, apoi la Școala de artilerie și geniu și în fine (aprilie 1882) profesor de algebră superioara și geometria analitică la Școala de poduri și șosele.”

Omul politic Spiru C. Haret

„Haret avea multe misiuni în legătură cu meseria lui de profesor. Fu însărcinat astfel să inspecteze o serie de școli secundare din Moldova (Bacău, Bârlad, Botoșani, Focșani, Galați, Roman). În raportul pe care l-a prezentat ministerului este un pasagiu cu totul remarcabil asupra activității corpului didactic, din care spicuim:

 

„Un lucru ce am fi dorit să găsim este de a vedea pe profesori iubindu-și profesiunea, preocupându-se într'una de dânsa, căutând neîncetat a-și îmbunătăți cursul, socotindu-și ca o datorie de onoare a obține rezultate cât mai bune. În loc de aceasta, afară de câteva excepțiuni care ne consolează în parte, am văzut din contră multă indiferență; postul de profesor e considerat ca o sinecură sau ca o rezervă în caz de neisbândă în alte întreprinderi. Sunt orașe în care profesorii se găsesc amestecați în toate: sunt deputați, consilieri județeni sau comunali, avocați, ingineri, comercianți, adepți ai politicii militante, de toate, afară de profesori..." Constatări triste ale unui om care punea în slujba școlii nu numai o inteligență excepțională dar și pasiune.

Meritele acumulate de Haret într'o activitate febrilă, îl impuseră în postul de membru al Consiliului permanent de instrucțiune. Și aici însă, spiritul său de dreptate și legalitate îl face să vie în conflict cu autoritatea superioară. Ministrul făcând o numire de directoare la Craiova, fără avizul consiliului permanent, care era strict necesar, Haret redactează un aviz în care arată că ministrul nu avea drept să facă numirea fără să consulte consiliul permanent. Ministrul nu ținu seamă de opinia sa și Haret își înaintă demisia, care a fost primită pe ziua de 29 Aprilie 1882. La 4 mai 1883 fu însă numit de P. S. Aurelian inspector general al școalelor. Lucrând în permanență cu miniștrii liberali, se produse o oarecare apropiere sufletească, așa fel încât o dată cu venirea lui Mitiță Sturza ca ministru al instrucției, fu numit secretar general al ministerului (1885). Înscris în cadrele partidului liberal, Haret ajunge pentru prima dată ministru la 31 martie 1897 și în decursul a doi ani de guvernare realizează două legi de cea mai mare însemnătate: Legea învățământului secundar și superior (1898) și Legea învățământului profesional (1899). Haret numără la activul său: grădinile școlare, cărțile gratuite pentru copii săraci, cantinele școlare, școlile de adulți, revista de cultură pentru popor „Albina", etc.

O altă inițiativă cu frumoase urmări a fost utilizarea scriitorilor ca referendari la Casa Școalelor. Grație acestui fapt s'au realizat „România pitorească" de Vlahuță și „Povestea unei coroane de oțel" a lui Coșbuc. Haret a dorit să vadă înfăptuită o colecție folkloristică din materialul adunat de echipele studențești. În acest domeniu putem semnala cele trei volume de „Materiale folkloristice" publicate de Gr. Tocilescu. S'au strâns apoi o seamă de melodii populare, s'au făcut o serie de tablouri pentru școlile primare etc. etc.

Localul Casei bisericii și Casei școalelor 
cu chipurile celor doi întemeietori
(Spiru Haret - stânga și Petru Poni - dreapta)
(în Calendarul Minervei - 1904)

O dată cu plecarea guvernului liberal, reformele lui Haret nu mai sunt ținute în seamă. Gr. Cantacuzino (notă: prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit Nababul, prim ministru al României în perioadele 1899–1900 și 1904-1907) președintele consiliului, afirmă că legea învățământului superior făcută de Haret este o copie a proiectului lui Take lonescu din 1895 și Haret e nevoit să polemizeze cu guvernul spre a restabili adevărul. Și astfel, prins din ce în ce mai mult în lupta politică ale cărei nedreptăți îl iritau, Haret se consacră tot mai mult școlii românești, neglijând oarecum activitatea pur științifică de pe urma căreia ne-ar fi rămas desigur opere de valoare europeană.

Dar dacă pe tărâmul strict științific timpul nu-i permitea să lucreze decât rareori, pe teren social nu contenește să realizeze reforme de cea mai mare importanță. În 1905 face o serie de propuneri menite să amelioreze considerabil soarta țăranilor. Cere să se ia măsuri ca arendarea pământurilor de către cămătari să devie imposibilă, țăranii să poată ei în schimb să ia în arendă moșii de la marii proprietari; ajutoare pentru îmbunătățirea uneltelor de muncă și asigurări împotriva accidentelor; administrație și justiție ieftină și onestă și, în fine, înlăturarea alcoolismului.

În tot timpul șederii sale în fruntea Ministerului Instrucțiunii, Haret a știut să fie un camarad al tuturor inferiorilor săi. Doamna Haret spune că primea oricând pe cei mai umili colaboratori.

- Odată, povestește dânsa, a venit un învățător cu soția tocmai pe când el lucra cu Sturza în birou iar eu primeam vizita câtorva miniștri plenipotențiari. Soțul meu a trimes vorba să-i primesc eu, până când va termina el lucrul. Bieții oameni s'au simțit tare prost între miniștrii plenipotențiari cu care nu se puteau înțelege, neștiind altă limbă decât cea românească pe care aceștia nu o cunoșteau. Mare le-a fost însă bucuria când la plecarea lui Sturza, ministrul lor i-a întâmpinat cu figura deschisă și mulțumit că n'au plecat înainte de a-i fi văzut. Lucra peste măsură și când eu sau prietenii lui îl sfătuiau să-și menajeze puterile ne răspundea, invariabil: „Când pe umerii tăi apasă o grea răspundere trebuie să muncești mai mult decât poți".”

AMINTIRI

„Doamna Haret continuă cu glas duios:

- M'am născut în 1866 la Lipia (jud. Buzău). Aveam o gospodărie ca în vremurile feudale. Pe Haret l-am cunoscut când a fost trimis de ministerul domeniilor să ridice planul unei moșii în apropiere de Buzău. A tras în gazdă la un vecin care, neavând cele de trebuință pentru primirea unui oaspe atât de simandicos, a făcut apel la noi. I-am dat de toate. Eu eram pe vremea aceea tare zburdalnică. Circulam din zori până'n seară. Haret m'a văzut jucându-mă cu mingea. Tinerețea și zburdălnicia mea l-au atras. Peste câteva luni m'a cerut în căsătorie. Cum vezi, un adevărat “coup de foudre”. Trebuie să-ți spui că, deși mult mai în vârstă decât mine, Haret era foarte copilăros. După ce ne-am căsătorit, multe rude și prietene de ale mele se minunau că un om atât de serios în treburile publice poate face năzbâtiile pe care le făcea el. De altfel, când era copil, se mutau vecinii din mahala, atât era de zurbagiu.

Mi-aduc aminte că venisem odată de la operă. Văzusem Faust. Și întors acasă, în halat și în papuci, s'a apucat să joace balet cu atâta convingere încât un papuc i-a zburat drept în fundul sobei. Făcea fel de fel de ghidușii. Îi plăcea muzica nespus și cunoștea toate rolurile din opere. Le fredona fără greșeală. Pe cât era de vesel și de mulțumit în casă pe atât de mult îl amăra politica. Brătianu, văzându-l odată nemulțumit, i-a cerut să-i spună cauza, promițându-i că-i va face orice îi va cere. Și Haret a cerut să i se acorde fondurile necesare ca să poată lucra în bune condiții, să facă laboratorii, școli etc. Dar Costinescu (notă: Emil Costinescu, ministru de finanțe în mai multe mandate între anii 1902 și 1916, primar al Bucureștiului în 1901), ministrul de finanțe, s'a opus, așa cum se opunea întotdeauna când era vorba de școală. Era convins, el care ajunsese cu foarte puține studii la o situație atât de înaltă, că învățătura e un lucru de prisos. Haret a fost foarte afectat de refuz și a plecat la țară împreună cu mine. Ionel Brătianu a venit îndată cu mașina după noi, ca să-l împace. N'a fost nici prima și nici ultima dată când l-a nemulțumit purtarea lui Costinescu.

Situația lui în partid era dintre cele mai bune. Tinerii generoși au vrut să-i ofere lui șefia când s'a îmbolnăvit Sturza. În acest scop au venit la el George Diamandi, Dr. Radovici, Morţun, D-rul Lupu."

PRIETENII

“Întreb pe doamna Haret care au fost cei mai buni prieteni ai soțului ei.

- Era atât de bun încât avea foarte mulți prieteni. Mai mult era legat de Petrică Orleanu, inginerul Mihail Râmniceanu și Hârjeu. Avea însă și alți numeroși prieteni. Îmi amintesc că la moartea lui, Ionel Brătianu plângea în hohote, ca un copil, sprijinit de o sobă din salon. Sturza ținea de asemenea mult la el. Nu puteai să nu iubești pe un om blând ca el. Se purta atât de bine cu țăranii încât aveau impresia că moșia lui le aparținea. Ani de-a rândul noi nu am ridicat un fir de grâu de pe moșie. Cu servitorii se purta prietenește. Iubea mult animalele și mai ales câinii. Pe când avea un Saint Bernard a scris un articol despre inteligența animalelor, în „Viața Românească".

Munca și necazurile l-au răzbit însă. Lucra uneori noaptea până la 3-4 și se deștepta devreme. În ziua de 3 decembrie 1912 a mers la vie cu sania și acolo, încântat de frumusețile întinsului alb, părea un copil. Împreună cu Mihai, fiul nostru adoptiv, au înălțat un zmeu. A treia zi ne-am întors la București. Se simțea rău. Păstrase însă intactă pofta de mâncare. Peste câteva zile s'a sfârșit, fără ca doctorii să-și fi dat seama ce are. Un cancer al intestinului l-a răpus în plină vigoare"

Sursa: articolul “De vorbă cu d-na Ana Spiru Haret” – semnat Radu A. Sterescu - publicat în revista “Universul Literar” - numărul din 14 ianuarie 1939