Sorana Țopa și meandrele ciudate ale sorții

Sorana Țopa - actrița și poeta

Sorana Țopa s-a născut în 14 februarie 1898 la Podu Turcului, în județul Bacău. 

“M'am născut într'un mic târgușor din Moldova, la Podul Turcului, județul Tecuci, din părinți gospodari și oameni de treabă cari au cheltuit multă trudă până să fi putut da fiecărui copil o brumă de carte. Nu-i vorbă, că dintre toți copiii eu eram aceea care nu avea niciodată timp de învățătură - erau atâtea jocuri frumoase de pregătit pentru a doua zi! Nici morala, nici bătaia cruntă nu m'au putut strânge de pe coclauri și readuce la cămin mai devreme de apusul soarelui. Purtam în mine un dor prea aprins de libertate. Încă, cred eu, acestui dor se datorește faptul că m'am făcut artistă. Artistă!... Cuvânt magic care deschidea larg porțile tuturor dorurilor mele de aventură și necunoscut.” - se confesa Sorana Țopa câteva decenii mai târziu (F. O. Fosian - "87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă - Portrete, biografii, amintiri" - editura Cultura Poporului - 1940 !?)


Sorana Țopa
a urmat cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din Iași (1918-1921), avându-l profesor pe State Dragomir. Stagiară a Naționalului ieșean începând cu anul 1918, Sorana Țopa va deveni și societară a Teatrului Național din București câțiva ani mai târziu (1926-1949). Actrița a fost prima interpretă a rolului principal din piesa "Domnişoara Nastasia" de G. M. Zamfirescu (1927): 
D-ra Nastasia” a dat prilej foarte talentatei artiste d-ra Sorana Ţopa să-şi afirme însuşirile dramatice şi să găsească în frământările eroinei, linii de dramatism aproape similare unui personaj femenin din literatura clasică. D-ra Ţopa a înălţat pe „d-ra Nastasia” şi pentru aceasta-i aduc omagii, căci a contribuit la frumoasa afirmare a piesei, aşa de îndrăsneţe a d-lui Zamfirescu.” (extras din cronica la spectacolul “D-ra Nastasia”, publicată în numărul din 11 septembrie 1927 al revistei Universul Literar”)


Sorana Țopa s-a afirmat în roluri precum Amalia ("Hoții", de Schiller), Hilda ("Constructorul Solness", de Henrik Ibsen), Anca ("Năpasta", de I.L. Caragiale), Tofana ("Patima roșie", de Mihail Sorbul) sau Alta ("Act venețian", de Camil Petrescu). 

Sorana Țopa aături de G.M. Zamfirescu
("Ilustrațiunea Română" - 14 septembrie 1932)

Iată cum o descria pe Sorana Țopa criticul literar Eugen Lovinescu în anul 1932: „...Fuior de aur în fuziune, ea e numai lumină, păr blond, ochi albaștri, chip rotund de prosperități campestre”. Tot Eugen Lovinescu spunea: "iesită din pana unui scriitor rus. Fuior de aur în fuziune, ea e numai lumină, păr blond, ochi albaștri... originea sa merge în stepele Katiușelor cu priviri de peruzele, înăuntrul cărora veghează un suflet și numeroase cazuri de conștiință".



Talentata actriță a fost o prezență familiară a cenaclului „Sburătorul” condus de Eugen Lovinescu. A făcut parte de asemenea din cenaclul „Criterion” – o grupare intelectuală a tinerei generaţii afirmate în deceniul al patrulea al secolului trecut, grupare care s-a constituit în București, sub denumirea de "Asociația de arte, litere și filosofie Criterion", fiind organizată de Petru Comărnescu. Sorana Țopa a frecventat în perioada 1931 -1933 cenaclul "Criterion", alături de Mircea Eliade, Emil Cioran, Petru Comărnescu, Mihail Sebastian, Mihail Polihroniade, Traian Herşeni, Floria Capsali, Mac Constantinescu, Mircea Vulcănescu. Actrița a publicat în acestă perioadă versuri, eseuri şi articole în revistele literare „Adevărul literar şi artistic", „Facla", „Viaţa", „Vremea"

În cariera literară Sorana Țopa a optat în final totuși pentru dramaturgie. Piesa de debut "Călătorie-n întuneric", publicată de Sorana Ţopa în anul 1943, a fost distinsă cu Marele Premiu al Teatrului Naţional din Bucureşti. Prezenţă fascinantă a generaţiei '30, Sorana Țopa a inspirat iubiri pasionale lui Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihai Codreanu, Eugen Lovinescu, Ion Vinea, Adrian Maniu, Ion Barbu. Câteva decenii mai târziu îl va inspira pe Marin Preda, cel care o va imortaliza în personajul "doamna Sorana" din romanul "Intrusul".

Tânărul Mircea Eliade

Sorana Țopa și meandrele ciudate ale sorții

Mircea Eliade a fost sfâșiat de dragostea pentru două femei: Sorana Țopa ("o femeie interesantă și exasperantă în același timp, o actriță celebră în epocă, atrasă de doctrine religioase indiene, însetată de absoluturi și dorind să atingă cele mai înalte culmi ale spiritului") și Nina - femeia care urma să-i fie soție. Criticul C. Pricop consemna astfel existența acestor două relații: "Mircea iubea două femei în acelaşi timp, pe Sorana (Țopa), o actriţă celebră de la Naţional şi pe Nina Mareş, o femeie divorţată, cu un copil de crescut“. 

Din păcate, până și un titan ca Eliade o găsea atât fascinantă cât și... "exasperantă": "îi plăcea să discute tot lucruri adânci, să se analizeze și să analizeze interlocutorii - ceasuri și ceasuri la rând. Nu obosea niciodată." Mircea  Eliade a dat înapoi, rupând relația. El ezita: "cum aș putea părăsi și uita o asemenea ființă? Am avut norocul să fiu iubit de o femeie extraordinară, așa cum nu se nasc multe într-un secol. Ce importanță are că, datorită modului ei de a fi, mă secătuiește, torturează și distruge? Important e numai că am avut norocul să fiu ales pentru această experiență excepțională."

 Emil Cioran în tinerețe

Personajul Cătălina din romanul "Noaptea de Sânziene" o personifica de asemenea pe Sorana Țopa: "este o femeie care și-ar jertfi nu numai cariera, ci și sănătatea, tinerețea, liniștea, ca să poată iubi așa cum visează ea, arzând la alb." Despărțirea dintre Mircea Eliade și Sorana Țopa a fost datorată lui Eliade care nici măcar nu i-a comunicat decizia în mod direct actriței. El i-a transmis vestea lui Emil Cioran, urmând ca acesta "să i-o spună ei". Emil Cioran a devenit de altfel în anii ce au urmat iubitul și confidentul Soranei Țopa. Emil Cioran credea, indignat, că singura explicație pentru abandonul lui Mircea a fost "inerția spirituală, incapacitatea de a accepta riscul unei pasiuni, la capătul căreia ar fi venit poate nebunia sau moartea, pe scurt: mediocritatea și fățărnicia". Cioran spunea că Sorana ținea "de ruși ca tipuri psihologice, de romane rusești și Rusia eternă". A urmat o polemică întreagă pe această temă între Emil Cioran și Mircea Eliade


Personalitatea Soranei Țopa l-a facinat și pe Nae Ionescu. Acesta afirma chiar că "după Eminescu, Sorana este cel mai dar pe care Iașiul l-a făcut culturii române". Tot Nae Ionescu scria referindu-se la Sorana Țopa: "La noi, Eminescu a fost declarat unanim o apariție inexplicabilă. Cunosc o femeie de o adâncime sufletească remarcabilă, care, pentru acest păcat, e declarată de întreaga lume o simplă aiurită".

Teatrul Național București



Sorana Topa a murit, neștiută aproape de nimeni, în București, în anul 1986. Ce ar mai fi de adăugat? Poate doar niște versuri scrise de ea:

Meandre

Ciudate sunt meandrele sorții
Când valurile ne izbesc de câte un mal
Ne agățăm cu disperarea unui muribund
De ultima bucată din barca în care am stat
Când valul se retrage, ne duce iar în larg
Și-n amăgirea unei clipe credem
Că încă vom mai fi salvati.
Dar uită-te in jur, cum mii de disperați
Își strigă suferința cu o ultimă suflare
Și viața îi îneacă cu multă nepăsare
Și alții le iau locul
Așa ca într-o perpetuă mișcare.





10 comentarii :

  1. Interesant material ,darul Iasului facut culturii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu mentiune: unul dintre multele daruri facute de Iasi culturii romane.

    RăspundețiȘtergere
  3. Talent cu carul dar cam dat peste cap "kilometrajul".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-ai facut ziua, man :) Hai sa ne razbunam, s-o ajungem din urma, what about this ?!

      Ștergere
    2. Așa să fie dacă zici tu! What about this?! :)

      Ștergere
  4. Viața e ciudată. Nu știu ce o fi gândit Mircea Eliade, eu aș fi gândit că nu mă pot lăsa pe jumătate : două personalități nu pot răzbate întregi, de sine stătătoare când formează un întreg : unul va renunța la un pic din el în favoarea celuilalt.. De multe ori îți alegi un partener șters, fiindcă trebuie să fii tu, podiumul nu încape doi, unicitatea cere sacrificii, și le faci dacă ești puternic.
    Sorana nu le-a făcut, de aceea a dispărut fără să știe aproape nimeni de dispariția ei.
    Iubirea e periculoasă, te înjumătățește..

    RăspundețiȘtergere
  5. interesat material,mai ales ca ati prezentat una dintre doamnele celebre ale perioadei interbelica,frumoasa,desteapta bogata(societara a nationalului!)dar cu respect va spun ca in prima fotografie afisata nu este actrita sorana topa,ci o personalitate a fratiilor de cruce sefa lor,cunoascuta nicoleta nicolescu,dr in drept unul dintre avocatii care l-au aparat pe capitan,ucisa miseleste de politia politica carlista

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord cu tine Anonimule în ceea ce privește personalitatea Soranei Țopa. In privinta fotografiei însă, te asigur că te înșeli. Ca să te conving am lasat si legenda fotografiei - "D-na Sorana Țopa dela Teatrul Național". Am adăugat la finalul articolului o altă fotografie din presa interbelică - și ea cu cu legendă - numele actriței fiind scris foarte clar. Dacă vei compara trăsăturile te vei convinge că e vorba de aceiași persoană: Sorana Țopa. Dacă mai ai dubii, o simplă căutare pe Google-imagini a Nicoletei Nicolescu te va lămuri și mai mult...

      Ștergere
  6. Câteva completări...
    Autorul celebrului roman de dragoste „Maitrey“ s-a însurat într-un mod deloc romantic... Pentru ca relatia dintre el şi Sorana Ţopa devine din ce in ce mai vulcanica, Mircea Eliade decide sa o rupa, decizie pe care unele voci sustin ca ar fi regretat-o. În acelaşi timp, romancierul avea o relaţie cu o banală funcţionară, Nina Mareş, femeie divorţată cu un copil de crescut. Eliade a fost prins între relaţia cu funcţionara Nina şi actriţa Sorana mai bine de o jumătate de an. Romancierul, care nu se putea decide între cele două femei, a considerat în 1932 că cel mai bun lucru pe care l-ar putea face ar fi să pună punct ambelor relaţii. A ales să-şi anunţe, pe rând, iubitele în legătură cu decizia sa.
    ”Hazardul face ca periplul de a anunţa pe cele două de decizia luată să înceapă cu Nina Mareş. Ajuns în camera ei, începe să-i dezvolte oarecum «filosofic» opţiunea lui pentru despărţire definitivă, moment în care observă că sărmana femeie se îndreaptă încet spre fereastra deschisă, replicându-i totodată că nu ştie dacă va mai suporta să piardă pentru a doua oară marea iubire. Pe loc Eliade intuieşte că Nina îşi pregăteşte o eventuală sinucidere, moment în care schimbă întreaga strategie: vede în destinul lui menirea de a salva această fiinţă nefericită, drept pentru care îi şi propune să-i devină soţie”, evocă Lucian Nasta în ”Intimitatea amfiteatrelor. Ipostaze din viaţa privată a universitarilor literari”.
    ...Se spune că Nina ar fi fost conştientă de la bun început de marele sacrificiu făcut de romancier. În scurta căsnicie pe care au avut-o, funcţionara s-a dedicat în totalitate susţinerii activităţii literare a soţului său.Despartirea a creat multa vâlva in cercurile mondene ale epocii, gurile rele spunand ca Eliade nu ar fi avut curajul sa ii spuna Soranei ca o paraseste, vestea fiindu-i data de catre Emil Cioran, pe care actrita il ia drept confident si la scurt timp dupa aceea, iubit. Cioran ia partea Soranei si incepe sa il demoleze pe Eliade in articole. Scrie articolul “Omul fara destin”, articol recitat teatral de Sorana, care il apreciaza, analizandu-i paragraf cu paragraf .
    Eliade riposteaza si el in articole, exemplu fiind “Invitatie la barbatie”. Apoi ii face o descriere dura lui Cioran in “Noaptea de Sanziene”. Cei doi titani ai culturii romane s-au impacat peste ani, in Occident, corespondand si reluand relatia amicala. E interesant insa felul in care s-au invrajbit cei doi prieteni si oameni de cultura, cand s-au apropiat periculos de misterul incandescent al unei femei totale. La inceputul anilor ’30, Sorana Ţopa incepe sa devina din ce in ce mai prezenta in cercurile literare a acelor vremuri si este parte din “Sburatorul” si membru important al gruparii intelectuale “Criterion”, din care faceau parte si Mircea Eliade, Emil Cioran, Petru Comarnescu sau Mihail Sebastian. Prezenta fascinanta a generatiei ’30, a inspirat iubiri pasionale lui Eliade, Cioran, Mihai Codreanu, Lovinescu, Vinea, Adrian Maniu, Ion Barbu iar mai tarziu il va incanta si pe Marin Preda, care o va imortaliza in „doamna Sorana” din romanul Intrusul. Sorana insa nu-l va uita niciodata pe Eliade, influenta marelui scriitor fiind vizibila cu precadere dupa retragerea acesteia definitiva din teatru si dedicarea timpului sau scrisului si meditatiei. Cand Eliade va muri, peste ani, Sorana va exclama: “pacat de Mircea, ca nu s-a realizat!”
    Desi a fost una dintre femeile care s-au impus intr-o lume adresata aproape exclusiv barbatilor, Sorana Topa moare ca o necunoscuta in 1986. In urma sa raman versuri, eseuri, articole publicate in “Viata”, “Vremea”, dar si dramaturgie, cea mai cunoscuta piesa a sa “Calătorie-n intuneric”, fiind in trecut (1943) distinsa cu Marele Premiu al Teatrului National din Bucuresti.
    surse:Internet:

    RăspundețiȘtergere