De ieri și de azi: Sorana Țopa - meandrele ciudate ale sorții

Recomandări:

Sorana Țopa - meandrele ciudate ale sorții

Sorana Țopa - o mare tragediană


Sorana Țopa s-a născut în 14 februarie 1898 la Podu Turcului, în județul Bacău

“M'am născut într'un mic târgușor din Moldova, la Podul Turcului, județul Tecuci, din părinți gospodari și oameni de treabă cari au cheltuit multă trudă până să fi putut da fiecărui copil o brumă de carte. Nu-i vorbă, că dintre toți copiii eu eram aceea care nu avea niciodată timp de învățătură - erau atâtea jocuri frumoase de pregătit pentru a doua zi! Nici morala, nici bătaia cruntă nu m'au putut strânge de pe coclauri și readuce la cămin mai devreme de apusul soarelui. Purtam în mine un dor prea aprins de libertate. Încă, cred eu, acestui dor se datorește faptul că m'am făcut artistă. Artistă!... Cuvânt magic care deschidea larg porțile tuturor dorurilor mele de aventură și necunoscut.” - se confesa Sorana Țopa câteva decenii mai târziu (F. O. Fosian - "87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă - Portrete, biografii, amintiri" - editura Cultura Poporului - 1940) 

Mari actori

Sorana Țopa - primii ani

 
Câteva decenii mai târziu, un articol publicat în revista "Flacăra" rezuma astfel primii ani din viața Soranei Țopa:
 
<< S-a născut la 14 februarie 1898 în tîrgușorul moldovenesc Podul Turcului, tatăl ei fiind Panaite Țopa, un „negustoraș, hangiu“, iar mama Ioana Țopa, născuta Boghiu, „casnică“, (cum rezultă dintr-o mărturisire) care a adus pe lume o droaie de copii, apoi murind de timpuriu. A fost botezată Anica (Ana), dar în timpul primului război mondial „niște prieteni“ au cunoscut-o mai bine și au început a-i spune sora Ana, iar pînă la urmă Sorana. Școala primară a urmat-o la Podul Turcului, a continuat-o la Bîrlad, apoi la București, unde locuia o soră mai mare. Aici a fost dată la o școală profesională „urmata cu chiu cu vai“, căreia însă i-a “pus stop”, căci își pusese în gînd să se facă actriță, cu toată opoziția acerbă a tatălui ei. A dat deci examen la Conservatorul din București, unde... a fost respinsă. Comentariul Soranei: “N-aveam deloc mutră de viitoare artistă“.

A venit primul război mondial, fratele mai mare și tatăl au fost mobilizați, mama murise, iar Sorana Țopa a trebuit să se întoarcă acasă și să aibă grijă de cei patru frați și surori mai mici, trăind „experiența teribilă din spatele frontului, răspunderea grea, apoi tifos exantematic, mizerie...“

La sfîrșitul războiului s-a dus la Iași și a fost admisă la Conservator, urmînd cu profesorul State Dragomir, „om de vastă cultură, actor slab, bun profesor". L-a avut coleg pe Gheorghe Calboreanu. La sfîrșitul primului an, s-a prezentat la examen. „În comisie, printre alte somități, se afla și Sadoveanu și Ion Petrovici“. I s-au oferit atunci două angajamente, la Teatrul Național din Iași și la cel din București. A ales lașul și a început să joace, ulterior trecînd la Teatrul Național din București, a cărei societară a devenit. >>
(articolul “Portret de artistă” – semnat de I. M. Ștefan – publicat în revista “Flacăra” – numărul din 7 noiembrie 1986)

Sorana Țopa - primii ani pe scenă

 
Sorana Țopa a urmat cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din Iași (1918-1921), avându-l profesor pe State Dragomir. Stagiară a Naționalului ieșean, începând din anul 1918, Sorana Țopa a devenit și societară a Teatrului Național din București câțiva ani, mai târziu (1926-1949). 
 
Teatrul românesc
 
Actrița a fost prima interpretă a rolului principal din piesa "Domnișoara Nastasia" de G. M. Zamfirescu (1927): D-ra Nastasia” a dat prilej foarte talentatei artiste d-ra Sorana Țopa să-și afirme însușirile dramatice și să găsească în frământările eroinei, linii de dramatism aproape similare unui personaj femenin din literatura clasică. D-ra Țopa a înălțat pe „d-ra Nastasia” și pentru aceasta-i aduc omagii, căci a contribuit la frumoasa afirmare a piesei, așa de îndrăsnețe a d-lui Zamfirescu.” (extras din cronica la spectacolul “D-ra Nastasia”, publicată în numărul din 11 septembrie 1927 al revistei Universul Literar”)



Sorana Țopa s-a afirmat în roluri precum Amalia ("Hoții", de Schiller), Hilda ("Constructorul Solness", de Henrik Ibsen), Anca ("Năpasta", de I.L. Caragiale), Tofana ("Patima roșie", de Mihail Sorbul) sau Alta ("Act venețian", de Camil Petrescu). 
 
Domnișoara Nastasia - Zamfirescu
Sorana Țopa - prima interpretă a rolului principal din "Domnișoara Nastasia"
în fotografia din dreapta alături de G.M. Zamfirescu
("Ilustrațiunea Română" - numărul din 14 septembrie 1932)

Iată cum o descria pe Sorana Țopa criticul literar Eugen Lovinescu în anul 1932„...Fuior de aur în fuziune, ea e numai lumină, păr blond, ochi albaștri, chip rotund de prosperități campestre”. Tot Eugen Lovinescu consemna: "ieșită din pana unui scriitor rus. Fuior de aur în fuziune, ea e numai lumină, păr blond, ochi albaștri... originea sa merge în stepele Katiușelor cu priviri de peruzele, înăuntrul cărora veghează un suflet și numeroase cazuri de conștiință".

Sorana Țopa - activitatea literară

 
Talentata actriță a fost o prezență familiară a cenaclului „Sburătorul” condus de Eugen Lovinescu. A făcut parte de asemenea din cenaclul „Criterion” – o grupare intelectuală a tinerei generații afirmate în deceniul al patrulea al secolului trecut, grupare care s-a constituit în București, sub denumirea de "Asociația de arte, litere și filosofie Criterion", fiind organizată de Petru Comărnescu. Sorana Țopa a frecventat în perioada 1931 -1933 cenaclul "Criterion", alături de Mircea Eliade, Emil Cioran, Petru Comărnescu, Mihail Sebastian, Mihail Polihroniade, Traian Herşeni, Floria Capsali, Mac Constantinescu, Mircea Vulcănescu. Actrița a publicat în acestă perioadă versuri, eseuri și articole în revistele literare „Adevărul literar și artistic", „Facla", „Viața", „Vremea". 
 
În cariera literară Sorana Țopa a optat în final totuși pentru dramaturgie. Piesa de debut "Călătorie-n întuneric", publicată de Sorana Țopa în anul 1943, a fost distinsă cu Marele Premiu al Teatrului Național din București:
 
n primăvara unui turbure an de război și suferință, - 1943 - o piesă de teatru de o caldă umanitate irupea pe scena Naționalului bucureștean, condus pe atunci de marele Liviu Rebreanu. Era “Călătorie în întuneric”, în care o eroină oarbă din naștere era singura care vedea cu adevărat și îi ajuta pînă la urmă și pe alții să vadă și să înțeleagă adevărurile vieții, căile pe care puteau să descifreze propriile lor frămîntări și să le afle dezlegarea, salvîndu-i din primejdia decăderii morale și a superficialității. Piesa s-a bucurat de un mare succes de public și a fost mult comentată de cronicari, printre care Ion Marin Sadoveanu, Mircea Ștefănescu, N. Carandino. Dar ceea ce a produs o adevărată vîlvă a fost goana ziarelor de a afla adevărata identitate a autorului, înscris pe afișul premierei drept Niculae Bucur, nume necunoscut pînă atunci (și de atunci încoace) dramaturgiei românești.” (articolul “Sorana Țopa – artistul și omul (1898 – 1986)” – semnat de I. M. Ștefan – publicat în revista “Ateneu”numărul din 1 decembrie 1986)
 
"Sorana Țopa a mai scris „Neguțătorii de iluzii“, „Appassionata“, „Vila tăcerii“. În 1947 i s-a publicat, cu sprijinul acad. Alexandru Rosetti, piesa „Omul ascuns“, la Editura Fundațiilor.”  


Sorana Țopa și meandrele ciudate ale sorții


Prezență fascinantă a generației '30, Sorana Țopa a inspirat iubiri pasionale lui Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihai Codreanu, Eugen Lovinescu, Ion Vinea, Adrian Maniu, Ion Barbu. Câteva decenii mai târziu îl va inspira pe Marin Preda, cel care o va imortaliza în personajul "doamna Sorana" din romanul "Intrusul".
 
Mircea Eliade a fost sfâșiat de dragostea pentru două femei: Sorana Țopa ("o femeie interesantă și exasperantă în același timp, o actriță celebră în epocă, atrasă de doctrine religioase indiene, însetată de absoluturi și dorind să atingă cele mai înalte culmi ale spiritului") și Nina - femeia care urma să-i fie soție. Criticul C. Pricop consemna astfel existența acestor două relații: "Mircea iubea două femei în același timp, pe Sorana (Țopa), o actriță celebră de la Național și pe Nina Mareș, o femeie divorțată, cu un copil de crescut“.
 
Dramaturgie
Mircea Eliade - Sorana Țopa - Emil Cioran
 
Până și un titan ca Eliade o găsea pe Sorana Țopa atât "fascinantă" cât și... "exasperantă": "îi plăcea să discute tot lucruri adânci, să se analizeze și să analizeze interlocutorii - ceasuri și ceasuri la rând. Nu obosea niciodată." Mircea  Eliade a dat înapoi, rupând relația. El ezita: "cum aș putea părăsi și uita o asemenea ființă? Am avut norocul să fiu iubit de o femeie extraordinară, așa cum nu se nasc multe într-un secol. Ce importanță are că, datorită modului ei de a fi, mă secătuiește, torturează și distruge? Important e numai că am avut norocul să fiu ales pentru această experiență excepțională."

Personajul Cătălina din romanul "Noaptea de Sânziene" o personifica de asemenea pe Sorana Țopa: "este o femeie care și-ar jertfi nu numai cariera, ci și sănătatea, tinerețea, liniștea, ca să poată iubi așa cum visează ea, arzând la alb.
 
Teatrul Național din Iași
 
Despărțirea dintre Mircea Eliade și Sorana Țopa a fost datorată lui Eliade care nici măcar nu i-a comunicat decizia în mod direct actriței. El i-a transmis vestea lui Emil Cioran, urmând ca acesta "să i-o spună ei". Emil Cioran a devenit de altfel în anii ce au urmat iubitul și confidentul Soranei Țopa. Emil Cioran credea, indignat, că singura explicație pentru abandonul lui Mircea a fost "inerția spirituală, incapacitatea de a accepta riscul unei pasiuni, la capătul căreia ar fi venit poate nebunia sau moartea, pe scurt: mediocritatea și fățărnicia". Emil Cioran spunea că Sorana ținea "de ruși ca tipuri psihologice, de romane rusești și Rusia eternă". A urmat o polemică întreagă pe această temă între Emil Cioran și Mircea Eliade


Personalitatea Soranei Țopa l-a fascinat și pe Nae Ionescu. Acesta afirma chiar că "după Eminescu, Sorana este cel mai dar pe care Iașiul l-a făcut culturii române". Tot Nae Ionescu scria referindu-se la Sorana Țopa: "La noi, Eminescu a fost declarat unanim o apariție inexplicabilă. Cunosc o femeie de o adâncime sufletească remarcabilă, care, pentru acest păcat, e declarată de întreaga lume o simplă aiurită".

Istoria teatrului
 
Sorana Topa a murit, neștiută aproape de nimeni, în București, în 1 noiembrie 1986Ce ar mai fi de adăugat? Poate doar niște versuri scrise de ea:

Meandre


Ciudate sunt meandrele sorții
Când valurile ne izbesc de câte un mal
Ne agățăm cu disperarea unui muribund
De ultima bucată din barca în care am stat
Când valul se retrage, ne duce iar în larg
Și-n amăgirea unei clipe credem
Că încă vom mai fi salvați.
Dar uită-te în jur, cum mii de disperați
Își strigă suferința cu o ultimă suflare
Și viața îi îneacă cu multă nepăsare
Și alții le iau locul
Așa ca într-o perpetuă mișcare.



(articol publicat în ianuarie 2014; ultima actualizare februarie 2023)


10 comentarii :

  1. Interesant material ,darul Iasului facut culturii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu mentiune: unul dintre multele daruri facute de Iasi culturii romane.

    RăspundețiȘtergere
  3. Talent cu carul dar cam dat peste cap "kilometrajul".

    RăspundețiȘtergere
  4. Viața e ciudată. Nu știu ce o fi gândit Mircea Eliade, eu aș fi gândit că nu mă pot lăsa pe jumătate : două personalități nu pot răzbate întregi, de sine stătătoare când formează un întreg : unul va renunța la un pic din el în favoarea celuilalt.. De multe ori îți alegi un partener șters, fiindcă trebuie să fii tu, podiumul nu încape doi, unicitatea cere sacrificii, și le faci dacă ești puternic.
    Sorana nu le-a făcut, de aceea a dispărut fără să știe aproape nimeni de dispariția ei.
    Iubirea e periculoasă, te înjumătățește..

    RăspundețiȘtergere
  5. interesat material,mai ales ca ati prezentat una dintre doamnele celebre ale perioadei interbelica,frumoasa,desteapta bogata(societara a nationalului!)dar cu respect va spun ca in prima fotografie afisata nu este actrita sorana topa,ci o personalitate a fratiilor de cruce sefa lor,cunoascuta nicoleta nicolescu,dr in drept unul dintre avocatii care l-au aparat pe capitan,ucisa miseleste de politia politica carlista

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord cu tine Anonimule în ceea ce privește personalitatea Soranei Țopa. In privinta fotografiei însă, te asigur că te înșeli. Ca să te conving am lasat si legenda fotografiei - "D-na Sorana Țopa dela Teatrul Național". Am adăugat la finalul articolului o altă fotografie din presa interbelică - și ea cu cu legendă - numele actriței fiind scris foarte clar. Dacă vei compara trăsăturile te vei convinge că e vorba de aceiași persoană: Sorana Țopa. Dacă mai ai dubii, o simplă căutare pe Google-imagini a Nicoletei Nicolescu te va lămuri și mai mult...

      Ștergere
  6. Câteva completări...
    Autorul celebrului roman de dragoste „Maitrey“ s-a însurat într-un mod deloc romantic... Pentru ca relatia dintre el şi Sorana Ţopa devine din ce in ce mai vulcanica, Mircea Eliade decide sa o rupa, decizie pe care unele voci sustin ca ar fi regretat-o. În acelaşi timp, romancierul avea o relaţie cu o banală funcţionară, Nina Mareş, femeie divorţată cu un copil de crescut. Eliade a fost prins între relaţia cu funcţionara Nina şi actriţa Sorana mai bine de o jumătate de an. Romancierul, care nu se putea decide între cele două femei, a considerat în 1932 că cel mai bun lucru pe care l-ar putea face ar fi să pună punct ambelor relaţii. A ales să-şi anunţe, pe rând, iubitele în legătură cu decizia sa.
    ”Hazardul face ca periplul de a anunţa pe cele două de decizia luată să înceapă cu Nina Mareş. Ajuns în camera ei, începe să-i dezvolte oarecum «filosofic» opţiunea lui pentru despărţire definitivă, moment în care observă că sărmana femeie se îndreaptă încet spre fereastra deschisă, replicându-i totodată că nu ştie dacă va mai suporta să piardă pentru a doua oară marea iubire. Pe loc Eliade intuieşte că Nina îşi pregăteşte o eventuală sinucidere, moment în care schimbă întreaga strategie: vede în destinul lui menirea de a salva această fiinţă nefericită, drept pentru care îi şi propune să-i devină soţie”, evocă Lucian Nasta în ”Intimitatea amfiteatrelor. Ipostaze din viaţa privată a universitarilor literari”.
    ...Se spune că Nina ar fi fost conştientă de la bun început de marele sacrificiu făcut de romancier. În scurta căsnicie pe care au avut-o, funcţionara s-a dedicat în totalitate susţinerii activităţii literare a soţului său.Despartirea a creat multa vâlva in cercurile mondene ale epocii, gurile rele spunand ca Eliade nu ar fi avut curajul sa ii spuna Soranei ca o paraseste, vestea fiindu-i data de catre Emil Cioran, pe care actrita il ia drept confident si la scurt timp dupa aceea, iubit. Cioran ia partea Soranei si incepe sa il demoleze pe Eliade in articole. Scrie articolul “Omul fara destin”, articol recitat teatral de Sorana, care il apreciaza, analizandu-i paragraf cu paragraf .
    Eliade riposteaza si el in articole, exemplu fiind “Invitatie la barbatie”. Apoi ii face o descriere dura lui Cioran in “Noaptea de Sanziene”. Cei doi titani ai culturii romane s-au impacat peste ani, in Occident, corespondand si reluand relatia amicala. E interesant insa felul in care s-au invrajbit cei doi prieteni si oameni de cultura, cand s-au apropiat periculos de misterul incandescent al unei femei totale. La inceputul anilor ’30, Sorana Ţopa incepe sa devina din ce in ce mai prezenta in cercurile literare a acelor vremuri si este parte din “Sburatorul” si membru important al gruparii intelectuale “Criterion”, din care faceau parte si Mircea Eliade, Emil Cioran, Petru Comarnescu sau Mihail Sebastian. Prezenta fascinanta a generatiei ’30, a inspirat iubiri pasionale lui Eliade, Cioran, Mihai Codreanu, Lovinescu, Vinea, Adrian Maniu, Ion Barbu iar mai tarziu il va incanta si pe Marin Preda, care o va imortaliza in „doamna Sorana” din romanul Intrusul. Sorana insa nu-l va uita niciodata pe Eliade, influenta marelui scriitor fiind vizibila cu precadere dupa retragerea acesteia definitiva din teatru si dedicarea timpului sau scrisului si meditatiei. Cand Eliade va muri, peste ani, Sorana va exclama: “pacat de Mircea, ca nu s-a realizat!”
    Desi a fost una dintre femeile care s-au impus intr-o lume adresata aproape exclusiv barbatilor, Sorana Topa moare ca o necunoscuta in 1986. In urma sa raman versuri, eseuri, articole publicate in “Viata”, “Vremea”, dar si dramaturgie, cea mai cunoscuta piesa a sa “Calătorie-n intuneric”, fiind in trecut (1943) distinsa cu Marele Premiu al Teatrului National din Bucuresti.
    surse:Internet:

    RăspundețiȘtergere