Sorana Țopa și meandrele ciudate ale sorții

Sorana Țopa - actrița și poeta

Sorana Țopa s-a născut în 14 februarie 1898 la Podu Turcului, în județul Bacău. 

“M'am născut într'un mic târgușor din Moldova, la Podul Turcului, județul Tecuci, din părinți gospodari și oameni de treabă cari au cheltuit multă trudă până să fi putut da fiecărui copil o brumă de carte. Nu-i vorbă, că dintre toți copiii eu eram aceea care nu avea niciodată timp de învățătură - erau atâtea jocuri frumoase de pregătit pentru a doua zi! Nici morala, nici bătaia cruntă nu m'au putut strânge de pe coclauri și readuce la cămin mai devreme de apusul soarelui. Purtam în mine un dor prea aprins de libertate. Încă, cred eu, acestui dor se datorește faptul că m'am făcut artistă. Artistă!... Cuvânt magic care deschidea larg porțile tuturor dorurilor mele de aventură și necunoscut.” - se confesa Sorana Țopa câteva decenii mai târziu (F. O. Fosian - "87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă - Portrete, biografii, amintiri" - editura Cultura Poporului - 1940 !?)

Sorana Țopa a urmat cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din Iași (1918-1921), avându-l profesor pe State Dragomir. Stagiară a Naționalului ieșean începând cu anul 1918, Sorana Țopa va deveni și societară a Teatrului Național din București câțiva ani mai târziu (1926-1949). Actrița a fost prima interpretă a rolului principal din piesa "Domnişoara Nastasia" de G. M. Zamfirescu (1927): “D-ra Nastasia” a dat prilej foarte talentatei artiste d-ra Sorana Ţopa să-şi afirme însuşirile dramatice şi să găsească în frământările eroinei, linii de dramatism aproape similare unui personaj femenin din literatura clasică. D-ra Ţopa a înălţat pe „d-ra Nastasia” şi pentru aceasta-i aduc omagii, căci a contribuit la frumoasa afirmare a piesei, aşa de îndrăsneţe a d-lui Zamfirescu.” (extras din cronica la spectacolul “D-ra Nastasia”, publicată în numărul din 11 septembrie 1927 al revistei “Universul Literar”)

Sorana Țopa s-a afirmat în roluri precum Amalia ("Hoții", de Schiller), Hilda ("Constructorul Solness", de Henrik Ibsen), Anca ("Năpasta", de I.L. Caragiale), Tofana ("Patima roșie", de Mihail Sorbul) sau Alta ("Act venețian", de Camil Petrescu). 

Sorana Țopa aături de G.M. Zamfirescu
("Ilustrațiunea Română" - 14 septembrie 1932)

Iată cum o descria pe Sorana Țopa criticul literar Eugen Lovinescu în anul 1932: „...Fuior de aur în fuziune, ea e numai lumină, păr blond, ochi albaștri, chip rotund de prosperități campestre”. Tot Eugen Lovinescu spunea: "iesită din pana unui scriitor rus. Fuior de aur în fuziune, ea e numai lumină, păr blond, ochi albaștri... originea sa merge în stepele Katiușelor cu priviri de peruzele, înăuntrul cărora veghează un suflet și numeroase cazuri de conștiință".

Talentata actriță a fost o prezență familiară a cenaclului „Sburătorul” condus de Eugen Lovinescu. A făcut parte de asemenea din cenaclul „Criterion” – o grupare intelectuală a tinerei generaţii afirmate în deceniul al patrulea al secolului trecut, grupare care s-a constituit în București, sub denumirea de "Asociația de arte, litere și filosofie Criterion", fiind organizată de Petru Comărnescu. Sorana Țopa a frecventat în perioada 1931 -1933 cenaclul "Criterion", alături de Mircea Eliade, Emil Cioran, Petru Comărnescu, Mihail Sebastian, Mihail Polihroniade, Traian Herşeni, Floria Capsali, Mac Constantinescu, Mircea Vulcănescu. Actrița a publicat în acestă perioadă versuri, eseuri şi articole în revistele literare „Adevărul literar şi artistic", „Facla", „Viaţa", „Vremea". 

În cariera literară Sorana Țopa a optat în final totuși pentru dramaturgie. Piesa de debut "Călătorie-n întuneric", publicată de Sorana Ţopa în anul 1943, a fost distinsă cu Marele Premiu al Teatrului Naţional din Bucureşti. Prezenţă fascinantă a generaţiei '30, Sorana Țopa a inspirat iubiri pasionale lui Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihai Codreanu, Eugen Lovinescu, Ion Vinea, Adrian Maniu, Ion Barbu. Câteva decenii mai târziu îl va inspira pe Marin Preda, cel care o va imortaliza în personajul "doamna Sorana" din romanul "Intrusul".

Tânărul Mircea Eliade

Sorana Țopa și meandrele ciudate ale sorții

Mircea Eliade a fost sfâșiat de dragostea pentru două femei: Sorana Țopa ("o femeie interesantă și exasperantă în același timp, o actriță celebră în epocă, atrasă de doctrine religioase indiene, însetată de absoluturi și dorind să atingă cele mai înalte culmi ale spiritului") și Nina - femeia care urma să-i fie soție. Criticul C. Pricop consemna astfel existența acestor două relații: "Mircea iubea două femei în acelaşi timp, pe Sorana (Țopa), o actriţă celebră de la Naţional şi pe Nina Mareş, o femeie divorţată, cu un copil de crescut“. 

Din păcate, până și un titan ca Eliade o găsea atât fascinantă cât și... "exasperantă": "îi plăcea să discute tot lucruri adânci, să se analizeze și să analizeze interlocutorii - ceasuri și ceasuri la rând. Nu obosea niciodată." Mircea  Eliade a dat înapoi, rupând relația. El ezita: "cum aș putea părăsi și uita o asemenea ființă? Am avut norocul să fiu iubit de o femeie extraordinară, așa cum nu se nasc multe într-un secol. Ce importanță are că, datorită modului ei de a fi, mă secătuiește, torturează și distruge? Important e numai că am avut norocul să fiu ales pentru această experiență excepțională."

 Emil Cioran în tinerețe

Personajul Cătălina din romanul "Noaptea de Sânziene" o personifica de asemenea pe Sorana Țopa: "este o femeie care și-ar jertfi nu numai cariera, ci și sănătatea, tinerețea, liniștea, ca să poată iubi așa cum visează ea, arzând la alb." Despărțirea dintre Mircea Eliade și Sorana Țopa a fost datorată lui Eliade care nici măcar nu i-a comunicat decizia în mod direct actriței. El i-a transmis vestea lui Emil Cioran, urmând ca acesta "să i-o spună ei". Emil Cioran a devenit de altfel în anii ce au urmat iubitul și confidentul Soranei Țopa. Emil Cioran credea, indignat, că singura explicație pentru abandonul lui Mircea a fost "inerția spirituală, incapacitatea de a accepta riscul unei pasiuni, la capătul căreia ar fi venit poate nebunia sau moartea, pe scurt: mediocritatea și fățărnicia". Cioran spunea că Sorana ținea "de ruși ca tipuri psihologice, de romane rusești și Rusia eternă". A urmat o polemică întreagă pe această temă între Emil Cioran și Mircea Eliade. 

Personalitatea Soranei Țopa l-a facinat și pe Nae Ionescu. Acesta afirma chiar că "după Eminescu, Sorana este cel mai dar pe care Iașiul l-a făcut culturii române". Tot Nae Ionescu scria referindu-se la Sorana Țopa: "La noi, Eminescu a fost declarat unanim o apariție inexplicabilă. Cunosc o femeie de o adâncime sufletească remarcabilă, care, pentru acest păcat, e declarată de întreaga lume o simplă aiurită".

Sorana Topa a murit, neștiută aproape de nimeni, în București, în anul 1986. Ce ar mai fi de adăugat? Poate doar niște versuri scrise de ea:

Meandre

Ciudate sunt meandrele sorții

Când valurile ne izbesc de câte un mal

Ne agățăm cu disperarea unui muribund

De ultima bucată din barca în care am stat

Când valul se retrage, ne duce iar în larg

Și-n amăgirea unei clipe credem

Că încă vom mai fi salvati.

Dar uită-te in jur, cum mii de disperați

Își strigă suferința cu o ultimă suflare

Și viața îi îneacă cu multă nepăsare

Și alții le iau locul

Așa ca într-o perpetuă mișcare.