Samca - legendele unui spirit malefic

Samca: Legende, descântece și ritualuri de apărare împotriva demonului femeilor

 

PARAGRAFE:

• Relele făcute de Samcă
• Cum te poți apăra de Samcă
• "Cei trudiți de Samcă"

   În mitologia populară românească, Samca este un personaj feminin demonic, de care se temeau în special femeile însărcinate și mamele cu copii mici. Românii o descriau ca având „chip de femeie în pielea goală, cu capul despletit și foarte sborșit, cu părul până-n călcâie, cu țâțele până la genunchi, cu ochii ca stelele, cu mâinile de fier, cu unghii la mâini și la picioare lungi și ascuțite ca andrelele sau încârligate ca secerile și cu limba de foc”.

 

 

   Samca putea apărea sub diverse forme, de la un porc mare și fioros, un câine cu dinții rânjiți, o pisică cu ochii înflăcărați, până la o cheie de ușă cu gura căscată, o cioară, un șoarece, o muscă sau un păianjen. (1)

 

Relele făcute de Samcă

 

   Credințele populare spuneau că Samca era responsabilă de multe suferințe. Ea le chinuia pe femei în timpul nașterii, putând chiar să le omoare sau să le lase desfigurate și neputincioase pentru totdeauna.

 

„Samca de multe ori se arată chiar și femeilor ce zac în patul nașterii, pe care le înspăimântă și le frământă, le torturează și smintesc, până ce și dintr’acestea de cele mai multe ori mor îndată ori rămân pentru totdeauna schimonosite și neputincioase”.

---

---

   De asemenea, ea era considerată vinovată de moartea copiilor nenăscuți sau de bolile grave ale pruncilor. Se spunea că un copil „cuprins” de Samca plângea neîncetat până leșina, iar corpul i se învinețea. Se credea că tot din cauza ei, copiii mici puteau suferi de spasme sau de crize de epilepsie.

 

„Copiii, pe care-i înspăimântă sau îi cuprinde acest spirit necurat, se zice că încep tare să plângă, și atâta plâng până ce leșină și tot corpul lor li se’nvinețește, încât gândești că sunt morți.” Arătarea Samcei aducea copiilor mici spasme („unii copii care sunt cuprinși de acest spirit capătă un fel de cârcei la stomac”) sau crize de epilepsie („alții se întind din toate încheieturile, înhoalbă ochii, fac spumă la gură și schimbă fel de fel de fețe”). (1)

Cum te poți apăra de Samcă

Pentru a se proteja de acest spirit necurat, românii foloseau diverse metode:

• Rugăciune și amulete: Femeile însărcinate purtau mereu o rugăciune către Sfântul Arhanghel Mihail, scrisă pe un petic de hârtie de către un bătrân, considerat imun în fața Samcei. (2)

• Numele demonului: Un alt mod de a o ține departe era scrierea pe peretele casei a celor 19 nume sub care era cunoscută: Avestița, Nadarca, Salomia, Nacara, Avezuha, Nadariea, Salmona, Paha, Puha, Grapa, Zliha, Nervuza, Hamba, Glipina, Humba, Gara, Glapeca, Tisavia, Pliaștia. De asemenea, numele ei „nu trebuia rostit niciodată seara în casele cu copii mici”. (2)

Scai vânăt

 

"Cei trudiți de Samcă"

Se credea că bolile cauzate de Samca puteau fi alungate cu ajutorul descântecelor. Femeile pricepute în această artă foloseau adesea scai vânăt, cunoscut popular și sub numele de Samca sau Samcutia. Ele pregăteau o scăldătoare din această plantă, în care îi spălau pe bolnavi.

Dacă acest leac nu funcționa, descântătoarea apela la un ritual mai complex, folosind un adevărat amestec de leacuri:

„...untură și excremente de porc negru, găinaț de cocoș negru, tamâc, dohot (păcură) și din plante: usturoi (ai), iarbă mare, leuștean și samcă și pe toate obiectele acestea le pun la un loc într’o tigaie de lut să se prăjească la foc, iar pe când se prăjesc le mestecă bine. După ce s’au prăjit de ajuns, ung cu amestecătura aceasta copilul bolnav de Samcă, începând de la creștetul capului de către urechea dreaptă, în jos peste piept până la vârful degetului de la piciorul stâng, apoi din creștetul capului de către urechea stângă peste piept până în vârful piciorului drept. Tot în acest chip și pe spate.”

   La final, se făceau cruci în fiecare colț al casei. (2)

   Acest ritual era însoțit de rostirea unui descântec, precum cel publicat de Gheorghe Tazlăuanu în anul 1943, în culegerea de folclor „Comoara neamului” (vol. VIII):

“Plecând femeia (cutare) Duminică la sfânta biserică, Căci era zi de sărbătoare, Cu pruncul a născătoare. Și la mijloc de cale, La mijloc de cărare, S'a întâlnit cu Satan ăl mare, Călare pe un taur, În mână cu biciul de balaur. Cu biciul a pocnit Și trei draci au venit, Pe (cutare) au apucat-o, De mijioc au luat-o, Sus au asvârlit-o, În pământ au trântit-o, În deșert au izbit-o, Și copilul neîmplinit, Ea că l-a făcut, Și nimeni n'a văzut-o, Și nimeni n'a auzit-o,

Numai Maica Domnului, Din înaltul cerului, Care'ndată a venit Și la (cutare) femeie i-a poruncit Degrabă la descântătoare să se ducă Și carte pe piele i-a făcut Cu litru de sânge a iscălit, Pe Satan l-a afurisit, Ca din copil să iasă, Și peste nouă mări să treacă Acolo să trăiască, Acolo să-și văcuiască, Iar copilul va crește, Ca voinicul din poveste, Frumos ca spuma laptelui, Nalt ca bradul muntelui.”    (Din gura descântătoarei Elena Iancu, Tescani-Bacău. (3))

---

Citește și:

---

 

Surse:

(1) Simion Florea Marian – articolul „Mitologia daco-romană - Samca” – publicat în revista „Amiculu Familiei” - numerele din 9/21 martie 1880 și 23 martie/4 aprilie 1880 

(2) Tudor Pamfile – „Mitologie românească - Dușmani și prieteni ai omului” – Editura „Librările Soccec&Comp.” - 1916 

(3) Gheorghe I. Tazlăuanu – „Comoara neamului, vol. III – Descântece” – Imprimeriile „Văcărești” - 1943

 

(articol publicat în: iulie 2016; ultima actualizare: martie 2025)

---