Războiul pălăriilor


Moda anului 1897 impunea elegantelor doamne şi domniţe purtarea unor coafuri sofisticate, voluminoase. Acoperămintele capetelor erau la fel de opulente: pălării imense, decorate cu pene lungi, exotice, flori şi dantelă din belşug. E drept că se renunţase deja de câţiva ani la împodobirea pălăriilor cu păsări împăiate – dar creaţiile purtate de reprezentantele sexului graţios erau încă nişte adevărate grădini suspendate. Însemn al decenţei şi al bunei creşteri, dar şi al eleganţei şi al prosperităţii – pălăriile erau purtate peste tot. Chiar şi la teatru – din păcate. Spun din păcate pentru că elegantele dar şi voluminoasele creaţii vestimentare limitau accesul neîngradit al onoratului public la cultură: spectatorii care aveau norocul de a nimeri în sălile de teatru pe locurile din spatele unor doamne care purtau pălării la moda asistau la o reprezentaţie  care ar putea fi asemuită azi cu “teatrul radiofonic”: ei nu puteau să vadă sub nici o formă scena.



Ca urmare au apărut protestele. Vajnice şi hotărâte. O campanile de presă chiar, susţinută de periodicele vremii cu toate mijloacele pe care le aveau la dispoziţie. Dreptul bărbaţilor de a nu mai fi împiedicaţi să vadă spectacolele de teatru reprezenta o cauză cu adevărat demnă de a fi susţinută: “Ne facem şi noi ecoul – spune un ziar – a miilor de guri care cer soluţionarea chestiunii pălăriilor gentilelor doamne la teatru. E momentul să-i dăm asaltul definitiv. Asalt! Da! E un asalt în regulă, căci avem de a face cu nişte redute monstre, cu nişte cupole enorme, cu nişte ridicături cu parapete. Pălăriile doamnelor au ajuns fenomenale! Ne prindem că măsoara o jumătate de metru înălţime. Şi tu, nenorocitule purtător al unei pălării moi pe care ţi-o ghemuieşti sub braţ sau în buzunar, eşti nevoit să asaltezi redute de pene şi panglici, pentru a răzbi cu privirea pe scenă.

Soluţia! Cerem soluţia! Care ar fi?

Pălăriile mici şi mari să fie lăsate la garderobă. Unde le pune însă nenorocitul de garderobier? Închipuiţi-vă 100 de pălării de câte o jumătate de metru cub la garderobă. Trebuie o odaie de 50 de metri cubi numai pentru pălării!



Pălăriile să fie lăsate acasă. Ce? – ni se va striga. După ce că din stal nu ni se văd decât pălăriile, vreţi să ne luaţi singura podoabă cu care ne putem făli.

Soluţia! Unde e soluţia?!“



Urmare protestelor tot mai vehemente ale domnilor, beligerantele au trecut la măsuri extreme: doamnele s-au abţinut o vreme de la plăcerea de a mai merge la teatru. Spectacole de teatru fără public feminin? Chiar şi bărbaţii cei mai vehemenţi au admis că nu e cea mai bună soluţie. Teatru National din Bucuresti a adoptat o hotărâre – pe care a tipărit-o chiar și pe afişele spectacolelor: “Doamnele cu pălării nu sunt admise în staluri”  (în loje sunt admise  – dar asta e o altă poveste). Aceleaşi afişe anunţau şi că “un vestiar special este pus la dispoziţia doamnelor”. Dar să nu credeţi că aplicarea acestei măsuri nu a creat tensiuni, că lupta nu a continuat. Noroc că moda e schimbătoare şi că pălărille au început – cu timpul – să se reducă la dimensiuni acceptabile…


Sursa : “Istoria Teatrului Naţional din Bucureşti 1877-1937” – Ioan Massoff

9 comentarii :

  1. Ce probleme aveam pe vremurile acelea, spinoase intr-un fel daca ma gandesc ca erau afectate toate doamnele din inalta societate care sigur aveau un barbat puternic in jur caruia sa i se planga cu intentie „draga, fa ceva! mooor fara palarie la teatru!”

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc Nelu pentru apreciere.
    Claudia, nu crezi ca si acum sunt "doamne" care trebuie sa epateze cu ceva "publicul" ? Cu o masina, bijuterie, poseta, toaleta...

    RăspundețiȘtergere
  3. Altfel nu mai eram femei. Trebuie să ieșim cu ceva în evidență. Și dacăa ttrecut moda pălăriilor de jumătate de metru, nu contează. Găsim noi ceva nou. De efect. Așa să moară și capra vecinului. Facem topless, de exemplu. Sau ceva mai nou. Ne gândim noi cum să scoatem din sărite bieții oameni.
    Mulțumes. Cred că mă bucurppentru că a trecut moda asta... Mare belea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce oare? În afara teatrului, la Sosea poate, o palarie cu panglici avea farmecul ei, nu=i asa? :)

      Ștergere