Doamnele, pălăriile și teatrul: O poveste despre tensiuni și eleganță

În 1897, moda impunea elegantelor doamne și domnițe coafuri sofisticate și voluminoase. Acoperămintele capetelor erau la fel de opulente: pălării imense, decorate cu pene lungi, exotice, flori și dantelă din belșug. 

 

Chiar dacă se renunțase la împodobirea lor cu păsări împăiate, creațiile purtate de reprezentantele sexului grațios rămâneau niște adevărate grădini suspendate.

 

---

---

Domnii protestează

 

Deși pălăriile erau un simbol al decenței, bunei creșteri și prosperității, purtarea lor peste tot, inclusiv la teatru, a început să creeze probleme. Aceste creații vestimentare elegante, dar impozante, limitau accesul neîngrădit la cultură: spectatorii din spatele doamnelor cu pălării la modă asistau la o reprezentație ce ar putea fi asemănată astăzi cu „teatrul radiofonic”, pentru că nu mai vedeau scena.

 

   

Ca urmare, au apărut proteste vajnice și hotărâte. O campanie de presă, susținută de periodicele vremii, a luat amploare. Dreptul bărbaților de a vedea spectacolele de teatru a devenit o cauză demnă de susținut, după cum era relatat în presă:  

“Ne facem și noi ecoul – spune un ziar – a miilor de guri care cer soluționarea chestiunii pălăriilor gentilelor doamne la teatru. E momentul să-i dăm asaltul definitiv. Asalt! Da! E un asalt în regulă, căci avem de a face cu niște redute monstre, cu niște cupole enorme, cu niște ridicături cu parapete. Pălăriile doamnelor au ajuns fenomenale! Ne prindem că măsoară o jumătate de metru înălțime. Și tu, nenorocitule purtător al unei pălării moi pe care ți-o ghemuiești sub braț sau în buzunar, ești nevoit să asaltezi redute de pene și panglici, pentru a răzbi cu privirea pe scenă." 

Soluția! Cerem soluția! Care ar fi?

Se căuta o soluție urgentă. Propunerile variau. Una dintre rezolvările propuse pentru această mare problemă era:  

"Pălăriile mici și mari să fie lăsate la garderobă. Dar unde le-ar fi putut pune nenorocitul de garderobier? Imaginați-vă 100 de pălării de câte o jumătate de metru cub la garderobă! Ar fi fost nevoie de o odaie de 50 de metri cubi numai pentru pălării!"

---

---

O altă soluție:

"Pălăriile să fie lăsate acasă." Ce? – ni s-ar fi strigat. "După ce că din stal nu ni se văd decât pălăriile, vreți să ne luați singura podoabă cu care ne putem făli?"

Dar întrebarea rămânea:
"Soluția! Unde e soluția?!"

Doamnele cu pălării nu sunt admise în staluri

În urma protestelor tot mai vehemente ale domnilor, „beligerantele” au reacționat: doamnele s-au abținut o vreme de la plăcerea de a mai merge la teatru. Însă, spectacolele fără public feminin nu erau o soluție optimă, chiar și cei mai vehemenți bărbați recunoscând acest lucru.

Astfel, Teatrul Național din București a adoptat o hotărâre oficială, tipărită chiar pe afișele spectacolelor: „Doamnele cu pălării nu sunt admise în staluri”. (În loje erau admise, dar aceasta este o altă poveste.) Aceleași afișe anunțau și că „un vestiar special este pus la dispoziția doamnelor”. 

---

Citește și: Au fugit de acasă pentru a se face actori...

---

 

Aplicarea acestei măsuri nu a fost lipsită de tensiuni, iar „lupta” a continuat. Din fericire, moda este schimbătoare, iar pălăriile au început, cu timpul, să se reducă la dimensiuni acceptabile, punând capăt „războiului”.

Sursa: “Istoria Teatrului Național din București 1877-1937” – Ioan Massoff