Valuri artificiale și alte locuri de răcoreală: Povestea ștrandurilor interbelice

E vară, e caniculă, iar asfaltul Capitalei aproape că se topește. Ce moment mai bun să ne amintim de vechile locuri de răcoreală ale bunicilor noștri? 

 

 

Vă propun o mini-istorie a ștrandurilor bucureștene din perioada interbelică, reconstruită într-un mod inedit. Am pregătit o compilație fascinantă din fragmente de articole, știri de sezon și fotografii de epocă culese direct din presa interbelică. Pregătiți-vă pentru o călătorie în timp pe malul Dâmboviței și la celebrele bazine Lido sau Kiseleff!

 

---

---

Dâmbovița de altădată: De la apa „dulce” la scăldatul fără prejudecăți

 

Mult înainte de apariția costumelor de baie moderne, Dâmbovița era principalul punct de atracție estetică și utilitară al orașului. O cronică publicată în anul 1937 ne întoarce în timp pentru a descoperi farmecul (și impudoarea) vremurilor de demult: 

“Contemporanul lui Grigore Ghica Vodă care s'ar trezi în Bucureștiul de astăzi care stă în pas cu toate marile centre ale Occidentului în ce privește progresele edilitare și confortul, mult ar avea ocazie să se mire, lung, lung, cu mâna la gură. Dâmbovița de-a cărei apă dulce ne pomenește versul popular era singurul loc de răcoreală pentru mahalagiii bucureșteni, pe cari îi răzbeau căldurile. De cum dădeau căldurile, bucureștenii, mari amatori de apă rece, populau apele mai mult sau mai puțin tulburi ale Dâmboviței. În oraș, de pe atunci, apa era neagră de toate rezidurile casnice industriale ce le colecta Dâmbovița în drum. De aceea, bucureștenii își aleseseră “loc de ștrand" la intrarea râului în oraș, la celebra moară a lui Ciurel, unde e apa rece și limpede ca cristalul. Locul acesta de ștrand a rămas până astăzi, fiind acum amenajat după cerințele moderne.  

 Dâmboviţa la Bucureşti - Amedeo Preziosi, 1868

Acum 100 de ani, la Ciurel se scăldau bucureștenii, femeile își spălau rufele și sacagiii își umpleau butoaiele cu apă de băut. Desigur că în acea vreme nu existau costumele de baie. Cu o încântătoare impudoare, femeile își etalau nudurile rubensiene, în stricta vecinătate a bărbaților cari purtau fără urmă de falsă pudoare, același costum strămoșesc al lui Adam. Femeile cari veneau să bată pânza, se dezbrăcau, profitând ca să se şș îmbăieze. Alături, la moara lui Ciurel, poposeau care, neguțători, oameni din tot orașul, care aveau ocazia să privească gratuit acest fermecător spectacol.” (extras din articolul “Ștrand bucureștean acum un secol” – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” - numărul din 24 martie 1937)

---

---

Oglinda de apă curată de lângă Capitală: Istoria plajei Snagov

Transformarea Snagovului dintr-o simplă baltă de la marginea orașului într-o destinație estivală a fost una spectaculoasă. Iată cum se vedea acest nou punct de atracție pe harta Capitalei, așa cum consemna revista Realitatea Ilustrată în 18 iulie 1929:

O baie reconfortantă în Lacul Snagov

„Parcul și lacul Snagov sunt și astăzi unele dintre locurile cele mai frumoase și mai frecventate din apropierea Bucureștiului. Ansamblul mănăstiresc de la Snagov, ctitorit de Neagoe Basarab, este un loc cu o istorie impresionantă. [...] Puțină lume știe însă că Snagovul a devenit un loc de atracție pentru bucureșteni abia pe la începutul secolului 20, după ce s-a realizat asanarea lacului. Vechea «baltă» s-a transformat într-o oglindă de apă curată iar pe malurile ei Primăria Bucureștiului a amenajat un parc superb.”

Weekend interbelic la Snagov

Succesul a fost atât de mare încât, doar câțiva ani mai târziu, zona a trecut printr-o transformare radicală. Plaja și parcul Snagov au fost complet reamenajate la începutul anilor ’30, iar fastuoasa inaugurare din anul 1933 s-a făcut în prezența Regelui Carol al II-lea, a Voevodului Mihai și a unor personalități de prim rang ale vremii, printre care Nicolae Iorga, Iuliu Maniu și primarul Dem I. Dobrescu.

Marile ștranduri „populare” interbelice

Istoria adevăratelor ștranduri bucureștene începe să se scrie cu adevărat în perioada interbelică. Anii ’30 sunt cei în care se construiesc marile ștranduri populare care atrag mii de oameni din toate colțurile orașului, oferind facilități moderne la prețuri accesibile.

Nisip de la mare și bazine moderne în Calea 13 Septembrie și Obor 

O radiografie excelentă a acestor noi facilități edilitare o găsim în articolul “București – oraș de vilegiatura”, semnat Alex F. Mihail, publicat în revista “Realitatea Ilustrată”, numărul din 3 martie 1933, care descria eforturile municipalității de a transforma Bucureștiul într-un veritabil „oraș de vilegiatură”: 

“În Bulevardul Maria, la rond, e un teren vast, cu plajă de nisip, adus de la mare, cu trei bazine. Ultimul, în construcție, va fi gata peste câteva zile. Acesta va avea șapte sute de metri pătrați suprafață și doi până la trei metri adâncime, fiind destinat pentru înotători. Bazinul special al copiilor are numai 50 cm. - 110 cm. adâncime. Apa se schimbă zilnic la toate bazinele. Mai sunt nu știu câte dușuri, apoi aparate de gimnastică, minge, foot-ball... Mai stau la dispoziție mese cu umbrele, scaune, bănci, cântar, bufet. Ștrandul are o uzină proprie, pentru lumină. Există un vestiar, foarte bine organizat, unde ar putea depune hainele șase mii de persoane. Vizitatorul se dezbracă într'o cabină și apoi predă hainele la garderobă printr-o ferestruică, ce e practicată la spatele cabinei. Sunt numeroase asemenea cabine, pentru desbrăcat. O secție specială a vestiarului este destinată pentru doamne. Să mai menționăm, că de jur împrejur s'au plantat pomi... Intrarea este 5 lei pentru copii și 10 lei pentru adulți. Pentru cinci lei se poate închiria un costum de baie. 

Ștrandul Obor

Mai este un asemenea ștrand popular, construit tot de Primăria de Albastru, în Calea 13 Septembrie. D. Chiriță Vasilescu, primarul Sectorului a făcut foarte bine și merită mulțumirile călduroase ale cetățenilor, atât pentru initiațiva construirii acestor ștranduri cât și pentru că nu le-a concesionat vreunui antreprenor, care apoi să exploateze publicul (…).

Aglomerație estivală

Aglomerație estivală și dușuri în libertate la Ciurel

Pentru că vorbim despre ștrandurile bucureștene, să nu uităm să menționăm ștrandul de la moara Ciurel: 

"... unde într-un decor rustic, pe o insulă cu pomi și iarbă din mijlocul Dâmboviței, unde pasc vaci și cai, vin Dumineca numeroși bucureșteni să facă baie în râul carpatin, stăvilit de enormele porți de fier, de la intrarea în cetatea lui Bucur. S'au instalat și acolo vreo sută de cabine. Copiii, ștrengari ai Bucureștilor, preferă însă să-și ia dușul în libertate, fără să plătească nimănui nici o taxă, pe enormele trepte de piatră de la stăvilare, unde cade, în cascade, apa Dâmboviței, îndărătnică și răsvrătită în încătușarea ei…”

Răcoreală

Ștrandul Obor: Glume între băieți și „atmosferă de cartier"

Ștrandul Obor, construit în anul 1936, făcea parte din aceiași categorie a ștrandurilor populare bucureștene. Ca toate ștrandurile, era un loc de răcoreală și de distracție pentru tinerii acelor vremuri. Iar “atmosfera” creată de aceștia în jurul bazinelor nu se deosebește cu mult de cea pe care o întâlnim astăzi:

“În partea cealaltă se petrecea o glumă aproape stranie. Câțiva înotători, cu structuri atletice, abia ieșiți din bazin, se salutau sgomotos unul pe un altul, tot atât de tânăr, cu mușchii tot atât de articulați…

- Servus, Dane… Ia arată-ne ce poți…

- Habar n'am să înot.

- Lasă “bancurile" astea, pentru alții care au timp să asculte…

- Serios, mă, pe cuvânt…

- Îi e frică de apă! Vrei să știi cum e apa? Apa e… umedă… Pe el!

Ridicat din toate părțile, acel care răspundea la numele de Dan, a fost învârtit mai întâi în aer, cu o întreagă ceremonie, după aceia, brusc, sec și fără multe formalități, asvârlit în apă, ca un bolovan… Un moment apa la readus la suprafață:

- Ajutor, mă, nu știu…

- Banc!... Se întoarseră ceilalți plictisiți.

L-au scos dinăuntru destul de târziu, atunci când bietul Dan, sătul de apă, nici nu mai putea să-și blesteme “prietenii"…

- Lasă, Dane, că așa înveți… Era păcat de tine…”

(sursa: articolul “Aspecte din Ștrandul Obor” - publicat în numărul din 29 iulie 1936 al revistei “Ilustrațiunea Română”)

Elite și modernism: Marile atracții estivale din centrul Capitalei

 

Dacă ștrandurile populare ofereau răcoare maselor, Bucureștiul interbelic avea pregătite și adevărate bijuterii edilitare de lux, destinate înaltei societăți și vizitatorilor străini. Două nume au rămas de referință în istoria urbană a Capitalei: Lido și Kiseleff. 

Bazinul Lido: Valuri maritime, jazz și aparate de masaj în centrul orașului

Deschiderea bazinului Lido a adus marea direct pe bulevardele bucureștene. O cronică entuziastă din iulie 1930 descria perfect efervescența acestui loc exclusivist: 

Lido - bazinul cu "valuri maritime"

“Bucureștenii au, în sfârșit, un mijloc minunat să scape de căldură: fac băi în grandiosul Bazin “Lido" cu valuri maritime, situat în centrul Capitalei, în bulevardul Brătianu colț cu strada Franklin. În fiecare zi, mii de oameni profită de minunata invenție a valurilor Bazinului “Lido", valuri cari au forța și eficacitatea valurilor mării. Când ies din valuri, vizitatorii bazinului “Lido" găsesc în jurul piscinei splendide grădini și terase solare, înzestrate cu admirabile aparate electrice de gimnastică și de masaj.

Bucureșteni la Lido

La ora aperitivului, după amiaza la ceai, seara la dineuri, animația întreținută de un jazz excelent și de renumitul restaurant “Cina-Lido" e extraordinară. E inutil să adăugăm că “Bazinul Lido" cu valuri maritime e centrul sezonului bucureștean și ținta primei vizite a tuturor străinilor și oficialilor care vin în vizită în București.” (sursa: articolul “Lido -  bazinul cu valuri maritime" - publicat în numărul din 17 iulie 1930 al revistei “Realitatea Ilustrată”)

Ștrandul Kiseleff: Avangarda lui Marcel Iancu ridicată în doar 52 de zile

Ștrandul Kiseleff - cel care a primit mai târziu numele de “Ștrandul tineretului”  - a fost cel mai mare ștrand și, de asemenea,  cea mai mare bază sportivă a Bucureștiului din perioada interbelică. 

 

Kiseleff - cel mai mare ștrand interbelic

 

Arhitectura clădirilor din zona ștrandului, proiectate de arhitectul Marcel Iancu,  este una simplă, într-un limbaj modern, cu evidente referiri la stilul Art-Deco. Ștrandul în ansamblul lui reprezintă de altfel unul dintre primele ansambluri de arhitectură modernă din București. Ansamblul  a suferit însă în perioada comunistă transformări considerabile, care au alterat imaginea arhitecturală unitară inițială. Imediat după terminarea construcției sale – în numai 52 de zile – Ștrandul Kiseleff a devenit una dintre cele mai aglomerate zone de agrement ale Bucureștiului:

“Ștrand. Minunat loc de recreaţțe pentru bucureștenii condamnați de soartă, să rămână pe meleagurile pe care a păstorit Bucur. Instalația din Șoseaua Kiseleff vine să umple un gol demult resimțit. Deși a apărut ca din pământ - construirea lui nu a durat decât 52 zile - ștrandul se prezintă astăzi admirabil din toate punctele de vedere. În primele zile, este adevărat, el a avut lipsurile inerente oricăror începuturi, dar cei puși să conducă monumentala operă și-au înțeles menirea și cu o perseverență rară, au procedat la înlăturarea a tot ceea ce nu corespundea cerințelor. Astăzi imensa construcție dintre Școala de Agricultură și Hipodromul Băneasa, este gata să concureze cu instalațiile similare din străinătate.   

Ștrandul Kiseleff

Cine nu a văzut ștrandul, nu-și poate da seama de măreția lui, cu atât mai mult cu cât durata construirei lui a fost excesiv de scurtă. Este deci nevoie să te plimbi pe alei și prin atenanse spre a-ți putea face o idee exactă asupra formidabilei întreprinderi. Imaginați-vă un teren imens, în mijlocul căruia se află un bazin de dimensiuni respectabile, înconjurat de o plajă în suprafață de 12.000 de metri pătrați! Așa vă veți putea da oarecum seama de impunătoarea instalație.” (sursa: articolul “Măreață serbare la ștrand” - semnat Jenny Dumitrescu - publicat în numărul din 15 august 1929 al revistei “Ilustrațiunea Română”)

Bucureștiul estival, o poveste care curge mai departe

Fie că vorbim de luxul central de la Lido, de avangarda minimalistă de la Kiseleff sau de farmecul simplu al bazinelor din Obor și 13 Septembrie, ștrandurile interbelice au redefinit complet modul în care bucureștenii își petreceau timpul liber. Ele nu au fost doar simple locuri de răcoreală, ci adevărate scene ale modernizării sociale și arhitecturale ale Capitalei.

Dacă povestea verilor de altădată v-a trezit curiozitatea, vă invit să explorați mai în profunzime secretele acestor oaze urbane. Puteți descoperi detaliile uimitoare din spatele celei mai mari baze sportive a epocii în articolul dedicat Ștrandului Kiseleff: cel mai mare bazin din Europa în anul 1929. Iar dacă vreți să mergeți și mai înapoi în timp, în vremurile când ideea de igienă publică speria comunitatea, nu ratați savuroasa cronică despre Revolta stârnită de instalarea primei băi publice din București.