Cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940

Cutremurul din 1940 în București și în țară

PARAGRAFE:

• Cum s-a simțit cutremurul
• Comunicatul observatorului astronomic
• Precizările Institutului Geologic
• Urmările cutremurului
• Nu ne învățăm minte

În cea de a doua jumătate a anului 1940 o succesiune de evenimente dramatice au zguduit România din temelii. Încheierea în 30 august 1940 a Dictatului de la Viena prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei (43.492 km²), abdicarea forțată a Regelui Carol al II-lea din 6 septembrie 1940, instaurarea Dictaturii Militaro-Legionare și proclamarea Statului Național-Legionar în 14 septembrie 1940, asasinatele politice care se succedau fără încetare (masacrul de la Jilava urmat de asasinarea foștilor demnitari Nicolae Iorga și Virgil Madgearu) sunt doar câteva dintre aceste evenimente.

Tuturor acestor evenimente dramatice li s-a adăugat o mare calamitate naturală: în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, la ora 3:39, România a fost zguduită de un cutremur de pământ cu magnitudinea de 7.4 grade pe scara Richter. 

Cum s-a simțit cutremurul

 

“Ieri noapte, la ora 3 și 39 minute, cetățenii Capitalei au fost sculați din somn de violente sguduituri seismice, cari au făcut să se clatine, din temelii, clădirile cele mai puternice. Panica creată de cutremur, la această oră din noapte, a fost de nedescris. Femei, înnebunite de groază, bărbați cu copii în brațe, cu toții îmbrăcați sumar, au părăsit paturile țipând și plângând. Sguduiturile au ținut mai multe zeci de secunde, în care timp geamurile săreau în țăndări, pereții crăpau, pârâind, vasele jucau în dulapuri, iar mobilele începuseră să danseze prin camere. Locatarii caselor au avut, în această scurtă perioadă de groază, sentimentul iremediabil al  sfârșitului.” (ziarul “Curentul” – numărul din 12 noiembrie 1940)

Ziarul "Curentul" - numărul din 12 noiembrie 1940
(disponibil online în Digiteca Arcanum)

“Sâmbătă noaptea, la ora 3:40, întreaga Capitală a fost sguduită de un cutremur, de o violență și de o durată cum nu ne-a fost dat să înregistrăm până în prezent. Clădirile, chiar cele mai solid construite, au fost zgâlțâite din temelii. Zgomot de geamuri prefăcute în țăndări; bucăți de zidărie, prăbușită cu zgomot pe pardoseală; nori de praf rezultat din grămezile de moloz – toate acestea în beznă, întrucât luminile se stinseseră complet. Numeroase coșuri de fabrici și case s’au prăbușit. Ornamente și diverse adausuri de zidărie, de la nenumărate clădiri, desprinse și prăbușite în drum. La ora aceea circulația pe străzi însă era, din fericire, extrem de redusă.

---

---

Panica produsă a fost cu atât mai mare și mai grozavă cu cât majoritatea locuitorilor a fost surprinsă la somn. Și dacă, mai apoi, unii, îmbrăcați sumar, s’au putut refugia în stradă, aceasta numai după încetarea violentelor zguduituri, în intervalul cărora fiecare a văzut – am putea spune – moartea cu ochii. (...) Cea mai mare parte a populației din centrul capitalei s’a refugiat în Cișmigiu, pe la șosea, piața Teatrului Național, piața Cercului Militar, unde au stat până s’a făcut ziuă” (ziarul “Universul” – numărul din 12 noiembrie 1940)

Ziarul "Universul" - numărul din 12 noiembrie 1940
(disponibil online în Digiteca Arcanum

Ploieşti, 10 Noiembrie: “Astă noapte la ora 3.45, un cutremur de o putere nemaipomenită până acum a deșteptat din somn întreaga populație a orașului și județului nostru. Înnebunită de spaimă, în primele clipe după trezirea din somn, lumea a căutat să se pună la adăpost. Unii - cei care și-au putut imediat recăpăta stăpânirea - s’au ascuns în pervazurile ușilor. Alții s’au vârât pe sub paturi ori pe sub mese, iar alții au dat fuga afară din case. Aceștia din urmă însă au dat de nenorocire, întrucât cea mai mare parte, au fost omorâți sau răniți de cărămizi, moloz ori bucăți din ornamentele caselor. Spaima era cu atât mai mare cu cat era provocată și de faptul că uzina electrică, din prudență, a stins lumina, sporind groaza produsă de sgomotul înfiorător al pământului sguduit, de căderea cărămizilor, a mobilelor, a diferitelor lucruri de prin case, de țipetele locatarilor care se căutau unii pe alții prin ruinele încăperilor și praful gros care îneca respirația. După câteva minute, uzina a dat drumul la lumină și atunci lumea a început să se mai liniștească, să-și caute hainele să se îmbrace. Fiecare și-a controlat familia și gospodăria, apoi a ieșit în stradă. Pe străzi întuneric besnă, din cauză că orașul nostru de câtva timp stă cu totul în intuneric. Cu lanterna în mână fiecare lumina drumul spre a se feri de mormanele de cărămizi și moloz de care erau pline străzile, asvârlind raze de lumină și asupra imobilelor spre a vedea în ce stare se găsesc. În câteva secunde întregul oraș fusese transformat în ruine. Unele imobile din centru fuseseră dărâmate la pământ; altele, aveau acoperișurile ori câte un zid prăbușit. La ora 4, mii de oameni erau pe străzi; pretutindeni lumea îngrozită comenta faptul, aducând câte o știre care îngrozea.” (ziarul “Universul” – numărul din 13 noiembrie 1940)

Târgoviște, 10 Noiembrie: “Azi dim., la ora 3.40, s’a resimțit un puternic cutremur, însoțit de puternice sgomote subterane. Cutremurul a durat aproape două minute. Panica a fost indescriptibilă. Lumea a ieșit desbrăcată.  Scurt circuite, provocate de atingerea firelor electrice în regiunea petroliferă și oraș, au provocat flăcări care dădeau un aspect și mai sinistru nenorocirii abătute.” (ziarul “Universul” – numărul din 13 noiembrie 1940)

Brașov, 10 Noiembrie: „Puternicele sguduiri ale cutremurului de astă noapte, au fost simțite în întreaga regiune a Brașovului. Sguduirile s’au simțit la ora 3.42 și au mers crescendo, cu o întrerupere de 30—40 secunde, până la ora 3.45, când cutremurul și-a ajuns punctul culminant. Panica și emoția au fost cu atât mai puternice, cu cât cutremurul s’a produs noaptea, iar uzina electrică, din spirit de prevedere, a întrerupt curentul în întregul oraș. Toată populația a ieșit în străzi, îmbrăcată sumar și n’a intrat în case decât în revărsatul zorilor, când fiecare și-a putut da seama de dezastrul cutremurului. Pe toate străzile erau mormane de dărâmături. La școalele cu internat panica între micii elevi a fost de nedescris. (...) În tot timpul cât a durat cutremurul, s’au auzit vuiete din fundul pământului, iar cerul era luminat din secundă în secundă de o fășie de lumină asemănătoare unor fulgere îndepărtate. Acest fenomen a fost văzut în regiunile din imediata apropiere a munților. Nimeni nu poate să-și explice cărui fapt se datorește fenomenul că în timpul cutremurului a lăsat să se creadă că undeva în depărtare s’ar fi produs un uriaș incendiu. Acest spectacol de groază a strecurat în sufletele brașovenilor un sentiment de adâncă religiozitate. În cursul dimineții bisericile au fost arhipline. Tot timpul zilei, mulțimea a staționat pe străzi, comentând faptul în diferite feluri și interpretându-l ca un semn dumnezeiesc.” (ziarul “Universul” – numărul din 13 noiembrie 1940)

În satele românești: “În județ, cutremurul a fost precedat de mugetul vitelor și de lătratul câinilor, care au sculat pe țărani, dându-le în felul acesta de veste că se va întâmpla un fapt groaznic. Uruiturile din fundul pământului au fost auzite în întreaga regiune destul de clar și au fost urmate de sguduiri groaznice. La țară, clădirile de piatră au suferit stricăciuni într’un grad destul de mare. (...) Clopotnițele bisericilor s’au clătinat atât de puternic, încât în ele au început să sune clopotele într’un dangăt prelung și lugubru. (...) Pădurile huiau, vestind parcă o puternică vijelie. Pasările se apropiau în stoluri dese de locuințele oamenilor, cerând parcă protecție. Unii spun că vârfurile munților ce străjuiesc valea erau iluminate ca niște faruri îndreptate spre ele de la o mare depărtare.” (ziarul “Universul” – numărul din 13 noiembrie 1940)

 

Citește mai mult... »

Poveşti cu stafii din vechiul Bucureşti

Istorii cu fantome de altădată

PARAGRAFE:

• POVESTEA STAFIILOR DIN „HANUL DE LA GURA LUPULUI”
• ZINCUL DIN CALEA RAHOVEI
• STRIGOIUL DIN CIMITIRUL CALVIN
• STAFIILE DE ALTĂDATĂ

Din galeria personajelor fantastice create de imaginația românilor nu puteau să lipsească stafiile. Numite uneori și năluci sau vedenii, stafiile erau imaginate de obicei ca având o înfățişare “omenească, cu veșmânt alb, roș, negru sau galben”. Ele erau considerate ca fiind duhurile unor morți – în majoritatea cazurilor ale celor loviți de o moarte năprasnică – care odată desprinse de trup rămâneau pe pământ și bântuiau prin locuri „pe unde oamenii nu le pot tulbura adunarea, cum ar fi țintirimurile noi sau vechi, bisericile, morile, școlile și toate soiurile de case rămase nelocuite sau în ruină”. (cf. lucrării “Dușmani și prieteni ai omului” – Tudor Pamfile – 1915). 

 

 

Vechiul București nu a fost lipsit nici el de prezența acestor năluci. Legendele urbane le semnalau prezența prin diferite locuri de taină:

 

 

Citește mai mult... »

Stafiile de altădată

Povești cu stafii

 

Motto:

Când ziua'n mocirla de beznă se suge

Și iadul începe să râdă cu hohot,

Ies morții din groapă călări pe coșciuge,

Frământă pământul cu tropot și clocot.

(Mihai Beniuc - Strigoii)

Paragrafe:

• Stafiile de la „movila celor trei Nemți”
• Stafia boierului decapitat
• Stafia și natalitatea
• Povești cu stafii în vechiul București
  

V-am spus câteva povești cu stafii într-unul dintre articolele anterioare (puteți să le citiți aici: Povești cu stafii din vechiul București). O să vă mai povestesc acum câteva întâmplări pe aceiași temă, nu pentru că aș vrea să vă conving că stafiile există cu adevărat, ci pentru că aceste povești – macabre unele, ușor amuzante altele – fac parte și ele din folclor și își au farmecul lor. 

 

Puține sunt locurile prin care nu se spun povești cu arătări sau cu năluci venite - conform credințelor populare - “dintr-o altă lume”. Dar să nu uit însă să vă dau un "sfat avizat", folositor în cazurile în care pașii vă vor purta vreodată prin "locuri bântuite":

 

 

„Singurul neajuns pe care îl aduc Stafiile este spaima pe care o dau oamenilor. De aceea, pe lângă acele locuri, omul trebuie să treacă fără a se uita la dânsele și mai ales, după ce a trecut de dânsele, să nu se uite înapoi, căci făcând altfel, va vedea acele Stafii, de multe ori, cu tot soiul de Necurați și Cornaci.” (Tudor Pamfile – “Dușmani și prieteni ai omului” – 1916)

 

Citește mai mult... »

Vizita celebrului Louis Blériot la Bucureşti

De ce nu a zburat Blériot la Bucureşti

Paragrafe:

• LOUIS BLÉRIOT LA BUCUREȘTI
• DAR UNDE-I BLERIOT?
• UN INCIDENT
• DEZAMĂGIRE
• DE CE NU A ZBURAT BLERIOT

Louis Blériot a fost primul aviator care a reușit, în anul 1909, să traverseze în zbor Canalul Mânecii cu un aparat mai greu decât aerul. Tot în anul 1909, în luna octombrie, Luis Blériot a ajuns, împreună cu avionul său, la București. Aici urma să facă o demonstrație de zbor cu celebrul său aparat la Hipodromul Băneasa.

“Celebrul și unicul aviator pe acele timpuri, sosise cu trenul, iar vulturul lui de metal, frumos ambalat, a fost adus și el, îmbarcat pe un vagon de marfă. Marele inventator, urma să se ridice deasupra hipodromului și să plutească vreun ceas în văzduh, cam atât cât i-a trebuit să treacă peste canalul Mânecii”. 

Louis Blériot fotografiat cu avionul cu  care a făcut

  primul  său  zbor peste Canalul Mânecii în anul 1909

Interesul românilor pentru acest eveniment a fost imens. Iată cum evoca acest moment Alex. F. Mihail – 27 de ani mai târziu – într-un articol publicat de săptămânalul “Realitatea Ilustrată”:

Citește mai mult... »

Un articol de sezon cu parfum de bulion

Toamna de altădată

 

Paragrafe:

 

• Nașul Emil și bulionul
• Monarhia și bulionul
• Bulionul în Parlament
• Bulionul și evaziunea fiscală
• Cazanul cu bulion
• Progresul, metalurgia și bulionul!
• Prepararea bulionului
• Tomate à l'Italienne
• Rasol de găină cu sos de bulion
• Toamnă interbelică
  

 

În alte timpuri, nu foarte de mult și nu peste tot trecute, lăsarea toamnei peste satele, târgușoarele și peste mahalalele marilor orașe, era vestită și de un parfum dulce și suav care se ridica de prin mai toate curțile gospodăriilor: mirosul de bulion. Pentru că nici lelea Ioana, nici coana Marghioala nu concepeau să le prindă iarna cu rezervele de conserve și de murături necompletate. Și între aceste minunății de conserve făcute acasă, bulionul ocupa poate locul cel mai important. 

E drept că unele cucoane mai simandicoase începuseră deja să folosească conservele cu bulion cumpărate de la prăvălie (dovadă vechile reclame cu care asezonez articolul), dar gustul lor nu se putea compara cu cel al bulionului făcut acasă, nu-i așa? Nenea Gheorghe al Ioanei și Nea Tache, bărbatul lui Tanti Marghioala aveau și ei un rol important în această poveste: făceau focul sub ceaunul de aramă pus pe pirostrii și țineau de urât harnicelor lor soții în timpul acestei importante activități. Până fierbea bunătatea de bulion citeau gazetele, pentru că nu-i așa, trebuia să se ocupe cineva și de treburile țării: 

 

Citește mai mult... »

Locuri de răcoreală de altădată

E vară. E caniculă. Așa că m-am gândit să vă „răcoresc” cu o „mini-istorie” a vechilor ștranduri bucureștene. O mini-istorie scrisă într-un mod mai deosebit: o compilație compusă din fragmente de articole, știri “de sezon” și din fotografii culese din presa interbelică:

Citește mai mult... »

Pe prima pagină

Presa de tip tabloid nu este nici pe departe o găselniță a zilelor noastre. Ziare cu un preț mic care puteau să fie vândute la bucată pe stradă și nu difuzate doar pe bază de abonament au apărut în România încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Aceste publicații continuau să fie în primul rând o cronică a vieții politice, dar puneau din ce în ce mai mult accent pe publicarea știrilor locale și pe relatarea unor întâmplări din categoria faptului divers. 

Un exemplu de la sfârșitul secolului al XIX-lea este suplimentul literar al ziarului “Universul”, a cărui primă pagină este dedicată de cele mai multe ori "știrilor de tip tabloid". E adevărat că publicația era dedicată în special literaturii, dar ea trebuia totuși să se vândă. Așa că știrile de pe prima pagină a “Universului Literar” arătau cam așa:

Citește mai mult... »

Interbelic news

Vă propun să vă transpuneți pentru câteva minute în România interbelică, citind un set de știri interesante culese din presa acelor ani: Regele tuturor românilor în provincia de peste Prut, Paris-București fără escală, Osemintele lui Dimitrie Cantemir au fost aduse țară, Groaznica nenorocire aviatică de pe Șoseaua Colentina, Un Lourde românesc, Regina Maria a asistat la botezul arhiducesei Alexandra, Călușarii la Albert Hall, Petrache Lupu care a vorbit cu Dumnezeu.

Citește mai mult... »

Invitație la circul de purici!

O atracție aproape nelipsită din bâlciurile de odinioară organizate în orașele occidentale era… circul de purici. O relatare de la un astfel de “spectacol select” am citit în articolul “Allo! Aici circul de purici!” publicat de revista „Realitatea Ilustrată” în numărul din 12 octombrie 1933:

“Când intri în cortul strâmt, găsești totdeauna un număr mare de oameni, stând în jurul unei mese și privind atenți pe o farfurie de ipsos. Unii dintre ei țin în mână lupe măritoare, întrucât cu ochiul liber nu se poate urmări câteodată nimic din instalația originală. 

Spectatori în jurul arenei circului

În timp ce domnul director începe savanta sa conferință și își conduce pensetele în cercuri, aproape magice, deasupra mesei, observi deodată că arena în miniatură învie. Pe această arenă turnată din ghips lucios și care strălucește sub lumina crudă a lămpilor electrice, vezi trăsurele de lux, care de curte, tunuri, pompe de incendiu, alte lucruri asemănătoare, care sosesc la început încet și apoi tot mai repede. Trăsurelele ușoare au doi purici înhămați la ele, tunurile și tancurile, șase purici. Cu o putere uimitoare și cu iuțeală mare, puricii minunat dresați, trag povara lor, cu ajutorul unor firișoare subțiri de aur, care le lasă liberă orice mișcare."

Intrarea "artiștilor" în arenă

„Și la purici ca și la oameni, dintre toți cei cari se produc puțini sunt talente excepționale, majoritatea nu fac decât să tragă tunuri, căruțe, pompe de incendiu etc.”

 

Purici în arenă

După numerele obișnuite cu trăsurele, tunuri și tancuri trase de purici, în scenă intrau adevăratele vedete: “ Printre purici există și soliști cari se produc în numere speciale. Iată bunăoară într’una din fotografiile noastre pe Andrei, un exemplar excepțional al rasei sale, într'un număr foarte periculos de echilibristică pe sârmă. Reprezentația are mare succes.”

 

Andrei - echilibristul pe sârmă

“Ștefan, unul dintre cei mai talentați purici din companie, mișcă cu multă plăcere un carusel.”

Caruselul lui Ștefan

“Dar și când intră în scenă Adela, puricele femelă, care știe să jongleze cu o bucățică de plută, pe vârful unui ac, publicul nu-și precupețește aplauzele.”

 

Adela - echilibrista

Bănuiți cred că dresatul puricilor nu era deloc o treabă ușoară: “Numai cei mai talentați dintre dânșii pot fi utilizați și dresați. Când expertul în purici, după lungi încercări își alege indivizii potriviți, dintre numeroșii candidați, el înfășoară în jurul gâtului micilor animale o sârmă foarte subțire de aur, care-i ține totodată în mod permanent drepți. Încetul cu încetul se obișnuiesc apoi să îndeplinească ceea ce li se cere și pe cât se pare nici nu le vine vreodată gândul să evadeze. Adăpostul de noapte îl au totdeauna într’o cutiuță căptușită bine cu vată. E foarte interesant că puricii nu numai că suportă foarte bine viața de prizonieri, dar trăiesc până la o vârstă mult mai înaintată decât în viața liberă, veșnic amenințată de pericole, a puricelui liber. Hrana lor constă din sânge proaspăt de om, pe care au voie să-l sugă de două ori pe zi, din brațele directorului de circ. În schimbul acestui sacrificiu mic directorul își câștigă  existența.”

 

Manejul puricilor

Spectacolele în care artiștii erau puricii au dispărut. Poate pentru că puricele uman este pe cale de-a dispărea din regnul insectelor… europene!?

Un țânțar în arenă

Sursa: articolul “Allo! Aici circul de purici!” – semnat Keystone - publicat în revista „Realitatea Ilustrată” – numărul din 12 octombrie 1933

Citește mai mult... »

Furturi celebre: „Cloșca cu puii de aur”

Tezaurul de la Pietroasa - cunoscut și sub numele de „Cloșca cu puii de aur” – este considerat ca fiind una dintre cele mai prețioase comori pe care antichitatea a lăsat-o moștenire omenirii. Istoria tezaurului a fost una însoțită de mistere neelucidate complet nici până azi: morți suspecte, furturi, incendii, înstrăinări.

Citește mai mult... »

Povestea ultimului călău al Moldovei

Pădurile Moldovei erau bântuite în prima jumătate a secolului al XIX-lea de o sumedenie de cete de bandiți. Hotărât să scape țara de tâlhari, domnitorul Mihail Sturza (1834 – 1849) a ales câțiva oameni neînfricați pe care i-a numit căpitani de poteră și pe care i-a însărcinat „să privegheze cu strășnicie drumurile mari și umblate, ocrotind viața și avutul drumeților”. 

Fiorosul Gavril Ciobanu Buzatu - ultimul călău al Moldovei

Citește mai mult... »

Ciocoii vechi şi noi

Nu romanul cu subtitlul “Ce naște din pisică șoareci mănâncă” publicat de Nicolae Filimon este tema acestui articol. În colajul de știri interbelice care urmează este vorba despre ciocoii corupți din alte vremuri, despre ilegalități, despre comisioane și despre "micile" lor afaceri imobiliare. Pentru că mi se pare o nedrept să vorbim zilnic despre ciocoii sau baronii de azi și să îi uităm cu desăvârșire pe cei de ieri. Nu merită acest afront al uitării. Ei sunt strămoșii ciocoilor de azi și numele lor merită să pătrundă în spațiul nostru modern. Îmi exprim și o mare dezamăgire: nici măcar sintagma de “ciocoi” nu e o găselniță a zilelor noastre. Măcar în “titulatura” dată corupților de azi să avem parte de un dram de inspirație, nu credeți?  

 

 

Vă invit să citiți în continuare, dacă aveți timp și chef, câteva referiri la “mici ilegalități” publicate de ziarul "Telegrapful". Mărturisesc că nu am avut foarte mult de căutat prin arhiva digitală. Am răsfoit doar câteva numere apărute în luna iunie 1888. Suficient ca să am de unde alege:

Citește mai mult... »

Mirajul apei de aur (povestea unei escrocherii de altădată)

O să vă povestesc în acest articol despre una dintre celebrele escrocherii care au pasionat societatea românească la sfârșitul secolului al XIX-lea: afacerea cu “apa de aur” gândită pe la 1887 de doi escroci ai vremii, frații Sion Andronic și Gherei. Escrocheria era construită mizând pe credulitatea și pe lăcomia unor oameni. Ca mai toate înșelătoriile de altfel...

 

Cei doi frați le vindeau naivilor proveniți din rândul negustorilor, funcționarilor sau chiar din rândul clerului o apă care transformă în aur orice alt metal. Reporterul Alex F. Mihail ne povestește întreaga tărășenie: 

Citește mai mult... »

Nu ne învățăm minte - cutremurul din 1940

În cea de a doua jumătate a anului 1940 o succesiune de evenimente dramatice au zguduit România din temelii. Încheierea în 30 august 1940 a Dictatului de la Viena prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei (43.492 km²), abdicarea forțată a Regelui Carol al II-lea din 6 septembrie 1940, instaurarea Dictaturii Militaro-Legionare și proclamarea Statului Național-Legionar în 14 septembrie 1940, asasinatele politice care se succedau fără încetare (masacrul de la Jilava urmat de asasinarea foștilor demnitari Nicolae Iorga și Virgil Madgearu) sunt doar câteva dintre aceste evenimente.

Tuturor acestor evenimente dramatice li s-a adăugat o mare calamitate naturală: în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, la ora 3:39, România a fost zguduită de un cutremur de pământ cu magnitudinea de 7.4 grade pe scara Richter. 

 

Consecințele au fost dezastruoase: numărul estimat al victimelor a fost de 1.000 de morți și de 4.000 de răniți, majoritatea din Moldova (din cauza contextului în care s-a produs, cifra exactă a victimelor nu a fost cunoscută, informațiile fiind cenzurate în timpul războiului). 

 

 

În București cutremurul s-a soldat cu circa 300 de morți (cei mai mulți dintre aceștia datorită prăbușirii blocului Carlton, cea mai înaltă construcție executată din beton armat existentă în capitală în acea perioadă).

"Acolo unde a fost monumentalul bloc Carlton..."

Citește mai mult... »

Senzațional în lumea interbelică

Vă invit să citiți în cele ce urmează cinci știri din categoria “senzaționalului”, publicate de revista “Ilustrațiunea Română” în anul 1939. În fine – cel puțin titlurile promit senzaționalul. Dovadă că modelul de presă pe publicațiile de azi îl promovează era deja prezent în presa românească cu multe decenii înainte:

Blestemul mumiei

 

“Numeroasele legende create în jurul mumiilor blestemate care aduc numai nenorociri celor care le strică liniștea uitării lor eterne, nu sunt totdeauna crezute de marele public, care adesea bănuiește că aceste misterioase morți de arheologi sunt simple coincidențe. Întâmplarea pe care o vom povesti mai jos este însă edificatoare. 

 

"Blestemul mumiei" în "Ilustrațiunea Română"

 

Expediția franceză care lucrează aproape de frontiera Somaliei engleze la descoperirea uneia din cele mai vechi civilizații egiptene, a scos la iveală mumia unei curtezane de pe vremea dinastiei Tamoh, adică veche de peste 3500 de ani. Arheologul care a găsit această mumie, tânărul savant Pierre de Luccani, a putut descifra la poarta mormântului curtezanei un cumplit blestem, pentru cei ce vor îndrăzni vreodată să tulbure liniștea celei care toată viața a păcătuit. Blestemul înscris pe piatră spune că cel care vreodată va viola acel mormânt “să piardă lumina înțelepciunii și păsările negre ale nebuniei să-i sfârtece creierul”. Aceasta să se întâmple după a șaptea lună plină de la violarea mormântului.

Arheologii, foarte puțin impresionabili, au tradus blestemul, pentru a le servi ca document lucrării ce o pregăteau despre săpăturile făcute. Tânărul Pierre de Luccani a plecat după scurt timp în patrie, unde urma să se căsătorească. Exact în ziua nunții s'au împlinit “cele șapte luni pline" prevăzute de blestem. Și iată că blestemul sa împlinit. Mumia se răzbunase. În momentul când se îmbrăca pentru a se duce la ceremonia religioasă, Pierre de Luccani a fost cuprins de un acces de nebunie furioasă, și-a rupt hainele de pe el și și-ar fi ucis servitorul dacă nu interveneau vecinii. Dus la azilul de alienați, medicii nu au putut diagnostica motivul nebuniei sale, care totuși e incurabilă. În delirul său el se crede faraonul Osir, căruia curtezana Samileh îi refuză dragostea sa.” (“Ilustraţiunea română” – numărul din 31 mai 1939)

Citește mai mult... »

Ştirile de la ora 5 (1911)

Am citit zilele astea destul de multe opinii legate de evoluția presei de tip tabloid din România. Foarte mulți sunt cei care înfierează acest tip de presă dedicată scandalului, senzaționalului sau indiscrețiilor picante. Poate că au dreptate – sau poate că nu au. 

 

 

Majoritatea celor care o fac spun că acest gen de presă este un fenomen apărut în ultimii ani în presa din România – idealizând uneori presa primei jumătăți a secolului XX. Dar aici se înșală. Știri de acest gen au apărut în ziarele românești – și nu numai în cele autohtone – începând chiar cu primele numere. Crimele, divorțurile, scandalurile, accidentele, sinuciderile, adulterul și-au avut locul lor în paginile gazetelor întotdeauna. Fie că vorbim aici despre presa așa zis "serioasă" sau despre "presa de scandal". 

Poate că atunci, ca și acum, exista o saturație a publicului de știrile din lumea politicului și că “faptul divers” era un refugiu într-o altă zonă a realității cotidiene. Lupta pentru rating de azi e doar echivalentul luptei pentru tiraje de altădată. Iar senzaționalul aducea cititori - la fel cum aduce și astăzi. Se prea poate însă ca în perioada de dinainte de cel de al doilea război mondial procentul știrilor de acest tip să fi fost mai mic, se prea poate ca numărul publicațiilor “de calitate” să fi fost mai mare. Dar asta este cu totul altă poveste.

 

Tocmai de aceea am ales astăzi să fac o selecție de "știri de primă pagină” din anul 1911. Pentru ca să nu credeți că sunt subiectiv, am ales săptămânalul “Universul literar” ca sursă a știrilor. Cârcotașii de atunci vor fi spus și ei că știrile despre sinucideri, crime sau accidente  nu ar fi trebuit să apară pe prima pagină a unui supliment literar...

Citește mai mult... »