Medicina și "medici" de altădată
- Anca Armeanca – o meșteră în tratarea gălbinarei
- Hapurile doctorului Drasch
- Celebrele consultații ale doctorului Drasch
- Mățăreasa
- Doctorul Hirsch
- Moș Rățoiu, dascălul Drăgoiu și Doctorul ceapă
Pe la începutul secolului al XIX–lea în Țările Române se puteau întâlni tot mai mulți practicanți ai “doftoricescului meșteșug”. Cei mai mulți dintre aceștia veneau din Grecia (urmând domnii fanarioți), dar mai erau și medici italieni, polonezi, bulgari, evrei, austrieci sau ruși (aceștia din urmă rămași în urma plecării armatele de ocupație).
Între aceștia erau mulți “doctori cu cultură occidentală și cu tragere de inimă pentru acest meșteșug. (...). Dar oricâți doctori erau, tot nu erau destui ca sa poată împlini toate cerințele și pentru că meșteșugul doctoricesc renta și renta bine celor care-l practicau conștiincios a tentat, cum tentează și astăzi pe mulți, să practice un meșteșug în care, pentru a reuși, nu-i nevoie totdeauna de diplome și multă învățătură.”
 |
Deși vrăjitorii, fermecătorii sau doftoroaiele nu dispăruseră din peisajul românesc, se înmulțea o altă categorie de “practicanți ai medicinei”: aceea a “clandestinilor șarlatani, clandestini proști, ușor de recunoscut, pentru cä n'au nici o pricepere în meseria ce vor să facă.” (1) Unii dintre ei au reușit chiar să devină foarte cunoscuți și… apreciați în acele vremuri:
Anca Armeanca – o meșteră în tratarea gălbinarei
Se pare că această văduvă din mahalaua Armenilor susținea că e “meșteră în vindecarea gălbinărei”. Pentru că era atât de meșteră încât clienții ei mureau pe capete a fost prinsă și cercetată de spătar. Concluzia anchetei:
“În București, în mahalaua Armenilor, este o Anca Armeanca văduvă, care umblă cu un fel de ierburi, numindu-le că ar fi de patima gălbinarei, dând mai deunăzi și unui Manole, calfă de dulgheri din mahalaua Sfânta Ecaterina, care întru acea zi le-au luat și au și murit; și nu numai că nici o tămăduire nu face, ce nici nu știe măsura lor, cât trebuie să le dea, fără numal umblă cu părere, înșelând lumea.”
Urmare acestu raport “Domnitorul hotărăște ca acea Anca Armeanca văduva, să o treceți surghiun peste Dunăre, de unde să nu se mai întoarcă". (1)
Hapurile doctorului Drasch
 |
| Aloys Drasch |
Doctorul C. D. Severeanu consemna într-un articol memorialistic publicat de "Gazeta Municipală", numărul din 4 octombrie 1942, referindu-se la celebrul doctor Drasch:
“Nu știu dacă acesta avea diplomă sau nu știu de fel de diplomă va fi avut, ceea ce știu este că era un mare farsor, un șmecher așa cum îi plăcea publicului. Prin extravaganțele lui, prin mistificarea lumei, avea o clientelă numeroasă.
Când se ducea la un bolnav, mai cu seamă la cei depărtați, spunea că a doua zi când o veni să găsească pregătite două pâini și o sticlă cu vin. A doua zi, după ce mânca pâinile și bea vinul pleca, spunând că avea să se gândească ce să dea bolnavului. La unii bolnavi le prescria o soluție de sulfat de fier (Calaican) într’o sticlă, în alta tanin și recomanda bolnavului să bea o lingură din una și peste un sfert de ceas din a doua și, de va avea scaun negru, este semn bun că se făcea bine. Cele două soluții în stomac făceau un lichid negru, scaunele erau negre, iar bolnavul se minuna de știința medicului, iar dacă nu se făcea bine spunea că nu mai avea zile.
Hapurile lui Drasch era renumite în toată țara. Ce erau acele hapuri? Erau compuse din rășină de jalapa zdrobite cu muchia toporului iar bulgării erau acoperiți cu praf de rugină de fier. Depozitul era la farmacia de la Biserica cu sfinți și se vindeau cutiile cu sutele pe zi; lumea proastă făcea coadă, ca azi la brutărie.” (2)
Celebrele consultații ale doctorului Drasch
Doctorul Drasch era atât de vestit în epocă încât "realizările sale medicale" i-au creat “o reputație de legendă chiar și după moarte, isprăvi ce treceau drept minuni”. Celebritatea personajului a făcut ca Victor Bilciulescu să îi dedice câteva pagini în volumul memorialistic "București și bucureșteni de ieri și de azi", publicat la Editura Universul în anul 1945:
“Se povestea că întâlnindu-l pe stradă un bolnav care'l cunoștea, acesta l'a rugat să-i prescrie un leac pentru falca umflată ce-l supăra îngrozitor. Drasch îi examinează umflatura chiar în stradă și, fără să-l prevină, îi trage o palmă zdravănă peste umflătură și probabil, abcesul fiind copt, a lăsat să curgă puroiul și pacientul a scăpat de dureri.
 |
| Consultație |
Un dement care suferea de idei fixe, cheamă pe Drasch să-l tămăduiască de infirmitatea imaginară că având picioarele de sticlă, îl țin imobilizat. Drasch, care se brodise cu bastonul la el, fără să stea la gânduri, îl croiește de câteva ori peste picioare și nebunul o ia la sănătoasa ca un ogar.
(…) O doamnă din buna societate bucureșteană cu predispoziție spre obezitate, recurgând la sfatul lui Drasch, acesta îi recomandă să-și strice zilnic pofta de mâncare, în fiece zi înaintea meselor, bând apă zaharată, mâncând dulciuri, fumând și căutând să-și piardă nopțile veghind sau făcându-și de lucru ca să nu se odihnească. Rețeta lui Drasch a reușit, candidata la obezitate a slăbit relativ repede, dar tot așa de repede și-a pierdut averea care reprezenta ceva pe vremea aceea, fiindcă trebuind să vegheze nopțile a căzut la patima jocului de cărți, care în scurtă vreme a lăsat-o muritoare de foame. Așa că s'a potrivit și în acest caz aprecierea de spirit în cazul când intervenția reușea dar pacientul sucomba – fiindcă în cazul ce povestii, rețeta lui Drasch a avut efect, dar pacienta a murit în mizerie.” (3)
Mățăreasa
“Între femeile care spălau mațele la abator s’a găsit una mai deșteaptă și, urându-i-se cu această meserie, s’a apucat de doftorie. A învățat să caute de boală la gât; pentru aceasta a aflat că c… de câine e o doctorie veche ce se păstra în spițerie sub numele de Grecum album și pe care doftorii vechi îl dădeau în gură praf, suflat în gât. Zis și făcut. Mățăreasa îl aduna de unde câinii își făceau treaba mare, îl usca, îl făcea praf și la trebuință îl sufla cu o țeavă de trestie în gâtul bolnavilor de anghină. Pe atunci era o mare mortalitate între copii pentru că anghina difterică devenise endemică și totdeauna având urmări grave.
 |
| Tratarea bolnavilor pe la 1842 |
Peste cinci-șase săptămâni profesorul Marcovici, după dorința familiei Fălcoianu, m’a invitat să văd și eu pe pacientă. Când am cerut să desfac aparatul, bolnava s’a opus și a cerut ca fără Mățăreasa să nu-l desfacem. Am convenit și a doua zi ne-am întâlnit cu “colega” și, numai astfel d-na Fâlcoianu a acceptat să ridicăm murdăria de pe mâna sa.
- Acuma ce este de făcut doctore maică?
- Nimic Doamnă, ești vindecată și, ca să recapeți mișcările mâinii să încerci să împletești ciorapi!
- Ce zici tu Mățăreaso, bine zice domnul profesor?
- Știu eu, Cuconiță? Domnul doftor știe mai bine ca mine.
Biata Mățăreasa era amorțită de frică să nu o denunț.” (2)
Doctorul Hirsch
Același prof. dr. C. D Severeanu în menționa și pe doctorul Hirsch “care era medicul unor societăți evreiești, de unde îi venea vizita 10 – 15 bani și, ca să adune bani trebuia să facă multe vizite. Rețetele le scria acasă cu sutele și lua clienții în rând pe stradă. La fiecare casă striga din stradă: Morgen Schwart! Wie gehts? Sind Sie alle gesund? Dacă era vreunul bolnav îi da o rețetă. Dacă însă erau toți sănătoși, da altă rețetă, ca să ia doctoria în caz că s’ar îmbolnăvi vreunul din casă.”
În chipul acesta aduna ban cu ban: “Chicătură cu chicătură face o oca, ocă cu ocă face o balerche, balerche cu balerche face un boloboc. Așa și Hirsch, punea ban peste ban până a strâns 200 de mii de lei și s’a dus la Viena unde, în loc să se bucure de rodul muncii lui, sărmanul a murit într’o privată.” (2)
Moș Rățoiu, dascălul Drăgoiu și Doctorul ceapă
Între personajele pitorești care practicau clandestin medicina se remarca pe la începutul secolului trecut Moș Rățoiu. Acesta a devenit celebru în toată țara datorită lui “badea Dan, polcovnicul de la pompieri” pe care l-a tratat pentru o fractură a gambei. “Moș Rățoiu a fost fotografiat în sute de exemplare și împărțit în toată țara. Moș Rățoiu avea în traistă câlți, praf de cărămidă, câteva ouă și câteva margini de postav. Cu toate acestea făcea operațiile în frânturile oaselor. Când era un caz ma grav spunea: taicule, ia trimete să aducă două oca de vin, pentru ca să avem amândoi curagiu. Al doilea era dascălul Drăgoiu, care locuia în Văcărești.”
Un alt “practician cunoscut” era și cel supranumit Doctorul Ceapă care “da la toate boalele ceapă: să bea zeamă de ceapă, să se frece cu ceapă, să mănânce multă ceapă și așa mai încolo.” (2)
Citește și: Viața medicului de la țară
Surse:
(2) articolul “Medicina în București, acum 80 de ani – crâmpeie din amintirile prof. dr. C. D. Severeanu” – publicat în „Gazeta Municipală” – numărul din 4 octombrie 1942
Postări
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu