De ieri și de azi: Războiul rochiilor cu malancov

Recomandări:

Războiul rochiilor cu malancov

Primele decenii ale secolului al XVIII-lea au fost anii de început ai occidentalizării societăți românești, care renunța - încetul cu încetul - la modelul fanariot de organizare și de viață. Moda se adapta și ea la această schimbare. Românii renunțau să mai poarte șalvari, anterie, giubele sau binișuri, locul acestora fiind luat de sobrele costumele bărbătești croite “pe model german” și de vestitele rochii cu malankoff (sau malacov) - un schelet făcut din oase de balenă  purtat sub jupe cu rolul de a le ține înfoiate, purtate cu mândrie de domnițele vremii.



Tonul modei în micile principate române era dat în acei ani de marile casele de modă de la Viena sau de la Berlin. “De reținut din acele timpuri rămâne calitatea excepțional de bună a stofelor, mătăsurilor și pânzeturilor ce se aflau atunci în comerț. Îndeosebi rochiile cucoanelor durau o viață întreagă, iar cele mai multe erau lăsate urmașelor care le prelucrau și le mai purtau o viață...” (George Costescu – “Bucureștii vechiului regat”)

Zoe Em. Florescu
Se crede îndeobște că moda și croiala franțuzească au fost impuse în Țările Române de generația “bonjuriștilor de la 1848” (“Ai noștri tineri la Paris învață/La gât cravata cum se leagă, nodul...”, nu-i așa?). 
 
Cu toate acestea, se pare că momentul începând cu care moda pariziană a izbutit să se impună în lumea protipendadei bucureștene a fost un bal organizat la începutul iernii anului 1830 în salonul d-nei Zoe Em. Florescu, “mama generalului Florescu, născută Faca, și care, în acele vremuri, uimise Bucureștii cu eleganța casei și cu toaletelor sale.” Povestea acelei seri este redată în articolul “Războiul malancoavelor”, publicat un secol mai târziu, în numărul din 11 ianuarie 1939 al revistei “Ilustrațiunea Română”):

 

Războiul malancoavelor

 
În salonul frumoasei gazde, în după amiaza acelei zile, e o mulțime veselă și gălăgioasă. Sunt cucoane tinere, unele purtându-se legate la cap cu turban, zăbranic sau marabu meșteșugit adus, cu coadele cu pamblice și urmuz, împănate cu stele și fulii de diamante, îmbrăcate în rochii de mătăsărie, marțelin sau poplină fără cute, mâneci cu bufanturi, ciupag scurt, încă pe moda imperiului.

Eufrosina Calimachi
Fetele, codane ochioase sau smerite, mândre în boiu și gingașe în apucături și mers, au capul gol, cu pamblici și cu flori și rochii garnisite pe poale cu fionguri și pamblice de stofă. Cucoanele mai în vârstă păstrează încă fesul alb, legate cu testemel cu bibiluri, paftale de aur cu pietre scumpe și cu șal pe spate. Și toate sunt numai grație și gângureală, ca hulubițele, râzând repede și fără motiv, șoptindu-și între ele fleacuri și nimicuri. Sosirea lui Nicolae Ipătescu, la braț cu Eufrosina Calimachi, tandra și gingașa mlădiță de Domn, a provocat o cuvenită și respectuoasă tăcere. Nicolae Ipătescu reprezintă eleganța masculină “după ultimele strigăte", iar Eufrosina Calimachi pleacă în fiecare primăvară și toamnă la Viena, de unde se întoarce cu butca plină de cele mai alese modele, de la marile croitorese din capitala Austriei.

Nicolae Ipătescu
Cei doi dictatori ai modei în București sunt, pe drept cuvânt, priviți cu admirație și imediat îmbrăcămintea lor este copiată în toate amănuntele de tineretul de ambele sexe. Dar abia s'a potolit rumoarea produsă de apariția celor doi arbitri ai eleganței și tocmai se prezenta în fața oaspeților o țigancă bine îmbrăcată și purtând o scurteică îmblănită, cu gulerul ridicat în sus, ținând o tavă cu mai multe păhăruțe de vutcă de izmă, câteva farfurii cu migdale curățate și cu năut prăjit, când se produse o mișcare ca de mare panică. Toți își îndreptară privirile spre ușă și toate conversațiile încetară. Cleopatra Ghica, într'o rochie din cel mai ales brocart, de o culoare roșie, ca vișina putredă, cu garnituri îndrăznețe și de o tăietură cu totul nouă, își făcuse apariția. Imediat toate privirile începură să judece rochia noii venite. Se auzeau șoapte de admirație și femeile spuneau:
-E mai frumoasă decât rochia Eufrosinei Calimachi !!!



Cleopatra Ghica
(bunica lui I.G. Duca)
Era Cleopatra Ghica, de o mare frumusețe și prestanță fizică. Privirea ei știa să domine și să poruncească, tot așa cum portul ei mândru provoca o neprecupețită admirație. Miniatura lucrată pe pânză de Hape, care ne-a rămas de la ea, nu poate reda nici pe departe farmecul acestei minunate femei. Rochia ei a devenit imediat obiectul atenției tuturor cucoanelor și duducilor. Până și bătrânele d-re Hartulari, ursuze și cari nu se mișcau din fotelele lor niciodată, au venit mai aproape să admire rochia Cleopatrei Ghica. Eufrosina Calimachi, în acest timp, stătea cu totul retrasă. Suferise o amarnică înfrângere. Până chiar și Nicolae Ipătescu o complimentase pe rivala sa pentru rochia frumoasă ce purta.


Pentru prima oară în Țara Româneasca, moda Parisului dădea o fatală lovitură modei de la Viena. Cleopatra Ghica sosise de curând dintr’o călătorie la Paris și își adusese câteva toalete, care în acea iarnă i-au adus mult râvnitul titlu de “Regină a eleganței". Imediat Eufrosina Calimachi a plecat la Viena să-și aducă un nou transport de toalete. Dar nu a isbutit să-și detroneze rivala. Moda Parisului s'a introdus definitiv printre doamnele și domnișoarele noastre, cari încercau, care mai de care, să imite rochiile Cleopatrei Ghica. “Madmoiselle Francoise", o bătrână franțuzoaică ce și-a deschis un salon de modă cu modele de la Paris, a cucerit imediat întreaga clientelă feminină a Bucureștilor. Eufrosina Calimachi și câteva prietene au rămas însă până la moarte în crunt război cu rivalele lor, mult mai numeroase: s'au îmbrăcat numai la croitoresele din Viena. A fost prima victorie a latinității în Principate!

6 comentarii :

  1. Eufrosina oricat probabil incerca sa tina pasul cu moda, tot modesta ramane, pana si privirea ei denota modestia si naturaletea. Cleopatra denota dominarea, chiar daca e mult mai draguta decat Eufrosina! Modestia sigur nu e cuvantul forte pentru caracterizarea acestei tinere doamne!
    Frumos articolul!

    RăspundețiȘtergere
  2. Privind atent chipurile celor doua frumoase domnite inclin sa iti dau dreptatea. Experienta insa m-a invatat ca nu intotdeauna "prima impresie" pe care ne-o facem privind chipul unui om este obligatoriu si cea mai corecta...

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ai dreptate, Elvira. Modestia era una dintre calitatile ei..

    RăspundețiȘtergere
  5. Superbă istorie! Așa ceva, te întoarce fără voie în vremuri de mult apuse... Poate e prea mult, dar trebuie să mărturisesc, acolo era vremea când aș fi vrut să trăiesc. De aceea, asemenea articole, mi se par superbe. Felicitări! Chiar, am amuțit. Nu găsesc nimic să spun... E prea frumos articolul, prea ca un film de altădată!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O poveste adevărată găsită frunzărind presa veche românească. Se pare că merită efortul... :)

      Ștergere