Ziua în care Bucureștiul a ales Parisul: războiul rochiilor de mătase

În deceniile de la mijlocul secolului al XIX-lea, societatea bucureșteană se afla într-o efervescență permanentă, căutându-și identitatea culturală și estetică. Încetul cu încetul modelul politic și cultural francez devenea reperul suprem. Această orientare a atins toate domeniile, de la legislație și educație, până la cele mai intime aspecte ale vieții sociale: balurile, eticheta și, bineînțeles, moda.

 

Până atunci, Viena, capitala Imperiului Austro-Ungar, dominase necontestat scena modei pentru familiile boierești și burgheze din Țara Românească. Croielile, materialele și stilul general erau inspirate de Curtea Imperială, aducând un aer de rigoare și, uneori, de sobrietate. Românii renunțau să mai poarte șalvari, anterie, giubele sau binișuri, locul acestora fiind luat de sobrele costume bărbătești croite „pe model german” și de primele modele de rochii europene.

---

---

Mai târziu, în perioada de maximă influență a modei occidentale (anii 1850-1860), vor apărea vestitele rochii cu malancov (sau malacov) – un schelet făcut din oase de balenă sau sârmă metalică purtat sub jupe cu rolul de a le ține înfoiate, purtate cu mândrie de domnițele vremi.

 
Tonul modei în micile principate române era dat în acei ani de marile casele de modă de la Viena sau de la Berlin.

“De reținut din acele timpuri rămâne calitatea excepțional de bună a stofelor, mătăsurilor și pânzeturilor ce se aflau atunci în comerț. Îndeosebi rochiile cucoanelor durau o viață întreagă, iar cele mai multe erau lăsate urmașelor care le prelucrau și le mai purtau o viață...” (George Costescu – “Bucureștii vechiului regat”)

Se crede îndeobște că moda și croiala franțuzească au fost impuse în Țările Române de generația “bonjuriștilor de la 1848” (“Ai noștri tineri la Paris învață/La gât cravata cum se leagă, nodul...”). Cu toate acestea, se pare că momentul începând cu care moda pariziană a izbutit să se impună în lumea protipendadei bucureștene a fost un bal organizat la începutul iernii anului 1830 în salonul d-nei Zoe Em. Florescu, “mama generalului Florescu, născută Faca, și care, în acele vremuri, uimise Bucureștii cu eleganța casei și cu toaletelor sale.”

 

 

Povestea acelei seri este redată în articolul “Războiul malancoavelor”, publicat un secol mai târziu, în numărul din 11 ianuarie 1939 al revistei “Ilustrațiunea Română”):

Eleganță vieneză în saloanele bucureștene

 

În acest context al schimbării subtile, dar decisive, moda Parisului dădea o fatală lovitură modei de la Viena. Scena acestei tranziții a fost dominată de rivalitatea dintre două nume sonore ale protipendadei: Cleopatra Ghica și Eufrosina Calimachi:

“În salonul frumoasei gazde, în după amiaza acelei zile, e o mulțime veselă și gălăgioasă. Sunt cucoane tinere, unele purtându-se legate la cap cu turban, zăbranic sau marabu meșteșugit adus, cu coadele cu pamblice și urmuz, împănate cu stele și fulii de diamante, îmbrăcate în rochii de mătăsărie, marțelin sau poplină fără cute, mâneci cu bufanturi, ciupag scurt, încă pe moda imperiului.

Fetele, codane ochioase sau smerite, mândre în boiu și gingașe în apucături și mers, au capul gol, cu pamblici și cu flori și rochii garnisite pe poale cu fionguri și pamblice de stofă. Cucoanele mai în vârstă păstrează încă fesul alb, legate cu testemel cu bibiluri, paftale de aur cu pietre scumpe și cu șal pe spate. Și toate sunt numai grație și gângureală, ca hulubițele, râzând repede și fără motiv, șoptindu-și între ele fleacuri și nimicuri."

Nicolae Ipătescu și Eufrosina Calimachi

"Sosirea lui Nicolae Ipătescu, la braț cu Eufrosina Calimachi, tandra și gingașa mlădiță de Domn, a provocat o cuvenită și respectuoasă tăcere. Nicolae Ipătescu reprezintă eleganța masculină “după ultimele strigăte", iar Eufrosina Calimachi pleacă în fiecare primăvară și toamnă la Viena, de unde se întoarce cu butca plină de cele mai alese modele, de la marile croitorese din capitala Austriei.

Cei doi dictatori ai modei în București sunt, pe drept cuvânt, priviți cu admirație și imediat îmbrăcămintea lor este copiată în toate amănuntele de tineretul de ambele sexe."

Lovitura fatală: regina eleganței și a toaletelor pariziene

 

Cleopatra Ghica sosise de curând dintr-o călătorie la Paris – centrul european al haute couture – și își adusese câteva toalete care nu erau doar noi, ci revoluționare pentru gustul local. Aceste creații, probabil mai îndrăznețe în croială, cu corsete mai strânse și culori mai vii  au făcut senzație la balurile și seratele acelei ierni: 

"Dar abia s'a potolit rumoarea produsă de apariția celor doi arbitri ai eleganței și tocmai se prezenta în fața oaspeților o țigancă bine îmbrăcată și purtând o scurteică îmblănită, cu gulerul ridicat în sus, ținând o tavă cu mai multe păhăruțe de vutcă de izmă, câteva farfurii cu migdale curățate și cu năut prăjit, când se produse o mișcare ca de mare panică. Toți își îndreptară privirile spre ușă și toate conversațiile încetară. Cleopatra Ghica, într'o rochie din cel mai ales brocart (notă: stofă ornamentală de mătase, țesută deseori cu fire de argint sau de aur), de o culoare roșie, ca vișina putredă, cu garnituri îndrăznețe și de o tăietură cu totul nouă, își făcuse apariția. Imediat toate privirile începură să judece rochia noii venite. Se auzeau șoapte de admirație și femeile spuneau:

- E mai frumoasă decât rochia Eufrosinei Calimachi!!!"

Cleopatra Ghica (bunica lui I.G. Duca)

Era Cleopatra Ghica, de o mare frumusețe și prestanță fizică. Privirea ei știa să domine și să poruncească, tot așa cum portul ei mândru provoca o neprecupețită admirație. Miniatura lucrată pe pânză de Hape, care ne-a rămas de la ea, nu poate reda nici pe departe farmecul acestei minunate femei. Rochia ei a devenit imediat obiectul atenției tuturor cucoanelor și duducilor. Până și bătrânele d-re Hartulari, ursuze și cari nu se mișcau din fotelele lor niciodată, au venit mai aproape să admire rochia Cleopatrei Ghica. Eufrosina Calimachi, în acest timp, stătea cu totul retrasă. Suferise o amarnică înfrângere. Până chiar și Nicolae Ipătescu o complimentase pe rivala sa pentru rochia frumoasă ce purta.

Pentru prima oară în Țara Româneasca, moda Parisului dădea o fatală lovitură modei de la Viena. Cleopatra Ghica sosise de curând dintr’o călătorie la Paris și își adusese câteva toalete, care în acea iarnă i-au adus mult râvnitul titlu de “Regină a eleganței"."

Războiul stiliștilor: Viena rezistă

​Imediat, reacția taberei vienezofile nu a întârziat să apară. Eufrosina Calimachi, cea care până atunci domina, probabil, prin eticheta vieneză impecabilă, a plecat imediat la Viena să-și aducă un nou transport de toalete, sperând să-și modernizeze arsenalul și să o detroneze pe rivala sa:

"Dar nu a isbutit să-și detroneze rivala. Moda Parisului s'a introdus definitiv printre doamnele și domnișoarele noastre, cari încercau, care mai de care, să imite rochiile Cleopatrei Ghica. “Madmoiselle Francoise", o bătrână franțuzoaică ce și-a deschis un salon de modă cu modele de la Paris, a cucerit imediat întreaga clientelă feminină a Bucureștilor. Eufrosina Calimachi și câteva prietene au rămas însă până la moarte în crunt război cu rivalele lor, mult mai numeroase: s'au îmbrăcat numai la croitoresele din Viena."

Victoria latinității în Principate

​Această „bătălie a rochiilor” nu a fost doar o simplă dispută mondenă; ea a fost o oglindă fidelă a unui proces cultural mult mai amplu. Succesul toaletelor Cleopatrei Ghica a marcat o bornă simbolică. A fost, așa cum conchideau cronicarii vremii, prima victorie clară a latinității în Principate, ilustrând triumful modelului cultural și estetic francez asupra celui germanic sau oriental, un triumf care avea să definească identitatea modernă a României.

 

Citește și articolele:

• Povestea primelor rochii-pantalon purtate în public în România
• Modă în vremuri de război
• Modă şi stil la sfârşitul secolului al XIX-lea
• Războiul pălăriilor: Doamnele, pălăriile și teatrul

---

---