Povestea Polei Illéry - frumoasa divă din Corabia

Pola Illery - cea mai sexi actriță din era filmelor mute

Paragrafe:

• Cum a devenit Paula Iliescu starul de cinema Pola Illéry
• Amănunte din biografia Polei Illéry
• Pola Illéry - un interviu interbelic
• Filmografia actriței Pola Illéry
  

 

“Când oamenii n-au mai avut curajul să creadă în viața de jos, când n-au mai avut candoarea să creadă în viața de sus, au început să creadă în viața ca-n filme. Starul a fost întruchiparea unui Eden intermediar, unde Eva poartă bikini, merii cresc în piscine, iar șarpele își petrece vacanța pe un iaht personal. Bine sau rău - așa a fost. Pentru o bună parte a lumii, filmul a fost într-adevăr o uzină care produce vise, conserve de vise.” (Ecaterina Oproiu) 

Lista de aur a "eroilor creatori de vise" include și numele unor actori de origine română care au devenit staruri ale marelui ecran – din păcate artiști aproape uitați astăzi: Edward G. Robinson, Lisette Verea, Nadia Grey, Tala Birell, Lewis Milestone, Johhny Weissmuller, Béla Lugosi, Sylvia Sydney, Bob Curwood sau Elizza la Porta sunt doar câteva dintre aceste vedete.

 

Cum a devenit Paula Iliescu starul de cinema Pola Illéry

 

Paula Iliescu a fost una dintre marile vedete de cinematograf din perioada interbelică. Ea s-a născut la Corabia, în 15 octombrie 1908 (alte surse indică ziua de 18 decembrie 1909 ca fiind data nașterii). Devenită celebră sub pseudonimul Pola Illéry, tânăra originară din România a fost o actriță care a apărut în filmele mute și de asemenea în primele filme cu sonor. 

 

Primele legături ale Paulei Iliescu cu lumea cinematografiei s-au datorat unui concurs de fotogenie organizat în anul 1927 de revista “Cinema” și de Societatea vieneză “Sascha Film” (din păcate “Citadela de la Varșovia” - filmul pentru care se organizase acest “casting” - nu a mai fost realizat). La scurt timp Paula Iliescu a emigrat în Franța. Aici și-a ales pseudonimul Pola Illéry, ales în cinstea celebrei actriței poloneze Pola Negri. În Franța a jucat sub direcțiunea de scenă a unor regizori importanți din acea perioadă și a devenit un adevărat star internațional.

Pola Illéry pe afișe interbelice

 

Amănunte din biografia Polei Illéry

 

 

Redactorul H. Doru – corespondentul la Paris al revistei “Realitatea Ilustrată” – menționa câteva amănunte din biografia Polei Illéry din această perioadă în articolul “O româncă pe firmamentul ecranului” (articol publicat în numărul din 13 februarie 1930):

 

 

Cadre din filmul "Le Capitaine Fracasse" (1929) cu Pola Illéry în prim-plan 
În imaginea din centru scena evocată în articol: "o scenă, unde trebuia
să treacă agăţată’n mâini peste o funie suspendată peste o prăpastie"

 

“Vreți să știți cine e Pola Illery? E o tânără româncă și adevăratu-i nume e Paula Iliescu. Venită la Paris acum 2 ani, urmă regulat cursurile libere la Sorbona. Plecă apoi, într’o bună zi, în Algeria, pentru a debuta într’un film. Mirajul bandei de celuloid. Regisorul Cavalcanti o angajează pentru a interpreta un rol episodic în filmul său “Le Capitaine Fracasse” (reprezentat şi la noi). Aci, rolul episodic se transformă într’un rol extrem de important. Într’o scenă, unde trebuia să treacă agăţată’n mâini peste o funie suspendată peste o prăpastie, ea refuză a fi dublată și prin curajul său a avut un succes remarcabil. Chiar în ziua prezentării filmului, în sala unde avea loc reprezentația, Rene Clair îi făcu propunerea de a iscăli contractul pentru actualul său film. Iată dar cine e Pola Illéry. Paula Iliescu: o fată brună, tipul clasic al româncei, având o siluetă impecabilă, doi ochi ce revarsă frumusețea unei nopți de vară... vedetă consacrată, pe ecranul francez.”

Pola Illéry - un interviu interbelic

 

Același articol include o relatare din studioul cinematografic parizian și un interviu acordat revistei “Realitatea Ilustrată” de Pola Illéry:

“ÎN STUDIO-URILE sonore de la Epinay, se lucrează la realizarea unui film sonor și vorbitor francez: „Sub acoperișurile parisiene". Filmul este realizat de cunoscutul regisor Rene Clair, autor a numeroase filme de mare succes, opere reprezentate și în România. Rolul principal feminin din filmul de mai sus este interpretat de compatrioata noastră Pola Illéry, o frumusețe care a fost remarcată în studio-urile franceze. În vasta hală, unde se turnează, e o liniște mormântală. Conducerea regiei se face numai prin semnalizări electrice speciale. Și pentru că peste tot sunt afișate table uriașe, ca un ordin, pe cât de laconic, pe atât de imperativ: “SILENCE”, mă apropii cu pași ușori de prima interpretă care făcuse o pauză, și-i fac semn, muțește, c’o rog să-mi acorde o convorbire. La început, mă privește mirată, dar peste câteva secunde - amuzată probabil de chipul meu caraghios de rugător - îmi răspunde în același mod, să aștept până la pauza generală, când îmi va sta la dispoziție. Desigur că intervenția mea mi-a atras o privire ucigașă a regisorului și - în subsidiar, natural! - ale ajutorilor săi.

Imagini din filmul "Le Capitaine Fracasse" incluse în articolul
publicat de revista "Realitatea Ilustrată" în 8 ianuarie 1930 

Aparatele lucrează fără sgomot, luminile sunt orbitoare și jenante pentru un necunoscător, se încrucișează, semnalele luminoase se succed la comenzile regisorului, se aud doar dialogurile interpreților și... cum toate lucrurile au un sfârșit, vine și pauza mare. Personal, îmi face impresia unei clase în care s’a terminat o oră, timpul când micii școlari, pentru a compensa tăcerea care le-a fost impusă o oră'ntreagă, dau curs liber exuberanței lor tinerești. Și curios, o voce omenească, oricât de neplăcută ar fi, după tăcerea care domnește într’un studio sonor, capătă o dulceață fonetică - iluzorie, natural - nebănuită. De-aceea, când Pola Illery îmi aruncă în treacăt, un „a disposition, monsieur” , am crezut că aud un glas de heruvim. Am urmat’o afară, într’un hol încălzit al studio-ului și pentru că tăcerea mă influențase, i-am spus cu mare greutate, în românește:

- Bună ziua, domnișoară!

- Tiens... tiens... sunteți român?

- Da, domnișoară și...

- Știu, domnule, sunt foarte mulți români la Paris și fiecare se crede obligat să-mi prezinte omagiile.

- La mine e cu totul altceva.

- Vezi, domnule, sunt aproape desamăgită. Mă așteptam la...

- Daţi-mi voie să termin, duduie. Eu viu în numele miilor de cititori ai „REALITĂȚII ILUSTRATE” , să vă solicit un interview.

- Revista mea favorită? Cu plăcere... cu plăcere...

- Vedeți însă, că nu știu cum să’ncep.

 

- Dacă-i vorba de.„REALITATEA ILUSTRATĂ”, voi începe cu... Vezi, domnule, sunt o fată tânără și a fost lansată de un concurs de frumusețe. Eu, care am luat parte, prin urmare, la o asemenea manifestațiune, îmi pot da perfect seama de greutățile pe care le întâmpină la organizare. De-aceea, nu găsesc cuvinte, pentru a-mi arăta mulțumirea pentru frumoasele concursuri pe care le organizează anual. Este o mare operă de valorificare a frumuseții feminine, iar “Miss România” este cel mai ideal element de propagandă național. Dovada s’a făcut în trecut. Între cariera mea actoricească și severele condițiuni ale concursului pentru Galveston este o incompatibilitate: altfel, m’aș fi prezentat și eu anul trecut. Și drept să’ți spun, aș renunța cu plăcere la cariera mea, cu toate favorurile pe care le am, pentru titlul de „Miss România”. Nu mă cred prea frumoasă, dar ca oricare femeie care se examinează de cel puțin 24 de ori pe zi în diferite oglinzi, dar mai cu seamă la cea din poșetă, pentru a-și aranja buzele, obrazul sau părul, am ajuns la concluzia că nu sunt tocmai urâtă. Și ca să nu plecăm de la acest subiect, țiu să îți atrag atenția că am fost solicitată să particip la un concurs de frumusețe peste Ocean. Am refuzat. Am văzut-o pe Magda (notă: este vorba despre Magda Demetrescu – Miss România 1929 – citește aici articolul Primul concurs Miss România) în filmul care a fost luat în America. Am auzit-o vorbind românește și, fără să vreau, ochii mi s’au împăienjenit de lacrimi. (Te rog însă să nu scrii nimic despre aceasta. Știi, artistele nu au voie să plângă...).

Cadre cu Pola Illéry în prim-plan din filmul sonor
"Sous les toits de Paris" (1930)
 filmul "turnat" în perioada acordării interviului 

...Între timp se adunaseră în jurul nostru mai toți artiștii: Albert Prejean, Gaston Modot, Bill Bocket, Rene Clair precum și tot ansamblul de figuranţi. Pola Illéry  vorbea însuflețită, într’o limbă necunoscută lor; pe figura ei, care radia o fericire copilărească, se putea vedea că își pune tot sufletul în discuție. Nici unul nu îndrăsnia s'o întrerupă... Albert Prejean, partenerul ei, printr’un spirit fin, îi atrase atenția că scena așteaptă.

- Pola, îmi acorzi un dans?

 

Într’adevăr, decorurile reprezentau o sală de dans, cum sunt multe prin periferiile Metropolei, cunoscute sub denumirea de „Bal Musette”. Într’un balcon, un jazz specific al acestor săli, unde în schimbul a 25 de centime se poate dansa un tango sau fox-trott, jazz compus dintr’un acordeon, o chitară și o tobă. Pola se ridică și se avântă în mulțime, îmbrățișată de partenerul ei. Semnalul... muzica începu un tango melancolic și Pola dansează, aruncând priviri de foc împrejur, râde, arătându-și dinții, un șir de perle de un alb imaculat... Un scurt acces de melancolie îi alungă surâsul... pentru ca apoi, dealungul obrajilor, două lacrimi să alunece, alungate de altele, ce pornesc atât de natural din ochii săi fermecători. Rene Clair e în culmea fericirii... O scenă dintre cele mai grele a fost realizată și micuței Pola i se fac ovații...

 

Dar ea își reamintește că mai are de spus ceva pentru „REALITATEA ILUSTRATĂ”:

- Trebuie să-ți declar că sunt fericită de rolul ce mi s'a încredințat. Fericire ce mă mângâie. În filmul acesta rolul principal a fost creat special pentru mine, căci în el cânt românește...”. (Paris, Ianuarie 1930, H. DORU)

Pola Illéry în presa franceză interbelică

Filmografia actriței Pola Illéry

1928: Le Désir

1929: Le Capitaine Fracasse

1930: Parada Paramount (versiunea în limba română a peliculei americane “Paramount on Parade”, alături de Ion Iancovescu)

1930: Sous les toits de Paris

1930: Illusions

1931: Le Petit Chaperon rouge

1931: Televiziune (în limba română)

1931: Un homme en habit

1933: L'Ange gardien

1933: Au pays du soleil

1933: Quatorze Juillet

1934: Taxi de minuit

1934: La Rue sans nom

1938: Le Tigre du Bengale

1938: Le Tombeau hindou

Ion Iancovescu și Pola Illery
în filmul "Parada Paramount"
(versiunea în limba română)

Cariera actriței a fost însă întreruptă de izbucnirea conflagrației mondiale. Pola Illéry a emigrat în Statele Unite, a dobândit cetățenia americană în anul 1946 și s-a căsătorit cu maiorul american Charles Grenier. Căsătoria a durat doar câteva luni pentru că soțul ei a murit într-un accident. Pola Illéry s-a recăsătorit câțiva ani mai mai târziu cu Jim Gibson. Cuplul s-a mutat în California, unde actrița a trăit pentru tot restul vieții ei. 

 

---

---

Este de menționat că Paula Iliescu nu și-a uitat niciodată țara natală. În anul 1991, Academia Româno-Americană i-a conferit titlul de membru de onoare. Tot în acei ani Pola Illéry a comandat și a donat două tablouri bisericii "Sfânta Treime" din Los Angeles (o horă pictată de Eugen Drăguțescu și un car cu boi pictat de maestrul George Năsturel). Pola Illéry a murit în Palos Verdes (California) în 19 octombrie 1993.

 

 

---