Noaptea Sfântului Andrei

Noaptea care precede ziua de 30 noiembrie – “zi de pomenire a Sfântului, slăvitului și întru tot lăudatului Apostol Andrei, cel dintâi chemat” – este fără îndoială una dintre cele mai importante din calendarul credințelor populare românești. Este o noapte vrăjită, în care fetele își pot visa ursitul, dar și un timp în care se crede că ies și umblă strigoii și în care lupii atacă gospodăriile.

Noaptea strigoilor

Conform credințelor străvechi românești, în noaptea de către Sfântul Andrei, “strigoii fac hori pe la răspântiile drumurilor, unde joacă cu strășnicie până la cântatul cocoșilor”. Se crede de asemenea că “strigoii morți ies din morminte la Sf. Andrei, se întâlnesc la un loc cu strigoii vii, adică cu strigoii oameni și se bat cu cociorbele, până cântă cocoșii”. Adeseori “strigoii trag și clopotele de la biserică”.

Noaptea de Sfântul Andrei este periculoasă și pentru oameni. Când strigoii morți nu au cu cine să se războiască, “se duc pe la casele oamenilor, unde cearcă să sugă sângele celor care au nenorocul să le cadă în mâini.” De aceea, pentru ca strigoii să nu se poată apropia de case, “oamenii mănâncă usturoi în această seară, se ung pe corp cu usturoi, sau numai pe frunte, în piept, în spate și pe la încheietura trupului. La casă se ung cercevelele ferestrelor, pe unde strigoii ar putea să intre sau să se uite în casă, făcându-și semnul crucii, și tot astfel urmează și la ușă și horn, pe unde de asemenea se crede că strigoii pot intra și ieși din casă”. 

 

Tot pentru a te feri de strigoi sau de duhurile rele care bântuie, “este bine ca’n această seară nimeni să nu-și măture casa, să nu lepede gunoiul și să nu-și facă lăutoare”. De asemenea, pentru că strigoii cer ajutorul lucrurilor din casă pentru a reuși să intre, toate vasele din casă (oale, străchini) “trebuie întoarse în această noapte cu susul în jos”. (cf. Tudor Pamfile – “Sărbătorile de toamnă și postul Crăciunului” – Editura Librările Socec&Comp. - 1914)  

 

Deși usturoiul prin proprietățile sale magice poate să alunge strigoii, pentru a înfrunta pericolele aduse de “lumea duhurilor vătămătoare” cel mai la îndemână mijloc e acela de a-ți face cruce atunci când simți pericolul. Vasile Alecsandri ne sfătuia în poezia „Noaptea Sfântului Andrei”:

“Zgomot trist în câmp răsună!
Vin strigoii, se adună,
Părăsind a lor sicrii.
Voi, creștinelor popoare,
Faceți cruci mântuitoare,
Căci e noaptea-ngrozitoare,
Noaptea Sfântului Andrei!”

Ziua lupului

Ziua de Sf. Andrei - numită în popor și “Ziua lupului” - trebuie ”cinstită pretutindeni cu nelucru”. Nerespectarea acestei porunci poate aduce mari primejdii, atât pentru vitele din gospodărie, cât și pentru oameni. Pentru ca “să nu strice lupii vitele și mai ales oile și caprele”, prin Bucovina era obiceiul ca gospodarii să facă “o cruce de ceară și să o lipească la vite, însă numai la cele de parte bărbătească: boi, berbeci, și anume la cornul din dreapta”. De asemenea, în această zi “femeile se feresc a toarce, ca să nu toarcă lupii la casă. Tot pentru ca lupii să nu vină, aproape pretutindeni în această zi nu se mătură, se lasă gunoiul afară, nu se rânesc grajdurile, nu se piaptănă, nu se fac zgârieturi, nu se face pomană, nu se dă nimic cu împrumut”. (cf. Tudor Pamfile – “Sărbătorile de toamnă și postul Crăciunului” – Editura Librările Socec&Comp. - 1914)

Noaptea ursitului

Încă din vremuri străvechi, fetele de măritat obișnuiau ca în noaptea care precede ziua de Sf. Andrei să practice ritualuri magice menite să le dezvăluie chipul ursitului. În această noapte “cu busuioc de la popă se culcă fetele sub perină ca să viseze pe ursit ”. De asemenea, “sara, înainte de Sf. Andrei, se strâng mai multe fete și fac niște boțurele de aluat sau mămăligă cu unt sau oloi, însemnându-se care a cui sunt, și apoi se lasă în casă mâța casei și a căror boțurele le mănâncă, acele fete se crede că se vor mărita în acel an”. (cf. Artur Gorovei – “Credințe și superstiții ale poporului român” – Librăriile Leipzig - 1915)

 

“Prin alte părți, fetele merg în această noapte la fântână, aprind acolo o lumânare de Paști și o afundă cu ajutorul ciuturei sau lumânăricii până când se luminează bine fața apei. Când a ajuns lumânarea acolo, fata zice:

Sfinte Andrei,

Scoate-i chipul în fața apei,

Ca în vis să-l visez,

Ca aievea să-l văz !

Atunci apa din fântână se tulbură și fata vede – se spune – chipul ursitului ei”.

Un alt obicei era acela ca fetele să iasă legate la ochi afară din casă și să meargă să pună mâna pe un par din gard. De la acel par numărau nouă pari și pe al nouălea îl însemnau cu un fir roșu. A doua zi dimineață se duceau să vadă cum arată parul însemnat. “Dacă parul legat va avea coaja groasă, ursitul va fi bogat. Dacă parul va fi scurt și noduros, viitorul bărbat va fi bătrân și sărac. Dacă parul va avea mai multe crăci, ursitul va fi văduv, având și copii”.  

 

Prin Bucovina, ca să-și viseze ursitul, fetele își puneau sub pernă, în noaptea dinspre Sf. Andrei, 41 de fire de grâu și îl descântau în chipul următor:

“Voi 41 de fire de grâu,

Eu voi adormi

Și voi hodini,

Dar eu mă rog lui Dumnezeu,

Să-mi trimită pe îngerul meu,

Să-mi arate pe ursitorul meu,

Ce mi-i dat de Dumnezeu!”

Fetele credeau că astfel își vor cunoaște ursitul, care urma să li se arate în vis. (cf. Tudor Pamfile – “Sărbătorile de toamnă și postul Crăciunului” – Editura Librările Socec&Comp. - 1914)

 

(articol publicat în: noiembrie, 2015; ultima actualizare: noiembrie, 2022)