Despre Severin, Miss România şi despre Monumentul Eroilor

Nu am intenția să vă spun o anecdotă. Dacă o să aveţi însă “puţintică răbdare” veţi vedea că titlul nu este întâmplător ales: între Monumentul Eroilor din Drobeta Turnu Severin şi Miss România 1932 există o legatură. Importantă. Dar să o luăm pe rând:



Monumentul Eroilor din Drobeta Turnu Severin

Dedicat eroilor români din Primul Război Mondial - Monumentul Eroilor din Drobeta Turnu Severin a fost construit în perioada 1930-1933. Monumentul este amplasat în Parcul Rozelor, a fost conceput de arhitectul State Balosin și a fost executat de sculptorul Teodor Burcă şi de pietrarul severinean Carol Umberto. Complexul monumental este compus din patru coloane de marmură. La partea lui superioară sunt aşezate două statui de bronz care reprezintă alegoria transmiterii torţei latinităţii de la legionarul roman către soldatul român. Deasupra colonadelor laterale sunt aşezaţi doi vulturi din bronz. Monumentul este completat de Statuia Victoriei, amplasată în faţa piedestalului principal şi include o criptă care adăposteşte oseminte ale eroilor mehedinţeni căzuti în Primul Război Mondial. Monumentul a fost inaugurat în 4 iunie 1932 – în anul sărbătoririi centenarului oraşului Turnu Severin – iar dezvelirea monumentului a fost făcută în 25 octombrie 1933 în prezenţa Regelui Carol al II-lea.

Miss România 1932

În dimineaţa zilei de 17 ianuarie 1932 a fost aleasă noua Miss România: d-şoara Liliana Delescu. Câteva amănunte din biografia Lilianei Delescu am aflat citind un interviu acordat de frumoasa olteancă imediat după terminarea concursului de frumuseţe:

“- Ne-ar interesa să ştim câte ceva despre d-ta şi despre copilăria d-tale?
- Mă numesc, cum ştiţi şi dv., Liliana Delescu, sunt studentă la drept şi litere în anul I şi locuiesc în Bucureşti, str. Vasile Lascăr 117. Tatăl meu a fost agricultor în Oltenia şi descind dintr'o familie curat românească. Dacă vă interesează şi mai mult, v’aş putea spune că descind după mamă dln neamul Buzeştilor şi al Milcovenilor olteni. Este linia care vă poate asigura că sunt de esenţă pur românească, dacă ţineţi cu tot dinadinsul să-mi cunoaşteţi obârşia. M'am născut în Turnul Severin acum optsprezece ani. Clasele primare le-am făcut acolo. Liceul l’am făcut la Bucureşti, la Institutul Moţeanu. Bacalaureatul l’am dat aici şi l’am trecut cu distincţie. Acum urmez dreptul şi literele nu numai pentru a’mi face o cultură superioară dar şi pentru a îmbrăţişa o carieră. Acum am candidat la concurs şi am avut, după bacalaureat, a doua mare bucurie în viaţă...” (“Ilustraţiunea Română” – 27 ianuarie 1932)

D-ra Liliana Delescu
Miss România 1932
Miss România şi Statuia Victoriei

Precizam în debutul articolului că unul dintre elementele importante ale complexului statuar “Monumentului Eroilor” din Drobeta Turnu Severin este Statuia Victoriei. Statuia a fost creată de sculptorul Teodor Burcă iar modelul care l-a inspirat pentru realizarea acesteia a fost frumoasa Miss România 1932 - d-ra Liliana Delescu. Să citim povestea acestei colaborări spusă chiar de frumoasa muză olteancă într-un interviu acordat revistei “Realitatea Ilustrată”:


Miss  România 1932 la bibliotecă
“Era către începutul primăverei cu primele zile de cer senin când am primit biletul cu scrisul mărunt necunoscut. Era de la maestrul-sculptor Burcă. Mi-am amintit că-l cunoscusem câteva luni înainte, cu prilejul unui concurs de frumuseţe: “Stimată Miss România 1932” - glăsuia biletul. “Îndrăsnesc să vă adresez o mare rugăminte, din partea Comitetului oraşului Turnu-Severin, precum şi din parte-mi. E vorba de-a imortaliza “Victoria”, pe cripta eroilor olteni şi întreaga Oltenie ar dori ca cea mai distinsă fiică a ei să întrupeze această statuie. Fiind vorba de-o dorinţă a oraşului Dvs. natal, precum şi de sentimentele Dvs. olteneşti, sper că nu veţi refuza, etc. etc.”

Statuia Victoriei
Statuia Victoriei
parte a Monumentului Eroilor
 din Drobeta Turnu Severin
Şi cum maestrul mă atinsese la coarda simţitoare... căci, cititorule, e de ajuns ca unui Oltean să-i pomeneşti că e Oltean şi să apelezi la sentimentele lui olteneşti ca să faci din el ce vrei, am răspuns din toată inima “da” - şi a doua zi am început lucrul în atelierul sculptorului Burcă.
Atelierul maestrului era o odaie nu prea mare, dar luminoasă, mirosind a pământ ud şi a ulei. În mijlocul odăii se afla o masă nedefinită, uriaşă, înfăşurată într’un cearceaf alb, căreia nu-i puteam ghici nici scopul şi nici forma. 


La un ceai
În faţa acesteia era ridicată o podişcă de scânduri. În fundul atelierului, pe etajere frumos orânduite, zeci de statuete înfăţişând fecioare graţioase, plutind în ritm de dans, sau monştrii convulsionaţi a căror expresie de groază te urmăreşte, te obsedează parcă. Maestrul e vesel; iar îmbrăcămintea-i continuă imaginea pe care ne-o facem despre artiştii din romane. Nu-i lipseşte nici halatul alb, nici bereţica neagră şi nici pipa spânzurată leneş de colţul stâng al gurei.
- O bomboană?
- Mulţumesc.
- O ţigare?
- Nu, mulţumesc.
- Începem lucru?
- Desigur.
- Atunci vrei să te sui colo sus pe podişcă şi să stai pe scăunaşul acela?
- Dar nu se dărâmă cu mine, maestre?
- Fără grije.


Monumentul eroilor Turnu Severin
Muza (Liliana Delescu) faţă în faţă
cu opera: Statuia Victoriei
Mi-am luat inima în dinţi şi m'am suit. Maestrul îşi aprinse pipa, apoi trase încet cearceaful ce acoperea obiectul care de la’nceput îmi atrăsese atenţia. În faţa ochilor mei uimiţi, mi se arătă o bucată uriaşă de argilă în care era schiţată forma unui trup omenesc. În locul capului însă era o îngrămădire diformă de lut.
- Statuia - îmi spune maestrul surâzând.
- Statuia?! - întreb mirată.
- Abia am început-o.
Şi calm, maestrul apucă într'o mână o daltă, într’alta o bucată de argilă proaspătă şi începu încet, încet, să taie colo, să adauge dincolo. Chipul maestrului se luminează; iară pământul se mişcă, se frământă şi cu fiecare frământare prinde să trăiască. Au trecut două ceasuri ca două clipe.
- Pe mâine dar...
Şi astfel... zi cu zi... doi oameni, modelul şi artistul dădeau pământului neînsufleţit, chip şi expresie şi după două luni de muncă, statuia Victoriei se înălţa falnică în atelierul maestrului Burcă. Eu dădusem înfăţişarea, după chipul şi asemănarea mea; iar maestrul expresie, mişcare, avânt, din scânteia talentului său.

Miss Romania 1932
Olteanca Liliana Delescu
Miss România 1932
El era fericit pentru creaţia sa. Eu eram mândră, zicându-mi că femeia aceea frumoasă de pe soclu eram eu şi că trăsăturile chipului meu vor trăi în veci de acum înainte. Eram mândră, aşa cum probabil trebuie să fie o stea de cinematograf văzându-se pe ecran, în primul ei film reuşit. Îmi iubeam statuia. Zilele treceau; acum statuia Victoriei strălucea trufaşe în bronz şi aşa ne-am despărţit, eu plecând în drumul meu, ea urmâdu-şi calea ei; dar dat ne-a fost să ne întâlnim iară. În frumosul parc al Severinului, deasupra criptei eroilor olteni, ne-am revăzut. Trupul puţin plecat, parcă e gata să pornească “înainte”; mai energic întinsă, porunceşte “pe aici nu se trece”; fruntea gânditoare, sprâncenele încruntate; dar de sub umbra genelor doi ochi privesc atât de blând, cu atâta milă, de parcă sufletele morţilor din cripta de dedesubt s’ar oglindi în ei. Te-aştepţi ca din adâncul lor să ţâşnească o lacrimă de milă, care să se prelingă uşor pe obrazu-i chinuit...

Ea... nu mai eram eu... era Victoria... şi îngenunchind pios, i-am sărutat piciorul.

Miss Romania 1932
Profilul unei Miss
Profilul unei statui
Sursa: articolul “Statuia Victoriei la Turnu Severin” – semnat Liliana Delescu Stanimir – publicat în “Realitatea Ilustrată” – numărul din 9 noiembrie 1933 – răsfoită din colecția bibliotecii digitale a  B.C.U. “Lucian Blaga” Cluj Napoca


Fotografii ale Lilianei Delescu din colecția d-nei Ioana Popescu (nepoata frumoasei Miss România 1932) căreia îi mulțumesc mult pentru amabilitatea de a ni le pune la dispoziție:



 






16 comentarii :

  1. Ador poveștile tale…iar asta e una dintre cele care are rezonanță personală pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur mult atunci cand povestile culese de mine va incanta. Poate ne spui ceva despre...rezonanta povestii despre tine. Astept oricum un semn de oa tine...

    RăspundețiȘtergere
  3. Tare frumoasä poveste, Marcel. Cum reusesti sä le gäsesti? Pui enorm de multä pasiune in ceea ce faci, sä ne "mângâi sufletele" si sä avem o zi frumoasä.
    Chiar dacä soarele se cam joacä de-a fatza ascunselea, povestile tale il fac sä räsarä in sufletul nostru. Iţi multzumesc, visătorule...

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc Anonimule. Imi place sa caut si sa redau cititorilor de azi articole, stiri, interviuri, profile. Daca reusesc, imi spuneti voi, uneori.. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. incantator aerul de vintage al articolelor!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ma bucur ca il consideri asa, finamar ! Te mai astept pe aici...

    RăspundețiȘtergere
  7. Ma bucur ca dupa 54 ani traiti in TR SEVERIN cum imi place sa-i zic orasului aflu povestea adevarata a monumentului din parcul rozelor.Altceva stiam ca reprezinta dar lucru e clar si plauzibil;Articolul este incsantator si chiar poate fi o poveste despre monument ptr generatiile mai tinere

    RăspundețiȘtergere
  8. Povestea e doar a muzei. Dar povestile din spatele creatiilor dau farmec acestora, nu-i asa?

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna,
    Ma intereseaza mai multe date despre Liliana.
    Cand s-a anscut, cand a murit, etc.
    Stiu ca a fost poeta si compozitoare, atat

    RăspundețiȘtergere
  10. O sa transmit rugamintea ta d-nei Ioana Popescu - nepoata Lilianei Delescu (nu pot sa fac publica adresa ei de e-mail fara acordul dansei).

    RăspundețiȘtergere
  11. Ca severinean, am fost impresionat de povestea frumoasă și sunt cu atât mai mândru de locurile frumoase în care am copilărit. Mândru de predecesorii mei, și sunt destui ce ar putea fi menționați. Mulțumim!

    RăspundețiȘtergere
  12. Ca severinean, am fost impresionat de povestea frumoasă și sunt cu atât mai mândru de locurile frumoase în care am copilărit. Mândru de predecesorii mei, și sunt destui ce ar putea fi menționați. Mulțumim!

    RăspundețiȘtergere
  13. E pacat sa uitam povestile din spatele locurilor pe langa care trecem, nu-i asa B.R. ?

    RăspundețiȘtergere
  14. Cuuumm?
    Aşa poze pentru o Miss?
    Fără... "bucepsuri" goale, fără topless...? Aşa... îmbrăcată?
    Păi, dom'le, nu e bine. Nu e bine deloc. Noi ne-am învăţat să vedem tttoottt. Vrem să vedem tot. Ce-i... decenţa asta? :)))))))))

    Glumesc, desigur.
    Frumos şi foarte sobru, serios, decent... aşa cum e normal să fie, nu ce e în ziua de azi la TV.
    Mulţumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La asa laude ce vei mai spune de Miss Romania 1931, d-soara Erastia Peretz? :)

      https://deieri-deazi.blogspot.ro/2014/10/profil-de-miss-erastia-peretz-miss.html

      Ștergere