Pe prima pagină

Presa de tip tabloid nu este nici pe departe o găselniță a zilelor noastre. Ziare cu un preț mic care puteau să fie vândute la bucată pe stradă și nu difuzate doar pe bază de abonament au apărut în România încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Aceste publicații continuau să fie în primul rând o cronică a vieții politice, dar puneau din ce în ce mai mult accent pe publicarea știrilor locale și pe relatarea unor întâmplări din categoria faptului divers. 

Un exemplu de la sfârșitul secolului al XIX-lea este suplimentul literar al ziarului “Universul”, a cărui primă pagină este dedicată de cele mai multe ori "știrilor de tip tabloid". E adevărat că publicația era dedicată în special literaturii, dar ea trebuia totuși să se vândă. Așa că știrile de pe prima pagină a “Universului Literar” arătau cam așa:

O tragedie pe Marea Neagră

“Pe pag. I a numărului nostru de azi dăm o ilustrație colorată, executată în atelierul foto-zinco-grafic al «Universului», reprezentând scena tragică întâmplată pe Marea Neagră, pe bordul unui vapor. Amănuntele sunt acestea: Vaporul «Sevastopol» al societății rusești de navigațiune pe Dunăre, era deja aproape de Sulina, cu un mare număr de pasageri din Constantinopole şi Egipt. Vaporul urma să sosească Sâmbătă la Galați, dar o scenă tragică ce s'a întâmplat pe bord, aproape de Sulina, i-a întârziat sosirea. Un marinar român, originar din jud. Brăila, s'a amorezat la nebunie de o tânără şi foarte bogată americană, care venea din Alexandria (Egipt) spre București, și într'un moment de stare anormală de nervositate, bietul marinar, fost elev al școalei militare din Iași, a destăinuit taina inimei sale bogatei americane, făcându-i propuneri de căsătorie. Americana a refuzat însă, cu o trufie ofensatoare, propunerea marinarului. Amorezatul s'a retras în fundul vaporului și a început să plângă; camarazii săi însă, l'au luat în bătaie de joc, râzând mereu de dânsul. Nenorocitul a fost atât de crud izbit de râsetele și batjocurile camarazilor săi încât, cuprins de furie, a împușcat pe doi dintre dânșii și apoi ca un nebun alergă sus pe bord şi a lovit de moarte cu pumnul pe tânăra americană, iar el, înainte de a fi prins, s'a asvârlit în mare. În urma acestor tragedii, vaporul «Sevastopol» și-a schimbat direcția și a plecat la Odessa, pentru a anunța parchetul rusesc. Nenorocitul amorezat se numește N. I. Grigoriu, din Brăila.” (“Universul Literar” – 5 (17) septembrie 1894)

Drama unei familii din Iași 

“După cum am promis deja, dăm pe pag. 1 a numărului nostru de azi o ilustrație colorată reprezentând drama sângeroasă întâmplată la Iași în ziua de Duminecă 3 Iulie c. Căpitanul Ștefănescu era în divorț cu femeia sa, născută Capucinski. Ei aveau 3 copii, la care căpitanul ținea foarte mult. Soții se certau adeseori și în certele lor se amesteca și soacra, d-na Capucinski. Cu toată sfada și neînțelegerea, adesea Ştefănescu venea şi'şi lua copiii şi'i preumbla cu trăsura sa proprie, căci să nu uităm, Ştefănescu dispunea de un mic capital. Duminecă pe la 8 seara Ştefănescu se duce la soția sa şi'şi ia copiii. Iese cu dânșii la Hala de bere, unde stă până la 9 și 20 m. seara, de vorbă cu toți prietenii. Pe la 9 și 20 pleacă de la Hala de bere, ducându'şi cei 3 copilași de mână. Apucă în sus spre casele Capucinski. Aceste case vin în partea de sus a stradei Lăpuşneanu. Stefănescu bate la ușă; îi iese înainte femeia care văzându’şi copiii, mulțumește bărbatului său de faptul că a luat și a plimbat copiii. Ce-o fi răspuns căpitanul nu se știe. Se zice că ar fi apostrofat pe femeia lui că mult are să dureze starea asta a lui, să umble pe la casele altora să-și ia copiii. Și nici una nici două, scoate un pumnal și'l arată zicând: «Acesta are să ne curme viața». Femeia crezând că'i glumă, zise: «Na, dă!» Atunci Ştefănescu ca un turbat se repede asupra'i, îi înfige cuțitul sub țâța stângă. Dânsa cade pe loc jos; scoate un țipet; vine soacră-sa; la vederea asta Ştefănescu se repede la soacră-sa, o rănește în două-trei locuri la gură, dar ea fuge în casă; văzând faptul comis își înfige și el cuțitul în inimă și cade pe dată fără suflare lângă femeia sa. Repede lumea s'a strâns; a venit procurorul, poliția și parchetul militar. Pe la 11 jum. noaptea, 9 soldați ridicau pe targă spre Copou un cadavru, învelit în cearșafuri albe. Era cadavrul lui Ştefănescu ce se transporta la spitalul militar. Cadavrele nenorociților soți au fost înmormântate în mijlocul unei mari asistențe de lume.” (“Universul Literar” – 25 iulie (6 august) 1894)

Prinderea banditului Dascălu 

“Am dat în «Universul politic» pe larg știrea despre arestarea banditului Licsandru Ionescu, zis şi Dascălu. O rudă a lui cu numele Niţă Paraschiv şi alţi prieteni, fiind arestaţi şi luaţi din scurt au mărturisit că au găzduit pe Dascălu şi au început să se acuze reciproc ca să scape de a fi urmăriţi. Din depoziţiile şi acuzaţiunile lor reciproce, d-nii Lilovici, Deşliu şi sub-prefectul Ionescu au căpătat convingerea că banditul se află la Turtucaia. Se trimit în această localitate sub-comisarul Vergulescu care cunoştea pe bandit şi Barbu Neagu. Peste două zile se duce la Turtucaia şi d-nul subprefect Ionescu. Din cercetările făcute aici se descoperă că Dascălu, care de obicei se purta ras, a trecut Dunărea prin bălţile Căşcioare, Chirnogi, purtând o barbă mare şi stufoasă, a debarcat în satul Kalmuk, unde s'a întâlnit cu un dezertor din roşiori, anume Radu, cu care a stat două zile în sat. De aici banditul s'a angajat ca cioban în satul Tureşmil la un anume Cara Amed. Aici s'a îmbrăcat cu căciulă şi nădragi bulgăreşti, iar hainele cu care venise le-a lăsat acasă la stăpână-său. După 2 zile a fugit din serviciul turcului şi s'a dus la Turtucaia, unde a lucrat la o bina. Din Turtucaia tâlharul s'a dus la Kadichioi, unde s'a angajat iarăşi ca salahor la o bina.

Tocmai pe când lucra aici, soseşte sub-comisarul Vergulescu, îmbrăcat în uniformă de sergent major de geandarmi bulgari, cu 6 soldaţi. Geandarmii pun mâna pe dânsul, îl trântesc la pământ şi'l leagă. În timpul operaţiunii acesteia, Dascălu se sbătea şi striga într'una că n'a făcut nimic. Vergulescu, ca să'l facă să tacă, îşi ia căciula de pe cap şi, adresându-se cătră tâlhar, îl întrebă:

- Acum mă cunoşti ?

- Vă cunosc, d-le sub-comisar, răspunde Dascălu fără să mai reflecteze.

De la Kadichioi bandidul e dus la Turtucaia şi de aici la Rusciuk unde s'au îndeplinit formalităţile de extrădare.” (“Universul Literar” – 1 (13) august 1894)

Nenorocirea din Cișmigiu 

“Ilustraţia colorată de pe pag. 1 a numărului nostru de azi reprezintă locul nenorocirei ce s'a petrecut în dimineaţa zilei de Miercuri 22 Iunie la orele 5 şi un sfert dimineaţa. Pe când dulgherii lucrau la îmbinarea pârghiilor, schela deasupra a cedat greutăţii şi’a căzut peste schela inferioară, rupând-o. Amândouă s'au prăvălit jos. 18 lucrători au fost mai mult sau mai puţin grav răniţi. Între ei se afla şi un supraveghetor al lucrărilor. Cauza accidentului e datorită defectuozităţii cu care s'a construit schela cu material prea slab pentru a suporta greutatea numeroşilor lucrători ce aveau să se urce pe schelă, cum şi materialele grele cari se ridicau cu o macara deasupra schelei. Răniţii au fost transportaţi pe la spitale. Aproape toţi s'au vindecat. Vre-o 2—3 inşi se mai află în cură. Lucrările întrerupte câte-va zile, au reînceput din nou.” (“Universul Literar” – 4 (16) iulie 1894)

Drama sângeroasă de la Mândrești 

“După cum am anunţat deja în «Universul politic», într'una din zilele trecute s'a săvârşit în cătunul Mândreşti, comuna Puţeni, jud. Tecuci, o crimă oribilă în următoarele împrejurări: Pe proprietatea d-lui Macry se afla un păzitor de ţarine turc, cu numele Alep. Un băiat de sătean, scăpând o vită pe proprietatea aceea şi ducându-se să o reîntoarcă, servitorul d-lui Macry a bătut pe băiat. Acesta s'a tânguit tatălui său că a fost bătut greu. Tatăl înfuriat se duce la turcul Alep şi a voit să'l bată. Turcul scoate un revolver şi trage în vânt, ca să îi sperie. Ţăranul înaintând, a fost împuşcat şi a încetat din viaţă. Ajungând vestea în sat de cele petrecute, s'au răsculat ţăranii şi au plecat împreună cu primarul la turcul Alep. Acesta de frică s'a ascuns într'un beci al d-lui Macry. Oamenii intră la el şi o luptă înverşunată are loc între ei şi turcul Alep, asociat cu alţi doi încă. Rezultatul acestui groaznic măcel a fost că turcul Alep a fost ucis. Ceilalţi turci, precum şi câţiva ţărani răniţi, au fost duşi la spitalul din Tecuciu.” (“Universul Literar” – 8 (21) august 1894)

Nenorocirea de pe Dunăre 

“În Dunăre, în faţa Bechetului nu de mult s'au înecat două caice, care împiedicau navigaţia. Căpitanul Rădulescu a primit ordin să meargă cu torpilorul «Alexandru cel Bun» să cureţe calea navigaţiei. La 28 Iulie «Alexandru cel Bun» a plecat din Galaţi având pe el nouăsprezece oameni, 2 ofiţeri, căpitanul Rădulescu, locotenentul Iosipescu şi un scafandrier civil, care trebuia să caute caicile înecate şi să se aşeze dinamita sub ele în Dunăre. De «Alexandru cel Bun» era legat şi un şlep plin cu dinamită şi cu fulmicoton ud în calupuri aşezat.În cursul drumului căpitanul a dat ordin să se scoată pe şlep mai multe calupuri de fulmicoton care conţineau 75 la sută apă spre a'l usca la soare să'l facă să aibă numai 40 la sută ca la scoaterea caicelor să fie mai uscat când se va amesteca cu dinamita. Dincolo de Olteniţa la 29 Iulie vr'o trei calupuri s'au aprins, se zice că din cauza ferbinţelei soarelui. Fulmicotonul ud nu face explozie, ci numai se aprinde ca chibritul. Căpitanul Rădulescu şi locotenentul Iosipescu se aflau pe şlep. Pe când şi unul şi altul se sileau să stingă focul, ofiţerul Iosipescu a dat ordin la trei soldaţi să deslege barca de la şlep şi s'o lase în Dunăre. Căpitanul însă nu observă acest ordin. Barca s'a lăsat în Dunăre şi fiind-că unul din soldaţi o lăsase rău în Dunăre şi încet, a primit o palmă de la ofiţer. În barcă, fiind-că focul se întindea, au sărit ofiţerul Iosipescu, trei soldaţi şi scafandrierul cu gând să scape la mal care era la o sută de metri. Din nenorocire torpilorul mergea şi barca luând apă s'a dus cu oameni cu tot în fund. Din cei afundaţi apa a aruncat afară pe doi soldaţi şi pe scafandrier, dar fiind îmbrăcaţi s'au dus iarăşi în fundul Dunărei. Toate cadavrele au fost găsite dar mai în urmă de toate a locotenentului Iosipescu. Cadavrele au fost înmormântate cu mare pompă şi pe spesele statului.” (“Universul Literar” – 15 (27) august 1894 )

Manifestații studențești în Piața Universității 

“După cum se ştie, studenţimea universitară română a serbat în ziua de Sf. Mihail şi Gavril aniversarea onomasticei lui Mihai Viteazul. Studenţii au plecat la orele 8 dimineaţa de la Universitate la biserica Mihai Vodă, unde au asistat la serviciul religios. În aceeaşi zi s'a ţinut întrunire la Orfeu, unde au luat cuvântul mai mulţi studenţi, cari au arătat meritele mari ale lui Mihai Viteazul, năzuinţa acestuia de a uni pe toţi românii şi au declarat că în fiecare an vor sărbători aniversarea marelui Domn. De la Orfeu studenţii, împreună cu cetăţenii capitalei, cari au asistat la întrunire, s'au dus traversând strada Câmpineanu, Calea Victoriei şi Bulevardul, până la statuia din faţa Universităţii. Aci s'a depus o mare cunună de frunze de lauri şi de stejari pe ale carei panglice erau scrise cuvintele : Ca semn de admiraţiune luptătorului de neînvins al unităţei naţionale. Depunându’se această cunună, d-nul Scarlat Orăscu, student, a zis că studenţii universitari vin ca să depuie o cunună pe statuia eroului de la Călugăreni pentru ca să dovedească şi ei că sunt încălziţi de aceleaşi simţăminte ca şi marele Domn al Românilor. Apoi mulţimea, după ce a salutat сu urale statuia, s'a risipit în linişte la ora 4 şi un sfert; iar studenţii s'au dus la Ligă, spre a depune drapelul albastru al fetelor române din Sibiu.” ( “Universul Literar” – 21 noiembrie (3 decembrie) 1894 )

 

Surse: numere din anul 1894 ale revistei “Universul literar” - disponibile în colecția Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga” Cluj Napoca
 

Pe aceiași temă citește și:

Știrile de la ora 5 (1911)
Accidente și crime pasionale din anul 1912
Știrile de la ora 5 – în Telegraphul