Istoria Târgului Vitan: De la Zalhanaua lui Hagi Moscu la Bâlciul Interbelic

Deși am putea să fim tentați să credem că Târgul din Vitan este un vad comercial născut în ultimele decenii, lucrurile nu stau deloc așa. 

 

Alături de vechile bâlciuri și târguri organizate prin locurile tradiționale ale Bucureștiului – Târgul Moșilor, Bâlciul din Tei, Târgul de pe Bulevardul Maria sau cel din zona vechii biserici Sf. Vineri – târgul din Vitan are și el o istorie seculară. 

---

---

Târgul Vitan: O istorie seculară

La începutul secolului al XVIII-lea:

"...în apropiere, era o zalhana, proprietate a unui mare negustor și bancher de pe vremuri, anume Hagi Moscu.”

Locul ascunde istorii dintre cele mai interesante:

“...pe vremea lui Alexandru Vodă-Moruzi, în Vitan se afla și un spital de ciumați; în dosul spitalului se ridicaseră furci înalte de câte doi stânjeni, pentru spânzurătoare. Pedepsirea vinovaților se făcea, pe acea vreme, prin bâlciuri, ca să fie văzută spre pilduire, de toată lumea.”

Tot în această zonă a avut loc acum două secole un eveniment cu adevărat “senzațional”:

„...prin strada Dristorului din apropiere, se mai pot vedea și azi case acoperite cu stuf, unicele din București. Se spune că pe acest loc a căzut un balon, pe vremea lui Caragea. Era primul pe care-l vedeau bucureștenii. Întâmplarea a fost considerată ca prevestitoare de rele. Și într’adevăr, puțin timp după aceea, a ars palatul domnesc din Mihai-Vodă, de pe Dealul Spirii. Iar la 1817, în luna Octombrie, a fost un cutremur atât de mare, că s'au dărâmat multe case. Apoi a fugit și Caragea, furând o mare sumă de bani din visteria țării. Toate s'au întâmplat din pricina balonului, spunea lumea. În urma acestor triste evenimente, a rămas multă vreme o vorbă populară: de când cu bășica lui Caragea!...”

---

---

Atmosfera Târgului Vitan în perioada interbelică

Care era atmosfera Târgului din Vitan în perioada interbelică? Nu foarte diferită de cea din zilele noastre. Chiar dacă automobilul e astăzi „regele locului”, nu a dispărut cu totul „parfumul balcanic” al vechiului bâlci, prin care ne vom plimba acum puțin, însoțiți de reporterul Alex F. Mihail al revistei interbelice „Realitatea Ilustrată”:

"— Dar ce nu găsești? – te-ai putea întreba mai cu drept cuvânt. Ață, jucării, pânzeturi… Totul etalat pe jos, în bătaia soarelui strălucitor.
— Un leu kilo' de cartofi! — îl aud strigând pe unul.
— Mare ocazie domnilor! Pastă de dinți. Reclama fabricii! Parfumuri fine și roș de buze! — țipă un altul cât îl ține gura.
Un negustor vinde lapte bătut. Un altul are gâște. Al treilea cântă din fluier de asurzește pe toată lumea, ținând un teanc de astfel de instrumente la subțioară. Prăjituri și rahat puteți cumpăra de la un băiat care şi-a așezat coșul chiar în mijlocul prafului străzii, ca să fie mai în calea mușteriilor.
— Limonadă rece! Limonica de la gheațăăăăăă… Rece, răcoreala domnilor… Aci la “Capșaaa…!!!" — răcnește vânzătorul care vântură la înălțime un lichid gălbui, aflat în donița sa. 

Târgul Vitan de odinioară

Într'o mână ține o sticlă de limonadă, pe care o umple cu multă îndemânare, la cerere. Sticla inconștientă trece tacticos de la gură la gură. Pe această zi de arșiță, lumea bea cu nesaț orice are la îndemână.
Din când în când dă năvală câte o căruță nebună, care agață cu osia și răstoarnă vreo tarabă sau vreun coș cu prăjituri multicolore. Negustorul, pe drept cuvânt indignat, după ce face o morală bine meritată vandalului, are grijă să adune de pe jos prăjiturile, să le șteargă frumos cu mâneca cămășii şi să le orânduiască din nou cu simetrie în coșul de expoziție. O țigancă mă îmbie să cumpăr flori.
— Patru lei un mosor de ață! Avem și piepteni, oglinjioare, șireturi de ghete… — înșiră repede un negustor grăbit.
— Hai la castraveți! Trei de un leu!
— Patru de un leu! — strigă concurentul disperat de alături. S-a eftenit marfa!!! Falimentul!!!
— Pardon! Pardon! — răcnește un camionagiu, aproape să mă asvârle sub copitele cailor.
Mai la o parte, o altă țigancă, șezând turcește pe jos, vinde fel de fel de pahare și sticle, viu colorate:
— Din Ardeal le aducem cu căruțele! — îmi spune ea.
În realitate, marfa sosește de peste munți în vagoane complete, cu trenul, comandate de comisionari, care o trec apoi revânzătorilor. Țiganii sticlari, cari au într'adevăr căruțe, poposesc pe un loc viran, sub cerul liber, în apropiere de bâlci, sau cutreieră comunele suburbane și satele mai depărtate din Ilfov precum și din județele limitrofe.
Simpaticii și neobosiții negustori nomazi răspândesc gustul pentru artă decorativă prin satele depărtate, adăpostindu-se, pe vreme de ploaie, sub coviltirul acoperit cu rogojini al căruțelor lor. Astfel, vagabondează de-a lungul șoselelor și drumurilor de țară, în tovărășia nevestelor, a copiilor și a câinilor, ducând cu dânșii toată gospodăria lor.”

Privind astăzi spre zona Vitanului, ne este greu să ne imaginăm foșnetul căruțelor, strigătele negustorilor sau „parfumul balcanic” al vechiului bâlci. Deși timpul a schimbat chipul acestui loc, poveștile despre zalhanale, baloane căzute din senin și negustori ambulanți rămân file prețioase dintr-un București care, prin astfel de mărturii, refuză să fie uitat.  

Dacă v-a plăcut această incursiune în trecut, vă invit să descoperiți și alte colțuri de oraș care păstrează încă ecoul vremurilor apuse: priviți cum periferiile se amuză prin animație în Ferentari, aflați povestea tragică a piticului din Târgul Moșilor sau redescoperiți forfota și poveștile din „Piața Mare” a Bucureștiului interbelic. 

Sursa: articolul “Târgul din Vitan” – semnat Alex F. Mihail – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 22 iulie 1936 – disponibilă în colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor.